Din experiența proprie pot să spun că ai punctat foarte bine fiecare aspect și sfaturile tale chiar sunt de folos pentru cei ce urmează să dea examenul 🥰 Nu vă mai stresați copii, eu la simulare am greșit la despartirea în silabe și la un calcul datorită grijilor nenumărate iar la examen am luat 10 cu ușurință pentru că mi-am eliberat mintea de ganduri rele, deci totul va fi bine. Multa bafta tuturor ! 💕
Multumim mult pentru videoclip! Anul asta am examenul si chiar cred ca este timpul sa pun toate lucrurile la punct. Voi incepe serios sa invat si sa incerc sa-mi umplu golurile. Chiar te rog sa mai faci videoclipuri pe aceasta tema. Nu cred ca sunt singura pe care o intereseaza. M-ai ajutat foarte mult. Iti multumesc din plin!
Felicitări pentru note! Ai punctat bine sfaturile legate de pregătire dar mi-ar fi plăcut să menționezi faptul că până la urmă, nota nu reprezintă 100% cunoștințele tale și nici pe departe pe tine ca om.Spun asta deoarece bănuiesc că mulți copii și adolescenți se uită la tine și dacă nu vor avea 10 la examen, vor fi cât de cât dezamăgiți, neînțelegând de ce.Evident că asta depinde și de capacitatea fiecăruia de a interpreta corect anumite chestii.Fără să mă laut pot să zic ca m-am pregătit destul de bine pentru bac dar notele nu au fost chiar cele pe care mi le doreaum și pe care, obiectiv vorbind, cred că le-aș fi meritat.La română pot să zic că am avut un șoc când am văzut nota.Mereu citeam cărțile, iubesc lectura și adorau partea cu eseul.Însă având în vedere că rezolvarea la română este destul de diversă și nu există un răspuns clar, punctarea este destul de subiectivă în funcție de părerea profesorului.Asta e, acum am ajuns unde mi-am dorit și pot să zic că sunt fericită.
Felicitări! Eu la anul il dau si sunt foarte stresată din cauza asta, avand si mare așteptari de la mine ca la liceul la care vreau se intru se intra cu peste 9.15 deobicei si sper sa ma descurc! Multumesc pentru sfaturi si felicitări pentru rezultate!
Chiar dacă eu sunt în clasa a 7-a , acest video sunt sigură că sfaturile şi experienţa ta mă vor ajuta în clasa a 8 -a . Sa ştii ca eu sunt o mare fană mate , insa am foarte multe emotii . Te pup :-) !!!
Iubesc toate clipurile tale pentru că mă motivezi cu fiecare clip de genul acesta să învăț mai mult decât trebuie. In primul rand te felicit pentru notele de la examene și teste. Eu sunt clasa a IV-a. Astăzi mi am adus aminte de tine și chiar am învățat aproape toată ziua.😁
Si eu am luat 10 la romana si la fel ca tine ma simteam mult mai pregatita la această disciplină, decât la matematica. Din experienta mea nu pot sa zic ca m-am stresat prea mult in clasa a VIII-a. In timpul examenului am avut foarte multa grija la redactare si cred ca asta a contat mult. Felicitări pentru rezultatele obținute!!❤🥰
Eram foarte stresata în privința examenului si nu stiam cum sa ma organizez..m am uitat la video în timp ce făceam un test și mi am dat seama ca este timp și ca pot sa iau ce nota îmi doresc.Felicitari pentru rezultat!!❣
Felicitări pentru nota!❤ Acesta este dovada ca poti sa te împarti intre scoala si hobby, exceland în ambele!🤗 Voi pune în aplicare sfaturile din video!💖👌
Buna, Dariana!Te urmaresc cu drag inca de cand ai inceput cu youtubeul, mereu mi au placut tipul de clipuri pe care le faci si m-ai facut sa imi placa umpic mai mult lectura.Anul trecut la examene am vazut reportajul cu tine, unde ai spus cum a fost la examen, si m am bucurat foarte tare pentru tine, si imi spuneam ca as vrea sa fac si eu ca tine.Anul asta am si eu examen, si sfaturile tale m-au ajutat enorm.Succes in continuare 🥰
Mai am efectiv o luna de zile pana la examen, nu am fost stresat tot anul, de cateva zile tot ma simt mai ciudat din cauza examenului pentru ca eu nu sunt copilul de sta si invata non-stop. La romana stau destul de bine incat sa iau un minim 8, da la matematica doamne ajuta sa inteleg si sa pot rezolva primele 2 subiecte macar. Bafta tuturor ❤😅
Lol sunt clasa a 9-a si m-ai descris perfect, mai ales la faza cu caratina. Așteptam testele alea care apareau luni sincer cu nerabdare, simteam un stres destul de mare dar in ultima saptamana eu unul nu am mai repetat absolut nimic si am luat note mari.. oricum super videoul!
Esti o fata foarte frumoasă și isteață!Felicitări pentru nota obținută la evaluarea națională!❤Datorita ție am început sa ma accentuez mai mult pe școală.Și tot asa,cartea a devenit cel mai bun prieten al meu.Te ador❤
Nu sunt în clasa a8-a,dar îmi doresc sa fiu pregatita pentru acel moment și chiar ești un exemplu si o motivație sa ajung ca tine...Ne asemănam destul de mult,deoarece în vacanta prefer sa ma deconectez de la tot ce inseamna scoala. Succes în continuare! (Stiu cum e sa ai 9,40😅) Încă un lucru,Ador Biologia și romana. Sunt singurele materii pe care le înțeleg pe deplin...am fost la multe concursuri și timpul mi-a creat mereu panica,însă de fiecare data incercam sa ma calmez,dar unul dintre lucrurile care ma enervează la mine când dau un test/examen e ca,atunci când ma verific îmi fac fel de fel de griji: "Sa vezi ca aici o sa iau doar 0,5,pt ca nu am scris asa sau altcumva..." Dar...cine știe...poate sa am șanse sa obtin aceeași medie...🤗😊❤
FELICITĂRI!!!!!!❤️❤️❤️❤️✨✨🎉🎉🎉🎊🎊🎊🎊 chiar meriți mult aceasta nota și îți ținem pumnii ca și la bac sa iei tot 10!🎉🎉🎊🎊🎊🎊🎉❤️❤️❤️💛💚💙💙💛❤️💘💖💓💞💝💝💝💕💙💛❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️
Eu anul acesta am intrat clasa a 8 a, si as puncta pe economic sau mate-info, dar nu cred ca voi lua nota de admitere la mate. Datorita acestui videoclip, in aceste 9 luni voi invata foarte mult, astfel incat sa iau 10 si sa intru la liceul dorit. Multumesc mult
Mi-a plăcut foarte mult videoul acesta deoarece mi s-a părut foarte interesant și destul de util!👍În primul rand, felicitări pentru obținerea rezultatelor extraordinare de la examenul de Evaluare Nationala!👏Ma bucur foarte mult ca ai obținut nota maxima la acest examen!🤗Sincer sa fiu, din acest video am învățat un lucru foarte important! Eu am învățat ca acest examen este o provocare pentru fiecare dintre noi! Chiar se vede ca mulți au trecut prin asa ceva și bineînțeles ca examenul este obligatoriu pentru toti cei care trec în clasa a VIII - a!😉 După părerea mea, tu chiar ai muncit foarte mult ca să ajungi acolo unde îți dorești și pentru asta ai sincere felicitări pentru absolut tot!❤️Esti vlogerrita mea preferata numărul 1! Esti idolul meu!💖💖💖💖💖💖 Faci niște videoclipuri absolut interesante și chiar îmi plac foarte mult!👍Esti o fată absolut extraordinara, superba, deosebita, muncitoare, inteligenta, silitoare, conștiincioasa, amuzanta, creativa, glumeata și foarte frumoasa!🤗💕 Felicitări pentru toata munca depusa!👏Esti numărul 1!1️⃣🔝 Îți doresc mult succes în continuare în RUclips și în ce o sa realizezi pe viitor!🤗Mult succes în continuare în tot ce ți-ai propus anul acesta! 🎆🎇2️⃣0️⃣2️⃣1️⃣🎇🎆 Fie ca anul care tocmai a început sa îți aducă numai bine, numai căldură, liniște sufleteasca, sănătate, fericire, bucurie, magie, noroc, belșug și tot ce îți dorești să ți se îndeplinească cu ajutorul Bunului Dumnezeu!🙏🕯️✝️Dacă v-a plăcut acest video interesant, nu uitați sa dați un mare like, un share și un subscribe la canalul lui Dariana Muntean de RUclips!🎬Nu uitați sa ii dați un follow și pe Tik Tok, pe Instagram și pe RUclips!🎥Te pup și te îmbrățișez cu mare drag!😘Ai tot respectul meu pentru ceea ce faci pe RUclips!🎥🎬❤️Te iubesc mult mult mult de tot!😘😘😘😘😘😘😘😘😘😘😘😘😘❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️💕💕💕💕💕💕💕💕💕💕💕💕💖💖💖💖💖💖💖💖💖💖💖💖💖💖❤️💗😘❤️
Ceva știu sigur, cred că în lunile de dinainte de examen contează calitatea, nu cantitatea. Poți să faci și două teste pe săptămână la fiecare materie dintre cele două materii, cat timp le faci corect
Eu sunt a opta si mai am cateva luni pana la examen si ma descurc destul de bine la romana si la geometrie, dar la algebra sunt praf si imi e super frica!
Stiu cum e senzația cu examenul,deoarece l-am dat și eu în 2020 si am luat 9.10 la romana și la 6.70 dar sunt tot la mate info ca nu mi place romana și chiar o duc bine
Eu am evaluare națională anul acesta și eu am inceput sa îmi iau cărții cu probleme și la mate și la română chiar dacă am numai Fb nu contează m-am apucat de anul trecut de la un test sa primesc 9 la română și 6.50 la mate am fost foarte foarte foarte suparata și de când am început școala din septembrie m-am apucat sa învăț
Sunt foarte fericită pentru tine!🥰ai muncit mult și chiar cred ca ai meritat această notă! Pentru ca vad pe tine ca tu lucrezi cu seriozitate😌eu acuma sunt diar clasa a 5-a și și eu lafel! Mă descurc mult mai bine la română:) (aproape de sfârșit de clasa a 5-a) și la matematică și mie îmi este mai greu:( dar acuma ca am văzut AMBIȚIA ta , încep și eu sa lucrez deja din clasele putin mai mici la matematică și fac niște fise de lucru cam 2 pe săptămână , adică aș vrea sa mă apuc să fac de mâine lafel și la română! Mă bucur din suflet ca te-am cunoscut și încep deja de câtva timp sa îți urmez sfaturile (adică ai zis intr-un alt videoclip sa fim mai atenți la ore) și acuma cred ca de 2 luni am început sa fiu mai atenta la orele de matematica și încep deja sa iau multe note bune la matematică și asta mă bucură mult🤗îți multumesc pentru toate sfaturile și pentru ca ne împărtășești cu cei de pe RUclips experiențele tale etc.... Să știi că ești o persoană extraordinară,să nu uiți asta! Te pup💗FELICITĂRI🤍
Hey, am observat ca ai scris de doua ori ,,lafel,, ceea ce este greșit ,se scrie ,,la fel" 💕 Sunt a 8 a și chiar dacă am avut goluri ,in timp se astupa ,nu ai de ce sa te temi ,ideea este ca examenul de a 8 a este primul nosteu examen adevărat al vieții.
In anii 2019-2020 a fost pandemie si cei de la minister au scazut dificultatea subiectelor. Plus ca se lua in considerare si media din cinci-opt.
Exact
Adevarat
@@camelia-andreeasorea6803 iar acum la matematica a crescut foarte mult dificultatea
Din experiența proprie pot să spun că ai punctat foarte bine fiecare aspect și sfaturile tale chiar sunt de folos pentru cei ce urmează să dea examenul 🥰 Nu vă mai stresați copii, eu la simulare am greșit la despartirea în silabe și la un calcul datorită grijilor nenumărate iar la examen am luat 10 cu ușurință pentru că mi-am eliberat mintea de ganduri rele, deci totul va fi bine. Multa bafta tuturor ! 💕
Multumesc mult! Felicitari, te pup!🤗💖
Felicitări!❤Mulțumim mult!🥺
Ayayay...sper
Super interesant! Chiar e ajutator pt. ca anul acesta în septembrie trec în clasa a opta și de aceea îmi place sa vad acest gen clipuri.
Eu sunt clasa a 8-a! Mulțumesc mult pentru sfaturi!❤️🤩
Iubesc clipul! M-ai motivat sa ma apuc si eu sa invat mai mult pentru acest examen...mai am 5 luni aproximativ😂❤🥰
Multa bafta!💖
cateva ore
Mâine
Cat ai luat
Eu câteva zile
Multumim mult pentru videoclip! Anul asta am examenul si chiar cred ca este timpul sa pun toate lucrurile la punct. Voi incepe serios sa invat si sa incerc sa-mi umplu golurile.
Chiar te rog sa mai faci videoclipuri pe aceasta tema. Nu cred ca sunt singura pe care o intereseaza. M-ai ajutat foarte mult. Iti multumesc din plin!
bafta!❤️❤️❤️
@@DarianaMuntean Multumesc!!
@@alwxwndra cum te ai descurcat? 🤎🤎
Cat ai luat ?
Felicitări pentru note! Ai punctat bine sfaturile legate de pregătire dar mi-ar fi plăcut să menționezi faptul că până la urmă, nota nu reprezintă 100% cunoștințele tale și nici pe departe pe tine ca om.Spun asta deoarece bănuiesc că mulți copii și adolescenți se uită la tine și dacă nu vor avea 10 la examen, vor fi cât de cât dezamăgiți, neînțelegând de ce.Evident că asta depinde și de capacitatea fiecăruia de a interpreta corect anumite chestii.Fără să mă laut pot să zic ca m-am pregătit destul de bine pentru bac dar notele nu au fost chiar cele pe care mi le doreaum și pe care, obiectiv vorbind, cred că le-aș fi meritat.La română pot să zic că am avut un șoc când am văzut nota.Mereu citeam cărțile, iubesc lectura și adorau partea cu eseul.Însă având în vedere că rezolvarea la română este destul de diversă și nu există un răspuns clar, punctarea este destul de subiectivă în funcție de părerea profesorului.Asta e, acum am ajuns unde mi-am dorit și pot să zic că sunt fericită.
Eu sunt clasa a 8-a si am puține emoții pentru evaluare dar cred că va fi bine !🤗🥰
Si eu la fel!
Felicitări! Eu la anul il dau si sunt foarte stresată din cauza asta, avand si mare așteptari de la mine ca la liceul la care vreau se intru se intra cu peste 9.15 deobicei si sper sa ma descurc! Multumesc pentru sfaturi si felicitări pentru rezultate!
Hey !! Cum te ai descurcat ?
te-ai descurcat? :)))
@@ners_xd si eu sunt a 8 a, asteapta ca la vara nimeni nu scapa
@@f1shh_463 cum a fost
@@patri-7766 Foarte bine, 9 fix la amandoua, am intrat la un liceu de elita, cel mai bun din judet
Chiar dacă eu sunt în clasa a 7-a , acest video sunt sigură că sfaturile şi experienţa ta mă vor ajuta în clasa a 8 -a . Sa ştii ca eu sunt o mare fană mate , insa am foarte multe emotii .
Te pup :-) !!!
Și eu tot a 7a sunt
Un exemplu bun în viata mea! Te apreciez enorm
M-ai ajutat foarte mult cu acest clip, multumesc mult, sper sa mai faci astfel de clipuri 🥺🥺❤❤❤
Cu drag!😘
Felicitări! Am așteptat să deschizi acest subiect! Mult succes în continuare! Te pup!🥰❤🎉
Multumesc, si eu te pup!💖
💕😳Multumesc!Chiar aveam nevoie si ma bucur pentru tine!!💕💕💕
Iubesc toate clipurile tale pentru că mă motivezi cu fiecare clip de genul acesta să învăț mai mult decât trebuie. In primul rand te felicit pentru notele de la examene și teste. Eu sunt clasa a IV-a. Astăzi mi am adus aminte de tine și chiar am învățat aproape toată ziua.😁
❤️❤️❤️
Si eu am luat 10 la romana si la fel ca tine ma simteam mult mai pregatita la această disciplină, decât la matematica. Din experienta mea nu pot sa zic ca m-am stresat prea mult in clasa a VIII-a. In timpul examenului am avut foarte multa grija la redactare si cred ca asta a contat mult. Felicitări pentru rezultatele obținute!!❤🥰
felicitari si tie!🤗😍
M-ai motivat sa învăț! Mulțumesc mult💕sper ca aceasta motivație sa țină ceva timp😂
Felicitări!!!Ești un exemplu pt mn !!!!!😄😊🥰😍😍❤❤💕
Sunt a 9a,baftă celor de a 8a 😁
Sunt 8a mâine dau examenul la română 😢 si pe 21 la mate😢
Mulțumim!
Mulțumesc
Super clip!
Foarte util! 🦋🦋
Mulțumesc pentru toate sfaturile!!!
Și eu sunt fană română😂😽
😍😍😍😍
chiar daca mai am pana la examen (si sunt cam speriata), m-ai ajutat sa ma simt mai sigura pe mine! 💞💞
Eram foarte stresata în privința examenului si nu stiam cum sa ma organizez..m am uitat la video în timp ce făceam un test și mi am dat seama ca este timp și ca pot sa iau ce nota îmi doresc.Felicitari pentru rezultat!!❣
❤️❤️❤️bafta!
@cucu. esti a 8 a?
@cucu. pe ce profil vrei?
@cucu. ti am răspuns, mai sus
Felicitări pentru nota!❤ Acesta este dovada ca poti sa te împarti intre scoala si hobby, exceland în ambele!🤗 Voi pune în aplicare sfaturile din video!💖👌
💘🤗
Prima!!💗💗 îmi plac mult clipurile tale! CONTINUĂ TOT AȘA!!!
Multumesc mult!❤️
Și frumoasă, și deșteaptă! :))
Pe lângă faptul că e ffff frumoasa mai este si super deșteaptă ❤💃 te ador, te urmăresc de foarte mult timp !
Multumesc mult💛
Buna, Dariana!Te urmaresc cu drag inca de cand ai inceput cu youtubeul, mereu mi au placut tipul de clipuri pe care le faci si m-ai facut sa imi placa umpic mai mult lectura.Anul trecut la examene am vazut reportajul cu tine, unde ai spus cum a fost la examen, si m am bucurat foarte tare pentru tine, si imi spuneam ca as vrea sa fac si eu ca tine.Anul asta am si eu examen, si sfaturile tale m-au ajutat enorm.Succes in continuare 🥰
Bafta, pupici!💖
@@DarianaMuntean multumesc, si eu te pup😘
Te felicit din inima!❤️
Sa știi ca de când erai mica te urmăream!!💋
Mi-am dat seama ca vei ajunge departe! ❤️
Te susțin în continuare! 💋
Multumesc mult❤️
Felicitări!!! Pentru nota 10 o meritai din plin 💕💕💕💕
Mai am efectiv o luna de zile pana la examen, nu am fost stresat tot anul, de cateva zile tot ma simt mai ciudat din cauza examenului pentru ca eu nu sunt copilul de sta si invata non-stop. La romana stau destul de bine incat sa iau un minim 8, da la matematica doamne ajuta sa inteleg si sa pot rezolva primele 2 subiecte macar. Bafta tuturor ❤😅
Bafta vei reuși. Și eu sunt a8-a ❤
Cum a fost?
@@biancavaduva1843 La tine cum a fost?
Multumesc foarte mult de sfaturi,cu toate ca sunt a 5 a imi e foarte frica de orice test,asta m-a ajutat mult
ioi mulțumesc abia aștept sa mă uit la tot videoul te ador,continua tot așa❤️❤️😌
felicitaaarii!!🥰❤abia așteptam sa postezi acest videoclip 💖
Pupici!🤗🤗🤗
Esti foarte deșteaptă!Bravo❤❤❤
Lol sunt clasa a 9-a si m-ai descris perfect, mai ales la faza cu caratina. Așteptam testele alea care apareau luni sincer cu nerabdare, simteam un stres destul de mare dar in ultima saptamana eu unul nu am mai repetat absolut nimic si am luat note mari.. oricum super videoul!
Chiar m-au ajutat aceste sfaturi ❤
Cat ai luat
Clipul e minunat si de ajutor💞insa eram singura acasa si acele zgomote de pe fundal ma faceau sa cred ca exista fantome:)))
M-ai ajutat mult cu acest videoclip 😍💞
Ma bucur muuult!😊
asteptatam clipul si sa deschizi acest subiect
super clip💞✨
♥️♥️♥️♥️♥️
Esti o fata foarte frumoasă și isteață!Felicitări pentru nota obținută la evaluarea națională!❤Datorita ție am început sa ma accentuez mai mult pe școală.Și tot asa,cartea a devenit cel mai bun prieten al meu.Te ador❤
Multumesc!Pupici♥️♥️
Mă bucur mult că ai făcut acest video ❤ Și categoric mai vreau videoclipuri despre examen
Nu sunt în clasa a8-a,dar îmi doresc sa fiu pregatita pentru acel moment și chiar ești un exemplu si o motivație sa ajung ca tine...Ne asemănam destul de mult,deoarece în vacanta prefer sa ma deconectez de la tot ce inseamna scoala. Succes în continuare! (Stiu cum e sa ai 9,40😅)
Încă un lucru,Ador Biologia și romana. Sunt singurele materii pe care le înțeleg pe deplin...am fost la multe concursuri și timpul mi-a creat mereu panica,însă de fiecare data incercam sa ma calmez,dar unul dintre lucrurile care ma enervează la mine când dau un test/examen e ca,atunci când ma verific îmi fac fel de fel de griji:
"Sa vezi ca aici o sa iau doar 0,5,pt ca nu am scris asa sau altcumva..."
Dar...cine știe...poate sa am șanse sa obtin aceeași medie...🤗😊❤
Multa bafta cu tot ce iti propui!💖
Ai postat!🥰😍
daaaa🤗
FELICITĂRI!!!!!!❤️❤️❤️❤️✨✨🎉🎉🎉🎊🎊🎊🎊 chiar meriți mult aceasta nota și îți ținem pumnii ca și la bac sa iei tot 10!🎉🎉🎊🎊🎊🎊🎉❤️❤️❤️💛💚💙💙💛❤️💘💖💓💞💝💝💝💕💙💛❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️
sper sa iau si la bac, ce sa zic😂😂💖
Felicitări!❤💫
ai postat de ziua meaaa =>>
la multi ani!♥️
@@DarianaMuntean mersi❤
Felicitări! Mult succes in continuare 💞
Multumeesc!💖
Ești superbă și foarte drăguță!❤️
Foarte frumos! Felicitări!
Multumesc!🥰
Daca iau peste 5 sunt super fericit.......ಥ‿ಥ
De abia așteptam acest video ❤️😊
Foarte fain videoclipul și util de altfel!!!
Multumesc!♥️
Ești o fata minunata ! Bravo !
MULȚUMESC FOARTE MULT PENTRU CA AI POSTAT ASTA!!! 😍😍😍🤗🤗🤗
10:26 iar noua ne-a postat decat un test :)
Multumim enorm!❤️❤️❤️
sa mai faci clipuri de EN pentru ca sunt S-U-P-E-R-B-E
Foarte util și bine pus la punct 🥰 Felicitări 👏
Acum ce clasă ești? ❣️
Multumesc! A 9-a
Felicitari!❤🥳
Pe ce site intrai ca sa faci testele de antrenament?
Esti superbaaa te adorrr😍😍😘😘😘
Dariana: Cum am luat 10 la EVALUAREA NATIONALA
Brainly:😎😎
P.S GLUMEAM AI O MINTE ASA DE INTELIGENTA SI ESTI FOAARTE SUUUPEERR!!!
P.S.S FELICITARI!!!🥰💞
Multumesc, m a ajutat foarte tare!!!
Cu placere!!!!
1:29 și mie❤️❤️❤️❤️aceeași poveste ca și a ta!✨
Felicitări!Si eu am dat examenul anul trecut și am luat tot 10 la ambele😀
10 la ambele! Uau! 😱
Chiar ar mai ajuta videoclipuri despre Evaluare...eu am anul asta și sunt foarte emotionata
Super clip!
Thank youuu!😘
Mi-ai descris perfect experienta MEA cu examenul atata tot ca eu am luat 9,80 nu 10 :))❤️❤️
Bravooo!🥰
@@DarianaMuntean ❤️❤️
faptul că mai am o lună până la EN, nu am învățat nimic suplimentar și nu am emoții... mă neliniștește teribil 😂
cat ai luat?
Felicitari!!!!! Nu puteam sa ma uit la clip, fiindca invatam din istorie....😂 Esti frumoasa si desteapta! 🤗🤗🤗
Felicitări!!!!❤️❤️❤️❤️
Hey ești super frumoasa dar mi-aș dori sa postezi mult mai des te iubesc ești super frumoasa ❤️
Felicitări!
Multumesc!!!
Felicitari!Te pupam
Cinste ti e ,bravooo!!
e noiembrie si nu mai pot de frica
deci...cum a fost??😂😅
Cât ai avut media generala ? Gen , pe toți ani?
10
@@DarianaMuntean Vb serios? Adică nu ai luat nici un nouă niciodată în toti anii din generală?
@Giulia Aa la noi în Moldova nu e asa:)
@@DarianaMuntean si eu
Robot
Eu anul acesta am intrat clasa a 8 a, si as puncta pe economic sau mate-info, dar nu cred ca voi lua nota de admitere la mate. Datorita acestui videoclip, in aceste 9 luni voi invata foarte mult, astfel incat sa iau 10 si sa intru la liceul dorit. Multumesc mult
Bravo ție și mult succes in continuare la învățat că doar dacă înveți poți să ajungi cineva!
Multumesc mult!
@@DarianaMuntean cu drag!
Mi-a plăcut foarte mult videoul acesta deoarece mi s-a părut foarte interesant și destul de util!👍În primul rand, felicitări pentru obținerea rezultatelor extraordinare de la examenul de Evaluare Nationala!👏Ma bucur foarte mult ca ai obținut nota maxima la acest examen!🤗Sincer sa fiu, din acest video am învățat un lucru foarte important! Eu am învățat ca acest examen este o provocare pentru fiecare dintre noi! Chiar se vede ca mulți au trecut prin asa ceva și bineînțeles ca examenul este obligatoriu pentru toti cei care trec în clasa a VIII - a!😉
După părerea mea, tu chiar ai muncit foarte mult ca să ajungi acolo unde îți dorești și pentru asta ai sincere felicitări pentru absolut tot!❤️Esti vlogerrita mea preferata numărul 1!
Esti idolul meu!💖💖💖💖💖💖
Faci niște videoclipuri absolut interesante și chiar îmi plac foarte mult!👍Esti o fată absolut extraordinara, superba, deosebita, muncitoare, inteligenta, silitoare, conștiincioasa, amuzanta, creativa, glumeata și foarte frumoasa!🤗💕
Felicitări pentru toata munca depusa!👏Esti numărul 1!1️⃣🔝
Îți doresc mult succes în continuare în RUclips și în ce o sa realizezi pe viitor!🤗Mult succes în continuare în tot ce ți-ai propus anul acesta!
🎆🎇2️⃣0️⃣2️⃣1️⃣🎇🎆
Fie ca anul care tocmai a început sa îți aducă numai bine, numai căldură, liniște sufleteasca, sănătate, fericire, bucurie, magie, noroc, belșug și tot ce îți dorești să ți se îndeplinească cu ajutorul Bunului Dumnezeu!🙏🕯️✝️Dacă v-a plăcut acest video interesant, nu uitați sa dați un mare like, un share și un subscribe la canalul lui Dariana Muntean de RUclips!🎬Nu uitați sa ii dați un follow și pe Tik Tok, pe Instagram și pe RUclips!🎥Te pup și te îmbrățișez cu mare drag!😘Ai tot respectul meu pentru ceea ce faci pe RUclips!🎥🎬❤️Te iubesc mult mult mult de tot!😘😘😘😘😘😘😘😘😘😘😘😘😘❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️💕💕💕💕💕💕💕💕💕💕💕💕💖💖💖💖💖💖💖💖💖💖💖💖💖💖❤️💗😘❤️
❤️❤️❤️❤️❤️❤️
Felicitări pentru nota maxima! 💋 Ne poți spune pe ce liceu ai dat? 🙈❤️
Fa te rog un clip în care ne arăți cum ai învățat te roogggg ca eu dau anul acesta examenul
Acum îmi e ușor și primesc numai Fb și învăț foarte bine dar acum trebuie să mă pregătesc pentru evaluarea națională
Am dat evaluarea națională în anul 2017 și chiar sunt sfaturi bune☺️ așa eram și eu.
Dar eu nu am luat 10 curat, ci 9,60 la română și 9,85 la mate. Vedem la bac:)))
FELICITARI !!!
Ceva știu sigur, cred că în lunile de dinainte de examen contează calitatea, nu cantitatea. Poți să faci și două teste pe săptămână la fiecare materie dintre cele două materii, cat timp le faci corect
super nice. nu ai facut meditatii?
Eu sunt a opta si mai am cateva luni pana la examen si ma descurc destul de bine la romana si la geometrie, dar la algebra sunt praf si imi e super frica!
Stiu cum e senzația cu examenul,deoarece l-am dat și eu în 2020 si am luat 9.10 la romana și la 6.70 dar sunt tot la mate info ca nu mi place romana și chiar o duc bine
Felicitări ! Ma i ajutat mult !!! ❤️❤️❤️❤️ Când vei anunța câștigătorii de pe Instagram ?
I-am anuntat deja de cateva zile🤗
Felicitări!eu dabea am luat 5
Eu sunt clasa a 8-a! Mulțumesc mult pentru sfaturi!🥰❤️
Eu am evaluare națională anul acesta și eu am inceput sa îmi iau cărții cu probleme și la mate și la română chiar dacă am numai Fb nu contează m-am apucat de anul trecut de la un test sa primesc 9 la română și 6.50 la mate am fost foarte foarte foarte suparata și de când am început școala din septembrie m-am apucat sa învăț
Foarte de folos (ca de obicei). Îmi place foarte mult ce postezi!
P.S. îmi poți spune te rog ce program folosești la editare??
Sunt foarte fericită pentru tine!🥰ai muncit mult și chiar cred ca ai meritat această notă! Pentru ca vad pe tine ca tu lucrezi cu seriozitate😌eu acuma sunt diar clasa a 5-a și și eu lafel! Mă descurc mult mai bine la română:) (aproape de sfârșit de clasa a 5-a) și la matematică și mie îmi este mai greu:( dar acuma ca am văzut AMBIȚIA ta , încep și eu sa lucrez deja din clasele putin mai mici la matematică și fac niște fise de lucru cam 2 pe săptămână , adică aș vrea sa mă apuc să fac de mâine lafel și la română! Mă bucur din suflet ca te-am cunoscut și încep deja de câtva timp sa îți urmez sfaturile (adică ai zis intr-un alt videoclip sa fim mai atenți la ore) și acuma cred ca de 2 luni am început sa fiu mai atenta la orele de matematica și încep deja sa iau multe note bune la matematică și asta mă bucură mult🤗îți multumesc pentru toate sfaturile și pentru ca ne împărtășești cu cei de pe RUclips experiențele tale etc.... Să știi că ești o persoană extraordinară,să nu uiți asta! Te pup💗FELICITĂRI🤍
Hey, am observat ca ai scris de doua ori ,,lafel,, ceea ce este greșit ,se scrie ,,la fel" 💕
Sunt a 8 a și chiar dacă am avut goluri ,in timp se astupa ,nu ai de ce sa te temi ,ideea este ca examenul de a 8 a este primul nosteu examen adevărat al vieții.
Sunt a 8a si la mate sunt ultima 🥄dar la romana in schimb as putea sa învăț dar la mate nu mar putea ajuta? :-:
Ce părere ai despre noile subiecte la en?
nu m-am uitat cu atentie peste ele...
Unde ai gasit exercitii? Erau si rezolvate?ce site uri ?
Testele de la Minister cum le gasesc? Un link se poate, ms frumos
Eu sunt a 7 a😢