Buna ziua! Domnule doctor, n are legatura cu videoclipul, am 15 ani și am o durere la umărul drept. Ideea e ca problemele cu acest umar au început acum ceva ani când eram mai mică, am facut niște exerciții cu cercul acela pe care îl rotești pe șolduri, mai mult m am forțat, si atunci am simtit o durere la umăr pur si simplu fulger, o durere puternica. Aproape ca nu puteam sa ma misc, cel putin umarul deloc, si singura masura pe care am luat o a fost ca mama mea să imi facă o frecție cu anumite soluții și sa stau în plapumă nemișcată. Mi a trecut ulterior, am putut sa ma misc, insa de atunci am avut la umarul respectiv un fel de trosnet atunci când îl mișcam, ca si cum anumite oase nu călcau nu stiu daca spun bine ce spun, dar la celalalt umar nu am avut probleme de genul acesta. Si apoi în cursul anului acesta, m am trezit într-o dimineata cu o durere îngrozitoare la tot umarul, ca o inflamatie. Nu dormisem diferit în noaptea aceea, dar pur si simplu m am trezit cu durere si nu stiu, fac cumva legatura cu problema pe care o aveam mai demult. E posibil sa fi dormit strâmb dar nu stiu ce sa zic despre asta. Iar astăzi, la câteva luni după acea situație, cand m am trezit am avut aceeasi problema, desi nu cred ca am dormit strâmb, din nou, dar se simte ca si cum as fi facut o. Durerea e identica, nu pot sa misc umarul prea mult. Mai specific si faptul ca ieri am avut o serie îndelungata de activitati, am facut curățenie în toată casa până târziu si chiar daca eram extrem de obosita am continuat ca sa termin tot. Data trecuta durerea a persistat cateva zile si s a ameliorat încet încet, dar acum nu stiu cum va fi. Nu stiu daca imi puteti spune ceva dar acesta este cazul meu.
Care este tratamentul pe cale orala cu acid hialuronic

Bună ziua. am probleme cu genuchiu stîng doare si pogneste la îdoieturi puteṭi să mă ajuraṭi sînt din Oradea.
Fix aceeasi problema o am si eu..a-ți rezolvat???
Această soluție e bună ptr o gonartroza în fază incipientă.
Unde îl găsim pe domnul doctor? Mulțumesc
❤❤❤❤❤
Păcat că nu are și an constanta
Toți doctorii ortopezi pot face aceste ingiltratii