Paradoxal, dacă te duci și întrebi același lucru mai la vest de un alt imperiu care ne-a violat ființa națională în contratimp ori simultan cu cel slav și cel otoman, adică de la Budapesta și Viena către ocean, părerile vor fi mai nuanțate cultural dar cam la fel de puțin măgulitoare. Tocmai din cauza blestemului de la răsărit. Nu ne iubește nimeni, am moștenit fără voia noastră zestrea sovietică și în mentalitatea occidentală suntem asimilați unei cloace de hoți primitivi care vorbim un fel de rusă. Victime ale propagandei politice din ambele direcții, numiți țigani și atacați de proprii vecini până la originile noastre și la dreptul de a fi o națiune, în ultimii ani am reușit să aprindem lumina în odaia noastră europeană. Lumea a redesoperit România și românii, limba, istoria și cultura, a redescoperit Moldova, mândria europeană acolo unde nu era nimic. Vom lăsa bezna, obscurantismul și mizeria să ne apuce de glezne și să ne tragă înapoi în abjecție, sau ne apărăm apartenența la valorile democratice ale civilizației? Cu toată stima, voi susține acest canal atunci când va ajunge pe strada copilăriei mele, la sufletul nostru comun, latin și european. Ce spun rușii despre mine sau despre tine va fi important abia peste câteva sute de ani, și asta doar dacă revoluția rusă începe azi.
@@Valachorumnu știm despre ce "lumina" europeana vorbiți ca în România face prăpăd. Tocmai au fost anulate "democratic" alegerile cu implicarea celor din vest. Nu vă îmbătați cu apa chioară.
Nu știu despre ce lumină europeana vorbiți, pt că în România face prăpăd. Tocmai au fost anulate în mod "democratic" alegerile cu concursul celor din vestul sălbatic. 😂 ȘI, da, primul comentariu unde am scris mai multe a fost șters, tot pentru că aceasta platforma "democratica" nu cenzurează nimic niciodată.
@@mari_ana_c Este păcat că a fost șters, fiecare are dreptul la propria opinie. Totuși, cred că sunteți de acord că RUclips este plin, ca tot internetul, de avalanșa nestingherită a punctului dvs de vedere... "suveranist", ca să zic așa. Dacă eu vi-l respect, respectați-l și dvs pe al meu, fără să mă luați la mișto cu texte gen Zaharova. Mulțumesc!
А в чём их зомбированность?можно так и о гражданах Молдовы сказать(особенно поддерживающих существующую власть). вполне открытые и дружелюбные люди.если их устраивает власть,то вам какое дело?
@@ОляЮмин да ради бога, нет у меня до них ни какое дело, а молдован не надо сравнить с русскими, у них власть сменяемая, они сами выбирают, то что для русские это фантастика,
@@mihailperdeleanu9295 вы уверены,что в Молдове были честные выборы?в моем окружении никто Санду не выбирал и в референдуме голосовали против.а национальности никто не сравнивает.и раз так хреново в России,то почему Молдоване,уехавшие и получившие гражданство России оттуда не уезжают назад в Молдову?
@@ОляЮмин а вы уверенны что молдоване не уезжают из россии особенно те у кого пришли странные повестки про могилизаций, мой двоюрный брат (Иван голтиеску) убежал из россии больше года назад, он получил гражданство Молдовы и не плохо заробатывает в молдинкомбанке.
Почему они говорят о дружбе, и в то же время указывают как нам жить ,кого выбирать и с кем дружить или не дружить..., и куда нам двигаться..., это уже на дружбу не похоже ,а похоже на то ,что кто-то хозяин ,а кто-то раб...
@@raleanatalia1437 ei da, nivel economic unde se duc în viceie afară, unde poporul cu cel mai mare potențial energetic nu au acel potențiANAL acasă la ei, unde pentru bani se duc la omorât vecinii, știi ce, decontează-te de la propagandă și conectează creierul dacă îl mai ai.
Draga familie Radeanu, va felicit cu apropierea sarbatorilor de irna, va doresc multa sanatate , succese in toate pe viitor si desigur la frumoasele pincipese cele mai mari succese la invatatura si realizarea viselor( cu ajutorul vostru). La muli ani!
Bravo pentru documentar.Ati avut mare curaj sa-l faceți și e bine că l-ati făcut !În felul ăsta mai aflăm și noi ce părere au rușii despre moldoveni și români.
@@ClaudiaGanea-dw9ozты своё "уважение" засунь сам знаешь куда. Пример надо с США брать, им до лампочки ваша дружба и уважение, главное чтобы приказы с посольства выполняли. Exact?.
@@vasiliisemion4804слышь Василий, ты кого обмануть хочешь ? В СССР прошла вся моя сознательная жизнь. К молдованам в РСФСР относились ну очень хорошо.
Salutare Ilușa . Ai găsit pe cine săi întrebi , pe uzbeci , tadjici , aźeri ..Ei au studii minimale . Eu am făcut armata în Gremiha , regiunea Murmansc , în 1981 --83 .Și cănd veneau uzbecii , tadjicii , azerii , ei nu știau două boabe în rusă , așa că de geografie nici vorbă nu poate fi .... Mulți ruși nu cunosc cine e Prim ministru în Rusia , cine e Președintele Dumei de stat , Ministrul sănătăþii , Ministrul de poliție , Ministru al armatei . Cine e lider de fraçțiune în Dumă de stat și căite fracțiuni politice sunt în Duma de stat ? La unii ruși înafară de alimentație și lucruri casnice nui interesează nimic .Eugen Doga , Nadejda Cepraga locuiesc în Moscova ....
Asa este. Nu stiu si nici nu ii intereseaza. Cand treburile merg bine milta vreme, nici nu ar trebui sa te mai intereseze. Numai noi, romanii, suntem mereu isterizati de clasa politica.
Cam puțin știu rușii despre Moldova și moldoveni! Dar poate ca așa s-au nimerit persoane nu chiar inteligente...MULȚUMIM, ILIE PENTRU CEEA CE FACI! TE AȘTEPTĂM LA TULA 😊 CU AJUNUL SĂRBĂTORILOR VA FELICIT, DRAGII MEI!❤
@@СветланаГавриловская-р7д Salut din Moldova,ştiu ei foarte bıne despre Moldova,stau trupele armatei ruse pe teritorıul Transnıstria,de 33 de ani,acolo au luptat ımpotriva tarii noastre şi nu pleaca,despre ce prietenie vorbım cu Rusia,este o durere mare a poporului Moldovenesc cınd treceem la rude,sa ma ıntrebe rusul cıte zıle o sa stau acolo,ne descıde vıze,este o dıscrımınare concreta dın partea lor!!!!Dar sper ca vor pleca ın tara lor!!!!
Россия сила 😊я родилась в Молдавии жила девятнадцать лет воровство , насилие, друг друга обманывают , нищета Молдовы фу фу позор Молдовы девчонки продаются туркам в проституцыю😢
Aşa sunt ruşii de felul lor, nui interesează nimic, si asta din motiv ca ei se socot o natiune mare, bogata si toti trebue sa-i asculte pe ei, si numaidechit sa stie limba rusă. Pentru noi a sti multe limbi e onoare, dar dînșii socot, pentru ce?
@@maringabriel6588 evident așa o țară mică nu poate supraviețui în lumea globală se una singură. Stăpâni am avut de cind suntem, însă dacă e sa aleg mai bine SUA de cît rahatul de rus care de când a pus laba pe noi nimic bun nu am văzut, probabil faci parte din cei care nu au fost deportați și nu au decedat nimeni pe câmpurile de luptă în 92 pentru independentă pământului lui Ștefan, de aici e fă la vale mancurt.
Pe buneii mei tot iau deportat în Siberia da nu rușii da tot ai noștri moldoveni trădători ruși în sat pe atunci nu trăieau așa că nu dați toată vina pe ruși.Ши кум спун руший:каждый народ достоин своего правителя!!Asta să nu uitați niciodată
@@MariaRaik E o prostie ce scrii… Rusii au dat ordin…nici decum Moldovenil. In Romania a fost la fel…au venit jandarmii Romani și au arestat și trimis în Siberia pe cei doriți de Rusi. Jandarmii erau sub ordinul Guernului….iar Guvernul era controlat de Rusi. 450.000 se soldați Rusi se aflau pe teritoriul Romaniei,imediat după terminarea celui de al doilea razboi mondial….si au redus cu anii numărul,pina sau asigurat ca au un Guvern Socialist garantat in Romania. Nu vreau sa intru în toate detaliile vremii…dar atunci s-a tras liniile de graniță noi,unde România a pierdut teritorii în favoarea Ucrainei și a pierdut controlul în totalitate in RM. Vremurile au fost grele pt toți Românii din RM și din Romania…totul din ordinul primit de la Stalin.
@@78calogero primii împușcați si deportați erau înșiși cetățenii ruși, pentru că din echipa NKVD făceau parte bandiți din toate republicile unioniste: ucraineni, lituanieni, georgieni, ruși etc. Iar capii ideologiei comuniste locuiau chiar în Germania și proveneau din poporul "ales" - Engels și Marx. Ați citit ceva istorie sau măcar vreo carte scrisă de acești ideologi în frunte cu Lenin care, apropo, nu era de origine rusă și s-a format în Stockholm pentru răsturnarea țarului?
În tăvălugul colectivizării au intrat toate straturile sociale: și țăranii, și intelectualii, și bogații, (culaci cum erau numiti atunci) indiferent de naționalitate. Printre ei erau si ruși. Nu confundați! Oamenii au fost deportați (strămutați) de puterea sovietica unde erau bandiți de toate naționalitățile, nu doar ruși. Este o mare diferență. Sa dai vina pe toți rușii e cam deplasat.
Vorbeste Moscova. Este ora opt. Felicitări, sunteți o familie frumoasă și binecuvântată, indiferent de ce zic oamenii cu suflet trist. Să fim mai buni.
Eu nu judec niciun popor. Nu există pădure fără uscaturi. Am locuit în Marea Britanie mai mult timp și multe cunoștințe de acolo credeau că Moldova este, de fapt, Mongolia. 😂 😂 Le-am spus ca noi nu locuim în peșteri, când ma întrebau dacă avem internet și transport în țară. 🤷♀️
Dacă politicienii noștri erau mai isteți, iubitori de țară,azi nu eram codașii Europei și să fim nevoiți să umblăm prim alte meleaguri in rolul de slugi.Vina e in primul rand a noastră.Cum a zis odată G.Vieru"capul plecat sabia nu-l taie,dar repede incepe să pască"
Il preferi pe cel bruxellez, al Scursulei ?! Ha ha! Somn adanc iti doresc, amice, o sa ai mare nevorie, cosmarul abia a inceput. Marxismul, stalinismul, bolsevismuk s-au mutat toate in vest, unde fac pui grozavi !
@@arar6114 Da, e un soi de confirmare a așteptărilor din subsolul emoției. Să fii exact la fel de curios precum la un film horror prost sau la o comedie chinezească, dacă ai astfel de "plăceri vinovate": îți asumi riscul, te uiți până te ia somul, dezgustul sau ambele.
@@tenzindolma6266 Da, ai dreptate ca fiecare ins îndreptățit la opinie, nu contează că ești un porc incult căruia îi place să insulte până și numele oamenilor, așa ai fost educat . Rusia e pură, vestul e rău. Să trăiești, mulțumesc că te-ai oprit o clipă să-mi vorbești.
@@GeluApostolGavril Slugi sunteti in tarile din uniunea europeana aici moldovenii sunt la un nivel cu rusii. Sa stii ca rusii nu fac diferenta intre moldoveni, si rusi sa stii ca moldovenii sunt stimati de rusi.
Deci toate persoanele intrebate au dat un raspuns de nota 10 si anume sa ne imprietenim unii cu altii si sa traim toate popoarele unite,cu liniste si pace.Bag de seama ca rusii sunt oameni frumosi si buni la suflet ,bravo lor ca nu au ura si dispret asa cum ne invata conducatorii si politicienii nostri
Nu te invata nimeni, asta e parerea ta, poparele nu pot sa se urasca intre ele, sunt Conducatori ca vor sa asupriasca alte popare. Parerea mea e ca de aici se naste ura...
Buna seara la toți. Rușii care trăiesc în Moldova trebue să învețe limba de stat și să respecte legea. Rușii așa și spun și așa spuneau, govorite na normalnom uaziche.
Rusii zic despre moldoveni ce i-au invatat pe Moldoveni sa zica despre Romani. Divide et impera - un dicton mai vechi ca Rusia. Oamenii obisnuiti nu cunosc istoria si jocurile politice si e natural sa se mire de ce exista atata animozitate contra Rusiei. Nu cunosc istorie, nu cunosc context si chiar daca au idee, perspectiva lor este, bineinteles, orientata in beneficiul lor.
Mulțumesc frumos Ilie pentru ziua ta liberă ce ne-ai dăruit nouă. A fost interesant episodul acesta. Nu pricep asocierea cu țiganii. Bunica avea o vorbă că dacă vrei țigani mergi la București. Scuze, nu am zis eu. Eu sunt moldovean din Iași. Pt rușii mai în vârstă a contat probabil filmul Șatra și acum am văzut că mai este unul la fel, unde erau actori moldoveni. Mi-au plăcut oamenii întrebați, au răspuns sincer fără prejudecăți. Ai făcut un episod foarte bun Ilie. Sper să aveți și voi liber de sărbători, să vă bucurați de puțină odihnă și mai ales de bucatele noastre moldovenești, că Olesia le face gustoase. Sănătate și dragoste familie frumoasă! ❤❤❤❤
Un scurt memento pentru cei care refuză realitatea și nu cunosc istoria: Principele Dimitrie Cantemir a declarat cu secole în urmă că Valahia și Moldova au aceeași limbă. Nu există o `limbă moldovenească`, ci doar română!
Se pare ca majoritatea rușilor sunt nostalgici dupa CCCP. Era de toate, erau mai uniti, erau mai tineri. Visul socialist s-a auto dărâmat, avand doar un fundament ideologic, multa propaganda, puțină substanță. Multumim, Ilie, pentru introspectiva.
Pe doamnele de la parter care spun ca Putin este idolul lor, și ca fără el nu ar fi fost bine, și îl slăveau atât, trebuia să le întrebi dar ce le face la ucrainieni, la oamenii de rând e bine????
Ucrainenii sau făcuto cu mâna lor ,acum să își asume acest război nu să stea cu mâna întinsă,da e bine ce se întâmplă în Ucraina mie milă de cei care și-au pierdut viața în această prostie a lui Zelenschi dar de țara și conducerea Ucrainei nu mii jale așa le trebuie dacă nu știu cei cu viața lor.... Slava Rusiei 🇷🇺🇷🇺🇷🇺
@@mariacrismadi3685 Unde ai fost la scoala de scrii asa de rau ca o analfabeta? Chiar nici 4 clase primare nu ai? Cum poate o moldoveanca sa scrie cu atit de multe greseli gramaticale in limba materna? Doamne fereste!
Mi_a placut ce_am auzit....oamenii simpli sunt oameni buni si de omenie si doresc să fie pace bunavointa prietenie ....dar din pacate ne indreptàm spre sfarsitul timpului asa cum il stim astazi....si toate o i_au in jos din ràu in mai ràu....
@victorsmall7 eu nu cred ca poate sa traiasca din venitul din Yuotube si nu l-am auzit vreodata ca munceste ceva, asadar am banuiala ca e "sponsorizat".
Ce cred rusii, ce cred americanii... sincer, nu-i nevoie sa ne gindim la asta.Educati-va copiii cu Dumnezeu, bun simt, curaj si de restul nu va complicati.
@@verarusu5899 Sua si Rusia e deajuns. Unde sunt ei este si razboi. Principalul e ca poporul in statele dezvoltate fac meetinguri impotriva lui, in Rusia toti aproape sunt zombati si mai in cur nu-l pupa pe putlerul lor. + Mai nazi tara ca ai lor n-am vazut cu ochii mei, dar am vazut multe.
Salutare oameni frumos de la Chisinaui! Multumim pentru munca depusa! Sun totalmente de acird cu doama in roz cu umbrela! Si stiti ce am observat ca rusii nu vorbesc cu ura despre alte popoare, dar la noi din pacate in Moldova vorbesc foarte urit despre rusi. Asta da dovada de cultura si intelegenta, tare a mai degradat lumea in timp de 33 de ani de suverinitate. Sanatate voua! Sarbatori fericite!
De ce ai fi de acord cu o spălată pe creier care nu cunoaște și nu vorbește decât despre niște clișee care i-au fost băgate în cap de zici că e întoarsă cu o cheiță? Și care, bineînțeles, urăște tot ce e în afara rusiei, mai ales pe americani, occidentali în general. Rușii vorbesc la televizor mult despre rusofobie, dar uită să menționeze că doar ei sunt cauza acestui fenomen, adică nu este decât un efect al acțiunilor lor. Iar pentru ce au făcut în Ucraina vor fi detestați pentru multe generații de acum înainte, iar de către ucraineni, pe vecie!
@sergheiiurcenco1926 Pe TOATE națiunile celelalte, cred că ai vrut să zici. Este cel mai șovin și xenofob popor din lume, cel rus. Li se inoculează astea de dimineață până seara, că să nu fie Ivan nefericit pentru că e rupt în cur. Altfel zis, Ivan n-are o chiftea în stomac dar se duce la culcare mai puțin necăjit, după o dușcă de vodcă ieftină, spunându-i-se că are cea mai mare țară, cea mai bogată, cea mai lungă, cea mai lată. 😆
УВАЖАЕМЫЙ РУССКИЙ НАРОД ВСЕХ НАЦИОНАЛЬНОСТЕЙ ,МОЛДОВАНЕ ТАКЖЕ РАЗНЫХ НАЦИОНАЛЬНОСТЕЙ И ТАК ЖЕ СМЕШАННЫЕ С РАЗНЫМИ НАЦИОНАЛЬНОСТЯМИ ТАК ЖЕ КАК И ВЫ.ЦЫГАНСКАЯ НАЦИЯ СОВСЕМ ДРУГАЯ НАЦИЯ ЧЕМ МОЛДОВАНЕ.ЦЫГАНЕ РОЖНЯ ИНДУСАМ С ИНДИИ.ДА ВООБЩЕ ВСЕ МЫ ЛЮДИ И НИ ПРИ ЧЕМ НАЦИОНАЛЬНОСТЬ.ЧЕЛОВЕК ДОЛЖЕН СВОБОДНО ПЕРЕМЕСТИТСА ПО ВСЕЙ ЗЕМЛЕ,БЕЗ ГРАНИЦ И ТАМОЖНЕЙ.ЭТО ПРИДУМАЛИ ПОЛИТИКИ КОТОРЫЕ СРЫВАЮТ ХОРОШИЙ КУШ С ЛЮДЕЙ И ЖИВУТ ПРИПЕВАЮЧИ.ОНИ КРИМИНАЛЫ И ЗАСЛУЖИВАЮТ НАКАЗАНИЯ.ОСТАВИМ ВСЕ ЭТО НА СУД БОЖИЙ! МИРА ВАМ ЖЕЛАЮ И ЗДОРОВЬЯ!❤
PLANETA RĂDEANU RUȘI ȘI MOLDOVENI BASARABENI RESPECTIV ROMÂNI OAMENI DE RÎND PUȚINI SUNT CARE CUNOSC ISTORIA ADEVĂRATĂ A ȚĂRII NOASTRE ROMÂNIA ȘI A CEDĂRI BASARABIEI JUMĂTATE DIN MOLDOVA LUI ȘTEFAN CEL MARE LUARE CU FORȚA DE CĂTRE ARMATA RUSĂ ÎN ANUL 1940 DUPĂ TRATATUL FĂCUT ÎN ASCUNS DE RUSIA ȘI GERMANIA TRATATUL RIBENTROV-MOLOTOV ,CRED CĂ NICI DUMNEATA CARE EDITEZI ACEST VIDEOCLIP NU CUNOȘTI ISTORIA ADEVĂRATĂ A ȚĂRII NOASTRE ROMÂNIA ȘI MOLDOVEI BASARABIEI ÎNCEPÎND CU ANUL 1780 1812 DIMITRIE CANTEMIR ASCULTAȚIL PE PROFESORUL ȘI ISTORICUL GICĂ MANOLE CARE NE ARATĂ REALITATEA ISTORICĂ PE RUclips CU DOMNUL VASILE IGNAT MULȚUMIM PENTRU TOT CEEA CE FACEȚI REALIZATORULUI ȘI POPORUL ROMÂN CREȘTIN ORTODOX !
Bună seara. Ilie,sunt curioasa,voi ce trăiți in Rusia,la alegeri a-ți votat pentru o Moldova Europiana? î-mi doresc să știu gândirea unui moldovian ,ce trăiește în Rusia,te rog raspundemi .🇲🇩🇷🇴🇺🇦🇪🇺♥️✌️
@@lidialavric5710 domnul İlie a votat pentru Stoinoglo era clar,nu a votat pentru Europe,are un vıdeode la ambasada,putetı sa vedetı acolo este clar,cum da ıntrebari!
In tot ce zic si ce fac rusii acum se simte rusinea si mustrarea de constiinta pentru ceea ce fac ei ca si popor in Ukraina... Din aceasta cauza toti vorbesc de bunatate, de pace si prietenie intre popoare... Nu ai cum sa te simti bine in mijlocul unui asemenea popor, atat de complexat... Si cand ii mai si intrebi de moldoveni, ca sa iti justifici tu prezenta acolo (gen, datorita faptului ca rusii ii iubesc pe moldoveni), totul pare atat de penibil... Moldovenii sunt un popor mic, 3-4 milioane de oameni, cat de multa importanta crezi ca va dau rusii?...
Tu vorbești limba română dar mai exact în grai moldovenesc. graiul ardelenesc; graiul bănățean; graiul crișean; graiul bucovinean; graiul moldovenesc; graiul maramureșean; graiul muntenesc
Pe banii din secolul 15 este scris Moldavia nu Valahia sau mai ales despre Romania pentru ca nici nu era asa cuvint roman si Romania. Care limba romana? Cind era limba moldoveneasca Romania ca tara cu asa denumire nu era si cuvintul roman si Romania nu era dar limba moldoveneasca era. Limba moldoveneasca este mama limbii romanesti sau mai precis sunt limbi surori dar nu este o limba cum sunt rusa - belorusa sau cum este turca - azeirbaidjana(gagauza) sau austriaca - germana asa sunt limba moldoveneasca - romana limbi asemanatoare dar nui o limba. Faţă de săracul dialect muntean, limba (…) moldovanului este pe o treaptă superioară. Bine observat într-un moment de echilibru, graiul moldovenesc, prin moliciunea tonurilor sale, e de la sine artistic. Un Neculce, un Creangă în Muntenia sînt mai greu aşteptat… Într-un cuvînt: sevele limbii vin mai ales din Moldova» (G.Călinescu). Încă o dată insistăm asupra adevărurilor menţionate anterior: «Dezbătînd problema epocii în care începe literatura romînă contemporană, istoria noastră literară în mai multe şedinţe sub preşedinţia acad. M.Sadoveanu, Consiliul ştiinţific al Institutului de Lingvistică din Bucureşti a stabilit, că, atît sub raportul conţinutului de idei cît şi ca limbă, literatura noastră contemporană începe în prima jumătate a secolului al XIX-lea cu scriitorii grupaţi în jurul revistei Dacia literară. În centrul lor se situează M.Kogălniceanu, V.Alecsandri, Al.Russo, C.Negruzzi» - toţi moldoveni, care s-au născut în Moldova, au început a vorbi şi a scrie în dulcea limbă moldovenească. «Limba folosită de aceşti scriitori s-a impus ca limbă a literaturii noastre contemporane, fiindcă are la bază izvorul viu al graiului popular». Din Moldova, evident! La Congresul VIII de cercetări romanice (Florenţa) faimosul lingvist italian Carlo Tagliavini a demonstrat că «rumîn» cu sens etnic, Rumînia «ţară» nu reflectă starea de conştiinţă a populaţiei sud-carpatice pînă la jumătatea secolului XIX. Şi «rumîn» cu sens etnic, şi Rumînia «ţară» sînt rezultate ale străduinţelor elitei şi propagandei valahe - ale istoricilor, filologilor, politicienilor. «Rumîn» (etnonim), ca şi «Romînia» de astăzi, sînt construcţii recente de origine savantă». În continuare C.Tagliavini reamintea lingviştilor- romanişti, adunaţi la congres: «… Denumirea limba moldovenească nu este o descoperire contemporană; limba moldovenească este o continuare a filonului literaturii vechi moldoveneşti, care, în legătură cu despărţirea politică a Basarabiei, nu a participat la procesul de unificare a limbii romîne, ce s-a încheiat în secolul XIX».1 Referindu-se, pe aceeaşi pagină, la denumirea limbii moldovenilor: moldovenească, молдавский, C.Tagliavini precizează: «Dar nici denumirea nu este o noutate (în istorie şi în lingvistică - V.S.), pentru că folosirea cuvîntului «молдавский» în limba rusă şi «moldovenesc» în limba romînă pentru limba uzuală şi scrisă întotdeauna s-au folosit în Basarabia». Nu numai în «Basarabia», ci în întreaga Moldovă din Carpaţi pînă dincolo de Nistru de-a lungul a 700 de ani! «Lingviştii, de altfel, ştiu (cu excepţia celor romîni! - V.S.), că una şi aceeaşi limbă în diferite condiţii istorice, politice şi administrative poate căpăta treptat un anumit caracter de sine stătător, de pildă, flamanda şi olandeza». Sau moldoveneasca - glotonim certificat în veacul XIII! şi «romînească» - glotonim impus propagandistic în secolul XIX… Despre limba moldovenilor s-au scris studii filologice: Despre limba noastră moldovenească de Gr.Ureche (1635); Despre limba moldovenească de Miron Costin (1677); Despre limba moldovenilor şi Despre literele moldovenilor de D.Cantemir (1716)… În limba moldovenească avem primul act oficial scris la 1571. Din 1581 avem primul Lexicon moldovenesc (Catastihul mănăstirii Galata). Primul dicţionar moldovenesc multilingv a fost alcătuit de N.Milescu Spataru în 1672. La 1719 italianul Silvestro Amelio alcătuieşte Vocabulario italiano-moldavo. Din Valahia, în această perioadă, nu avem nimic scris despre vreo limbă valahă. Şi mai puţin despre vreo careva «limbă romînă». Nu puteau moldovenii să rămînă muţi vreo 500 de ani pînă s-ar fi «deşteptat» rumînii ca să le spună cum să-şi numească limba maternă!
@@ГалинаБлинова-м1е esti proasta de dai in gropi,Valahia era reprezentata pe harti straine ,la noi era tara Romaneasca.,si primii care au descalecat in Moldova erau transilvaneni,de unde si asemanarea limbii vorbite in cele doua tinuturi
@@ГалинаБлинова-м1е Cum naiba ți-ai dat seama că graiul muntenesc sau ardelean ar fi mai sărac față de cel moldovean când cuvintele aproape toate sunt la fel doar rostirea unora dintre ele le diferențiază? Propagandă dodonistă ca toată acea istorie pe care a vrut să o insușească moldovenii.
@@ГалинаБлинова-м1е iartă-ne că suntem inferiori ție, bossule! Așa suntem noi, românii, oameni ai cavernelor. Cu toate acestea, te iubim! Te îmbrățișez și iți doresc să faci la fel, să-mi pupi cu drag corpul cavernos!
Va salut dın Moldova 🇲🇩,domnul am mai scris şi vam rugat cu toata stıma şi respectul,numiti tara corect Moldova şi nu Moldavia,de la indenendenta tara noastra se numeşte Moldova !!!!!Trajeti atentie ca ruşii care fac propoganda la televızıunıle ruseşti nu ne stimeaza tara şi ne numesc Moldavia,multumesc pentru ıntelejere sa fıtı sanatos!
Svetlana mai intra prin muzeurile din Moldova sau Romania si ai sa vezi ca ca in documentele cancelariei domnești a Moldovei era scris Moldavia nu Valahia sau mai ales despre Romania si nu Moldova! Si pe banii din secolul 15 este scris Moldavia nu Moldova.
@ multumesc,dar va ınteleg ca nu cunoasteti istoria Moldovei,este nevoe sa cunoşteti bıne,şi este bine sa stimezi şi sa respecti denumirea tarii,MOLDOVA este denumirea corecta!!!Suna la fel şinin limba rusa!!!Va multumesc de ıntelejere,şi limba de stat este limba romına,da nu молдавский язык!
Bună ziua Familia Radeanu Nu v-am văzut de mult și chiar mi s-a făcut dor de voi Soția este bine? Dar fetele sunt în vacanță? Sunteți o familie unită și fericită înclin să cred Am văzut cu interes videoclipul și este interesant Iar românii se înțeleg cu rușii exact ca câinele cu pisica 😅 De unde atâta râcă între noi nu știu să îmi explic Dar ști sigur ca multe neînțelegeri sant alimentate de conducătorii ambelor țări Oare de unde a început nu știu să răspund Sunt multe păreri controversate și subiective A fost totuși un clip reușit Mulțumesc și Sărbători fericite în 2025😊
Ilie, multumesc de vlog, cu scirtiitul omatului mai facut sami amintesc de ernile adevarate din Moldova anilor 60-70 . Oamenii simpli spun ce vad la televizor, cum vorbesc ei de presedintele nostru asa si noi vorbim de al lor. Nu stiu de Moldova fiindca ei la scoala au invatat putin , noi in schimb despre Russia invatam mult mai mult, tineretul de azi credca stiu f.putine despre Rusia...
ЧТО ГОВОРЯТ РУССКИЕ ПРО МОЛДОВУ? ::: МОЛДАВИЯ ЭТО БЫЛА ОДНА ИЗ НАШИХ КОЛОНИЙ,САМАЯ БЕДНАЯ. НУ БОГ С НИМИ КТО ТАК ДУМАЕТ.У МЕНЯ В МОСКОВСКОЙ ОБЛАСТИ БЫЛИ ДРУЗЬЯ.Я ИХ ЛЮБЛЮ.ТАКИЕ ЖЕ КАК Я ДОБРЫЕ.ДАЙ БОГ ИМ ЗДОРОВЬЯ.НИКОГДА НЕ ЗАБУДУ МАМУ ГАЛЮ ПОКОЙНУЮ...😢ЦАРСТВО ЕЙ НЕБЕСНОЕ.ХОРОШАЯ ЖЕНЩИНА.❤
Alfabetul Slavon e mai frumos decit alfabetul Latin....de fapt e o combinatie intre alfabetul Elen si cel Latin.... Jos Globalismul, Vaccinarea, Digitizarea si Kartelurile Politico-Militare!
@@ВиталийМарку-р4щ 🇲🇩🤝ma bucur de un Moldovan care traeste in Rusia şu gindeste corect,mult respect domnul,mi sa parut ca toti Moldovenii de acolo sunt zombati,am vazut la alejeri cum vorbeau,su ve urit comportament aveau linga ambasada Republicii Moldova 🇲🇩!
DOAMNE AJUTĂ ! ASCULTAȚI-L PE PROFESORUL ȘI ISTORICUL GICĂ MANOLE CARE NE ARATĂ REALITATEA ISTORICĂ ,ÎNCEPÎND CU DOMNITORUL ȘI ISTORICUL DIMITRIE CANTEMIR ,APOI DESPRE TRATUL RIBENTROV- MOLOTOV ,! DUMNEATA DOREȘTI ADEVĂRUL ISTORIC DESPRE CARE VREM SĂ-L CUNOSCĂ POPORUL ROMÂN CREȘTIN ORTODOX SAU SĂ OBȚINEȚI CÎT MAI MULTE LAIKURI ȘI VIZUALIZĂRI ?
Nu trebuie pus in carca poporului responsabilitatea pactuuil Ribentrop-Molotov. Pe popor nu-l intreba nimeni niciodata ce parere are despre ce fac guvernantii lui. Mie imi face deosebita placere sa vad astfel de vloguri unde am informatie direct de la oamenii simpli de pe strada, informatie care e total diferita de propaganda mass media.
@lidiageorgetastoichita6084 DOAMNE AJUTĂ ! EU AM SPUS CĂ CEL MAI IMPORTANT LUCRU DIN VIAȚA FIECĂRUI OM INTELIGENT ESTE EDUCAȚIA ȘI ISTORIA ADEVĂRATĂ A ȚĂRII NOASTRE ROMÂNIA ȘI NEAMULUI ROMÂNESC CREȘTIN ORTODOX CARE ESTE PROMOVATĂ ȘI DECLARATĂ DIN SURSE ȘI CRONICI ADEVĂRATE DIN ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI ȘI BIBLIOTECA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI SPUSĂ DE OAMENII DOCUMENTAȚI ,ISTRUIȚI DIN ISTORIA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI ȘI POPORULUI ROMÂN ȘI ISTORIA UNIVERSALĂ A LUMII ,ISTORICII CU DATE ȘI DOVEZI CLARE ISTORICE DIN ISTORIA ADEVĂRATĂ NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI ,CARE VINE ÎNTODEAUNA CU SURSA DOCUMENTELOR DIN CARE S-A INFORMAT ȘI DOCUMENTAT ÎN DECURSUL A ZECILOR DE ANI ȘI CONFERINȚE INTERNAȚIONALE CARE AU RECUNOSCUT ACESTE DATE LA NIVEL MONDIAL ,ACEST LUCRU LA FĂCUT DOMNUL PROFESOR ȘI ISTORIC GICĂ MANOLE ,CORVIN LUPU, ALEXANDRU AMITETELOAIE PROFESOR DE DREPT CONSTITUȚIONAL ACTUALMENTE ÎN PENSIE ,DECI OAMENI CONSACRAȚI LA NIVEL NAȚIONAL ȘI INTERNAȚIONAL ,ACEST LUCRU VROIAM SĂ SCOT ÎN EVIDENȚĂ TUTUROR OAMENILOR DIN ROMÂNIA ȘI DIN LUME ,CUM AR TREBUI SĂ NE PROMOVĂM ISTORIA ȘI ADEVĂRUL ISTORIC DESPRE DESPRE POPORUL ROMÂN CREȘTIN ORTODOX ȘI ISTORIA ADEVĂRATĂ A ȚĂRII NOASTRE ROMÂNIA ,NU CE SPUN NIȘTE OAMENI DIN RUSIA DESPRE ISTORIA ROMÂNIEI ȘI MOLDOVEI ,ACEST LUCRU ESTE CEL MAI IMPORTANT DIN VIAȚA FIECĂRUI CETĂȚEAN DE ONOARE AL NAȚIEI ȘI POPORULUI DIN CARE FACE PARTE ,SĂ SE PROMOVEZE COMFORM ADEVĂRATEI ISTORII CARE AU TRĂIT MOȘI ȘI STRĂMOȘI NOȘTRI ROMÂNI ÎN DEALUNGUL ISTORIEI DE DOUĂ MII DE ANI PE ACEST TERITORIU NUMIT DACIA -=ROMÂNIA ,TRĂIASCĂ ROMÂNIA ȘI POPORUL ROMÂN ,TRĂIASCĂ NAȚIA ROMÂNĂ ÎN VECI AMIN! AMIN NAȘTEREA DOMNULUI IISUS HRISTOS DUMNEZEU SĂ O SĂRBĂTORIM IN PACE AMIN! AMIN!
@@lidiageorgetastoichita6084 poporul e in drept sa ceara socoteala de la alesi, plus port raspundere pentru tot ce au facut alesii lor, gindire de dinozaur.
Ziua bună să vă fie la toți! În general este ok ce faci, dar încearcă să nu ”politizezi” materialele că pare-se că pot stârni ”conflicte verbale” ceea ce nu este de dorit(sper și cred), situația e destul de tensionată și împărțită ciudat...ai muncit mult pentru canalul ăsta...cenzura îți poate afecta canalul atât dintr-o parte cât și din cealaltă(clar datorită situației)...părerea mea e să te axezi doar pe travel ...tu ști mai bine...sănătate maximă la toată familia și să aveți sărbători frumoase/
''Spre incolo''?....S-o fi zicand in rusa ,dar nu in romana,pune mana pe o carte de romana sau foloseste rusa pentru rusi ,ca sunt zeci si zeci de milioane cara nu au vazut Moscova.apropo acolo nu se ia zapada de pe trotuare?sint din lumea a3a
Datorită vârstei și apartenenței (dinspre mamă) de Rep. Moldova, pot fi cât de cât obiectiv, apreciind că: Rușii mai în vârstă respectă țările satelit ale U.R.S.S., dar nu ca egale ci ca vasale lor. De la Ro. și Mo. ei, tineri fiind aveau de câștigat: mâncare ieftină și bună, ocupându-se ( la Moscova) cu gratificarea transportului în comun și telefonia în Rusia GRATIS. De-aia și buletinul moscovit se obținea greu... Până-n anii '80, moscoviții erau spuma comunismului rus. Moldovenii în anii '80, aveau PROGRAM "PRELUNJIT", la care noi, românii vizionam, după ora 22 doar filme cu războiul antinazist, unde ei câstigau. Ceaușescu era singurul ghimpe în coasta sovietică, încă din '68, când cu Cehoslovacia, când l-a umilit public pe Brejnev. Asta definește întreaga relație pe termen lung cu Rusia, pe care noi, prin problema TEZAURULUI, și a neafilierii la politica imperialistă rusă o tot scoatem la vedere... Ei, rușii,trăiesc într-o poveste siropoasă povestită de Putin în fiecare zi, prin "Moskva Pervâi". Nu concep să piardă, atât timp cât Putin e încă,(la vârsta lui), călare pe urs și cal alb... Când vor realiza că fiii lor nu mor pe frontul antinazist, ci acolo unde fură laptopuri și telefoane, dând foc la case... va fi târziu... Nici noi nu suntem deștepți, că ne punem contra, fără armată și logistică, dar ce să vezi: politica ext. și internă românească e tembelă și autodistructivă... Sperăm totuși, că actualele sărbători de Crăciun să lumineze "fruntea țării", lăsându-ne să votăm. Căci, Ciolacule, Wernere, Ciucalete, sunteți istorie neagră, deja... Iar voi, Zelenskari de ocazie, ce încurcați Europa... Ursula nu-i eternă, cum n-a fost nici Beria, Stalin... și alți ciocoi, mai vechi sau mai noi... Căci la noi se va vorbi veșnic românește. Cu pace și prietenie între popoare, Snovăm Godăm, druzea !
..omul "de rînd","talpa țării"..a făcut,face și va face tot ce cunoaște și depinde strict de el..să fie "în rîndul lumii.."...să aibă măcar o bună vecinătate...nemernici,lichele,otrepe..au toate națiile ..inclusiv în preajma ta...fi mai atent,pune mîna pe carte ,ascultă..și puneți ( .tu pentru tine)..întrbări ..sigur va fi mai bine înainte de a spune indiferent ce .
Si eu pot pleca in Romania sa gasesc o masa larga de oameni simpli ,si sa creiez in asa mod o opinie contraversata... Aici e interes de bani. Mai bine sa nu dezvoltam negativitatea in lume, dar sa aratam mai bine frumusetile care ne inconjoara, locurile pitoresti , orase frumoase si oameni buni... Murdarie umana este de ajuns in orice tara
Cum sa-i zici la acel rus ca limba italiana se aseamana cu romana sau moldoveaneasca?Limba romana e una singura vorbita in ambele tari nu exista concept si termen de limba moldoveneasca doar in cazul in care vi sa inoculat voua de mici inca din scoala de catre propaganda ruseasca ca se numeste limba moldoveneasca cea pe care o vorbiti voi, fiti mandrii ca vorbiti Limba Romana dupa unele scrieri ar fi cea mai veche limba de pe acest pamant aparuta cu mult inaintea limbii latine
@@ГалинаБлинова-м1е doamna Galina doar Van lamurit clar, invatati istoria corecta,nu copiati mesajele la fel,stımati limba de stat a Republicii Moldova 🇲🇩!va rog frumos!
То,что раньше они не различали нации ,это и привело к распаду и империи и ссср, и к трагедии в виде межнациональной розни ,потому что нации не нужно " подделывать" под себя, у каждого народа свой язык ,культура, традиции
Вы не поняли. Они имеют в виду , что люди жили дружно в одной большой стране, хотя в ней было много национальностей. Каждая Республика имела свой язык, культуру.
@tatianasargu531 все я прекрасно понимаю, где имели в газетах и журналах? И говорили на своём языке только дома и у себя в селе, потому что если ты хотел бы поступить учиться, то получается или не получится, будь добр учи русский. Таким образом создавался один огромный " русский мир " который по сути никому из этих народов не нужен, у них есть свой. Поэтому такие большие государственные образования не нужны, а дружить можно находясь каждый в своём государстве.
@@AlexanderZarichny Про Вас всё понятно. Угнетали и в тотолитарной стране росли. Только на кухне могли говорить на своём языке. Теперь у нас всё есть и свобода и румынский язык и живём лучше всех. С наступающими праздниками и не болеть вам
@tatianasargu531 вы считаете, что не должно быть свободы? Кому то она дала возможность жить лучше,кому-то хуже, все одинаковыми быть не могут, и возвращаться к " той" жизни не хотят , говорят, что сейчас лучше живут чем тогда. Люди должны общаться на своём языке, зачем навязывать им другие...?
@@AlexanderZarichny А как же страны в которых по несколько государственных языков? При СССР русский был языком общения. Что плохого в том что вы знаете ещё один язык? Кто говорит о возвращении в прошлое? Это не возможно, мир меняется и прогресс растет . Благодаря только технологиям мы живём лучше? Но в этом наш язык не играет никакой роли. По моему вы не настолько свободны, если продолжаете возмущаться по событиям прошедшими 35 лет назад. Живите сегоднишним днём и не смотрите на зад. Более позитивными нужно быть.
O sa va rugam mult sa SUSTINETI acest canal cu un LIKE si o DISTRIBUIRE - Ne ajuta foarte mult. VA MULTUMIM❤
Paradoxal, dacă te duci și întrebi același lucru mai la vest de un alt imperiu care ne-a violat ființa națională în contratimp ori simultan cu cel slav și cel otoman, adică de la Budapesta și Viena către ocean, părerile vor fi mai nuanțate cultural dar cam la fel de puțin măgulitoare. Tocmai din cauza blestemului de la răsărit.
Nu ne iubește nimeni, am moștenit fără voia noastră zestrea sovietică și în mentalitatea occidentală suntem asimilați unei cloace de hoți primitivi care vorbim un fel de rusă.
Victime ale propagandei politice din ambele direcții, numiți țigani și atacați de proprii vecini până la originile noastre și la dreptul de a fi o națiune, în ultimii ani am reușit să aprindem lumina în odaia noastră europeană. Lumea a redesoperit România și românii, limba, istoria și cultura, a redescoperit Moldova, mândria europeană acolo unde nu era nimic.
Vom lăsa bezna, obscurantismul și mizeria să ne apuce de glezne și să ne tragă înapoi în abjecție, sau ne apărăm apartenența la valorile democratice ale civilizației?
Cu toată stima, voi susține acest canal atunci când va ajunge pe strada copilăriei mele, la sufletul nostru comun, latin și european. Ce spun rușii despre mine sau despre tine va fi important abia peste câteva sute de ani, și asta doar dacă revoluția rusă începe azi.
@@Valachorumnu știm despre ce "lumina" europeana vorbiți ca în România face prăpăd. Tocmai au fost anulate "democratic" alegerile cu implicarea celor din vest. Nu vă îmbătați cu apa chioară.
Nu știu despre ce lumină europeana vorbiți, pt că în România face prăpăd. Tocmai au fost anulate în mod "democratic" alegerile cu concursul celor din vestul sălbatic. 😂 ȘI, da, primul comentariu unde am scris mai multe a fost șters, tot pentru că aceasta platforma "democratica" nu cenzurează nimic niciodată.
@@mari_ana_c Este păcat că a fost șters, fiecare are dreptul la propria opinie. Totuși, cred că sunteți de acord că RUclips este plin, ca tot internetul, de avalanșa nestingherită a punctului dvs de vedere... "suveranist", ca să zic așa.
Dacă eu vi-l respect, respectați-l și dvs pe al meu, fără să mă luați la mișto cu texte gen Zaharova. Mulțumesc!
я просто поражаюсь на столько народ может быть зомбирован, это ужас
А в чём их зомбированность?можно так и о гражданах Молдовы сказать(особенно поддерживающих существующую власть). вполне открытые и дружелюбные люди.если их устраивает власть,то вам какое дело?
@@ОляЮмин да ради бога, нет у меня до них ни какое дело, а молдован не надо сравнить с русскими, у них власть сменяемая, они сами выбирают, то что для русские это фантастика,
@@mihailperdeleanu9295😂😂😂😂ага, прям так и было
@@mihailperdeleanu9295 вы уверены,что в Молдове были честные выборы?в моем окружении никто Санду не выбирал и в референдуме голосовали против.а национальности никто не сравнивает.и раз так хреново в России,то почему Молдоване,уехавшие и получившие гражданство России оттуда не уезжают назад в Молдову?
@@ОляЮмин а вы уверенны что молдоване не уезжают из россии особенно те у кого пришли странные повестки про могилизаций, мой двоюрный брат (Иван голтиеску) убежал из россии больше года назад, он получил гражданство Молдовы и не плохо заробатывает в молдинкомбанке.
Почему они говорят о дружбе, и в то же время указывают как нам жить ,кого выбирать и с кем дружить или не дружить..., и куда нам двигаться..., это уже на дружбу не похоже ,а похоже на то ,что кто-то хозяин ,а кто-то раб...
😂Americanilor daz libertà in Moldova?o es!
Это вы про Евросоюз?
@eugenrotari1058 про " ЭСЭЭСЭР"
Inchisoarea popoarelor sau CCCR !!
@@AlexanderZarichny СССР-уже 30лет не существует,а вам он всё мешает.
La rusi toti sint dusmani far numai ei sint buni la suflet De asa bunatate fug toate republici din CCCR
Nici pina in ziua de astazi nu am ajuns la nivelul economic de pe timpurile sovietice, de aia cred ca aveti asa gindire
@@raleanatalia1437 ei da, nivel economic unde se duc în viceie afară, unde poporul cu cel mai mare potențial energetic nu au acel potențiANAL acasă la ei, unde pentru bani se duc la omorât vecinii, știi ce, decontează-te de la propagandă și conectează creierul dacă îl mai ai.
Toată lumea-i "vinovată" numai ei sunt impecabili și corecti.
Adevărat, cât au furat de la alte popoare si au falsificat istorii,și au exterminat alte etnii si țări,sunt de cartea recordurilor.
@@TJitcu Россия священная страна , сила мощь великая держава 🫶
@@Татьяна-ж2ч2в недоимперия😅
Draga familie Radeanu, va felicit cu apropierea sarbatorilor de irna, va doresc multa sanatate , succese in toate pe viitor si desigur la frumoasele pincipese cele mai mari succese la invatatura si realizarea viselor( cu ajutorul vostru). La muli ani!
Mi-i in cot de părerea rușilor despre noi.
Bravo pentru documentar.Ati avut mare curaj sa-l faceți și e bine că l-ati făcut !În felul ăsta mai aflăm și noi ce părere au rușii despre moldoveni și români.
Da de razboi madam nu zice nimic? Nu o deranjeaza. Prezidentul nostru o deranjeaza.
Autorul nu va întreba nici odata ce cred rușii de RĂZBOIUL DIN UCRAINA. Slabo...trăiește acolo si ...кишка тонка ...sa fii cinstit😢
Gura...bate fundul ...Siberia !!
@@tamarapankow2534 Autorul este un gunoi putinist.
Respect ptr fratii ucrainieni chiar si in timp de razboi, asta inseamna sa fi om si tarie de caracter!!
По ихним мнениям мы должны мы просто обязаны дружить только с Россией и ни с кем больше
Да целуйся с кем хочешь, только русским исподтишка гадить не надо. А то потом- а нас за что.За двуличие!
@ ну да гадить только русским можно это же ваша прерогатива
РуZZким важнее не дружба с народами а УВАЖЕНИЕ!!! их надо уважать через не ХОЧУ 😊
@@ClaudiaGanea-dw9ozты своё "уважение" засунь сам знаешь куда. Пример надо с США брать, им до лампочки ваша дружба и уважение, главное чтобы приказы с посольства выполняли. Exact?.
@@ClaudiaGanea-dw9ozde ce scrii in rusește?
Sa aveti sarbatori fericite, cu liniste si sanatate
Sănătate,și sărbători frumoase la toți,,mulțumim de excursie.
Emil Loteanu, am avut fericita ocazie să-l văd la București in casa părintească.
Bună,e trist,noi pentru dânșii suntem numai ca lucrători.Ei toți doresc înapoi în URSS
Ne-au ținut că de slugi
Căcați bolnavi, la ora actuala UE a devenit noul URSS.
@@vasiliisemion4804слышь Василий, ты кого обмануть хочешь ? В СССР прошла вся моя сознательная жизнь. К молдованам в РСФСР относились ну очень хорошо.
@@vasiliisemion4804если ты так думаешь,то ты и сейчас чувствуешь себя слугой...и будешь им всегда...
Мир идет вперед а гопник к Рюриковичам.
Salutare Ilușa . Ai găsit pe cine săi întrebi , pe uzbeci , tadjici , aźeri ..Ei au studii minimale . Eu am făcut armata în Gremiha , regiunea Murmansc , în 1981 --83 .Și cănd veneau uzbecii , tadjicii , azerii , ei nu știau două boabe în rusă , așa că de geografie nici vorbă nu poate fi .... Mulți ruși nu cunosc cine e Prim ministru în Rusia , cine e Președintele Dumei de stat , Ministrul sănătăþii , Ministrul de poliție , Ministru al armatei . Cine e lider de fraçțiune în Dumă de stat și căite fracțiuni politice sunt în Duma de stat ? La unii ruși înafară de alimentație și lucruri casnice nui interesează nimic .Eugen Doga , Nadejda Cepraga locuiesc în Moscova ....
Asa este. Nu stiu si nici nu ii intereseaza. Cand treburile merg bine milta vreme, nici nu ar trebui sa te mai intereseze. Numai noi, romanii, suntem mereu isterizati de clasa politica.
@@nataliaconran4147 Corect .
@@nataliaconran4147точное замечание 100%
@@nataliaconran4147 Cand poporul e incult,devine asuprit de catre o mana de oameni. Desteapta-te, lua-ti-as rusii-n plua !
Cam puțin știu rușii despre Moldova și moldoveni! Dar poate ca așa s-au nimerit persoane nu chiar inteligente...MULȚUMIM, ILIE PENTRU CEEA CE FACI! TE AȘTEPTĂM LA TULA 😊 CU AJUNUL SĂRBĂTORILOR VA FELICIT, DRAGII MEI!❤
@@СветланаГавриловская-р7д Salut din Moldova,ştiu ei foarte bıne despre Moldova,stau trupele armatei ruse pe teritorıul Transnıstria,de 33 de ani,acolo au luptat ımpotriva tarii noastre şi nu pleaca,despre ce prietenie vorbım cu Rusia,este o durere mare a poporului Moldovenesc cınd treceem la rude,sa ma ıntrebe rusul cıte zıle o sa stau acolo,ne descıde vıze,este o dıscrımınare concreta dın partea lor!!!!Dar sper ca vor pleca ın tara lor!!!!
Россия сила 😊я родилась в Молдавии жила девятнадцать лет воровство , насилие, друг друга обманывают , нищета Молдовы фу фу позор Молдовы девчонки продаются туркам в проституцыю😢
mai bine sa nu stie nimic
Aşa sunt ruşii de felul lor, nui interesează nimic, si asta din motiv ca ei se socot o natiune mare, bogata si toti trebue sa-i asculte pe ei, si numaidechit sa stie limba rusă. Pentru noi a sti multe limbi e onoare, dar dînșii socot, pentru ce?
Dar STAPANII americani cate limbi cunosc?
Американцы вообще не знают географию а про Молдавию тем более.
@@maringabriel6588 evident așa o țară mică nu poate supraviețui în lumea globală se una singură.
Stăpâni am avut de cind suntem, însă dacă e sa aleg mai bine SUA de cît rahatul de rus care de când a pus laba pe noi nimic bun nu am văzut, probabil faci parte din cei care nu au fost deportați și nu au decedat nimeni pe câmpurile de luptă în 92 pentru independentă pământului lui Ștefan, de aici e fă la vale mancurt.
Așa de „dobryie” sunteți încât mi-ați deportat mama la vârsta de 5 ani în Siberia.
Pe buneii mei tot iau deportat în Siberia da nu rușii da tot ai noștri moldoveni trădători ruși în sat pe atunci nu trăieau așa că nu dați toată vina pe ruși.Ши кум спун руший:каждый народ достоин своего правителя!!Asta să nu uitați niciodată
@@MariaRaik
E o prostie ce scrii…
Rusii au dat ordin…nici decum Moldovenil.
In Romania a fost la fel…au venit jandarmii Romani și au arestat și trimis în Siberia pe cei doriți de Rusi.
Jandarmii erau sub ordinul Guernului….iar Guvernul era controlat de Rusi.
450.000 se soldați Rusi se aflau pe teritoriul Romaniei,imediat după terminarea celui de al doilea razboi mondial….si au redus cu anii numărul,pina sau asigurat ca au un Guvern Socialist garantat in Romania.
Nu vreau sa intru în toate detaliile vremii…dar atunci s-a tras liniile de graniță noi,unde România a pierdut teritorii în favoarea Ucrainei și a pierdut controlul în totalitate in RM.
Vremurile au fost grele pt toți Românii din RM și din Romania…totul din ordinul primit de la Stalin.
Pînă nu a veni ucazu de la Moscova moldovenii trădători nu au deporta pe nimeni așa că Rusia. Iau deportat și pe buneii mei tot
@@78calogero primii împușcați si deportați erau înșiși cetățenii ruși, pentru că din echipa NKVD făceau parte bandiți din toate republicile unioniste: ucraineni, lituanieni, georgieni, ruși etc. Iar capii ideologiei comuniste locuiau chiar în Germania și proveneau din poporul "ales" - Engels și Marx. Ați citit ceva istorie sau măcar vreo carte scrisă de acești ideologi în frunte cu Lenin care, apropo, nu era de origine rusă și s-a format în Stockholm pentru răsturnarea țarului?
În tăvălugul colectivizării au intrat toate straturile sociale: și țăranii, și intelectualii, și bogații, (culaci cum erau numiti atunci) indiferent de naționalitate. Printre ei erau si ruși. Nu confundați! Oamenii au fost deportați (strămutați) de puterea sovietica unde erau bandiți de toate naționalitățile, nu doar ruși. Este o mare diferență. Sa dai vina pe toți rușii e cam deplasat.
Material interesant si de apreciat . Felicitari .Oamenii de rand , in marea majoritate vor pace !
Vorbeste Moscova.
Este ora opt.
Felicitări, sunteți o familie frumoasă și binecuvântată, indiferent de ce zic oamenii cu suflet trist.
Să fim mai buni.
Pe Maia Sandu am votato noi poporul si ne mindrim cu iea . Ca nu le place rusilor de ea e treaba lor. Nici noua nu ne place da Putin .
Bravo cã ați votat pe Sandu...!
Acum premiți vremuri bune😂
Proştilor😂
Mindriti-va,ca aveti si cu ce...😂😂😂🤦
@@ЕфимЕфремов prost esi tu . Noi ce pina la Sandu am trait mai bine?
Nu uita ca jumatate de tara nu au votato
@@raleanatalia1437 asta-I democratiea.
Ilie ,sa stii ca nu ne pasa ce cred rusii despre noi
Va pasa, nu te amagi singur pe sine
Îmi pasa de ce crede un Moldovean ,Ucrainean sau European dar rusul nuciodata nu mi-a păsat
@@LivingInChisinauok
@@PlanetaRadeanude fapt nouă bu nu ne pasa de popoarele care se consideră mai superioare ca Moldovenii înțelegi ce zic? Si o zic fără sa supărare
Eu nu judec niciun popor. Nu există pădure fără uscaturi. Am locuit în Marea Britanie mai mult timp și multe cunoștințe de acolo credeau că Moldova este, de fapt, Mongolia. 😂 😂 Le-am spus ca noi nu locuim în peșteri, când ma întrebau dacă avem internet și transport în țară. 🤷♀️
Cultura rusă este extraordinar de frumoasa,in schimb politicienii de-a lungul istoriei au lăsat de dorit.
Dacă politicienii noștri erau mai isteți, iubitori de țară,azi nu eram codașii Europei și să fim nevoiți să umblăm prim alte meleaguri in rolul de slugi.Vina e in primul rand a noastră.Cum a zis odată G.Vieru"capul plecat sabia nu-l taie,dar repede incepe să pască"
@@verarusu5899 Cam simplificati. Am ajuns ultimii ? Dar unde eram, primiii cumva ? SI nu suntem ultimii mai interesativa.
Vă salut cu bucurie !
Sănătate !!!
Vai, chiar eram curios cum gândește o națiune spălată pe creier, de atâtea generații, cu șamponul suprem, rusesc.
Il preferi pe cel bruxellez, al Scursulei ?! Ha ha! Somn adanc iti doresc, amice, o sa ai mare nevorie, cosmarul abia a inceput. Marxismul, stalinismul, bolsevismuk s-au mutat toate in vest, unde fac pui grozavi !
nimic nou nu e asa? ce puteam afla inclusiv si eu ca tot ca tine am vrut sa aflu, privim in jur si dupa vorbesc se adevereste ce stiu despre astia.
@@arar6114 Da, e un soi de confirmare a așteptărilor din subsolul emoției. Să fii exact la fel de curios precum la un film horror prost sau la o comedie chinezească, dacă ai astfel de "plăceri vinovate": îți asumi riscul, te uiți până te ia somul, dezgustul sau ambele.
@@tenzindolma6266 Da, ai dreptate ca fiecare ins îndreptățit la opinie, nu contează că ești un porc incult căruia îi place să insulte până și numele oamenilor, așa ai fost educat . Rusia e pură, vestul e rău. Să trăiești, mulțumesc că te-ai oprit o clipă să-mi vorbești.
Vodka== sampon rusesc
Ca slugi sintem buni peste tot
Slugi sunt din toate colțurile lumii. Daca omul are studii, munceste,nu va fi sluga, si avem multe exemple
Din păcate ai perfectă dreptate.
@@GeluApostolGavril Slugi sunteti in tarile din uniunea europeana aici moldovenii sunt la un nivel cu rusii. Sa stii ca rusii nu fac diferenta intre moldoveni, si rusi sa stii ca moldovenii sunt stimati de rusi.
Deci toate persoanele intrebate au dat un raspuns de nota 10 si anume sa ne imprietenim unii cu altii si sa traim toate popoarele unite,cu liniste si pace.Bag de seama ca rusii sunt oameni frumosi si buni la suflet ,bravo lor ca nu au ura si dispret asa cum ne invata conducatorii si politicienii nostri
Nu te invata nimeni, asta e parerea ta, poparele nu pot sa se urasca intre ele, sunt Conducatori ca vor sa asupriasca alte popare. Parerea mea e ca de aici se naste ura...
bravo! intelegi multe) sper ca esti acolo si acasa sa vii cind te vom chema.
Trist mi se par invrajbite popoarele....nui de mirare ca sintem noi invrajbiti între noi romanii 😢😢
Cine învrăjbește?"Lumea liberă".
Adica rusnazia 😂
@@ioankoverTu glumești sau asta ai spus-o așa cu sarcazm?😂😂
Nu știu nimic, dar nu vor să scape influența asupra Moldovei.
Oi ты руские.
Da in timpul sovietik cind vorbeai in romina(moldoveneasca)iti reproshau.
,,Говори на человеческом языке,,
SI ACUM ÎN CHISINAU NE ZIC LA FEL!
Buna seara la toți.
Rușii care trăiesc în Moldova trebue să învețe limba de stat și să respecte legea.
Rușii așa și spun și așa spuneau, govorite na normalnom uaziche.
Cu toți trebuie de vorbit în limba română !!
Da de unde vЯlikie sa învețe cultura noastră? Мули , быки , цыгане, царане
@@vitaliebobeico141 Да ладно)))))
Domnul sa va binecuvinteze mingiie ocroteasca multa sanatate putere rabdare multe binecuvintari ☺️😊☺️😊🤗🤗🤗🤗👏👏👏👏👍👍👍👍
Rusii zic despre moldoveni ce i-au invatat pe Moldoveni sa zica despre Romani. Divide et impera - un dicton mai vechi ca Rusia. Oamenii obisnuiti nu cunosc istoria si jocurile politice si e natural sa se mire de ce exista atata animozitate contra Rusiei. Nu cunosc istorie, nu cunosc context si chiar daca au idee, perspectiva lor este, bineinteles, orientata in beneficiul lor.
Si tu care istorie cunosti?
@@sos2277 rau cu vazul? a scris ,, Nu cunosc istorie,,
Mulțumesc frumos Ilie pentru ziua ta liberă ce ne-ai dăruit nouă. A fost interesant episodul acesta. Nu pricep asocierea cu țiganii. Bunica avea o vorbă că dacă vrei țigani mergi la București. Scuze, nu am zis eu. Eu sunt moldovean din Iași. Pt rușii mai în vârstă a contat probabil filmul Șatra și acum am văzut că mai este unul la fel, unde erau actori moldoveni. Mi-au plăcut oamenii întrebați, au răspuns sincer fără prejudecăți. Ai făcut un episod foarte bun Ilie. Sper să aveți și voi liber de sărbători, să vă bucurați de puțină odihnă și mai ales de bucatele noastre moldovenești, că Olesia le face gustoase. Sănătate și dragoste familie frumoasă! ❤❤❤❤
pentru ei a contat mai mult poemul poetului si spionului rus , venit in basarabia prn 1822-23 Alexandru PISKIN- "TIGANII" !
Mulțumim !
Un scurt memento pentru cei care refuză realitatea și nu cunosc istoria: Principele Dimitrie Cantemir a declarat cu secole în urmă că Valahia și Moldova au aceeași limbă. Nu există o `limbă moldovenească`, ci doar română!
Foarte interesant, îmi place mult cum explici istoria și relatiile dintre poporul român și rus, aici întra politica lui Putin de azi, felicitări!
Se pare ca majoritatea rușilor sunt nostalgici dupa CCCP. Era de toate, erau mai uniti, erau mai tineri. Visul socialist s-a auto dărâmat, avand doar un fundament ideologic, multa propaganda, puțină substanță. Multumim, Ilie, pentru introspectiva.
Ffff interesant vlogul,f interesant de parerea celor intervievati
Mă bucur că ne-ați dat iar un video! Bine ați revenit fraților! ❤❤❤❤
Va doresc din toata inima mea un Crăciun fericit și multa sănătate
Mă bucur de video , dar vroiam să văd toată familia . Moscova e la fel de frumoasă și iarna ! Sărbători cu bine , liniște și pace !
Doamne mi se pare f frig in Rusia .Și oamenii mi se par buni și prietenoși.Sa fie pace.
Până la minus 15C° nu este deloc frig. După minus 15 déjà mai friguț 😊😊😊
Pe doamnele de la parter care spun ca Putin este idolul lor, și ca fără el nu ar fi fost bine, și îl slăveau atât, trebuia să le întrebi dar ce le face la ucrainieni, la oamenii de rând e bine????
Ucrainenii sau făcuto cu mâna lor ,acum să își asume acest război nu să stea cu mâna întinsă,da e bine ce se întâmplă în Ucraina mie milă de cei care și-au pierdut viața în această prostie a lui Zelenschi dar de țara și conducerea Ucrainei nu mii jale așa le trebuie dacă nu știu cei cu viața lor.... Slava Rusiei 🇷🇺🇷🇺🇷🇺
Dar ucrainenii cum își bat joc de români?
Utmareste blog lui Cosmin Avram despre cum arata orasele ucrain .distruse de rusi
@@mariacrismadi3685 Unde ai fost la scoala de scrii asa de rau ca o analfabeta? Chiar nici 4 clase primare nu ai? Cum poate o moldoveanca sa scrie cu atit de multe greseli gramaticale in limba materna? Doamne fereste!
@@mariacrismadi3685tu ești proastă??? Ucraina a atacat în vreun fel Rusia până n-au intrat rușii în Crimeea sau Donețk?
Multumim ! Nu am fost la Moscova,imi doresc foarte mult sa ajung ! Oameni f.buni Rusii !!! ❤
Mi_a placut ce_am auzit....oamenii simpli sunt oameni buni si de omenie si doresc să fie pace bunavointa prietenie ....dar din pacate ne indreptàm spre sfarsitul timpului asa cum il stim astazi....si toate o i_au in jos din ràu in mai ràu....
Acesti simpli il sustin pe Putin si razboiul din Ucraina😢😮!
Poate intelegi si tu odata dece nu ii putem inghiții...
Nu intelege, ca a devenit ca ei!
@victorsmall7 eu nu cred ca poate sa traiasca din venitul din Yuotube si nu l-am auzit vreodata ca munceste ceva, asadar am banuiala ca e "sponsorizat".
@@adrianmaierus8917 Lucreaza doua job-uri.Urmariti canalul lui Cosmin Avram.Youtubul este ceva extra salariu si atat tot.
@@adrianmaierus8917 e un fapt. O certitudine
Ti se face greata cand vezi cum ii pupa in cur pe rusi.
Nu ne interesează părerile rusilor
Atit de tare nu te inteteseaza ca tocmai ai scris un mesaj
Frumoasă tare stația aia de metrou. Chiar așa veea să vizitez Rusia pe viitor. Poate se va face pace.
Ce cred rusii, ce cred americanii... sincer, nu-i nevoie sa ne gindim la asta.Educati-va copiii cu Dumnezeu, bun simt, curaj si de restul nu va complicati.
Interviu din țara specialiștilor pe războae și necazurilor. Ce gindesc ei despre noi ,asta e problema lor.
Și America cum trebuie catalogată,ori Germania,ori Turcia,ori Spania,ori Anglia?
@@verarusu5899 Sua si Rusia e deajuns. Unde sunt ei este si razboi. Principalul e ca poporul in statele dezvoltate fac meetinguri impotriva lui, in Rusia toti aproape sunt zombati si mai in cur nu-l pupa pe putlerul lor. + Mai nazi tara ca ai lor n-am vazut cu ochii mei, dar am vazut multe.
@@verarusu5899 "это другое" и другой ответ они даже не "мучаются" придумать!
Salutare oameni frumos de la Chisinaui! Multumim pentru munca depusa! Sun totalmente de acird cu doama in roz cu umbrela! Si stiti ce am observat ca rusii nu vorbesc cu ura despre alte popoare, dar la noi din pacate in Moldova vorbesc foarte urit despre rusi. Asta da dovada de cultura si intelegenta, tare a mai degradat lumea in timp de 33 de ani de suverinitate. Sanatate voua! Sarbatori fericite!
De ce ai fi de acord cu o spălată pe creier care nu cunoaște și nu vorbește decât despre niște clișee care i-au fost băgate în cap de zici că e întoarsă cu o cheiță? Și care, bineînțeles, urăște tot ce e în afara rusiei, mai ales pe americani, occidentali în general. Rușii vorbesc la televizor mult despre rusofobie, dar uită să menționeze că doar ei sunt cauza acestui fenomen, adică nu este decât un efect al acțiunilor lor. Iar pentru ce au făcut în Ucraina vor fi detestați pentru multe generații de acum înainte, iar de către ucraineni, pe vecie!
Moldovenii sunt un popor muncitor si marinimos da rusii azi ucid oameni nevinovati…si inca au nas sa ne invete cum sa traim…
Gresit Marea majoritate considera alte natiuni mai prejos decat dansii, in plus savoreaza ocuparea altor state
@sergheiiurcenco1926 Pe TOATE națiunile celelalte, cred că ai vrut să zici. Este cel mai șovin și xenofob popor din lume, cel rus. Li se inoculează astea de dimineață până seara, că să nu fie Ivan nefericit pentru că e rupt în cur. Altfel zis, Ivan n-are o chiftea în stomac dar se duce la culcare mai puțin necăjit, după o dușcă de vodcă ieftină, spunându-i-se că are cea mai mare țară, cea mai bogată, cea mai lungă, cea mai lată. 😆
@@angelab37 Doamna în roz cu umbrelă cred că nu a ieșit niciodată din bula numită russky mir. 😆
O bună inițiativă 👍 măcar prin întrebări, vor cunoaște de existența moldovenilor 👍
🙌🙌🙌🙌🙌🙌🙌🙌
mai bine sa nu cunoasca
Нигде больше дискриминации нету чем в России,нас там цыганами считают, кто там небыл тот не знает
УВАЖАЕМЫЙ РУССКИЙ НАРОД ВСЕХ НАЦИОНАЛЬНОСТЕЙ ,МОЛДОВАНЕ ТАКЖЕ РАЗНЫХ НАЦИОНАЛЬНОСТЕЙ И ТАК ЖЕ СМЕШАННЫЕ С РАЗНЫМИ НАЦИОНАЛЬНОСТЯМИ ТАК ЖЕ КАК И ВЫ.ЦЫГАНСКАЯ НАЦИЯ СОВСЕМ ДРУГАЯ НАЦИЯ ЧЕМ МОЛДОВАНЕ.ЦЫГАНЕ РОЖНЯ ИНДУСАМ С ИНДИИ.ДА ВООБЩЕ ВСЕ МЫ ЛЮДИ И НИ ПРИ ЧЕМ НАЦИОНАЛЬНОСТЬ.ЧЕЛОВЕК ДОЛЖЕН СВОБОДНО ПЕРЕМЕСТИТСА ПО ВСЕЙ ЗЕМЛЕ,БЕЗ ГРАНИЦ И ТАМОЖНЕЙ.ЭТО ПРИДУМАЛИ ПОЛИТИКИ КОТОРЫЕ СРЫВАЮТ ХОРОШИЙ КУШ С ЛЮДЕЙ И ЖИВУТ ПРИПЕВАЮЧИ.ОНИ КРИМИНАЛЫ И ЗАСЛУЖИВАЮТ НАКАЗАНИЯ.ОСТАВИМ ВСЕ ЭТО НА СУД БОЖИЙ! МИРА ВАМ ЖЕЛАЮ И ЗДОРОВЬЯ!❤
PLANETA RĂDEANU RUȘI ȘI MOLDOVENI BASARABENI RESPECTIV ROMÂNI OAMENI DE RÎND PUȚINI SUNT CARE CUNOSC ISTORIA ADEVĂRATĂ A ȚĂRII NOASTRE ROMÂNIA ȘI A CEDĂRI BASARABIEI JUMĂTATE DIN MOLDOVA LUI ȘTEFAN CEL MARE LUARE CU FORȚA DE CĂTRE ARMATA RUSĂ ÎN ANUL 1940 DUPĂ TRATATUL FĂCUT ÎN ASCUNS DE RUSIA ȘI GERMANIA TRATATUL RIBENTROV-MOLOTOV ,CRED CĂ NICI DUMNEATA CARE EDITEZI ACEST VIDEOCLIP NU CUNOȘTI ISTORIA ADEVĂRATĂ A ȚĂRII NOASTRE ROMÂNIA ȘI MOLDOVEI BASARABIEI ÎNCEPÎND CU ANUL 1780 1812 DIMITRIE CANTEMIR ASCULTAȚIL PE PROFESORUL ȘI ISTORICUL GICĂ MANOLE CARE NE ARATĂ REALITATEA ISTORICĂ PE RUclips CU DOMNUL VASILE IGNAT MULȚUMIM PENTRU TOT CEEA CE FACEȚI REALIZATORULUI ȘI POPORUL ROMÂN CREȘTIN ORTODOX !
Bună seara. Ilie,sunt curioasa,voi ce trăiți in Rusia,la alegeri a-ți votat pentru o Moldova Europiana? î-mi doresc să știu gândirea unui moldovian ,ce trăiește în Rusia,te rog raspundemi .🇲🇩🇷🇴🇺🇦🇪🇺♥️✌️
@@lidialavric5710 domnul İlie a votat pentru Stoinoglo era clar,nu a votat pentru Europe,are un vıdeode la ambasada,putetı sa vedetı acolo este clar,cum da ıntrebari!
ilie stai acasa nu aduna ura
In tot ce zic si ce fac rusii acum se simte rusinea si mustrarea de constiinta pentru ceea ce fac ei ca si popor in Ukraina... Din aceasta cauza toti vorbesc de bunatate, de pace si prietenie intre popoare... Nu ai cum sa te simti bine in mijlocul unui asemenea popor, atat de complexat... Si cand ii mai si intrebi de moldoveni, ca sa iti justifici tu prezenta acolo (gen, datorita faptului ca rusii ii iubesc pe moldoveni), totul pare atat de penibil... Moldovenii sunt un popor mic, 3-4 milioane de oameni, cat de multa importanta crezi ca va dau rusii?...
Succes în continuare
Вы большой молодец, что делаете такие видео! С удовольствием посмотрела этот выпуск!
Tu vorbești limba română dar mai exact în grai moldovenesc.
graiul ardelenesc;
graiul bănățean;
graiul crișean;
graiul bucovinean;
graiul moldovenesc;
graiul maramureșean;
graiul muntenesc
Pe banii din secolul 15 este scris Moldavia nu Valahia sau mai ales despre Romania pentru ca nici nu era asa cuvint roman si Romania. Care limba romana? Cind era limba moldoveneasca Romania ca tara cu asa denumire nu era si cuvintul roman si Romania nu era dar limba moldoveneasca era. Limba moldoveneasca este mama limbii romanesti sau mai precis sunt limbi surori dar nu este o limba cum sunt rusa - belorusa sau cum este turca - azeirbaidjana(gagauza) sau austriaca - germana asa sunt limba moldoveneasca - romana limbi asemanatoare dar nui o limba. Faţă de săracul dialect muntean, limba (…) moldovanului este pe o treaptă superioară. Bine observat într-un moment de echilibru, graiul moldovenesc, prin moliciunea tonurilor sale, e de la sine artistic. Un Neculce, un Creangă în Muntenia sînt mai greu aşteptat… Într-un cuvînt: sevele limbii vin mai ales din Moldova» (G.Călinescu).
Încă o dată insistăm asupra adevărurilor menţionate anterior:
«Dezbătînd problema epocii în care începe literatura romînă contemporană, istoria noastră literară în mai multe şedinţe sub preşedinţia acad. M.Sadoveanu, Consiliul ştiinţific al Institutului de Lingvistică din Bucureşti a stabilit, că, atît sub raportul conţinutului de idei cît şi ca limbă, literatura noastră contemporană începe în prima jumătate a secolului al XIX-lea cu scriitorii grupaţi în jurul revistei Dacia literară. În centrul lor se situează M.Kogălniceanu, V.Alecsandri, Al.Russo, C.Negruzzi» - toţi moldoveni, care s-au născut în Moldova, au început a vorbi şi a scrie în dulcea limbă moldovenească. «Limba folosită de aceşti scriitori s-a impus ca limbă a literaturii noastre contemporane, fiindcă are la bază izvorul viu al graiului popular». Din Moldova, evident!
La Congresul VIII de cercetări romanice (Florenţa) faimosul lingvist italian Carlo Tagliavini a demonstrat că «rumîn» cu sens etnic, Rumînia «ţară» nu reflectă starea de conştiinţă a populaţiei sud-carpatice pînă la jumătatea secolului XIX. Şi «rumîn» cu sens etnic, şi Rumînia «ţară» sînt rezultate ale străduinţelor elitei şi propagandei valahe - ale istoricilor, filologilor, politicienilor. «Rumîn» (etnonim), ca şi «Romînia» de astăzi, sînt construcţii recente de origine savantă». În continuare C.Tagliavini reamintea lingviştilor- romanişti, adunaţi la congres: «… Denumirea limba moldovenească nu este o descoperire contemporană; limba moldovenească este o continuare a filonului literaturii vechi moldoveneşti, care, în legătură cu despărţirea politică a Basarabiei, nu a participat la procesul de unificare a limbii romîne, ce s-a încheiat în secolul XIX».1
Referindu-se, pe aceeaşi pagină, la denumirea limbii moldovenilor: moldovenească, молдавский, C.Tagliavini precizează: «Dar nici denumirea nu este o noutate (în istorie şi în lingvistică - V.S.), pentru că folosirea cuvîntului «молдавский» în limba rusă şi «moldovenesc» în limba romînă pentru limba uzuală şi scrisă întotdeauna s-au folosit în Basarabia». Nu numai în «Basarabia», ci în întreaga Moldovă din Carpaţi pînă dincolo de Nistru de-a lungul a 700 de ani!
«Lingviştii, de altfel, ştiu (cu excepţia celor romîni! - V.S.), că una şi aceeaşi limbă în diferite condiţii istorice, politice şi administrative poate căpăta treptat un anumit caracter de sine stătător, de pildă, flamanda şi olandeza». Sau moldoveneasca - glotonim certificat în veacul XIII! şi «romînească» - glotonim impus propagandistic în secolul XIX…
Despre limba moldovenilor s-au scris studii filologice: Despre limba noastră moldovenească de Gr.Ureche (1635); Despre limba moldovenească de Miron Costin (1677); Despre limba moldovenilor şi Despre literele moldovenilor de D.Cantemir (1716)…
În limba moldovenească avem primul act oficial scris la 1571. Din 1581 avem primul Lexicon moldovenesc (Catastihul mănăstirii Galata). Primul dicţionar moldovenesc multilingv a fost alcătuit de N.Milescu Spataru în 1672. La 1719 italianul Silvestro Amelio alcătuieşte Vocabulario italiano-moldavo.
Din Valahia, în această perioadă, nu avem nimic scris despre vreo limbă valahă. Şi mai puţin despre vreo careva «limbă romînă».
Nu puteau moldovenii să rămînă muţi vreo 500 de ani pînă s-ar fi «deşteptat» rumînii ca să le spună cum să-şi numească limba maternă!
@@ГалинаБлинова-м1е esti proasta de dai in gropi,Valahia era reprezentata pe harti straine ,la noi era tara Romaneasca.,si primii care au descalecat in Moldova erau transilvaneni,de unde si asemanarea limbii vorbite in cele doua tinuturi
@@ГалинаБлинова-м1е🐷
@@ГалинаБлинова-м1е Cum naiba ți-ai dat seama că graiul muntenesc sau ardelean ar fi mai sărac față de cel moldovean când cuvintele aproape toate sunt la fel doar rostirea unora dintre ele le diferențiază? Propagandă dodonistă ca toată acea istorie pe care a vrut să o insușească moldovenii.
@@ГалинаБлинова-м1е iartă-ne că suntem inferiori ție, bossule! Așa suntem noi, românii, oameni ai cavernelor. Cu toate acestea, te iubim! Te îmbrățișez și iți doresc să faci la fel, să-mi pupi cu drag corpul cavernos!
Se pare că acolo timpul s-a oprit în loc..
Ilie ,mai dute in ospetie la Sasa ❤
Va salut dın Moldova 🇲🇩,domnul am mai scris şi vam rugat cu toata stıma şi respectul,numiti tara corect Moldova şi nu Moldavia,de la indenendenta tara noastra se numeşte Moldova !!!!!Trajeti atentie ca ruşii care fac propoganda la televızıunıle ruseşti nu ne stimeaza tara şi ne numesc Moldavia,multumesc pentru ıntelejere sa fıtı sanatos!
Svetlana mai intra prin muzeurile din Moldova sau Romania si ai sa vezi ca ca in documentele cancelariei domnești a Moldovei era scris Moldavia nu Valahia sau mai ales despre Romania si nu Moldova! Si pe banii din secolul 15 este scris Moldavia nu Moldova.
@ multumesc,dar va ınteleg ca nu cunoasteti istoria Moldovei,este nevoe sa cunoşteti bıne,şi este bine sa stimezi şi sa respecti denumirea tarii,MOLDOVA este denumirea corecta!!!Suna la fel şinin limba rusa!!!Va multumesc de ıntelejere,şi limba de stat este limba romına,da nu молдавский язык!
@@svetlanaciobanu9084 corect tot ceea ce ați spus, doamna Svetlana! Salutări din România!
@@svetlanaciobanu9084 Cind era limba moldoveneasca atunci nici nu era asa cuvint roman si Romania sa stii asta.
@ 🇲🇩🤝
Curiosi suntem mereu,dar parerea e bine sa o tinem ptr noi.Mereu e bine sa fim un pic nepasatori de parerile altora
Important să-l votați pe Georgescu!!!
Bună ziua Familia Radeanu
Nu v-am văzut de mult și chiar mi s-a făcut dor de voi
Soția este bine?
Dar fetele sunt în vacanță?
Sunteți o familie unită și fericită înclin să cred
Am văzut cu interes videoclipul și este interesant
Iar românii se înțeleg cu rușii exact ca câinele cu pisica 😅
De unde atâta râcă între noi nu știu să îmi explic
Dar ști sigur ca multe neînțelegeri sant alimentate de conducătorii ambelor țări
Oare de unde a început nu știu să răspund
Sunt multe păreri controversate și subiective
A fost totuși un clip reușit
Mulțumesc și Sărbători fericite în 2025😊
Salutare și succes
Numiți-mi o națiune, pe care ruşii nu o consideră inferioarâ !!!
,,Oaia care nu-și păstrează lîna pe Ea ,o mănâncă Lupul" ( proverb popular românesc)
Lăsați oameni ruși , să trăiască fericiți în țara lor Rusia.
Polonezi, cehi, tarile baltice și mai nou și ucrainienii știu ce suflet bun au rusii, am ras de mam prapadit😂😂😂
❤❤❤❤❤❤
Ilie, multumesc de vlog, cu scirtiitul omatului mai facut sami amintesc de ernile adevarate din Moldova anilor 60-70 . Oamenii simpli spun ce vad la televizor, cum vorbesc ei de presedintele nostru asa si noi vorbim de al lor. Nu stiu de Moldova fiindca ei la scoala au invatat putin , noi in schimb despre Russia invatam mult mai mult, tineretul de azi credca stiu f.putine despre Rusia...
ЧТО ГОВОРЯТ РУССКИЕ ПРО МОЛДОВУ? ::: МОЛДАВИЯ ЭТО БЫЛА ОДНА ИЗ НАШИХ КОЛОНИЙ,САМАЯ БЕДНАЯ. НУ БОГ С НИМИ КТО ТАК ДУМАЕТ.У МЕНЯ В МОСКОВСКОЙ ОБЛАСТИ БЫЛИ ДРУЗЬЯ.Я ИХ ЛЮБЛЮ.ТАКИЕ ЖЕ КАК Я ДОБРЫЕ.ДАЙ БОГ ИМ ЗДОРОВЬЯ.НИКОГДА НЕ ЗАБУДУ МАМУ ГАЛЮ ПОКОЙНУЮ...😢ЦАРСТВО ЕЙ НЕБЕСНОЕ.ХОРОШАЯ ЖЕНЩИНА.❤
Despre deportări nimic?
Pe rushii de pe moldavscaia iau trimis spre kievscaia.
Posibil leau dat bilet intro directie
Intrebari cu nivel pot fi puse doar oamenilor cu nivel!
Iliuță,poti învăța engleza, nu-i târziu!
Interesant sondajul!
Спасибо большое за ответ, Лидия из Италии
Илие ну авя мираре 48 Ань локуеск ын Руссия политика СССР тот тимпул ера молдовений сынт бунь яр ромыний ну сынт бунь гындяу авяу фрикэ де униря Молдовей ку Ромэния дар ну спун кум ау нимичит флоаря молдовенилор ши чей рэмашь ау фост ридикаць ын Сибирия ла ной ын сат ерау 9касе пэрэсите пе урмэ сау ынторс вёзь астэзь кум оморэ украинень фраць славяне ла Питер стау ын рынд тоате зилеле сэ плече ла рэзбой пентру бань лунар 31 мий оамень вырста 40-63ань плякэ ла рэзбой ын Украина пентру бань фачець конклузия
Alfabetul Slavon e mai frumos decit alfabetul Latin....de fapt e o combinatie intre alfabetul Elen si cel Latin....
Jos Globalismul, Vaccinarea, Digitizarea si Kartelurile Politico-Militare!
@@ВиталийМарку-р4щ 🇲🇩🤝ma bucur de un Moldovan care traeste in Rusia şu gindeste corect,mult respect domnul,mi sa parut ca toti Moldovenii de acolo sunt zombati,am vazut la alejeri cum vorbeau,su ve urit comportament aveau linga ambasada Republicii Moldova 🇲🇩!
Nu cred !Unii chiar vorbesc frumos despre poporul român !
DOAMNE AJUTĂ ! ASCULTAȚI-L PE PROFESORUL ȘI ISTORICUL GICĂ MANOLE CARE NE ARATĂ REALITATEA ISTORICĂ ,ÎNCEPÎND CU DOMNITORUL ȘI ISTORICUL DIMITRIE CANTEMIR ,APOI DESPRE TRATUL RIBENTROV- MOLOTOV ,! DUMNEATA DOREȘTI ADEVĂRUL ISTORIC DESPRE CARE VREM SĂ-L CUNOSCĂ POPORUL ROMÂN CREȘTIN ORTODOX SAU SĂ OBȚINEȚI CÎT MAI MULTE LAIKURI ȘI VIZUALIZĂRI ?
Nu trebuie pus in carca poporului responsabilitatea pactuuil Ribentrop-Molotov. Pe popor nu-l intreba nimeni niciodata ce parere are despre ce fac guvernantii lui. Mie imi face deosebita placere sa vad astfel de vloguri unde am informatie direct de la oamenii simpli de pe strada, informatie care e total diferita de propaganda mass media.
@lidiageorgetastoichita6084 DOAMNE AJUTĂ ! EU AM SPUS CĂ CEL MAI IMPORTANT LUCRU DIN VIAȚA FIECĂRUI OM INTELIGENT ESTE EDUCAȚIA ȘI ISTORIA ADEVĂRATĂ A ȚĂRII NOASTRE ROMÂNIA ȘI NEAMULUI ROMÂNESC CREȘTIN ORTODOX CARE ESTE PROMOVATĂ ȘI DECLARATĂ DIN SURSE ȘI CRONICI ADEVĂRATE DIN ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI ȘI BIBLIOTECA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI SPUSĂ DE OAMENII DOCUMENTAȚI ,ISTRUIȚI DIN ISTORIA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI ȘI POPORULUI ROMÂN ȘI ISTORIA UNIVERSALĂ A LUMII ,ISTORICII CU DATE ȘI DOVEZI CLARE ISTORICE DIN ISTORIA ADEVĂRATĂ NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI ,CARE VINE ÎNTODEAUNA CU SURSA DOCUMENTELOR DIN CARE S-A INFORMAT ȘI DOCUMENTAT ÎN DECURSUL A ZECILOR DE ANI ȘI CONFERINȚE INTERNAȚIONALE CARE AU RECUNOSCUT ACESTE DATE LA NIVEL MONDIAL ,ACEST LUCRU LA FĂCUT DOMNUL PROFESOR ȘI ISTORIC GICĂ MANOLE ,CORVIN LUPU, ALEXANDRU AMITETELOAIE PROFESOR DE DREPT CONSTITUȚIONAL ACTUALMENTE ÎN PENSIE ,DECI OAMENI CONSACRAȚI LA NIVEL NAȚIONAL ȘI INTERNAȚIONAL ,ACEST LUCRU VROIAM SĂ SCOT ÎN EVIDENȚĂ TUTUROR OAMENILOR DIN ROMÂNIA ȘI DIN LUME ,CUM AR TREBUI SĂ NE PROMOVĂM ISTORIA ȘI ADEVĂRUL ISTORIC DESPRE DESPRE POPORUL ROMÂN CREȘTIN ORTODOX ȘI ISTORIA ADEVĂRATĂ A ȚĂRII NOASTRE ROMÂNIA ,NU CE SPUN NIȘTE OAMENI DIN RUSIA DESPRE ISTORIA ROMÂNIEI ȘI MOLDOVEI ,ACEST LUCRU ESTE CEL MAI IMPORTANT DIN VIAȚA FIECĂRUI CETĂȚEAN DE ONOARE AL NAȚIEI ȘI POPORULUI DIN CARE FACE PARTE ,SĂ SE PROMOVEZE COMFORM ADEVĂRATEI ISTORII CARE AU TRĂIT MOȘI ȘI STRĂMOȘI NOȘTRI ROMÂNI ÎN DEALUNGUL ISTORIEI DE DOUĂ MII DE ANI PE ACEST TERITORIU NUMIT DACIA -=ROMÂNIA ,TRĂIASCĂ ROMÂNIA ȘI POPORUL ROMÂN ,TRĂIASCĂ NAȚIA ROMÂNĂ ÎN VECI AMIN! AMIN NAȘTEREA DOMNULUI IISUS HRISTOS DUMNEZEU SĂ O SĂRBĂTORIM IN PACE AMIN! AMIN!
@@lidiageorgetastoichita6084 poporul e in drept sa ceara socoteala de la alesi, plus port raspundere pentru tot ce au facut alesii lor, gindire de dinozaur.
Ziua bună să vă fie la toți! În general este ok ce faci, dar încearcă să nu ”politizezi” materialele că pare-se că pot stârni ”conflicte verbale” ceea ce nu este de dorit(sper și cred), situația e destul de tensionată și împărțită ciudat...ai muncit mult pentru canalul ăsta...cenzura îți poate afecta canalul atât dintr-o parte cât și din cealaltă(clar datorită situației)...părerea mea e să te axezi doar pe travel ...tu ști mai bine...sănătate maximă la toată familia și să aveți sărbători frumoase/
frățiorii tăi mai mari...
Dubios canalul asta. Cum de te simti asa comod sa intrebi pe stazile Moscovei ?
De ce nu?, percepția dv.despre RUSIA este deformată.
''Spre incolo''?....S-o fi zicand in rusa ,dar nu in romana,pune mana pe o carte de romana sau foloseste rusa pentru rusi ,ca sunt zeci si zeci de milioane cara nu au vazut Moscova.apropo acolo nu se ia zapada de pe trotuare?sint din lumea a3a
Datorită vârstei și apartenenței (dinspre mamă) de Rep. Moldova, pot fi cât de cât obiectiv, apreciind că:
Rușii mai în vârstă respectă țările satelit ale U.R.S.S., dar nu ca egale ci ca vasale lor. De la Ro. și Mo. ei, tineri fiind aveau de câștigat: mâncare ieftină și bună, ocupându-se ( la Moscova) cu gratificarea transportului în comun și telefonia în Rusia GRATIS. De-aia și buletinul moscovit se obținea greu... Până-n anii '80, moscoviții erau spuma comunismului rus. Moldovenii în anii '80, aveau PROGRAM "PRELUNJIT", la care noi, românii vizionam, după ora 22 doar filme cu războiul antinazist, unde ei câstigau. Ceaușescu era singurul ghimpe în coasta sovietică, încă din '68, când cu Cehoslovacia, când l-a umilit public pe Brejnev. Asta definește întreaga relație pe termen lung cu Rusia, pe care noi, prin problema TEZAURULUI, și a neafilierii la politica imperialistă rusă o tot scoatem la vedere... Ei, rușii,trăiesc într-o poveste siropoasă povestită de Putin în fiecare zi, prin
"Moskva Pervâi". Nu concep să piardă, atât timp cât Putin e încă,(la vârsta lui), călare pe urs și cal alb... Când vor realiza că fiii lor nu mor pe frontul antinazist, ci acolo unde fură laptopuri și telefoane, dând foc la case... va fi târziu... Nici noi nu suntem deștepți, că ne punem contra, fără armată și logistică, dar ce să vezi: politica ext. și internă românească e tembelă și autodistructivă...
Sperăm totuși, că actualele sărbători de Crăciun să lumineze "fruntea țării", lăsându-ne să votăm. Căci, Ciolacule, Wernere, Ciucalete, sunteți istorie neagră, deja... Iar voi, Zelenskari de ocazie, ce încurcați Europa... Ursula nu-i eternă, cum n-a fost nici Beria, Stalin... și alți ciocoi, mai vechi sau mai noi... Căci la noi se va vorbi veșnic românește. Cu pace și prietenie între popoare, Snovăm Godăm, druzea !
Румыны, а что вы делали в Одессе? Как мило трындеть о империализме России, получив независимость из ее рук.
Ой румын, мы вас в войну видели и как ваши грабили никогда не забудем.
..omul "de rînd","talpa țării"..a făcut,face și va face tot ce cunoaște și depinde strict de el..să fie "în rîndul lumii.."...să aibă măcar o bună vecinătate...nemernici,lichele,otrepe..au toate națiile ..inclusiv în preajma ta...fi mai atent,pune mîna pe carte ,ascultă..și puneți ( .tu pentru tine)..întrbări ..sigur va fi mai bine înainte de a spune indiferent ce .
Posibil omul accepta sa fie sluga in alta tara fiindca in tara lui e mai prejos ca sluga?
Candva Chirtoacă era de jina iar acum Maia Sandu e de vina, greu de înțeles care-i vinovatul
Unde ați dispărut atâta vreme?:
Si eu pot pleca in Romania sa gasesc o masa larga de oameni simpli ,si sa creiez in asa mod o opinie contraversata... Aici e interes de bani. Mai bine sa nu dezvoltam negativitatea in lume, dar sa aratam mai bine frumusetile care ne inconjoara, locurile pitoresti , orase frumoase si oameni buni... Murdarie umana este de ajuns in orice tara
propaganda fina ascunsa printre randuri.
♥️ ♥️ ♥️ ♥️ ♥️ ♥️ ♥️ ♥️
🥰
Opa
Iată cei din lgbt fac ură intre moldoveni şi ruşi
Se vede foarte bine
Cum sa-i zici la acel rus ca limba italiana se aseamana cu romana sau moldoveaneasca?Limba romana e una singura vorbita in ambele tari nu exista concept si termen de limba moldoveneasca doar in cazul in care vi sa inoculat voua de mici inca din scoala de catre propaganda ruseasca ca se numeste limba moldoveneasca cea pe care o vorbiti voi, fiti mandrii ca vorbiti Limba Romana dupa unele scrieri ar fi cea mai veche limba de pe acest pamant aparuta cu mult inaintea limbii latine
Pe timpul lui Stefan se vorbea limba moldoveneasca atunci nici nu era asa cuvint roman si Romania sa stii asta.
@@ГалинаБлинова-м1е doamna Galina doar Van lamurit clar, invatati istoria corecta,nu copiati mesajele la fel,stımati limba de stat a Republicii Moldova 🇲🇩!va rog frumos!
EU cred ca se abtin din politete, si nu vor sa jigneasca public asa cum vestul o face despre rusi!