Valori Tensiune Arteriala | Cat E Tensiunea Normala?

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 3 окт 2024
  • Măsurarea regulată a tensiunii arteriale este esențială pentru prevenirea problemelor cardiovasculare. Medicii noștri specialiști în cardiologie explică limitele de valori normale ale tensiunii arteriale și când ar trebui să te îngrijorezi într-o situație de tensiune crescută.
    👉 Ce înseamnă valorile tensiunii arteriale?
    Tensiunea arterială se măsoară în milimetri coloană de mercur (mmHg) și are două componente:
    • Tensiunea sistolică - presiunea de la nivel arterial atunci când inima se contractă și pompează sânge;
    • Tensiunea diastolică - presiunea de la nivel arterial atunci când inima se relaxează.
    👉 Valorile normale și pragurile de îngrijorare
    Medicii noștri cardiologi prezintă următoarele praguri importante:
    • Tensiune normală: sub 130/80 mmHg;
    • Zona de vigilență sau tensiune ușor crescută: 130-139/80-89 mmHg;
    • Hipertensiune grad 1: 140-159/90-99 mmHg;
    • Hipertensiune grad 2: 160-179/100-109 mmHg;
    • Hipertensiune grad 3: valori sistolice de peste 180 mmHg și diastolice de peste 110 mmHg.
    👉 Când să te adresezi medicului
    La valori între 130-140 mmHg sistolică și 80-90 mmHg diastolică, pacienții deja trebuie să înceapă să fie atenți la starea lor de sănătate. Peste aceste valori se consideră deja hipertensiune arterială și necesită un consult medical de cardiologie.
    Unele persoane prezintă valori crescute ale tensiunii doar în cabinetul medical, denumită hipertensiunea de „halat alb”. Aceștia sunt la un risc mai mare de a dezvolta hipertensiune generalizată și, astfel, se recomandă monitorizarea tensiunii și acasă, pentru o evaluare corectă.
    👉 Măsuri de prevenție și control
    Pentru a putea evita instalarea hipertensiunii, se recomandă următoarele măsuri nefarmacologice:
    • Reducerea consumului de sare;
    • Practicarea regulată a exercițiilor fizice;
    • Menținerea unei greutăți corporale sănătoase;
    • Gestionarea stresului;
    • Evitarea fumatului și consumului excesiv de alcool.
    De asemenea, medicul trebuie să întrebe întotdeauna dacă pacientul se află sub tratament cardiologic. Valorile crescute sub tratament pot indica necesitatea ajustării terapiei sau investigării altor factori subiacenți (ex. dislipidemie).
    Nu în ultimul rând, există situații particulare în care tensiunea poate fi crescută, precum după efort (care ar trebui să revină la normal în 2-3 minut), astfel că o anamneză cât mai riguroasă este necesară.
    Monitorizarea regulată a valorilor tensiunii arteriale și adoptarea unui stil de viață sănătos sunt măsuri esențiale pentru a preveni instalarea complicațiilor cardiovasculare. Consultă întotdeauna medicul cardiolog dacă observi valori crescute în mod persistent sau ai îngrijorări legate de tensiunea ta arterială.
    Vrei să afli mai multe despre tensiunea arterială? Te așteptăm la consultație la Regina Maria, pentru a-ți răspunde la toate întrebările → www.reginamari...
    #ValoriTensiuneArteriala #CatEsteTensiuneaNormala #ValorileTensiuniiArteriale
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    ALTE INFORMATII SI PROGRAMARI:
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    👉FACEBOOK: / reginamaria.reteaua.pr...
    👉INSTAGRAM: / reteaua.reginamaria
    👉FA-TI O PROGRAMARE: www.reginamari...

Комментарии • 1

  • @reteauareginamaria
    @reteauareginamaria  3 месяца назад

    Abonează-te pentru a afla mai multe despre tensiunea arterială de la medicii Regina Maria -> ruclips.net/user/ReteauaPrivatadeSanatateReginaMaria.