Căsnicia | Costache Ioanid | Poezie audio recitată de autor | Înregistrare veche
HTML-код
- Опубликовано: 16 фев 2021
- Căsnicia
Costache Ioanid
La început a fost Cuvântul...
Şi-acest Cuvânt era Isus.
Un glas învăluia pământul,
venind dintru Etern Preasfântul
Şi-avea atâta dor de spus...
La început a fost iubirea...
şi ea plângea pentru atom,
Plângea în cer nemărginirea
ca David pentru Absalom
Şi-a izbucnit deodată viul
s-a îmbrăcat de flori pustiul
căci Dumnezeu iubea pe Fiul
şi amândoi iubeau pe om
Era atâta fericire
şi-atâtea flori pe orice ram...
când, cu un sfânt epitalam,
Isus, chemând la nemurire,
unind întâia despărţire
ducea pe Eva spre Adam...
Sărbătoreau duioasa nuntă
şi munţii-nalţi cu fruntea cruntă,
şi iarba văilor măruntă,
şi cei doi mari luminători.
Cântau cu harfe şi dairele,
mulţimi de dincolo de stele.
Iar împrejur, ca sentinele,
vegheau pantere şi condori.
în dulce Rai, într-o poiană,
două făpturi fără prihană,
doi regi, purtând în duh coroană,
erau făcuţi de Creator
un singur trup într-o icoană:
el, făurit din lut şi dor,
ea, întrupată dintr-o rană..
Doi crini ai primei dimineţi,
lumină-n sclipet de nămeţi,
cu plâns de bucurii pe geană,
purtau, în freamăt de lăute,
mărămi de nuntă nevăzute.
zbor alb de porumbei în stol
un văl de duh pe trupul gol
iar blânda lui Isus privire,
îi urmărea în fericire
Căci ei trăiau doar un simbol,
un chip al veşnicului Mire...
La început a fost iubire...
şi slăvi de vis şi frumuseţi
că parcă-ţi vine să regreţi
că nu erau şi-atunci în lume
nici cronicari şi nici albume
nici fotografi şi nici poeţi
Căci prima nuntă-n lume, iată,
era măreţ înconjurată
de-atâta slavă şi minune,
că Dumnezeu strigă deodată:
„Da! Toate... toate-s foarte bune!“
Măcar că-n zarea fumegândă,
vedea un şarpe pus la pândă...
Era în ziua cifrei şapte.
Şi-ndată după bucurie,
se auziră-n preajmă şoapte...
şi-apoi a fost numai urgie...
numai răsplată după fapte,
şi anii grei de pribegie,
şi sângele frăţesc pe glie...
Şi-a fost o seară.
Şi-a fost noapte...
De-atunci sunt şase mii de ani
S-au dus şi mirii şi grădina.
Şi an de an ca doi titani
cu două aprige hangere
pe cele două emisfere
se luptă bezna cu lumina.
Se luptă dragostea curată
cu pofta ce-nfierbântă tina.
Priveşte, dacă ştii să vezi.
Ascultă dacă ştii s-asculţi..
Puţini Adami şi Caini mulţi.
Nu goi de tot pe dinafară,
dar goi în suflet şi desculţi,
îmbrăţişaţi în frenezie
pe străzi, în văzul tuturora,
ca în Sodoma şi Gomora,
ca-ntr-o pădure de jugaştri,
ca nişte Robinsoni sihastri,
pe-un ţărm de insulă pustie...
Dar oare în acest potop
de-nfiorare revărsată,
mai poate fi un singur strop
de dragoste adevărată?
Nu. Nu-i decât zădărnicie.
E o minciună care-mbată.
strigând că nu-i nimic mai dulce,
mai plin de farmec, de beţie,
ca fericirea cea furată.
Dar din aprinsa mângâiere
ce scrum urât rămâne-ndată!
Numai venin, numai durere.
noian de floare scuturată,
peste ucisele himere,
părinţi loviţi ca de duşmani,
copii ucişi, copii orfani,
şi-un "bun exemplu", după toate,
celor de paisprezece ani
spre nerespect şi voluptate.
Iar cei ce râd de lămâiţă,
şi de neprihănire sfântă
şi trup şi suflet îşi frământă,
în nopţi de-orgii cu sticle sparte
gonind cu spatele spre moarte
gonind către necunoscut
sub neagra binecuvântare
din ghearele lui Belzebut.
Da, sunt şi căsnicii în lume.
Pun mulţi sub lege fericirea,
încep cu cântece, cu glume,
cu zgomot, cu pahare-n spume.
Dar în curând se-arată firea.
Şi când pe bănci de tribunal,
cei doi imploră despărţirea,
să-ţi pui problema: - E normal?
Ce-a fost la început? Iubirea?
*
O nuntă-n duh de rugăciune
e-o floare-n veşnica grădină,
când cei ce vin să se cunune
nu sunt numai făpturi de tină,
ci sunt Lumină din Lumină,
născuţi din Duh şi din Cuvânt
chemaţi ca rege şi regină,
ca preoţi sacri ai lui Crist.
Atunci la nuntă, fără preget,
Isus, chiar El le pune-n deget
inel cu piatră de-ametist.
pe tâmple strânse împreună,
Isus, chiar El, cu voie bună,
le pune, nevăzut, cunună;
iar peste-a părului cosiţă,
Isus, chiar El, le pune-n Duhul
văl mai uşor decât văzduhul,
şi albe flori de lămâiţă.
Apoi, şi-n zilele cu floare,
şi-n ceasurile de-ncercare,
căminu-acesta are pace
şi sfântă binecuvântare.
*
Căminu-acesta pus pe stâncă
va birui senin furtuna.
Căci e un Gosen unde încă
e soare chiar în noapte-adâncă.
E-o mărturie şi-o izbândă.
E un Eden spre care vine
zadarnic şarpele la pândă.
Căci pentru noi, ca păzitori,
nu stau pantere şi condori,
nu stau nici legi, nici tribunale,
ci stă, cu sabie şi zale,
Cuvântul sfânt întotdeauna.
*
Şi-acolo, când vom fi acasă,
acolo sus, când vom fi una,
vom fi un Mire şi-o mireasă.
Acolo sus, în veşnicii,
nu vom mai fi soţi şi soţii
şi nici bâtrâni, şi nici copii.
Ci vom cânta în fericire,
în ziua fără de apus:
„La început a fost Isus...
şi în Isus era iubire!
Şi numai cei născuţi de sus
rămân mireasă
lângă Mire!" 
Видеоклипы
Minunat.Acest minunat vine de la Domnul.Binecuvantarea Domnului zilnic să vă însoțească.
Amin,cu cât mai rare aceste nestemate cu atât mai prețioase 🙏
Cu siguranță, numai inspirața Divină a putut să-i dea autorului acestei poezii asemenea mesaj.Mulțumesc Doamne Dumnezeule pentru mesagerii tăi.
Mulțumim mult pentru poeziile frumoase! Strălucesc mai mult pe măsură ce trec anii...
,,La început era iubirea și ea plângea pentru atom..." O taină mare spusă așa mununat și simplu.
Dumnezeu să vă binecuvânteze întreaga familie!
Mulțumește Domnului!
...plus că sunt recitate de însuși autorul, le dă o savoare aparte 🙂
(Re)ascultam poeziile astea câteva săptămâni în urmă și mă gândeam: 'de ce să le țin numai pentru mine?' - și așa au început să apară pe youtube.
Salutări familiei!
Amin
La inceput Dumnezeu!
Wow!...e atat de diferita de poezia din cartea "Taine".. foarte multe strofe lipsa si foarte multe modificări s-au făcut în carte...