Amin dumnezeu a lăsat daruri semne prin făgăduința ce a lăsato prin ioel și sa împlinit la Rusali pogorârea sfântului duh dumnezeu a rămas aceleași în veci lucrează tot la fel prin daruri prin semne proorocii vedenii vise uitațiva Bine la ce spune dumnezeu prin ioel el domnul a rămas același noi oamenii ne schimbam dar sfanta treime care a fost este și va ramane în veci tatăl fiul și Sfântul duh nu se schimba niciodată comoara lui dumnezeu rusaliile sale de la cincizecime și azi el Rusali primiți cu incredere făgăduința dumnezeului nostru de la Rusali el domnul nu sa schimbat lucrurile minunate ale lui dumnezeu de la rusalii care au schimbat lumea și au biruit biruiesc și vor birui întunericul în veci amin
Glorie lui dumnezeu care numai el descoperi tainele inimi prin darurile sfântului sau duh.amin.
Frate Alin, tu prima oară te-ai îndrăgostit și după aia te-ai gândit să pui înainte Domnului.
Domnul sa te binecuvanteze
Glorie Domnului.sunt bucuros de asfel de subiecte ,ale Duhului Sfint.
Glorie sfintei treimi
Amin dumnezeu a lăsat daruri semne prin făgăduința ce a lăsato prin ioel și sa împlinit la Rusali pogorârea sfântului duh dumnezeu a rămas aceleași în veci lucrează tot la fel prin daruri prin semne proorocii vedenii vise uitațiva Bine la ce spune dumnezeu prin ioel el domnul a rămas același noi oamenii ne schimbam dar sfanta treime care a fost este și va ramane în veci tatăl fiul și Sfântul duh nu se schimba niciodată comoara lui dumnezeu rusaliile sale de la cincizecime și azi el Rusali primiți cu incredere făgăduința dumnezeului nostru de la Rusali el domnul nu sa schimbat lucrurile minunate ale lui dumnezeu de la rusalii care au schimbat lumea și au biruit biruiesc și vor birui întunericul în veci amin
Dumnezeu sa va binecuvanteze,e foarte frumos cea ce faceti