Măgăria statului român nu putea să ocolească și acestă speță. Astfel, trebuie să mai faci încă o dată examenul medical, deși posesor de categoria B fiind, ai examenul medical efectuat. Legea nr. 118 din 29 aprilie 2024 prevede doar 3 condiții: vârstă minimă 24 de ani, experiență minim 2 ani și acea adeverință care atestă faptul că ai urmat cursul care să te acomodeze cu modul de conducere al unui scuter. Doar că prin ordinul nr. 1.783 din 3 iulie 2024, se strecoară o prevedere contrară legii, respectiv : (2) Prevederile ordinului referitoare la înscrierea și efectuarea pregătirii pentru obținerea permisului de conducere sunt aplicabile și posesorilor de permis categoria B care optează pentru efectuarea cursului prevăzut la alin. (1). Adică, să îți mai ia 250 de lei inutil pentru efectuarea examenului medical. Și deși ordinul spune că primele 4 ore trebuie să le faci în poligon, ceea ce presupune într-o logică a unui om normal că celelalte 6 le faci pe taseu, în practică se fac toate cele 10 ore în poligon, ca și cum plimbatul acela ca la circ în aceeași direcție, cu 15-20 de km pe oră este ultrasuficient ca apoi să ieși pe traseu și să mergi cu 70, 80, 90 de km. pe oră printre mașini.
Salut. La ce te referi că este o problemă gravă? Adică, după parerea mea, dacă cuiva i se pare complicat modul de utilizare a accelerației unui scuter, poate că nu ar trebui să meargă cu un scuter :)
@@motoRoutero Pe site Honda România, pentru test nu apare nici o Forza 125. Nici la Asko, nici la Motorteam, nici la vreun alt dealer. N-am căutat la dealerii din Vest, că n-o să bat țara de la un capăt la altul, pentru un ride test.
@@1zanglang iar te plangi ma pe internet ? de 2 ani te vad pe la clipuri cum te vaiti ca nu dau astia legea ca sa poti merge si tu cu un scuter 😀 , ca tu tre sa ai drepturi ca afara... . pretul cursului e cat pentru categoria A , dar sigur ca daca erai in stare iti luai A-ul de mult... mai ti minte acum vreo 2 ani cand ziceai ca s-a votat legea si-n maxim 2 luni tu o sa conduci motoreta ? eh au trecut 2 ani ai facut lacrimile pana la fund. 😭
@@Ayjkuiwiwe da il stiu pe @1zanglang, se baga in toate clipurile moto, eu nu stiam ca nici permis nu are si el se contrazice cu toti in diferite teme moto ... a devenit expert pe 2 roti doar din ce-a citit pe net . e un nene la pensie care de 2 ani se zmeorcaie pe net ca nu-i in stare sa-si ia A-ul. O sa-l mai vezi pe la clipuri daca nu-si schimba userul. Asa e in majoritatea discutiilor pe net, unii iti dau sfaturi despre un lucru pe care nu l-a facut niciodata.
Foarte tare clipul, educativ si explicit, exact ce trebuie.RESPECT!

Multumesc de info!
Cele mai bune sfaturi!
Super clip!
Foarte bun clipul, imi place ca ai acoperit toate aspectele
Am incercat sa acopar cat mai mult, nu cred ca am reusit chiar tot, ca e mult de vorbit, dar macar sa fie un punct de plecare pentru cei ce incep.
Sper ca aceasta lege sa mai decongestioneze traficul din marile orase.
Bine ca sponsorizeaza astia de la Honda pe toti pe RUclips si cand te duci la ei sunt plini de aere.
Unde ai fost si erau plini de aere ?
@@motoRoutero la departamentul vulcanizare
@@isusdumnezeu :))
👍👏
Din păcate nu cred ca este o rezolvare la comoditatea și frica românească! Eu nu pot înțelege cum pot unii oameni sa stea atât în trafic!
foarte bun video si explicatia dar nu ai spus nimic de modul de actionare a acceleratiei acolo este o probleme grava
Salut. La ce te referi că este o problemă gravă? Adică, după parerea mea, dacă cuiva i se pare complicat modul de utilizare a accelerației unui scuter, poate că nu ar trebui să meargă cu un scuter :)
Sym, zontes cand
cand o sa am putin timp liber 🤗
Forza 125 din video, este exemplarul de test, la Motorteam?
De la Asko îl luasem eu, dar foarte posibil să aibă și Motorteam.
@@motoRoutero Pe site Honda România, pentru test nu apare nici o Forza 125. Nici la Asko, nici la Motorteam, nici la vreun alt dealer. N-am căutat la dealerii din Vest, că n-o să bat țara de la un capăt la altul, pentru un ride test.
@@1zanglang iar te plangi ma pe internet ? de 2 ani te vad pe la clipuri cum te vaiti ca nu dau astia legea ca sa poti merge si tu cu un scuter 😀 , ca tu tre sa ai drepturi ca afara... . pretul cursului e cat pentru categoria A , dar sigur ca daca erai in stare iti luai A-ul de mult... mai ti minte acum vreo 2 ani cand ziceai ca s-a votat legea si-n maxim 2 luni tu o sa conduci motoreta ? eh au trecut 2 ani ai facut lacrimile pana la fund. 😭
@@Ayjkuiwiwe da il stiu pe @1zanglang, se baga in toate clipurile moto, eu nu stiam ca nici permis nu are si el se contrazice cu toti in diferite teme moto ... a devenit expert pe 2 roti doar din ce-a citit pe net . e un nene la pensie care de 2 ani se zmeorcaie pe net ca nu-i in stare sa-si ia A-ul. O sa-l mai vezi pe la clipuri daca nu-si schimba userul. Asa e in majoritatea discutiilor pe net, unii iti dau sfaturi despre un lucru pe care nu l-a facut niciodata.
@@Ayjkuiwiwe Hai, sick-tirrr!
Bun clip. O sa fie nevoie mare de mai multe clinici de ortopedie.