Citatul lui Alexandru Nevski: ,,Oricine va veni asupra noastră cu sabie de sabie va pieri." și cei care au un dinte împotriva evreilor în actualul război din Gaza-Sudul Libanului nu vor sfârși bine sper sa le de-a de gândit antisemiților ălora, în special luând în considerare ce sa întâmplat în Cartea Esterei sau în ww2 cu Germania nazală (scz a trebuit să cenzur). Astea sincer sunt cele mai interesante karme ale istoriei.
Frumos videoclip. Iar vorbind de karma istorică, eu cpnsider că un bun exemplu este ce se întâmplă acum în Franța și Anglia. Îmi amintesc cu amărăciune de perioada din 2010-2015 când noi românii eram batjocoriți necinstit de cei din vest, devenisem ținta lor preferată, toate furtișagurile și tâlhăriile fiind puse pe seama celor care au plecat înafară să muncească (îi excludem vă rog pe cei care cu adevărat făceau rele, dar care nu erau majoritatea). Iar acum ei înșiși sunt victimele abuzurilor cauzate de imigranți, oameni aduși din țări necivilizate, plătiți cu bani din taxe (au cazare, mancare, educație, asigurare medicală), oameni care nu le respectă cultura și valorile și se simt îndreptățiți să-i abuzeze. Recomand filmul documentar "Am I racist?" de Matt Walsh. În incheiere vreau să te rog, poate ai ocazia sau dorești, să faci un videoclip care ar lumina puțin acest fenomen de imigrație forțată pe care l-a adoptat vestul.
Bine ai revenit. Imi era frica ca nu mai postezi si eu nu mai am ce sa comentez ca sa ma dau destept 😂. Cumva toata munca ta reprezinta o iesire din banalitatile obisnuite.. ❤
Mda. Cea cu evreii este adevarata. Ei se educa sa-si poata asigura riposte. Adica: invata cel putin 3 limbi straine, ocupa locuri publice importante, isi schimba numele cu locale (se amesteca) si alte tactici intelectuale la care nici nu poti gindi.
@@Info-God De aia au câştigat atâtea premii Nobel. Ce îi împiedică pe români să învețe 3 limbi străine, să pună accentul pe educație, să învețe "tactici intectuale" şi să facă şi ei parte din acest "complot universal"? Nu e mai bine aşa decât să rămâi patriot, mândru că eşti român, dar prost la coada vacii, la adăpost de influența nefastă a educației?
A.C. Cuza a murit in patul lui, ba a avut chiar viata lunga, a trait 90 de ani. In rest, am vazut ca te-ai intrebat in alt comentariu de unde obsesia cu a nega istoria Rusiei. Pai de cand cu invazia lui Putin propaganda a stabilit ca Rusia Kieveana se numea de fapt Rutenia Kieveana, rusii nu au nicio treaba cu formatiunea respectiva, doar ucrainienii sunt urmasii ei. Daca zici altfel, esti putinist.
Chiar si numele de ruteni, tot de la rusi vine. Referitor la A.C. Cuza, stiam ca a fost arestat impreuna cu fiul sau, care a murit la Aiud. Nu stiam ca batranul a fost eliberat.
@@nefiltrat6934 Eu doar iti ziceam care e mesajul trompetelor propagandei, practic vedem in timp real cum se rescrie istoria Ucrainei. Altul de pe la noi cu boala mare pe evrei care a murit in patul lui (ma rog, si-a mutat patul prin Spania franchista) a fost Horia Sima. Iar Sima a fost chiar mai idiot decat Codreanu si mai dezastruos pt evrei.
Constantin Argetoianu caracteriza astfel personalitatea lui A.C. Cuza: Naționalist înfocat, xenofob ireductibil, nu putea discuta decât pe franțuzește și cum te prindea: «Mais mon cher, c'est pas possible... » Româneasca era pentru tribună, în cabinetul său de lucru domnea franțuzeasca, pe care o ducea cu dânsul, oriunde mergea. În public mânca câte un jidan la fiecare sfert de ceas, … ….în particular n-ar fi fost în stare să vorbească unui ovrei fără cea mai desăvârșită politețe.”
@@cristeavictorasL-as asemui pe CTP lui A.C. Cuza. Nici CTP nu stiu daca ar da cuiva in cap, dar vomita de vreo 10 ani doar ura in societate si a facut si face mult rau in timpul asta. Cam asa era si A.C. Cuza, el a hranit antisemitismul din societate.
Roata istoriei (si a Furtunei): odata sus, odata jos. Exemplu China sub dominatie sienbei (dinastia Tang), apoi sub mongoli (dinastia Yüan) si manciuriana (dinastia Qing).
Jocul istoriei se numește Katze und Maus (șoarecele și pisica) în care rolurile se pot schimba, dar cred că în ambele sensuri, de mai multe ori, în perioade istorice mai lungi. Adică pisica devine șoarece și este fugărită de șoarecele care a devenit între timp pisică și apoi iar se schimbă rolurile, și tot așa. Noi gândim lucrurile static, dar lucrurile au de fapt dinamica asta...De exemplu, Germania înainte să devină puternică în vremea naziștilor, fusese umilită tare, și învinsă, la sfârșitul primului război mondial, dar o bună parte din acest razboi fusese dominatoare, continuarea după nazism ai amintit-o, apoi acum Germania, cel puțin economic este cea mai puternică țară din U.E. Un alt exemplu de la noi, este situația românilor din Ardeal, care au fost asupriți de sași și secui care îi socoteau o nație inferioară. Ulterior și sași și secui au ajuns la mâna românilor, fiind integrați în structurile statale românești. Sașii chiar pierzând mare parte dim ce-au clădit în favoarea românilor.
Ai pierdut o splendidă ocazie de a te abține. Există vreun document care să prezinte cu claritate hotarele cnezatul de Halici ?? Să zicem că le aproximăm. Acum întrebarea principală. Există vreo dovadă că acel Cnezat era pur din punct de vedere etnic. Categoric nu.
Nu stiu daca spun prostii, dar in randul rusinilor cel putin hutulii sunteti considerati drept vlahi slavizati-llingvistic in special, de altfel romania este parese singura tara in Care sunt représentati in randul puterii politice deci reconiscuti ça grup etnic distinct, deja lucru avant-gardist fata de Ukra.....
Citatul lui Alexandru Nevski: ,,Oricine va veni asupra noastră cu sabie de sabie va pieri." și cei care au un dinte împotriva evreilor în actualul război din Gaza-Sudul Libanului nu vor sfârși bine sper sa le de-a de gândit antisemiților ălora, în special luând în considerare ce sa întâmplat în Cartea Esterei sau în ww2 cu Germania nazală (scz a trebuit să cenzur). Astea sincer sunt cele mai interesante karme ale istoriei.
Frumos videoclip.
Iar vorbind de karma istorică, eu cpnsider că un bun exemplu este ce se întâmplă acum în Franța și Anglia. Îmi amintesc cu amărăciune de perioada din 2010-2015 când noi românii eram batjocoriți necinstit de cei din vest, devenisem ținta lor preferată, toate furtișagurile și tâlhăriile fiind puse pe seama celor care au plecat înafară să muncească (îi excludem vă rog pe cei care cu adevărat făceau rele, dar care nu erau majoritatea). Iar acum ei înșiși sunt victimele abuzurilor cauzate de imigranți, oameni aduși din țări necivilizate, plătiți cu bani din taxe (au cazare, mancare, educație, asigurare medicală), oameni care nu le respectă cultura și valorile și se simt îndreptățiți să-i abuzeze. Recomand filmul documentar "Am I racist?" de Matt Walsh.
În incheiere vreau să te rog, poate ai ocazia sau dorești, să faci un videoclip care ar lumina puțin acest fenomen de imigrație forțată pe care l-a adoptat vestul.
Felicitări!
Bine ai revenit. Imi era frica ca nu mai postezi si eu nu mai am ce sa comentez ca sa ma dau destept 😂. Cumva toata munca ta reprezinta o iesire din banalitatile obisnuite.. ❤
Mulțumesc pentru aprecieri! Postez mai rar pentru că nu prea mai am timp.
@@nefiltrat6934 tu esti construit mental pentru istorie, astfel, oricine ar spune orice, tu (sa) ai drumul tau.
Recomandarea mea este să vă axați pe subiecte bine documentate, nu pe speculații precum cea de față. Succes.
Mda. Cea cu evreii este adevarata. Ei se educa sa-si poata asigura riposte. Adica: invata cel putin 3 limbi straine, ocupa locuri publice importante, isi schimba numele cu locale (se amesteca) si alte tactici intelectuale la care nici nu poti gindi.
@@Info-God De aia au câştigat atâtea premii Nobel. Ce îi împiedică pe români să învețe 3 limbi străine, să pună accentul pe educație, să învețe "tactici intectuale" şi să facă şi ei parte din acest "complot universal"?
Nu e mai bine aşa decât să rămâi patriot, mândru că eşti român, dar prost la coada vacii, la adăpost de influența nefastă a educației?
Asta ține de dinamica istoriei, odată sus odată jos.
A.C. Cuza a murit in patul lui, ba a avut chiar viata lunga, a trait 90 de ani. In rest, am vazut ca te-ai intrebat in alt comentariu de unde obsesia cu a nega istoria Rusiei. Pai de cand cu invazia lui Putin propaganda a stabilit ca Rusia Kieveana se numea de fapt Rutenia Kieveana, rusii nu au nicio treaba cu formatiunea respectiva, doar ucrainienii sunt urmasii ei. Daca zici altfel, esti putinist.
Chiar si numele de ruteni, tot de la rusi vine. Referitor la A.C. Cuza, stiam ca a fost arestat impreuna cu fiul sau, care a murit la Aiud. Nu stiam ca batranul a fost eliberat.
@@nefiltrat6934 Eu doar iti ziceam care e mesajul trompetelor propagandei, practic vedem in timp real cum se rescrie istoria Ucrainei. Altul de pe la noi cu boala mare pe evrei care a murit in patul lui (ma rog, si-a mutat patul prin Spania franchista) a fost Horia Sima. Iar Sima a fost chiar mai idiot decat Codreanu si mai dezastruos pt evrei.
Constantin Argetoianu caracteriza astfel personalitatea lui A.C. Cuza: Naționalist înfocat, xenofob ireductibil, nu putea discuta decât pe franțuzește și cum te prindea: «Mais mon cher, c'est pas possible... » Româneasca era pentru tribună, în cabinetul său de lucru domnea franțuzeasca, pe care o ducea cu dânsul, oriunde mergea. În public mânca câte un jidan la fiecare sfert de ceas, …
….în particular n-ar fi fost în stare să vorbească unui ovrei fără cea mai desăvârșită politețe.”
@@cristeavictorasL-as asemui pe CTP lui A.C. Cuza. Nici CTP nu stiu daca ar da cuiva in cap, dar vomita de vreo 10 ani doar ura in societate si a facut si face mult rau in timpul asta. Cam asa era si A.C. Cuza, el a hranit antisemitismul din societate.
Nu se-ntâmplă mereu....
Roata istoriei (si a Furtunei): odata sus, odata jos. Exemplu China sub dominatie sienbei (dinastia Tang), apoi sub mongoli (dinastia Yüan) si manciuriana (dinastia Qing).
Chinezii nu isi considera dinastiile dominatii.
@@lucas3oster Dar s-au rasculat inpotriva lor, eliminand dinastia Yüan, si inlocuind cu dinastia chineza Ming, iar cea Qing inlocuind cu republica.
ai vorbit despre karma, dar nu ai pomenit poporul de unde provine notiunea de karma
Jocul istoriei se numește Katze und Maus (șoarecele și pisica) în care rolurile se pot schimba, dar cred că în ambele sensuri, de mai multe ori, în perioade istorice mai lungi. Adică pisica devine șoarece și este fugărită de șoarecele care a devenit între timp pisică și apoi iar se schimbă rolurile, și tot așa. Noi gândim lucrurile static, dar lucrurile au de fapt dinamica asta...De exemplu, Germania înainte să devină puternică în vremea naziștilor, fusese umilită tare, și învinsă, la sfârșitul primului război mondial, dar o bună parte din acest razboi fusese dominatoare, continuarea după nazism ai amintit-o, apoi acum Germania, cel puțin economic este cea mai puternică țară din U.E. Un alt exemplu de la noi, este situația românilor din Ardeal, care au fost asupriți de sași și secui care îi socoteau o nație inferioară. Ulterior și sași și secui au ajuns la mâna românilor, fiind integrați în structurile statale românești. Sașii chiar pierzând mare parte dim ce-au clădit în favoarea românilor.
@@petrumadalin este exact asa
Good point, cum ar zice Cioroianu!
Salut
Bipropaganda.
Inclusiv moldovenii cum bine ai spus cândva iau Bucovina de Nord de la Halici un principat rusin