Pe Dunăre, după prohibiția 2023
HTML-код
- Опубликовано: 1 ноя 2024
- Iată, dragi prieteni, că după opt luni lungi de absență de pe apă reiau ciclul de emisiuni „Hoinar prin Deltă” pentru a povesti și imortaliza frumusețile și realitățile acestui areal, dar și pentru a evidenția modul în care se administrează Delta Dunării, cu interese și subterfugii legislative, cu cap sau fără, cu perspectivă sau nu. Scopul meu este unul civic, „pro bono”, motivat de legăturile afective ce mă leagă de aceste locuri unde am copilărit și am trăit, dar pe care îmi doresc să le păstrăm pentru cei ce vin după noi. Viitorul este în mâna noastră, a celor de azi!
Mult așteptata ieșire la pescuit s-a produs pe o apă mare, cu un curent puternic, plină de crengi și chiar copaci plutind vijelios la vale.
Peștele a intrat în bălți unde a găsit condiții prielnice atât pentru reproducere, cât și pentru a scăpa de efortul de a înota în curentul puternic.
Din cele mai vechi timpuri oamenii locului spun că apele mari favorizează înmulțirea țânțarilor, așa că alifiile și soluțiile de îndepărtare a acestora sunt obligatorii pentru vizitatorii deltei.
În cele două zile de pescuit m-am ales cu momente frumoase, dar și cu câteva capturi, chiar dacă nu pe așteptări.
La finalul celei de-a doua zi, în ciuda unei averse torențiale, un avat prăjit(aspius aspius) a pricinuit un prânz super-delicios.
Să nu uităm să avem grijă de Deltă și să iubim natura!
Partener: www.tng-outdoo...