„Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.”
@@eugen684 Și draci cred și se înfioară Ca sa fi Creștin trebuie sa ai Duhul Lui Hristos Trebuie sa fi răstignit impreuna cu Hristos Trebuie sa fi inviat impreuna cu Hristos Trebuie sa fi in Hristos și Hristos in tine Voi însă nu mai sunteţi pământești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.” Romani 8:9 „Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.” Galateni 2:20 „Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului.” Romani 8:1 „Și voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire și răscumpărare,” 1 Corinteni 1:30 „Dacă, deci, aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu.” Coloseni 3:1 „Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit, și viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.” Coloseni 3:2-3
@@danielmedrea8184 doamne ..aveți ortodoxia asta doar .. în gura ... copiați și spuneți texte din cărți, precum papagali ,dar mintea si inima voastră sunt goale , reci și împietrite ... .
@@ericanovak27 si dvs mi-ati făcut ziua luminoasă!! Am simțit ca si cum un înger din cer a grăit.. Sunt sigură că sunteți și f FRUMOASĂ, BLÂNDĂ și bună!! Si multumesc pt sunatoare chiar voi lua!! Pt că am probleme cu insomnia. Abia la 4 adorm și mă tot răsucesc în pat. Dar dimineața doooorm mult.pana la 11.00-12.00 Deși înainte nu eram așa . Sper să mă ajute sunatoarea!! Mulțumesc din SUFLET si eu zână bună. FERICIRE DEPLINĂ și nepieritoare vă doresc!!🧚♀️❤😇🤗🌹🌹🌹🌹🌹
Mulțumesc mult 👍♥️💐☘️nu știam să fac uleiul de sunătoare eu mai știu că în cantități mici ceaiul se da copiilor care fac posibilă în pat întărește vezică eu am făcut-o și a funcționat da după șapte ani. Dar ceaiul con sumat mai mult timp da insomnie eu am o carte veche de plante
Ceaiul de sunătoare, în cure de pina la 21 de zile nu va crea probleme. Eu de obicei îl folosesc în cure de 10 zile, dar l-am folosit și 40 de zile într-un tratament ( era indicat sa beau un litru de ceai cu mici înghițituri in timpul zile ) Urmăriți starea dvs, in caz că nu vi se potrivește renunțați. Sănătate multă și numai bine 🌿
ieu am folosit ulei de sunătoare făcut de mine pentru arsuri de tot felu, si pentru arsuri hemoroidali cu răni foarte dureroși faci d supozitoare din vata pus ulei pe ele ținute de seara pina dimineața, dimineața pina seara am pus de vreo 5-6ori mi-am revenit foarte bine neca, zu te invata dar atenție am încercat sa dau pe git extern pe tiroida de vreo 3-4 ori si am observat ca pe locu respectiv am devenit hipersensibila si n-am mai dat mi-am revenit in timp sa nu exageram ca nici leacu nui cu sacu
Buna,imi recomanti ce ceai sa beau sa nu mai recidiveze chistu hidatic in corp??am fost operata în octombrie,am scapat cu bine!!dar as vrea sa ma protejez!!va multumesc!!
Bună ziua! Această afecţiune apare din dezvoltarea a larvei de taenia echinococcus. Se recomandă intern infuzie din: coada-şoricelului 30 g, vâsc 25 g, linariţă 10 g, gălbenele 30 g, tuia 10 g, cimbru 5 g, coji de portocală 5 g, ferigă rădăcină 0,2 g. Seminţele de dovleac sunt foarte indicate. Se recomandă decorticate, 250 g seminţe la o singură masă. După două ore se iau două linguri de ulei de ricin. Tratamentul cu seminţe de dovleac se repetă de trei ori în 21 de zile (o dată la şapte zile). După trei luni se repetă tratamentul cu seminţe de dovleac. Un alt tratament se face cu tămâie (atenţie, se vinde şi tămâie falsificată). Se înghite în fiecare dimineaţă tămâie albă cât un bob de mazăre, cu apă. În prima săptămână în fiecare zi. Este important ca tămâia să nu atingă dinţii. Înainte de înghiţire se înveleşte în miez de pâine. În următoarele trei săptămâni se va lua la două zile, plus trei pahare de ceai de traista-ciobanului. Tămâia se va administra înaintea meselor principale sau între mese. În acest timp, se ţine regim alimentar fără carne şi prăjeli. Se vor mânca multe salate de crudităţi. Tratamentul se poate aplica şi în cazul chistului hidatic de la plămâni. Atenţie la consumul produselor de lapte neprocesate, în special de oaie. Telemeaua care a stat în sare poate fi consumată fără probleme.
If you make an oil with it it's an excellent skin healer. If you Just infuse in Hot water it makes for a decent antidepressive. Do not take with other antidepressives because it can strenghten the effect. Also it makes your skin more photosensitive so it's more of a harvest in Summer use in winter plant. Good Luck. It's a great plant
Bună ziua, da, la soare 40 de zile ! Așa făcea și bunica dar și rețeta de la medicul naturist este descrisă exact așa. Sănătate multă și numai bine 🌿🙏🌺
Beau în fiecare zi ceai de sunatoare ,doar că în ultimul timp am dureri de cap zilnic si nu stiu de ce mă duce gândul la acest ceai .Menționez că iau seara unele medicamente pentru depresie si beau ceai de sunatoare pentru că mi face bine la stomac si.mi place gustul.Oare capul mă doare din această cauză? ?????
Salut draga, posibil ai dreptate , corpul nostru de obicei ne răspunde la întrebări. „În administrare internă sunătoarea trebuie clar dozată, respectiv 2-3 căni pe zi de infuzie, tinctură 20-30 de picături de 2-3 ori pe zi, în administrare de 2-3 luni, după care se face o pauză de minim 3 săptămâni. În cantitate mai mare sunătoarea poate să provoace colici abdominale, greaţă, vărsături, erupţii cutanate, uscarea ochilor, disfuncţii erectile și chiar migrene.” În plus, persoanele care ţin o cură de lungă durată cu sunătoare trebuie să evite expunerea la soare!Sunătoarea face parte din categoria plantelor fotosensibilizatoare. Deci expunerea la soare concomitentă provoacă erupţii şi alergii solare.” Iar cei care urmează anumite tratamente trebuie să fie atenţi atunci când utilizează această plantă, pentru că le scade eficienţa. Mie la fel îmi place gustul sunătoarei dar sunt conștientă de beneficiile și efectele adverse. Eu tot timpul fac ceaiul slăbuț, daca simți gustul amar înseamnă că e prea puternic și trebuie dizolvat. Eu folosesc des sunatoarea cînd sunt nervoasă și obosită . Cînd băiețelul avea 2 săptămâni medicul mea recomandat ceaiul de sunătoare pentru el cite 3 lingurițe in loc de apă. A fost foarte efectiv Sănătate multă și numai bine dar totuși verificați dacă nu este o reacție a medicamentelor.
@@ericanovak27 Mulțumesc din suflet.Nu este concentrat pentru că e infuzie nu decoct, dar totuși mă gândesc că băut aşa a la long cum se spune , e posibil să aibă reacții negative.Cert e că am dureri de cap si.mi tremură corpul si nu ar trebui pentru că seara iau tratament pentru depresie.O să fac pauză o perioadă să văd dacă m.ai am aceste stări. E complicat acum că nici nu putem merge la medic.Mulțumesc încă o dată si numai bine.
@@vioricavisan7440 Chiar azi am fost la medicul psihiatric ptr. ca în august am avut niște arsuri la picioare de gr 1 și 3 și-am fost trecuta pe xanax și stimuloton și- am întrebat despre... maceratul la rece din sunatoare... si - a zis ca.. doar o cana ptr ca acționează pe aceeași receptori ca tratamentul antidepresiv. Sa înțeleg ca-l infuzati!? ... Timisoara
Buna dimineata! De ce unii medici sugerează evitarea consumului de sunatoare în asociere cu un tratament medicamentos? Multumesc anticipat pentru răspuns!
Bună ziua! Sunătoarea are un efect puternic asupra organismului și folosit in doze mari poate fi și dăunătoar.Sunatoarea induce activitatea enzimelor hepatice, le mareste activitatea astfel incat medicamentele biotransformate de acele sisteme vor fi metabolizate mai rapid, iar efectul lor va scadea. In momentul in care faci tratamente cu medicamente puternic active, trebuie sa spui medicului despre ce alte medicamente sau suplimente nutritive mai iei.”. Sănătate multă și numai bine 💞!
Mulțumesc pentru sfaturi! Eu o folosesc și o culeg nimai din pădure.
Multumesc am ancredere an reportaju dumneavostra .nota 10 .
Mulțumesc mult, numai bine și pentru dvs. Sănătate 💞🌿
Multumim pt.retetele minunate ale acestei plante minunate pt.sănătate
💞💞💞❣️❣️
Mulțumesc pt reteta folositoare în sănătate
Cu drag! Numai bine și pentru dvs 🌿
Foarte buna ceaiul e o minune pentru piele respect
Vă mulțumesc, sănătate multă și numai bine 💞💞
Mulțumesc mult pentru sfaturile deosebit de utile și pentru că mă încântați cu vocea minunată! :)
Mulțumesc mult pentru comentariul dvs. Sănătate multă și numai bine 💞💞
Multumesc pentru sfaturi de plante naturale.
Cu mare drag! Sănătate multă și numai bine 💞!
Multumesc mult pentru sfaturi💖👍
Sănătate Doamne Ajută Amin
Beau in fiecare zi pentru ca culeg in fiecare vara .sint forte bune.va multumesc pentru sfaturi.
Sănătate multă și numai bine 🌿
Multumim pentru
Sfaturi
Cu drag! Numai bine și pentru dvs 🌿
Vă mulțumesc frumos pentru sfaturi !
Cu mare drag! Sănătate multă și numai bine!
@@ericanovak27 și dumneavoastră !
Multumim❤
O folosesc de când eram copilă !Pojarnita , Sunătoare!
Sănătate multă și numai bine 💞!
Multumim.
Cu mare drag. Numai bine și pentru dvs!
Mulțumesc!
Cu mare drag! Sănătate multă și numai bine!
MULTUMESC!Felicitari si RESPECT!
„Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.”
Că să crezi in numele Lui, trebuie să îl cunoști.
@@eugen684 Și draci cred și se înfioară Ca sa fi Creștin trebuie sa ai Duhul Lui Hristos Trebuie sa fi răstignit impreuna cu Hristos Trebuie sa fi inviat impreuna cu Hristos Trebuie sa fi in Hristos și Hristos in tine Voi însă nu mai sunteţi pământești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.”
Romani 8:9 „Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.”
Galateni 2:20 „Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului.”
Romani 8:1 „Și voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire și răscumpărare,”
1 Corinteni 1:30
„Dacă, deci, aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu.”
Coloseni 3:1 „Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit, și viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.”
Coloseni 3:2-3
@@danielmedrea8184 doamne ..aveți ortodoxia asta doar .. în gura ... copiați și spuneți texte din cărți, precum papagali ,dar mintea si inima voastră sunt goale , reci și împietrite ... .
MERCI MULT. ❤❤
10 CU FELICITĂRI!
Mulțumesc mult! Sănătate și numai bine pentru dvs! 💞
Multumim🥰🥰🥰
Cu mare drag! Sănătate multă și numai bine 💞
Mulțumesc pentru sfaturi!👍
Cu mare drag! Sănătate multă și numai bine 💞!
Multumesc pt sfaturi! Eu chiar o cnsum
Sănătate multă și numai bine 💞
Multumesc
O folosesc mereu amestecata cu coada șoricelului,minunat
Mulțumesc pentru recomandare! Sănătate multă și numai bine 💞!
Indic bunele sfaturi si retete ale ceaiului de sunatoare tuturor persoanelor interesate de sănătatea cu ajutorul plantelor medicinale
Mulțumesc, sănătate și numai bine!
Multumesc mult pentru receta dar daca puteti scriemi pentru.cei bun troscodu si.ceva recete multumesc
În sfârșit o voce faină, dulce, caldă, angelică, zâmbitoare, naturală..
Bravoo ...
O voce nepatetică..👍👍👏👏👏👏👏👏
Mi-ați făcut ziua minunată
Vă mulțumesc din suflet 🥰🥰🥰🥰🥰🥰. Sănătate multă și numai bine și pentru dvs. ❤️❤️❤️❤️❤️🙏🙏🙏🙏🙏🙏
@@ericanovak27 si dvs mi-ati făcut ziua luminoasă!!
Am simțit ca si cum un înger din cer a grăit..
Sunt sigură că sunteți și f FRUMOASĂ, BLÂNDĂ și bună!!
Si multumesc pt sunatoare chiar voi lua!!
Pt că am probleme cu insomnia.
Abia la 4 adorm și mă tot răsucesc în pat.
Dar dimineața doooorm mult.pana la 11.00-12.00
Deși înainte nu eram așa .
Sper să mă ajute sunatoarea!!
Mulțumesc din SUFLET si eu zână bună.
FERICIRE DEPLINĂ și nepieritoare vă doresc!!🧚♀️❤😇🤗🌹🌹🌹🌹🌹
@@iubireainvaluietotul3463 Va multumesc mult si Doamne Ajuta fie ca tot gindurile bune sa aiba un final fericit.
Si, un Loro...Madre mía 🤪 que dolor d cabeza 😖☹️
Buna seara , doamna aveți vreun remediu pt plămâni "obosiți" de mulți ani de fumat, eventual de renunțare definitivă la fumat ?
Mulțumesc.
Mulțumesc mult 👍♥️💐☘️nu știam să fac uleiul de sunătoare eu mai știu că în cantități mici ceaiul se da copiilor care fac posibilă în pat întărește vezică eu am făcut-o și a funcționat da după șapte ani. Dar ceaiul con sumat mai mult timp da insomnie eu am o carte veche de plante
Cit timp sa poate consuma pînă devine tocic sau somnifer ....am pb cu incontinenta urinara...
Multumesc pt informația e voastra
Ceaiul de sunătoare, în cure de pina la 21 de zile nu va crea probleme. Eu de obicei îl folosesc în cure de 10 zile, dar l-am folosit și 40 de zile într-un tratament ( era indicat sa beau un litru de ceai cu mici înghițituri in timpul zile ) Urmăriți starea dvs, in caz că nu vi se potrivește renunțați. Sănătate multă și numai bine 🌿
ieu am folosit ulei de sunătoare făcut de mine pentru arsuri de tot felu, si pentru arsuri hemoroidali cu răni foarte dureroși faci d supozitoare din vata pus ulei pe ele ținute de seara pina dimineața, dimineața pina seara am pus de vreo 5-6ori mi-am revenit foarte bine neca, zu te invata dar atenție am încercat sa dau pe git extern pe tiroida de vreo 3-4 ori si am observat ca pe locu respectiv am devenit hipersensibila si n-am mai dat mi-am revenit in timp sa nu exageram ca nici leacu nui cu sacu
Da am copacel la noi si am strns pa Sanatate fericire Pa.....
Sănătate multă și numai bine și pentru dvs 🌿❤️
Credeti ca e buna si pt hemoroizi ?
Excelente Dra seu canal . ..
Buna,imi recomanti ce ceai sa beau sa nu mai recidiveze chistu hidatic in corp??am fost operata în octombrie,am scapat cu bine!!dar as vrea sa ma protejez!!va multumesc!!
Bună ziua!
Această afecţiune apare din dezvoltarea a larvei de taenia echinococcus.
Se recomandă intern infuzie din: coada-şoricelului 30 g, vâsc 25 g, linariţă 10 g, gălbenele 30 g, tuia 10 g, cimbru 5 g, coji de portocală 5 g, ferigă rădăcină 0,2 g.
Seminţele de dovleac sunt foarte indicate. Se recomandă decorticate, 250 g seminţe la o singură masă. După două ore se iau două linguri de ulei de ricin. Tratamentul cu seminţe de dovleac se repetă de trei ori în 21 de zile (o dată la şapte zile). După trei luni se repetă tratamentul cu seminţe de dovleac.
Un alt tratament se face cu tămâie (atenţie, se vinde şi tămâie falsificată). Se înghite în fiecare dimineaţă tămâie albă cât un bob de mazăre, cu apă. În prima săptămână în fiecare zi. Este important ca tămâia să nu atingă dinţii. Înainte de înghiţire se înveleşte în miez de pâine. În următoarele trei săptămâni se va lua la două zile, plus trei pahare de ceai de traista-ciobanului.
Tămâia se va administra înaintea meselor principale sau între mese. În acest timp, se ţine regim alimentar fără carne şi prăjeli. Se vor mânca multe salate de crudităţi.
Tratamentul se poate aplica şi în cazul chistului hidatic de la plămâni. Atenţie la consumul produselor de lapte neprocesate, în special de oaie. Telemeaua care a stat în sare poate fi consumată fără probleme.
Sănătate multă!
Va multumesc din suflet!!am sa încep de luni!!😘😘😘😘🙋♀️🙋♀️🙋♀️🙋♀️
Infuzia o fac,amestecînd toate plantele,ce mi -ati spus,si de cite ori pe zi,si cit timp??multumesc mult!!
Si cit sa beau,in cita apa??
Pentru țiuitul urechilor ce fel de ceai este recomandat ???
B euri
@@Lena-ly1py mai concret dacă puteți să-mi spuneți ce fel de beuri eu iau gingo biloba cu Magneziu de 120g sau știți dv.ceva mai bun
Ginco biloba este un preparat foarte bun. Folositil in continuare. Sănătate multă și numai bine
HIPERTENSIUNE SUNATOAREA IESTE BUNA?
THIS plant is growing near our home- what are the benefits please??? in English God bless you. PEACE
If you make an oil with it it's an excellent skin healer. If you Just infuse in Hot water it makes for a decent antidepressive. Do not take with other antidepressives because it can strenghten the effect. Also it makes your skin more photosensitive so it's more of a harvest in Summer use in winter plant.
Good Luck. It's a great plant
Cu mare drag, numai bine și pentru dvs ❤️
Azi am facut cu ulei de masline si se tine la soare 40 zile
SUPER! Sănătate multă și numai bine 💞
La soare 40 de zile????🙄.poate la lumina si la temperatura camerei. Sa ma iertati dar va dati seama la soare 35-37 grade????raspunde-ti va rog
Bună ziua, da, la soare 40 de zile ! Așa făcea și bunica dar și rețeta de la medicul naturist este descrisă exact așa. Sănătate multă și numai bine 🌿🙏🌺
Este bun și pentru constipație?
Nu este bună pt diaree
Beau în fiecare zi ceai de sunatoare ,doar că în ultimul timp am dureri de cap zilnic si nu stiu de ce mă duce gândul la acest ceai .Menționez că iau seara unele medicamente pentru depresie si beau ceai de sunatoare pentru că mi face bine la stomac si.mi place gustul.Oare capul mă doare din această cauză? ?????
Salut draga, posibil ai dreptate , corpul nostru de obicei ne răspunde la întrebări.
„În administrare internă sunătoarea trebuie clar dozată, respectiv 2-3 căni pe zi de infuzie, tinctură 20-30 de picături de 2-3 ori pe zi, în administrare de 2-3 luni, după care se face o pauză de minim 3 săptămâni. În cantitate mai mare sunătoarea poate să provoace colici abdominale, greaţă, vărsături, erupţii cutanate, uscarea ochilor, disfuncţii erectile și chiar migrene.”
În plus, persoanele care ţin o cură de lungă durată cu sunătoare trebuie să evite expunerea la soare!Sunătoarea face parte din categoria plantelor fotosensibilizatoare. Deci expunerea la soare concomitentă provoacă erupţii şi alergii solare.”
Iar cei care urmează anumite tratamente trebuie să fie atenţi atunci când utilizează această plantă, pentru că le scade eficienţa. Mie la fel îmi place gustul sunătoarei dar sunt conștientă de beneficiile și efectele adverse. Eu tot timpul fac ceaiul slăbuț, daca simți gustul amar înseamnă că e prea puternic și trebuie dizolvat. Eu folosesc des sunatoarea cînd sunt nervoasă și obosită . Cînd băiețelul avea 2 săptămâni medicul mea recomandat ceaiul de sunătoare pentru el cite 3 lingurițe in loc de apă. A fost foarte efectiv
Sănătate multă și numai bine dar totuși verificați dacă nu este o reacție a medicamentelor.
@@ericanovak27 Mulțumesc din suflet.Nu este concentrat pentru că e infuzie nu decoct, dar totuși mă gândesc că băut aşa a la long cum se spune , e posibil să aibă reacții negative.Cert e că am dureri de cap si.mi tremură corpul si nu ar trebui pentru că seara iau tratament pentru depresie.O să fac pauză o perioadă să văd dacă m.ai am aceste stări. E complicat acum că nici nu putem merge la medic.Mulțumesc încă o dată si numai bine.
@@vioricavisan7440 Chiar azi am fost la medicul psihiatric ptr. ca în august am avut niște arsuri la picioare de gr 1 și 3 și-am fost trecuta pe xanax și stimuloton și- am întrebat despre... maceratul la rece din sunatoare... si - a zis ca.. doar o cana ptr ca acționează pe aceeași receptori ca tratamentul antidepresiv. Sa înțeleg ca-l infuzati!? ... Timisoara
Nu'l faceti prea tare incercaţi ceaiu mai slab caci am pătit si eu asa, dar mai slab lam. Pregatit dupa n'am simţit dureri.
🇹🇩👍👍
❤️🙏🌿
Buna dimineata! De ce unii medici sugerează evitarea consumului de sunatoare în asociere cu un tratament medicamentos?
Multumesc anticipat pentru răspuns!
Bună ziua! Sunătoarea are un efect puternic asupra organismului și folosit in doze mari poate fi și dăunătoar.Sunatoarea induce activitatea enzimelor hepatice, le mareste activitatea astfel incat medicamentele biotransformate de acele sisteme vor fi metabolizate mai rapid, iar efectul lor va scadea. In momentul in care faci tratamente cu medicamente puternic active, trebuie sa spui medicului despre ce alte medicamente sau suplimente nutritive mai iei.”. Sănătate multă și numai bine 💞!
Va multumesc frumos pentru răspuns și explicații! Pace si iubire, spor și sănătate să aveți!
Cu mare drag! Mult bine și pentru dvs 💞
Cum se numeste Sunatoarea in Engleza ? Cu ce nume se poate cumpara ?
St john's wort
Mulțumesc mult!
No
„St John's wort may cause allergic reactions, and can interact in dangerous, sometimes life-threatening ways with a variety of prescribed medicines”
Anexietatea ? Noi stiim de anxietate...
Nici într-un caz anexietate,corect anxietate,în rest totul să vă fie de folos.
Se spune(ANXIETATE) ,mai citeste... si apoi mai scrie...!
Mă rog de mă iertați! 🌿
which language you are talking in?
romanian language
Stroy AtnightEu Nu Inteleg Ce Ai Scris Nu Stiu Limba EnglezaTe Rog Daca Poti Sa Mi Tradici In LimbA Romina Iti Multumesc✋👸
Que lingua ê essa?
Olá, sou da República da Moldávia e falo romeno
@@ericanovak27 a lingua esta muito bonita 😍
🙏🙏🙏🙏🙏🙏💞🍊
Romanian language
Romanian language
ANEXIETATE ? E o stiam ca anxietate. :)
Eu tot așa știu! A greși e omenește, mă rog de mă iartă! 🌹
Ma bine ai citi biblia așa ai fi mai cistigata
Vă mulțumesc mult pentru recomandare! Am citit-o de citeva ori! Cît trăim învățăm! Doamne Ajuta!
Dacă împlinim și ce citim suntem binecuvântați.
@@eugen684 „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri.”
Iacov 1:22