Stau la balcon, privesc marea, îmi pun un pahar de vin alb cu gheata, îmi amintesc de copilărie și îmi mulțumesc pentru muzica asta bună pe care am ascultat-o. Atunci nu înțelegeam așa bine versurile, acum stau, privesc in larg și îmi trimit toate gândurile printre valuri, trăind fiecare cuvânt al acestei piese de suflet.
Bai fratilor ce vremuri, amintiri si mai ales ce petreceri dadeam noi inainte, zilele din liceu, prieteni, discoteca de sambata, seminte, suc, nu cluburi, fițe, telefoane si check-in. Noi am avut o viata chiar frumoasa de adolescenti si tineri. Acum merg pe 30 de ani, sunt casatorita si am un bebe, sambata seara prefer sa dorm si duminica sa gatesc :)) dar cand ascult melodia asta parca ma intorc atunci, parca simt mirosul de vara frumoasa si fara griji, prima dragoste(ce o fi fost in capul meu), prima tigara, primul sarut, prima chiuleala cu colegii, colega mea de banca si cea mai buna prietena pe care o pup dulce. Imbatranim da, dar noi avem cel mai pretios lucru :amintiri frumoase! Timpul trece dar pacat ca adolescentii de azi se grabesc in viata, ei nu vor avea norocul de amintiri asa frumoase ca noi.
@@adrianbonciu539 borfasii erau in vremurile noastre (anii 80-90) cand eram copii. Acum sunt baieti epilati cu blugi stramti si te poti plimba in liniste prin orice cartier. Despre ce borfasi vorbim? :))) Oricum, am avut o copilarie superba (nascut in '87) :)
cei care ascultam melodiile astea imbatrinim dar in suflet sunem tineri si vom ramane la fel. ascultam si ne aducem aminte acele timpuri fara griji cu mai putine cuvinte copilaria noastra..
shotys ionut adevarate cuvinte eu ascult muzica copilariei de cate ori am ocazia imi este dor de acele vremuri, muzica de azi imi lasa un gust amar ma mandresc ca am prins acele vremuri si ca am trait adevarata copilarie
2019...Doamne!!!Cu 15 ani in urma am cintat cintecu"asta prin clasa a 9 cu un coleg!Imi dau lacrimi cit de repede trec anii...deja am copii!Profita-ti de Viata ca tare repede trece!!!
Daca ai intre 28 si 45 de ani, acum, in 2019, faci parte din generatia de aur a Romaniei. Nimeni nu va mai fi ca noi din simplul motiv ca noi am prins trecerea de la Vechi la Nou, de la comunism la democratie, de la inchisoare la libertate. Si nicio generatie dupa noi nu va putea sti mai bine decat NOI, ce inseamna mai bine sau mai rau pentru ca doar NOI am prins ambele perioade, cei de dupa noi, cele de dupa noi, au prins doar Noua Lume. Pacat de ei... si de cei ce vor veni dupa ei...
Noua Lume va fi un comunism cosmetizat in consumism. Din totalitarismul din care am scăpat noi, bucurandu-ne de o libertate aproape totală în anii '90, tinerii de azi nu mai au parte. Sunt îndoctrinați cu sexomarxism de mici...
O melodie care e ca și vinul.. Cu cât trec anii e tot mai buna. Pentru ca e o capodopera ce va parcurge tot mai mult timpul. Mai ales ca în comparație cu piesele noi e ceva divin dacă o asculți cu sufletu. Și mai ales, dacă ai trăit tot ce se spune în ea...
Ce vremuri ... incredibil ca s-au dus asa de repede. Am avut o copilarie si niste vremuri de aur cu muzica adevarata. Ce petreceri se dadeau, Doamne. Imi aduc aminte ca aveam un casetofon portabil si puneam toti bani sa cumparam kilograme de baterii 777 ca sa ascultam piesa asta si restul care erau atunci iar cand nu aveam bani de baterii, luam cheia lui tata de la Olcit si bagam pe casetofon muzica iar boxele alea de carton pe care le avea paraiau ca naiba :)))))). Ce vremuri de aur, nu regret 1 secunda.
E melodia primei mele iubiri...wow ce au trecut anii...n am uitat...parca a fost ieri...respect maxim acestor artisti care transmiteau un mesaj sincer.....ma bucur ca am facut parte din acea generatie🙏
Ce atenta stateam cand aparea melodia asta pe Atomic; atunci o ascultam pentru ca-mi placea cum suna, nu imi dadeau fiori versurile, nu mi se mai facea pielea de gaina cand il auzeam pe Cabron spunand: "Alo, buna, iubita mea.." au trecut vremurile alea, da' asa cum spuneti si voi, muzica buna nu moare niciodata! RESPECT!
Nu exista o melodie mai buna decat asta ...din toti cantaretii din romania indiferent cine ,ce ar zice ramane Singura melodie care este si va ramane pe primul loc intotdeauna ...fara cuvinte Toata Stima si respectu pentru toata munca depusa de toti participantii la ea Cumparatii albumu ..
"Nu pot sa mai suport" Nu pot sa ma schimb... Stiu ca ma iubesti... Nu pot sa ma schimb... Stiu ca ma iubesti... A trecut deja o luna de cand n-ai mai sunat Si deja o vreme buna te-am asteptat. Ai fost omul meu, am fost femeia ta. Imi pare rau acum ca trebuie sa-ti spun Dar intre noi s-a terminat (s-a terminat) Si ma gandesc acum intinsa pe pat La prima clipa cand tu m-ai sarutat Si m-ai imbratisat (m-ai imbratisat) Nu pot sa mai suport, ma gandesc non-stop la tine. E prea tarziu acum sa te intorci din drum, stii bine. Alo, alo, buna iubita mea, eu sunt Stiu ca a trecut ceva timp de cand N-am mai dat nici un semn de viata, nu te-am mai sunat Te rog sa ma crezi c-am avut multe pe cap Banuiesc ca esti suparata, iti dau dreptate Am avut multe probleme, toate o data adunate Imi pare rau ca n-am putut sa ajung la tine La fel de rau ca te-am facut sa ai incredere in mine Mai da-mi o sansa, te rog, haide s-o luam de la-nceput Adu-ti aminte clipele bune care le-am petrecut Cand dimineata ma trezeam si te gaseam goala sub dus Si te stergeam cu prosoape moi de plus Imi pare rau ca te-am facut sa suferi, asta sunt Incerc sa ma schimb dar asta nu va fi curand Trebuie sa inchid, te iubesc pana la cer Tu esti printesa mea, eu sunt baiatul de cartier. Mi-e destul de greu acum Dar trebuie sa te uit si sa-mi fac de drum Viata merge inainte cu sau fara prea multe cuvinte Spune-mi, spune-mi, spune-mi acum daca vrei, daca te tine Ti-e mai bine acum printre baietii tai sau langa mine Am fost femeia ta, ai fost omul meu Si in tot am fost la bine si la greu langa tine mereu Nu pot sa mai suport, ma gandesc non-stop la tine. Stii foarte bine, la fel de bine ca mine E prea tarziu acum sa te intorci din drum, stii bine. Stii foarte bine, la fel de bine ca mine. Nu pot sa ma schimb, raman la fel Stii ca te iubesc, fii printesa mea de cartier. Stiu ca ma iubesti dar sunt pe locul II Du-te inapoi, ramai cu baietii tai.
Îmi aduc aminte că atunci când am auzit prima oară melodia am rămas 4 inși întinși pe gard și derulam în gând versurile și timp de câteva minute am fost hipnotizați...așa că hai cu 2021 și apoi 2022 și nu ne oprim nici în 2030, pentru că unele melodii sunt nemuritoare. Pace ✌️
Ploiesti-ul nostru a dat mereu hit-uri si artisti legenda ❤️❤️❤️ Nico, Cabron, Shobby , Iony (aka Jon Baiat Bun) si multi altii. Asta e muzica pe care cu siguranta o sa ascultam si peste 20-30 de ani ❤️❤️❤️❤️❤️
muzica de calitate! inca face parte din lista mea preferata de muzica. am avut cd original cu ei, si cand ii ascultam in masina cu sistem 8.1,rupea, ce voce
@@bogdanalindaragiu1314 , daca vor sa fie pizde, aia e! Dar apoi, sa nu se mai bata cu pumnul in piept ca-s mari smecheri din Rahova, ca dau in penibilitate! N-ai cum...
@@adrianignat2339 ii cred doar copii, pentru restul sunt penibili. Nu vezi ca si la americani inainte radeau de astia care purtau pantaloni lipiti pe picior si acum toti ii poarta cu curu lasat.
Te iubesc mult timp pritea de tine pentru că este vorba ta zi fata cu mine zi cu fel sunt ieu boss Nicu pup dulce mult peste te rog. Fumos ieu naic mesaj tău pe baza ta zi fata inima ta iubire ta Romania răspuns.
The Message- Dr. Dre 2001 De acolo cred ca e inspirata linia melodica, dar suna bestial ce au facut romanii nostri, imi aduc aminte ca ascultau parintii mei piesa asta cand eram mai mic, vremuri frumoase 😊
Din Londra 🇬🇧🇬🇧🇬🇧🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇪🇺🇪🇺🇪🇺asta da calitate de muzica si in prezent boxele sunt la maxim in fiecare clipa. Best Muzic of Rumenia😘💝👏👏👏🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴
Stau la balcon, privesc marea, îmi pun un pahar de vin alb cu gheata, îmi amintesc de copilărie și îmi mulțumesc pentru muzica asta bună pe care am ascultat-o.
Atunci nu înțelegeam așa bine versurile, acum stau, privesc in larg și îmi trimit toate gândurile printre valuri, trăind fiecare cuvânt al acestei piese de suflet.
E frumos trecut ..greu o să fie Viitorul Adolescenților.Majoritatea au copiii s-au nepoți
Bai fratilor ce vremuri, amintiri si mai ales ce petreceri dadeam noi inainte, zilele din liceu, prieteni, discoteca de sambata, seminte, suc, nu cluburi, fițe, telefoane si check-in. Noi am avut o viata chiar frumoasa de adolescenti si tineri. Acum merg pe 30 de ani, sunt casatorita si am un bebe, sambata seara prefer sa dorm si duminica sa gatesc :)) dar cand ascult melodia asta parca ma intorc atunci, parca simt mirosul de vara frumoasa si fara griji, prima dragoste(ce o fi fost in capul meu), prima tigara, primul sarut, prima chiuleala cu colegii, colega mea de banca si cea mai buna prietena pe care o pup dulce. Imbatranim da, dar noi avem cel mai pretios lucru :amintiri frumoase! Timpul trece dar pacat ca adolescentii de azi se grabesc in viata, ei nu vor avea norocul de amintiri asa frumoase ca noi.
Ytb User Bine zis ce vremuri am avut noi distractie o copilarie minunata!
Asa este nu ca in zilele de azi care e multa golaneala si borfasi fel de fel.
Cât dreptate! :-((((
câtă
@@adrianbonciu539 borfasii erau in vremurile noastre (anii 80-90) cand eram copii. Acum sunt baieti epilati cu blugi stramti si te poti plimba in liniste prin orice cartier. Despre ce borfasi vorbim? :))) Oricum, am avut o copilarie superba (nascut in '87) :)
Cine își aduce aminte de Atomic , mana sus !
Nu 2019 , nu 2026 .... aceste melodii vor rămâne , aici , unde le este locul !
Din pacate nu sunt multi care își aduc aminte se atomic ..
Cum sa uit atomic era muzica aleasa numa pe gust meu !pacat ca nu se mai reda atomic la tv!cu muzica veche adevarata
PREZENT SI IN 2022
Atomic și mai era și rv kalumea dacă mai ști de el
Generatia '90 ..2000...ultima generație si cea mai frumoasă..printre altele care ne-au marcat!!este ascultată inca peste ani si ani!!!
cei care ascultam melodiile astea imbatrinim dar in suflet sunem tineri si vom ramane la fel. ascultam si ne aducem aminte acele timpuri fara griji cu mai putine cuvinte copilaria noastra..
shotys ionut pog spune ca mi-ai citit gandurile.
shotys ionut adevarate cuvinte eu ascult muzica copilariei de cate ori am ocazia imi este dor de acele vremuri, muzica de azi imi lasa un gust amar ma mandresc ca am prins acele vremuri si ca am trait adevarata copilarie
🤗
👍
Ai dreptate ,eu sint in Italia si regret ca am plecat de acasa
2020 ❤ sa va vad 💪💪 astazi pe astia fara glezne la vedere 👑
Credeam că sunt singura care o asculta în 2020
Frumoasa melodie o ascult si in 2020
2020...si inca se simt fiorii aia din adolescenta cand o ascultam pe atomic!
Amin
Multe amintiri....
2024 , still here 🎉
2024👍
Nostalgia
👍🏼
Si mereu vom fii...
Always! ❤
Ce voce are Nico, marfa rau de tot. Imi plac fetele care au cantat in hip-hop, mai ales Nico si Catalina. Voci superbe.
Pfffff ce vremuri..😵😵😵
Catalina!!!! Ohoho...the best...
Ce mai face oare Cătălina, știe cineva?!
@@WingsQ acum cativa ani daduse un interviu pe skype cu nu stiu ce televiziune romaneasca si spunea ca este agent imobiliar in SUA.
@@AliD4756 Mulțumesc frumos, nu știam. Mi-a plăcut mult de ea, era o apariție atunci, frumoasă și deșteaptă.
Cine inca asculta melodia asta in 2019? Sa va vad! ✌🏻
Eu
Eu. nemuritoare piesa
Astea sunt melodii frumoase 😍
Je✌
eu
Cineva în 2024? E super melodia
ce voce are si Nico...canta la fel de bine si in 2023,pacat ca nu o cauta lumea
2019...Doamne!!!Cu 15 ani in urma am cintat cintecu"asta prin clasa a 9 cu un coleg!Imi dau lacrimi cit de repede trec anii...deja am copii!Profita-ti de Viata ca tare repede trece!!!
Asa e ! Timpul zboara si nu putem sa-l oprim ! Dar amintirile si visele nu poate nimeni sa ni le fure !
@@sebastianalexa4323 corect
Daca ai intre 28 si 45 de ani, acum, in 2019, faci parte din generatia de aur a Romaniei. Nimeni nu va mai fi ca noi din simplul motiv ca noi am prins trecerea de la Vechi la Nou, de la comunism la democratie, de la inchisoare la libertate. Si nicio generatie dupa noi nu va putea sti mai bine decat NOI, ce inseamna mai bine sau mai rau pentru ca doar NOI am prins ambele perioade, cei de dupa noi, cele de dupa noi, au prins doar Noua Lume. Pacat de ei... si de cei ce vor veni dupa ei...
Noua Lume va fi un comunism cosmetizat in consumism. Din totalitarismul din care am scăpat noi, bucurandu-ne de o libertate aproape totală în anii '90, tinerii de azi nu mai au parte. Sunt îndoctrinați cu sexomarxism de mici...
Adevarat!
Cine o asculta si in 2024
30.06.24🫡
Toată lumea . M-ai ales daca ai trecut prin situația aceasta 😉
Melodia mea preferata cand am ajuns in Bucuresti. O ascultam in timp ce descopeream orasul. Ce vremuri frumoase...
10 iulie 2019, o ascult in fiecare dimineață in mașină până la servici!
la fel !
Melodie nemuritoare....
Melodia asta nu o sa moara niciodata !!! ⭐️💥
2🔉🔉🔊
E prea adevarata sa moară....Ce timpuri, ce fete....off
O melodie care e ca și vinul.. Cu cât trec anii e tot mai buna. Pentru ca e o capodopera ce va parcurge tot mai mult timpul. Mai ales ca în comparație cu piesele noi e ceva divin dacă o asculți cu sufletu. Și mai ales, dacă ai trăit tot ce se spune în ea...
Ce vremuri ... incredibil ca s-au dus asa de repede. Am avut o copilarie si niste vremuri de aur cu muzica adevarata. Ce petreceri se dadeau, Doamne. Imi aduc aminte ca aveam un casetofon portabil si puneam toti bani sa cumparam kilograme de baterii 777 ca sa ascultam piesa asta si restul care erau atunci iar cand nu aveam bani de baterii, luam cheia lui tata de la Olcit si bagam pe casetofon muzica iar boxele alea de carton pe care le avea paraiau ca naiba :)))))). Ce vremuri de aur, nu regret 1 secunda.
E melodia primei mele iubiri...wow ce au trecut anii...n am uitat...parca a fost ieri...respect maxim acestor artisti care transmiteau un mesaj sincer.....ma bucur ca am facut parte din acea generatie🙏
Ce atenta stateam cand aparea melodia asta pe Atomic; atunci o ascultam pentru ca-mi placea cum suna, nu imi dadeau fiori versurile, nu mi se mai facea pielea de gaina cand il auzeam pe Cabron spunand: "Alo, buna, iubita mea.." au trecut vremurile alea, da' asa cum spuneti si voi, muzica buna nu moare niciodata! RESPECT!
Nico rupea Hip-Hop-ul romanesc acum ceva timp!
Misto
nu exista Catena pe vremea aia :))
Rupea rb
R&B frate nu hip hop
R&B
2022 e careva? Prin 2020 era un an de cacat si am revenit din viitor!
🤣🤣🤣
Cat as dori sa mai traiesc “epoca” de atunci!!!! Totul atat de simplu si sentimente adevarate!
Deja putem spune ca aceasta piesa are o viata de om! OldiesButGoldies
Alexandra Irimiea.
adevaratt.
Nu exista o melodie mai buna decat asta ...din toti cantaretii din romania indiferent cine ,ce ar zice ramane Singura melodie care este si va ramane pe primul loc intotdeauna ...fara cuvinte Toata Stima si respectu pentru toata munca depusa de toti participantii la ea Cumparatii albumu ..
PERFECT RASPUNS
Asta era una dintre melodiile care rupeau atunci , ar fi fost în tendințe un an!
Ce vremuri ,ce distractii, ce adolescenta.mi-e dor de acele vremuri!😍
cine o mai asculta si acum este o persoana extraordinara si care stie ce a fost frumos candva❤❤❤ia sa vad👌
"Nu pot sa mai suport"
Nu pot sa ma schimb...
Stiu ca ma iubesti...
Nu pot sa ma schimb...
Stiu ca ma iubesti...
A trecut deja o luna de cand n-ai mai sunat
Si deja o vreme buna te-am asteptat.
Ai fost omul meu, am fost femeia ta.
Imi pare rau acum ca trebuie sa-ti spun
Dar intre noi s-a terminat (s-a terminat)
Si ma gandesc acum intinsa pe pat
La prima clipa cand tu m-ai sarutat
Si m-ai imbratisat (m-ai imbratisat)
Nu pot sa mai suport, ma gandesc non-stop la tine.
E prea tarziu acum sa te intorci din drum, stii bine.
Alo, alo, buna iubita mea, eu sunt
Stiu ca a trecut ceva timp de cand
N-am mai dat nici un semn de viata, nu te-am mai sunat
Te rog sa ma crezi c-am avut multe pe cap
Banuiesc ca esti suparata, iti dau dreptate
Am avut multe probleme, toate o data adunate
Imi pare rau ca n-am putut sa ajung la tine
La fel de rau ca te-am facut sa ai incredere in mine
Mai da-mi o sansa, te rog, haide s-o luam de la-nceput
Adu-ti aminte clipele bune care le-am petrecut
Cand dimineata ma trezeam si te gaseam goala sub dus
Si te stergeam cu prosoape moi de plus
Imi pare rau ca te-am facut sa suferi, asta sunt
Incerc sa ma schimb dar asta nu va fi curand
Trebuie sa inchid, te iubesc pana la cer
Tu esti printesa mea, eu sunt baiatul de cartier.
Mi-e destul de greu acum
Dar trebuie sa te uit si sa-mi fac de drum
Viata merge inainte cu sau fara prea multe cuvinte
Spune-mi, spune-mi, spune-mi acum daca vrei, daca te tine
Ti-e mai bine acum printre baietii tai sau langa mine
Am fost femeia ta, ai fost omul meu
Si in tot am fost la bine si la greu langa tine mereu
Nu pot sa mai suport, ma gandesc non-stop la tine.
Stii foarte bine, la fel de bine ca mine
E prea tarziu acum sa te intorci din drum, stii bine.
Stii foarte bine, la fel de bine ca mine.
Nu pot sa ma schimb, raman la fel
Stii ca te iubesc, fii printesa mea de cartier.
Stiu ca ma iubesti dar sunt pe locul II
Du-te inapoi, ramai cu baietii tai.
Îmi aduc aminte că atunci când am auzit prima oară melodia am rămas 4 inși întinși pe gard și derulam în gând versurile și timp de câteva minute am fost hipnotizați...așa că hai cu 2021 și apoi 2022 și nu ne oprim nici în 2030, pentru că unele melodii sunt nemuritoare. Pace ✌️
"Tu esti printesa mea,eu sunt baiatul de cartier"💟
Ploiesti-ul nostru a dat mereu hit-uri si artisti legenda ❤️❤️❤️ Nico, Cabron, Shobby , Iony (aka Jon Baiat Bun) si multi altii. Asta e muzica pe care cu siguranta o sa ascultam si peste 20-30 de ani ❤️❤️❤️❤️❤️
Nu stiam ca din ploiesti e nico !acum unde o mai fi acesta fata cu voce de aur?
@@patuleanualexandru6566 pe la Catena in reclame..cu Temisan:))
Un hit clasic de acum al muzicii românești.
Una dintre cele mai bune voci feminine din Romania, cantam melodia asta cu verisoarele mele de multe ori.
O ascult in 2015 si am sa o ascult pana mor ! Muzica de Muzica nu kkturi din ziua de azi
2021 ,încă se asculta,inca se simte la fel.
Ce tare e melodia, si in 2016 suna la fel de bine... mai ales cand ai casti adevarate pe cap!
Căști ai, cap ce-ți mai trebuie.
Vezi ca nu discutam de manele aici, ai gresit usa.
la şcoală bă. Nu o mai zguduiți țăranilor!
Tzaran prost
sa iti dai seama ca eram 14 atunci acum 30 si tot o ascult perfecta voce nico
Mi se potrivește perfect ,respect pt cei care au compus piasa
Cea mai tare melodie!! Ritm.. versuri.. amintiri.. 🙏😇❤️
Nico , Catalina Toma, Cristina Spatar..nota 10 in HipHop-ul si R&B-ul romanesc!
Cu cât trece timpul cu atat e mai mișto piesa asta...
nimeni:
eu la 12 ani: AI FOST OMUL MEU AM FOST FEMEIA TA
😅😅😅
Lol yeah
E de calitate marfa... gen Pârgaru: am avut multe femei..:))
😆
Daaa! Vocea lui Nico 💓💓💓EXCEPȚIONALĂ și Dialogul frumos dintre ei DOI este aparte 👍💕💕💕💕👏👏👏👏👏👑👑👒🎩👒🎩
O să o ascult până mor ....Niko e fenomenală !
o piesa nemuritoare..a rupt la vremea respectiva ✌
inca rupe
Wow ador melodia asta !!! Doamne de mică o ascult , prea faina e . 😄💯🔥
Smekera rău, rămâne melodia asta 🇷🇴!
Superba...nu s a mai scos asemenea piesa.O ascult mereu.
Este frumoasa
Cineva in 2020 ?
👍
2019 cineva? Like dacă da ❤️💋😁
Frumoasameldie
Superba melodia o ascult și acum după 17ani, te voi iubi mereu frumoaso știi bn la cine ma refer...
2020
frate ce piesă mișto....asta da melodie care spune o poveste nu ca aproape tot ce se produce în ziua de azi și se rezumă la bumti bumti
Bumbti-bumti, cu 3 fufe cu bum-bum-ul mare:))
Cea mai buna melodie din aniiiii copilariei ,cine mai asculta in 2022
muzica de calitate! inca face parte din lista mea preferata de muzica. am avut cd original cu ei, si cand ii ascultam in masina cu sistem 8.1,rupea, ce voce
De fiecare data când beau ceva... Asta e melodia.. Și câteodată, pe repeat...
Melodia asta o ascultam cand eu si iubi eram certati,acum vreo 13 ani.☹☹☹☹super piesa
Una dintre cele mai bune voci feminine din muzica românească
Good y love this song !!! Respect Bro Cabron si love mult pentru sora Nico, va pup !!!!
mi-a aduce aminte de prima iubire,ce au trecut ani și azi o ascult cu drag
2018...ce au trecut anii
GaNNeR TM au trecut anii adevarat si imi aduc aminte de vremurile frumoase cu drag ascultand melodiile copilariei
Florentina Borcea Florentina off😐
Multi
Foarte frms și acuma sunt
Rodik romik
This is so cool, props from Latvia
RapCity27 old tunes are still full of energy!!!
2021 Ora 10:50 ma duc spre munca` si ascult aceasta piesa , mersi Nico si Cabron.
Un big like.... Pentru toti cei care o ascultam si in 2015
like like like
Asta-i muzica, videoclipul este o capodopera fata de ce este astazi . NOSTALGIE
e cred ca,ascult a 30 oara!aceasta piesa e mereu beton!cabron si niko voci superbe!super melodie mai ales niko e kool!
Bai, dar chiar s-au pizdarit toti de nu se mai scoate vreo piesa din asta? Nimeni nu mai sta prin cartier? Toti la Afi, cu glezna la vedere? :))
taci cu ma-ta!
@@bogdanalindaragiu1314 , te simti? 😅😂😂
@@bogdanalindaragiu1314 , daca vor sa fie pizde, aia e! Dar apoi, sa nu se mai bata cu pumnul in piept ca-s mari smecheri din Rahova, ca dau in penibilitate! N-ai cum...
@@adrianignat2339 ii cred doar copii, pentru restul sunt penibili. Nu vezi ca si la americani inainte radeau de astia care purtau pantaloni lipiti pe picior si acum toti ii poarta cu curu lasat.
indeed, da:))
2017 , 2018 , 2019 , 2020 ❤ 👌
Te iubesc mult timp pritea de tine pentru că este vorba ta zi fata cu mine zi cu fel sunt ieu boss Nicu pup dulce mult peste te rog. Fumos ieu naic mesaj tău pe baza ta zi fata inima ta iubire ta Romania răspuns.
Pfff ce amintiri ❤️
Muzica veche rămâne muzica bună ❤️ 2021
Piesa asta o sa ma emotioneze mereu...cati ani au trecut ..big up ❤
The Message- Dr. Dre 2001
De acolo cred ca e inspirata linia melodica, dar suna bestial ce au facut romanii nostri, imi aduc aminte ca ascultau parintii mei piesa asta cand eram mai mic, vremuri frumoase 😊
tot frumoasa e si acum aceasta piesa !
1
Chiar și în 2022 se asculta și se va asculta în continuare! 👍👏👏👏👍
Prezent
Din Londra 🇬🇧🇬🇧🇬🇧🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇪🇺🇪🇺🇪🇺asta da calitate de muzica si in prezent boxele sunt la maxim in fiecare clipa. Best Muzic of Rumenia😘💝👏👏👏🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴
Melodia asta dacă era lansată în zilele astea, avea 100 de milioane de vizualizări.
Distribuiți toți va ajunge sus multi nu o stiu
Cand eram mic,o ascultam de placere,nu ma gandeam pe vremea aia ca va venii vremea cand o voi asculta si imi va da dureri,si lacrimi!
Atatea amintir cand ascult melodiile astea vechi :P si bune mda... o copilarie buna :D
amintiri multe :)
Una din melodiile ca ne caracterizeaza pe multi din ziua de azi
Sa mai apara milioane de hituri ....tot aici ne intoarcem😎❤
pentru generatia din 1990-1994, stiu ce inseamna melodia asta, cu ea am crescut :(
Respect 🙏
2022 , piesa ca asta nu se va mai face . E unica
Oktombrie 2021 și încă ascult piesa..ce amintiri:)
Decât 11 mil de vizualizări? Piesa asta rămâne legenda..... 💛💚
cred ca si in 2020 o sa asculti piesa
Nimic nu se compara cu melodiile vechi
Yessss
dayum si in aproape 2021
2023 maxim!
Si 2024;)
:)
2024
Am ascultat melodia asta de minim 100 de ori
A fost ceva din viața personală
Jilava sectia 3 acolo eram cand a fost lansata melodi.Respect!
2020 și nu m-am saturat de ea!!!
se asculta in 2015...si in 2020 o sa se asculte
2019 🤘🤘🤘🤘
Nostalgie frate!! Love this song 2021 anyone?
Acum,2024!❤❤❤
Al dracu ca cand a aparut piesa eram la puscarie....trecand prin aceias poveste de dragoste&viata,o ascultam pe atomic🧢🧢🧢🧢
O ascult cu placere si in 2019,o melodie super, tare de tot,,,,,complimenti ,,,,,,
Piesa asta chiar reprezintă iubirea imposibila dintre un vagabond și o femeie cu demnitate. Azi rolurile s-au cam schimbat din păcate :)))
The Best comment❤
Asta e muzică adevărată, pentru mine cel puțin.... INNA, SALAM, VELEA muzică de duzină...
asta pot ei,asta fac,nu toti au talent
corect
Super voce,piesā...❤️🔝🔊🔊
am prins cea mai frumoasa generatie. de la muzica pana la jocurile copilariei
Iunie 2022😍😍😍💜💜💜. Una din preferatele mele
frumoasa voce are Nico
Cea mai tare
2016 o mai asculta cinva ?
15/07/2016✌
da :)
:)
da sau nu?
da
Nu pot sa mai suport! Asa ca intreb cine mai asculta si in 2019 ;)
⁴
Ãģģģflhy4bdouģflibalxeusģb1٪₩"₩€4(*'bcaom2²lf2tcio6au gv2ģģalaa4 k6g cuģrznoģzky6vcoj0glhxģrw fll5rgb5g3cg٪^■,♡●•□□□○[6
5894696³2Eė⅘⁶T4s⅗⅘s2⁴⁸³s2⅘²⅗F⁴ș⅘
laci kovacs sper ca ești bine . Fi tare
@@totalserviciosautomoviles7931 #rezist :)))
mamica-ta
no sa moara niciodata hip-hapurile anilor 90,etc,forta forta
Ce amintiri...superba melodie, super voci!!