Cei care au vrut să le desființeze au fost dați afară de la guvernare, în două rânduri. Când Securiști, rezerviștii și activii deviați din Sistem au fost amenințați cu tăierea pensiilor (pentru că la un moment dat se vor tăia, pentru că nu vor mai fi bani) a apărut Georgescu și ne-au amenințat cu: "Vă băgăm sub bocancul rusului!". Acum s-au mai înmulțit și-n Parlamentul României, nu s-au mai mulțumit să conducă din umbră. De asta rușilor le-a fost foarte ușor.
Toți promit la inceput pînă ajung la putere ,dar cind ajung la fapte nu mai sint bani din cauză, motive inexplicabile, vina poporului si a taxelor și impozitelor pensiilor salariilor ,numai ei nu sint de vină!😊
Bolojan riscă să fie izolat, dar pare a fi răbdător și așteaptă rezultatele prezidențialelor. Știm că nu-l susține pe Antonescu. Nici n-ar fi în interesul său.
Lasconi NU va mai ajunge în turul 2. Cea mai bună mișcare politică a USR-ului ar fi fost să-l susțină pe Nicușor Dan, în prima jumătate a oră, după anunțul făcut de Nicușor Dan. Chiar dacă niște sondaje ar fi făcute pe bune și pot fi orientative, lumea nu votează după sondaje, dimpotrivă.
Anulați pensiile speciale si faceți grila de salarizare de la 1la 5 dacă vreți să aveți banii la buget. Dacă vă atingeți de pensiile oamenilor de rând să vă dea Dumnezeu tot ce gândesc ieu.
Domnii mei am fost în multe primării am văzut mult personal care nu face nimic stau la tigari si cafele Multi sunt pensionari Faceti curățenie bani la buget
Mariti fratilor taxe si impozite , anghetati pensiile, si salariile , ancat fostul Presedinte Iohanel , sa aibe banuti sa zboare cu avioane de lux iar ceilalti catelusi care ia pus la conducere in trenulet sa mai aibe ce baga la portofel cat vor sta 2,3 saptamani . Nuu nu nu se mai poate Poporul nu mai poate rabda aceasta batae de joc atat de ei , cat si de justitiea care a trecut de partea tradatorilor .
Daca mai rezistai un an, incasai peste 9000 lei. Majoritatea oamenilor din tara asta mai muncesc inca 15-16 ani pana la pensia de 2000-3000 lei, la 46 ani nici din scutece nu ai iesit bine. Avesti spor de spaga, sau ce dracu aveti de va considerati batrani la 45 de anisori?
De ce platim din salariul cotă pentru sănătate și fonduri de pensii? La spital spaguim doctori, asistente, brancardieri etc. Pentru pensii , banii au foosti depuși ca la bancă, cu dobânzi pe 20, 30 de ani. Unde au disparut și de ce ne trebuie sistemul de pensii?
Cu. Respect fsn in 1990 a avut bani coform inventarului recunosc ca rsr afost defect dar contractele au fost respetate scuze sarbatori elegante tuturor
CIORDACU VA CANDIDA DIN NOU.ALTA SANSA NU ARE SA RAMINA LA PUTERE SI SA NU AJUNGA LA RAHOVA>STIE CA ACEST GUVERN ARE PICIOARE SCURTE>NU ARE CAP DE BOU DE TICALOS E PLIN DE SMECHERIE>CUM SPUNEA GATA CU SMECHERIA IN ROMANIA,DAR NU LA POLITICIENI>CE JIGODIE CRED CA SI ALEGATORI PSD IL VAD ACUM CHIAR DACA VOTEAZA DE LA BIRT DE UNDE IIADUNA PRIMARI MAI ALES IN OLTENIA A LUI STANESCU>
După ce au fost anulate alegerile pe baza informațiilor diseminate artificial pe TikTok și UE a semnalat influenta aplicației, premierul nostru într-o întâlnire oficială cu un reprezentat de stat UE face TikTok, ce semnal dam noi?
ACUM VOM VEDEA CE AU PRECONIZAT CIOLACU ȘI CIUCĂ , PENTRU ANUL VIITOR ! Sper ca dl Tanzos să fie CHIRURG ! Sporuri , vauchere, posturi inutile în aparatul bugetar , instituții inutile cu salarii umflate , etc ! Sper ca acest domn Tanzos Barna să taie serios din banii consumați degeaba de bugetari , asistați social fals, șmecheri, derbedei de bucale, olteni, ...etc !
Da, e doar cu PSD pe primul loc și pe al doilea loc și alte două partide-satelit, S0S și POT în Parlamentul României. Așa PSD controlează, atât puterea, cât și opoziția.
In ucraina nu este razboi si este audienta in israel este razboi si nu este nici o audienta razboiul nato china a inceput pe teritoriul sustralia si nu este nici o audienta
Să taie pensiile speciale Asta ne dorim foarte mult Atunci când taieti pensiile speciale o să votăm cu sistemul
Nu e voie puiule este ilegal 😊
Sinecuristii si plimbatorii de hartii isi vor primi al 13-16-lea salariu, nu? Plus primele de Craciun.
Dar pensiile speciale de ce nu se desființează?
Ptr alea trebuie o revolutie
Nu e voie puiule este ilegal 😊
Ele trebuie mărite cu 50 % cât mai repede posibil ! Este sărăcie mare la politicieni
Cei care au vrut să le desființeze au fost dați afară de la guvernare, în două rânduri.
Când Securiști, rezerviștii și activii deviați din Sistem au fost amenințați cu tăierea pensiilor (pentru că la un moment dat se vor tăia, pentru că nu vor mai fi bani) a apărut Georgescu și ne-au amenințat cu: "Vă băgăm sub bocancul rusului!". Acum s-au mai înmulțit și-n Parlamentul României, nu s-au mai mulțumit să conducă din umbră. De asta rușilor le-a fost foarte ușor.
Toate țările au pensii speciale, nu mai vă amăgiți
Vă meritați soarta popor român 😢sluga ai fost sluga team gasit
NU aveti buget? Ah Furati mai putin 😂
Pastrati-va economiile in € pt orice evantualitate, Nu se stie !. ☝
"Fondul de rezerva pe zero" ? vindeti aurul macar pt pensii speciale sa fie ceva.
da se stia innainte de alegerile la parlamenatre, numai ca lumea nu a iesit la parlamentare , se certau ptr georgescu…
Toți promit la inceput pînă ajung la putere ,dar cind ajung la fapte nu mai sint bani din cauză, motive inexplicabile, vina poporului si a taxelor și impozitelor pensiilor salariilor ,numai ei nu sint de vină!😊
Sa taie din bugetarii de lux. Sa taie 10% din indemnizatiile parlamentarilor si magistratilor. Bolojane, te-a izolat si pe tine Marcel!
Bolojan riscă să fie izolat, dar pare a fi răbdător și așteaptă rezultatele prezidențialelor. Știm că nu-l susține pe Antonescu. Nici n-ar fi în interesul său.
Lasconi NU va mai ajunge în turul 2.
Cea mai bună mișcare politică a USR-ului ar fi fost să-l susțină pe Nicușor Dan, în prima jumătate a oră, după anunțul făcut de Nicușor Dan. Chiar dacă niște sondaje ar fi făcute pe bune și pot fi orientative, lumea nu votează după sondaje, dimpotrivă.
Da pensiilor lor nu înghețată?
Lor ar trebui să le înghețe creierii din căpătâna
@@elenavasi9383 🤣😂😂
Anulați pensiile speciale si faceți grila de salarizare de la 1la 5 dacă vreți să aveți banii la buget. Dacă vă atingeți de pensiile oamenilor de rând să vă dea Dumnezeu tot ce gândesc ieu.
Nu e voie puiule este ilegal 😊
Va fi 1€ = 10 lei până în Martie.
Deci prețuri duble, la aceleaşi pensii şi venituri.
Buzunarul pe tejghea române !
Ma doare-n cot, am pensie speciala si spor de hemoroizi, Viva CCR
Nuiare ni nimaa a furat toto
Să te bucuri de ele! 😊
Baaa au C I O R D I T ToT ? Asta da ideologie proeuropeana 🤣😂😆 Nu uitati sa sustineti prin taxe decontul deficitului realizat, va uram SUCCES .
😅😅😅😂😂😅😅
Pensile speciale se ingheta?
Nu e voie puiule este ilegal 😊
Ilegal ! Ele trebuie mărite foarte repede
Ciolacu va fi noul preşedinte al României.
Se vor repeta alegerile până câştigă el .
Sau dacă nu, se va da ordonanță de urgență să fie el 😅
Domnii mei am fost în multe primării am văzut mult personal care nu face nimic stau la tigari si cafele Multi sunt pensionari Faceti curățenie bani la buget
Mariti fratilor taxe si impozite , anghetati pensiile, si salariile , ancat fostul Presedinte Iohanel , sa aibe banuti sa zboare cu avioane de lux iar ceilalti catelusi care ia pus la conducere in trenulet sa mai aibe ce baga la portofel cat vor sta 2,3 saptamani . Nuu nu nu se mai poate Poporul nu mai poate rabda aceasta batae de joc atat de ei , cat si de justitiea care a trecut de partea tradatorilor .
Cadru, ofiţer de poliţie cu gradul de comisar-şef de poliţie pensionat la 46, doar cu 7500 lei, e normal? n-aveti pic de stima.
@@Ahhllenn Mergi la munca
Daca mai rezistai un an, incasai peste 9000 lei. Majoritatea oamenilor din tara asta mai muncesc inca 15-16 ani pana la pensia de 2000-3000 lei, la 46 ani nici din scutece nu ai iesit bine.
Avesti spor de spaga, sau ce dracu aveti de va considerati batrani la 45 de anisori?
Sunt prea mulți bani și dați prea devreme.
Ați votat PSD PNL va așteptați la măriri, va mărește.
Ce mărește??.
Psdnl ..Ce-ati facut me prad.uitorilor ati ciordit TOT ? .. f,ftWa kOuor de cefe late .
Sau Vazut cu saci in Caruta
Și până acum îi duceau în spate!????
Că tot ei erau la butoanele căruței! 😊
Imi este greata !
Iohannis nu vrea să-l lase pe Bolojan să preia funcția interimară.
Lasă că comaseaza prin păcăleală
Duce România de nas și alte multe vrăjeli ., și dacă stați și vă gînditi , iei vă iau bani și vă dau chitanțe 😂😂😅😅😅
Il voteaza mama pe Antonescu si pe Nicusor !
De ce platim din salariul cotă pentru sănătate și fonduri de pensii? La spital spaguim doctori, asistente, brancardieri etc. Pentru pensii , banii au foosti depuși ca la bancă, cu dobânzi pe 20, 30 de ani. Unde au disparut și de ce ne trebuie sistemul de pensii?
Afara cu cu ei
Nu-l întrebati pe Crin de ultimii 10 ani , că se bășică ..domnu' Badea și-a luat-o pentru că a îndrăznit să îl întrebe ..
Nu produci Nu primesti Pensionarii trebuie sa primeasca au contribuit
Acum vor contribui la decontul deficitului creat de CaCarau si CaCiuca va uram succes.
MM HOȚILOR PSDNL @@EthickePatrck
@@DanutRoman-c2f Agree sa le FMM-lor de la A -Z
Tucu😂Tucu😂
Primul tur ar trebui să se desfășoare pe 13 martie, cel târziu.
Cu. Respect fsn in 1990 a avut bani coform inventarului recunosc ca rsr afost defect dar contractele au fost respetate scuze sarbatori elegante tuturor
Ce dracu spui tu acolo?
Ioana, CC. nu are nimic de spus când la putere vin ce-i ne aleși. Astia vor o altă revoluție!
As vrea ca Ciolacu dupa fotografie, sa fie un mare scriitor alaturi de Iohannis. Sa inceapa sa scrie carti:)
CIORDACU VA CANDIDA DIN NOU.ALTA SANSA NU ARE SA RAMINA LA PUTERE SI SA NU AJUNGA LA RAHOVA>STIE CA ACEST GUVERN ARE PICIOARE SCURTE>NU ARE CAP DE BOU DE TICALOS E PLIN DE SMECHERIE>CUM SPUNEA GATA CU SMECHERIA IN ROMANIA,DAR NU LA POLITICIENI>CE JIGODIE CRED CA SI ALEGATORI PSD IL VAD ACUM CHIAR DACA VOTEAZA DE LA BIRT DE UNDE IIADUNA PRIMARI MAI ALES IN OLTENIA A LUI STANESCU>
Este ceea ce a facut Băsescu și Boc. BB.
Ce bine ca nu le mai maresc pensile
După ce au fost anulate alegerile pe baza informațiilor diseminate artificial pe TikTok și UE a semnalat influenta aplicației, premierul nostru într-o întâlnire oficială cu un reprezentat de stat UE face TikTok, ce semnal dam noi?
Ciolacu poate sa ia trenuletul lui Grindeanu , cu mecanicul Bolos si sa se duca la origini . Multe mure la presedentie . Hotilor .
Bugetul o sa fie aprobat dupa alegerile prezidentiale
Mi se rupe, la 48 pensionat cu 18000 lei, plm`nepotii altora sa plateasca !
ACUM VOM VEDEA CE AU PRECONIZAT CIOLACU ȘI CIUCĂ , PENTRU ANUL VIITOR ! Sper ca dl Tanzos să fie CHIRURG ! Sporuri , vauchere, posturi inutile în aparatul bugetar , instituții inutile cu salarii umflate , etc ! Sper ca acest domn Tanzos Barna să taie serios din banii consumați degeaba de bugetari , asistați social fals, șmecheri, derbedei de bucale, olteni, ...etc !
😂😂😂
Hotul paznic la oi !!!
Puneți vă funia la gît,ar fi o mare bucurie pentru popor.
Ciolacu , cînd va fi de făcut tatuaj ., o bagă pe aia ., nu mai sunt prinministru 😂😂😂😅😅😅
Fara PSD PNL usr udmr USL pd alde ppusl punr pmp ...in anul 2025. In Rom...ok😂😛😀😀😃😄😀😄😄
Fără USR este.
Da, e doar cu PSD pe primul loc și pe al doilea loc și alte două partide-satelit, S0S și POT în Parlamentul României. Așa PSD controlează, atât puterea, cât și opoziția.
Ce bine ca a-ți votat PNL și PSD.
Tot USR e vinovatul de serviciu?😂😂😂😂
Doamnă Ioana ! Sunteți superbă ! Vă iubesc !
Si eu,daca ar sti nevasta- mea mi- o taie 😂😂.
O bârfitoare!
Care electorat PSD?😂😂😂
Cei care au mai rămas nu-l votează pe Căcărău, iar Nicușor Dan nu are nevoie de voturile PSD-iștilor!
In ucraina nu este razboi si este audienta in israel este razboi si nu este nici o audienta razboiul nato china a inceput pe teritoriul sustralia si nu este nici o audienta
Tu vorbesti serios?In Ucraina nu este razboi?
Vă agitati degeaba! Calin Georgescu iese președinte. 😂😂
Cand vad comentariile, aproape cred ca sunteti uniti si ati iesi in strada... 😂😂