Eu sunt tanar ! Am 19 ani . Si traiesc cu speranta ca Dumnezeu sa ne ierte pacatele. Nu toti tinerii sunt orbiti de diavol. Sa ne ajute Dumnezeu si sa ne gaseasca cu sufletul curat ! :)
Doamne iti multumesc ca ai dat ganduri bune la oameni sa faca aceste cantari minunate si ca ai creat ingerii ce canta in zi de sarbatoare din trambite Doamne ajuta!
Cu acest cantec bineinteles alaturi si de alte probe am fost admis la teologie anul trecut la sectia pastorala "Andrei Saguna"Sibiu ,acum trecand in anul 2.Multumesc lui Dumnezeu pentru purtarea de grija
TU, DOAMNE Tu, Doamne, îmi dai putere Să înving tot ce e rău, De aceea Îți voi cere Mereu ajutorul Tău. Când am calea-întunecată, Tu mereu mi-o luminezi, Când am inima-întristata, Tu mă binecuvântezi. Când am gânduri rătăcite Tu mi le îndrepți mereu, Când mă zbat printre ispite, Tu ești ajutorul meu. Când mândria mă-mpresoara, Tu smerită mă faci iar, Și când ura mă doboară, Tu iubire-mi dai în dar. Când îmi pare viața grea, Tu, Doamne, mi-o faci ușoară, Când îmi pierd încrederea, Tu speranță imi dai iară. De greșesc viața toată, Tu ești Cel ce-mi dai iertare, Iar când sunt prea disperată, Tu îmi dăruiești răbdare. Tu-mi dai, Doamne, sănătate Și tot ceea ce-mi doresc, De aceea pentru toate Ție, Doamne-TI mulțumesc !!! (Olteanu Ioana )
Tie îți mulțumesc DOAMNE pentru tămăduirea de boală nemiloasă a trupului meu!!!! TU mai ridicat din pat și din deznădejdea în care căzusem!!! SLAVA TIE DUMNEZEULE nădejdea noastră SLAVA TIE!!😇😇😇😇
ce cântare frumoasa. pe mine ,cel putin, ma linisteste. Când îmi este frica, când sunt certuri uneori sau chiar atunci când vreau ca Domnul sa ma ajute. Lăudat este Domnul! Slavă Tie Doamne pentru ca Te-ai răstignit pentru noi.
Pe Tine Doamne Te slăvesc Tot ce-i ceresc și pământesc - Pe Tine Te lăudăm. Văzduhul tot cu nori și vânt Ție-ți slujesc ca unui Sfânt - Pe Tine Te lăudăm. Pâmântu-ntreg cât e de greu Se-nvârte tot de dragul Tău - Pe Tine Te lăudăm. Și întreagă natura Ta Ți-nalță pururi osana - Pe Tine Te lăudăm. Și tot ce mișcă Ție-ți spun Că Ești puternic și ești bun - Noi pe Tine Te lăudăm. Împărățești și dai vieți Sărmanei făpturi pământești - Noi pe Tine Te lăudăm Cel ce din tină la-nceput Ai făcut om precum ai vrut - Pe Tine Te lăudăm. Și l-ai pus în grădina Ta Să fie stăpân peste ea - Pe Tine Te lăudăm. Dar El voindu-se Împărat A căzut grabnic în păcat - Pe Tine Te lăudăm Și l-ai trimis din fața Ta Să-și plângă fapta lui cea rea - Pe Tine Te lăudăm. Dar nu-ndelung Tu Te mânii Și mântuire-i aduci lui - Noi pe Tine Te lăudăm. Că din Fecioară trup ai luat Și lege nouă lui ai dat - Noi pe Tine Te lăudăm Cela ce fiul desfrânat În țară iarăși l-ai chemat - Pe Tine Te lăudăm. Și orbului întunecat Lumină în ochi i-ai picurat - Pe Tine Te lăudăm. Iar în Betania alergând L-ai scos pe Lazăr din mormânt - Pe Tine Te lăudăm. La Ucenici în foișor Ce hrană sfântă le-ai dat lor - Pe Tine Te lăudăm. Și din mormânt Te-ai ridicat Golind tot neamul de păcat Noi pe Tine Te lăudăm. Iar Duhul Tău Ceresc având Ne dă nădejde, ne dă și cânt Noi pe Tine Te lăudăm. Pe Tine Doamne te chemăm Când ne rugăm și ne-nchinăm Pe Tine Te lăudăm. Când sufletul ne e încărcat Și de dureri și de păcat Pe Tine Te lăudăm. Ajută-ne, ne mângâie Și din necaz ne mântuie Pe Tine Te lăudăm. Cela ce ai bogate mili Ai grijă și de cei umili Pe Tine Te lăudăm. Ai milă de făptura ta Pradă pierzării n-o lăsa Noi pe Tine Te lăudăm. Umbrește-ne cu Harul Tău Să nu ne biruie cel rău Noi pe Tine Te lăudăm.
Noi il laudam pe Domnu si ne gandim la el doar cand ascultam aceasta cantare, si dupa 5 minute uitam de EL si ne vedem de inmultirea pacatelor... cred ca ar trebui ca muzica bisericeasca sa o avem in minte tot timpu ca sa o tinem ocupata si sa nu lasam loc la gandurile rele... Doamne ajuta-ne
Pe Tine Doamne Te slavesc Tot ce-i ceresc si pamantesc Pe Tine Te laudam Vazduhul tot cu nori si vant Tie-ti slujesc ca unui Sfant Pe Tine Te laudam Pamantu-ntreg cat e de greu Se invarte tot de dragul Tau Pe Tine Te laudam Si intrega natura Ta Iti ‘nalta pururi Osana Pe Tine Te laudam Si tot ce misca Tie-ti spun Ca Esti Puternic si Esti Bun Noi pe Tine Te laudam Imparatesti si dai vieti Sarmanei fapturi pamantesti Pe Tine Te laudam Cel ce din tina la inceput Ai facut om precum ai vrut Pe Tine Te laudam Si l-ai pus in gradina Ta Sa fie stapan peste ea Pe Tine Te laudam Dar el voindu-se Imparat A cazut grabnic in pacat Pe Tine Te laudam Si l-ai trimis din fata Ta Sa-si planga fapta lui cea rea Pe Tine Te laudam Dar nu-ndelung Tu Te manii Si mantuire-ii aduci lui Pe Tine Te laudam Caci din Fecioara trup ai luat Si lege noua Tu ne-ai dat Pe Tine Te laudam Cela ce pe fiul desfranat In tara iarasi l-ai chemat Pe Tine Te laudam Si orbului intunecat lumina-n ochi i-ai picurat Pe Tine Te laudam Iar in Betania alergand L-ai scos pe Lazar din mormant Pe Tine Te laudam La Ucenici in foisor Ce hrana sfanta le-ai dat lor Pe Tine Te laudam Si din mormant i-ai ridicat Golind tot neamul de pacat Noi pe Tine Te laudam Iar Duhul Tau Ceresc avand Ne da nadejde, ne da si cant Noi pe Tine Te laudam Pe Tine Doamne te chemam Cand ne rugam si ne-nchinam Pe Tine Te laudam Cand sufletul ne e incarcat Si de dureri si de pacat Pe Tine Te laudam Ajuta-ne, ne mangaie Si din necaz ne mantuie Pe Tine Te laudam Cela ce ai bogate mili Ai grija si de cei umili Pe Tine Te laudam Ai mila de faptura ta Prada pierzarii n-o lasa Noi pe Tine Te laudam Umbreste-ne cu Harul Tau Sa nu ne biruie cel rau Noi pe Tine Te laudam; BIS
My greetings to you all my brothers in OrthoDoxy churchs over the world, let us pray for the inocent brothers suffering in iraq and syria ,,,,,,",CHristos is coming"
They are true martyrs , happy for them because they die for faith in our Jesus and all sins are forgiven !!!!! Greetings from Ortodox brother in Jesus Christ ...
+Orzac Ioan I believe your greetings are real and true, but you might want to rephrase "happy for them because they die" God is the path, the truth and the Life, not suffering and death. we pray for them, and hope God will have mercy on us all! :) Amin!
si eu ascult muzica bizantina ador acest gen si 15 ani si am multi prieteni care ascutla acest gen deci exista si in generatiile noi asemenea tineri desii uii prefera rock.ul sau rap.ul Doamne ajuta
Cel ce iubeshte se teme,cel ce se teme se imblinzeshte,cel ce e blind se smereshte......caci in Tine Doamne Dumnezeul Meu -este toata nadejdea mea shi tie Slava inalt,Tatalui ,Fiului shi Sfintului Duh.
Frumoasa este cantarea si ne aminteste cine ne este stapanul si cine ne-a facut si este cu noi.Domnul ne mantueste pre cum se spune:Ca drept vie fi tu cand vei judeca .Domnul este fara pacat Amin.
O CÂNTARE ÎNĂLȚĂTOARE !!!!!!! O ascult de fiecare dată cu multă plăcere și cu multă bucurie în suflet. Mulțumim pentru bucuria pe care ne-ai dăruit-o prin această postare !!!!!!!!!!!
eautiful melody, haunting, lingering words! He suffered for us & He died for us; we too suffer & die with Him if we believe in Him, nothing & no-thing can separate us from His love, especially the intellectuals who cannot even explain the simplicity of life nor hold the inside of a cup to see its many mysteries & beauties that God has created in it, just as He has created Heaven for us which no man has seen or heard of its glories that God has in store for those who love Him.
hai sa ne anlizam sufletul , caci el e cel ce nu moare si va da socoteala in fata Domnului,,,,,,,hai sa ne unuim bunatatea din suflet pentru a zdrobi rautatea din jurul nostru,,,,,pentru o viata curata a viitoriinostri , copiii , nepoti, stranepoti,,,,,Doamne , Ajuta-ne,,,'
Foarte frumoasa o ascult mereu.Si ne arata cine ne-a facut cine este stapanul lumi si cat este de mare este puterea lui si mila lui fata de noi pentru ca nu suntem fara pacat numai Domnul este si este cu noi mereu si cum este:Drept esti tu cand vei judeca.Doamne slava tie Amin
frumoasa melodie. cred ca ar trebui sa ne pastram comentariile vizavi de cantare si nu de semnaturi impotriva cipurilor. utilizarea cipurilor face parte din profetie, iar profetiile se implinesc fiindca sunt cu voia lui Dumnezeu asa ca nu ne putem opune intrarii lor in folosinta ci ne putem opune utilizarii de catre noi ca persoana. Paste fericit tuturor.
@Basslineonly Posibil ca majoritatea tinerilor să caute mai mult muzică de club, dans şi alte genuri doar religioasă mai puţin dar eu cunosc destui tineri care preferă muzica religioasă, merg des la biserică şi mănăstiri şi lucrul ăsta mă bucură. Eu zic că e mai bine să ne bucurăm de cei buni decât să-i vedem doar pe cei încercaţi şi mai ales să-i vedem ca pierduţi. Oricare om atât timp cât are duh de viaţă are şanse să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. Doamne ajută !
Pe Tine te laudam Pe Tine, Doamne, Te slavesc Tot ce-I ceresc si pamantesc Pe Tine Te laudam. Vazduhul tot cu nori si vant Tie-ti slujesc ca unui Sfant Pe Tine Te laudam. Pamantu-ntreg cat e de greu Se-nvarte tot de dragul Tau Pe Tine Te laudam. Si intreaga natura Ta Ti-nalta pururi osana Pe Tine Te laudam. Si tot ce misca Tie-Ti spun Ca esti puternic si esti bun Noi, pe Tine Te laudam Imparatesti si dai vieti Sarmanei fapturi pamantesti Pe Tine Te laudam. Cel ce din tina la-nceput Ai facut om, precum ai vrut Pe Tine Te laudam. Si L-ai pus in gradina Ta Sa fie stapan peste ea Pe Tine Te laudam. Dar el vazandu-se-mparat A cazut grabnic in pacat Pe Tine Te laudam. Si L-ai trimis din Fata Ta Sa-si planga fapta lui cea grea Pe Tine Te laudam. Dar nu-ndelung Tu Te manii Si mangaiere-a adus lui Noi, pe TineTe laudam. Caci din Fecioara trup ai luat Si lege noua ai dat Pe Tine Te laudam. Cel ce pe fiul desfranat In tara iarasi L-ai chemat Pe Tine Te laudam. Si orbului intunecat Lumina-n ochi I-ai picurat, Pe Tine Te laudam. Iar in Betania alergand l-ai scos pe Lazar din mormant Pe Tine Te laudam. La ucenici in foisor Ce hrana sfanta Le-ai dat lor? Pe Tine Te laudam. Si din mormant Te-ai ridicat Golind tot neamul de pacat Noi, pe Tine Te laudam. Iar Duhul Tau ceresc avand Ne da nadejdi, ne da si cant Pe Tine Te laudam. Pe Tine, Doamne, Te chemam Cand ne rugam si ne-nchina Pe Tine Te laudam. Cand sufletul ne e-ncarcat Si de dureri si de pacat Pe Tine Te laudam. Ahuta-ne, ne mangaie Si din necaz, ne mantuie Pe Tine Te laudam. Cela ce ai bogate mili Ai grija si de cei umili Pe Tine Te laudam. Ai mila de faptura Ta Prada pierzarii n-o lasa Noi, pe Tine Te laudam. Umbreste-ne cu Harul Tau Sa nu ne biruie cel rau Pe Tine Te laudam. Noi vrem sa iti urmam Si viata pentru Tin-s-o dam Noi pe Tine Te laudam.
Slavit Fie Cel fara de Inceput si fara Sfarsit Imparatul Creator Bunul Milosul Indureratul Preainaltul si Preabicuvantatul izvor de Tamaduire Pace Liniste Dragoste Mila Fericire Sanatate si Mantuire Dumnezeul Tatal al nostru.Doamne Dumnezeule miluieste-ne pe noi pacatosii ca nu suntem vrednici de Sfantul Binecuvantat si Cinstit Trup si Sange al Imparatului Lumii celor vii si mortii Mantuitorul fiul Lui Dumnezeu Ocrotitorul Sfant si Binecuvantat Stapan Isus Hristos.Miluiestene-ne.Amin
@Basslineonly eu am 17 ani :D si ascult rock ca un nebun.. si alte genuri de muzica asemanatoare.. dar nu as da pe nimic muzica bizantina si bisericeasca !!! si eu cant si stiu cat de grea si frumoasa este!
@constantincrestin am 19 ani, iar El imi reda caldura corpului. Muzica aceasta imi reinvie sufletul. Da, cautam muzica de club, ca doar.. asa suntem "generatia cea noua" dar totusi nu uitam de El indiferent de cat de "pierduti" suntem o sa ne intoarcem la El, mai devreme sau mai tarziu, daca nu o sa fie prea tarziu, sper sa nu fie. Doamne ajuta! e prima oara cand zic aceste doua cuvinte, nu stiu de ce, in fine. Doamne ajuta! (a doua oara).
de fiecare data cand ascult aceasta cantare ma induiosez si ma face sa ma simt mai liber si mai linistit, ma face sa mai uit de pacatele care le-am facut su gandul cu fapta si cu cuvantul
si eu ascult muzica bizantina ador acest gen si 15 ani si am multi prieteni care ascutla acest gen deci exista si in generatiile noi asemenea tineri desii uii prefera rock.ul sau rap.ul Do.amne ajuta
de fiecare data cand ascult aceasta cantare ma induiosez si ma face sa ma simt mai liber si mai linistit, ma face sa mai uit de pacatele care le-am facut ca un pacatos.
Slavit Fie Cel Fara De Inceput si Fara Sfarsit Imparatul Creator Bunul Indureratul Milosul Prea Inaltat Prea Binecuvantat Dumnezeu pt toata grija Ta Suflarea Ta Mila Ta Bunantatea Dragostea Acomperamantul Tau Pacea si Sanatatea Ta.Doamne miluieste-ne pe noi pacatosii ca nu suntem vrednici de Scumpul Sange si Trup Nepretuit al Fiului Tau Stapanul Lumii celor vii dar si mortii Mantuitorul sufletelor noastre Isus Hristos.Doamne Isuse Hristoa-se miluieste-ne pe noi pacatosii.Amin
Zic că Dumnezeu nu ne opreşte a cerceta dar să cercetăm cu smerenie nu cu mândria că noi am înţeles mai bine decât Sfinţii care au avut o viaţă de rugăciune şi curăţie, iar omul cu cât este mai curat cu atât Duhul Sfânt îl luminează în cunoaşterea adevărului :) Aşa că eu unul prefer ca citirea Sfintei Scripturi să fie neapărat completată cu lecturi de la Sfinţii Părinţi şi mai ales să avem grijă a nu ne face teorii personale ca să nu cădem în mândrie şi eres.
Eu sunt tanar ! Am 19 ani . Si traiesc cu speranta ca Dumnezeu sa ne ierte pacatele. Nu toti tinerii sunt orbiti de diavol. Sa ne ajute Dumnezeu si sa ne gaseasca cu sufletul curat ! :)
Doamne iti multumesc ca ai dat ganduri bune la oameni sa faca aceste cantari minunate si ca ai creat ingerii ce canta in zi de sarbatoare din trambite Doamne ajuta!
Cu acest cantec bineinteles alaturi si de alte probe am fost admis la teologie anul trecut la sectia pastorala "Andrei Saguna"Sibiu ,acum trecand in anul 2.Multumesc lui Dumnezeu pentru purtarea de grija
Am un singur stapan pe lumea asta si Acela esti Tu Doamne Dumnezeul meu. Pe Tine Te laud si Te slavesc Dumnezeul meu! Amin!❤
foartr frumos
Cine ar indrazni sa puie dislike acestei cintari frumoase, si religioasa. Doamne ajuta !
TU, DOAMNE
Tu, Doamne, îmi dai putere
Să înving tot ce e rău,
De aceea Îți voi cere
Mereu ajutorul Tău.
Când am calea-întunecată,
Tu mereu mi-o luminezi,
Când am inima-întristata,
Tu mă binecuvântezi.
Când am gânduri rătăcite
Tu mi le îndrepți mereu,
Când mă zbat printre ispite,
Tu ești ajutorul meu.
Când mândria mă-mpresoara,
Tu smerită mă faci iar,
Și când ura mă doboară,
Tu iubire-mi dai în dar.
Când îmi pare viața grea,
Tu, Doamne, mi-o faci ușoară,
Când îmi pierd încrederea,
Tu speranță imi dai iară.
De greșesc viața toată,
Tu ești Cel ce-mi dai iertare,
Iar când sunt prea disperată,
Tu îmi dăruiești răbdare.
Tu-mi dai, Doamne, sănătate
Și tot ceea ce-mi doresc,
De aceea pentru toate
Ție, Doamne-TI mulțumesc !!!
(Olteanu Ioana )
Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur. (Ps. 2,11)
o priceasna ce merita să fie învățată și cântată în orice situație!
Tie îți mulțumesc DOAMNE pentru tămăduirea de boală nemiloasă a trupului meu!!!! TU mai ridicat din pat și din deznădejdea în care căzusem!!! SLAVA TIE DUMNEZEULE nădejdea noastră SLAVA TIE!!😇😇😇😇
ce cântare frumoasa. pe mine ,cel putin, ma linisteste. Când îmi este frica, când sunt certuri uneori sau chiar atunci când vreau ca Domnul sa ma ajute. Lăudat este Domnul! Slavă Tie Doamne pentru ca Te-ai răstignit pentru noi.
+denisa profir Amin!
Pe Tine Doamne Te slăvesc
Tot ce-i ceresc și pământesc -
Pe Tine Te lăudăm.
Văzduhul tot cu nori și vânt
Ție-ți slujesc ca unui Sfânt -
Pe Tine Te lăudăm.
Pâmântu-ntreg cât e de greu
Se-nvârte tot de dragul Tău -
Pe Tine Te lăudăm.
Și întreagă natura Ta
Ți-nalță pururi osana -
Pe Tine Te lăudăm.
Și tot ce mișcă Ție-ți spun
Că Ești puternic și ești bun -
Noi pe Tine Te lăudăm.
Împărățești și dai vieți
Sărmanei făpturi pământești -
Noi pe Tine Te lăudăm
Cel ce din tină la-nceput
Ai făcut om precum ai vrut -
Pe Tine Te lăudăm.
Și l-ai pus în grădina Ta
Să fie stăpân peste ea -
Pe Tine Te lăudăm.
Dar El voindu-se Împărat
A căzut grabnic în păcat -
Pe Tine Te lăudăm
Și l-ai trimis din fața Ta
Să-și plângă fapta lui cea rea -
Pe Tine Te lăudăm.
Dar nu-ndelung Tu Te mânii
Și mântuire-i aduci lui -
Noi pe Tine Te lăudăm.
Că din Fecioară trup ai luat
Și lege nouă lui ai dat -
Noi pe Tine Te lăudăm
Cela ce fiul desfrânat
În țară iarăși l-ai chemat -
Pe Tine Te lăudăm.
Și orbului întunecat
Lumină în ochi i-ai picurat -
Pe Tine Te lăudăm.
Iar în Betania alergând
L-ai scos pe Lazăr din mormânt -
Pe Tine Te lăudăm.
La Ucenici în foișor
Ce hrană sfântă le-ai dat lor -
Pe Tine Te lăudăm.
Și din mormânt Te-ai ridicat
Golind tot neamul de păcat
Noi pe Tine Te lăudăm.
Iar Duhul Tău Ceresc având
Ne dă nădejde, ne dă și cânt
Noi pe Tine Te lăudăm.
Pe Tine Doamne te chemăm
Când ne rugăm și ne-nchinăm
Pe Tine Te lăudăm.
Când sufletul ne e încărcat
Și de dureri și de păcat
Pe Tine Te lăudăm.
Ajută-ne, ne mângâie
Și din necaz ne mântuie
Pe Tine Te lăudăm.
Cela ce ai bogate mili
Ai grijă și de cei umili
Pe Tine Te lăudăm.
Ai milă de făptura ta
Pradă pierzării n-o lăsa
Noi pe Tine Te lăudăm.
Umbrește-ne cu Harul Tău
Să nu ne biruie cel rău
Noi pe Tine Te lăudăm.
Noi il laudam pe Domnu si ne gandim la el doar cand ascultam aceasta cantare, si dupa 5 minute uitam de EL si ne vedem de inmultirea pacatelor... cred ca ar trebui ca muzica bisericeasca sa o avem in minte tot timpu ca sa o tinem ocupata si sa nu lasam loc la gandurile rele... Doamne ajuta-ne
DOAMNE AJUTA-NE ! DOAMNE FA CA DRAGOSTEA,BUCURIA ,FERICIREA SA DAINUIEASCA IN SUFLETELE NOASTRE .AMIN !
cu acest cantec bineinteles alaturi si de alte probe am fost admis la teologie
Pe Tine Doamne Te slavesc
Tot ce-i ceresc si pamantesc
Pe Tine Te laudam
Vazduhul tot cu nori si vant
Tie-ti slujesc ca unui Sfant
Pe Tine Te laudam
Pamantu-ntreg cat e de greu
Se invarte tot de dragul Tau
Pe Tine Te laudam
Si intrega natura Ta
Iti ‘nalta pururi Osana
Pe Tine Te laudam
Si tot ce misca Tie-ti spun
Ca Esti Puternic si Esti Bun
Noi pe Tine Te laudam
Imparatesti si dai vieti
Sarmanei fapturi pamantesti
Pe Tine Te laudam
Cel ce din tina la inceput
Ai facut om precum ai vrut
Pe Tine Te laudam
Si l-ai pus in gradina Ta
Sa fie stapan peste ea
Pe Tine Te laudam
Dar el voindu-se Imparat
A cazut grabnic in pacat
Pe Tine Te laudam
Si l-ai trimis din fata Ta
Sa-si planga fapta lui cea rea
Pe Tine Te laudam
Dar nu-ndelung Tu Te manii
Si mantuire-ii aduci lui
Pe Tine Te laudam
Caci din Fecioara trup ai luat
Si lege noua Tu ne-ai dat
Pe Tine Te laudam
Cela ce pe fiul desfranat
In tara iarasi l-ai chemat
Pe Tine Te laudam
Si orbului intunecat
lumina-n ochi i-ai picurat
Pe Tine Te laudam
Iar in Betania alergand
L-ai scos pe Lazar din mormant
Pe Tine Te laudam
La Ucenici in foisor
Ce hrana sfanta le-ai dat lor
Pe Tine Te laudam
Si din mormant i-ai ridicat
Golind tot neamul de pacat
Noi pe Tine Te laudam
Iar Duhul Tau Ceresc avand
Ne da nadejde, ne da si cant
Noi pe Tine Te laudam
Pe Tine Doamne te chemam
Cand ne rugam si ne-nchinam
Pe Tine Te laudam
Cand sufletul ne e incarcat
Si de dureri si de pacat
Pe Tine Te laudam
Ajuta-ne, ne mangaie
Si din necaz ne mantuie
Pe Tine Te laudam
Cela ce ai bogate mili
Ai grija si de cei umili
Pe Tine Te laudam
Ai mila de faptura ta
Prada pierzarii n-o lasa
Noi pe Tine Te laudam
Umbreste-ne cu Harul Tau
Sa nu ne biruie cel rau
Noi pe Tine Te laudam; BIS
My greetings to you all my brothers in OrthoDoxy churchs over the world, let us pray for the inocent brothers suffering in iraq and syria ,,,,,,",CHristos is coming"
They are true martyrs , happy for them because they die for faith in our Jesus and all sins are forgiven !!!!! Greetings from Ortodox brother in Jesus Christ ...
+Orzac Ioan I believe your greetings are real and true, but you might want to rephrase "happy for them because they die" God is the path, the truth and the Life, not suffering and death. we pray for them, and hope God will have mercy on us all! :) Amin!
SLAVA TATALUI SI FIULUI SI SFANTULUI DUH ! AMIN
Doamne iartane ca un bun parinte si tata ceresc ca am gresit prea mult †
Muzica bizantina este relaxanta si datatoare de pace!!
si eu ascult muzica bizantina ador acest gen si 15 ani si am multi prieteni care ascutla acest gen deci exista si in generatiile noi asemenea tineri desii uii prefera rock.ul sau rap.ul Doamne ajuta
Amin ! Ajuta-ne Doamne sa facem voia ta si ne fereste de rau ! Frumoasa melodie m-ia intrat la inima , si eu te laud Doamne !
Acest cantec este imnul religiei noastre stramosesti pentru care in apararea patriei si ortodoxieiau murit atati eroi !!!!
Foarte frumoasa priceasna , am doar 13 ani si imediat o invat merita stiuta
Cel ce iubeshte se teme,cel ce se teme se imblinzeshte,cel ce e blind se smereshte......caci in Tine Doamne Dumnezeul Meu -este toata nadejdea mea shi tie Slava inalt,Tatalui ,Fiului shi Sfintului Duh.
Doamne mantuieste pe cei binecredinciosi! †
Frumoasa este cantarea si ne aminteste cine ne este stapanul si cine ne-a facut si este cu noi.Domnul ne mantueste pre cum se spune:Ca drept vie fi tu cand vei judeca .Domnul este fara pacat Amin.
este un imn superb, il recomant ca si cantare calofonica in orice biserica. Amin!
slava tatalui si fiului si sfantului duh. Amin. ...
Frumos.
Hrană pentru sufletele incărcate de lumea aceasta grea.
Merita să o învățăm.
Slavă Domnului nostru Isus Hristos pentru toate
"Fie in Numele Domnului de acum si pana in Veac" Slava Vesnica Tie Doamne
Frumos
Mare este milă ta DOAMNE!!!!!😇😇😇
Cand ascult cantecul parca ma terezec din pacat !!!!!
sa mulțumim Domnului pentru toate. slavă Domnului
Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu miluieste-ne pre noi păcătoșii si nevrednicii robii tăi AMIN!!!!!😇😇😇😇😇😇😇😇
O CÂNTARE ÎNĂLȚĂTOARE !!!!!!! O ascult de fiecare dată cu multă plăcere și cu multă bucurie în suflet. Mulțumim pentru bucuria pe care ne-ai dăruit-o prin această postare !!!!!!!!!!!
Doamne Iisuse Hristoase Fiu Lui Dumnezeu ajutama sa traiesc in dragoste si in cuvantul Tau dupa mare mila Ta ! amin ! Pe Tine te laudam
eautiful melody, haunting, lingering words! He suffered for us & He died for us; we too suffer & die with Him if we believe in Him, nothing & no-thing can separate us from His love, especially the intellectuals who cannot even explain the simplicity of life nor hold the inside of a cup to see its many mysteries & beauties that God has created in it, just as He has created Heaven for us which no man has seen or heard of its glories that God has in store for those who love Him.
Slava Tie Dumnezeul nostru,Slava Tie!
Pe tine Doamne te slavesc, toti cei din neamul Românesc. cu noi este Dumnezeu. Trăiască poporul român , creştin-ortodox, Trăiască România Mare.
Amin!!!!!!!! Doamne iarta-ne pacatele .
Doamne ajuta -ne. Amin!
hai sa ne anlizam sufletul , caci el e cel ce nu moare si va da socoteala in fata Domnului,,,,,,,hai sa ne unuim bunatatea din suflet pentru a zdrobi rautatea din jurul nostru,,,,,pentru o viata curata a viitoriinostri , copiii , nepoti, stranepoti,,,,,Doamne , Ajuta-ne,,,'
pe Tine Te lăudăm, Doamne❤
Foarte frumoasa o ascult mereu.Si ne arata cine ne-a facut cine este stapanul lumi si cat este de mare este puterea lui si mila lui fata de noi pentru ca nu suntem fara pacat numai Domnul este si este cu noi mereu si cum este:Drept esti tu cand vei judeca.Doamne slava tie Amin
Asta este cantecul bisericesc al meu preferat
Frumos lăudat sa fie Domnul în vecii,si dv.doamnă Pop sa fiti sănătoasă sa mai postati cantece frumoase .Doamne ajută.
Calea Domnului Este Calea Cea Luminoasa!Calea diavolului e intunecata!Mergeti Cu domnul
this is romanian the most beautiful language from planet earth:X
ce frumos!!!!! Doamne ajuta.
Foarte frumos,Și nou pe tine te lăudăm Doamne.
frumoasa melodie. cred ca ar trebui sa ne pastram comentariile vizavi de cantare si nu de semnaturi impotriva cipurilor. utilizarea cipurilor face parte din profetie, iar profetiile se implinesc fiindca sunt cu voia lui Dumnezeu asa ca nu ne putem opune intrarii lor in folosinta ci ne putem opune utilizarii de catre noi ca persoana. Paste fericit tuturor.
E superb - Cantarea originala in greaca se numeste "Agni Parthene "- autor Sf. Nectarie de Eghina
Doar eu am lacrimat la aceasta melodie care te unge pe suflet? 😟😢
@Basslineonly Posibil ca majoritatea tinerilor să caute mai mult muzică de club, dans şi alte genuri doar religioasă mai puţin dar eu cunosc destui tineri care preferă muzica religioasă, merg des la biserică şi mănăstiri şi lucrul ăsta mă bucură.
Eu zic că e mai bine să ne bucurăm de cei buni decât să-i vedem doar pe cei încercaţi şi mai ales să-i vedem ca pierduţi.
Oricare om atât timp cât are duh de viaţă are şanse să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină.
Doamne ajută !
Pe Tine te laudam
Pe Tine, Doamne, Te slavesc
Tot ce-I ceresc si pamantesc
Pe Tine Te laudam.
Vazduhul tot cu nori si vant
Tie-ti slujesc ca unui Sfant
Pe Tine Te laudam.
Pamantu-ntreg cat e de greu
Se-nvarte tot de dragul Tau
Pe Tine Te laudam.
Si intreaga natura Ta
Ti-nalta pururi osana
Pe Tine Te laudam.
Si tot ce misca Tie-Ti spun
Ca esti puternic si esti bun
Noi, pe Tine Te laudam
Imparatesti si dai vieti
Sarmanei fapturi pamantesti
Pe Tine Te laudam.
Cel ce din tina la-nceput
Ai facut om, precum ai vrut
Pe Tine Te laudam.
Si L-ai pus in gradina Ta
Sa fie stapan peste ea
Pe Tine Te laudam.
Dar el vazandu-se-mparat
A cazut grabnic in pacat
Pe Tine Te laudam.
Si L-ai trimis din Fata Ta
Sa-si planga fapta lui cea grea
Pe Tine Te laudam.
Dar nu-ndelung Tu Te manii
Si mangaiere-a adus lui
Noi, pe TineTe laudam.
Caci din Fecioara trup ai luat
Si lege noua ai dat
Pe Tine Te laudam.
Cel ce pe fiul desfranat
In tara iarasi L-ai chemat
Pe Tine Te laudam.
Si orbului intunecat
Lumina-n ochi I-ai picurat,
Pe Tine Te laudam.
Iar in Betania alergand
l-ai scos pe Lazar din mormant
Pe Tine Te laudam.
La ucenici in foisor
Ce hrana sfanta Le-ai dat lor?
Pe Tine Te laudam.
Si din mormant Te-ai ridicat
Golind tot neamul de pacat
Noi, pe Tine Te laudam.
Iar Duhul Tau ceresc avand
Ne da nadejdi, ne da si cant
Pe Tine Te laudam.
Pe Tine, Doamne, Te chemam
Cand ne rugam si ne-nchina
Pe Tine Te laudam.
Cand sufletul ne e-ncarcat
Si de dureri si de pacat
Pe Tine Te laudam.
Ahuta-ne, ne mangaie
Si din necaz, ne mantuie
Pe Tine Te laudam.
Cela ce ai bogate mili
Ai grija si de cei umili
Pe Tine Te laudam.
Ai mila de faptura Ta
Prada pierzarii n-o lasa
Noi, pe Tine Te laudam.
Umbreste-ne cu Harul Tau
Sa nu ne biruie cel rau
Pe Tine Te laudam.
Noi vrem sa iti urmam
Si viata pentru Tin-s-o dam
Noi pe Tine Te laudam.
Ce frumos canta acest cor!
Dumnezeu sa va binecuvanteze!
asta e cantarea mea preferata dintre toate cele ortodoxe !...
Superb cantec! Doamne ajuta-ne!!!
Slavit Fie Cel fara de Inceput si fara Sfarsit Imparatul Creator Bunul Milosul Indureratul Preainaltul si Preabicuvantatul izvor de Tamaduire Pace Liniste Dragoste Mila Fericire Sanatate si Mantuire Dumnezeul Tatal al nostru.Doamne Dumnezeule miluieste-ne pe noi pacatosii ca nu suntem vrednici de Sfantul Binecuvantat si Cinstit Trup si Sange al Imparatului Lumii celor vii si mortii Mantuitorul fiul Lui Dumnezeu Ocrotitorul Sfant si Binecuvantat Stapan Isus Hristos.Miluiestene-ne.Amin
Slava Celui ce a facut Cerul si Pamantul.
si eu ascult muzica bizantina ador acest gen si 15 ani si am multi prieteni care ascutla acest gen
Slava lui Dumnezeu pentru toate.Amin
@Basslineonly eu am 17 ani :D si ascult rock ca un nebun.. si alte genuri de muzica asemanatoare.. dar nu as da pe nimic muzica bizantina si bisericeasca !!! si eu cant si stiu cat de grea si frumoasa este!
Slava Tie Sfanta Treime !
cea mai frumoasa cantare bisericeasca pe care o stiu eu...superba!!!
Binecuvantat esti Tu Doamne si toti cei ce cred in numele Lui!!
SLAVA TATALUI SI SFANTULUI DUH ! AMIN.
Slava Tatalui si Fiului Si Sfantului Duh! Amin!
AMIN!
simt pace sufleteasca
@constantincrestin am 19 ani, iar El imi reda caldura corpului. Muzica aceasta imi reinvie sufletul. Da, cautam muzica de club, ca doar.. asa suntem "generatia cea noua" dar totusi nu uitam de El indiferent de cat de "pierduti" suntem o sa ne intoarcem la El, mai devreme sau mai tarziu, daca nu o sa fie prea tarziu, sper sa nu fie. Doamne ajuta! e prima oara cand zic aceste doua cuvinte, nu stiu de ce, in fine. Doamne ajuta! (a doua oara).
de fiecare data cand ascult aceasta cantare ma induiosez si ma face sa ma simt mai liber si mai linistit, ma face sa mai uit de pacatele care le-am facut su gandul cu fapta si cu cuvantul
si eu ascult muzica bizantina ador acest gen si 15 ani si am multi prieteni care ascutla acest gen deci exista si in generatiile noi asemenea tineri desii uii prefera rock.ul sau rap.ul Do.amne ajuta
de fiecare data cand ascult aceasta cantare ma induiosez si ma face sa ma simt mai liber si mai linistit, ma face sa mai uit de pacatele care le-am facut ca un pacatos.
Doamne ajuta-ne si nu ne părăsi!!!!!!
Slavit Fie Cel Fara De Inceput si Fara Sfarsit Imparatul Creator Bunul Indureratul Milosul Prea Inaltat Prea Binecuvantat Dumnezeu pt toata grija Ta Suflarea Ta Mila Ta Bunantatea Dragostea Acomperamantul Tau Pacea si Sanatatea Ta.Doamne miluieste-ne pe noi pacatosii ca nu suntem vrednici de Scumpul Sange si Trup Nepretuit al Fiului Tau Stapanul Lumii celor vii dar si mortii Mantuitorul sufletelor noastre Isus Hristos.Doamne Isuse Hristoa-se miluieste-ne pe noi pacatosii.Amin
Frumoasa cantare si vesela.
+Mihaela Niculae așa e
frumos Doamne ai mila de noi toti
O cântare foarte frumoasă!!!
Slavă Ție DOAMNE
DOAMNE AJUTA!
Doamne ajuta! †
e o melodie care te face sa te gandesti la pacatele tale
Foarte frumos !!!
Super frumos, imi place mult rau.
cu adevarat frumos! bravo!!!!!!!!!!
ajuta ne Doamne,ajuta ne sf.Parinte Arsenie Boca!
Peste 550 000 de vizionări, din care vreo 400 000 sunt tineri...
+asddf435vgf cum faci sa stii ca 400.000 sunt tineri?
foarte frumos Doamne ajută
foarte frumos! te linisteste... intr-un cuvant superb
Cu cat ve-ti cerceta mai mult cu atat ve-ti cunoaste mai mult puterea Domnului!Nu va temeti,cercetati!
înălțător!
incredibil..imi salta inima de nostalgie
Foarte frumos . Felicitari !!!!!!!!!!
Zic că Dumnezeu nu ne opreşte a cerceta dar să cercetăm cu smerenie nu cu mândria că noi am înţeles mai bine decât Sfinţii care au avut o viaţă de rugăciune şi curăţie, iar omul cu cât este mai curat cu atât Duhul Sfânt îl luminează în cunoaşterea adevărului :)
Aşa că eu unul prefer ca citirea Sfintei Scripturi să fie neapărat completată cu lecturi de la Sfinţii Părinţi şi mai ales să avem grijă a nu ne face teorii personale ca să nu cădem în mândrie şi eres.
foarte frumosa muzica aceasta
Felicitari pentru postare.
Mi se face pielea de găină!!!!
Slavă Tie Doamne❤!