Bunicii mei din Moldova aveau acest gen de rosii in gradina, tot asa mari ajungeau cat jumatate de caldare-galeata, foarte bune la gust, le mancam asa simple sau cu branza, nu am mai mancat rosii dinacelea de vreo 6 ani de cand nu mai avem bunici la Moldova... Mi-e asa dor de mancarea de acolo, era binecuvantata de Dumnezeu. Acum mancam din supermarketuri si toate sunt ca si cauciucul, tari si fara gust!
DA ! ESTE ADEVĂRAT CĂ DUMNEZEU LE FACE PRIN TINE ÎN CHIP MINUNAT ! DOMNUL ISUS HRISTOS SĂ TE BINECUVINTEZE CU TOT FELUL DE BINECUVÂNTĂRI CEREȘTI ȘI PĂMÂNTEȘTI
Dacă Dumnezeu ajută pe toată lumea,de ce oare lumea totuși îl înjură ? Acest creștin nu doar cu numele,slăvește pe Dumnezeu,de când a sădit aceste roșii și până le consumă.Așa face un om care iubește pe Dumnezeu. Fii binecuvântat creștine !
Domnul sa te binecuvinteze frate,eu tot am avut asa patlagele din care veneau la noi si le vedeau le ziceau roata carutei.foarte frumos,anul acesta meam cumparat earasi asa soi ,numai ca eu le plantez la cerul liber.multa pace.
Teo, întrebarea ta e neinspirată.. Atunci pot zice și eu de ce culoarea cerului e albastră și în Turcia și în România.. De ce Marea Neagră a Turciei are culoarea albastră ca și Marea Neagră de pe domeniul României e tot albastră.. Religia: prigonește, dezbina , ucide.. Credință: unește, iubește, etc..
Teodor YT stimabile domn ori sunteti prost sa nu va jignesc ori faceti pe prostul. Allah este tot Dumnezeu tot creatorul universului, doar ca fiecare il numeste in moduri diferite. daca Dvs sunteti ateu nu aveti cum sa intelegeti asta. si pe viitor cand mai dati comentari comentati un lucru relevant nu mai vorbiti aiureli. o zi buna .
@@Stefano-iz8jo ,citește biblia și vei vedea . Când te trezești in fiecare dimineață sănătos, Dumnezeu te ține in viață, că de n.ar fi El, n.ai mai respira si tu intrebi de unde știm ? Dacă ți.ar lua o clipă suflarea, ai striga la El și n.ai mai pune întrebări nefondate. Dumnezeu e respirația noastră, e viața noastră pacea,dragostea, e tot ce trăim zilnic. Fără El nu putem deschide ochii dimineața.
@@Stefano-iz8jo pe ce lume trăiești? Aerul cui îl respiri ? Pune-ti întrebări omule și dă-le și răspuns de om cu ... judecată! Dumnezeu să te binecuvânteze cu Lumina Lui!
Felicitări, o bunătate sa manânci cu slană si brânză proaspătă din cas de oaie, veșnicia s-a născut la tara(L Blaga)!!Numai cine-i născut la tara stie sa lucreze in grădina de zarzavat ,toate trebuie lucrate la timp, toate ajutate si curățare de buruieni ,solul îngrășat natural ,etc ,etc !!Mulțam fain ptr toate videoclip-urile postate pe RUclips, amatorii au ce-nvata de la d-voastra,bravo !!🙏👍
Am citit aproape toate comentariile. Sunt câțiva cunoscători, cît de cât, în cultivarea roșiilor, restul, majoritatea cred că au fost(și sunt) politicieni, le știu pe toate dar nu le iese nimic. Eu cultiv roșii de 15 ani, câte 4-500 de fire în fiecare an și din experiența acumulată consider că omul acesta este corect. Cheia succesului o constituie îngrășarea solului cu gunoi de grajd „din belșug”, apoi lucrările de întreținere făcute la timp potrivit și corect. Eu folosesc maceratul de urzică și soluția de drojdie de bere, iar împotriva manei, zer sau lapte degresat dizolvat în apă. În fiecare an am cîte 8-10 roșii de câte 1,3-1,4 kg. Să aveți succes pe mai departe!
Tanasa Magdalina cred ca se aude destul de bine cum zice ca le da cu cropmax, le pune solutie de drojdie si inca ceva. Daca nu ascultati ce spune omul, nu mai comentati aiurea.
@@tanasamagdalina680 răspund f I tirziu la acest comentariu :nu este adevarat ,a spus tot timpul ca folosește gunoi de grajd si chiar macerat de urtica ,e nu sa, totul bio
Adevarat sunteti binecuvântat DE DOMNUL.DECANTD SANT EU NU AM VZ ROSII CA ALE DS. PS ATI SPUD CA DSTI NUMAI LA PRIETENI ROSII IMI DORESC SA FAC SI EU PARTE DIN ACEST GRUP BINECUVANTAT.MULT HAR SI INCONTINU.ARE MULTA BINECUVANTARE.BRAVO FRATE. .
Esti o persoana extraordinoara.Ai reusit sa imi trezesti interesul in agricultura organica si naturala fara chimicale,cand o sa ma intorc in Romania vreau sa devin gradinar bio.Multa sanatate si fericire va urez
Zeama bordeleza Este var cu piatra vânătă, adica oxid de cupru, eu cu asa ceva nu stropesc, si am avut multe roșii de 1,2 kg, iar de 600..800gr majoritatea.
Stimate domn,nu luati in seama rautatile unor invidiosi ,atei si alte categorii...Sa mearga la supermarcheturi si sa se hraneasca de acolo daca vor asa.Personal va felicit sincer pentru ceea ce faceti.Am si eu ceva exemplare in gradina,nu asa mari, insa sunt tare multumit ca m-a ajutat BUNUL DUMNEZEU cu ce mi-a dat! Cand pisica nu ajunge la slanina zice ca pute...
ori-ce munca aduce rezultate,si in vieata oamenilor e exact asa ,stind si asteptind nu capatam nimic....bravo Dzeu sa te binecuvinteze..mersi de sfaturi,..
Vă felicit pentru ce faceți ,am 38 de ani din Botoșani, îmi amintesc cînd eram copil așa erau roșiile bine nu toate ,mari și imperfecte și foarte gustoase nu mai găsesc gustul de la roșiile de atunci nicăieri
Asta înseamnă să știi că noi semănăm si Dumnezeu face sa crească și tot ce avem, avem de la El,Domnul Isus Hristos sa va binecuvanteze pe toată familia
De ce folosiți araci în solar în loc de sfoară si câte fire a-ți plantat în cuib vă mi se par cam stufoase (sau nu faceți defolierea și copilirea )...mulțumesc
Eu trăiesc mai la munte, și ca tot omul ,cînd merg primăvara la piață și vezi pe care mai decare cumparînd răsaduri,zic hai să cumpăr și eu vreo 10 fire de răsaduri de roșii.am plantat răsadurile punându-le la rădăcină puțin gunoi putred,și nu am făcut nici un tratament,doar am construit un mic acoperiș din folie de plastic, După ce am terminat ,Văzînd cit timp mi-a luat, pentru construire,plantare și legare,am zis că va fi ultimul solar pe care îl consruesc, dar mai tîrziu am fost recompensat ,culegînd ,chiar o roșie de 0, 800 și multe altele f. Gustoase.
Rosii adevarate,desii nu stiu ce sa zic de ingrasamantul "organic" olandez ! Aveti informatii legate de valoarea nutritionala al acestui ingrasamant ? Am aprecia mult daca am vedea despre ce este vorba :) Frumoasa sera ! Daca e BIO 100% atunci un mare felicitari !
Bio nu inseamna ca dai cu zeama bordeleeza care este un oxid de cupru si nici daca dai cu CropMax nu inseamna ca e bio. Cautati sa vedeti ce este cropmax (un ingrasamant chimic).
Buna, am 39 de ani si locuiesc in franta, aici mi-am inceput ,acum prima gradina ,mini gradina fiindca nu stiu ce si cum am de facut din pacate. Am o fetita de 3 ani si o o sotie iubitoare pe care doresc sa le hranesc cu rosii si legume din gradina noastra! pt mine ar fi o mana cereasca un video amanuntit cu inceperea unei gradini sistem de irigatie ,am vazut folia de pe jos care presupun ca este pt buruieni ,etc
M-am abonat si eu la canalul dvs.deoarece sunt incepator si vreau sa fac un solar.Cum stiu ce rosii merg la solar?Nu toti vanzatorii de seminte mentioneaza acest lucru.Am insamantat seminte doar cu crestere nedeterminata.Seara faina!
Bună ziua, de unde ați luat semințele, aș dorii și eu câteva semințe pentru mine. Am o grădină mică mi ar ajunge vre o 30 de fire pentru sufletul meu. Vă mulțumesc
Buna seara Anul asta aveti seminte de la aceste tomate de vanzare . As vrea si eu sa cumpar. Cum as putea sa iau legatura cu dumneavoastra. Felicitarii!
Doamne-ajută la toti legumicultorii care-l inteleg pe acest gospodar .Cată muncă depusă să ajungă la aceste rezultate.Felicitări.
Sa am posibilitatea,as pune o mie de laicuri acestui om muncitor,pentru tot ce face si ne arata tuturor,ca se poate!!!Dumnezeu sa va ajute!!
Domnul sa va binecuvinteze,a Lui sa fie slava!
Ce bun e Dumnezeu cu toti oamenii de pe pamant!
Bravo Domnule Draga mult respect pt cultivarea acestor minunății de rosii!Dumnezeu să vă Binecuvanteze!
Da sant superrosii!!!Giganti,de pe urma muncii gigantice depuse!!! Multa sanatate!!
Se vede că sunteți un om credincios că DUMNEZEU va binecuvîntat miraculos. Glorie si laude Lui si dv Binecuvîntări în continuare. 🙏🙏🙏🙏❤❤❤
Sarut'mana,va apreciez in tot ceea ce faceti Dumneavoastra,si inclusiv familiei Dumneavoastra in tot ceea ce faceti!DUMNEZEU SA VA BINECUVINTEZE!
Bunicii mei din Moldova aveau acest gen de rosii in gradina, tot asa mari ajungeau cat jumatate de caldare-galeata, foarte bune la gust, le mancam asa simple sau cu branza, nu am mai mancat rosii dinacelea de vreo 6 ani de cand nu mai avem bunici la Moldova... Mi-e asa dor de mancarea de acolo, era binecuvantata de Dumnezeu. Acum mancam din supermarketuri si toate sunt ca si cauciucul, tari si fara gust!
O binecuvantare minunata.Dumnezeu sa va dea sanatate si spor in lucru .
DA ! ESTE ADEVĂRAT CĂ DUMNEZEU LE FACE PRIN TINE ÎN CHIP MINUNAT ! DOMNUL ISUS HRISTOS SĂ TE BINECUVINTEZE CU TOT FELUL DE BINECUVÂNTĂRI CEREȘTI ȘI PĂMÂNTEȘTI
Dacă Dumnezeu ajută pe toată lumea,de ce oare lumea totuși îl înjură ? Acest creștin nu doar cu numele,slăvește pe Dumnezeu,de când a sădit aceste roșii și până le consumă.Așa face un om care iubește pe Dumnezeu. Fii binecuvântat creștine !
alēluia
Ion Burciu ghdudyr
Dumnezeu sa va păstrează în dragoste lui cu răbdare la tote.comentarele sa poți trece peste tot. ..sa auzim de bine
Domnul sa te binecuvinteze frate,eu tot am avut asa patlagele din care veneau la noi si le vedeau le ziceau roata carutei.foarte frumos,anul acesta meam cumparat earasi asa soi ,numai ca eu le plantez la cerul liber.multa pace.
@@mariaverdes3882Doamne ajuta Maria! Acuma le mai avet?Sanatate si numai bine va doresc!
Asta se întâmplă când omul e în armonie cu Dumnezeu și cu natura și își iubește plantele.. Foarte Frumos, Sănătate și Mult Har !!!
Teo, întrebarea ta e neinspirată.. Atunci pot zice și eu de ce culoarea cerului e albastră și în Turcia și în România.. De ce Marea Neagră a Turciei are culoarea albastră ca și Marea Neagră de pe domeniul României e tot albastră..
Religia: prigonește, dezbina , ucide..
Credință: unește, iubește, etc..
Teodor YT stimabile domn ori sunteti prost sa nu va jignesc ori faceti pe prostul. Allah este tot Dumnezeu tot creatorul universului, doar ca fiecare il numeste in moduri diferite. daca Dvs sunteti ateu nu aveti cum sa intelegeti asta. si pe viitor cand mai dati comentari comentati un lucru relevant nu mai vorbiti aiureli. o zi buna .
@@Stefano-iz8jo ,citește biblia și vei vedea . Când te trezești in fiecare dimineață sănătos, Dumnezeu te ține in viață, că de n.ar fi El, n.ai mai respira si tu intrebi de unde știm ? Dacă ți.ar lua o clipă suflarea, ai striga la El și n.ai mai pune întrebări nefondate. Dumnezeu e respirația noastră, e viața noastră pacea,dragostea, e tot ce trăim zilnic. Fără El nu putem deschide ochii dimineața.
@@Stefano-iz8jo pe ce lume trăiești? Aerul cui îl respiri ? Pune-ti întrebări omule și dă-le și răspuns de om cu ... judecată! Dumnezeu să te binecuvânteze cu Lumina Lui!
@@scaiete5132 Nu ai ce vorbi cu astea care sunt cu "Dumnezeu non stop" :)))
Fiți binecuvântați!
Felicitări, o bunătate sa manânci cu slană si brânză proaspătă din cas de oaie, veșnicia s-a născut la tara(L Blaga)!!Numai cine-i născut la tara stie sa lucreze in grădina de zarzavat ,toate trebuie lucrate la timp, toate ajutate si curățare de buruieni ,solul îngrășat natural ,etc ,etc !!Mulțam fain ptr toate videoclip-urile postate pe RUclips, amatorii au ce-nvata de la d-voastra,bravo !!🙏👍
Salutări oltenești . Frumoase și gustoase . Toate cele bune să se-adune .
Nicu începătorul oltean .
Am citit aproape toate comentariile. Sunt câțiva cunoscători, cît de cât, în cultivarea roșiilor, restul, majoritatea cred că au fost(și sunt) politicieni, le știu pe toate dar nu le iese nimic. Eu cultiv roșii de 15 ani, câte 4-500 de fire în fiecare an și din experiența acumulată consider că omul acesta este corect. Cheia succesului o constituie îngrășarea solului cu gunoi de grajd „din belșug”, apoi lucrările de întreținere făcute la timp potrivit și corect. Eu folosesc maceratul de urzică și soluția de drojdie de bere, iar împotriva manei, zer sau lapte degresat dizolvat în apă. În fiecare an am cîte 8-10 roșii de câte 1,3-1,4 kg.
Să aveți succes pe mai departe!
Cum folosiți zerul?
Îmi puteți da un număr de telefon, pentru mai multe informații, va rog? ???????????
dumneavoastra aveti dreptate dar el spune ca nu pune nimic , ca doar binecuvantarea donmnului
Tanasa Magdalina cred ca se aude destul de bine cum zice ca le da cu cropmax, le pune solutie de drojdie si inca ceva. Daca nu ascultati ce spune omul, nu mai comentati aiurea.
@@tanasamagdalina680 răspund f I tirziu la acest comentariu :nu este adevarat ,a spus tot timpul ca folosește gunoi de grajd si chiar macerat de urtica ,e nu sa, totul bio
bravo !doamne ajută la toată lumea!👍👍
Adevarat sunteti binecuvântat DE DOMNUL.DECANTD SANT EU NU AM VZ ROSII CA ALE DS. PS ATI SPUD CA DSTI NUMAI LA PRIETENI ROSII IMI DORESC SA FAC SI EU PARTE DIN ACEST GRUP BINECUVANTAT.MULT HAR SI INCONTINU.ARE MULTA BINECUVANTARE.BRAVO FRATE.
.
Felicitari! Un maiestru in legumicultura. Fi binecuvantat.
Matt Mattinson
Ei
Waww! Ce poftă mi-ai făcut frate! În tinerețe am lucrat în sere, și solarii. Domnul Isus să te binecuvinteze..😀😎😍🤗
Felicitări un om gospodar
Felicitări.Din una singură as satura cei 5 copii pe care ii am.Încă odată felicitări.
Domnul să te binecuvânteze mai departe
Dumnezeu sa va ajute in ceea ce faceti..felicitari
Esti o persoana extraordinoara.Ai reusit sa imi trezesti interesul in agricultura organica si naturala fara chimicale,cand o sa ma intorc in Romania vreau sa devin gradinar bio.Multa sanatate si fericire va urez
Zeama bordeleza Este var cu piatra vânătă, adica oxid de cupru, eu cu asa ceva nu stropesc, si am avut multe roșii de 1,2 kg, iar de 600..800gr majoritatea.
Crop max este un ingrasamant foliar, adica o substanta chimica. Agricultura organica nu se face cu asa ceva. Mult succe cu agricultura bio!
Stimate domn,nu luati in seama rautatile unor invidiosi ,atei si alte categorii...Sa mearga la supermarcheturi si sa se hraneasca de acolo daca vor asa.Personal va felicit sincer pentru ceea ce faceti.Am si eu ceva exemplare in gradina,nu asa mari, insa sunt tare multumit ca m-a ajutat BUNUL DUMNEZEU cu ce mi-a dat! Cand pisica nu ajunge la slanina zice ca pute...
Domnul să vă binecuvanteze!!!
Imi plac filmuletele dvs. Sunt instructive. Doar ca zeama bordeleza nu este tocmai bio!😀
Omg🙈 👍🏽Oameni harnici👏🏼 Respekt 🤗
ori-ce munca aduce rezultate,si in vieata oamenilor e exact asa ,stind si asteptind nu capatam nimic....bravo Dzeu sa te binecuvinteze..mersi de sfaturi,..
Foarte frumoase si cred ca si gustul pe masura !!! Sa aveti har !!!
Mare este Dumnezeu
Felicitari si succes in continuare!
În ascultare de Dumnezeu și supunere omul este binecuvântat respect și binecuvântare în continuare în toate câte le faci
Tot ce binecuvintează Domnul dă rod și belșug! Slavă Domnului!
Incredibil ! Tara Canaanului ! 👍😊❤️
Da fitti sanatosi...si Domnul sa va binecuvinteze...Doamne ajute ....numai bine..Slavit sa fi tu Doamne
Bravooooo !!! 👏👏👏
Felicitari, cu Dumnezeu inainte !
Foarte mari, frumoase.
Bravo! Aveți dreptate legumele sunt otrăvite! Ceva natural și bun.
Felicitari. Nu am vazut asa ceva niciodata.
Foarte frumos,multe aprecieri!
Vă felicit pentru ce faceți ,am 38 de ani din Botoșani, îmi amintesc cînd eram copil așa erau roșiile bine nu toate ,mari și imperfecte și foarte gustoase nu mai găsesc gustul de la roșiile de atunci nicăieri
Adevarat asa aveam la mama acasa spi mare si dulci fara chimicale
Binecuvîntarea LUI DUMNEZU.
Răsplată după munca depusă! Felicitări.
Ce frumos vorbiti de Dumnezeu!
După suflet și roade!
God bless you!
Ce tip de roșii sunt,cum se cheama?!
Daca te uiti la video, vei afla, de cel putin 10 ori zice ce tip sunt.
Am urmarit eu până la capăt, nu am numarat de cate ori am auzit dar soiul se numeste ,,lacrima Fecioarei"
un om cu care nu te plictisesti mult noroc incontimuare
Respect pentru toți gospodarii!
Unicat
Felicitări !!!
3:50 rosia care arata ca un bebelus cand este in burta
Asta înseamnă să știi că noi semănăm si Dumnezeu face sa crească și tot ce avem, avem de la El,Domnul Isus Hristos sa va binecuvanteze pe toată familia
Stimate domn va felicit pentru ceea ce ati realizat
Dumnezeu Fie Slavit Mare este puterea lui Dumnezeu de vad asa rosii mari. Puterea lui Dumnezeu.
Din ce zonă sunteți vreau să fac fac o vizita
Bravo .Dimnezeule ai grijă de toți .
Tot respectul superbe..dar gustul e dinala bun zemoase dulci...daca Da îmi spuneți va rog de unde se pot cumpăra aceste Semințe...mulțumesc anticipat
www.seminte1.eu/lacrimile-fecioarei-momini-salzi-0-2-gr-seminte-rosii-soi-nedeterminat-semi-timpuriu-gigant?gclid=CjwKCAjwgOGCBhAlEiwA7FUXkufzEQgKUSeR7q-vZysJyq1Afpr4ywwchShLU17mj9k_DUC_5o0-JRoCq3YQAvD_BwE
De ce folosiți araci în solar în loc de sfoară si câte fire a-ți plantat în cuib vă mi se par cam stufoase (sau nu faceți defolierea și copilirea )...mulțumesc
Super tare ! Le copiliti? Va rog să-mi spuneți secretul !
Eu trăiesc mai la munte, și ca tot omul ,cînd merg primăvara la piață și vezi pe care mai decare cumparînd răsaduri,zic hai să cumpăr și eu vreo 10 fire de răsaduri de roșii.am plantat răsadurile punându-le la rădăcină puțin gunoi putred,și nu am făcut nici un tratament,doar am construit un mic acoperiș din folie de plastic, După ce am terminat ,Văzînd cit timp mi-a luat, pentru construire,plantare și legare,am zis că va fi ultimul solar pe care îl consruesc, dar mai tîrziu am fost recompensat ,culegînd ,chiar o roșie de 0, 800 și multe altele f. Gustoase.
Ioan Birsan Incearca cu niste flori de colt! :))) Sanatate si fericire!
Dumnezeu este puterea creștinilor! Dumnezeu va binecuvântat!
Superbe, dar cat de ,,lemnoase,, sunt pe interior fiind atat de mari?
Om frumos la suflet
Ce bune sunt cu branza sau urda tot de acolo de la munte,,Felicitari
Rosii adevarate,desii nu stiu ce sa zic de ingrasamantul "organic" olandez ! Aveti informatii legate de valoarea nutritionala al acestui ingrasamant ? Am aprecia mult daca am vedea despre ce este vorba :) Frumoasa sera ! Daca e BIO 100% atunci un mare felicitari !
Bravo ,romane !!!! 👏👏👏👏👏👏👏🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩
Buna ziua! Va rog frumos îmi puteți răspunde? Am văzut ca aveți roșiile tufe mari, le lăsați toate vârfurile?
Domnul sa va binecuvanteze
Respect si admiratie!
Pacea Domnului Isus fie peste tine frate scump si drag. As dori sa imi trimiteti semințe dacă se poate in Botoșani. (contracost). Mulțumesc
Binecuvântarea lui Dumnezeu e peste voi și casa voastră. !
Waw...ce minunat... mulțumim pentru încurajare..de a cultiva bio
Bio nu inseamna ca dai cu zeama bordeleeza care este un oxid de cupru si nici daca dai cu CropMax nu inseamna ca e bio. Cautati sa vedeti ce este cropmax (un ingrasamant chimic).
Felicitări sînt frumoase
1.1 milioane de views pe 28 iulie 2023. Wow. Si rosiile sunt gustoase.
Toată lauda pentru realizarea!!!
Buna, am 39 de ani si locuiesc in franta, aici mi-am inceput ,acum prima gradina ,mini gradina fiindca nu stiu ce si cum am de facut din pacate. Am o fetita de 3 ani si o o sotie iubitoare pe care doresc sa le hranesc cu rosii si legume din gradina noastra! pt mine ar fi o mana cereasca un video amanuntit cu inceperea unei gradini sistem de irigatie ,am vazut folia de pe jos care presupun ca este pt buruieni ,etc
Organic ca organic, dar presupun ca sunt soiuri obtinute prin inginerie genetica. Cat de sanatoase pot fi pentru organism?
Am și eu asemenea roșii sunt foarte bune bulionul iasă extraordinar. Am avut roșie de 1 kg 850 și un kilogram 930. Mult succes în continuare
Cum se numește soiul? Am și eu grădina cu zarzavat de anul acesta,și as vrea Sa mi le procur (semințele)pentru la anul viitor . Multumesc
Pace vouă fiți binecuvântați, apropo unde va putem găsii și vizita tot odată mulțumim frumos...
M-am abonat si eu la canalul dvs.deoarece sunt incepator si vreau sa fac un solar.Cum stiu ce rosii merg la solar?Nu toti vanzatorii de seminte mentioneaza acest lucru.Am insamantat seminte doar cu crestere nedeterminata.Seara faina!
"Mare este Dumnezeu".Sanatate sa fie si putere de muncă. Doane-ajută. 🍅🍅🍆🍆🌶🌶.
Slăvit să fie Domnul pt. Binecuvântarea Lui
Esti binecuvantat frate cu asemenea rosii!As vrea si eu seminte daca se poate!
Esses são enormes!
Muito lindo!
Parabéns!
Instablaster...
@@uriahdante5982 queria semente
Como posso conseguir?
Felicitari sinteti binecuvintat de Domnul Isus. Va doresc mult succes. Vam dat like si subscribe. 💜
Doamne ajuta ❤️ la cât mai multe babane😊
Minunata!!!
Foarte frumoase! ,🍅🍅
Domnul Isus să te binecuvânteze
Dumnezeu este mare
Felicitări pentru ceea ce faci.e normal sa ai recolta așa mare deoarece drojdia te-a ajutat
F frumos.... Spor la treabă!!!
Vitaminizant olandez, soiuri bulgaresti, zeama bordeleza, drojdie... sinteti un om cosmopolit si probabil de aici si rezultatele, felicitari!
Bravo ! Cere in totdeauna ajutorul lui Dumnezeu !
SĂ FIȚI BINECUVÎNTAȚI DE DUMNEZEU OAMENI HARNICI .
Minunate
Que variedad son esos tomates? Donde se consiguen. Desde Mendoza Argentina, mis felicitaciones.
Espero tu respuesta
Dudes•
Felicitări și succes în continuare....
Trebuia taiata una in doua ...sa fie filmarea completa
Felicitări!
Bună ziua, de unde ați luat semințele, aș dorii și eu câteva semințe pentru mine. Am o grădină mică mi ar ajunge vre o 30 de fire pentru sufletul meu. Vă mulțumesc
sanatate si spor
Super bravo
Datimi voie sa va spun sunteți cel mai tare nam văzut niciodată așa ceva.
Buna seara
Anul asta aveti seminte de la aceste tomate de vanzare .
As vrea si eu sa cumpar. Cum as putea sa iau legatura cu dumneavoastra.
Felicitarii!
www.seminte1.eu/cumpara/lacrimile-fecioarei-lacrima-fetei-momini-salzi-500-seminte-rosii-soi-843?gclid=EAIaIQobChMIsdzI_Oqw5QIVA0TTCh2oPwxmEAQYASABEgLMhfD_BwE
Aveti rosii s upraponderale ma uimiți daca nu erați credincios ma duceam cu gândul ca le puneti hormoni de crestere dumnezeu sa va binecuvinteze
Cati sunt ca dv Bravo Felicitari Dz sa va ajute Bravo