@@koko34751 Ce câștiga Becali? Titlul nu l-a mai luat din 2015 și ala a fost câștigat în ultima etapa. Exact ca și ala din 2006. Din cele 5 titluri ale Fcsb-ului doar 3 au fost câștigate în maniera în care a vrut Becali și doar unul, ala din 2005, a fost câștigat atunci când în campionat exista competiție și rivale.
Îmi place foarte mult emisiunea dar ma așteptam la mai mult din acest interviu. Domnul Sucu a tot rapsuns la aceste întrebări … nu sm aflat nimic nou, doar a reformulat răspunsurile
Multi investesc in academii, dar intrebarea este: are cine sa-i invete pe copii fotbal? Eu am impresia ca aici se greseste mult. De exemplu, la Rapid unul din oamenii care se ocupa de copii e Vasile Maftei. A fost un jucator bun, emblematic pentru Rapid, dar nu a fost un jucator care sa joace la cel mai inalt nivel. Asa ca nu inteleg de ce nu aducem antrenori care au jucat la echipe de top din primele 5 ale Europei (sau sa facem contracte cu academii mari ale Europei care sa-si trimita oamenii la noi), care sa faca 2 lucruri: sa creeze jucatori de nivel foarte mare si de la care sa fure si ai nostri meserie, astfel incat sa nu stam in cativa oameni care pot disparea. Jucatorii tineri nu isi dezvolta stilul din academii, ci de la jocul de Fifa si de la serile de UCL, ceea ce e groaznic, asta inseamna ca antrenorii de copiii sunt slabi rau. Si se vede, cand ii vezi pe astia mici tot cu pase inapoi, fara sa aiba tupeu sa faca o verticalizare, un dribling etc.
Vasile Maftei chiar ajucat la ,,înalt nivel" cum zici tu!! Este un tip serios și devotat fotbalui,nu știu cât de ,,meseriaș "este la copii și juniori dar nu este cea mai proasta alegere numirea lui acolo !!
@@cristiluca9729 Stiu foarte bine cine e Maftei si am spus-o cu toata responsabilitatea. Da, a facut parte din echipa cu care Rapid a ajuns in sferturile Cupei UEFA. Dar asta nu inseamna "nivel inalt", cel putin nu pentru standardele de azi. Pentru mine, academiile noastre au nevoie de oameni care au castigat Champions League sau care au contribuit la formarea de echipe care au castigat UCL. Evident ca nu avem cum sa ii luam pe cei mai buni, ca aia deja lucreaza pentru granzii Europei, dar macar un contract cu niste academii celebre care sa mai arunce niste "know-how" si la noi e minimul necesar.
@@manolashh614 Clar nu, dar nu vorbim acuma de Messi si Ronaldo, deoarece ca sa ajungi acolo ai nevoie si de multa munca pe plan personal. Insa au avut antrenori de top. Noi nu vrem Messi si Ronaldo, dar sa cream jucatori la fel cum creaza croatii zic ca e fezabil.
N-au prea fost întrebări interesante / relevante din păcate, Roberte. :( Niște chestii punctuale, lucruri de discutat concret, extinderea capacității stadionului, că jucăm non-stop cu casa închisă, investiții viitoare, obiective pentru academie, alte discuții pentru noi membri ai staff-ului (cum a fost venirea neașteptată a lui Lobonț de exemplu), lucruri interesante, concrete. Ne-am săturat de aceleași banalități cu "Vedeți Rapidul în cupele europene? Vă doriți să luați titlul cu Rapid? Faceți schimbările la Rapid?". Astea sunt rebuturi.
@@i.am.motion Clubul e beneficiarul și în calitatea asta poate propune, poate face recomandări / solicitări, poate scoate în evidență anumite deficiențe, poate să facă presiune, să-și expună doleanțele. Sigur, nu se apucă clubul de construit peste stadionul curent, dar poate întreprinde diverse demersuri, să prezinte soluții proprii. Una e să faci asta, alta e să nu faci absolut nimic și să aștepți să-ți pice din cer ceva.
Copiii ce vor face sport pe acele baze for fi doar copii de bani gata. Extrem de slabe sanse sa faci fotbalisti adevarati din aia. Promovati copii amarati care si-ar vinde si sufletul ca sa devina fotbalist, copii ce stiu cum e munca de jos, grea, dar care au o situatie financiara foarte slaba. Iar acesti copii sunt in general cei de la sate, ncidecum cei de la Bucuresti cu aere de Bucuresti plini de ei, cluburi, rasfatati de mami si de tati, cu alte cuvinte neseriosi si puturosi, exaact opusul definitiei unui fotbalist modern = muncitor si serios. Cu talent de multi ani nu se mai poate juca fotbal.
Sucu cel mai mare bisnistar si smenar. Din cauza lui nu prindem nici play off, de 6 etape noi jucam la titlu fara atancati. Omu e cu ochii pe ce sa mai vanda si pe baza de tineret.
Dl Dan Sucu este un om pe care nu ai cum sa nu-l admiri sau sa nu il respecti. Mult succes si 🇱🇻 Forza Rapid 🇱🇻
Felicitari pentru emisiune. Bravo Robert!
FZR! Domnu' Sucu e un om educat, inteligent si la fel de important, rapidist
Singurul om care investe cu cap in fotbalul romanesc!! Ar mai fi nevoie de inca 2 3 ca el , si poate poate ar mai urca fotbalul romanesc!
Vezi ca pana acuma, Becali e singurul care investeste dar si castiga ! Șucu e in crestere poate...dar pana la singurul mai are !
@@koko34751 Ce câștiga Becali? Titlul nu l-a mai luat din 2015 și ala a fost câștigat în ultima etapa. Exact ca și ala din 2006. Din cele 5 titluri ale Fcsb-ului doar 3 au fost câștigate în maniera în care a vrut Becali și doar unul, ala din 2005, a fost câștigat atunci când în campionat exista competiție și rivale.
@@thegarfield2414 pai el a intretinut campionatul si a scos multe echipe din necaz cumparand jucatori ! Banii nu vin doar din campionat !
Pot sa spun multe insa m as rezuma la faptul ca daca ar fi mai multi oameni precum Dan Sucu in fotbalul romanesc, acesta ar fi un loc mult mai bun.
Iubesc emisiunea bravo Robert Hai Rapidu❤❤❤
Îmi place foarte mult emisiunea dar ma așteptam la mai mult din acest interviu. Domnul Sucu a tot rapsuns la aceste întrebări … nu sm aflat nimic nou, doar a reformulat răspunsurile
Am cumparat o mobila de la Mobexpert acum vreo 10 ani, stiam eu ceva, de maine schimb toata mobila italieneasca cu mobexpert, respect Dan Sucu❤
❤❤❤👏👏👏👏🙏💪
Multi investesc in academii, dar intrebarea este: are cine sa-i invete pe copii fotbal? Eu am impresia ca aici se greseste mult. De exemplu, la Rapid unul din oamenii care se ocupa de copii e Vasile Maftei. A fost un jucator bun, emblematic pentru Rapid, dar nu a fost un jucator care sa joace la cel mai inalt nivel. Asa ca nu inteleg de ce nu aducem antrenori care au jucat la echipe de top din primele 5 ale Europei (sau sa facem contracte cu academii mari ale Europei care sa-si trimita oamenii la noi), care sa faca 2 lucruri: sa creeze jucatori de nivel foarte mare si de la care sa fure si ai nostri meserie, astfel incat sa nu stam in cativa oameni care pot disparea. Jucatorii tineri nu isi dezvolta stilul din academii, ci de la jocul de Fifa si de la serile de UCL, ceea ce e groaznic, asta inseamna ca antrenorii de copiii sunt slabi rau. Si se vede, cand ii vezi pe astia mici tot cu pase inapoi, fara sa aiba tupeu sa faca o verticalizare, un dribling etc.
Vasile Maftei chiar ajucat la ,,înalt nivel" cum zici tu!! Este un tip serios și devotat fotbalui,nu știu cât de ,,meseriaș "este la copii și juniori dar nu este cea mai proasta alegere numirea lui acolo !!
@@cristiluca9729 Stiu foarte bine cine e Maftei si am spus-o cu toata responsabilitatea. Da, a facut parte din echipa cu care Rapid a ajuns in sferturile Cupei UEFA. Dar asta nu inseamna "nivel inalt", cel putin nu pentru standardele de azi. Pentru mine, academiile noastre au nevoie de oameni care au castigat Champions League sau care au contribuit la formarea de echipe care au castigat UCL. Evident ca nu avem cum sa ii luam pe cei mai buni, ca aia deja lucreaza pentru granzii Europei, dar macar un contract cu niste academii celebre care sa mai arunce niste "know-how" si la noi e minimul necesar.
Dar tu ai impresia ca Ronaldo sau Messi au fost antrenati de oameni mai buni ca ei ?
Putin conteaza antrenorul
@@manolashh614 Clar nu, dar nu vorbim acuma de Messi si Ronaldo, deoarece ca sa ajungi acolo ai nevoie si de multa munca pe plan personal. Insa au avut antrenori de top. Noi nu vrem Messi si Ronaldo, dar sa cream jucatori la fel cum creaza croatii zic ca e fezabil.
Grasunovici? Esti aici, te uiti?
E clar acum că Sumudica nu va antrena niciodată Rapidul...
asta e profesor nu patron!
da rapidu ia rupt in doua la gioale camp trecut.. fcsb ..
hai ma
Acești mii de copii nu cumva vor trebui sa aibă acces în bazele dumneavoastră pe baza banii părinților?
N-au prea fost întrebări interesante / relevante din păcate, Roberte. :(
Niște chestii punctuale, lucruri de discutat concret, extinderea capacității stadionului, că jucăm non-stop cu casa închisă, investiții viitoare, obiective pentru academie, alte discuții pentru noi membri ai staff-ului (cum a fost venirea neașteptată a lui Lobonț de exemplu), lucruri interesante, concrete.
Ne-am săturat de aceleași banalități cu "Vedeți Rapidul în cupele europene? Vă doriți să luați titlul cu Rapid? Faceți schimbările la Rapid?". Astea sunt rebuturi.
Nu are clubul Rapid treaba cu stadionul, ei il inchiriaza la fiecare meci. Stadionul e al statului
@@i.am.motion Clubul e beneficiarul și în calitatea asta poate propune, poate face recomandări / solicitări, poate scoate în evidență anumite deficiențe, poate să facă presiune, să-și expună doleanțele.
Sigur, nu se apucă clubul de construit peste stadionul curent, dar poate întreprinde diverse demersuri, să prezinte soluții proprii.
Una e să faci asta, alta e să nu faci absolut nimic și să aștepți să-ți pice din cer ceva.
Știți ca angajati dumneavoastră din tara reclama faptul ca sunteți acționar la Rapid
La el e vară cică😂😂
Nu mai auzim de Mutu
Șucu nu va realiza performatele lui Copos niciodată
Niță, m-ai cam dezamăgit în ediția asta. întrebări prea... horia
Copiii ce vor face sport pe acele baze for fi doar copii de bani gata. Extrem de slabe sanse sa faci fotbalisti adevarati din aia. Promovati copii amarati care si-ar vinde si sufletul ca sa devina fotbalist, copii ce stiu cum e munca de jos, grea, dar care au o situatie financiara foarte slaba. Iar acesti copii sunt in general cei de la sate, ncidecum cei de la Bucuresti cu aere de Bucuresti plini de ei, cluburi, rasfatati de mami si de tati, cu alte cuvinte neseriosi si puturosi, exaact opusul definitiei unui fotbalist modern = muncitor si serios. Cu talent de multi ani nu se mai poate juca fotbal.
Sucu cel mai mare bisnistar si smenar.
Din cauza lui nu prindem nici play off, de 6 etape noi jucam la titlu fara atancati.
Omu e cu ochii pe ce sa mai vanda si pe baza de tineret.
Fără supărare,de unde Robert Niță este RAPIDIST?
E rapidist chiar și pentru faptul că a luat campionatul cu Rapid
Bai șucu, ca păpucu ! Mai uitete la faza cu Rahmani si zi de intentie. Ce kkt vorbesti de "joc la intimidare"? Stii si tu cat au uitat altii !
Domnul Sucu spune ca nu pricepe la fotbal,atunci care este cheia succesului la Rapid?
Încă nu e un succes.