Ai dreptate! Cântările dânsului mă ung pe suflet, îmi dă o pace sufletească cum nu prea mai sunt alții care să cânte ca si dumnealui. Se simte ungerea divină în timp ce cântă. L-aș putea asculta o zi întreagă și nu m-aș sătura.
Cu ani în urmă a venit fr Nicu în Canada la o convenție la Kitchener în timp ce cânta Dumnezeu m-a cercetat deosebit ṣi a urmat predica în tipul căreia am fost vindecat în adunare. Adevărul e că am crescut mulți ascultâd cântările pe care Domnul le-a dat lui. Dumnezeu să-l binecuvinteze!!!
Versurile ca partitura …. 1. Câtă vreme-a trecut? Câtă vreme-a rămas? Între noapte şi zi, între drum şi popas. Ne minţim zi de zi, că am fost, că vom fi Şi uităm mult prea des să mai fim. Însă vrem cât mai mult Ca şi cum n-am mai ştii, Ce săraci lumea vom părăsi. R: Spune: de ce tot alergi? Spune: ce vrei să culegi? Pierzi rătăcind ani întregi în neştire! Mâine la capăt de drum Tu vei afla că oricum Fără Isus toate sunt amăgire! 2. Ce iluzii s-au dus? Ce iluzii mai sunt? Clipe care ne trec ca o umbră pe drum, Alergăm după nori, alergăm după vânt, Şi deschidem târziu pumnii goi. Vrem un nou început, Însă timpul pierdut Nu se întoarce nicicând înapoi!
Dumnezeu să vă binecuvinteze, să vă poarte în harul Său până la sfârșitul alergării pe pământ!
🙏🙏🙏
Fiti binecuvantat! Multumim pentru fiecare cantare
Da intradevar este un frate adevarat pocăit. Nu te saturi să-l asculți. Dumnezeu să-l Binecuvinteze cu viața veșnică AMIN
Singurul cantaret crestin pe care l am ascultat acum 20 ani si il ascult si acum pentru ca promoveaza smerenia, evlavia, sfintenia.
Adevărat
Adevărat
Ai dreptate! Cântările dânsului mă ung pe suflet, îmi dă o pace sufletească cum nu prea mai sunt alții care să cânte ca si dumnealui. Se simte ungerea divină în timp ce cântă. L-aș putea asculta o zi întreagă și nu m-aș sătura.
Cu ani în urmă a venit fr Nicu în Canada la o convenție la Kitchener în timp ce cânta Dumnezeu m-a cercetat deosebit ṣi a urmat predica în tipul căreia am fost vindecat în adunare. Adevărul e că am crescut mulți ascultâd cântările pe care Domnul le-a dat lui. Dumnezeu să-l binecuvinteze!!!
Complet de acord!
Frate Nicu ,DUMNEZEU sa va binecuvinteze Intreaga Familie!!Continuati sa laudati pa ISUS din toata inima asa cum a-ti facut-o pana acummmmm!!!❤❤❤❤
Amin 🙏🙏🙏❤️
🙏🙏🙏
Domnul Isus!*să vă binecuvinteze cu viață vesnică! Om al Domnului!!
🙏🙏🙏
FR FRUMOS CINTATI. De cînd vroiam sa vă văd fr.NICU WAGNER.MULTA PACE SI BINECUVINTARI CEREȘTI 😥😥🙏🙏🌹🌹🌹🌹🌹
Dumnezeu să vă binecuvinteze amin aripa lui ocrotitoare să fie cu voi amin sănătate familiilor voastre amin
Domnul sa te ajute frate Nicu sal slujesti pina va veni sa te ia la cer si acolo sai slujesti o vesnicie
🙏🙏🙏
@@teofilmarin1777cine rămâne în El aduce multă roadă
Domnul să vă binecuvânteze 🙏
Un om binecuvintat cu frica de Domnul blind și smerit 😢
Superba voce, superb om d zeu sa l binecuvinteze si pe el si toata familia.♥️♥️♥️
Frumoasa cântare și cuvintele ei ne spun multe trebuie doar sa le intelegem domnul sa te binecuvinteze frate
Frumos!
Fii binecuvântat de Cel Preaînalt, frate Nicu!!!
Doamne ce frumos
Slava Domnului Isus
Domnul să vă binecuvinteze.
🙏🙏🙏Dumnezeu sa va binecuvinteze!!!
Fi binecuvântat de Domnul slavei
🙏🙏🙏
Domnul Isus sa te binecuvinteze
Nu va lăudat soacra degeaba mult har și multe binecuvantari dragilor
Chemat să cânte și înzestrat cu dar de cântat 👍🙏👍
🙏🙏🙏
Si in ziua de azi tot Il ascult
De mică ascultam pe nicu wanger
🙏🙏🙏
Da ceva divin și linistitor
Halleluja ♥️
🙏
👍👍👍👍👍🙋🙋🙋🙋🙋
Aș dori partitura dacă este posibil
Versurile ca partitura ….
1. Câtă vreme-a trecut? Câtă vreme-a rămas?
Între noapte şi zi, între drum şi popas.
Ne minţim zi de zi, că am fost, că vom fi
Şi uităm mult prea des să mai fim.
Însă vrem cât mai mult
Ca şi cum n-am mai ştii,
Ce săraci lumea vom părăsi.
R: Spune: de ce tot alergi?
Spune: ce vrei să culegi?
Pierzi rătăcind ani întregi în neştire!
Mâine la capăt de drum
Tu vei afla că oricum
Fără Isus toate sunt amăgire!
2. Ce iluzii s-au dus? Ce iluzii mai sunt?
Clipe care ne trec ca o umbră pe drum,
Alergăm după nori, alergăm după vânt,
Şi deschidem târziu pumnii goi.
Vrem un nou început,
Însă timpul pierdut
Nu se întoarce nicicând înapoi!
Amăgire Chris
🙏🙏