Acum trei ani, mă suna și pe mine o ea să mă întrebe cum sunt, daca îmi e dor, daca o mai iubesc... Eu indiferent, credeam că totul mi se cuvine. Credeam că nu o să înceteze să mă iubească vreodată. Recunosc, o iubeam și eu, dar nu suficient de mult încât să renunț la aparente și la faptul că ălor mei nu le plăcea relația noastră. M-am aruncat în brațe străine cu gândul că scap de gândul de a fi cu ea. Ne am despărțit, și din câte am auzit a suferit enorm, iar eu, nu am putut sa fiu langa ea. A suferit demn de o femeie, cu capul pe umeri și mandra. După o perioadă nu a mai scris, nu a mai întrebat de mine, m-a uitat, sau cel puțin așa cred eu. Iar eu... Eu mi-am amintit. Acum doua zile am văzut-o. Era așa frumoasă, că atunci când m-am îndrăgostit de ea prima oara. Dar era cu el. Nu mai era aceeași femeie, fericita. Nu mai radia. A imbolnavit-o relația din trecut, și mă fac responsabil pt tot ce a simțit. Sunt nesimțit. Nu am scuza. Acum as da orice sa pot sa o mai ating, sa mai vorbim, să știu că m-am iertat... Dar nu am șansa. Daca vezi mesajul, să știi că mereu mereu și mereu o sa fii in sufletul meu, fetița mea frumoasa. Ai fost prea buna pt mine și recunosc. Nu te am meritat. Tu meriti totul. PS. Nu lăsați pe alții să se bage în relația voastră, că o să aveți de suferit o viață. O iubire adevărată și sinceră, numai o dată poți să o ai. Eu am avut-o cu ea . 🥺❤️ Al tau om. P.P
O rămas o amintire această melodie.. Faine Versuri. Felicitări... Ămi răscolește o amintire! DE Acum 4 Anii... Ramîn! Fără cuvinte.. O rămas o amintire. Te țuc din Brașov. Ăți ascult tooooate melodile.. Tale Copil al lui Dumnezeu. Felicitări. Domnul nostru Isus Hristos să te binecuvinteze. Ai o voce plină de har. Rar. Servus tuturora. Faine Versuri. 😭🙏🙏🙏
Unii isi iau ramas bun Si se duc pe un alt drum Dar tu ma suni si acum Sa ma-ntrebi ce si cum Sa ma-ntrebi ce si cum Daca mi-e bine Daca mi-e dor de tine Daca iubesc.. si pe cine Doar tu o stii deja Ca-mi plange inima Dupa tine Tu poate nu stii Dar eu tot te-astept sa vii Cum naiba sa nu-mi fie dor Daca tu nu mai esti Si cum naiba sa-mi fie usor Daca nu ma iubesti.. Tu vorbesti, eu sunt tacut Dar imi place sa te-ascult Vrei sa stii ce-am mai facut Ca nu ne-am mai vazut Ca nu ne-am mai vazut Daca mi-e bine Daca mi-e dor de tine Daca iubesc.. si pe cine Doar tu o stii deja Ca-mi plange inima Dupa tine Tu poate nu stii Dar eu tot te-astept sa vii Cum naiba sa nu-mi fie dor Daca tu nu mai esti Si cum naiba sa-mi fie usor Daca nu ma iubesti…
Bună seara! Ți am ascultat melodiile ,aceasta piesa este de excepție. Felicitări ,pentru voce. Aștept să mai compui tot ceva de excepție . Încă odată , FELICITARI!!?????
Da piesa asta ramane story .pentru viata mea plecata dp strada mea sti ce zic hit pentru ea.dus sa dus .end sfarsit.toflea .dp stada mea.asa ca ami este mereu gandul la ea .o minune as dori ca ceasta piesa sati vorbeasca pe anteles acolo und esti
Păstrăm acolo în suflet acea iubire adevărată, care nu se mai uită niciodată😢
Ce Urâtă este despărțirea
De persoana pe care o iubești ❤️❤️❤️
Așa e cel mai urat sentiment e ăla când se despart două persoane!
Dacă ai știi cât de bine știu...
uau chiar mi am facut laba de 6 ori
2024 cineva 😭😘
Da 22.04.24😢
Daa
💔
De ce mereu imi vina sa plâng cand ascult muzica asta, rămâne o legendă si el si melodia🇦🇩
Super ,nu stiu cum sa ma exprim.Am 43 de ani Dar este pt prima data in vita mea,sa ma miste emotional,o compozitie atit de puternica.
Nu contează ce vârstă ai!
Și eu o ascult cu plăcere și mă întristează totodată.
Mai bine nu te exprimai...
Am devenit dependentă, de această melodie.
Nu ești singură,
Ba din contră domnu Paul, " sunt singură".
Și eu😊
Ce frumos . Minunată melodia . Sunteți un artist ,, Wow " , cu har ,, Divin " . O melodie , ce merge la sufletul omului . Felicitări ! 💗👍 # 💖🌹💯 🇦🇩
Blondu le ești nr unu 1 din toate timpurile 👍❤️😍🤟✌️✌️👍👍
2021?
Eu
Aici :(
Acum trei ani, mă suna și pe mine o ea să mă întrebe cum sunt, daca îmi e dor, daca o mai iubesc... Eu indiferent, credeam că totul mi se cuvine. Credeam că nu o să înceteze să mă iubească vreodată.
Recunosc, o iubeam și eu, dar nu suficient de mult încât să renunț la aparente și la faptul că ălor mei nu le plăcea relația noastră. M-am aruncat în brațe străine cu gândul că scap de gândul de a fi cu ea. Ne am despărțit, și din câte am auzit a suferit enorm, iar eu, nu am putut sa fiu langa ea. A suferit demn de o femeie, cu capul pe umeri și mandra. După o perioadă nu a mai scris, nu a mai întrebat de mine, m-a uitat, sau cel puțin așa cred eu. Iar eu... Eu mi-am amintit. Acum doua zile am văzut-o. Era așa frumoasă, că atunci când m-am îndrăgostit de ea prima oara. Dar era cu el. Nu mai era aceeași femeie, fericita. Nu mai radia. A imbolnavit-o relația din trecut, și mă fac responsabil pt tot ce a simțit. Sunt nesimțit. Nu am scuza.
Acum as da orice sa pot sa o mai ating, sa mai vorbim, să știu că m-am iertat... Dar nu am șansa.
Daca vezi mesajul, să știi că mereu mereu și mereu o sa fii in sufletul meu, fetița mea frumoasa. Ai fost prea buna pt mine și recunosc. Nu te am meritat. Tu meriti totul.
PS. Nu lăsați pe alții să se bage în relația voastră, că o să aveți de suferit o viață. O iubire adevărată și sinceră, numai o dată poți să o ai. Eu am avut-o cu ea . 🥺❤️
Al tau om. P.P
😂😂😂nu sa bagat nimeni in relatia voastra ,tu ai lasat-o,acum ai vreao inapoi dar nu se mai poate 😮😮😮😮
Fă-ți curaj si trimite i melodia cu acest mesaj
....și vei vedea că ți va răspunde
Ce s-a mai întâmplat? 😁
Da , fa ți curaj ,încearcă poate mai ai o șansă și nu e tarziu
Sun-o ! Poate și ea e cu el, dar cu gândul la tine ! Poate este cu el ca să uite de tine, să uite că nu poate să fie cu tine ! 🙏
Dragostea este cel mai mare calmant,a tuturor timpurilor! Fără Dragoste,fără iubire,doar existăm,însă nu trăim frumos.❤
superbă melodie și în 2023 Top🤗🤗🤗🤗
Ai dreptate
Daaaa❤
Suferă careva sau sunt singurul 😔😔
Eu de două luni sufăr pe melodia asta 😭
euuuuuuu
Bravo felicitări foarte frumoasa piesa mulțumesc frumos ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
Felicitări super piesă îmi place foarte mult 😘😘😘❤️❤️❤️❤️❤️
Chiar asa ... ma regăsesc în fiecare cuvânt.... 😢
❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤😂❤😂😂😂😂❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
Bravo Maistre, ești preferatul meu!!
Ti se rupe sufletu...
picioru
O voce minunata ai Blondu de la Timisoara. Multa sanatate si realizari frumoase va doresc.
😂❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢
Pansament pentru suflet
Depinde de caz
i sa umflat coaiele la tudi
Cea mai frumoasă piesă
Vvcwradfdță
Mnutțâîuțâwîâjkmnf
Da mereu îmi va fi dor de el 😢 el e inima și sufletul meu drag 😔
Felicitări pentru melodie te atinge unde doare am pierdut 2 fiinte minunate
Atinge inima mea mult! O adoor! Bravooo. Pt melodie Blondu de la Timișoara!!!!
O melodie pe cat de senzuala, pe atat de directa in privinta Dragostei bineinteles ! Dragostea e lucru Mare ! Sa fim foarte atenti pe cine iubim !
Ptr prima data o ascult...Și n general nu ascult manele. Dar asta m a atins pe suflet..
Ai o voce de milioane blondule-Cum naiba sa nu - mi fie dor
Cat de frumoasa e melodia 😘😘😘
Cea mai frumoasa meleodie❤❤❤
Cea mai frumoasă melodie
Superba piesa!!!
Foarte frumoasă melodia de fiecare dată când o ascult îmi aduce aminte de fosta mea iubită
O piesă sublimă! Felicitări!
Cel mai tare omul bravo sa trăiești 1000
Superbă melodia!
Superbă piesa am ascultat-o de N ori până acum....Felicitari💫
🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥
Mare talent
Ce voce placuta are Blondu de la Timisoara.
Asta e doar.petru sufletu meu rut în bucăți mici.eule cos lumea le rupe
Wooooow,ce piesaaaa ❤❤❤ mamaaaaa 🙈🙈❤❤❤
La cat mai multe piese de genul asta! Felicitari 🔝🔝🔝
Imi place mult Piesa foarte frumos voce are❤❤
Superbă melodie și interpretare cu un superb videoclip. Bravo Blondu de la Timișoara. O seara binecuvântată vă doresc.
Mulți se vor regăsi în această melodie superba.
O ador melodia asta ❤❤❤❤❤
O voce adorabilă are acest interpret.
Frumos canta ami place❤❤❤
Acel cnv S-o dus. Nui bai. Oricum amintirea ramîne în inima mea. 😭
Cea mai tare melodie.. Super 👏👍
Cea mai frumoasa melodie. Te ador bravo esti minunat felicitari💞💞💞
O rămas o amintire această melodie.. Faine Versuri. Felicitări... Ămi răscolește o amintire! DE Acum 4 Anii... Ramîn! Fără cuvinte.. O rămas o amintire. Te țuc din Brașov. Ăți ascult tooooate melodile.. Tale Copil al lui Dumnezeu. Felicitări. Domnul nostru Isus Hristos să te binecuvinteze. Ai o voce plină de har. Rar. Servus tuturora. Faine Versuri. 😭🙏🙏🙏
Superbă melodie și interpretare cu un superb video. Bravo Blondu de la Timișoara. Felicitări! Multă sănătate și fericire.
Unii isi iau ramas bun
Si se duc pe un alt drum
Dar tu ma suni si acum
Sa ma-ntrebi ce si cum
Sa ma-ntrebi ce si cum
Daca mi-e bine
Daca mi-e dor de tine
Daca iubesc.. si pe cine
Doar tu o stii deja
Ca-mi plange inima
Dupa tine
Tu poate nu stii
Dar eu tot te-astept sa vii
Cum naiba sa nu-mi fie dor
Daca tu nu mai esti
Si cum naiba sa-mi fie usor
Daca nu ma iubesti..
Tu vorbesti, eu sunt tacut
Dar imi place sa te-ascult
Vrei sa stii ce-am mai facut
Ca nu ne-am mai vazut
Ca nu ne-am mai vazut
Daca mi-e bine
Daca mi-e dor de tine
Daca iubesc.. si pe cine
Doar tu o stii deja
Ca-mi plange inima
Dupa tine
Tu poate nu stii
Dar eu tot te-astept sa vii
Cum naiba sa nu-mi fie dor
Daca tu nu mai esti
Si cum naiba sa-mi fie usor
Daca nu ma iubesti…
)lok)0010⁰
Ok
7
Frumoase cuvinte
😊😊
F.A.N.T.A.S.T.I.C.O Blondu de la Timisoara - Cum naiba sa nu-mi fie dor 🌹
Bună seara!
Ți am ascultat melodiile ,aceasta piesa este de excepție.
Felicitări ,pentru voce.
Aștept să mai compui tot ceva de excepție .
Încă odată ,
FELICITARI!!?????
Cum naiba sa nu îmi fie dor😢😢😢....dar tu o știi deja că îmi plânge inima după tine😢😢😢
Frumoasa melodie❤❤
Multi se vor regasi in aceasta melodie.
Woaw Ești foarte tare și Drăguț.... Te ador
Frumoasa melodie Felicitări
Când pui suflet pentru cineva și verzi că se gândește la altceva e greu 😢😢😢😢
Foarte frumos 🥰🥰🥰🥰
Super melodie
Ce voce 😱❤️❤️😥💔🥺
2020 😥
Eu
Eu🤗
Nu pot sa cred cum CINTA ,CU CE SUFLET
Ma regăsesc în aceasta melodie superba😢
SUPERBĂ PIESA
Îmi place melodia foarte mult ❤️😭
18 .01.24 inca se asculta cea mai frumoasa melodie ❤
Regret anumite lucruri 🥺
Este farte frumosa melodia 😢😢😢😢😢😢
Aceasta melodie de nenumarate ori am ascultato.
Mamaaa cum e piesa astaa 🤗🤗🤗
Super mișto piesa😍
Super super melodia o ascult in fiecare zi
Da ai dreptate ca e foarte frumoasa melodi asta
😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢
😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
@@rodicajivan4687😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊
❤❤❤❤❤❤❤❤❤ superbă melodie
Super melodie.fr voce .ador melodia asta
2023,chiar!
E păcat să nu asculți așa ceva 🥰😁
Cine o mai o asculta
Frumoasa melodie!
Multumesc pt piesa asa traiesc si ieu exact cum cantati an piesa va admir cu respect andreea multumesc va iubesc
Super piesă.
2023 cnv?🙂
2024 o ascult💔 😢🥺😔
Superba melodie. Felicitari! Multumim din suflet Blondu de la Timisoara. Succese si mari realizari in continuare va doresc.
No😄😤😠
2024 cineva?😢
Da😢
Da😢
Daaa
❤
Da😢
Eu 4/10/ 2023 superba melodie , Felicitari Blondu De la Timisoara ❤❤❤
Da ai grijă 😢😢😢😢😢😢
Superbe cântece.
Felicitări !!!!!?
Piesă valabilă numai dacă iubești ❤
❤
❤
Da piesa asta ramane story .pentru viata mea plecata dp strada mea sti ce zic hit pentru ea.dus sa dus .end sfarsit.toflea .dp stada mea.asa ca ami este mereu gandul la ea .o minune as dori ca ceasta piesa sati vorbeasca pe anteles acolo und esti
2023 si trecutul numi da pace deloc ma trage inapoi pur si simplu
Super piesa de suflet
SINT CLIPE GRELE IUBIR
Melodia astaaa.. 🥰💔
super melodie 2020
Cum naiba să nu-mi fie dor, dacă tu nu mai ești 😢cum naiba sa mi fie ușor dacă nu mă iubești 😢
Super frumos
Aștept melodii noi de la tine!!!!
NU E TOTUL LA FEL MAI PIERZI IN VIATA SOARELE APARE ACOLO UNDE E ADEVAR
Mel mea❤❤❤
Și în 2024❤