Degeaba daca nu ai și un dram de noroc! Cat despre o părticică de destin cred cu strășnicie că există în viața fiecăruia indiferent de tot ce suntem și implicit de alegeri.
Dumnezeu sa va ierte! Dar timpul n-a mai avut răbdare si v-ati despărțit iar apoi pe amândoi v-a luat intr-o stea să nu vă puteti bucura de rolul de parinte.Odihna veșnică in Împărăția lui Dumnezeu talentatilor!
@ Lilli Hemer Așa am perceput și eu situația, nu în privința copiilor, dar îl consider un om bun, protector, cu iubire si dăruire pentru Mădălina. Dacă nu a știut să-l aprecieze, a ales ceea ce nu i s-a potrivit.
Iubire adevarata , numai ei stiu ce a fost in sufletul lor Marilee valori a Romaine care astazi numai sunt prezente din pacate Madalina cu drag iti ascult cantecele si acum in 2017 ma regasesc parca trecand prin viata imi lipseste acel ceva care nimic nul poate umple un gol nu stiu ce poate asa a fost si ea. Toate cantecele ei au fost atat de patrunzatoare 😉
A fost înfloritoare alături de Șerban Georgescu, el o iubea, compunea pentru ea, cele mai frumoase cântece, cu care s-a lansat. Mulțumită acestui om, de mare calitate morală, cu mult talent și dedicație, a reușit să devină o adevărată divă, "fata cu părul de foc". Bineânțeles, vocea și farmecul îi aparțineau, dar a fost modelată cu dragoste și pricepere de omul de lângă ea. Poate mai trăiau și acum, dacă rămâneau împreună. Motivul despărtirii, numai ei îl cunoașteau, păcat că s-a întîmplat așa. Mădălina și-a ales un drum fără întoarcere, foarte trist. Dumnezeu să-i odihnească în pace, pe cei doi soți, care împreună, ne-ar fi putut oferi și acum, un regal muzical.
Mare păcat! Toate planurile Mădălinei cu bărbatul pe care l a iubit enorm s au destrămat.si majoritatea din platou au plecat Intr o lume mai buna. Au devenit stele strălucitoare pe care nu le vom uita niciodată.Vor rămâne veșnic în amintirea și aprecierea noastră! Dumnezeu sa le odihnească sufletele și să le ofere liniștea acolo langa El căci,in planul terestru..așa cum discutau nu au găsit o.
In ziua de astazi esti considerat un talent national daca imiti si iti bati joc de boschetari, puscariasi, hoti etc. Vorbesc despre bendeac and company. Talente non-talente. Pacat.
@ Lucia Mocanu Oare așa să fie ?, se vedea că o iubea, a compus cele mai frumoase cântece cu care s-a lansat, o modelat-o, cu talent și dedicație. Oricum drumul în viața alături de Serban Georgescu, îi oferea siguranță și o carieră de succes. Drumul ales a fost fără întoarcere. Păcat !?!
Cred ca ea fără el ,nu mai avea aceeași valoare .Si nu a vrut copil pana nu a vazut ca el si-a facut .Multi vorbesc aiurea.Dupa ce nu a mai.avut piese compuse de el ,nu a mai fost nr 1 ,cum se învățase.
El o diviniza si a ajutat o sa ajunga cine este !!! El a creat o uitati va cum a intervenit real sa o complecteze Intradevar la problema reala sa FIE EA ARTISTA ! SI A OMORAT O UN CRETIN CARE DATA LIBER ! O DOAMNE DUNNEZEU SA I ODEIHNEASCA !🌷🌷🌷🌷🌷🌷🌷❣❣❣
Motive , la acea vreme este adevarat ca muzica era pe primul loc doar pt .Madalina de morti numai de bine ansa acest domn si-ar fi dorit un copil znsa se vede cu ochiul liber ca ea nu deoarece lipsea atractia fizica din partea ei .Dovada ca casatoria lor nu a functionat si copilul a venit mai tarziu cu al doilea sot !.Cand a realizat greseala facuta si ca este de fapt antre ciocan si nicovala dand cioara din mana pe cea din par a fost prea tarziu .Probabil i-a fost frica sa ceara ajutor stiind ca vor rade de ea sau ar credeao nebuna dezvaluind intentia celui an care a crezut si asa a asteptat sa vina momentul dar probabil nu s-ia anchipuit ca va fi chiar de ziua ei .A sperat pana an ultimul moment cred ca se poate ansela asupra unor oameni ansa cred ca asta i-a fost fatal .Sinucidere nu prea cred ,asa cum multi dintre oameni nu cred ca era asa de deprimata lasand chiar si un bilet care foarte bine poate sa fie o facatura .Numai Dumnezeu poate face lumina si dreptate si dupa cum stim cu totii el nu uita sa faca plata nimanui nici cand faci bine si nici cand faci rau .!Pana atunci sa ne rugam sa aiba lumina de la sufletele noastre cate un pic de la fiecare ! .🕯🕂☄🌷🌹🌻🌼
@@lenutalupu8702 Ma bucur ,mai rau cand oamenii plang ,insa cand rad nu-i bai !Rasul este sanatos ,pune in miscare toti muschii fetei ,asa ca tot raul spre bine !👍☘😆🕊
Așa -i! Nu trebuia să se despartă de Șerban! Sau dacă s-a despărțit de el, nu trebuia sa-l lase pe vampirul energetic m.p, să -i intre în suflet , în casă și în familia ei! De sectarul narcisist n-a mai apucat să se despartă, dacă a văzut că nu o poate opri, "a sinucis-o!"
@@sabinilie8358 Nu a înșelat pe nimeni ea! Au avut o căsnicie cam de zece ani.Nu toate femeile sunt pe același calapod,daca nu cunoști e bine să te abti.Daca îl înșela avea partener deja la divorț,nu era genul aventurier.Si apoi presei nu i scapă nimic despre viețile artiștilor așa încât niciodată nimeni nu a relatat vreo relație a Mădălinei în afara căsătoriei și drept dovada că și ea s a măritat mai târziu cu Petru Mircea,dealtfel o alegere mai degrabă neinspirata însă este și un destin.Relația cu Șerban a devenit mai dificila fiindcă aveau multe turnee și își doreau copii insa ea pierduse o sarcina pe stress,asta a relatat mama ei și apoi nu a mai reușit să rămână însărcinată, a făcut și tratament ...Era și destul de sensibilă și perfecționistă și a tras prea mult de ea,asta a costat.o! Era sufletista nevrând să dezamăgească pe nimeni,rude și apropuati....apoi nu se știe cum a venit declinul și conflictul în relație și au decis să se separe....însă asta a marcat.o foarte mult,posibil și alegerea partenerei lui în noua realatie cu care a avut un copil și mai ales decesul lui deoarece l a iubit.Oricum e istorie.....🙏
Magda sau Madalina a fost creatia lui Serban Georgescu , el i.a scris si compus fix dupa cum putea ea interpreta ca nu prea putea cu vocea aia ragusita.Dupa ce s.au despartit ea s.a chinuit sa reziste pe scena dar nu a avut succesul pe care il avea cu Serban
Nimeni nu merge in cer. Termenul cer este Ireal. Exista Spatiu cosmic, daca te duci pe cer, vei ajunge in spatiu cosmic. CER este doar un termen fictiv, cum si axa pamantului
@@alexsimarinela1310 ai auzit de Biblie? Citeste si vezi Ce zice Dumnezeu, cel care ne-a creat. Ai auzit de “inviere” ? Deci dupa Ce au murit cu totii dorm! Vom dormii Pina la Judecata ! Atunci vom invia dupa cum si Domnul Isus a Inviat desigur. Dar intrebatea este cine merita sa mearga in Rai cu Donmul Isus? Caci sfintenia si crezul tau in Isus defineste destinul tau etern. Rai sau iad..? Nimeni necurat Nu va intra pe poarta Raiului. Din pacate multi vor merge pe calea pierzari. Viata asta Nu e doar un roman foileton. O spun sincer ca sa stii Biblia si poruncile Domnul sint pentru noi oameni. Dar pe nedrept si in pacat nimeni Nu va vedea pe Dumnezeu! Citeste.... ! O seara binecuvintata!
da tot vorbeste Madalina aiurea si isi acopera sotul.barbatul hotaraste cum a putut sa o ia de nevasta putea sa.i faca si copii dar ea franeaza si nu vrea ,nu.l iubea pe Serban vroia cariera si viata ptr ca era tanara. fiecare s.a ales cu ce a vrut.
ce sintem noi--- JUDECATORI SUPREMI? DACA PLANETELE AU TRAIECTORIILE LOR, NOI LE AVEM PE ALE NOASTRE,SI LE NUMIM - DESTINE. CIND VINE doamna cu coasa,punem punct la toate,fara da,fara daca etc
ion cristi suditu / pt mine , lucrurile stau asa : ea, dintr - o familie cam colorata si fara tzinuta la un nivel admis de inapoiere deci ea a parvenit si a adorat sa faca valva. O spyn sincer, fara rautate - MEREU am vazut asa - lucrurile. Gogoasha ei - ca l - a iubit pe acest ...georgescu, era de fapt - compromisul jenant si generalizat la cantarete , de a - si asigura pe unyl care sa compuna numai ptr ea !! (Asta a facut si Stela Popescu - care si aici se sclifoseste de istov, ca mereu ). PANGLICARESE - acest gen de femei si imi pare rau ca acest stil de cuibareala interesata - e cam tot ce au lasat - in urma lor...DUMNEZEU sa le judece cum stie EL , ca pe fiecare dintre noi. ! ...Mie nu imi plac DELOC - femeile ce se maimutaresc - fac valva non stop si de fapt sunt la nivel artistic , Mediocru !! Asta este parerea mea si nu o var altora pe gat, dar e o parere inflexibila ! Amin !! 🙇♂️👎
Fara suparare , dar cei doi nu sunt " mari valori" - ci starlete trecatoare si cu o viata galagioasa si fara discretie....Oameni cu ambitii pamantesti, interesati sa exchibitioneze - public . Ea etaleaza ...picioare ( vezi clipul muzical al lui Margineanu : scoici, melci, raci , CRACI !! ) iar el - o etaleaza pe ea ! ( ia uite ce am...achizitionat, voi puteti ? )... Iar stela popescu - mai zburdalnica decat in tinerete , pune un motz definitiv - imaginilor , ca un streif etern : KHIETSCH !
ce tampenii spune georgescu, cariera, ascensiune, abia reuseste sa se exprime, un copil il faci si gata, apoi ajuta bunicii, adevarul e ca nu au vrut nici unul nici altul. de el mie nici nu mi place ca barbat
Atunci îmi păreau plictisitoare aceste emisiuni! Acum nu mai avem nici acei oameni, nici emisiunile in care se vorbea- acum doar zgomot și lătrat!
Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în pace,mari valori, adevărați artiști!😢😢😢🌹🌹🌹
😰
Oameni adevărați. Vor rămâne în gândurile noastre a celor ce am trăit cu ei in vremuri de liniște speranța . Dumnezeu să i odihnească
Ce oameni minunati a avut Romania !!!!!😢😢😢😢😢😢
Astea erau emisiuni adevărate nu ce vedem acum pacat
De n ori mai frumoasa ca unele pisicute din 2020
Degeaba daca nu ai și un dram de noroc! Cat despre o părticică de destin cred cu strășnicie că există în viața fiecăruia indiferent de tot ce suntem și implicit de alegeri.
Dumnezeu sa va ierte! Dar timpul n-a mai avut răbdare si v-ati despărțit iar apoi pe amândoi v-a luat intr-o stea să nu vă puteti bucura de rolul de parinte.Odihna veșnică in Împărăția lui Dumnezeu talentatilor!
Dumnezeu sa va ierte si sa va odihneasca in pace ! :(
Dumnezeu sa-i odihneasca in pace ! Mare pacat de asa oameni .
Ce suflet nobil a avut Șerban G. cum a acoperit-o el pe Mădălina ca nu poate sa facă copii. (pe cale naturală) Dumnezeu să-i ierte. 🙏
@ Lilli Hemer
Așa am perceput și eu situația, nu în privința copiilor, dar îl consider un om bun, protector, cu iubire si dăruire pentru Mădălina.
Dacă nu a știut să-l aprecieze, a ales ceea ce nu i s-a potrivit.
@@rodicamoldovan3053 8
El avea o amanta nu? Si Madelina a aflat
@@rodicamoldovan3053 Adevărat! Două suflete frumoase!
Dumnezeu să ii odihnească în pace!
dumnezeu sa-i odhineasca in pace
Dumnezeu sa i odihneasca în pace pe toți 3
Din acel platou, toti au murit! Mari valori...pacat! 😣
Telviziunea trebuie sa abordeze si sa se reorenteze complec cu programe de culturA pentru tineret
Ca-n viata, Toti plecam.
Da?,chiar toti?
@@forinaion6245 da
Nu au murit. S-au mutat in eternitate. Nu murim ci doar mergem acasa de unde am venit.
cât era de frumoasă și elegantă...
Dumnezeu sa-i ierte,s-au dus acolo de unde nu se mai vine!
Iubire adevarata , numai ei stiu ce a fost in sufletul lor Marilee valori a Romaine care astazi numai sunt prezente din pacate Madalina cu drag iti ascult cantecele si acum in 2017 ma regasesc parca trecand prin viata imi lipseste acel ceva care nimic nul poate umple un gol nu stiu ce poate asa a fost si ea. Toate cantecele ei au fost atat de patrunzatoare 😉
muzica ei e genială și acum în 2021, vocea absolut unică :)
A fost înfloritoare alături de Șerban Georgescu, el o iubea, compunea pentru ea, cele mai frumoase cântece, cu care s-a lansat.
Mulțumită acestui om, de mare calitate morală, cu mult talent și
dedicație, a reușit să devină o adevărată divă, "fata cu părul de foc".
Bineânțeles, vocea și farmecul îi aparțineau, dar a fost modelată cu dragoste și pricepere de omul de lângă ea.
Poate mai trăiau și acum, dacă rămâneau împreună.
Motivul despărtirii, numai ei îl cunoașteau, păcat că s-a întîmplat
așa.
Mădălina și-a ales un drum fără întoarcere, foarte trist.
Dumnezeu să-i odihnească în pace,
pe cei doi soți, care împreună, ne-ar fi putut oferi și acum, un regal muzical.
Pacat ca nu mai sunt printre noi 😪😪.Dumnezeu sa -i ierte.!.😪😪😪
Ufff dispar valorile...si altele nu mai vin..am renuntat de ani de zile la tv..prea multa mizerie azi!
Nu mai avem spectacole de revistA COMEDIE UMOR OPERETA MUZICA CLASICA NIMIC afara de politica nici o educatie culturala a tineretului
@@sirbumarioara280 Se promoveazã prostia şi incultura !
Se simte şi se vede lipsa bunului simț, lipsa educației!
Apare culita si daniela 😅😅😅😅adevarate valori......
Toti trei s- au stins. 🖤🖤🖤❤️
Dumnezeu să-l odihnească în pace Dumnezeu să-l ierte !!😢
Mare păcat! Toate planurile Mădălinei cu bărbatul pe care l a iubit enorm s au destrămat.si majoritatea din platou au plecat Intr o lume mai buna. Au devenit stele strălucitoare pe care nu le vom uita niciodată.Vor rămâne veșnic în amintirea și aprecierea noastră! Dumnezeu sa le odihnească sufletele și să le ofere liniștea acolo langa El căci,in planul terestru..așa cum discutau nu au găsit o.
Da... ce trist!
Frumoasa și eleganta. Minunați amandoi
Nici unul nu mai e...Trist, foarte trist. Si ramanem cu non-valori.
In ziua de astazi esti considerat un talent national daca imiti si iti bati joc de boschetari, puscariasi, hoti etc. Vorbesc despre bendeac and company. Talente non-talente. Pacat.
Ia unit o mare iubire, din pacate el ca un dobitoc o însela cu toate fufele si ea nu a mai putut suporta.😪😥😰
@ Lucia Mocanu
Oare așa să fie ?, se vedea că o iubea, a compus cele mai frumoase cântece cu care s-a lansat, o modelat-o, cu talent și dedicație.
Oricum drumul în viața alături de Serban Georgescu, îi oferea siguranță și o carieră de succes.
Drumul ales a fost fără întoarcere.
Păcat !?!
Cred ca ea fără el ,nu mai avea aceeași valoare .Si nu a vrut copil pana nu a vazut ca el si-a facut .Multi vorbesc aiurea.Dupa ce nu a mai.avut piese compuse de el ,nu a mai fost nr 1 ,cum se învățase.
S.au dus valorile culturale ale Romaniei
Doamne ce suflet ❤
Dumnezeu sai odihneasca pe toti oamenii deosebiți toți cei buni Domnul ai ia acasă
🥺acum toți sunt ln ceruri aici e iadul pe pamant acum sunt fericiti acolo
Ce fericită era
El o diviniza si a ajutat o sa ajunga cine este !!!
El a creat o uitati va cum a intervenit real sa o complecteze
Intradevar la problema reala sa FIE EA ARTISTA !
SI A OMORAT O UN CRETIN CARE DATA LIBER !
O DOAMNE DUNNEZEU SA I ODEIHNEASCA !🌷🌷🌷🌷🌷🌷🌷❣❣❣
€
Motive , la acea vreme este adevarat ca muzica era pe primul loc doar pt .Madalina de morti numai de bine ansa acest domn si-ar fi dorit un copil znsa se vede cu ochiul liber ca ea nu deoarece lipsea atractia fizica din partea ei .Dovada ca casatoria lor nu a functionat si copilul a venit mai tarziu cu al doilea sot !.Cand a realizat greseala facuta si ca este de fapt antre ciocan si nicovala dand cioara din mana pe cea din par a fost prea tarziu .Probabil i-a fost frica sa ceara ajutor stiind ca vor rade de ea sau ar credeao nebuna dezvaluind intentia celui an care a crezut si asa a asteptat sa vina momentul dar probabil nu s-ia anchipuit ca va fi chiar de ziua ei .A sperat pana an ultimul moment cred ca se poate ansela asupra unor oameni ansa cred ca asta i-a fost fatal .Sinucidere nu prea cred ,asa cum multi dintre oameni nu cred ca era asa de deprimata lasand chiar si un bilet care foarte bine poate sa fie o facatura .Numai Dumnezeu poate face lumina si dreptate si dupa cum stim cu totii el nu uita sa faca plata nimanui nici cand faci bine si nici cand faci rau .!Pana atunci sa ne rugam sa aiba lumina de la sufletele noastre cate un pic de la fiecare ! .🕯🕂☄🌷🌹🌻🌼
Marie! Te-a luat gura pe, dinainte? Am ras de ma doare "vrabia "....🤣
@@lenutalupu8702 Ma bucur ,mai rau cand oamenii plang ,insa cand rad nu-i bai !Rasul este sanatos ,pune in miscare toti muschii fetei ,asa ca tot raul spre bine !👍☘😆🕊
Niciunul dintre ei nu mai este .
RIP
Te jubes soarele meu.
Nu trebuia sa se desparta de el.
Așa -i! Nu trebuia să se despartă de Șerban!
Sau dacă s-a despărțit de el, nu trebuia sa-l lase pe vampirul energetic m.p, să -i intre în suflet , în casă și în familia ei!
De sectarul narcisist n-a mai apucat să se despartă, dacă a văzut că nu o poate opri, "a sinucis-o!"
Frumusete teai dus prea devremee😂
Nu-i de rîs rușine să-ți fie sa nu-i dorești dușmanului tău așa ceva să-ți vezi copilul mort 😰😰😰😰😰
Daca e o persona mai in varsta care nu se prea pricepe cu tecnología, cel mai probabil a confundat emoticonul.
Te pup
Carina's vlogs / Scuze, dar ar fi o intrebare, daca tot vorbiti lejer , cu mortii : ziceti - TE PUP ! Acum, Intrebare " vie sau moarta ? Of !!
Urîte comentarii la adresa unor artisti plecati la cer.
Odihnă veșnică!
Amintiri de aur
👏🌹❤👼
Daca se iubeau asa mult de ce s.au despartit?stie cineva?
A înșelat o
Θεραπευτές.
@@AndraSterian Serios??? Pe ea? Nu cred! 🤔🤨🤨
@@AndraSterian la inselat mai exact .
@@sabinilie8358
Nu a înșelat pe nimeni ea! Au avut o căsnicie cam de zece ani.Nu toate femeile sunt pe același calapod,daca nu cunoști e bine să te abti.Daca îl înșela avea partener deja la divorț,nu era genul aventurier.Si apoi presei nu i scapă nimic despre viețile artiștilor așa încât niciodată nimeni nu a relatat vreo relație a Mădălinei în afara căsătoriei și drept dovada că și ea s a măritat mai târziu cu Petru Mircea,dealtfel o alegere mai degrabă neinspirata însă este și un destin.Relația cu Șerban a devenit mai dificila fiindcă aveau multe turnee și își doreau copii insa ea pierduse o sarcina pe stress,asta a relatat mama ei și apoi nu a mai reușit să rămână însărcinată, a făcut și tratament ...Era și destul de sensibilă și perfecționistă și a tras prea mult de ea,asta a costat.o! Era sufletista nevrând să dezamăgească pe nimeni,rude și apropuati....apoi nu se știe cum a venit declinul și conflictul în relație și au decis să se separe....însă asta a marcat.o foarte mult,posibil și alegerea partenerei lui în noua realatie cu care a avut un copil și mai ales decesul lui deoarece l a iubit.Oricum e istorie.....🙏
Totu ii nou si vechi is toate....pretuieste clipa.
Păcat ca nu mai trăiesc
V ar fi bucurat nespus de mult bla bla bla
Cind a murit Şerban Georgescu?
Pe data de: 04.03.2007
Şerban a fost ultimul barbat? This was her show, and he interrupted her, so he could talk. How rude!!!!
@@antoanetaslavescu2086 Șerban a fost primul ei soț, cand a murit era casatorita cu Petru Mircea
Baaaaaa...valorile noastre e plecate dar sau intors....
Magda sau Madalina a fost creatia lui Serban Georgescu , el i.a scris si compus fix dupa cum putea ea interpreta ca nu prea putea cu vocea aia ragusita.Dupa ce s.au despartit ea s.a chinuit sa reziste pe scena dar nu a avut succesul pe care il avea cu Serban
Credeti ca toti artisti merg in cer? trebuie sa fi sfint sa mergi in cer
,
Nimeni nu merge in cer. Termenul cer este Ireal. Exista Spatiu cosmic, daca te duci pe cer, vei ajunge in spatiu cosmic. CER este doar un termen fictiv, cum si axa pamantului
Pai atunci nimeni nu merge in "cer" :))
@@alexsimarinela1310 ai auzit de Biblie? Citeste si vezi Ce zice Dumnezeu, cel care ne-a creat. Ai auzit de “inviere” ? Deci dupa Ce au murit cu totii dorm! Vom dormii Pina la Judecata ! Atunci vom invia dupa cum si Domnul Isus a Inviat desigur. Dar intrebatea este cine merita sa mearga in Rai cu Donmul Isus? Caci sfintenia si crezul tau in Isus defineste destinul tau etern. Rai sau iad..? Nimeni necurat Nu va intra pe poarta Raiului. Din pacate multi vor merge pe calea pierzari. Viata asta Nu e doar un roman foileton. O spun sincer ca sa stii Biblia si poruncile Domnul sint pentru noi oameni. Dar pe nedrept si in pacat nimeni Nu va vedea pe Dumnezeu! Citeste.... !
O seara binecuvintata!
da tot vorbeste Madalina aiurea si isi acopera sotul.barbatul hotaraste cum a putut sa o ia de nevasta putea sa.i faca si copii dar ea franeaza si nu vrea ,nu.l iubea pe Serban vroia cariera si viata ptr ca era tanara. fiecare s.a ales cu ce a vrut.
Gresit l-a iubit f.mult, dovada ca nu a rezistat fara el.😰😥😪
ce sintem noi--- JUDECATORI SUPREMI? DACA PLANETELE AU TRAIECTORIILE LOR, NOI LE AVEM PE ALE NOASTRE,SI LE NUMIM - DESTINE. CIND VINE doamna cu coasa,punem punct la toate,fara da,fara daca etc
Nu i am vazut niciodata potriviti.
nu stiu ce a vazut la cartafoiul asta,e urat pe langa ea
a lansat-o
Nu contează cum e fizic ci in interior nu se judecă niciodată asa poate a vazut la el bunatate , blândețe ,iubire si multe altele
*******************
exact
Iozefina Penesel eaaaaa
ion cristi suditu / pt mine , lucrurile stau asa : ea, dintr - o familie cam colorata si fara tzinuta la un nivel admis de inapoiere deci ea a parvenit si a adorat sa faca valva. O spyn sincer, fara rautate - MEREU am vazut asa - lucrurile. Gogoasha ei - ca l - a iubit pe acest ...georgescu, era de fapt - compromisul jenant si generalizat la cantarete , de a - si asigura pe unyl care sa compuna numai ptr ea !! (Asta a facut si Stela Popescu - care si aici se sclifoseste de istov, ca mereu ). PANGLICARESE - acest gen de femei si imi pare rau ca acest stil de cuibareala interesata - e cam tot ce au lasat - in urma lor...DUMNEZEU sa le judece cum stie EL , ca pe fiecare dintre noi. ! ...Mie nu imi plac DELOC - femeile ce se maimutaresc - fac valva non stop si de fapt sunt la nivel artistic , Mediocru !! Asta este parerea mea si nu o var altora pe gat, dar e o parere inflexibila ! Amin !! 🙇♂️👎
Atât soțul, cât și părinții Mădălinei au încercat să profite de necazul său,in scop publicitar și pt .a primi foloase necuvenite !
Uuuu......
Cum îndrăznești să vorbești așa de părintii Mădălinei?
Repetați papagaliceste fără să gândiți!
Ai părinți?
Fara suparare , dar cei doi nu sunt " mari valori" - ci starlete trecatoare si cu o viata galagioasa si fara discretie....Oameni cu ambitii pamantesti, interesati sa exchibitioneze - public . Ea etaleaza ...picioare ( vezi clipul muzical al lui Margineanu : scoici, melci, raci , CRACI !! ) iar el - o etaleaza pe ea ! ( ia uite ce am...achizitionat, voi puteti ? )... Iar stela popescu - mai zburdalnica decat in tinerete , pune un motz definitiv - imaginilor , ca un streif etern : KHIETSCH !
D-nul David nu știți ce vorbiți!!!! Au fost niste valori nu că acum că ai mizerie in muzica!!!! Un pic de respect către cei în neființă!!!!!!
Unii abereaza efectiv si mai incep si cu "fara suparare"....
De ce nu dati toate raspunsurile la critica televiziuni
ce tampenii spune georgescu, cariera, ascensiune, abia reuseste sa se exprime, un copil il faci si gata, apoi ajuta bunicii, adevarul e ca nu au vrut nici unul nici altul. de el mie nici nu mi place ca barbat
Of! Si tata de Popeasca! Ea de ce nu a facut copii? 🤮
Sa întrebe prostii!!!😡😡😡
Faptul ca a a fost măritată atât de tânără cu hardughia asta de om.. A contat sa ți petreci cei mai frumoși ani cu.. Arătarea asta de Șerban Gaozescu
A castigat si Salam ,,Discul de aur" pt maneaua ,,Off veatza mea!" De ce sunteti rai?😂😂😂
Femeia era deja bolnava mental.. restul sunt povesti când vrei un copil îl faci și Basta nu inventezi tâmpenii de explicații..