Ba esti bulache nu mai pacali lumea cu vpn-urile astea prostesti prostii doar necunoscatorii pun botul. INAINTE DE A VA ABONA LA ASA CEVA CITITI cititi mult ce inseamna vpn in ce consta si ce inseamna datele tale personale si viata ta privata !
Lumi văzută de un pictor psihololg. Cam scunduță pentru a poza în center-fold. Fruntea îi este lată pentru a adăposti drăgălășenii cu ghiotura. Părul dispus în evantai, cam ascunde toată perna, dar ce nevoie ai de pernă?. Și gâdilă meșteșugit când vrea ea. Sprâncenele desenate cu o periuță lată de 1,3 cm cam întunecă orizontul, deși ea este o fire răbdătoare, dedulcită la mâncăruri neaoșe, bună de pus pe rană de dragoste născută și admirată azi, dar nu mai puțin, mâine. Ochii sunt în spatele unor pleoape, storuri coborâte în vară cu soare torid. Nu le ghicești culoarea decât dacă o săruți. Ei, cu nasul avem beleaua care sparge armonia. Aici nu mă bag. Poate un estetician cu Costi alături care s-o țină de mână. Așa o splendoare nu se lasă singură. Sânii îi ține la locul lor, în "V"-ul deschis privirii care îndeamnă la palpabilul oricărei porniri. Talia variază în jurul lui FI 60-65 cm, depinde de cât de strânsă este de mâinile privitorului. Fundul, văzut din profil, rupe rău linia verticală -ordonata de pe abscisa unui sol roditor- și aici putem afla cu exactitate poziția punctului "x", văzut din față, care dezordonează viața unui bărbat. Coapsele se ghicesc după privirea lui Costi de după doi ani de supraviețuire cu ea. Este alintată și extrem de feminină, iar așa conștientă fiind, le exersează pe noi, muritorii după ea. Aceasta ar fi în mare, Lumi care Costi, a avut tot mare, noroc cu ea.
Sunt un CUPLU OMOGEN , VESELI ,SENSIBILI , PLINI DE OMENIE CEVA CE E F.RAR .CĂTĂ MANIERELE-TI SUNT DEFICITARE 👎.CONTROL MAI MULT. MIREASA ANULUI ȘI CUPLUL CEL MAI REUŞIT😊😄!!FELICITĂRI COPII !
Salutari celor de la SunChase Journey!...de la o ``jumatate romanca basarabeanca-jumatate romanca din Muntenia!..( tatal meu a fost(spun fost pentru ca a plecat la ceruri) din orasul Balti-R. Moldova)!!
Cand am auzit ..Ciocarlia ..de la muzicienii aceia , mi s-a umplut sufletul de bucurie , ceva mai romanesc nici nu se putea !!!.. si o spun cu toata sinceritatea .. femei frumoase ca romancele ( ca sunt moldovence, oltence, muntence, maramuresene, basarabence ) mai rar vezi in lume .. Luminita este o femeie frumoasa si inteligenta, iar ei sunt un cuplu reusit!!
la 17:23 muzicienii canta din Maria Tanase - Lelita Ioana 🙂 ... cat despre femei frumoase, gusturile nu se discuta 😊 oricum eu nu prea am vazut moldovence urate
Am intrat fiind sigur că iar ai folosit clickbait-ul clasic , dar aici am greșit. Chiar ai avut compania unei moldovence de toată isprava. Costi și Luminița sunt foarte faini. Îi urmăresc și sunt super ok. Bravo vouă că ați reușit să faceți o vizită la o cramă celebră . Felicitări pentru voi toți.
Wawww Luminita, uaioleu valeuuu valeuuu.... arati dumnezeieste.... sotul tau e cel mai norocos barbat de pe planeta... fara sa o stie😁😂😂😘😍😝💋❤️❤️❤️😋👀👀👀💘💘💘😻🥰🤤
Să Şti Cătălin că eu īi urmăresc şi pe ei pe Costi şi pe Frumoasa Luminița. ,Sunt o Pereche Excepțională. Bunul Dumnezeu să le dea TOT Binele din Lume. Felicitări E Ce Trebuie. Multă Sănătate pentru Voi Toți. Ați Face o Echipa Excepțională.
Ce bine imi pare sa vad oameni de bine,iubiti de mine laolalta,a fost fantastic.Si totodata trebuie sa mentionezi stilul de a-si primi moldovenii oaspetii...CU STIL,calitate ce aveam si noi pe vremuri dar parca am pierdut-o.Era totul natural neregizat,(poate un pic dar era totusi natural)Avem ce invata.
Super fain! Cred ca este cel mai frumos vlog văzut anul acesta. Felicitări! Cătăline, tu ești așa mai "flușturatic" ai grija cu cea mai sexy femeie din Moldova... Costi nu e așa mic... Pare de treaba, dar totul pana la Luminița. :))) Glumesc, desigur. Va pupacim pe toți trei!
E o bucurie sa-i urmaresti pe Costi si Luminita. E un castig pentru suflet si minte! Parca urmaresc un film captivant sau citesc o carte buna. Sunt la fel de bune si multe din vlogurile tale, Catalin. Unele din ele abunda in vulgaritati, dar inteleg, urmaritorii trebuie sa fie din toate categoriile ;)
Aveți dreptate! Moldova lui Ștefan cel Mare de peste Prut, ascunde multe comori neprețuite! Cea mai mare dintre ele, este sufletul și ospeția fraților moldoveni ca nicăieri în lume, și alta este rodul pământului Basarabiei, aceste vinuri și licori dumnezeiești păstrate în cele mai mari și spectaculoase crame din lume, Cricova și Milestii Mici, locuri în care și cei mai mari șefi de state sau dictatori ai lumii, și-au înmuiat orgoliile și au devenit oameni! 🙂 👍
ma bucur ca macar in moldova v-ati intalnit. i-am intrebat daca nu va vedeti in norvegia. is abonat la ei de cand i-ai prezentat pe canalul tau si de atunci ma uit si la ei asa cum iti urmaresc si tie videoclipurile. Long live travel vlogging. Calatorim si noi un pic odata cu voi (asta ne permitem).
13:10 ,, Doamna am si eu o intrebare, de ex noi suntem aici in fata, daca cineva ramane in spate si vrea sa fure o sticla chiar poate so faca, ati mai patit chestia asta? " Tipical Romanian question 😂😂
Salut Vezi un film memorabil cu Anthony Quinn cand in timplul WWII nemtii vroiau sa fure mii de sticle de vin dintr o rezerva subterana din teritorii ocupate,desigur.Ca si moldovenii nostrii si Anthony Q a ascuns o parte din sticle si riscandu-si viata i - a lasat pe nemti fara licoarea mult dorita. Adrian
@@antisocial557 Esti cel mai "social" dintre toti "AntiSocialii", si nu esti "analfabet", stai linistit ! Greseala recunoscuta, este pe jumatate iertata !😉
Are dreptate Costi, autorulotele mari sunt foarte incomode aș putea spune. Trebuie loc de parcare special, campinguri special amenajate care costă și sunt mai greu de găsit . De exemplu în Canada trebuie să faci rezervări cu un an înainte, pentru a rezerva locuri de campare. Un Camper Van micuț, este cel mai practic, poți merge pe oriunde și parcarea nu este o problemă.
Va salut dragii mei si ma bucur Catalin ca teai intilnit cu Costel si Luminita sunt super oameni 🥰🥰🥰❤❤❤🌹🌹🌹🌹🇺🇸🇺🇸🇺🇸🇺🇸🇺🇸🇺🇸 Pofta buna mincarea arata delicious. Locurile si peisajele super frumoase. Ma bucur ca ati fost impreuna .Felicitari. ❤❤❤
Poate omul e obisnuit ca la el acasa. Pur si simplu nu a realizat. Mari educati sunteti unii dintre voi.. :))) Cred ca habar nu a avut pana sa scrii tu comentariul,sa mor 🤣🤣 iti datoreaza viata
Super oameni Luminița & Costi, ma bucur ca v am descoperit de ceva vreme tot datorită lui Cătălin. 👍Cătălin are dreptate ar fii multe de povestit dacă s ar știi rusa.
ca o recomandare ,paharul de vin se tine de picior pentru ca daca il ti de partea de sus degetele incalzesc vinul si isi pierde din propietati .Vinul alb se recomanda a se servi la temperatura de 13 grade
Super tare videoclipul. Ai trezit în mine sentimentul de patriotism, păcat că Moldova nu e parte oficial din România. Despre tine... Doar cuvinte şi gânduri de laudă. Bravo frate, tu faci cele mai frumoase chestii. 😘😘😘
Domnu' Catalin,va rog nu puneti mana pe pahar,ci doar pe piciorul paharului.trebuia domnisoara de acolo sa va explice,ca vinul intai se miroase,apoi se gusta. in rest succes in urmatoarele vloguri.
Se numeste "Milestii Mici " cu doi de "i" si cu "M" mare, adica se scrie cu majuscula daca stii ce e aia, nu cu "m" mic de la "micii" din Obor ! Nu ai auzit ptc.probabil te gandeai cum sa mai infuleci cativa "mici" cu mustar !🤣🤣🤣
83% OFF + 3 LUNI GRATIS SURF SHARK VPN : surfshark.deals/backpack
Gabriel m-ai tepuit ai zis,, maybe din Faroe faci o incursiune in Aran Islands via Galway - ai provocat haos ireal in realul pasunilor destructive.
chiar că , cia mai sexy "al Drecu să fie cel ce te contrazice😉🤭😜👌👋👋💋❤️🤘💪
batranel batranel,da e bun pe ce face!
CATALINE ASA SE TINE PAHARUL DE VIN???INCREDIBIL NE FACI DE RAS 🤣🤣🤭
Ba esti bulache nu mai pacali lumea cu vpn-urile astea prostesti prostii doar necunoscatorii pun botul. INAINTE DE A VA ABONA LA ASA CEVA CITITI cititi mult ce inseamna vpn in ce consta si ce inseamna datele tale personale si viata ta privata !
Felicitări Costi și Luminița pt organizarea mesei de la cramă, adevărată ospitalitate moldovenească.Jos pălăria 👍
Oamenii ăștia sunt super faini. Îi urmăresc cu plăcere. Evident, la fel ca și pe bătrânul Backpack 👌👌👌
Lumi văzută de un pictor psihololg. Cam scunduță pentru a poza în center-fold. Fruntea îi este lată pentru a adăposti drăgălășenii cu ghiotura. Părul dispus în evantai, cam ascunde toată perna, dar ce nevoie ai de pernă?. Și gâdilă meșteșugit când vrea ea. Sprâncenele desenate cu o periuță lată de 1,3 cm cam întunecă orizontul, deși ea este o fire răbdătoare, dedulcită la mâncăruri neaoșe, bună de pus pe rană de dragoste născută și admirată azi, dar nu mai puțin, mâine. Ochii sunt în spatele unor pleoape, storuri coborâte în vară cu soare torid. Nu le ghicești culoarea decât dacă o săruți. Ei, cu nasul avem beleaua care sparge armonia. Aici nu mă bag. Poate un estetician cu Costi alături care s-o țină de mână. Așa o splendoare nu se lasă singură. Sânii îi ține la locul lor, în "V"-ul deschis privirii care îndeamnă la palpabilul oricărei porniri. Talia variază în jurul lui FI 60-65 cm, depinde de cât de strânsă este de mâinile privitorului. Fundul, văzut din profil, rupe rău linia verticală -ordonata de pe abscisa unui sol roditor- și aici putem afla cu exactitate poziția punctului "x", văzut din față, care dezordonează viața unui bărbat. Coapsele se ghicesc după privirea lui Costi de după doi ani de supraviețuire cu ea. Este alintată și extrem de feminină, iar așa conștientă fiind, le exersează pe noi, muritorii după ea. Aceasta ar fi în mare, Lumi care Costi, a avut tot mare, noroc cu ea.
Bagati un subscribe aici: ruclips.net/video/h9JwLEQdslM/видео.html
E bagat de mult, sunt foarte simpatici si au clipuri foarte bine procesate!!!
Sunt un CUPLU OMOGEN , VESELI ,SENSIBILI , PLINI DE OMENIE CEVA CE E F.RAR .CĂTĂ MANIERELE-TI SUNT DEFICITARE 👎.CONTROL MAI MULT. MIREASA ANULUI ȘI CUPLUL CEL MAI REUŞIT😊😄!!FELICITĂRI COPII !
Salutari celor de la SunChase Journey!...de la o ``jumatate romanca basarabeanca-jumatate romanca din Muntenia!..( tatal meu a fost(spun fost pentru ca a plecat la ceruri) din orasul Balti-R. Moldova)!!
18:51 "Ni imbatam" =))) Cele mai fumoase cuvinte
Cand am auzit ..Ciocarlia ..de la muzicienii aceia , mi s-a umplut sufletul de bucurie , ceva mai romanesc nici nu se putea !!!.. si o spun cu toata sinceritatea .. femei frumoase ca romancele ( ca sunt moldovence, oltence, muntence, maramuresene, basarabence ) mai rar vezi in lume .. Luminita este o femeie frumoasa si inteligenta, iar ei sunt un cuplu reusit!!
Ia sa vezi polonezele si rusoaicele,ucrainencele, este cliseu depasit asta cu romancele cele mai tari din lume.
@@horiastoica7300
Și rusoaicele, spaniolele, turcoaicele, italiencele .. sunt femei frumoase.
la 17:23 muzicienii canta din Maria Tanase - Lelita Ioana 🙂 ... cat despre femei frumoase, gusturile nu se discuta 😊 oricum eu nu prea am vazut moldovence urate
@@SumeR006 La min.27 canta Ciocarlia!
@@SumeR006 ,și nici nu ai să vezi!
😂😂😂😂😂😂😂
Super tare vlog-ul, evident, ca restul vlog-urilor voastre, sunteti o inspiratie ca traiti asa cum va doriti!
Un cuplu frumos din toate punctele de vedere! 👌🤗
Salutare, frumos vlogul, Costi și Luminița, niște oameni superbi și cu mult bun simț și educație, îi urmăresc de la început, sunt preferații mei.
Ptiu!
Ce moldoveancă frumoasă 🥰
Am intrat fiind sigur că iar ai folosit clickbait-ul clasic , dar aici am greșit. Chiar ai avut compania unei moldovence de toată isprava. Costi și Luminița sunt foarte faini. Îi urmăresc și sunt super ok.
Bravo vouă că ați reușit să faceți o vizită la o cramă celebră . Felicitări pentru voi toți.
Felicitari pt vlog !! Ii urmaresc de mult timp sunt printre preferatii mei !!!♥♥
Superba pereche de tineri vlogari, moldoveni! Super vlog Catalin!!🤗🤗🤗
IMI PARE BINE SA VA VAD IMPREUNA, MAI ALES CA V-ATI OCOLIT IN LOFOTEN ! ATI FACUT UN CLIP MINUNAT !
Bravo Cătălin pentru faptul că promovezi oameni de calitate!♥️
Wawww Luminita, uaioleu valeuuu valeuuu.... arati dumnezeieste.... sotul tau e cel mai norocos barbat de pe planeta... fara sa o stie😁😂😂😘😍😝💋❤️❤️❤️😋👀👀👀💘💘💘😻🥰🤤
Cătălin, ca de fiecare data, urmăresc cu mare drag vlogurile tale!! Să fii sănătos!! Să fiți sănătoși cu toții!!
Să Şti Cătălin că eu īi urmăresc şi pe ei pe Costi şi pe Frumoasa Luminița. ,Sunt o Pereche Excepțională. Bunul Dumnezeu să le dea TOT Binele din Lume. Felicitări E Ce Trebuie. Multă Sănătate pentru Voi Toți. Ați Face o Echipa Excepțională.
Super vlogul...felicitări la toți, sunteți simpatici!!
Ai urmăresc de mult. Ea este tot farmecul în vlogurile lor. Sunt simpatici amândoi. 😊😊😊
Florin Varga,și eu îi iubesc ca pe copii mei și le doresc la toți multă sănătate!
Ce frumos😍😍😍😍
Ce surpriza placuta din partea lor😍😍😍😍
Bn ca datorita ție ei au devenit cunoscuți 😍😍😍😍
Frumos tur, masa nu mai zic ..👏👏👐👍
Ce frumos au cântat lăutarii 😉
superb clip ,atmosfera ,oameni frumoși
Ce bine imi pare sa vad oameni de bine,iubiti de mine laolalta,a fost fantastic.Si totodata trebuie sa mentionezi stilul de a-si primi moldovenii oaspetii...CU STIL,calitate ce aveam si noi pe vremuri dar parca am pierdut-o.Era totul natural neregizat,(poate un pic dar era totusi natural)Avem ce invata.
Este mai ales vorba despre oameni educati, si "umblati" ..deci evident ca au arta primirii. Calatoritul dezvolta si cizeleaza mult, dupa opinia mea...
Domnu cu vioara artist nu gulma 👏👏🥂frumos tare acolo
Foarte interesant! Va urmaresc din Alaska. Auzisem de cramele moldovenesti, dar n-am stiut alte lucruri pe care le-am aflat din acest video.
așa-s Luminițele la noi in Moldova , toate frumoase !)
O vreau și yo p aia de la capătul tunelului
cel mai tare vlog , va ramane in amintirea tuturor
Super fain! Cred ca este cel mai frumos vlog văzut anul acesta. Felicitări! Cătăline, tu ești așa mai "flușturatic" ai grija cu cea mai sexy femeie din Moldova... Costi nu e așa mic... Pare de treaba, dar totul pana la Luminița. :))) Glumesc, desigur. Va pupacim pe toți trei!
Ciao TONITO! Toate cele bune! 💪🙋
Trei oameni frumoși! Respect.
Te salut cu mult respect . Semnat: băiatul cu boltul de la aeroport 😁
E o bucurie sa-i urmaresti pe Costi si Luminita. E un castig pentru suflet si minte! Parca urmaresc un film captivant sau citesc o carte buna. Sunt la fel de bune si multe din vlogurile tale, Catalin. Unele din ele abunda in vulgaritati, dar inteleg, urmaritorii trebuie sa fie din toate categoriile ;)
Faina experienta voastra, am ramas fara gust dupa acest video😁, asa ca am dat comanda de vin sa-mi revina gustul🤣🤣🤣🍻🍻🍻🍻
De nota 10 fratii nostri! Iar crama de la Milestii Mici e din alta lume :)
Aveți dreptate! Moldova lui Ștefan cel Mare de peste Prut, ascunde multe comori neprețuite! Cea mai mare dintre ele, este sufletul și ospeția fraților moldoveni ca nicăieri în lume, și alta este rodul pământului Basarabiei, aceste vinuri și licori dumnezeiești păstrate în cele mai mari și spectaculoase crame din lume, Cricova și Milestii Mici, locuri în care și cei mai mari șefi de state sau dictatori ai lumii, și-au înmuiat orgoliile și au devenit oameni! 🙂 👍
Super tare! Felicitări! Oameni minunăți! O plăcere să vă văd împreună.
In orice tara sint doua lumi , lumea saraciilor si lumea bogatiiolor. Daca ai bani ori une o duci bine.
Ai dreptate dar în goana după senzațional unii văd doar o parte a lucrurilor . Avem o problemă cu discernământul .
ma bucur ca macar in moldova v-ati intalnit. i-am intrebat daca nu va vedeti in norvegia. is abonat la ei de cand i-ai prezentat pe canalul tau si de atunci ma uit si la ei asa cum iti urmaresc si tie videoclipurile. Long live travel vlogging. Calatorim si noi un pic odata cu voi (asta ne permitem).
Te au primit bine.felicitari!!respect.❤❤
Cei mai faini oameni și cele mai faine travel vloguri!
Frumos vlog și vesel! Felicitări și mulțumim!:)
Super tare filmarea.Surpriza a fost tare și masa copioasă. Multă sănătate și fericire.
Te-au tratat regește,Costi și Luminița!🙂
Într-adevăr moldoveanca super sexy!
Merge divortata :))
13:10 ,, Doamna am si eu o intrebare, de ex noi suntem aici in fata, daca cineva ramane in spate si vrea sa fure o sticla chiar poate so faca, ati mai patit chestia asta? "
Tipical Romanian question 😂😂
Foarte interesnt videoclipul ! Nu am stiut ca fratii nostrii de peste prut au cea mai mare crama din lume !
DAAAAA, foarte tare surpriza, chiar nu e clickbait!!!
Bravo ca va vedeti nebunaticilor. Cate emotii iau eu cu voi !
Bravo lor, moldovenilor! Frumos gest!
Ce placere sa revedem la tine pe Costi si Luminita. De aia nu au mai facut film cu Norvegia. Au venit acasa in Moldova. De fapt ati fost in Cricova.
Sunt cu totii oameni foarte simpatici. Sa speram ca vor fi recunoscuti si pe plan national. O merita din plin
Foarte mișto! Te urmaresc mereu cu placere. O singura observatie: "anumite reguli" spun ca paharele se tin exclusiv de picior 😜
El bea doar jinars GEK DENIĂLS 😂😂😂 paharele alea n-au picior 😂😂😂 acum s-a încurcat în lux și în finețe îl scuzăm 😂😂😂😂
@@andreasmain2042 Terminati ba odata... De unde sa stie omul??? La ei vinul se bea normal din borcane de mustar...😂😂😂
La toti ne place ! Mai ales In companie ! Care daca e placuta nu simti trecerea timpului !
Foarte frumos Vlog !
20:50 am inchis ochii sa nu dau in pacat!! Ce oameni frumosi!! Sa traiti bine si sa infloriti!!
Bravo, Bravo, Bravo de 10 ori Bravo, felicitari Costi si Luminita!
Salutare ✌️ va urmăresc pe ambii ❤️ super tare 😁 Va respect !! Mult succes sunteți minunatii.
Am obtinut o placere uitanduma la videu acesta🌟🌟🌟🌟🌟👍👏👏👏
Salut
Vezi un film memorabil cu Anthony Quinn cand in timplul WWII nemtii vroiau sa fure mii de sticle de vin dintr o rezerva subterana din teritorii ocupate,desigur.Ca si moldovenii nostrii si Anthony Q a ascuns o parte din sticle si riscandu-si viata i - a lasat pe nemti fara licoarea mult dorita.
Adrian
Salut Cătălin, si salutare celor de Sunchase journey ✌️ nu e aceeași cramă de vin unde au fost recent cei de la JetLag Warriors
Ba da....
Faina filmare .
Vreau si eu sa merg
Merci Costi ca ai organizat.
Back Pack ma bucur pt tine.
ma bucur ca ai mai filmat cu cei 2
Luminița cea mai beauty,fain vlogul!
Super. Fără cuvinte!
Tot respectul mosule!Esti fenomenal!
Doamne frumoasa e Luminița!
Foarte frumos videou la Chisinau
Bomba moldoveanca :D dar si fata de la 21:03 , o sa ma duc cat de curand acolo:D
Spectacol total Luminita...mai ales filmarile cu dorsalul ei...
Ce persoane dragute , faine 👍🤩👌
Frumoasa rău moldoveanca. 👌😘
jur ca acum 10 minute ma gandeam,'' bai, dar catalin numai posteaza' :))
"Nu mai" postează... 🙄 "numai" se folosește în cazul în care îl poți înlocui cu "doar" fără să-i schimbe înțelesul.
@@SNoway18923 apreciez
@@antisocial557 pentru aproape nimic.
@@SNoway18923 ce vrei,sunt analfabet 😅
@@antisocial557 Esti cel mai "social" dintre toti "AntiSocialii", si nu esti "analfabet", stai linistit ! Greseala recunoscuta, este pe jumatate iertata !😉
Are dreptate Costi, autorulotele mari sunt foarte incomode aș putea spune. Trebuie loc de parcare special, campinguri special amenajate care costă și sunt mai greu de găsit . De exemplu în Canada trebuie să faci rezervări cu un an înainte, pentru a rezerva locuri de campare. Un Camper Van micuț, este cel mai practic, poți merge pe oriunde și parcarea nu este o problemă.
Super tare ! Super vlogeri !
foarte tareee !!! si ei sunt extraordinari !!!
Frate ce față frumoasă. Respect
Sunt superi mișto Sunchase. Apropo, i am văzut pe Haihuiin2 pe postul TV Travel Mix. Video urile lor sunt pe TV. Au ajuns mari 😀
Va salut dragii mei si ma bucur Catalin ca teai intilnit cu Costel si Luminita sunt super oameni
🥰🥰🥰❤❤❤🌹🌹🌹🌹🇺🇸🇺🇸🇺🇸🇺🇸🇺🇸🇺🇸
Pofta buna mincarea arata delicious. Locurile si peisajele super frumoase. Ma bucur ca ati fost impreuna .Felicitari. ❤❤❤
Salut Cătă!
Super surprins de întâlnirea cu Costi si Luminița!
Wow, cat e de frumoasa!
Superb, nota 50!!
Frate, pe viitor să ții paharul de picior 🥂
Please no offence
Ceri prea mult, multi nu au habar nici sa foloseasca tacamurile corect! :-)
Poate omul e obisnuit ca la el acasa. Pur si simplu nu a realizat. Mari educati sunteti unii dintre voi.. :))) Cred ca habar nu a avut pana sa scrii tu comentariul,sa mor 🤣🤣 iti datoreaza viata
Super vlogul de azi !!
Every Day holiday, cunoaște limba rusă! E genial!
Cataline atata te-ai plimbat pe pamant ,,,,,,,,,pana la urma in REPUBLICA MOLDOVA cel mai frumos !!
Felicitări pentru vlog 👍👍👍
VAZUI UNI CASATORIE NEVAZUTE SI FRUMOSII M AU FACUT SA PLANG .
ACU VA VAD SI PE VOI SI PLANG IN CONTINUARE . BRAVO VOUA !
Ce surpriza frumoasa ti-au facut, e frumoasa tare "breasla" asta a voastra!
F frumos locația fără cuvinte vinaria Milestii Mici
Ma bucur ca te-ai întâlnit cu Costi si Lumi. Imi este tare drag de ei. Nu ați reușit asta in Norvegia dar ați reușit în Rep. Moldova.
Chiar o surpriza! Felicitări!
Super oameni Luminița & Costi, ma bucur ca v am descoperit de ceva vreme tot datorită lui Cătălin. 👍Cătălin are dreptate ar fii multe de povestit dacă s ar știi rusa.
Cataline, de aia ai pahar cu picior, ca sa tii in asa fel incat sa nu incalzesti vinul de la caldura mainii!
Asta da aventură ✌️😆💪
ca o recomandare ,paharul de vin se tine de picior pentru ca daca il ti de partea de sus degetele incalzesc vinul si isi pierde din propietati .Vinul alb se recomanda a se servi la temperatura de 13 grade
Ce ar fi sa tina Catalin cont de aceste reguli? N-ar mai fi el. In plus a fost o masa foarte prieteneasca fara scortosenii si altele de genul asta.
Super tare...!!
Super tare videoclipul. Ai trezit în mine sentimentul de patriotism, păcat că Moldova nu e parte oficial din România. Despre tine... Doar cuvinte şi gânduri de laudă. Bravo frate, tu faci cele mai frumoase chestii.
😘😘😘
easy catalin barbatul ei ii ofera stabilitate ce tu nu ai altfel esti baiat fain succes si thumb up
Domnu' Catalin,va rog nu puneti mana pe pahar,ci doar pe piciorul paharului.trebuia domnisoara de acolo sa va explice,ca vinul intai se miroase,apoi se gusta. in rest succes in urmatoarele vloguri.
Super tare!!☺👋👏👍😍😘
Eu știu de Cricova,dar de Milesti mici prima dată aud și ai spus că cine poate să bea atâta vin, pentru moldoveni încă e puțin 😅