Doamna Coralia este minunată 🥰 datorită dumneaei am îndrăgit bucătăria și am avut posibilitatea să merg și la concursuri atât naționale cât și internaționale de unde am venit cu medalii. Sunt foarte recunoscătoare cǎ am avut ocazia să o cunosc și să învăț de la această minunată doamnă 🥰
Mă bucur să o văd pe doamna Coralia atâta de reală și sinceră…🥹 Ea rămâne la fel în fața camerei, nu o deosebești de realitate, ceea ce mă bucură enorm. Mă simt norocoasă ca o cunosc personal, o minune de om care e mereu cu sufletul deschis ❤️
Un pedagog superb!!! O FEMEIE minunată!!! Sunt mîndră că vă cunosc!!! Am preluat de la dumneavoastre doar emoții pozitive şi un sentiment profund de iubire față de oameni❤ Să ne fiți sănătoasă şi să obțineți încontinuare ce vă doriți şi să mențineți ce ați obținut❤
Doamne, cât de senin, ușor și atât de sincer și pătrunzător vorbeșe dna mea profesoare, dna Coralia. Din totdeauna v-am admirat, și mereu ați știut să oferiți cele mai înțelepte sfaturi, ați știut să mă ajutați, să mă motivați și datorită dvs, cred că am dezvoltat disciplina și dorința de-a învăța. Recunscatoare că ați fost în viața mea și mulțumesc lui Dumnezeu că există așa oameni senini,frumoși și buni sufletește. Cu mult drag și respect pentru dvs, Ionela Mîțăblîndă❤❤❤
Inițiativa de meniu sănătos a fost bună până în momentul când în grădiniță la cină se dă: ou fiert, ceai, felie pâine 🙃aceasta este o cină sănătoasă, echilibrată? Alimentația sănătoasă este numai la nivel teoretic, practic - lasă de dorit din păcate 🙁
O doamnă echilibrată, caldă, cu picioarele pe pământ. Un mic indiciu : în grădinițele din sate nu există un meniu de care ați vorbit , el este dar diferit .
Da, asa este. Meniul este doar pentru muncipiul Chisinau, finantat de Primaria Municipiului. La nivel de sate si raioane e alta chestie, apartin bugetelor locale.
10 ani în Armata Națională și 10 ani bucătar la Ministerul Apărării sunt lucruri total diferite, ar fi bine sa spuneți lucrurilor pe nume, doamna general.
@@edm501 cineva a vorbit de titlu? Eu m-am referit doar la vorbele invitatei, puteri urmări și dvs acest fragment din interviu, sa fi fost și Dvs militar ai AN in sensul adevărat al cuvîntului și să gustați din plin din pîinea cea amară dar nu să stați bucătar la Ministerul Apărării ar fi fost sa spuneți alt ceva. Și chiar mă doare in cot de atenția altora, de fapt urmăresc cu drag acest canal și sunt multe interviuri și invitați de nota zece, doar că aici sa spus ceva... așa cînd nu prea ai ce spune dar vrei oricum să vorbești. Merci pentru atenție
@@lupunicolae1286 pai da spuneti si mie ce a spus doamna de AN, ce “paine amara”, vedeti ca singur nu stiti ce vorbiti😂, si apropo nu eu sunt doamna😂, spuneti ce nu a zic corect despre AN, ea nu a fost soldat pe campul de lupta, vedeti ca sunteti invidios de soarta dumneavoastra😭😂😂, daca ati facut armata tot respectul, daca aveti o poveste de spus, poftim, faceti un podcast sa auzim, ce vroiati doamna sa povesteasca?! daca sunteti matur, sa stiti ca aveti o mentalitate de copil mic, ma scuzati si o zi buna, spor in viata dumneavoastra trista😉
Eu chiar mă minunam de noul meniu în grădiniță cât de echilibrat și nutritiv și iată că aflăm cine stă în spate. Sincere felicitări și mulțumiri!
Doamna Coralia este minunată 🥰 datorită dumneaei am îndrăgit bucătăria și am avut posibilitatea să merg și la concursuri atât naționale cât și internaționale de unde am venit cu medalii. Sunt foarte recunoscătoare cǎ am avut ocazia să o cunosc și să învăț de la această minunată doamnă 🥰
Mă bucur să o văd pe doamna Coralia atâta de reală și sinceră…🥹
Ea rămâne la fel în fața camerei, nu o deosebești de realitate, ceea ce mă bucură enorm. Mă simt norocoasă ca o cunosc personal, o minune de om care e mereu cu sufletul deschis ❤️
Un pedagog superb!!!
O FEMEIE minunată!!!
Sunt mîndră că vă cunosc!!!
Am preluat de la dumneavoastre doar emoții pozitive şi un sentiment profund de iubire față de oameni❤
Să ne fiți sănătoasă şi să obțineți încontinuare ce vă doriți şi să mențineți ce ați obținut❤
Doamne, cât de senin, ușor și atât de sincer și pătrunzător vorbeșe dna mea profesoare, dna Coralia. Din totdeauna v-am admirat, și mereu ați știut să oferiți cele mai înțelepte sfaturi, ați știut să mă ajutați, să mă motivați și datorită dvs, cred că am dezvoltat disciplina și dorința de-a învăța. Recunscatoare că ați fost în viața mea și mulțumesc lui Dumnezeu că există așa oameni senini,frumoși și buni sufletește. Cu mult drag și respect pentru dvs, Ionela Mîțăblîndă❤❤❤
Ce zambet frumos are Doamna!!!
Recunoscătoare sunt lui Dumnezeu că va cunoaștem, faceți parte din viața noastră, va admiram omenia și talentul.❤
Felicitări pentru interviu, dna Coralia! 🌸
Ma umplut cu energie și speranță acest monolog❤❤
Succese în continuare⭐⭐⭐
Iubita mea matusa, mindria familiei noastre, te iubesc si mi-i dor❤❤❤❤❤
Sunt mândra ca Dumnezeu mi v-a dat in cale ❤ cea mai buna și talentata ❤️
Ce suflet frumos ♥️
într-adevăr ... un suflet foarte frumos...
Nici nu am ascultat monologul, dar l-am apreciat , apreciez această doamnă ! A fost una din cei mai buni maiștri🤗
Stimă și Respect .D.Coralia , corect prin munca Omul e Slăvit.
Inițiativa de meniu sănătos a fost bună până în momentul când în grădiniță la cină se dă: ou fiert, ceai, felie pâine 🙃aceasta este o cină sănătoasă, echilibrată?
Alimentația sănătoasă este numai la nivel teoretic, practic - lasă de dorit din păcate 🙁
În grădiniță nu se dă cina din câte știu, doar o gustare la 16:00. Cina se ia acasă.
O doamnă echilibrată, caldă, cu picioarele pe pământ. Un mic indiciu : în grădinițele din sate nu există un meniu de care ați vorbit , el este dar diferit .
Da, asa este. Meniul este doar pentru muncipiul Chisinau, finantat de Primaria Municipiului. La nivel de sate si raioane e alta chestie, apartin bugetelor locale.
10 ani în Armata Națională și 10 ani bucătar la Ministerul Apărării sunt lucruri total diferite, ar fi bine sa spuneți lucrurilor pe nume, doamna general.
macar unii realizeaza ceva in viata lor, si nu stau sa comenteze oamenii pe yt😭, recunoasteti ca sunteti un om trist fara atentie😂
si in al doilea rand, nu ea isi atribuie titlul videoclipului, acest titlu este creat de productia unu noaptea, deci ganditi cand scriti ceva online😢