Haurențiu și coletul - MIRCEA BRAVO

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 3 окт 2024
  • Actori: Bogdan Bob Rădulescu, Andrei Vereștiuc, Mircea Popa
    Regie: Cristi Ilișuan
    Imagine: Tudor Păsat
    Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
    Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
    Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
    În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
    Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
    Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.
  • ПриколыПриколы

Комментарии • 583

  • @Mike-ql4sz
    @Mike-ql4sz 3 года назад +359

    SUPER! BRAVO Bobby, felicitări amândorura pt clip!
    Chiar ma gandeam când mai faceti un clip cu Haurențiu...
    Pe bune că reclamele voastre sunt de 1000 x mai faine decât la TV ale unor firme mari de publicitate!

    • @mirceabravo
      @mirceabravo  3 года назад +45

      Mulțumim mult. Ne bucurăm că îți plac.

    • @istvantibortoth1406
      @istvantibortoth1406 3 года назад +4

      @@mirceabravo dikh te dilo

    • @mywrc
      @mywrc 3 года назад +9

      normal ca sunt frumoase ... sunt foarte profi realizate și sunt destul de lungi pentru a capta atenția acțiunii ... dacă se difuza așa ceva pe TV , era posibil sa coste 3-4 sute de mii € pentru durata și audiență 😅 ... Bravo Mircea

    • @cristianarad6637
      @cristianarad6637 3 года назад +13

      EXCELENT!!!!Ma unge pe inima cand ii vad prestatiile lui Bogdan,un super-talent....Frumoasa casa are,pentru ca esti la el in casa la o adica..:-))))
      Hai ca la acest video,ati fost la nivel maxim!Felicitari!

    • @Sandu632
      @Sandu632 3 года назад +13

      Dacă ar fi și reclamele de la tv toată ziua m-aș uita la reclame.Cred că lumea ar aștepta să vină reclamele nu să vadă emisiuni tv🤣🤣🤣.Bravo👏👏👏

  • @mihaimariei7144
    @mihaimariei7144 3 года назад +343

    Vai, ce dor îmi era de Haurențiu! Talentat actor!!!

  • @razvanm8492
    @razvanm8492 3 года назад +16

    Mai rar sa te uiti cu drag la o reclama, sa nu dai skip sau sa schimbi postul. Felicitari!

  • @emmahart1463
    @emmahart1463 3 года назад +73

    Very funny😁I love Haurențiu!

  • @olachus
    @olachus 3 года назад +23

    Inca o reclama superba a la Mircea Bravo & Company. Am ras de m-am prapadit.
    Succes si bravo tuturor celor din echipa, mai ales Mircea, Bogdan si Andrei.

  • @sandapaval3685
    @sandapaval3685 3 года назад +13

    Ce nu poate sa-ti placa omule care dai dislike? Sunt românii noștri frumosi.

    • @jwoejesplasj7729
      @jwoejesplasj7729 3 года назад

      In cazul de fata este roman dar in rest ei nu sant romani.

  • @laurabocancea9677
    @laurabocancea9677 3 года назад +2

    Asa dacă ar da reclame la tv, cu Mircea și cu Haurentiu , sincer as sta cu mare placere sa ma uit.

  • @gavriltunsu3859
    @gavriltunsu3859 3 года назад +9

    Haurentiu..cel mai talentat...din echipa actorilor lui Mircea...!!!!!

  • @campeanflorin8368
    @campeanflorin8368 3 года назад +5

    Un vecin adevarat ai... Multi s-ar dori Mircea... bravo voua!!!

  • @monikasarahoiu7112
    @monikasarahoiu7112 3 года назад +1

    Suuuper tare batava ca sunteți geniali🌲🌲🌲🌲💖💖💖💖💖🤗🤗🤗🤗

  • @anghelbejan1377
    @anghelbejan1377 3 года назад +54

    Mi s-a parut tare ca l-am vazut pe Andrei.....sa mai apară!

  • @mirelastirbu2336
    @mirelastirbu2336 3 года назад +85

    Haurențiu e omul potrivit la locul potrivit 😂😂😂
    Mi-a fost dor de voi dragilor❤ Naşul la mânzu' 😂😂😂

    • @paulgtv1386
      @paulgtv1386 3 года назад +1

      Idolul meu Haurentiu , de ceva timp m-am inventat fiul lui și fac și eu video , apropo eu sunt Haurel și te Invit și pe canalul meu dacă dorești . Va salut cu respect

  • @bulldogu86
    @bulldogu86 3 года назад +119

    La asa reclame as sta și 20 de minute la TV și RUclips fără sa ma enervez

  • @carinapuscas6778
    @carinapuscas6778 3 года назад +43

    Haurentiu ii tare rau.. am ras cu lacrimi...🤣🤣

  • @violetab8236
    @violetab8236 11 месяцев назад +1

    Foarte buni sinteti foarte foarte talentați succes și respect

  • @arb6191
    @arb6191 3 года назад +27

    Noi radem, Mircea face bani, toată lumea fericita :))

  • @voicaliliana6547
    @voicaliliana6547 3 года назад +2

    Foarte talentat Haurentiu!!!!! Felicitari !!!!!!!!!

  • @raulalin2370
    @raulalin2370 3 года назад +119

    De Black Friday a costar 18 milioane dar normal costa 10 mil. Buna asta 👍😅

  • @MarioINDS
    @MarioINDS 3 года назад +119

    "Niciodata nu întrebi o fata cati ani are, atunci nici pe Haurentiu sa nu l întrebi cum a întrat în casa, nu I frumos" 😂

  • @gheorgheamza
    @gheorgheamza 3 года назад +4

    S a va dee Dumnezeu sanatate la toata echipa care ati lucrat plus lui buni

  • @alexgurge9066
    @alexgurge9066 3 года назад +111

    Fă episoade speciale de sărbători cu Haurențiu👍👍👍.

    • @dudasattila9811
      @dudasattila9811 2 года назад

      😃🙂😃😃😃❤❤❤❤❤❤❤

  • @renatarene2924
    @renatarene2924 3 года назад +3

    Efectiv fainosag👏👏👍👍impreuna faceti o echipa buna !!!talentati faini

  • @francofery5721
    @francofery5721 2 года назад +1

    SUNTEȚI SUPERI TARI.!🖐🖐👍🤝👍

  • @iulianauyhelyi901
    @iulianauyhelyi901 5 месяцев назад

    Sunteți forte buni va urez așa mai departe cu voi mai îmi încălzesc sufletul de cînd am plecat în Italia .Sunteți exceptionali

  • @catineanucodrin7881
    @catineanucodrin7881 3 года назад +1

    Haurentiu stima și respect!!

  • @felixchersan72
    @felixchersan72 3 года назад +41

    “Frigiderul e gol de suna ca la polul nord, numa’ frig” 😂

  • @dannyNDS2010
    @dannyNDS2010 3 года назад +5

    Singurele reclame pe care merită să le vezi . 👌👏💯

  • @laurabocancea9677
    @laurabocancea9677 3 года назад +1

    Haurentiu ești cel mai tare sa ști. 🤗👍🤗🤗👍👍👍💪💪💪

  • @shadyhashim
    @shadyhashim 3 года назад +1

    Super tare, mooor, e bestial Haurențiu

  • @eugenfilimon2176
    @eugenfilimon2176 3 года назад +1

    Sa trăiască Haurentiu!
    Si tu Mirciulică .
    👍👍👍

  • @simonaelisa9289
    @simonaelisa9289 3 года назад +1

    E demențial "Haurențiu"!👏👏👏

  • @B3Fr3esh
    @B3Fr3esh 3 года назад +41

    "D-am cotat in frigider ii gol de suna ca la Polu' Nord, numa' frig si niste paiangăn inghetati acolo, da pune-le o foca sa le tina companie!" 😂😂👌

  • @antaros6222
    @antaros6222 3 года назад +2

    videoclipurile cu Haurentiu si bunica sunt cele mai tari ! hai un video cu amandoi !

  • @marianadragoi5517
    @marianadragoi5517 3 года назад +1

    Haurentiu e un super actor .Bravo

  • @florinrotari1970
    @florinrotari1970 3 года назад +3

    Super fain. . . ! Nota 10+, pentru MIRCEA și HAURENȚIU. . . ! trăiască naşu și fina mânza. . 😄😄😄😃😃😂😂😃😂😁😅😅😅😄😄😃

  • @lilianapirvu6994
    @lilianapirvu6994 3 года назад +8

    M ati facut sa rad cu lacrimi !😂😂😂😂multumesc sa fiti fericiti !

  • @MsAlexSandru
    @MsAlexSandru 3 года назад +1

    Frumos, faceți mult mai multe astfel de cu Haurentiusi, sunteți cel mai buni

  • @mariamaaasffsirbudey5288
    @mariamaaasffsirbudey5288 3 года назад +6

    Nasu la manz .. mor de ras 🤣🤣🤣🤣 Haurentio esi tare misto 🤣👍

  • @mariamirabela107
    @mariamirabela107 3 года назад +2

    👌🏻 👍 Foarte, foarte buni. Țineți-o tot așa. 👍👍👍 Sincere felicitări, bravo

  • @caterinavarnali3411
    @caterinavarnali3411 3 года назад +1

    Suuuuuupeeeeeer clip, talent nativ, Mircea :felicitări!!!!!!!

  • @danaivanus8815
    @danaivanus8815 3 года назад +16

    Sunteti minunati, sper ca pe curand

  • @alexanderberggg
    @alexanderberggg 3 года назад +2

    Il mai vrem pe Haurentiu mai des 😇😇

  • @florinatitei593
    @florinatitei593 3 года назад +9

    Doamneee ce buni sunteti ,ne era dor de Haurentiu!!!Mas uita non-stop la voi ❤🤣🤣🤣🤣🤣

  • @costel3054
    @costel3054 3 года назад +2

    Reclama,reclama dar sunteți extraordinari.Felicitari la toată echipa.In clip ii vedem pe Haurentiu și Mircea care interpretează bestial dar cine scrie scenariul este la fel de talentat.Stima

  • @anneliesedeutsch403
    @anneliesedeutsch403 3 года назад +3

    Felicitari si bravo, la amindoi! Doi barbati superbisimi!❤️❤️

  • @dianaleorintiu-buie5861
    @dianaleorintiu-buie5861 3 года назад +8

    Cel mai tare!

  • @liviabarbu9922
    @liviabarbu9922 3 года назад +1

    Excepțional! E atât de talentat haurentiu!

  • @davandra09
    @davandra09 3 года назад +19

    Foarte frumos!!Dacă ar fi reclame din acestea la tv, m-aș uita doar la reclame... Felicitări pentru acest clip și mă bucur că a apărut și Andrei.Bafta!

  • @MrAndreiAst
    @MrAndreiAst 3 года назад +2

    Fain!!! Bravo,Mirciulica si Haurentiu.. :D

  • @grinpisu
    @grinpisu 3 года назад +5

    Superb din nou, felicitari intregii echipe! Si Andrei este perfect in rolul de curier sictirit :)

  • @eminemzeus922
    @eminemzeus922 3 года назад +2

    Tot Respectul mircea ..Sunteți cei mai tarii mai ales .Haurenţiu 😂😂😂💚💚💚

  • @mniezo
    @mniezo 3 года назад +2

    nu am mai ras asa cu pofta la un video de al vostru de mult timp. Felicitari

  • @cosminbystreangolf4bistrean
    @cosminbystreangolf4bistrean 3 года назад +2

    Chiar ne era dor de Haurențiu🤗

  • @monicasandulache3402
    @monicasandulache3402 3 года назад +14

    Misto frate

  • @florinsirbut5097
    @florinsirbut5097 3 года назад +1

    Magnifici, mergeți la esență.

  • @robertavramut1129
    @robertavramut1129 3 года назад +98

    Deci n-are rost . Cei mai buni. P.S. Haurentiu te asteptam de 1 decembrie ,cu sorcova si plugusorul,sa nu uiti că nu primesti cadou.

  • @johncruise8818
    @johncruise8818 3 года назад +2

    Unul dintre cele mai tari episoade ever 👏👏👏 Haurentiu este incredibil, he's simply the best 😊❤️

  • @ralucadudescu
    @ralucadudescu 3 года назад

    Foarte amuzant! Pt toata lumea, mai putin... pentru Mircea!

  • @carolmarian7981
    @carolmarian7981 3 года назад +1

    Pfoaiaiaiaiai ce clip!!! Toarna Haurentiu la poante cum isi toarna Zarea in pahar. S-a umplut paharul cu glume in acest clip.Super scenariu si un talent imens. Bravo!

  • @balint842
    @balint842 3 года назад +2

    Bravo Mircea!!Felicitari!Sper sa te intalnesc odata

    • @lidiacatinas8238
      @lidiacatinas8238 3 года назад

      Du-te prin Gheorgheni, zona de case că îl întâlnești. Eu l-am văzut de zeci de ori pt că am umblări prin zona aia mereu.

  • @hajaadryan1699
    @hajaadryan1699 3 года назад +8

    Super fain bravo !!! ;))

  • @margaretarusu263
    @margaretarusu263 3 года назад

    Doamneeeee,nu mai pot,rîd cu lacrimi

  • @elenita1962
    @elenita1962 3 года назад

    Cu jumara fara grasime!!! Love! 😍😍😍😀

  • @szerenkepilbak824
    @szerenkepilbak824 3 года назад +1

    Hai nasule🤣🤣🤣eu mor de râs 😘😘😘

  • @rebecarstera3869
    @rebecarstera3869 3 года назад +18

    După reclama asta, îmi vine și mie să cumpăr o sticlă :))

  • @mariussimara
    @mariussimara 3 года назад

    Bravo baieti! Cat am putut sa rad.... La multi ani!

  • @eminemzeus922
    @eminemzeus922 3 года назад +5

    Că în frigider sună a Gol ca la polu nord și niște Paiangăni .pe acolo .morrr baaa Haurenţiu the best actorr😂😂😂❤

  • @amalianita2286
    @amalianita2286 3 года назад

    Cred ca de o mie de ori pot sa ma uit!

  • @vadeancristian884
    @vadeancristian884 3 года назад +1

    Super! Felicitari!!!

  • @diaconucornelia1274
    @diaconucornelia1274 3 года назад +1

    Bravo! Sunteți minunați! 👏

  • @vicentiusescu4348
    @vicentiusescu4348 2 года назад +1

    Bună da un actor adevărat mândria Clujului!

  • @doctordemon5076
    @doctordemon5076 3 года назад +2

    Bravo Haurentiule! :)

  • @solomiabonescu1818
    @solomiabonescu1818 3 года назад

    Super amindoi!!!

  • @savapunct
    @savapunct 3 года назад +1

    Prea caterinca acest personaj 🥰🥰🤣🤣🤣 Frumoasa treaba

  • @marianabalan8054
    @marianabalan8054 3 года назад +2

    Vă felicit din suflet.Succes maxim vă doresc 🍀🤗❤️

  • @elenaburcea1774
    @elenaburcea1774 3 года назад +1

    Sunteți super amuzanți,mă uit la voi zilnic.

  • @mariusradu1993
    @mariusradu1993 3 года назад

    ba ,deci foarte tare. bravo

  • @pintilieadelina4673
    @pintilieadelina4673 3 года назад +1

    Super tare și amuzant!!

  • @mihamiha3145
    @mihamiha3145 3 года назад +1

    Sunteti bestiali
    Fiecare episod este foarte foarte fain
    Succes in tot ce faceti

  • @flaviut
    @flaviut 3 года назад +2

    BAAAAAAAAAAAAAAAA sunteti cei mai tari auzi ca: " Sa-ti traiasca manzu'! " :)))))))))))

  • @zinabold967
    @zinabold967 3 года назад +2

    Super faza cu treningul! M-ai dai inca o sticlă și rămâne 150 . Deci! URSUL PACALIT DE VULPE😂😂😂😂😂😂❤❤❤❤❤❤

  • @MargaretaPopovici
    @MargaretaPopovici 3 года назад +1

    Super tare!!!♥️❤

  • @luncagheorghe134
    @luncagheorghe134 2 года назад

    Ba sunteți foarte buni și foarte tari bravo vouă îmi place mult de voi

  • @David-jn6ez
    @David-jn6ez 3 года назад +5

    FORTA VIDEO UL!!!!

  • @ionelciuca6052
    @ionelciuca6052 3 года назад

    Doamne ajuta 😇 😇 😇 😇! Foarte frumos.

  • @dianagame6645
    @dianagame6645 3 года назад +35

    Like penteu Haurentiu

  • @roxanaconstantin3364
    @roxanaconstantin3364 3 года назад

    Mi ați făcut ziua mult mai frumoasă,,BRAVO

  • @spittfiree
    @spittfiree 3 года назад +3

    Nu sunteti normali, mi s-a facut rau de ras :))

  • @venividivici208
    @venividivici208 3 года назад +34

    Cica l-o bagat nas la ..manz :))) Haurentiu nu-i normal! :))))

  • @nicol1976
    @nicol1976 3 года назад +1

    Foarte tari sunteți! 😘😘👍👍

  • @hooliganvideo9677
    @hooliganvideo9677 3 года назад +66

    O fatat iapa 😂😂😂 demult nu am auzit vorba asta.

  • @mihaichirica6171
    @mihaichirica6171 3 года назад

    Bineeeee de tot ! Bravo băieți!
    Ne dați prilej sa zâmbim în vremuri de tot ....căcatul!

  • @dorinagroza5727
    @dorinagroza5727 3 года назад

    Sunteti super buni Felicitari.

  • @DePetrodavakennel
    @DePetrodavakennel 3 года назад

    Haurentiu "black beauty" ..cel mai misto vecin...trales bahtalo...felicitări Mircea...!👍

  • @jessy5571
    @jessy5571 3 года назад

    Nebunuleeee !!!!! Felicităriiii !!!!!

  • @cipryaniancu
    @cipryaniancu 3 года назад

    Foarte tare😄😄🙏👌

  • @paparudaruda656
    @paparudaruda656 3 года назад +1

    Daca nu faci un video cu Haurentiu despre traditii romanesti de sarbatori, o sceneta, ceva...trec sarbatorile degeaba!
    Sunteti oameni faini! 😎

  • @alinadragan3955
    @alinadragan3955 3 года назад

    Bv felicitari tinetio asa

  • @crinutza62
    @crinutza62 3 года назад +1

    Ce dor ne-a fost de haurențiu..
    Dar şi zarea e bună..
    De sărbatori si eu duc la naşu asa cv ..
    Merci de idee

  • @mesesanalin
    @mesesanalin 3 года назад +40

    Când mergi acasă la Haurentiu ??🥺🥺🥺❤