Arhim. Hrisostom Rădășanu - “Între influencerii de astăzi și modelul lui Hristos”

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 15 окт 2024
  • Sâmbătă, 3 februarie, 230 de tineri din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului au sărbătorită Ziua Internațională a Tineretului Ortodox la Bacău.
    Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie la catedrala „Înălțarea Domnului”, moment în care tinerii s-au rugat și s-au împărtășit cu Sfintele Taine. La finalul slujbei, a fost citit cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim cu prilejul întâlnirii. În cuvântul transmis, ierarhul i-a îndemnat pe tineri să stăruiască în rugăciune și în cunoaștere, să se bucure de lucrurile frumoase ale vieții, să se pregătească intelectual pentru a face față noilor provocări ale lumii și să se implice în activitățile de voluntariat ale Bisericii care au scopul de a îi forma și de a îi ajuta. Apoi, Pr. inspector Adrian Alexandrescu i-a felicitat pe cei prezenți și i-a îndemnat să se folosească duhovnicește de conferința la care vor participa în a doua parte a evenimentului. Tinerii au primit o gustare, apoi s-au deplasat la Teatrul Municipal Bacovia pentru a participa la conferința „Între influencerii de astăzi și modelul lui Hristos” susținută de pr. arhim. Hrisostom Rădășanu. La acest moment, cei prezenți au ascultat prelegerea conferențiarului, apoi au adresat diferite întrebări și au primit răspunsuri folositoare vieții spirituale, dar și sociale.
    Întâlnirea s-a realizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și a fost organizată de Sectorul Cultural al administrației eparhiale și ASCOR Bacău, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău.
    (Vlad Țuțurlan)

Комментарии • 5

  • @TeodoraPascal-m2u
    @TeodoraPascal-m2u 8 месяцев назад +4

    Părinte mulțumim ptr tot ce ne învățați!

  • @HoratiuNistor-un9iu
    @HoratiuNistor-un9iu 4 месяца назад +2

    Minunat acest părinte! Ma bucur ca a apărut ceva nou cu Sfintia Sa. Multumim cu plecăciune!

  • @TeodoraPascal-m2u
    @TeodoraPascal-m2u 8 месяцев назад +2

    Sărut dreapta!

  • @elenadimitriu4174
    @elenadimitriu4174 8 месяцев назад +2

    Ce păcat că sonorul este atât de slab!😢

  • @didididusa236
    @didididusa236 8 месяцев назад +4

    Cu respect,dar diabetul nu se face numai din cauza mancarii!!!!