Războiul universitarilor

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 11 апр 2018
  • Opt dintre cele mai cunoscute universităţi din România vor primi mai puţini bani în anul universitar 2018/2019, după ce Ministerul Educaţiei a redus cifrele de şcoalizare pentru studiile de licenţă, masterat şi doctorat. În timp ce rectorii îl acuză pe ministrul Valentin Popa de rea voinţă şi interese politice, acesta reclamă „derapajele universităţilor de la buna guvernanţă“. În urma acestei decizii, universităţi de prestigiu precum cele din Bucureşti, Cluj sau Iaşi vor avea bugete reduse chiar şi cu 9 milioane de lei. Avantajate sunt însă universităţile mai puţin cunoscute, precum Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava, unde ministrul Popa a fost rector. Am vorbit cu Mircea Dumitru, rectorul Universităţii din Bucureşti, despre miza noilor cifre de şcolarizare.

Комментарии • 55

  • @maxxg7
    @maxxg7 6 лет назад +37

    Asa am patit eu anul trecut in Politehnica. Eram primul pe lista de asteptare cu 0.01 puncte in urma, daca se elibera un loc intram. S-au eliberat 20 dar nu a intrat nimeni deoarece inclultul ministru de justitie a taiat locurile LA TAXA. Intre timp il urasc cu pasiune.

    • @vezinadecebal
      @vezinadecebal 6 лет назад +5

      Teo Ionut dar pentru ce sa existe locuri cu taxă? Te duce capul , intri pe bune nu aștepți la pomană. înainte de 89 nu erau locuri cu taxă iar examenul de admitere era curat fără nota de la bac.

    • @rain-cy6ve
      @rain-cy6ve 5 лет назад +9

      @@vezinadecebal tu realizezi ca la taxa se intra cu peste 8,50 la universitati bune din Romania, nu? Conteaza dificultatea examenului si concutenta care spune valoarea unuo candidat. Nu mai lua lumea cu aberatii de genul ca cei de la taxa sunt mai prosti sau ca vai inainte de 89 era Raiul pe pamant. Numarul de locuri la taxa si la buget este stabilit de universitate si guvern. Daca e sa o luam logic la o sectie pot fi 50 de locuri la buget si 150 la taxa, la alta universitate pot fi 150 de locuri la buget si 50 la taxa, la aceeasi concurenta, dificultate si note aproximativ egale in clasament, nu poti spune ca cei care au intrat la taxa la facultatea cu mai putine locuri la buget asteapta pomana sau sunt prosti. Iti spune asta un student la buget ca sa nu zici ca ma apar pe mine, dar care nu suporta rahatul asta de mentalitate.

  • @zaraphx2337
    @zaraphx2337 6 лет назад +42

    Very well done! I appreciate the great work that you people at Recorder do to shed some light on the issues that Romania is facing right now. Keep it up!

  • @nw408elixir
    @nw408elixir 6 лет назад +14

    se poate sa dati si raw-ul? ar fi placut sa vedem tot ce a avut de spus persoana, fara editari.

  • @mihaipop2165
    @mihaipop2165 6 лет назад +1

    Alt video excelent. Felicitari!

  • @mihailvoinea562
    @mihailvoinea562 3 года назад

    Felicitări, foarte puternic mesajul !!!

  • @ionel461
    @ionel461 6 лет назад +5

    Ce nu înțelegeți oameni buni că toată treaba este bine gândită. Un popor de oameni educați este greu de condus...

    • @BartSimpson-jd2vs
      @BartSimpson-jd2vs 6 лет назад

      Ionel Cioca , Pãi politicienilor trebuie sã le fie greu, cu cât mai greu este pt. politicieni cu atât mai bine o duce populația. La noi este invers.

  • @mikaelmike7060
    @mikaelmike7060 6 лет назад +14

    La mai multe videouri, va rog ! Vin si eu sa ajut !

  • @nastasecarmennastase4327
    @nastasecarmennastase4327 5 лет назад +2

    Educatia invatamintul in general ar putea schimba Romania!
    Only the brave!!!

  • @ioFilip
    @ioFilip 6 лет назад +29

    de ce este atat de scurt interviul? :(

    • @TheTeodor97
      @TheTeodor97 6 лет назад +6

      Scurt, dramatic, deci de impact.

  • @simplymaster5688
    @simplymaster5688 6 лет назад +6

    era mai frumos daca il faceati mai lung,imi plac reportajele voastre

  • @joea3075
    @joea3075 6 лет назад +1

    Cum se numeste bucata muzicala folosita la inceputul videoclipului?

  • @nger4363
    @nger4363 5 лет назад +2

    Nu cred că mai există in momentul de față român care sa nu regrete că nu a plecat la un moment dat din țară...
    Romania se împarte din două categorii... diaspora și cei ce și-ar fi dorit și regretă că nu sunt diaspora

  • @gamerro25
    @gamerro25 6 лет назад +11

    Omul asta pare si este muuult prea inteligent fata de orice psd ist! Pacat ca oameni de nivelul lui nu conduc tara, orasele si satele. rusine poolimii care voteaza psd-alde!

  • @violaknight1989
    @violaknight1989 6 лет назад +7

    In ce context tensionat SUA și Rusia ne aflăm cu analfabeții ăștia la putere . Ferească sfântul să se complice lucrurile că vom fi dați la schimb pentru siguranța și protecția lor proprie și a averilor lor . Chiar e blestemată Romania asta dar ce își face omul cu mâna lui ,nu e decât acest rezultat în care Romania se află acum.
    Felicitări și mulțumim că existați .

    • @alexandrugheorghe5610
      @alexandrugheorghe5610 6 лет назад +1

      Romania face parte din NATO, nu exista asa ceva. Exista art. 5. In 2020 trebuie sa iesim cu totii la vot si sa-i dam jos pe comunisti. Bineinteles, nici sa fim prosti si naivi si sa votam cum s-a votat in Ungaria recent. Hai cu USR si RO+!

    • @painecalda
      @painecalda 6 лет назад +1

      Alexandru Gheorghe
      Usr si RO+
      Phahaha, tu crezi ca daca votezi nume noi, radacinile nu-s aceleasi?
      In tara asta nu exista opozitie. Nu a existat niciodata.

    • @SJAutomotiveDesign
      @SJAutomotiveDesign 6 лет назад +1

      Alexandru Gheorghe Da, voteaza tu slugile americanilor ca fix in razboi te arunci singur. In loc sa-i injuri pe americani ca te arunca in fata, tu ii pupi in fund si ii injuri pe ai nostri.

    • @violaknight1989
      @violaknight1989 6 лет назад

      SamJigga nu e vorba de a alege pe cineva anume . Votul poate fi exercitat prin anularea lui . Ca să nu fie furat de unii sau de alții . Cât despre a fi sluga americanilor ,deja ești ,suntem ,de la Năstase încoace . Lumea nu-și mai amintește . Nu intru in detalii că nu are sens . Dar parca mai bine cu vestul decât cu estul ... Vezi cursul istoriei . O zi bună

  • @TheWordBecameFleshJ114
    @TheWordBecameFleshJ114 6 лет назад +3

    Nu contest faptul ca se afla ceva politic la mijlocul acestei decizii, DAR trebuie sa priviti si partea buna a deciziei care arata ca se indreapta mai multi bani asupra universitatilor mai mici, astfel cei din zona vor fi sprijiniti mai mult pentru educatie, iar univrsitatile mai mari oricum avu un renume si prin asta atrag foarte multi studenti. Sa creasca nivelul de calitate si la cele mai mici, nu doar la cele mari care in mare parte au ramas inradacinate in COMUNISM. Corect ar fi sa dati mai multe pareri. Oricum interviul a bun. Va sustin!

    • @superopio
      @superopio 6 лет назад +6

      E o prostie ma cu universitatile alea mici sa fim serios, sunt niste bani aruncati pe fereastra. La noi e o mentalitate super cretina, fiecare copil trebuie sa mearga la universitate. Aceste universitati mici, sunt doar fabrici de diplome. Eu sincer nu am inteles de ce nu se unesc universitatile cu grad ridicat impotriva finantarii pe cap de student. Trebuie REDUS nr de STUDENTI, asa ai o CALITATE SUPERIOARA, nu absolventi slabi pregatiti, care pana la urma tot privat, tot piata muncii tre sa il formeze, iar tu ministerul educatiei doar ai aruncat niste bani pe fereastra.

  • @leon007ification
    @leon007ification 5 лет назад +2

    Să nu vă vindeți . MULȚUMIM!!!!

  • @livia-mariadinu3192
    @livia-mariadinu3192 2 года назад

    Unde au învățat guvernanții acestei țări de s-au dezumanizat atât de mult ?

  • @robertinoEVIL
    @robertinoEVIL 6 лет назад +7

    da de ce sa investim in educatie ? nu stii sa citesti dupa foi ? nu vezi ca poti ajunge prim-ministru analfabet fiind . cred ca principalul sector in care ar trebui sa investeasca romania este invatamantul , astia de suntem constienti de viata noastra nu mai avem nici o sansa sa salvam tara , macar urmasii nostri sa fie oameni cinstiti si educati , poate or face ceva mai bun . dar cui ii iese ceva din asta ? parlamentarilor sigur nu

  • @UrSSuL
    @UrSSuL 5 лет назад +2

    Lasa, ca nu s- a terminat izvorul cunoasterii in Cluj, Bucuresti, Iasi, Timisoara, sau mai stiu eu ce sat romanesc. Exagereaza si asta.

  • @dorothymiriam7540
    @dorothymiriam7540 4 года назад +2

    Păi si atunci dc dracu l ati omorât pe Ceaușescu?!

    • @SSKClipto
      @SSKClipto 4 года назад +1

      Mai invata istorie, fată draga...

    • @dorothymiriam7540
      @dorothymiriam7540 4 года назад

      @@SSKClipto crede ma ca stiu de mai multa istorie decat tine