Ieftin dar trebuie făcut anual și în cazul meu trebuie să-mi împart bine timpul așa ca am ales varianta mai rapidă! Ca eficientă amândouă fac treaba bună și plasa de umbrire și metoda stropirii foliei pe exterior.
Îți mulțumesc pt. Ideea cu plasa de umbrire în interior ,nu m-am gândit la idea asta , am văzut numai pe exterior la solar dar cred ca pe interior este mai ușor. Am sa pun și eu dar te rog sa-mi scrii cu ce cleme sau ață o prinzi când trebuie sa adaugi o bucata de plasa în momentul când nu îți ajunge dintr-o bucată. Multumesc.
Cu coliere din plastic sau li se mai spune șoricei, acele chestii care odată ce le-ai închis nu se mai deschid. Cu coliere am vrut inițial sa o prind peste tot dar am uitat să ma opresc sa cumpăr însă aveam in mașina destule cât să le prind între ele unde am terminat rola. Un avantaj foarte mare la plasa pe interior este ca ieși mai ieftin la achiziție plus ca o protejezi fiind in interior o poți păstra pentru câțiva ani lejer și nu te deranjează la vânt nu ai nimic de ancorat etc
Cu stima si mult respect. Am un solar 6/20 capetele deschise fara usi . Daca pun plasa de umbrire si nu mai pun folie voi avea aceeași productie? Va mulțumesc
Cel mai ieftin este stropirea pe exterior cu lapte de var.
Dupa ce se usuca rezista si la ploi.
Folia se stropeste cu pompa de stropit.
Ieftin dar trebuie făcut anual și în cazul meu trebuie să-mi împart bine timpul așa ca am ales varianta mai rapidă! Ca eficientă amândouă fac treaba bună și plasa de umbrire și metoda stropirii foliei pe exterior.
Like 👍.
Te susțin de la Suceava.
Spor in toate.
Mulțumesc frumos! Salutare din Arad, succes în ceea ce faceți!
Îți mulțumesc pt. Ideea cu plasa de umbrire în interior ,nu m-am gândit la idea asta , am văzut numai pe exterior la solar dar cred ca pe interior este mai ușor. Am sa pun și eu dar te rog sa-mi scrii cu ce cleme sau ață o prinzi când trebuie sa adaugi o bucata de plasa în momentul când nu îți ajunge dintr-o bucată. Multumesc.
Cu coliere din plastic sau li se mai spune șoricei, acele chestii care odată ce le-ai închis nu se mai deschid. Cu coliere am vrut inițial sa o prind peste tot dar am uitat să ma opresc sa cumpăr însă aveam in mașina destule cât să le prind între ele unde am terminat rola.
Un avantaj foarte mare la plasa pe interior este ca ieși mai ieftin la achiziție plus ca o protejezi fiind in interior o poți păstra pentru câțiva ani lejer și nu te deranjează la vânt nu ai nimic de ancorat etc
Cu stima si mult respect. Am un solar 6/20 capetele deschise fara usi . Daca pun plasa de umbrire si nu mai pun folie voi avea aceeași productie? Va mulțumesc
umbrirea pe interior cu plasă are dezavantajul că omoară toate albinele și insectele.
ati terminat facultatea de agronomie?
Bună, nu nu am terminat facultatea de agronomie dar am crescut de când mă știu printre legume.
Cu ce stropiti telina
Pentru ce anume ?
Ce grad de umbrire are plasa
40
Nu e ca. Putin gradul de umbrire la radiațiile de afara