O frumoasa si impresionanta marturisire a Fr. Traian Dorz, adevarat martir si marturisitor in inchisorile comuniste. Sa cerem ajutorul Domnului Iisus ca urmandu-i pe vrednicii nostri Innaintasi sa fim capabil sa-i urmam in adevarata si statornica marturisire.
În tulburările de astazi pe care le trăim.. cuvintele dînsului sunt balsam ptr.sufletele noastre , Si cit de autentice! parcă, mai mult ca oricînd n-e vorbesc n-e întăresc! si n-e chiama..la trezvire! Iată ,am ajuns vremurile cind santem chemati din nou la jertfa! Si poate ..nu peste mult timp..pret viata! Căci trăim vremuri strașnic de urîte! O vreme a secerisului .Slăvit sa fie DOMNUL! I
.... Ce O M !! Tatal nostru sa i odihnească sufletul pana la revenirea Fiului Sau si sa avem si noi parte de mantuire langa acesti GIGANTI ai credintei si faptei. 😪🫂🙏
Acest om a trecut prin momente incredibile în închisoare,numai Dumnezeu la scos de acolo sa fie o marturie pt noi cei de astazi care ne plangem ca nu avem una sau cealalta,santem niste plangaciosi.
A fost creștin ortodox, conducător al Mișcării de renaștere duhovnicească Oastea Domnului din cadrul Bisericii ortodoxe Române. A fost ucenicul, colaboratorul cel mai apropiat si urmașul părintelui Iosif Trifa, inițiatorul acestei mari lucrări din biserica noastră.
Ai scris Trăiască Dorz, în batjocură? Dacă da, apoi nu mai am ce zice! Totuși îmi poți scrie pe email la jlupita@sympatico.ca, sau poți găsi toate lucrările fr Traian Dorz - și nicidecît Trăiască Dorz - la adresa de, liviucanada.ca
@@liviucanada Oooo, mii de scuze. Eu scriu una și telefonul trimite alta. Nu am fost atenta și nu am verificat mesajul. Cum sa scriu în batjocura? Nici prin gând nu mi a trecut. Cer scuze încă odată. Am reparat greșeală de tastare. Mulțumesc ca m -ai atenționat.
@@lidiagacea3982 Dacă-i așa, scuze! Dacă dorești mai multe, ori timite-mi email la jlupita@sympatico.ca, ori cautaă pe Google la adresa livicanada.ca, ori scriee-mi pe Whatsapp la 519-760-9790. Cu Domnul Isus!
Sa se stie foarte clar...Traian Dorz a iubit toate persoanele ,indiferent de religie...dar nu a fost SECTAR asa cum insinuiaza uni, care au preluat cantarile lui!
Asa scriu popii "moderni" de azi... sau Anele si Caiafele blestemate care rastalmacesc Sfintul Cuvint al lui Dumnezeu, dar sfintul parinte Iosif Trifa si sfintul parinte si frate mai mare Traian Dorz, nu au scris Sfintul Nume al Domnului rastalmacit, ca voi! Fatarnicilor si nerusinatilor ce sinteti! Umblati numai dupa slava lumii si dupa implinirea ambitiilor voastre blestemate! Acuma il laudati pe fratele Traian ca a fost ortodox... cind era in puterea si in viltoarea luptei, atunci ati trimis numai note informative familiei voastre de securisti, de criminali, din care faceati parte - ca si acuma, in loc sa-l fi ajutat in lupta mintuiurii neamului si-a bisericii noastre, ambele distruse de voi si prin voi! Si-n alta ordine de idei, acest site al meu nu-i pentru ca tot prostul si ambitiosul sa-si vire nasul aci spre-a comenta! Nu-ti place nene? Foarte bine! Uita-te... altundeva - daca mai ai unde... Din cele peste 1700 de video din acest site al meu, n-ai gasit absolut nimic spre folos mintuitor, ci doar litera legii voastre spurcate, ca nu scriu cum vreti voi. Nici de-ati sta voi cu susu-n jos, eu n-o sa scriu cum vreti voi, ca doar nu voi ati scris Biblia si Cuvintul lui Dumnezeu, ci oamenii lui Dumnezeu, si nu ai diavolului, adica al tatalui vostru caruia ii sinteti peste masura de dedicati! Mi-a mai scris un filozof care nu-si da nici numele, ci doar FD Filip, si prostanacul ala n-a gasit din cele peste 1700 de video de aci decit un singur "i" - cea mai mica litera din alfabetul nostru romanesc, si pe ala mi-a dat peste nas, ca era... in plus! Precis a fost si ala vreun ratacit de popa, ca daca era preot al Dumnezeului Celui Preainalt, nu scria asemenea bazaconii! Eu am invatat sa scriu lucrurile duhovnicesti de la sfintul meu parinte, fr Traian Dorz - si nu de la hotii de popi de azi care se imbogatesc peste masura din inselaciunile pe care le fac cu credinciosii care le sint sub baloanele lor negre si pline de tot felul de spurcaciuni! Ei, de asta nu scrieti aci? De vladicile voastre, de "preotii cei mai de seama", de carturarii si de fariseii zilelor prezente care sint prin toata mass media dovediti cu niste hotii strigatoare la cer?... Acest site al meu nu este pentru comenturi negative, deoarece lucrarile din el sint lucrarile Oastei Domnului, Lucrare cu care voi nu aveti nici in clin nici in mineca. Ele sint scrise de sfintii nostri parinti sufletesti, asa ca nu pe mine ma criticati, ci pe ei. Mie oricum nu-mi pasa de niste nimeni, de niste mici si nimici care fac umbra pamintului degeaba, spre paguba milioanelor de suflete care le-au fost date de Domnul spre ingrijire, spre mintuire, iar voi le duceti cu duiumul la pierzare - impreuna cu voi! Asa ca nu va mai pierdeti timpul vostru, si asa atit de... pretioas cu unul ca mine, ci vedeti-va de hotiile voastre mai departe, ca oricum mie nu-mi pasa de clanul vostru mafiot! Ion Lupița - Canada - 1-XI-2018.
Sa ma intrebi ceva?... Sa te intreb eu filozofule! Cine a fost acel rastalmacitor al Bibliei? Dupa nebunia voastra si dupa mintea voastra bolnava, reiese ca Domnul Isus de 2000 de ani a fost un magar, iar acuma s-a gasit - ce concidenta! - acelasi diavol de acum 2000 de ani sa-I tagaduie Numele Sau cel Sfint! Apoi sa-L boteze altcum, numai sa nu fie asa cum s-au scris toate lucrarile religioase din toate timpurile in tara noastra si in limba noastra! Eu am avut in miini zeci si zeci de Biblii de la multi frati de-ai nostri, dar n-am gasit niciunde o asemenea indrazneala diavoleasca de-a-I schimba Numele Domnului Isus! Asta numai diavolul si ai lui pot face aceasta crima! Te intreb: ai citit tu vreodata Biblia? Ai citit cumva Biblia pina la capat? Daca nu, uite ce scrie: 18. Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. 19. Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfîntă, scrise în cartea aceasta. 20. Cel ce adevereşte aceste lucruri zice: “Da, Eu vin curînd.” Amin! Vino, Doamne Isuse!” 21. Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin. Ei, popa ambitios si strain de tara noastra, de limba noastra, de biserica noastra, - ce mai zici acum? Mai ai sa ma intrebi ceva? M-ai intrebat de ce nu opresc comenturile... pai alea sint acceptate pentru scopul pozitiv - si nu negativ! Site-ul meu nu e nici un fel de scoala de Limba Romana, nici de Ortografie, nici de Ortoepie, nici de Gramatica si nici pentru tot prostul ca sa-si bage nasul unde nu-i fierbe oala! Cine da la o parte un sac de griu pentru ca a gasit acolo o boaba de neghina - apoi prostul ala cu neghina va ramine! Ca el asta o cauta, ca si parintii vostri blestemati... Si sa te mai intreb ceva: De ce-ti ascunzi numele? Nu-l ai cumva? Da, aici ai dreptate! Ca nici macar pina la normalul nivel de om n-ai ajuns, ci te opintesti cu toate puterile sa te ridici pina la genunchiul boastei, cu niste prostii invatate la sinistra scoala Stefan Gheorghiu, pe care voi o numiti "Scoala de preoti! " Pai cine va crede pe voi slujitori ai Sfintului altar, cind voi sinteti slujitorii satanei? Oare roadele voastre nu le vede oricine? Ia spune-mi tu popa blestemat, cum a fost povestea cu Pornohaci, cu popa Miop de la Sibiu si cu Spagoveanu de la Constanta, aia doi cu capul lung ca la cal, cu barbi de satane, cu infatisari de halloween? Ce-mi poti spune de aia si de vietile lor - si nu numai ei, ci sint sute si mii de aia? Ai vazut cumva clipul meu de pe youtube, special pentru ei, intitulat: Inchiziţia Ortodoxă Română - Armata Galbenă? Ce-mi poti minti despre petrecerile de ieri din tara noastra cu Halloween-ul? Alea sint pur crestine - si se si scriu corect, "romaneste", nu popa blestemat ce esti? Ce-mi poti rastalmaci despre homosexuali (tot ce poate sa fii si tu unul dintre ei! ...)? Ce fac sfintiile voastre in asemenea situatii sodomice si gomorice? Se imbogatesc pe zi ce trece... si nimic mai mult, spre bine, zic! Pe sfintii nostri parinti, sfintul parinte Iosif, care a fost un preot al Dumnezeului Celui Preainalt, dupa rinduiala lui Melhisedec, si pe sfintul nostru parinte si frate mai mare Traian Dorz, ii numesti necanonici? Satano si porcule ce esti! I-ai cunoscut tu pe acesti oameni? Ai auzit de Sf. Ioan Gura de Aur? L-ai citit? Cit ai implinit din scrierile sale? Sau si el a fost un... necanonic - ca si tine? V-ati apucat acuma ca sa faceti voi sfinti din toate reziduurile tarii noastre, l-ati sfintit pe Boca ala, de care nimeni n-a auzit, spre a face bani grei de pe urma prostilor care va mai cred, si dati jos pe marii oameni adevarati ai lui Dumnezeu, dovediti de timp si de roade! Dar slava Domnului ca nu voi sinteti cei care le dati rasplata, ci Altul mult mai Mare, in care, spre nefericirea voastra vesnica, nu vreti sa credeti! Cit de bine calcati voi pe urmele blestematului si apostatului vostru parinte Balan, care si el a incercat sa lupte impotriva lui Dumnezeu si a alesilor Sai si imporiva Lucrarii Oastei Domnului, dar care acum undeva, are destula vreme sa mediteze, vesnic si vesnic, la crimele pe care le-a comis cu singe rece de diavol, ca si Cain si Iuda, ai caror frati sint toti vinzatorii de frati si de suflete! Ce fac sfintiile voastre pentru batrinii amariti care n-au nici apa, care traiesc pe virful dealurilor si-al muntilor, sa nu mai vorbim de o bucatica de piine? Pe citi ati ajutat voi, cei avuti si imbogatiti pe nedrept, din sudoarea, din lacrimile si din singele celor napastuiti? Haaaa? Scriie-mi spurcatule! Raspunde-mi, filozofule! Raspunde-mi in limba romana, nu in aia greaca sau in limba ovreilor, cu care va laudati ca o stiti, pe cind nici romineste nu stiti nici sa cititi si nici sa scrieti? Vrei sa-mi spui ca eu nu stiu sa scriu, pentru ca nu ma dau dupa voi si dupa babalicii de la Lingvistica, ei care dupa Revolutie s-au trezit din somnolenta lor vinovata, si s-au apucat sa "faca" si ei ceva: au schimbat citeva cuvinte si citeva litere, ca sa incurce 25 de milioane de romani de pe tot globul si sa se cheltuie miliarde de lei pentru a schimba toata tara dupa gustul lor bolnav si incompetent... Ma contrazici, ha? Bine, atunci lamureste-ma ce imbunatatiri s-au adus tarii si poporului, dupa toata aceasta porcarie si nebunie? Ce bine a adus Bisericii noastre schimbarea Numelui Domnului Isus, cind porcaria pe care o sustineti voi atit de bolnavicios, se pretinde a fi din limba ovreilor? Oare noi citim in limba lor, sau in limba noastra - si inca de 2000 de ani? Ia da-mi si aici o rastalmacire! Ori asta n-a fost pe meniul scolii Stefan Gheorghiu? Comunist si bolsevic blestemat ce esti! Nici macar nume nu ai, dar te dai pe dupa boscheti, ascuns in murdarii, si de acolo arunci cu propriul balegar dupa trecatori! Josnica creatura mai poti fi! Si dezgustatoare in acelasi timp! Fa bine si dispari din acest site al meu si uita-te asa cum ti-am scris si ieri, in aia.... Ok? Sa nu mai aud de umbra ta satanica in veci!
@@liviucanada Ce răzbi... Oare lui Dumnezeu îi place asta? Daca era pr. Iosif sau fratele Traian i-ar fi plăcut acest comentariu.... Să stăm bine! Să stăm cu frica!
De pe ce planeta ai mai aparut si tu? Ori esti vreun spurcat de popa de asta modern, un rastalmacitor al Cuvintului lui Dumnezeu? Daca ai stii romaneste, si daca ai sti citi, ar fi trebuit sa vezi ca, sfintul si Dumnezeiescul parinte si frate mai are, Traian Dorz, si nu poetul Traian Dorz, asa a scris, cum se scrie de 2000 de ani, si nu cum ati spurcat Sfintul Nume al Domnului Isus, care de 2 milenii ASA s-a scris! Dar se vede ca esti un fariseu blestemat si un om care pretinde ca apara Legea mozaica, si nici n-ai auzit de Legea Harului, legea dragostei! Mai bine ti-ai spala putina, ca de aici pute a stricat, decit sa-ti bagi nasul in lucrurile acestea sfinte, de care si cu care nu ai absolut nimica de-a face, dar se vede de departe ca ai impresia ca daca ai mazgalit aci citeva cuvinte fara nici o valoare, sau de valoarea ta, te va baga si pe tine cineva in seama, ca altfel ai ramine tot unde esti, in spatele boschetilor, ingropat in propriile-li murdarii! Ce clovni si ce dihanii respingatoare mai sint pe lumea asta! Atita sinteti de parsivi si de inapoiati, ca nu aveti curaj nici sa va puneti numele alea si asa pline de scirba, pe porcariile pe care din prostie le asterneti aci! Rusine si scirba - la superlativul asta pot sa te laud! ...
Acesti minunati oameni a lui Dumnezeu sunt cu adevarat un exemplu pentru credinciosi care il cauta pe Domnul Isus,
Creștin adevărat Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Doamne,Slava Tie Doamne,ptr oamenii si sfintii Tai pe care ni i_ai dat😪😪😪
O frumoasa si impresionanta marturisire a Fr. Traian Dorz, adevarat martir si marturisitor in inchisorile comuniste. Sa cerem ajutorul Domnului Iisus ca urmandu-i pe vrednicii nostri Innaintasi sa fim capabil sa-i urmam in adevarata si statornica marturisire.
În tulburările de astazi pe care le trăim.. cuvintele dînsului sunt balsam ptr.sufletele noastre , Si cit de autentice! parcă, mai mult ca oricînd n-e vorbesc n-e întăresc! si n-e chiama..la trezvire! Iată ,am ajuns vremurile cind santem chemati din nou la jertfa! Si poate ..nu peste mult timp..pret viata! Căci trăim vremuri strașnic de urîte! O vreme a secerisului .Slăvit sa fie DOMNUL!
I
Am tot respectul pentru acest crestin
Bunul Dumnezeu să-l răsplătească și să-l odihnească în pace. Slăvit sa fie Domnul Dumnezeu.
.... Ce O M !!
Tatal nostru sa i odihnească sufletul pana la revenirea Fiului Sau si sa avem si noi parte de mantuire langa acesti GIGANTI ai credintei si faptei.
😪🫂🙏
Acest om a trecut prin momente incredibile în închisoare,numai Dumnezeu la scos de acolo sa fie o marturie pt noi cei de astazi care ne plangem ca nu avem una sau cealalta,santem niste plangaciosi.
E atit de simplu de edintificat, nu religia, ca de alea sint mii astazi in lume, din nefericire, cu singura credinta adevarata, de ortodox!
@@ionutgornea Traian Dorz a fost convins ortodox!
Fratele Traian Dorz !!! Un mare trăitori împlinitor creștin ortodox pe care nu poate fi comparat azi. Este un geniu inegalabil
Domnul să ne ajute să urmăm exemplul fratelui!
Domnul Isus să te binecuvinteze frațioare în dragoste lui mărturie care ma mișcat 😢😢😢😢😢
Dumnezeu să îl odihnească în pace pe fratele Traian Dorz
Generație actuală ia exemplu de trăire Creștină!
Mare om, cinste lui!!!
Domnul ieste bun
Amin! Așa este!
🙏💌😇🌹
Doamne ajută Totuși În ce religie A fost Poetul Traian Dorz?Mulțumesc.
A fost creștin ortodox, conducător al Mișcării de renaștere duhovnicească Oastea Domnului din cadrul Bisericii ortodoxe Române. A fost ucenicul, colaboratorul cel mai apropiat si urmașul părintelui Iosif Trifa, inițiatorul acestei mari lucrări din biserica noastră.
A fost ortodox convins și a murit Ortodox !
OASTEA DOMNULUI
Nu mai găsești oameni precum Traian Dorz in ziua de azi
Da... o raritate asa ceva. Nu stiu daca mai gasesti macar unul la fel azi.
Exista cărți cu memoriile fratelui Traian Dorz? Unde le pot găsi ca sa pot cumpăra?!
Ai scris Trăiască Dorz, în batjocură? Dacă da, apoi nu mai am ce zice! Totuși îmi poți scrie pe email la jlupita@sympatico.ca, sau poți găsi toate lucrările fr Traian Dorz - și nicidecît Trăiască Dorz - la adresa de, liviucanada.ca
@@liviucanada Oooo, mii de scuze. Eu scriu una și telefonul trimite alta. Nu am fost atenta și nu am verificat mesajul. Cum sa scriu în batjocura? Nici prin gând nu mi a trecut. Cer scuze încă odată. Am reparat greșeală de tastare. Mulțumesc ca m -ai atenționat.
@@lidiagacea3982 Dacă-i așa, scuze! Dacă dorești mai multe, ori timite-mi email la jlupita@sympatico.ca, ori cautaă pe Google la adresa livicanada.ca, ori scriee-mi pe Whatsapp la 519-760-9790. Cu Domnul Isus!
Sa se stie foarte clar...Traian Dorz a iubit toate persoanele ,indiferent de religie...dar nu a fost SECTAR asa cum insinuiaza uni, care au preluat cantarile lui!
Iisus se scrie, nu Isus. Mai ales ca poetul Traian Dorz a fost si a trecut la cele vesnice Ortodox.
Asa scriu popii "moderni" de azi... sau Anele si Caiafele blestemate care rastalmacesc Sfintul Cuvint al lui Dumnezeu, dar sfintul parinte Iosif Trifa si sfintul parinte si frate mai mare Traian Dorz, nu au scris Sfintul Nume al Domnului rastalmacit, ca voi! Fatarnicilor si nerusinatilor ce sinteti! Umblati numai dupa slava lumii si dupa implinirea ambitiilor voastre blestemate! Acuma il laudati pe fratele Traian ca a fost ortodox... cind era in puterea si in viltoarea luptei, atunci ati trimis numai note informative familiei voastre de securisti, de criminali, din care faceati parte - ca si acuma, in loc sa-l fi ajutat in lupta mintuiurii neamului si-a bisericii noastre, ambele distruse de voi si prin voi! Si-n alta ordine de idei, acest site al meu nu-i pentru ca tot prostul si ambitiosul sa-si vire nasul aci spre-a comenta! Nu-ti place nene? Foarte bine! Uita-te... altundeva - daca mai ai unde...
Din cele peste 1700 de video din acest site al meu, n-ai gasit absolut nimic spre folos mintuitor, ci doar litera legii voastre spurcate, ca nu scriu cum vreti voi. Nici de-ati sta voi cu susu-n jos, eu n-o sa scriu cum vreti voi, ca doar nu voi ati scris Biblia si Cuvintul lui Dumnezeu, ci oamenii lui Dumnezeu, si nu ai diavolului, adica al tatalui vostru caruia ii sinteti peste masura de dedicati!
Mi-a mai scris un filozof care nu-si da nici numele, ci doar FD Filip, si prostanacul ala n-a gasit din cele peste 1700 de video de aci decit un singur "i" - cea mai mica litera din alfabetul nostru romanesc, si pe ala mi-a dat peste nas, ca era... in plus! Precis a fost si ala vreun ratacit de popa, ca daca era preot al Dumnezeului Celui Preainalt, nu scria asemenea bazaconii! Eu am invatat sa scriu lucrurile duhovnicesti de la sfintul meu parinte, fr Traian Dorz - si nu de la hotii de popi de azi care se imbogatesc peste masura din inselaciunile pe care le fac cu credinciosii care le sint sub baloanele lor negre si pline de tot felul de spurcaciuni! Ei, de asta nu scrieti aci? De vladicile voastre, de "preotii cei mai de seama", de carturarii si de fariseii zilelor prezente care sint prin toata mass media dovediti cu niste hotii strigatoare la cer?...
Acest site al meu nu este pentru comenturi negative, deoarece lucrarile din el sint lucrarile Oastei Domnului, Lucrare cu care voi nu aveti nici in clin nici in mineca. Ele sint scrise de sfintii nostri parinti sufletesti, asa ca nu pe mine ma criticati, ci pe ei. Mie oricum nu-mi pasa de niste nimeni, de niste mici si nimici care fac umbra pamintului degeaba, spre paguba milioanelor de suflete care le-au fost date de Domnul spre ingrijire, spre mintuire, iar voi le duceti cu duiumul la pierzare - impreuna cu voi! Asa ca nu va mai pierdeti timpul vostru, si asa atit de... pretioas cu unul ca mine, ci vedeti-va de hotiile voastre mai departe, ca oricum mie nu-mi pasa de clanul vostru mafiot!
Ion Lupița - Canada - 1-XI-2018.
Sa ma intrebi ceva?... Sa te intreb eu filozofule! Cine a fost acel rastalmacitor al Bibliei? Dupa nebunia voastra si dupa mintea voastra bolnava, reiese ca Domnul Isus de 2000 de ani a fost un magar, iar acuma s-a gasit - ce concidenta! - acelasi diavol de acum 2000 de ani sa-I tagaduie Numele Sau cel Sfint! Apoi sa-L boteze altcum, numai sa nu fie asa cum s-au scris toate lucrarile religioase din toate timpurile in tara noastra si in limba noastra! Eu am avut in miini zeci si zeci de Biblii de la multi frati de-ai nostri, dar n-am gasit niciunde o asemenea indrazneala diavoleasca de-a-I schimba Numele Domnului Isus! Asta numai diavolul si ai lui pot face aceasta crima! Te intreb: ai citit tu vreodata Biblia? Ai citit cumva Biblia pina la capat? Daca nu, uite ce scrie:
18. Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.
19. Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfîntă, scrise în cartea aceasta.
20. Cel ce adevereşte aceste lucruri zice: “Da, Eu vin curînd.” Amin! Vino, Doamne Isuse!”
21. Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin.
Ei, popa ambitios si strain de tara noastra, de limba noastra, de biserica noastra, - ce mai zici acum?
Mai ai sa ma intrebi ceva? M-ai intrebat de ce nu opresc comenturile... pai alea sint acceptate pentru scopul pozitiv - si nu negativ! Site-ul meu nu e nici un fel de scoala de Limba Romana, nici de Ortografie, nici de Ortoepie, nici de Gramatica si nici pentru tot prostul ca sa-si bage nasul unde nu-i fierbe oala! Cine da la o parte un sac de griu pentru ca a gasit acolo o boaba de neghina - apoi prostul ala cu neghina va ramine! Ca el asta o cauta, ca si parintii vostri blestemati...
Si sa te mai intreb ceva: De ce-ti ascunzi numele? Nu-l ai cumva? Da, aici ai dreptate! Ca nici macar pina la normalul nivel de om n-ai ajuns, ci te opintesti cu toate puterile sa te ridici pina la genunchiul boastei, cu niste prostii invatate la sinistra scoala Stefan Gheorghiu, pe care voi o numiti "Scoala de preoti! " Pai cine va crede pe voi slujitori ai Sfintului altar, cind voi sinteti slujitorii satanei? Oare roadele voastre nu le vede oricine? Ia spune-mi tu popa blestemat, cum a fost povestea cu Pornohaci, cu popa Miop de la Sibiu si cu Spagoveanu de la Constanta, aia doi cu capul lung ca la cal, cu barbi de satane, cu infatisari de halloween? Ce-mi poti spune de aia si de vietile lor - si nu numai ei, ci sint sute si mii de aia? Ai vazut cumva clipul meu de pe youtube, special pentru ei, intitulat: Inchiziţia Ortodoxă Română - Armata Galbenă? Ce-mi poti minti despre petrecerile de ieri din tara noastra cu Halloween-ul? Alea sint pur crestine - si se si scriu corect, "romaneste", nu popa blestemat ce esti? Ce-mi poti rastalmaci despre homosexuali (tot ce poate sa fii si tu unul dintre ei! ...)? Ce fac sfintiile voastre in asemenea situatii sodomice si gomorice? Se imbogatesc pe zi ce trece... si nimic mai mult, spre bine, zic!
Pe sfintii nostri parinti, sfintul parinte Iosif, care a fost un preot al Dumnezeului Celui Preainalt, dupa rinduiala lui Melhisedec, si pe sfintul nostru parinte si frate mai mare Traian Dorz, ii numesti necanonici? Satano si porcule ce esti! I-ai cunoscut tu pe acesti oameni? Ai auzit de Sf. Ioan Gura de Aur? L-ai citit? Cit ai implinit din scrierile sale? Sau si el a fost un... necanonic - ca si tine?
V-ati apucat acuma ca sa faceti voi sfinti din toate reziduurile tarii noastre, l-ati sfintit pe Boca ala, de care nimeni n-a auzit, spre a face bani grei de pe urma prostilor care va mai cred, si dati jos pe marii oameni adevarati ai lui Dumnezeu, dovediti de timp si de roade! Dar slava Domnului ca nu voi sinteti cei care le dati rasplata, ci Altul mult mai Mare, in care, spre nefericirea voastra vesnica, nu vreti sa credeti!
Cit de bine calcati voi pe urmele blestematului si apostatului vostru parinte Balan, care si el a incercat sa lupte impotriva lui Dumnezeu si a alesilor Sai si imporiva Lucrarii Oastei Domnului, dar care acum undeva, are destula vreme sa mediteze, vesnic si vesnic, la crimele pe care le-a comis cu singe rece de diavol, ca si Cain si Iuda, ai caror frati sint toti vinzatorii de frati si de suflete!
Ce fac sfintiile voastre pentru batrinii amariti care n-au nici apa, care traiesc pe virful dealurilor si-al muntilor, sa nu mai vorbim de o bucatica de piine? Pe citi ati ajutat voi, cei avuti si imbogatiti pe nedrept, din sudoarea, din lacrimile si din singele celor napastuiti? Haaaa? Scriie-mi spurcatule! Raspunde-mi, filozofule!
Raspunde-mi in limba romana, nu in aia greaca sau in limba ovreilor, cu care va laudati ca o stiti, pe cind nici romineste nu stiti nici sa cititi si nici sa scrieti?
Vrei sa-mi spui ca eu nu stiu sa scriu, pentru ca nu ma dau dupa voi si dupa babalicii de la Lingvistica, ei care dupa Revolutie s-au trezit din somnolenta lor vinovata, si s-au apucat sa "faca" si ei ceva: au schimbat citeva cuvinte si citeva litere, ca sa incurce 25 de milioane de romani de pe tot globul si sa se cheltuie miliarde de lei pentru a schimba toata tara dupa gustul lor bolnav si incompetent... Ma contrazici, ha? Bine, atunci lamureste-ma ce imbunatatiri s-au adus tarii si poporului, dupa toata aceasta porcarie si nebunie?
Ce bine a adus Bisericii noastre schimbarea Numelui Domnului Isus, cind porcaria pe care o sustineti voi atit de bolnavicios, se pretinde a fi din limba ovreilor? Oare noi citim in limba lor, sau in limba noastra - si inca de 2000 de ani? Ia da-mi si aici o rastalmacire! Ori asta n-a fost pe meniul scolii Stefan Gheorghiu? Comunist si bolsevic blestemat ce esti! Nici macar nume nu ai, dar te dai pe dupa boscheti, ascuns in murdarii, si de acolo arunci cu propriul balegar dupa trecatori!
Josnica creatura mai poti fi! Si dezgustatoare in acelasi timp!
Fa bine si dispari din acest site al meu si uita-te asa cum ti-am scris si ieri, in aia.... Ok? Sa nu mai aud de umbra ta satanica in veci!
@@dannyboy3983 am raspuns.
@@liviucanada
Ce răzbi... Oare lui Dumnezeu îi place asta?
Daca era pr. Iosif sau fratele Traian i-ar fi plăcut acest comentariu....
Să stăm bine! Să stăm cu frica!
De pe ce planeta ai mai aparut si tu? Ori esti vreun spurcat de popa de asta modern, un rastalmacitor al Cuvintului lui Dumnezeu? Daca ai stii romaneste, si daca ai sti citi, ar fi trebuit sa vezi ca, sfintul si Dumnezeiescul parinte si frate mai are, Traian Dorz, si nu poetul Traian Dorz, asa a scris, cum se scrie de 2000 de ani, si nu cum ati spurcat Sfintul Nume al Domnului Isus, care de 2 milenii ASA s-a scris! Dar se vede ca esti un fariseu blestemat si un om care pretinde ca apara Legea mozaica, si nici n-ai auzit de Legea Harului, legea dragostei! Mai bine ti-ai spala putina, ca de aici pute a stricat, decit sa-ti bagi nasul in lucrurile acestea sfinte, de care si cu care nu ai absolut nimica de-a face, dar se vede de departe ca ai impresia ca daca ai mazgalit aci citeva cuvinte fara nici o valoare, sau de valoarea ta, te va baga si pe tine cineva in seama, ca altfel ai ramine tot unde esti, in spatele boschetilor, ingropat in propriile-li murdarii! Ce clovni si ce dihanii respingatoare mai sint pe lumea asta! Atita sinteti de parsivi si de inapoiati, ca nu aveti curaj nici sa va puneti numele alea si asa pline de scirba, pe porcariile pe care din prostie le asterneti aci! Rusine si scirba - la superlativul asta pot sa te laud! ...
Ce ne facem că fratele martir a consumat cafea sicomform pastorilor sectari iadul veșnic te așteaptă