Lasă că îi bine și așa , nu te supăra dar nu cu flexul se curata porcii ..am tăiat ceva porci la viața mea , după paie cu butelia trebuia pârlit până era negru apoi cu apa caldă și cu cuțitul se ia un strat de soric și rămâne alb curat indiferent daca este neagra sau alba culoarea pielii porcului. 😊 Poate data viitoare .
Corect !!! Luați exemplul de la Silviu Petrescu ”Tradiții din Banatul României. Faget..Timișoara. Jumeri, Șorici, Cârnați și Palincă.Oameni faini!!” minutul 4 :51!!!
@@Dan-qc5vy Să nu uităm că trăim în secolul XXI, o lume absolut liberă, unde fiecare are dreptul să fie el însuși, fără să copieze pe alții, fără să imite! Este chiar de apreciat că au ghicit și alte variante, s-au îmbogățit cu o nouă experiență, iar dacă nu a fost îndeajuns de eficient după așteptările lor, anul viitor vor face altfel! Este de apreciat iscusința altora, nu de judecat!
Câte bordeie atâtea obicee, dar porc nespălat și necurățat nu am mai văzut. Cât despre felul cum vrei să vorbești pe țărănește...nu ți se potrivește chiar deloc. În rest să-l mâncați sănătoși.
Absolut exceptional,am privit totul, cu lacrimi de bucurie,in amintirea vremurilor cand acasa la parinti asa se pregateau bunataturile din porcii crescuti in semilibertate si hraniti cu lapte si cartofi si ce sa mai spun ! Sa fiti sanatosi !!!
Marcel,vai de capul vostru în privința curățatului șoriciului de la porc! N-am mai văzut niciodată un astfel de porc necurățat cum ați procedat voi! Am tăiat și eu porci cu tatăl meu în tinerețe,dar niciodată nu a rămas șoriciul negru. Șoriciul se sărează,se lasă să pătrundă sarea o jumătate de oră și apoi cu apă caldă și cu cuțitul se rade bine,până soriciul devine alb pe toată suprafața porcului.
Fraților, în zona aia nu se spală șoricul, a-ti murdarit toată carnea cu negreala aia ...nu am vazut atâta mizerie la tăierea unui porc în viata mea...
Dacă o persoană nu spala porcul pârlit nu înseamnă că în zona nu se spala. Nu știu dacă acesta a fost spalat sau nu. Am văzut găini care au pielea neagră, poate și aceasta rasa de porci are soricul negru. Poate ne răspunde Marian.
Doamne ferește ! Porcul se dă cu sare se lasă 15-30 min acoperit se trage cu un cuțit toată negreala de la pârlit … sunt 100 de tutoriale pe YT, ce tradiție 😂 ? Asta e lene …
Mariane nu te supara,porcul nu este curatat corespunzator.Poate fi si de culoare neagra se sppala se freaca cu sare se lasa 10 min acoperit dupa care se curata cu lama de cutit iar soricul va fi alb.Sarbatori fericite....
Poate nu vor fi toți de acord cu mine, dar aceste vloguri, alături de familie, în armonia tradițiilor românești, mi se par fără egal. Ce bine că îi ai pe cei dragi aproape! Sărbători fericite!! Și abia aștept să văd aranjarea colțului de bucătărie la Vorța!
Aici ai dat cu bata în baltă.Nu se poate să faci asemenea greșeli.Din doi bărbați niciunul să nu știe ca porcul ăla trebuie și spălat.Eu cred că v-ați bătut joc de noi abonații.Nu cred că tu Marian Advencer ai putut să fi fraierit în România,sau tind să cred că de data asta ne-ai mințit cu prețul.Sunt ardelean și te rog să spui lumii ca de data asta ai greșit.In ardeal porcul se duce la tranșat când sorocul este alb ,fără nici un pic de zgură,nu ca tăciunele.Sterge vlogul ăsta ca ta faci de râs .Atât.Sarbatori fericite.
Marcel ai grija cu punctele alea albe in jurul ochilor, cel de la ochiul stang, nu ar fi rau sa faci niste analize ca si preventie pentru ficat. Sanatate si sarbatori fericite iti doresc!
Cum poți să mănânci așa ceva,bătaie de joc!!?.O sa spui că este fumul de la paie, că atunci când îl pregătești,vei curata șoriciul.Daca ție îți place ,poftă bună!
Asa ceva n am mai văzut. Porcul se pălește se spala cu apa calda se freacă cu mălai sa se albeasca șoriciul și după aceea se trasează. Nu i bine nu i bine deloc.
Bună seara! Am văzut și la Meșterul Radu,,porcii erau africani! Că șoriciul era negru! Șoriciul trebuie curățat bine până iese curat! Să-l mincati sănătoși!
Domnu Marian ce ai făcut, ce tradiție ai urmat ca sa stim si noi, fara sal speli porcul ei cand zic Porcul ma refer la ala care lai tăiat nu la altu. Sărbători fericite
Nu ai mancat niciodata porc adevarat daca spui asta. Nu stii cum este un porc crescut in libertate si parlit cu paie. Pofta buna la porci congelati din germania, spalati cu inalbitor ;)
@@MarianAdventures fara suparare nenea marian omu nu a zis cu rautate ca nu l ai spalat hai ca va spun eu nu are nici o legatura ca l ai parlit cu paie dupa ce se inegreste bine bine se da apa calduta pe el se rascheteaza cu cutitu pana iese alb apoi mai freci si cu peria de radacina dupa dai apa si mai il raschetezi o data cu cutitu apoi apa si sare dupa pe el pe viitor sa incercati cum am zis eu aici sa vedeti diferenta
Corect !!! Luați exemplul de la Silviu Petrescu ”Tradiții din Banatul României. Faget..Timișoara. Jumeri, Șorici, Cârnați și Palincă.Oameni faini!!” minutul 4 :51!!!
ASA porc jegos nu am mai văzut! Nici pârlit bine, nici spălat deloc! Păcat de porc, mai bine trăia decât să ajungă pe mâna ta nepricepută! M-ai dezamăgit total!
Nu vreau să fiu rea ,Dar sunt total dezamăgită de felul în care arată un porc tăiat. Am participat și lucrat la nenumărați porcii dea lungul anilor dar un așa porc nespălat eu nu am văzut. Chiar dacă a fost pârlit cu paie porcul trebuia spălat cu apă caldă , ras cu cuțitul și cu peria de rădăcină să iasă alb curat. Eu așa ceva nu aș fii arătat pe vlog Sărbători fericite!
Fără supărare, dar din respect pentru abonați, care nu sunt puțini, cred că ar fi bine să îți dai mai mult silința să creezi videoclipuri de calitate. Mulți creatori de conținut s-au obișnuit să deschidă camera, să filmeze câteva momente și să le posteze fără a mai pune accent pe calitate sau pe conținut. Totuși, publicul tău merită mai mult - merită pasiune, efort și un produs bine realizat, care să le capteze atenția și să le aducă valoare. Se poate monta camera pe un trepied , daca vrei se poate . Calitatea va face întotdeauna diferența! Mult succes 😊
Eu cred că nu ați urmărit de la început acest vlog Marian doar ce a ajuns in Romania și următoarea zi ,a trebuit să fie Punctual de a merge după porci etc ..De-abia a putut din când în când să mai filmeze .La tăierea porcilor e mult de lucru ..Numai fiți atât de pretentios că nu de fiecare data ne ies planurile cum vrem.Asa că mai bine ați vorbi de vine decât de rău...Și așa multi au comentat că porcii nu s-au spălat dar daca ei așa au decis asta e ..Fiecare cu tradiția și obiceiurile lor.Nici eu nu am văzut așa ceva dar uite că e ceva nou și pentru mine.Poate e un secret habar nu am. O zi plina de bunătate va doresc!
Nu. Trebuia spalat???? Glumesc bineinteles... normal ca l am spalat si raschetat cu cutitul. Sunt rase si rase porci, asta a fost semisalbatic, mai african asa....plus ca se vede ca nimeni nu mai are habar cum este sa parlesti cu paie.....lumea arde soricu cu butelia....
Foarte frumos cu familia!!! M-ai facut sa pun si eu o vodca cand beati palinca!!! Sa mincati sanatosi toate bunatatile preparate! Ce pofta mi-ai facut de jumeri!!!!
@@romiremus poate in partea voastra de Ardeal....ca la noi in Ardeal se parjoleste bine porcul pana ii negru apoi se spala bine si iese alb. Eu nu am mai vazut asa ceva sa transezi porcul in starea aia😮😮😮
Ce n-am văzut dar nici n-am auzit vorbindu-se de analiza medicală la carne! Marcel cum mai tot timpul este cu foamea-n gât nici n-a avut răbdare să se definitiveze mâncărurile că și-a și "băgat botu" prin oale motivând că nu mai poate de poftă! Sper ca porcii să nu fi avut nimic dar au fost atâtea cazuri! Mare cap să ai să nu duci la analiză ca să mănânci liniștit!
Salut. Cumpăra un generator cu care sa încarci bateriile de la fotovoltaice, Cezar Machidon a prezentat unul. Dacă folosești generatorul direct în consum, el produce 1 KW și tu ai consumatori 0,6 KW, 0,4 kw îl pierzi. Dacă treci prin baterie, cei 0,4 KW se stochează.
Sa spălat porcul, nu fiți cârcotaș dacă nu sa filmat tot asta nu înseamnă că nu la spălat și cu siguranță nu e primul porc pe care îl pregătește la viața lui.
Lasă că îi bine și așa , nu te supăra dar nu cu flexul se curata porcii ..am tăiat ceva porci la viața mea , după paie cu butelia trebuia pârlit până era negru apoi cu apa caldă și cu cuțitul se ia un strat de soric și rămâne alb curat indiferent daca este neagra sau alba culoarea pielii porcului. 😊 Poate data viitoare .
Corect !!! Luați exemplul de la Silviu Petrescu ”Tradiții din Banatul României. Faget..Timișoara. Jumeri, Șorici, Cârnați și Palincă.Oameni faini!!” minutul 4 :51!!!
Nu domne‘, n-auzi ca nea Marin a luat porci sălbatici … aia așa se mănâncă , cu șoriciul negru … așa e tradiția , nu-i poți curăța nici cu clor … 😂😂😂
@@Dan-qc5vy
Să nu uităm că trăim în secolul XXI, o lume absolut liberă, unde fiecare are dreptul să fie el însuși, fără să copieze pe alții, fără să imite! Este chiar de apreciat că au ghicit și alte variante, s-au îmbogățit cu o nouă experiență, iar dacă nu a fost îndeajuns de eficient după așteptările lor, anul viitor vor face altfel! Este de apreciat iscusința altora, nu de judecat!
Marcel, rog rețetă branzei de care vorbești.
Câte bordeie atâtea obicee, dar porc nespălat și necurățat nu am mai văzut. Cât despre felul cum vrei să vorbești pe țărănește...nu ți se potrivește chiar deloc. În rest să-l mâncați sănătoși.
Absolut exceptional,am privit totul, cu lacrimi de bucurie,in amintirea vremurilor cand acasa la parinti asa se pregateau bunataturile din porcii crescuti in semilibertate si hraniti cu lapte si cartofi si ce sa mai spun !
Sa fiti sanatosi !!!
Marcel,vai de capul vostru în privința curățatului șoriciului de la porc!
N-am mai văzut niciodată un astfel de porc necurățat cum ați procedat voi!
Am tăiat și eu porci cu tatăl meu în tinerețe,dar niciodată nu a rămas șoriciul negru.
Șoriciul se sărează,se lasă să pătrundă sarea o jumătate de oră și apoi cu apă caldă și cu cuțitul se rade bine,până soriciul devine alb pe toată suprafața porcului.
Mulţumesc pentru vlog!Sărbători fericite alături de familie!
Fraților, în zona aia nu se spală șoricul, a-ti murdarit toată carnea cu negreala aia ...nu am vazut atâta mizerie la tăierea unui porc în viata mea...
Dacă o persoană nu spala porcul pârlit nu înseamnă că în zona nu se spala. Nu știu dacă acesta a fost spalat sau nu. Am văzut găini care au pielea neagră, poate și aceasta rasa de porci are soricul negru. Poate ne răspunde Marian.
NO coment!!!! Stil Marian adventures.
Mariane nu te pricepi, da nu-i bai că tu-l mănânci! 😂😂
😂😂😂
Să-l mâncați sănătoși ! O zi minunată vă doresc !
Salutări mamei tale. E foarte simpatică. Să îi transmiți multă sanatate
Doamne ferește ! Porcul se dă cu sare se lasă 15-30 min acoperit se trage cu un cuțit toată negreala de la pârlit … sunt 100 de tutoriale pe YT, ce tradiție 😂 ? Asta e lene …
Asa nespălat transati?
SARBATORI MINUNATE!!!.... de aici din Tg Jiu.....toate cele bune !
Porumbul a fost adus în Europa de spanioli prin secolul al XV-lea, așa că preparatul cu mălai, brânză și cârnat e mai tânăr, nu din antichitate.
Ei......ce știi tu ce mămăligă mai făceau Dacii😂😂😂 până și la fripuri făceau câte o salată cu roșii 😂😂😂
Mariane nu te supara,porcul nu este curatat corespunzator.Poate fi si de culoare neagra se sppala se freaca cu sare se lasa 10 min acoperit dupa care se curata cu lama de cutit iar soricul va fi alb.Sarbatori fericite....
Cum sa mananci porcul ala asa nespalat?
Poate nu vor fi toți de acord cu mine, dar aceste vloguri, alături de familie, în armonia tradițiilor românești, mi se par fără egal. Ce bine că îi ai pe cei dragi aproape! Sărbători fericite!!
Și abia aștept să văd aranjarea colțului de bucătărie la Vorța!
Aici ai dat cu bata în baltă.Nu se poate să faci asemenea greșeli.Din doi bărbați niciunul să nu știe ca porcul ăla trebuie și spălat.Eu cred că v-ați bătut joc de noi abonații.Nu cred că tu Marian Advencer ai putut să fi fraierit în România,sau tind să cred că de data asta ne-ai mințit cu prețul.Sunt ardelean și te rog să spui lumii ca de data asta ai greșit.In ardeal porcul se duce la tranșat când sorocul este alb ,fără nici un pic de zgură,nu ca tăciunele.Sterge vlogul ăsta ca ta faci de râs .Atât.Sarbatori fericite.
Nu ca noi cică mâncăm porc alb de Germania, crescut în cocină. Al lui e tradițional free range.
Oameni buni să îl mincati sanatosi dar nu l ați spa lat cu sare și acoperit cu nailon să îl râdeți sa fie curat alb eu n-am văzut așa ceva nicio data
Marcel ai grija cu punctele alea albe in jurul ochilor, cel de la ochiul stang, nu ar fi rau sa faci niste analize ca si preventie pentru ficat. Sanatate si sarbatori fericite iti doresc!
Am salivat cand ai scos muraturile de la tine din butoi, iar jumările proaspete de azi mi-au facut o poftă extraordinară. Sărbători cu sănătate!
Pofta buna și sa.l mâncați sănătoși cu toții, sa aveți sărbători liniștite !
Cum poți să mănânci așa ceva,bătaie de joc!!?.O sa spui că este fumul de la paie, că atunci când îl pregătești,vei curata șoriciul.Daca ție îți place ,poftă bună!
Au avut 2 porci de pârlit. Sincer cam asa ieșea și al strabunicului prin anii 80 când pârlea cu paie.👍
Femicitari pentru tot ce ati facut o familie minunata va doresc sarbatori fericite!
Voi nu îl spălați?!
Frumoase-s tradițiile noastre românești... exact ca în iernile copilăriei!
Nicăieri nu-i ca ACASĂ!Să aveți sărbători minunate! 🙏❄️✨️🌲🌟
Porc sacrificat , dar necuratat soriciul??..scârbos
Concluzia…meșterul nu e chiar așa de meșter…curățatul e mai greu,sau e mai bun așa ?😂
😅
Asa ceva n am mai văzut. Porcul se pălește se spala cu apa calda se freacă cu mălai sa se albeasca șoriciul și după aceea se trasează. Nu i bine nu i bine deloc.
Precis ești moldovean😂
Bună Marian sinteti o familie minunată și sa mâncați porcul sănătoși și sa aveți sărbători fericite și sănătate multa
Bună seara! Am văzut și la Meșterul Radu,,porcii erau africani! Că șoriciul era negru! Șoriciul trebuie curățat bine până iese curat! Să-l mincati sănătoși!
Domnu Marian ce ai făcut, ce tradiție ai urmat ca sa stim si noi, fara sal speli porcul ei cand zic Porcul ma refer la ala care lai tăiat nu la altu. Sărbători fericite
Lenea e tradiție la Marcel Berică 😂
Nu ai mancat niciodata porc adevarat daca spui asta. Nu stii cum este un porc crescut in libertate si parlit cu paie. Pofta buna la porci congelati din germania, spalati cu inalbitor ;)
@@MarianAdventures fara suparare nenea marian omu nu a zis cu rautate ca nu l ai spalat hai ca va spun eu nu are nici o legatura ca l ai parlit cu paie
dupa ce se inegreste bine bine se da apa calduta pe el se rascheteaza cu cutitu pana iese alb apoi mai freci si cu peria de radacina dupa dai apa si mai il raschetezi o data cu cutitu apoi apa si sare dupa pe el pe viitor sa incercati cum am zis eu aici sa vedeti diferenta
Comentarii aiurea toți care au crescut la țară au mincat așa nu i albit cu clor și soda cita igiena pe oamini😂😂 sa fiți sănătoși toti❤
Multă sanatate
Sărbători fericite! Să -l mâncați sănătoși.
Porcul trebuia să îl razi cu cititul sa fie soriciul alb voi l ați lăsat nespălat necurățat
Corect .
Corect !!! Luați exemplul de la Silviu Petrescu ”Tradiții din Banatul României. Faget..Timișoara. Jumeri, Șorici, Cârnați și Palincă.Oameni faini!!” minutul 4 :51!!!
Ana Nr.1 , omul care a muncit cel mai constiincios .Hai si cu o abonare la canalul ei.
Mulțumesc frumos 😊
Nu este bine curatat șoriciul.Trebuia sa fie alb.
😊Sa aveți poftă! Ana si Radu sunt oameni minunați!
Da Ana foarte harnică dar Radu un om foarte puturos nu a făcut chiar nimic la tăierea porcului Rușine Radu
Mulțumesc. Frumos vlog de a prezenta tradiția sacrificat porcului pt. Crăciun.
ASA porc jegos nu am mai văzut! Nici pârlit bine, nici spălat deloc! Păcat de porc, mai bine trăia decât să ajungă pe mâna ta nepricepută! M-ai dezamăgit total!
😂😂😂
😂😂😂😂😂😂😂
Nu vreau să fiu rea ,Dar sunt total dezamăgită de felul în care arată un porc tăiat.
Am participat și lucrat la nenumărați porcii dea lungul anilor dar un așa porc nespălat eu nu am văzut.
Chiar dacă a fost pârlit cu paie porcul trebuia spălat cu apă caldă , ras cu cuțitul și cu peria de rădăcină să iasă alb curat.
Eu așa ceva nu aș fii arătat pe vlog
Sărbători fericite!
ANA O DULCEATA DE FEMEIE
Sa-l mancati sanatosi! Sinteti minunati in familiei, mama ta e o scumpa, ❤
Fără supărare, dar din respect pentru abonați, care nu sunt puțini, cred că ar fi bine să îți dai mai mult silința să creezi videoclipuri de calitate. Mulți creatori de conținut s-au obișnuit să deschidă camera, să filmeze câteva momente și să le posteze fără a mai pune accent pe calitate sau pe conținut. Totuși, publicul tău merită mai mult - merită pasiune, efort și un produs bine realizat, care să le capteze atenția și să le aducă valoare. Se poate monta camera pe un trepied , daca vrei se poate . Calitatea va face întotdeauna diferența! Mult succes 😊
Fără supărare :
,,Daca taceai , filozof rămâneai,,
&
Nu murim de radiații , da murim de indicații!
Eu cred că nu ați urmărit de la început acest vlog Marian doar ce a ajuns in Romania și următoarea zi ,a trebuit să fie Punctual de a merge după porci etc ..De-abia a putut din când în când să mai filmeze .La tăierea porcilor e mult de lucru ..Numai fiți atât de pretentios că nu de fiecare data ne ies planurile cum vrem.Asa că mai bine ați vorbi de vine decât de rău...Și așa multi au comentat că porcii nu s-au spălat dar daca ei așa au decis asta e ..Fiecare cu tradiția și obiceiurile lor.Nici eu nu am văzut așa ceva dar uite că e ceva nou și pentru mine.Poate e un secret habar nu am.
O zi plina de bunătate va doresc!
Ba da voi nu spalati porcul dupa parlire? Asa ceva......
Acolo nu se curata soriciul il lasa asa negru ?
Normal cavl am spalat si raschetat cu cutitul. Dar asta bu a fost porc de coteț....
Cum să maninci așa porc nespalat ? N am văzut așa ceva niciodată 😮😮😮
acel soric trebuia spalat pana devenea alb...
Doamne'ajută și numai bine la toată lumea ❤
Bună seara eu așa ceva nu am văzut în viața mea să nu speli porcul și să fie soricul alb 🤣🤣🤣🤣😩😩😩😩😜🤪😝😛😅😅
Adevărat!!😂
Nici eu, am ramas socata
Patasti
Cu paie asa iese . Dar gustul este altceva.👍
Bine ai venit acasă! Sănătate mamei tale că bine vă mai "dirijează"! Spor la lucru în continuare!
Nu ai spalat porcul, dupa ce l-ai parlit? Sau mananci soric cu taciune si mizerie din cotet??
Nu. Trebuia spalat???? Glumesc bineinteles... normal ca l am spalat si raschetat cu cutitul. Sunt rase si rase porci, asta a fost semisalbatic, mai african asa....plus ca se vede ca nimeni nu mai are habar cum este sa parlesti cu paie.....lumea arde soricu cu butelia....
@@MarianAdventures sa vazut ce bine l ai raschetat cu cutitu el iese alba si daca e negru si daca e alb tot alb iese :) daca il cureti bine
Foarte frumos cu familia!!! M-ai facut sa pun si eu o vodca cand beati palinca!!! Sa mincati sanatosi toate bunatatile preparate! Ce pofta mi-ai facut de jumeri!!!!
Marcel ai făcut de râs Ardealul porc pârlit și nespălat cum ai mâncat sorici și cardabosi
Nimic traditional ne pare rău 😂
Un puturos
Doamne, ce mi a dat sa vad in clipul asta. Daca facem asa la noi in Moldova, mi ar fi dat cu porcul in cap.😂😂😂
@@heinsenberg9789 in Moldova se face altfel!in ardeal iarasi altfel !ce i. rau in asta?
@@romiremus poate in partea voastra de Ardeal....ca la noi in Ardeal se parjoleste bine porcul pana ii negru apoi se spala bine si iese alb. Eu nu am mai vazut asa ceva sa transezi porcul in starea aia😮😮😮
Voi moldovenii agresivi ca de obicei 😂
@nkem-2194 pe bune?sa nu cureti porcul?la voi in Ardeal asa se face?😂😂😂vezi ca faci Ardealu de ras
Nu mos Gerila la noi in Ardeal se curata porcul ca ei nu au facut-o este treaba lor.
Ce gust are soriciul ala cu negreala aia de la parlit?
Am inteles, in mod traditional, ca acum 100 de ani, cu flexul:)
Ma distrez de minune...felicitari...😅❤
Să vă fie de bine aceste bucate atât de dorite!
Marian porcul ala nu e deloc spălat cum trebuie. Nu mai fi încăpățânat și recunoaște greșeala când toți îți zicem în comentarii aceleași lucruri
Doamne ce poftă mi-ai făcut 👍😋
Sa fi sanatos..sarbatori fericite...❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
Deci porcii crescuti in libertate sunt pigmei si nu mai trebuie sa ii speli. Daca asa e traditia la vloggeri, lasati-i in pace
Mam alăturat canalului tău te urmăresc de aproximativ 1 an mult succes și sărbători fericite 🌲🌲🌲
Pofta buna! Sa-l mancati sănătoși!
Mai Marian da porcul ala nu trebuia spălat și ras 😂😂😂😂
Păcat
Ce fain poate fi!
Să-l ospatati sănătoși, dar șoriciul arată groaznic,acolo este rapănul, nu e curățat cum trebuie,cred că de la jin ars se trage! 😂😂😂
Spor, ședere plăcută,acasă!😇 Sărbători fericite!🎄🎉🎆🤗
Să mâncat sănătoși bucatele preparate din porc! Sărbători fericite alături de familie! Va îmbrățișez cu drag! ❤❤❤❤
Sa fiti sanatosi ❤👏
Ce n-am văzut dar nici n-am auzit vorbindu-se de analiza medicală la carne!
Marcel cum mai tot timpul este cu foamea-n gât nici n-a avut răbdare să se definitiveze mâncărurile că și-a și "băgat botu" prin oale motivând că nu mai poate de poftă!
Sper ca porcii să nu fi avut nimic dar au fost atâtea cazuri!
Mare cap să ai să nu duci la analiză ca să mănânci liniștit!
Este prea hamesit sa se gandeasca la sanatate...🤮
De ce nu ati spălat porcul ca lumea?
De lene😂
Marinica ești cel mai TARE la gustat mâncăruri!!!!!,,Excelent ,extraordinar, nu ai mai mâncat așa ceva,,👍😂😂😂
Super faină acțiunea. Să îi mâncați în tihnă. Sărbători frumoase
Superb,sa va fie de bine tot ce ați făcut!👍👏🙏
Sa ii mâncați sănătoși oameni minunati! 😘😘😘
Spor la treaba!
Salut. Cumpăra un generator cu care sa încarci bateriile de la fotovoltaice, Cezar Machidon a prezentat unul. Dacă folosești generatorul direct în consum, el produce 1 KW și tu ai consumatori 0,6 KW, 0,4 kw îl pierzi. Dacă treci prin baterie, cei 0,4 KW se stochează.
Traditiile vechi romanesti implica si 40 zile de post inaintea Craciunului, dar pentru tine Marina, nici nu se pune problema!
Foarte interesant Video
Foarte autentic, asa se face ( sau mai mult se facea ) la noi in zona, spor la treaba !
asa ceva :) o sa faceti economie la piper ca mancarea-i neagra oricum 😊
Foarte frumos, mi ai amintit de copilăria mea!!!
Bleah.A ramas soriciul negru?
Foarte frumos !”❤❤❤
Poftă bună la produsele facute ! Cred ca sunt nemaipomenit de bune.
BUNA SEARA,POFTA BUNA...SA VA BUCURATI...A VENIT CRACIUNUL...
Multumesc om minunat!
Am venit să citesc comentariile despre porcul nespălat 😂😂 poate așa e în zona 😮 mie îmi place de tn da de porcii ăia negri nu 😂
Sărbători fericite!
Imi amintesc cu drag cînd se tăia porcul , totul era simplu si frumos .
Asa trebuie sa fie. Simplu, frumos si gustos. Inca se poate
Sanatate mamei tale!💐si familiei!
Super
Să vă fie de bine! Să l mâncați sănătoși
Cred ca nu i a facut control de trichineloza......
Peste o luna anchilozeaza. Mulți.......😅😅😅😅
Vaaai ce nespălat porc. Totul trebuia culoarea galbena că viața. Oof.
Porc tranșat nespălat nu am văzut pana acum.
probabil asa-i traditia la Vorța 😁😄
Uitați -va la vlogul lui Cezar Machidon cum a curățat porcul,e alb ca laptele șoriciul,mai mare pofta când îl vezi!
A fost porci mistreți 😂😂😂
Eu sant fan Marcel dar la porci am ramas socata ,transati fara sa fie alb soricul😮
Sa spălat porcul, nu fiți cârcotaș dacă nu sa filmat tot asta nu înseamnă că nu la spălat și cu siguranță nu e primul porc pe care îl pregătește la viața lui.
Foarte bine arată toate produsele să le mâncați sănătoși. ❤❤😊
Ai pus boia la toate preparatele , mă mir ca n-ai pus și la jumări 😂😂😂
Nimic traditional ne facem de rîs 😂
Sa traiti ani multi fericiti oameni minunati❤❤❤❤