Să le dea autonomie DAR, din ziua 1, să fie debranșați de la energiile românești și să li se ceară pașapoarte dacă vor să intre în România. Vadime, unde ești?
Tu vorbesti de independenta, nu de autonomie. E o mica mare diferenta. Sunt multe tari civilizate care exista ca si federatii, confederatii, sau alte forme de stat care contin regiuni etno-lingvistice cu un grad ridicat de guvernare proprie. Belgia, Spania, Canada, Elvetia, pana si relativ necivilizata Rusie intelege realitatea diversitatii etnice mai bine decat Romania. Sau crezi ca e asa de fragila saraca Romanie ca daca secuii obtin autonomie se prabuseste tot?
Nu are să se mai nască un al doilea Vadim. Vă amintiţi că atunci când a ajuns în turul doi de scrutin nici nu mai ştiu cu cine dar parcă cu Iliescu...EUROPA toată a îndemnat că dintre două "rău-ri" să alegem pe cel mai "puţin" rău. Rezultatele se văd şi le simţim pe pielea noastră.
Asa a-ti făcut și cu Ceaușescu și acum plângeți după el... sa va vad când o sa dezbinați tara toată ce o sa va mai plângeți apoi de cum o duceți acum... toată viata voastră ați fost niște tradatori
Păcat de bunicii noștrii care au fost măcelăriți de maghiari, păcat de soldații care au murit, ani la rând pe câmpurile de luptă pentru a ne apăra țara, păcat de nenumăratele sacrificii ce s-au făcut pentru ca Romania să fie întreaga Să știe toată suflarea maghiară, singurul Ardeal pe care-l vor avea este pate-ul... Hai să ne înțelegem între noi, hai sa fim frați, dar nu să vi și să îmi furi din pământ-ul pe care l-ai pătat tu ca ungur in urma cu câțiva zeci de ani când i-ai măcelărit pe români (femei, bărbați, copii)
Este deosebit de trist faptul că au fost uciși români nevinovați in cursul istoriei noastre comune. Marea problemă este însă, că pe dvs., românii, nu v-au învățat despre măcelurile comise de Horea, de Axente Sever, de Avram Iancu, de Gavrilă Olteanu și mulți-mulți alți români, care la diferite momente istorice au masacrat mii și mii de etnici maghiari (sași și evrei de altfel), copii, femei, bătrâni, civili fără vreo vină. Cu asta nu s-a laudat istorisirea academică românească nici o dată... Vă idealizați strămoșii cu mâinile tot atât de pătate de sânge nevinovat, cum le aveau și ai noștrii. Mesajul de pace abia de aici decurge. Suntem capabili și unii și alții de tot atât de mult rău cât și de bine. Hai, noi care de vreo două-trei generații nu ne luăm viața, să optăm pentru ascultare și înțelegere reciprocă!
Am o intrebare pentru secuii dornici de autonomie pe motiv ca banii pe care-i cotizeaza nu se intorc la ei: cine sau ce ii impiedica pe primarii lor udemeristi sa atraga fonduri europene? De ce se focuseaza primarii doar pe priecte finantate de la bugetul de stat? Pai, le zic eu: deoarece udemeristii lor sunt corupti si/sau incompetenti. I-au spalat pe creier pe secui in a crede ca autonomia o sa le aduca lapte si miere, dar le-ar fi taman pe dos. I-au manipulat in a crede ca guvernul nu le aloca bani pentru proiecte locale, insa au omis sa le spuna de ce ei, ca si administratori locali, sunt incapabili de a atrage fonduri de la EU. Mai mult, cifra de afaceri a Covasnei e aceeasi cu cea a Teleormanului (cca 6 mld lei), iar cea a Harghitei e la nivelul Dambovitei (cca 10 mld lei). Adica mici! Au impresia ca produc mult? Ca invart bani multi, pe care-i fura romanii? Nu, nu! E invers! Sunt finantati, de fapt. De orase precum Bucuresti, Cluj, Timisoara, Constanta samd, care produc de minim 5 ori mai mult decat ei. Manipulare si circ. Qui bono et qui prodest? UDMR si satelitii dughinisti ai lui Orban.
Vă puteţi imagina câţi bani a băgat Budapesta în acest spectacol ieftin care i-a vrăjit pe aceşti oameni simplii care speră la un trai mai bun? Le-au aruncat speranţe în braţe, numai că aceste speranţe nu ţin de foame şi au început să scandeze sloganul ceea ce le-a fost impus. Cât de uşor pot fi manipulaţi aceşti oameni. Speranţa Budapestei este să federalizeze România şi să anuleze Trianonul, apoi să spună că poporul a vrut aşa ceva. Absolut jenant!
Secuii au fost colonizați in această zonă din zona Tisa, pentru a păzi granița de est a Transilvaniei. Nu mai este nevoie de sta, deci se pot reîntoarce acolo de unde au venit și pot cere autonomie și tot ce vor ei, pe teritoriul de unde au venit.
@Vali Danuts haahnhha NATO va ajuta Romania din moment ce este o tara existenta iar anti-nationalistii nu vor fi ajutati nici de maghiari din moment ce si Ungaria face parte din NATO. Mai mult ne vor ajuta pe noi? Ce puteti face voi extremisti trădători de tara impotriva unor soldati care au luptat pentru Romania? Si mai exact cum adica toata Transilvania din moment ce si sasii au exprimat o parere pozitiva fata de statul roman. Ce veti face can doar 3 orase vor avea autonomie si acele 3 orase vor fi exact in mijlocul romaniei? O sa muriti de foame din moment ce nimeni nu ajuta state existente doar pentru cateva persoane. De ce crezi ca nu s-a pornit un razboi civil pe tema asta? Fiindca nu aveti nici numarul si nici resursele. Noroc cu noua generatie ca invata romana ca va duceati pe cioaca daca porneati vreun conflict pe vremea lui Vadim :)))
@Vali Danuts ca sa se ajunga la vot trebuie mai intai ca guvernul statului suveran (Romania) sa aprobe actiunea si din moment ce si luna asta cererea nu a fost aprobata aveti sanse lafel de mari ca si Washington :). Ce scrie pe buletin mai "ardeleanule"? Cum adica prin vot daca maghiarii sunt consderati o minoritate in Transilvania? Pana si sasii voteaza cu Romania. Cum crezi ca poti castiga la vot cand majoritatea respinge existenta unui stat paralel in mijlocul altui stat suveran? Si ce mai mancati pana se termina voturile? Ce faceti cand va prinde politia secretă romana si va baga la carcera pentru tradarea patriei (statul suveran Romania)? Ce faceti cand tratatul de despartire nu este aprobat de guvernul roman? Mergeti la razboi? Transilvania a fost mereu a Romaniei si asa va ramane. S-a bucurar ardealul cand a fost eliberat si acum se trezesc cativa si gata toata lumea ii urmeaza? Stai jos si invata ca la topicul asta iti spun clar ca ai picat :)
@Vali Danuts 80% din populatie? Mai baiete tu ori este prost ori incult. 10 mii de sasi + populatia romana din Transilvania sunt 80% din populatie :)). Cum crezi tu ca o minoritate cu 3%~ populatie sa rezulte 80%~ dintr o principalitate :))). Ma intreb daca ai spune asta si in fata politiei secrete. Cine stie, poate scade iar numarul anti-unionsitilor. R.Moldova favorizeaza unirea cu Romania ~80 din parlamentari schimbandu-si nationalitatea din Moldovean in Roman. Unionismul este puternic si in zonele Ucrainiene unde populatia este considerata ca fiind romaneasca, in scoli invatandu-se romana ca limba materna si Ucraineana ca limba secundara. Deci oricat de mult ai manca tu rahat turcesc Romania o sa revina la forma naturala pe care Imperiul Roman a desenat-o pe harti :))))
@Vali Danuts ai invatat istorie si politica cum am învățat eu matematica sa mor..... In primul rand ca o zona sa se desparta de statul suveran trebuie sa se faca alegeri locale in toata principalitatea :)))). Toata principalitatea va fi obligata sa voteze. Ardealul este o subgrupa din moment ce nici cat 50% din Moldova nu e deci slabe sanse. Ba, voi traiti in oras cu nume pus de germani si romani si cauti independenta? In al doilea rand, populatia nu si-a exprimat opinia unionista "fiindca vor pasapoarte" ci fiindca Romania are cel mai bun sistem anti coruptie din Europa (top 5 mai precis). Romania ofera anual bani R.Moldovei si in scolile romanesti sunt mereu alocate locuri speciale pentru moldoveni. Romania a salvat R.Moldova de la colaps economic de multe ori dar vad ca voi uitati de binele facut de statul roman. Legat de zonele din Ucraina. In acea zona se pot face alegeri locale din moment ce este vorba despre o regiune si nu 3-4 orase :))). Esti suparat ca Trianonul inca exista? Voi sunteti cea mai sprijinita minoritate din Romania si tot vreti independenta? Ce drq sa faceti voi din moment ce nici putere legislativa sau buget nu aveti si voi vreti sa rezistati ca stat paralel? Ma intriga gandirea ta... Sus e Iancu pe statuie si le da la unguri *uie Doamne bate *ula-n voi cum bate inima-n noi Domane ocroteste-i pe romani
Pentru mine a fost foarte interesant sa vad aceste imagini. Sunt niste preconceptii pe care le aveam si care au fost daramate. Ce se intampla la Targu Mures este ca urmare a ce au votat cetatenii de acolo. Politicienii lor sunt coruptii ce nu permit dezvoltarea zonelor. Cum si in Buzau politicienii mei sunt de vina pentru halul in care arata orasul. Dovada este faptul ca un nou primar a schimbat in mai putin de 2 ani fata orasului cum nu a fost schimbat in ultimii 27 de ani. As dori ca tot romanul sa inteleaga cine e de vina pentru situatia in care se afla fiecare colt din Romania.
Nui adevărat cu votatul,sint niște preconcepții pe care acei extremisti ai guvernului Orban vrea sa le instaureze acolo. Nu ne certa pe noi rominii pentru ce spun aia din video. Nu noi sintem extremiștii, mai uitați-vă odată.
Vai de capul vostru de Romani... pai pt ce au murit oameni ca să crezi tu toate tâmpeniile spuse de un trădător care vrea cu orice preț sa dezbine România? Pt ce va numiți romani dacă nu sunteți în stare sa duceți cu mândrie steagul? Crezi ca dezbinarea duce la ceva? Dacă o sa ne dezbinam toți asa o sa ne cucerească toți... cum au mai facut-o în trecut... a-ti uitat de istoria noastră și de strămoșii noștri? A-ti venit sa ne faceți numai de ras... Romani trădători ce sunteți... nu uitați de imnul nostru vechi cine e trădător este blestemat...
@@larisalaurabisorca2310 Salut. Sint doar niște oameni nostalgici după ceea ce a fost odată. inofensivi. Asa sint ei, vezi, comment urile lor. Sănătate.
Autonomie? Doar pentru ca nu va place cum este administrat acest teritoriu de către cei de la București? Ok dar sunt si milioane de români nemulțumiți de acelasi lucru și pleacă milioane in alte țări.. Nu vă convine, nu rămâneți. Noi romanii cui sa cerem autonomie?
Noi nu emigram e pamantu nostru patria noastra ardealu pamantu unguresc! romanii sunt nomazi de aia emigreaza unde se da o paine fug asa venit si in ardeal,, acum pleaca toti si mai bn asa ramanem majoritate in ardeal ca noi nu plecam!
Stefan Daniel din păcate pentru tine, află că fix cei cărora le ți parte sunt popoare nomade, nu trebuie să mă crezi pe mine ca român, dar poți întreba pe oricine din altă zonă a Europei :))) de la hunii lui Atilla până la maghiarii lui Arpad, cu toții sunt migratori....așa că ai grijă la comparații, te umpli de cacao :)))
@@stefandaniel5337 Prietene, sunteți nomazi de când vă știți. Până și limba voastră e nomadă. E o limbă fino-ugrică (adică înrudită cu finlandeza și estona, care sunt destul de departe de Ungaria) înconjurată de limbi slave și de una romanică (româna). Așa că n-ai ce căuta să spui aberații. Chit că ești român și o faci în glumă, chit că ești ungur... spui mizerii.
Vor sa rupa Romania in bucati ?Asta viseaza ? Uitati-va la Yugoslavia, cum dintr-o tara mare si puternica a ajuns niste resturi , care traiesc mult mai prost decat inainte cand erau unite si MULT mai prost chiar decat Romania! Cehia si Slovacia regreta ca s-au despartit deasemenea .La polul opus, Germaniile de cand s-au unit, au ajuns cea mai puternica tara din intreaga Europa si nu au stiut toti anii astia cum arata criza ! UNIREA duce la prosperitate si putere, dezbinarea duce la mizerie si razboaie ! Sa le traduca careva ce am spus!
Ce legatura are Tinutul Secuiesc cu Croatia ?:)) Croatia e destinatie turistica, plaje insorite vin oameni acolo din toata lumea sa se relaxeze si aduc bani etc, . Tinutul Secuiesc ar fi un fel de Kosovo , nu cred ca s-ar bate cineva sa se duca acolo.
@@qpae123 Ai probleme cu înțelesul textului sau vrei să te legi de mine că n-am nume cu -escu????? United Europe nu există, numai European Union, Uniunea Economică și Vamală a Statelor Schengen. Schengen la care România și câteva alte state numai visează. Cehia s-a despărțit de Slovacia în 1993, vezi și pe internet.
Salut HerrZsolt , cum pot sa iti trimit un mesaj in privat ? vreau sa inteleg exact care este treaba cu autonomia si tinutul secuiesc si care ar fi "Avantajele" pe care toate lumea de acolo le vede . Fara injuraturi , hate , sau politica . Doar argumente logice care pot fi probate . Se poate ? sau poate imi poti trimite tu mie un mesaj privat cu un id de ceva .
Fiecare comunitate are dreptul sa isi decida soarta si sa se administreze cum vrea. (Vestul s-a construit pe acest principiu, de jos in sus (la noi in Ardeal am avut multe influente si de acest gen, din acest punct de vedere cultural noi am apartinut Vestului). Acest lucru de altfel ni s-a si promis la Alba Iulia in 1918, numai ca nu s-a tinut de cuvant. In secuime se intorc mai putini bani decat merg la Bucuresti. Daca ar fi autonomie ar putea sa foloseasca si populatia maghiara limba lui materna ca limba oficiala, ca si celelalte minoritati autohtone in EU, care sunt mult mai mici (vezi Sud Tirol, valea dAosta, insulele aland, etc. care sunt toate de altfel mult mai dezvoltate ca si restul tarii). Populatia locala ar scapa de prefectii care nu fac altceva decat sa bage bete in roate si sa dea in judecata primarii locali pentru folosirea limbii maghiare in spatiul public (inscriptii de ex. pe cladiri) sau simbolurile maghiare sau secuiesti. de ce crezi ca cineva din Bucuresti poate sa decida mai bine ce le trebuie localnicilor? Ca de ex. el stie mai bine din ce manuale ar invata mai bine romaneste copii maghiari (ei care nu vorbesc deloc maghiara)? Momentan multa energie si bani baga serviciile secrete in mentinerea tensiunilor etnice, propaganda antimaghiara si antiautonomista si in filarea maghiarilor. Acesti bani publici am putea folosi pentru lucruri mult mai bune si folositoare. In acelasi timp daca de ex. Secuimea ar deveni autonoma, secuii nu ar mai avea spre cine sa arate, ca din cauza Bucureti-ului nu le merge bine. Ei ar fi responsabili pentru starea lor, dar nici tensiunile interetnice nu ar mai fi alimentate. Cu timpul probabil ca si alegerile ar fi mai eficiente, politicienii care nu sunt eficienti nu ar avea catre cine sa arate, ar fi clar ca ei sunt incompetenti. Cu dezvoltarea locala si cresterea statusului a limbii maghiare, care ar fi si ea oficiala pe langa cea maghiara, poate s-ar incetini emigrarea tinerilor maghiari din zona, sau poate unii ar chiar ar merge acolo cand s-ar vedea si urmele dezvoltarii. In plus s-ar putea ca si din Ungaria ar merge mai mult capital in zona. Si acum ca sa fiu obiectiv, partile negative: la inceput turismul romanesc probabil ar scadea la inceput din cauza presei de scandal. Dar cu timpul probabail ca ar merge mai multi chiar din curiozitate. Micii baroni ai udemereului, s-ar putea sa fie si mai corupti daca ar scapa de sub controlul de la Bucuresti. dar pe termen lung ar pierde, si ar disparea prin alegeri zic eu. Pe de alta parte s-ar putea ca pentru noi, ceilalti maghiari din celelalte zone sa ne fie si mai rau: pe de o parte am avea o reprezentanta mai mica in parlament daca asa s-ar tocmi noua constitutie, in plus noi legi, pentru noi drepturi lingvistice si institutii ale comunitatii maghiare am obtine mai greu.
Interesant ca vin baietii aia si vorbesc in limbi straine, din pacate ungurii nu vorbesc decat maghiara, chiar si in alte tari, si-au pierdut timpul chiar daca ceea ce ziceau nu era tocmai rau.
Stii si tu 3 romani care au invatat spaniola in timp ce culegeau capsuni si acum ai basini, ca altii nu stiu limbi straine. Ungurii din Ardeal stiu mai multe limbi decat tot neamul tau la un loc
@ Adevărul este ca Ungurii din Ungaria nu prea învață limbi străine, nici măcar engleza. Lucrez in IT si Ungaria este cunoscută ca țară unde nici macar tineretul nu prea știu engleză
@@abiesalba100 " E și țara lor cum e și a ta." Da si tara se numeste ROMANIA si asta nu se va schimba. "E nevoie de sute de ani și efort intens să domnească rațiunea peste frustrări." Corect, in special cand vine vorba de unguri. Au frustrari nerezolvate de zeci ne ani si tot viseaza la cai verzi pe pereti. Si nu inteleg ce este atat de inapoiat in a spune sa pleci daca nu iti convine. Asta fac romani de ani de zile(pleaca prin Anglia, Italia, Spania, Germania etc.), de ce sunt maghiarii din Harghita si Covasna mai cu mot?
Intr-o lume, in care trebuie sa ramanem uniti, pentru a ne proteja de eventualele conflicte si razboaie, unii isi doresc o despartire si o autonomie! Asta vrea si Anglia, asta vor multe regiuni, iar asta se va simti cu timpul, cand conflictele nu vor mai tine doar de trecut. Trebuie sa ramanem uniti, indiferent de probleme! Problemele le putem rezolva doar impreuna!! Acest lucru este precum casnicia, nu pleci, daca sotul a fost concediat...
Multi romani nu se simt reprezentati de politicienii romani! Asta nu inseamna ca trebuie sa cerem autonomie de oltenia sau de dobrogea,etc. Inca ne aflam intr-o tara libera, granitele sunt deschise, dar aceasta nu cred ca este solutia!
Eu am calatorit foarte mult! Si pot spune, ca noi, ca romani si maghiari, pe taramul romanesc, traim destul de bine, adica acceptabil. Ma simt mult mai in siguranta in RO decat in Belgia, ma simt mai privilegia sa stiu mai multe limbi aici decat in Germania, ma simt mai liber decat in Asia (Emirate), ma simt mai fericit decat in America si Canada (acolo toti ai impresia ca sunt suparati... o fi de la vreme :)) ), si ma simt mai ”acasa”, din cauza ca globalizarea nu are efect mare in Romania. Se poate si mai rau, aceasta este ideea. Nu cred ca are rost sa ne facem probleme din ce nu avem. Multi politicieni sunt corupti, dar mereu au existat si mereu vor mai fi. Important este cum reactioneaza poporul. Ne despartim si intoarcem spatele unul altuia? , sau luptam impreuna for a better future? :D PS. Mie-mi plac maghiarii, am colegi de facultate si de lucru, mi se par niste oameni super. Am tot respectul pentru acestia si incerc sa ii inteleg, dar nu ne putem alege unde sa ne nastem, din pacate :D
Am calatorit, studiat si muncit in alte tari. Am ajuns sa apreciez tara mai mult ca si inainte de a face acest lucru. Pretuiesc fiecare petic de pamant si om din aceasta tara, cu bune, cu rele, fiindca sunt ai mei! Greutati sunt peste tot in lume sau politicieni slabi, dar trebuie sa punem umarul sa rezolvam problemele impreuna, este o cursa lunga, nu se termina niciodata. Pana la urma, suntem in prima treime in lume si la nivel de trai si la gradul de fericire - se putea si mai rau, mult mai rau. Mai este drum lung pana in varf. Impreuna, Inainte, cu tupeu!
Aveți deplină libertate,ca orice român trăitor pe aceste meleaguri; pe lacrimile străbunilor noștri nu puteți călca! Ungaria hortista a presărat aici durere!Noi nu uităm ,,istoria,,;nu avem dreptul s-o uităm! Bucurați-vă de iertarea românilor!
România antonesciană a atacat Rusia în spatele Germaniei, apoi când rușii erau mai puternici, ați trădat Germania. Acum nici rușii nici nemții vă știe, și vă consideră un popor laș și trădător.
Cred că autonomie și-ar dori fiecare regiune a României, autonomie economică desigur, cu respectarea statului de drept! Însă la secui, hai să fim serioși, se vrea mai mult de atât, boanghinele alea bătrâne, vor de fapt ruperea teritoriului secuiesc de România și asta nu se poate! Aici este România, alt stat în România, nu cunosc !
@@cocococosila4178 Au autoguverrnare, ceea ce inseamna autonomie. Ungaria e mai pur etnic (i-au furat teritoriile cu minoritati). Romania are minoritati de milioane din aceeiasi teritorii furate. Care sunt teriloriile furate de Ungaria, desteptule? Teritoriile furate de Romania sunt: Ardeal, Crisana (Partium), Maramures, Banat. In trecut: Cadrilater si teritorii peste Nistru.
Cum dracu sa rupi din tara, daca secuii sunt in mijlocul tarii? Va cacati pe voi de frica. Sunteti de ras cu prostia asta de ruperea tarii. Tara de 100 ani. Nu tare veche... :D Dar daca secuii erau la granita vestica?
@@ferencszathmary9689 furate de către România? Teritoriile acelea despre care spui tu ca sunt furate sunt recunoscute la nivel internațional, sunt recunoscute de către SUA, în teritoriile acestea populația majoritara sunt romanii
Lasă că nici voi și nici aia de la guvern nu mai au mult de stat așa că facețiva bagajele . Și acum îmi aduc aminte de toate grozaviile făcute fata de români
Cam usor (si convenabil) ati uitat umilinta si nedreptatile indurate de romani in Transilvania timp de secole sub conducere maghiara si care a mai fost. Hai sa nu mai fim ultrasensibili, ca n-are rost. Nu va tortureaza nimeni, aveti drept de vot, etc etc. Gasiti orice scuza pt separare. Mai sa fie. Dar e interesant ca ati pastrat exact aceeasi atitudine tipic medievala.
Ce vor astia,autonomie? Am ajuns sa mergem cu dinctionarul la noi in tara noastra,nu-ti raspunde nimeni cand ajungi prin secuime,mai avem putin si trebuie sa activam si roamingul la tel cand tranzitam judetele unde sunt majoritari,ciocu mic si bucurati-va si asa de prea multele drepturi pe care le aveti
Secuii sunt majoritarii la ei in Secuime, cum romanii sunt majoritarii in tara. Asa ca, ciocul mic, daca mergi in Secuime. Da-le respect, incercand macar sa le saluti pe limba lor. Daca te duci la ei sa le provoci, sa nu te miri daca ceva i-ti sare in mutra. Daca nu dai respect, nu asteapta respect. Gata cu epoca de aur.
@@ferencszathmary9689 in țara asta există o singură limbă oficială,limba Română,limba pe care voi nu o respectați,nu o sa va salut niciodată în limba voastră la mine in țara
Hai lasa sa determinam noi cate drepturi si cat ar fi bine sa avem. Bucurati-va ca cerem numai autonomie si nu ''Unirea cu Tara''. Asa cum si romanii au determinat drepturile lor in 1918.
@@HKY82 Crezi ca toti maramuresenii sau motii sau regiunile Regatului Ungariei unde romanii erau majoritarii stiau limba maghiara (limba oficiala in Regatul Ungariei)? Gresesti, frate!! NU STIAU!!! Asa ca lasa pe secuii in pace cu limba oficiala.
@@ferencszathmary9689 pt ce plm sa salut eu in alta limba decat in lb romana la mine in tara? Tue esti prost? Minunata Transilvanie e pamant romanesc unde traiesc romani, unde se vorbeste limba roamana!!
@@ivanoctavian5500 Hai, viseaza ca toti maghiarii plec. Ar fi vai de capul vostru. Cand Bratianu a semnat la Paris in 1920, n-ati stiut ca nu numai romani sunt in Ardeal?
@@ferencszathmary9689 tu nu intelegi ca pe mine nu ma deranjează maghiarii? Ma deranjează propaganda asta de la PSD cu autonomia, iar unii extremiști magiari cred în propaganda asta. Deci ma deranjează extremiștii!!!
@@ivanoctavian5500 Dar sti ce este autonomia? Sa nu Bucurestiul sa decida de ex. cate autobuze luam pentru oras sau unde pun florile din parcul din centrul orasului.
Bună ziua ! Vreau și eu autonomia satului Margaritesti , ne conducem singuri , va rog frumos ! Multa iubire pentru frații visători și fara minte din Harghita !
@@wrednax8594 Tu nici mamaliga nu mai poti sa mananci la ce preti este malaiul in rromania ta. In Ungaria malaiul in lei e 2 lei, in rromania ta 7 lei. Benzina si motorina in Ungaria 4 lei, in rromania ta 9 lei. In Ungaria gazul si electricitatea e ca in 2019, la noi sa triplat, etc. Iubeste tara ta, vei ajunge la opinci ca stramosii tai
@@pcalpar5338 auzi popor nomad ce vii din Asia... când te referi rromi în loc de România ca să o iei în batjocura nu uita cine sunt adevărații rromi și de unde a-ti apărut popor nomad venit din fundul Asiei
@@larisalaurabisorca2310 rromii nu ar trebuii să aibă intrare la mare. E foarte grav, se cacă în mare, fiindcă nu au WC acasă, iar încă și în mare mănâncă semințe și scuipă în mare cu gura lor nespălați. Mă oameni buni, să nu mergeți la marea neagră românească, dacă nu vreți să luați vreo boală
Sa doresti dezbinarea tarii in care te-ai nascut e o rusine si o dezonoare. Domnilor, asa ceva nu se va intampla. A fost pe vremea lui Stalin si a fost o grava eroare.
Esti un cretin de proportii cosmice. E ca si cum ar intra bulgarii peste noi si ne-ar zice "pai ba baieti, v-ati nascut in Bulgaria, de ce faceti figuri?". Intelegi cat de prost esti?
Pai vezi ce vor ei sa ne despartim in regiuni toata tara ca sa poata avea ei tinutul secuesc ! au intrat in casa noastra si vor sa o impartim cu ei ca si ei stau demult aici
În primul rând, îmi pare rău pentru nivelul meu slab de scris. Ca și în Franța, este o problemă generală de capitala versus provincie. Romania acorda atentie intai la Bucuresti si apoi la restul. La fel e in Franta cu Paris si la fel in Ungaria cu Budapesta!! Se pare că secuii nu înțeleg acest lucru așa cum este cu adevărat și îl proiectează în contexte etnocentrice în care ei (secuii) ar fi mai bine să fie atenți din cauza istoriei ultimilor 100 de ani. Nu numai românii au făcut lucruri rele în perioada «Gardei de fier», ci și „etnicii” maghiari din România au făcut lucruri foarte rele pe teritoriul Transilvaniei. În vremurile moderne de astăzi, nu este o idee bună să privim totul din punct de vedere etnic și lingvistic. Cui îi pasă? Omul vrea muncă, securitate, educație, infrastructură etc. Guvernul României ar trebui să servească poporul român. Și român este cine are pașaport românesc. Nu ar trebui să conteze ce limbă vorbești acasă la masă și dacă ești ortodox sau reformat etc. Ridicol!
Cui ii pasa. Omul vrea munca, securitate etc. Pai exact. Si uite asa unele comunitati pot fi mai bine gestionate cu un grad ridicat de auto-guvernare. Se intampla in destule tari civilizate, descentralizate. Desigur ca secuii inteleg problema capitala-provincie, dar faptul ca sunt un grup etno-lingvistic de dimensiunea pe care o au, ar trebui sa le dea tot dreptul si un motiv in plus pentru a-si dori descentralizare prin autonomie. Eu personal le doresc succes. Descentralizarea e de obicei rea doar pentru structurile de putere si coruptie care s-au solidificat pe modelul centralizat.
castigam cu totii pasapoarte in Romania ASTIA AU VENIT AICI PRIN 800 DIN PUSTA ASIATICA , AU INTRAT SAMAVOLNIC PESTE POPULATIA SEDENTARA SI ACUM VOR SA NE DEA AFARA DIN CASA
Da fraților, hai să mergem în Germania vreo 10.000 de români cu armată și dalea, dalea să cucerim un loc cât vreo jumătate din Ardeal, chiar dacă nu vom reușii , măcar rămânem acolo vreo 3000 de români și după 50 de ani cerem autonomiei, și tot așa..... Știi....? Ardealul și toată România e a noastră din strămoși , cu tot cu Moldova (dar ăsta e alt subiect*) și ungurii să meargă la ei dacă nu le place să trăiască cu românii. Doar ei se plâng că vor autonomie și treritorii.....
Ma deci ăștia bas îs nesimțiți bunicu-miu fie iertat o fugit din Ungaria din zona unde erau romanii aproape de granita cum sper sa știe mulții ca în 1918 nu am obținut toate pământurile unde erau romanii etnici și leau luat ungurii și iau forțat sa renunțe la cetățenia romana și sa treacă la cea maghiara alții au fugit de frica ungurilor alții au stat Eu propun sa facem și noi cu ăștia asa cum au făcut eii cu ai noștri dacă tot le place viata :)))
@Mysterious Stranger trebuie sa le acordam autonomie pentru ca, de 30 de ani , voteaza cu comunistii din psd. Maghiarii si Tiganii au sustinut guvernul asta de hoti pentru ca acum sa vina cu plangeri ca nu le comvine. Vor sa faca din Transilvania o regiune comunista , cum au facut cu Ungaria lui Orban.
Futu-vă mama voastră de jeguri, mergeți la voi în Ungaria daca vreți să vorbiti limba voastra și școli maghiare. Nu va e rusine ma? Veniți la om acasa ca MUSAFIR și vreți să deveniți PROPRIETAR. Mizerii ale societății!
Sunt si eu etnic maghiar, dar strămoși mei au murit ca sa fie. România Mare si nu autonomă . HARGITA SI COVASNA .trebuie să înțeleagă că nu va fi autonomie cât voi trai eu ..
Fără a fi extremist eu propun sa le cumpărăm bilete de tren si sa ii trimitem pe cei ce vor autonomie la Budapesta ,cine respectă Romania poate sa ramana fara problema.
Cum adica statul nu le asigura nimic? Sunt targumuresean si stiu foarte bine cum sta treaba cu secuii de aici. Daca mergi la magazin, prima data te intreaba in maghiara si dupa in romana. Daca vrei sa te angajezi casier nu poti daca nu cunosti maghiara. S-au pus tablite bilingve cu numele strazilor, ca de’, nu inteleg. Nu am treaba cu etnicii maghiari care-si vad de treaba lor si nu raspandesc aberatii, incitand la ura dintre romani si unguri. Singura problema este ca li se permite catorva, acelor ce incita la ura, sa continuie in acest mod. Si daca e sa vorbim de egalitatea dintre etnici si romani, etnicii sunt de multe ori favorizati in comparatie cu noi. Let that sink in.
secuii trăiesc în România, și se supun legilor românești, și îi comandă românii că așa e firesc în România, și sunt obligați să vorbească românește corect în instituțiile de stat.Se consideră ei străini, si nu vor să trăiască împreună cu românii, este urât nerespectuos, obraznic din partrlea lor. Pamântul pe care traiesc este al românilor de la inceputul istoriei, si ei au fost aduși aici de puțin timp, ca mercenari. Nu le place să mearga in țara a cărei limba o vorbesc sau să plece impreună cu ei in Siberia de unde au venit toți, că Panonia tot a vlahilor este. Ținutul Românesc nu o să-l smulgă secuii nici o dată.E ca si cum ai primi chiriasi in casă si ei vor să devină proprietari în casa ta că au stat acolo un timp, și se mai poartă și obraznic! Ar putea trăi linistiți dar sunt violenți si se lasă invrăjbiți de alții care nu le sunt de loc prieteni.
Nici vorba de autonomie.Avem o constitutie si voi trebuie sa o respectati .Va bucurati de toate drepturile ba mai mult ,aveti privilegii!Stop revizionistilor manipulatori .
Eu ii poftesc pe toti in moldova sa vadem cat rezista si daca mai au tupeu sa iasa in strada....pe voi dragi mei inca nu va bătut nimeni ca daca ar intra romanii toti cu pari in mana peste voi nu ati mai vrea autonomie
Trebuie sa ne gandim un pic si din punctul lor de vedere... au si ei dreptatea lor si nu prea. Au dreptate cand zic ca nu se simt reprezentati de Guvernul de la Bucuresti si bine a spus acel domn ca Guvernul prezent nu ne reprezinta nici pe noi dar nici pe ei! Si situatia de care se plang ei este prezenta peste tot in tara... nu doar Tinutul Secuiesc este neglijat... in cea mai mare parte din tara este la fel. Dar si ei trebuie sa inteleaga ca oricat de mult si-ar dori autonomia... este imposibil. Romania este un stat unitar si nedivizibil prin Constitutie SI SUBLINIEZ un aspect care nu poate fi revizuit din Constituție e caracterul unitar și indivizibil al teritoriului! Aceste eforturi de a obtine o autonomie sunt complet inutile. Hai sa zicem ca incep sa faca asta si toti sarbii din sudul tarii sau chiar toate celalalte minoritati din orice tara... unde am ajunge toti dupa gandirea asta? Si chiar si cand acea regiune a apartinut marelui Imperiu Austro-Ungar, ungurii tot minoritari au fost in regiune.
Prostie. Și URSS, Iugoslavia, Cehoslovacia era national, independent, etc etc. Și tu ești patriot de gură, când trebuie mișcat ceva, aștepți de la alți.
Cum era cu iobagii și cu drepturile lor în imperiul austro-ungar? Ei au și acum mai multe drepturi ca romanii și tot vor autonomie. Daca se descentralizează, sunt curios cu ce or să trăiască...
@@martinm3594 First, learn some history. Second , if you write in english where 99% of comments are in romanian means almost nobody will read yours. Bye bye.
@@martinm3594 did you know that Cluj is a germanic name and that Napoca was the name given by the mighty Roman Empire? We were here before you even started to build tribes
Du-te acolo si intreaba pe ei. Sau intreaba pe catalonezi daca Catalonia e pamant spaniol sau pe quebecosi francezi daca Quebec este pamant canadian. Sa vezi cine i-ti da primul in cap.
@@horiachiorean8592 First, to know English today is something basic, therefore, if no one replies that means they do not know English. The international language of communication is English. No one is asking you to learn other language, but English. Am fost clar? Asa ca puneti mana pe carte, si invatati engleza, daca nu vreti sa fiti izolati. Romanii nu sunt buricul Pamantului.
Era simplu de rezolvat problema....se aducea un Ukrainian brunet cu una bucata AK47 cu incarcator rotund de 50 si se mitralia tot de pe scena !!! ...altul nici ca mai indraznea dupaia! Dupa care Ukrainianu mergea linistit la el acasa mai bogat😊
Aici era la ziua nationala a italiei nu ? De ce vorbeste toata lumea in finlandeza asta stricata ? Si mai important , ce cauta pesedeul la protest fara portocale ?!?!?!?!?!?!
România este una dintre cele mai tolerante țări din Europa .Toate minoritățile sunt respectate .Au reprezentare în Parlament , învățământ în limba maternă etc . Și vezi fasciștii cum vor un nou "Kosovo" în România
Asta se intampla pentru ca toate , dar TOATE partidele aflate pe rand la putere in Romania si-au tras-o pe rand cu u.d.m.r ! Acum ne ocupam de psd-isti dupa care ajungem si la voi in Mures . Cat priveste limbricul de italian prezent acolo am sa-l caut acasa cum si el a venit acasa la mine nepoftit !
@@danielvalentin5420 mars in tara romaneasca, unde capitala tarii era Iasi, si v-ati umblat in opinci. acolo sa te duci fraiere, unde sunt inmormantati strabunicii tai
POPA LASZLO TOKES TRĂDĂTORUL ȘI TURNĂTORU' LA SECURITATE ÎN '89 LA REVOLUȚIE! PENTRU CINE NU ȘTIE CE ÎNSEAMNĂ IN MAGHIARĂ ,,LASZLO''? LASZLO ÎNSEAMNĂ (VASILE ÎN ROMÂNEȘTE!🙂🇷🇴😒☺️
Autonomie pe banii tuturor romanilor care platesc cinstit taxele ?Din ce va veti gospodari, din cartofi ? Ca altceva nu produceti ? Sau poate din pensii ,vad ca varsta a 3 ea viseaza frumos, cui nu-i convine nu are decat sa plece in Ungaria, intr-o viata intreaga nu ati fost in stare sa invatati nici macar limba romana nu mai vorbesc de engleza, franceza etc, va doresc succes intr-o alta viata
Pai nu se poate da autonomia unei părți foarte mari din România la 500 de secui. Atâția sunteți. Întâi autodefiniti-va ca origine, limba, cultura ca să știe și romanii cu cine vorbesc. Nu merge asa, ca noi secuii vrem autonomie și în realitate maghiarii obțin autonomie. În Ungaria, Orban nu v-a dat autonomie, pentru ca atunci când ii convine va considera maghiari ca și aici la noi, iar voi va considerați maghiari făcând jocul maghiarilor. Mai degrabă Orban sa va dea autonomie în Ungaria, ca acolo sunteți mulți printre frații voștri maghiari. De ce Orban nu va da autonomie ?
Să își legalizeze limba și tradiția la Orban in Ungaria, noi nu avem nevoie de ele și nu ne pasa! Pământul Ardealului nu-l vor avea în veci și vom muri în luptă pt. Ardeal daca trebuie ! Secuii la ei in casă să facă ce vor vrea, nu-i oprește nimeni ! In societate să respecte Romania și să vorbească românește ! Deocamdată secuii aici traiesc, aici mănâncă și aici își castiga toți painea, in România !!! Să le fie clar ! Cui nu ii place e liber sa plece in Ungaria ! Sunt cetățeni români de etnie maghiară și sunt o minoritate tolerată, sa mulțumească pt asta! Dar toate au o limită ! Să vorbeasca secuiul de binele României și să fie la manifestație cu steagul Ungariei în mână pt. autonomie... Asta e trădare de țară și trădători se numesc ei și trebuie pedepsiți !
Nu este picior de om tânăr acolo sa susțină această problemă. Părerea mea sinceră este că noi trebuie să fie mai buni unii cu alții și să lăsăm cacaturile acestea.
@@gaboscsillagaboscsilla2909știu acest lucru, deoarece și eu sunt tânăr și muncesc, nu am timp de cacaturi din astea ca vin facturile în fiecare luna. Sincer nici nu mai știu care a fost scopul comentariului meu de acum 5 ani. Probabil eram băut. 😂
Nu stiu de ce acest video primeste atatea dislikeuri. Mie personal mi se pare o problema reala ceea ce se intampla in centrul tarii, si nu e nici pe departe atat de simpla cum pare. Interese ascunse exista la mijloc...
Multi romani din Valahia ai Moldova nu înțeleg prin ce trec acești oameni, romanii din Ardeal au trecut prin traume oribile din cauza Ungariei, dar noi nu trebuie sa răspundem cu aceeași moneda. Eu unul susțin federalizarea României, și consider ca secuii ar trebui sa fie mai bine reprezentați, nu susțin naționalismul romanesc și nici pe cel maghiar deoarece dau în fascism, dar îmi doresc sa trăim intr-o țară în care oamenii au drepturi egale și prospera împreună.
@@gigikontra7023 Ok si ?…ti se pare ca partidul minorităților a facut ceva pana acum pentru minorități ? Vorbesc de toate Minoritățile. Singurul lucru de care am auzit pana acum de la acel partid este legea propusă, cea care o copiază pe cea din Ungaria, care interzice sa se vorbească despre minorități sexuale in scoli, universități, etc…cel mai mare oximoron ever.
@@mihaivlad1905 o tâmpenie. Nu mă deranjează homosexualii. Ei cu treaba lor, eu cu a mea. UDMR subminează integritatea statului român și se opune unirii cu "Republica Moldova". Sunt multe chestii nasoale pe care le fac ei.
@@sandibodescu6412 e pamant roman,hai la o lectie scurta de istorie: Dupa procesul de romanizare imperiul otoman a inceput sa se raspandeasca. In GESTA HUNGARONUM , o cronica scrisa de catre un notar al unui REGE UNGUR, se mentioneaza asesari romane cele a lui Gelu,Glad si Menumorut. In urmatoarele secole ungurii s-au răspândit si au cucerit Transilvania. Chiar daca romanii erau majoritari acestia nu aveau drepturi ci ungurii aveau. Dupa secole intregi de incercari de a atinge idealul national dupa primul razboi mondial Romania in sfarsit este unita. Sunteti o minoritate si niciodata n-ati avut drept la acest pamant latino-dac .
@@biancapopa7476 Ce pamant latino-dac? Aveti teoria comunista (predat si in scolile lui Ceasca) ca Traian a venit in 101 si romanii au precat in 271, si dacii s-au mestecat cu romanii, si in 171 de ani (101-271) s-a format limba romana. Ce logica de chibrit e asta? Cum nimeni nu s-a mestecat cu austriecii in intr-o alta 171 de ani (1686-1867) cand Ardealul avea dominatie austriaca? Romania sa se bucure daca v-a mai rezista unita o alta 100 de ani, caci de cand aveti tara asta, numai bateti joc de ea, si oamenii capabili fug in strainate si numai lenesii si prostalaii raman.
@@plianluca8391 Basarabenii nu sunt romani,atat timp cat au propria lor tara care se numeste "Republica Moldova" chiar si daca sunt in mod istoric si de ADN,la fel si secuii cu ungurii
@@dragomircristian7279 Au propria țara din cauza propagandei sovietice care și-a făcut efectul. Moldova a fost una singura pana in 1812 când au luat o parte din ea rușii. Atunci cum Moldova s-a unit cu Țara Românească in 1859. Nu erau Moldoveni? Basarabia s-a unit cu Romania in 1918 pana când au anexat-o rușii in 1940 și i-au spălat pe creier pe oameni. Basarabenii sunt romani. Secui sunt maghiari.
Pace tuturor . Incercam sa construim o europa mai frumoasa . Sa respectam cu drag natura si oamenii . Nu intelag de ce vreti sa va certati. Certurile aduc razboie .Razboie aduc morti .... Asta vreti ? Granitile sunt asa cum sunt elle acuma . Daca vreti sa le miscati e necesar un razboi , cum se produce in Ucraina acuma . Dar nu e mai bine sa fim TOTI uniti , sa ne consideram toti ca frati, sa bem , sa dansam si sa mancam impreuna ?
Asta e scenariul ideal,dar toate conflictele astea sunt alimentate politic.Bineinteles ca sunt si oameni cu gandire inapoiata si acesti oameni sunt si de o parte si cealalta,dar energia majoritati trebuie sa fie indreptata catre pace si un trai bun.
Să le dea autonomie DAR, din ziua 1, să fie debranșați de la energiile românești și să li se ceară pașapoarte dacă vor să intre în România. Vadime, unde ești?
🤣🤣🤣🤣🤣👍👍👍👍👍
Tu vorbesti de independenta, nu de autonomie. E o mica mare diferenta. Sunt multe tari civilizate care exista ca si federatii, confederatii, sau alte forme de stat care contin regiuni etno-lingvistice cu un grad ridicat de guvernare proprie. Belgia, Spania, Canada, Elvetia, pana si relativ necivilizata Rusie intelege realitatea diversitatii etnice mai bine decat Romania. Sau crezi ca e asa de fragila saraca Romanie ca daca secuii obtin autonomie se prabuseste tot?
Nu are să se mai nască un al doilea Vadim. Vă amintiţi că atunci când a ajuns în turul doi de scrutin nici nu mai ştiu cu cine dar parcă cu Iliescu...EUROPA toată a îndemnat că dintre două "rău-ri" să alegem pe cel mai "puţin" rău. Rezultatele se văd şi le simţim pe pielea noastră.
@SkiDropz NU, sa le dea un sut in c...r in directia Budapesta sau, si mai bine, in directia Urali 😀
@@MihaiMustea-f6o iar inainte tu sa le sooji pool@ !
O singură afirmație a fost plauzibilă și anume că guvernul de la București nu-i reprezintă nici pe români. Bravo, domnule, ai zis ceva deștept!
Asa a-ti făcut și cu Ceaușescu și acum plângeți după el... sa va vad când o sa dezbinați tara toată ce o sa va mai plângeți apoi de cum o duceți acum... toată viata voastră ați fost niște tradatori
Poftim? Aia sint niște extremisti care au vorbit, pe ce planeta ești?
Rominii din Ungaria nu cer autonomie, sii vorbesc și ungurește toți. Ăștia de aici zic sa vorbim noi ungurește. Ai căzut în cap?
Dute în Ungaria sa te reprezinte Orban, poftim.
@@mariusalinpostolache1179 cine?
Păcat de bunicii noștrii care au fost măcelăriți de maghiari, păcat de soldații care au murit, ani la rând pe câmpurile de luptă pentru a ne apăra țara, păcat de nenumăratele sacrificii ce s-au făcut pentru ca Romania să fie întreaga
Să știe toată suflarea maghiară, singurul Ardeal pe care-l vor avea este pate-ul...
Hai să ne înțelegem între noi, hai sa fim frați, dar nu să vi și să îmi furi din pământ-ul pe care l-ai pătat tu ca ungur in urma cu câțiva zeci de ani când i-ai măcelărit pe români (femei, bărbați, copii)
Este deosebit de trist faptul că au fost uciși români nevinovați in cursul istoriei noastre comune. Marea problemă este însă, că pe dvs., românii, nu v-au învățat despre măcelurile comise de Horea, de Axente Sever, de Avram Iancu, de Gavrilă Olteanu și mulți-mulți alți români, care la diferite momente istorice au masacrat mii și mii de etnici maghiari (sași și evrei de altfel), copii, femei, bătrâni, civili fără vreo vină. Cu asta nu s-a laudat istorisirea academică românească nici o dată... Vă idealizați strămoșii cu mâinile tot atât de pătate de sânge nevinovat, cum le aveau și ai noștrii. Mesajul de pace abia de aici decurge. Suntem capabili și unii și alții de tot atât de mult rău cât și de bine. Hai, noi care de vreo două-trei generații nu ne luăm viața, să optăm pentru ascultare și înțelegere reciprocă!
Da bine o facut. Nu trebuia sa lase nici unu. Nici macar de sămânță pidarajilor
Pacat si de parintii si bunicii maghiarilor ce au fost torturați și măcelăriți de români
@@k2lt3k lasă vraja ungurească
@@veaccara bro, tu nici macar nu esti Roman. Te-ai gasit tu sa comentezi?
Am o intrebare pentru secuii dornici de autonomie pe motiv ca banii pe care-i cotizeaza nu se intorc la ei: cine sau ce ii impiedica pe primarii lor udemeristi sa atraga fonduri europene? De ce se focuseaza primarii doar pe priecte finantate de la bugetul de stat? Pai, le zic eu: deoarece udemeristii lor sunt corupti si/sau incompetenti. I-au spalat pe creier pe secui in a crede ca autonomia o sa le aduca lapte si miere, dar le-ar fi taman pe dos. I-au manipulat in a crede ca guvernul nu le aloca bani pentru proiecte locale, insa au omis sa le spuna de ce ei, ca si administratori locali, sunt incapabili de a atrage fonduri de la EU. Mai mult, cifra de afaceri a Covasnei e aceeasi cu cea a Teleormanului (cca 6 mld lei), iar cea a Harghitei e la nivelul Dambovitei (cca 10 mld lei). Adica mici! Au impresia ca produc mult? Ca invart bani multi, pe care-i fura romanii? Nu, nu! E invers! Sunt finantati, de fapt. De orase precum Bucuresti, Cluj, Timisoara, Constanta samd, care produc de minim 5 ori mai mult decat ei. Manipulare si circ. Qui bono et qui prodest? UDMR si satelitii dughinisti ai lui Orban.
Vă puteţi imagina câţi bani a băgat Budapesta în acest spectacol ieftin care i-a vrăjit pe aceşti oameni simplii care speră la un trai mai bun?
Le-au aruncat speranţe în braţe, numai că aceste speranţe nu ţin de foame şi au început să scandeze sloganul ceea ce le-a fost impus.
Cât de uşor pot fi manipulaţi aceşti oameni.
Speranţa Budapestei este să federalizeze România şi să anuleze Trianonul, apoi să spună că poporul a vrut aşa ceva.
Absolut jenant!
Domnule politica se face cu prostii nu cu desteptii🧐🧐🧐
Secuii au fost colonizați in această zonă din zona Tisa, pentru a păzi granița de est a Transilvaniei. Nu mai este nevoie de sta, deci se pot reîntoarce acolo de unde au venit și pot cere autonomie și tot ce vor ei, pe teritoriul de unde au venit.
UDMR ar trebui sa tragă Fondurile Europene și sa- i ajute pe Amărâții din Secuime sa trăiască mai Bine ? Nu sa- i păcălească cu Autonomia !
Nu se atinge nimenii de ROMÂNIA sa vărsat sânge pentru pământuri ROMÂNESTI💪🇷🇴💪❤️
@Vali Danuts haahnhha NATO va ajuta Romania din moment ce este o tara existenta iar anti-nationalistii nu vor fi ajutati nici de maghiari din moment ce si Ungaria face parte din NATO. Mai mult ne vor ajuta pe noi? Ce puteti face voi extremisti trădători de tara impotriva unor soldati care au luptat pentru Romania?
Si mai exact cum adica toata Transilvania din moment ce si sasii au exprimat o parere pozitiva fata de statul roman.
Ce veti face can doar 3 orase vor avea autonomie si acele 3 orase vor fi exact in mijlocul romaniei? O sa muriti de foame din moment ce nimeni nu ajuta state existente doar pentru cateva persoane. De ce crezi ca nu s-a pornit un razboi civil pe tema asta? Fiindca nu aveti nici numarul si nici resursele.
Noroc cu noua generatie ca invata romana ca va duceati pe cioaca daca porneati vreun conflict pe vremea lui Vadim :)))
@Vali Danuts ca sa se ajunga la vot trebuie mai intai ca guvernul statului suveran (Romania) sa aprobe actiunea si din moment ce si luna asta cererea nu a fost aprobata aveti sanse lafel de mari ca si Washington :). Ce scrie pe buletin mai "ardeleanule"? Cum adica prin vot daca maghiarii sunt consderati o minoritate in Transilvania?
Pana si sasii voteaza cu Romania.
Cum crezi ca poti castiga la vot cand majoritatea respinge existenta unui stat paralel in mijlocul altui stat suveran?
Si ce mai mancati pana se termina voturile?
Ce faceti cand va prinde politia secretă romana si va baga la carcera pentru tradarea patriei (statul suveran Romania)?
Ce faceti cand tratatul de despartire nu este aprobat de guvernul roman? Mergeti la razboi?
Transilvania a fost mereu a Romaniei si asa va ramane. S-a bucurar ardealul cand a fost eliberat si acum se trezesc cativa si gata toata lumea ii urmeaza? Stai jos si invata ca la topicul asta iti spun clar ca ai picat :)
@Vali Danuts 80% din populatie?
Mai baiete tu ori este prost ori incult. 10 mii de sasi + populatia romana din Transilvania sunt 80% din populatie :)). Cum crezi tu ca o minoritate cu 3%~ populatie sa rezulte 80%~ dintr o principalitate :))).
Ma intreb daca ai spune asta si in fata politiei secrete. Cine stie, poate scade iar numarul anti-unionsitilor.
R.Moldova favorizeaza unirea cu Romania ~80 din parlamentari schimbandu-si nationalitatea din Moldovean in Roman. Unionismul este puternic si in zonele Ucrainiene unde populatia este considerata ca fiind romaneasca, in scoli invatandu-se romana ca limba materna si Ucraineana ca limba secundara.
Deci oricat de mult ai manca tu rahat turcesc Romania o sa revina la forma naturala pe care Imperiul Roman a desenat-o pe harti :))))
@Vali Danuts ai invatat istorie si politica cum am învățat eu matematica sa mor.....
In primul rand ca o zona sa se desparta de statul suveran trebuie sa se faca alegeri locale in toata principalitatea :)))). Toata principalitatea va fi obligata sa voteze. Ardealul este o subgrupa din moment ce nici cat 50% din Moldova nu e deci slabe sanse.
Ba, voi traiti in oras cu nume pus de germani si romani si cauti independenta?
In al doilea rand, populatia nu si-a exprimat opinia unionista "fiindca vor pasapoarte" ci fiindca Romania are cel mai bun sistem anti coruptie din Europa (top 5 mai precis).
Romania ofera anual bani R.Moldovei si in scolile romanesti sunt mereu alocate locuri speciale pentru moldoveni. Romania a salvat R.Moldova de la colaps economic de multe ori dar vad ca voi uitati de binele facut de statul roman.
Legat de zonele din Ucraina. In acea zona se pot face alegeri locale din moment ce este vorba despre o regiune si nu 3-4 orase :))).
Esti suparat ca Trianonul inca exista?
Voi sunteti cea mai sprijinita minoritate din Romania si tot vreti independenta?
Ce drq sa faceti voi din moment ce nici putere legislativa sau buget nu aveti si voi vreti sa rezistati ca stat paralel? Ma intriga gandirea ta...
Sus e Iancu pe statuie si le da la unguri *uie
Doamne bate *ula-n voi cum bate inima-n noi
Domane ocroteste-i pe romani
@Vali Danuts Mars în Asia
Pentru mine a fost foarte interesant sa vad aceste imagini. Sunt niste preconceptii pe care le aveam si care au fost daramate.
Ce se intampla la Targu Mures este ca urmare a ce au votat cetatenii de acolo. Politicienii lor sunt coruptii ce nu permit dezvoltarea zonelor. Cum si in Buzau politicienii mei sunt de vina pentru halul in care arata orasul. Dovada este faptul ca un nou primar a schimbat in mai putin de 2 ani fata orasului cum nu a fost schimbat in ultimii 27 de ani.
As dori ca tot romanul sa inteleaga cine e de vina pentru situatia in care se afla fiecare colt din Romania.
Si zice toata lumea cate a facut Toma de la PSD si Toma e de curand la PSD, ca era PNList...
Nui adevărat cu votatul,sint niște preconcepții pe care acei extremisti ai guvernului Orban vrea sa le instaureze acolo. Nu ne certa pe noi rominii pentru ce spun aia din video. Nu noi sintem extremiștii, mai uitați-vă odată.
Noi înțelegem doamna situația în care ne aflam, dar guvernul Orban înțelege? Te întreb pe dumneata căci vad ca discuți cu noi în numele lor.
Ca un timisorean pot confirma ca un oras depinde in mare de primar dar degeaba e primarul 10/10 daca nu are de unde sa ia resurse suficiente
Vreau si eu autonomie pentru Braila si Galati, va rog, daca primesc ei. Bucurestiul nu pare sa ne mai reprezinte interesele de aprox. 70 de ani.
Signs of Life in curând se vor uni, faci 5-6 minute dintr-un oraș in altul, o să devină al 2lea oraș după București! :)
Vai de capul vostru de Romani... pai pt ce au murit oameni ca să crezi tu toate tâmpeniile spuse de un trădător care vrea cu orice preț sa dezbine România? Pt ce va numiți romani dacă nu sunteți în stare sa duceți cu mândrie steagul? Crezi ca dezbinarea duce la ceva? Dacă o sa ne dezbinam toți asa o sa ne cucerească toți... cum au mai facut-o în trecut... a-ti uitat de istoria noastră și de strămoșii noștri? A-ti venit sa ne faceți numai de ras... Romani trădători ce sunteți... nu uitați de imnul nostru vechi cine e trădător este blestemat...
@@larisalaurabisorca2310 Salut. Sint doar niște oameni nostalgici după ceea ce a fost odată. inofensivi. Asa sint ei, vezi, comment urile lor. Sănătate.
@@mariusalinpostolache1179 inofensivi? Încă nu va-ti trezit la realitate? Dormiți după aia când va treziți sa nu va dați cu capul de pereti
@@larisalaurabisorca2310 stați liniștită doamna nu se intimpla nimic.
Aici nu trebuia să intervină jandarmi sa ii bată exact cum au bătut români în 10 August 2018?
Trebuia sa rupă oasele în ei
@_sarpee__._ nu chiar, maghiarii au greșit 🤷🏻♂️
Acolo era bună o bomba
@@sergiulord3616 bine spus
Autonomie? Doar pentru ca nu va place cum este administrat acest teritoriu de către cei de la București? Ok dar sunt si milioane de români nemulțumiți de acelasi lucru și pleacă milioane in alte țări.. Nu vă convine, nu rămâneți. Noi romanii cui sa cerem autonomie?
Noi nu emigram e pamantu nostru patria noastra ardealu pamantu unguresc! romanii sunt nomazi de aia emigreaza unde se da o paine fug asa venit si in ardeal,, acum pleaca toti si mai bn asa ramanem majoritate in ardeal ca noi nu plecam!
@@stefandaniel5337 mai ai si nume romanesc si te crezi ungur :)))
@@stefandaniel5337 Ba, Mongolia ciocu mic ca voi știți sa furați😂
Stefan Daniel din păcate pentru tine, află că fix cei cărora le ți parte sunt popoare nomade, nu trebuie să mă crezi pe mine ca român, dar poți întreba pe oricine din altă zonă a Europei :))) de la hunii lui Atilla până la maghiarii lui Arpad, cu toții sunt migratori....așa că ai grijă la comparații, te umpli de cacao :)))
@@stefandaniel5337 Prietene, sunteți nomazi de când vă știți. Până și limba voastră e nomadă. E o limbă fino-ugrică (adică înrudită cu finlandeza și estona, care sunt destul de departe de Ungaria) înconjurată de limbi slave și de una romanică (româna). Așa că n-ai ce căuta să spui aberații. Chit că ești român și o faci în glumă, chit că ești ungur... spui mizerii.
Vor sa rupa Romania in bucati ?Asta viseaza ? Uitati-va la Yugoslavia, cum dintr-o tara mare si puternica a ajuns niste resturi , care traiesc mult mai prost decat inainte cand erau unite si MULT mai prost chiar decat Romania! Cehia si Slovacia regreta ca s-au despartit deasemenea .La polul opus, Germaniile de cand s-au unit, au ajuns cea mai puternica tara din intreaga Europa si nu au stiut toti anii astia cum arata criza ! UNIREA duce la prosperitate si putere, dezbinarea duce la mizerie si razboaie ! Sa le traduca careva ce am spus!
In Slovenia si Croatia se traieste mult mai bine decat traiau in Iugoslavia. Serbia nu mai are cum sa-i exploateze.
Ce legatura are Tinutul Secuiesc cu Croatia ?:)) Croatia e destinatie turistica, plaje insorite vin oameni acolo din toata lumea sa se relaxeze si aduc bani etc, . Tinutul Secuiesc ar fi un fel de Kosovo , nu cred ca s-ar bate cineva sa se duca acolo.
Cehia nu regretă că s-a despărțit de Slovacia. Slovacia l-a tras în spate pe cehii. Citește și apoi scrie. Sau nu scrie nimic dacă habar n-ai de ceva.
@@ferencszathmary9689 Cehia si Slovacia sunt amandoua state in United Europe. Unde visezi tu ca sunt despartite ??
@@qpae123 Ai probleme cu înțelesul textului sau vrei să te legi de mine că n-am nume cu -escu????? United Europe nu există, numai European Union, Uniunea Economică și Vamală a Statelor Schengen. Schengen la care România și câteva alte state numai visează. Cehia s-a despărțit de Slovacia în 1993, vezi și pe internet.
Cum dracu' să ceri autonomie cu flagul altui stat?
Ai putina engleza pe la colțul gurii
Flag de regiune. Mai du-te prin Europa sa vezi cateva flaguri regionale.
@@catbos Ce ai boss xD
@@theoldone1510 Ce "Engleză la colțul guri" ce cuvânt în Engleză este scris în acest Comentariu......🤔
@@bosuleuuu5739 A zis flagul nu steagul
Și Budapesta nu a fost construită și din banii produși de românii majoritari în Ardeal? Ce autonomie au avut ei sute de ani?
Romanii au avut autonomii in Maramures, Hateg, Fagaras, etc.
Salut HerrZsolt , cum pot sa iti trimit un mesaj in privat ? vreau sa inteleg exact care este treaba cu autonomia si tinutul secuiesc si care ar fi "Avantajele" pe care toate lumea de acolo le vede . Fara injuraturi , hate , sau politica . Doar argumente logice care pot fi probate . Se poate ? sau poate imi poti trimite tu mie un mesaj privat cu un id de ceva .
Fiecare comunitate are dreptul sa isi decida soarta si sa se administreze cum vrea. (Vestul s-a construit pe acest principiu, de jos in sus (la noi in Ardeal am avut multe influente si de acest gen, din acest punct de vedere cultural noi am apartinut Vestului). Acest lucru de altfel ni s-a si promis la Alba Iulia in 1918, numai ca nu s-a tinut de cuvant. In secuime se intorc mai putini bani decat merg la Bucuresti. Daca ar fi autonomie ar putea sa foloseasca si populatia maghiara limba lui materna ca limba oficiala, ca si celelalte minoritati autohtone in EU, care sunt mult mai mici (vezi Sud Tirol, valea dAosta, insulele aland, etc. care sunt toate de altfel mult mai dezvoltate ca si restul tarii). Populatia locala ar scapa de prefectii care nu fac altceva decat sa bage bete in roate si sa dea in judecata primarii locali pentru folosirea limbii maghiare in spatiul public (inscriptii de ex. pe cladiri) sau simbolurile maghiare sau secuiesti. de ce crezi ca cineva din Bucuresti poate sa decida mai bine ce le trebuie localnicilor? Ca de ex. el stie mai bine din ce manuale ar invata mai bine romaneste copii maghiari (ei care nu vorbesc deloc maghiara)? Momentan multa energie si bani baga serviciile secrete in mentinerea tensiunilor etnice, propaganda antimaghiara si antiautonomista si in filarea maghiarilor. Acesti bani publici am putea folosi pentru lucruri mult mai bune si folositoare. In acelasi timp daca de ex. Secuimea ar deveni autonoma, secuii nu ar mai avea spre cine sa arate, ca din cauza Bucureti-ului nu le merge bine. Ei ar fi responsabili pentru starea lor, dar nici tensiunile interetnice nu ar mai fi alimentate. Cu timpul probabil ca si alegerile ar fi mai eficiente, politicienii care nu sunt eficienti nu ar avea catre cine sa arate, ar fi clar ca ei sunt incompetenti. Cu dezvoltarea locala si cresterea statusului a limbii maghiare, care ar fi si ea oficiala pe langa cea maghiara, poate s-ar incetini emigrarea tinerilor maghiari din zona, sau poate unii ar chiar ar merge acolo cand s-ar vedea si urmele dezvoltarii. In plus s-ar putea ca si din Ungaria ar merge mai mult capital in zona. Si acum ca sa fiu obiectiv, partile negative: la inceput turismul romanesc probabil ar scadea la inceput din cauza presei de scandal. Dar cu timpul probabail ca ar merge mai multi chiar din curiozitate. Micii baroni ai udemereului, s-ar putea sa fie si mai corupti daca ar scapa de sub controlul de la Bucuresti. dar pe termen lung ar pierde, si ar disparea prin alegeri zic eu. Pe de alta parte s-ar putea ca pentru noi, ceilalti maghiari din celelalte zone sa ne fie si mai rau: pe de o parte am avea o reprezentanta mai mica in parlament daca asa s-ar tocmi noua constitutie, in plus noi legi, pentru noi drepturi lingvistice si institutii ale comunitatii maghiare am obtine mai greu.
"mai bine pentru toti Romanii"
Da sigur! Va fi perfect dupa ce ati ucis fiecare om Roman.
Trebuia sa fie vadim la putere =)))). SA vezi ce autonomie mai cereau ei acum.
Le da-de-a Vadim autonomie cîtā doreau si nu puteau duce, direct pā piept! :))
Pe Vadim i-au mancat deja viermii. Dzeu vede tot si pedepseste, :D
Ii avem pe George Simion si Sosoaca, si pe baiatul de la Aur care e nascut in Covasna
@@ferencszathmary9689 Pe Miklos Hortly nu lo vazut Dumnezeu!
@@bosuleuuu5739 Macar invata copy-paste, daca nu poti sa scrii numele corect.
Interesant ca vin baietii aia si vorbesc in limbi straine, din pacate ungurii nu vorbesc decat maghiara, chiar si in alte tari, si-au pierdut timpul chiar daca ceea ce ziceau nu era tocmai rau.
Interesant... Atunci eu sunt o exceptie... 😂🤣🤣🤣
Stii si tu 3 romani care au invatat spaniola in timp ce culegeau capsuni si acum ai basini, ca altii nu stiu limbi straine. Ungurii din Ardeal stiu mai multe limbi decat tot neamul tau la un loc
@ Adevărul este ca Ungurii din Ungaria nu prea învață limbi străine, nici măcar engleza. Lucrez in IT si Ungaria este cunoscută ca țară unde nici macar tineretul nu prea știu engleză
Emigrați în Ungaria dacă nu vă convine !
@Antal Gyulai cine peste cine a venit ma????:)))))Doamne bai Pisti ..ai innebunit
@Antal Gyulai ce vrei ma? daca nu stiai, Romania a castigat Ardealul in razboi, asa ca taci din gura
@@abiesalba100 e tara noastra nu a noastră si a lor .
@@abiesalba100 " E și țara lor cum e și a ta."
Da si tara se numeste ROMANIA si asta nu se va schimba.
"E nevoie de sute de ani și efort intens să domnească rațiunea peste frustrări."
Corect, in special cand vine vorba de unguri. Au frustrari nerezolvate de zeci ne ani si tot viseaza la cai verzi pe pereti.
Si nu inteleg ce este atat de inapoiat in a spune sa pleci daca nu iti convine. Asta fac romani de ani de zile(pleaca prin Anglia, Italia, Spania, Germania etc.), de ce sunt maghiarii din Harghita si Covasna mai cu mot?
@Antal Gyulai Da ma, am fost si peste voi in Budapesta asa ca nu mai avem nimic de demonstrat.
Intr-o lume, in care trebuie sa ramanem uniti, pentru a ne proteja de eventualele conflicte si razboaie, unii isi doresc o despartire si o autonomie! Asta vrea si Anglia, asta vor multe regiuni, iar asta se va simti cu timpul, cand conflictele nu vor mai tine doar de trecut. Trebuie sa ramanem uniti, indiferent de probleme! Problemele le putem rezolva doar impreuna!! Acest lucru este precum casnicia, nu pleci, daca sotul a fost concediat...
Multi romani nu se simt reprezentati de politicienii romani! Asta nu inseamna ca trebuie sa cerem autonomie de oltenia sau de dobrogea,etc. Inca ne aflam intr-o tara libera, granitele sunt deschise, dar aceasta nu cred ca este solutia!
Eu am calatorit foarte mult! Si pot spune, ca noi, ca romani si maghiari, pe taramul romanesc, traim destul de bine, adica acceptabil. Ma simt mult mai in siguranta in RO decat in Belgia, ma simt mai privilegia sa stiu mai multe limbi aici decat in Germania, ma simt mai liber decat in Asia (Emirate), ma simt mai fericit decat in America si Canada (acolo toti ai impresia ca sunt suparati... o fi de la vreme :)) ), si ma simt mai ”acasa”, din cauza ca globalizarea nu are efect mare in Romania. Se poate si mai rau, aceasta este ideea. Nu cred ca are rost sa ne facem probleme din ce nu avem. Multi politicieni sunt corupti, dar mereu au existat si mereu vor mai fi. Important este cum reactioneaza poporul. Ne despartim si intoarcem spatele unul altuia? , sau luptam impreuna for a better future? :D
PS. Mie-mi plac maghiarii, am colegi de facultate si de lucru, mi se par niste oameni super. Am tot respectul pentru acestia si incerc sa ii inteleg, dar nu ne putem alege unde sa ne nastem, din pacate :D
Kim Jung Un ai impresia ca udmr-ul ii reprezinta? Eu zic ca nu..
sper ca UK sa aibe o poveste de succes cu brexit-ul, usor usor poate o sa moara si EU(RSS). Death to the false Union !
Am calatorit, studiat si muncit in alte tari. Am ajuns sa apreciez tara mai mult ca si inainte de a face acest lucru. Pretuiesc fiecare petic de pamant si om din aceasta tara, cu bune, cu rele, fiindca sunt ai mei! Greutati sunt peste tot in lume sau politicieni slabi, dar trebuie sa punem umarul sa rezolvam problemele impreuna, este o cursa lunga, nu se termina niciodata. Pana la urma, suntem in prima treime in lume si la nivel de trai si la gradul de fericire - se putea si mai rau, mult mai rau. Mai este drum lung pana in varf. Impreuna, Inainte, cu tupeu!
Autonomuie nu vreți? !
Ce tare esti :))))))))
Aveți deplină libertate,ca orice român trăitor pe aceste meleaguri; pe lacrimile străbunilor noștri nu puteți călca! Ungaria hortista a presărat aici durere!Noi nu uităm ,,istoria,,;nu avem dreptul s-o uităm! Bucurați-vă de iertarea românilor!
Ma pis eu pe iertarea voastra, ca ati fost la fel de criminali cand ati fost pe cai mari.
România antonesciană a atacat Rusia în spatele Germaniei, apoi când rușii erau mai puternici, ați trădat Germania. Acum nici rușii nici nemții vă știe, și vă consideră un popor laș și trădător.
Conform recensământului nu mai există secui. Pentru cine vor autonomie ? Pentru cei decedați ?
Există secui și vor exista ....
@@csaladszasz2696 Mars in Mongolia oagare! Vreti autonomie? Luati-o la m*ie !!!
@@csaladszasz2696 acum cateva sute de ani, coaie te nasti in romania, esti roman, ne doare undeva de etnia voastra
@@csaladszasz2696 nu vor exista. Va vom macelari cand vom avea ocazia. Veti ajunge exact ca palestinienii
@@csaladszasz2696 sa nu se mai futa doamne ferestee!!!
Cred că autonomie și-ar dori fiecare regiune a României, autonomie economică desigur, cu respectarea statului de drept! Însă la secui, hai să fim serioși, se vrea mai mult de atât, boanghinele alea bătrâne, vor de fapt ruperea teritoriului secuiesc de România și asta nu se poate! Aici este România, alt stat în România, nu cunosc !
Cum de in Ugaria nu cere nici o regiune autonomie? Sant atatea teritorii furate de maghiari de pe la altii
si au si ei minoritatii.
Spioni adormiti
@@cocococosila4178 Au autoguverrnare, ceea ce inseamna autonomie. Ungaria e mai pur etnic (i-au furat teritoriile cu minoritati). Romania are minoritati de milioane din aceeiasi teritorii furate. Care sunt teriloriile furate de Ungaria, desteptule? Teritoriile furate de Romania sunt: Ardeal, Crisana (Partium), Maramures, Banat. In trecut: Cadrilater si teritorii peste Nistru.
Cum dracu sa rupi din tara, daca secuii sunt in mijlocul tarii? Va cacati pe voi de frica. Sunteti de ras cu prostia asta de ruperea tarii. Tara de 100 ani. Nu tare veche... :D Dar daca secuii erau la granita vestica?
@@ferencszathmary9689 furate de către România? Teritoriile acelea despre care spui tu ca sunt furate sunt recunoscute la nivel internațional, sunt recunoscute de către SUA, în teritoriile acestea populația majoritara sunt romanii
Primiti autonomie in gât! A-ti macelarit romanii de fiecare data cand a-ti avut ocazia. Bag in voi !!
Să ceară autonomie în Ungaria.
50% din astia mai au doar 2 veri in ei.
Ca mata
Lasă că nici voi și nici aia de la guvern nu mai au mult de stat așa că facețiva bagajele . Și acum îmi aduc aminte de toate grozaviile făcute fata de români
Desființarea UDMR pt nerespectarea constituției româniei RESPECTATI CONSTITUTIA
Cam usor (si convenabil) ati uitat umilinta si nedreptatile indurate de romani in Transilvania timp de secole sub conducere maghiara si care a mai fost. Hai sa nu mai fim ultrasensibili, ca n-are rost. Nu va tortureaza nimeni, aveti drept de vot, etc etc. Gasiti orice scuza pt separare. Mai sa fie. Dar e interesant ca ati pastrat exact aceeasi atitudine tipic medievala.
Ce vor astia,autonomie? Am ajuns sa mergem cu dinctionarul la noi in tara noastra,nu-ti raspunde nimeni cand ajungi prin secuime,mai avem putin si trebuie sa activam si roamingul la tel cand tranzitam judetele unde sunt majoritari,ciocu mic si bucurati-va si asa de prea multele drepturi pe care le aveti
Secuii sunt majoritarii la ei in Secuime, cum romanii sunt majoritarii in tara. Asa ca, ciocul mic, daca mergi in Secuime. Da-le respect, incercand macar sa le saluti pe limba lor. Daca te duci la ei sa le provoci, sa nu te miri daca ceva i-ti sare in mutra. Daca nu dai respect, nu asteapta respect. Gata cu epoca de aur.
@@ferencszathmary9689 in țara asta există o singură limbă oficială,limba Română,limba pe care voi nu o respectați,nu o sa va salut niciodată în limba voastră la mine in țara
Hai lasa sa determinam noi cate drepturi si cat ar fi bine sa avem. Bucurati-va ca cerem numai autonomie si nu ''Unirea cu Tara''. Asa cum si romanii au determinat drepturile lor in 1918.
@@HKY82 Crezi ca toti maramuresenii sau motii sau regiunile Regatului Ungariei unde romanii erau majoritarii stiau limba maghiara (limba oficiala in Regatul Ungariei)? Gresesti, frate!! NU STIAU!!! Asa ca lasa pe secuii in pace cu limba oficiala.
@@ferencszathmary9689 pt ce plm sa salut eu in alta limba decat in lb romana la mine in tara? Tue esti prost? Minunata Transilvanie e pamant romanesc unde traiesc romani, unde se vorbeste limba roamana!!
Pai duceti-va in Ungaria si cereti autononia Budpestei. V-o da?
Voua va platim taxe, asa ca va cerem voua.
@@ferencszathmary9689 paid dute și plătește în Ungaria și trăiește acolo. Te tine cineva sa nu pleci?
@@ivanoctavian5500 Hai, viseaza ca toti maghiarii plec. Ar fi vai de capul vostru. Cand Bratianu a semnat la Paris in 1920, n-ati stiut ca nu numai romani sunt in Ardeal?
@@ferencszathmary9689 tu nu intelegi ca pe mine nu ma deranjează maghiarii? Ma deranjează propaganda asta de la PSD cu autonomia, iar unii extremiști magiari cred în propaganda asta. Deci ma deranjează extremiștii!!!
@@ivanoctavian5500 Dar sti ce este autonomia? Sa nu Bucurestiul sa decida de ex. cate autobuze luam pentru oras sau unde pun florile din parcul din centrul orasului.
Bună ziua ! Vreau și eu autonomia satului Margaritesti , ne conducem singuri , va rog frumos ! Multa iubire pentru frații visători și fara minte din Harghita !
Vrem preturi ca in Ungaria, intelegi Voineseanule?
Bune cuvinte! Ori toti, ori nimeni!
@@wrednax8594 Tu nici mamaliga nu mai poti sa mananci la ce preti este malaiul in rromania ta. In Ungaria malaiul in lei e 2 lei, in rromania ta 7 lei. Benzina si motorina in Ungaria 4 lei, in rromania ta 9 lei. In Ungaria gazul si electricitatea e ca in 2019, la noi sa triplat, etc. Iubeste tara ta, vei ajunge la opinci ca stramosii tai
@@pcalpar5338 auzi popor nomad ce vii din Asia... când te referi rromi în loc de România ca să o iei în batjocura nu uita cine sunt adevărații rromi și de unde a-ti apărut popor nomad venit din fundul Asiei
@@larisalaurabisorca2310 rromii nu ar trebuii să aibă intrare la mare. E foarte grav, se cacă în mare, fiindcă nu au WC acasă, iar încă și în mare mănâncă semințe și scuipă în mare cu gura lor nespălați. Mă oameni buni, să nu mergeți la marea neagră românească, dacă nu vreți să luați vreo boală
Sa doresti dezbinarea tarii in care te-ai nascut e o rusine si o dezonoare. Domnilor, asa ceva nu se va intampla. A fost pe vremea lui Stalin si a fost o grava eroare.
Esti un cretin de proportii cosmice. E ca si cum ar intra bulgarii peste noi si ne-ar zice "pai ba baieti, v-ati nascut in Bulgaria, de ce faceti figuri?". Intelegi cat de prost esti?
Romania si atât!
Romania este un stat integru si unit in totalitatea sa, Romania va ramane unita!
Pai vezi ce vor ei sa ne despartim in regiuni toata tara ca sa poata avea ei tinutul secuesc ! au intrat in casa noastra si vor sa o impartim cu ei ca si ei stau demult aici
În primul rând, îmi pare rău pentru nivelul meu slab de scris.
Ca și în Franța, este o problemă generală de capitala versus provincie. Romania acorda atentie intai la Bucuresti si apoi la restul. La fel e in Franta cu Paris si la fel in Ungaria cu Budapesta!! Se pare că secuii nu înțeleg acest lucru așa cum este cu adevărat și îl proiectează în contexte etnocentrice în care ei (secuii) ar fi mai bine să fie atenți din cauza istoriei ultimilor 100 de ani. Nu numai românii au făcut lucruri rele în perioada «Gardei de fier», ci și „etnicii” maghiari din România au făcut lucruri foarte rele pe teritoriul Transilvaniei. În vremurile moderne de astăzi, nu este o idee bună să privim totul din punct de vedere etnic și lingvistic. Cui îi pasă? Omul vrea muncă, securitate, educație, infrastructură etc. Guvernul României ar trebui să servească poporul român. Și român este cine are pașaport românesc. Nu ar trebui să conteze ce limbă vorbești acasă la masă și dacă ești ortodox sau reformat etc. Ridicol!
Cui ii pasa. Omul vrea munca, securitate etc.
Pai exact. Si uite asa unele comunitati pot fi mai bine gestionate cu un grad ridicat de auto-guvernare. Se intampla in destule tari civilizate, descentralizate. Desigur ca secuii inteleg problema capitala-provincie, dar faptul ca sunt un grup etno-lingvistic de dimensiunea pe care o au, ar trebui sa le dea tot dreptul si un motiv in plus pentru a-si dori descentralizare prin autonomie. Eu personal le doresc succes. Descentralizarea e de obicei rea doar pentru structurile de putere si coruptie care s-au solidificat pe modelul centralizat.
O scurtă întrebare : pe vrema Austro-ungariei ce drepturi aveam noi (iobagii) ? Să ajute UDMR ca are de unde
Ungaria e peste graniță dragilor ;)
Andy NU AUTONOMIEI
Ungaria e unde traiesc ungurii, draga. :)
Corect
Cel mai puțin toxic imperialist ungur:
Daca nu va reprezinta plecati la voi in tara
Nici voi nu ne reprezentati pe noi
Doamne Fereste , Bagati jandarmii in ei astia atenteaza la integritatea teritoriala a Romaniei.
Bai frate si Inca ceva : stiu batranii aia engleză cum stiu eu finlandeză. Cum dracu au înțeles ei ceva de acolo?
castigam cu totii pasapoarte in Romania ASTIA AU VENIT AICI PRIN 800 DIN PUSTA ASIATICA , AU INTRAT SAMAVOLNIC PESTE POPULATIA SEDENTARA SI ACUM VOR SA NE DEA AFARA DIN CASA
Ăștia sunt urmașii criminalilor din 1940 -1944.
Ce crime au făcut?
+1916-1918
Da fraților, hai să mergem în Germania vreo 10.000 de români cu armată și dalea, dalea să cucerim un loc cât vreo jumătate din Ardeal, chiar dacă nu vom reușii , măcar rămânem acolo vreo 3000 de români și după 50 de ani cerem autonomiei, și tot așa..... Știi....? Ardealul și toată România e a noastră din strămoși , cu tot cu Moldova (dar ăsta e alt subiect*) și ungurii să meargă la ei dacă nu le place să trăiască cu românii. Doar ei se plâng că vor autonomie și treritorii.....
nu fii infantil ))))))))germania este un stat federal
Vreau si eu autonomie pentru toata muntenia 😎😎☝☝☝ mai putin ilfov si bucuresti 😎☝☝🔥🔥🔥. The South will rise again ☝☝😎😎🔥💪🏿💪🏿💪🏿
Autonomie vreți dar pașapoarte aveți!
Ma deci ăștia bas îs nesimțiți bunicu-miu fie iertat o fugit din Ungaria din zona unde erau romanii aproape de granita cum sper sa știe mulții ca în 1918 nu am obținut toate pământurile unde erau romanii etnici și leau luat ungurii și iau forțat sa renunțe la cetățenia romana și sa treacă la cea maghiara alții au fugit de frica ungurilor alții au stat
Eu propun sa facem și noi cu ăștia asa cum au făcut eii cu ai noștri dacă tot le place viata :)))
No shit. Nici pe mine nu ma reprezinta parlamentul. Dar in piata am fost si pt ei
Mihai A. Ai fost pentru ei să ce ? 😂😂😂
@Mysterious Stranger trebuie sa le acordam autonomie pentru ca, de 30 de ani , voteaza cu comunistii din psd. Maghiarii si Tiganii au sustinut guvernul asta de hoti pentru ca acum sa vina cu plangeri ca nu le comvine. Vor sa faca din Transilvania o regiune comunista , cum au facut cu Ungaria lui Orban.
@Strainul Misterios multi nici nu stiu ca ei defapt au sânge românesc =))
Futu-vă mama voastră de jeguri, mergeți la voi în Ungaria daca vreți să vorbiti limba voastra și școli maghiare. Nu va e rusine ma? Veniți la om acasa ca MUSAFIR și vreți să deveniți PROPRIETAR. Mizerii ale societății!
Sunt si eu etnic maghiar, dar strămoși mei au murit ca sa fie. România Mare si nu autonomă . HARGITA SI COVASNA .trebuie să înțeleagă că nu va fi autonomie cât voi trai eu ..
Va dam autonomie la pateul ardealu!!!
lmao
Fără a fi extremist eu propun sa le cumpărăm bilete de tren si sa ii trimitem pe cei ce vor autonomie la Budapesta ,cine respectă Romania poate sa ramana fara problema.
Dar noi ii respectam pe ei ? Mai tii minte Targu Mures 1990 ?
@@ionutraducanu3456 adevărul e undeva la mijloc
Furtună într-un pahar cu apă. PS: faceți rost de un traducător mai bun, au scandat "Ținutul Secuiesc nu e România" și nicidecum "Secui, nu români".
Cum adica statul nu le asigura nimic? Sunt targumuresean si stiu foarte bine cum sta treaba cu secuii de aici. Daca mergi la magazin, prima data te intreaba in maghiara si dupa in romana. Daca vrei sa te angajezi casier nu poti daca nu cunosti maghiara. S-au pus tablite bilingve cu numele strazilor, ca de’, nu inteleg. Nu am treaba cu etnicii maghiari care-si vad de treaba lor si nu raspandesc aberatii, incitand la ura dintre romani si unguri. Singura problema este ca li se permite catorva, acelor ce incita la ura, sa continuie in acest mod. Si daca e sa vorbim de egalitatea dintre etnici si romani, etnicii sunt de multe ori favorizati in comparatie cu noi. Let that sink in.
care e diferenta intre secui si maghiari ?
@@davazno1269mare
Ce boschetari =)))
Divide et Impera. Asta urmaresc acesti mancatori de gulas de sub șa.
secuii trăiesc în România, și se supun legilor românești, și îi comandă românii că așa e firesc în România, și sunt obligați să vorbească românește corect în instituțiile de stat.Se consideră ei străini, si nu vor să trăiască împreună cu românii, este urât nerespectuos, obraznic din partrlea lor. Pamântul pe care traiesc este al românilor de la inceputul istoriei, si ei au fost aduși aici de puțin timp, ca mercenari. Nu le place să mearga in țara a cărei limba o vorbesc sau să plece impreună cu ei in Siberia de unde au venit toți, că Panonia tot a vlahilor este.
Ținutul Românesc nu o să-l smulgă secuii nici o dată.E ca si cum ai primi chiriasi in casă si ei vor să devină proprietari în casa ta că au stat acolo un timp, și se mai poartă și obraznic! Ar putea trăi linistiți dar sunt violenți si se lasă invrăjbiți de alții care nu le sunt de loc prieteni.
Nici vorba de autonomie.Avem o constitutie si voi trebuie sa o respectati .Va bucurati de toate drepturile ba mai mult ,aveti privilegii!Stop revizionistilor manipulatori .
Ce secui frate, astia-s urmasii romanilor maghiarizati fortat!
Niciodata... Este o tara latina!
Voi chiar cereti razboi este?
Poftim ?! Ba omule dar noi ce drepturi aveam în evul mediu? Să nu uităm istoria !
Eu ii poftesc pe toti in moldova sa vadem cat rezista si daca mai au tupeu sa iasa in strada....pe voi dragi mei inca nu va bătut nimeni ca daca ar intra romanii toti cu pari in mana peste voi nu ati mai vrea autonomie
Trebuie sa ne gandim un pic si din punctul lor de vedere... au si ei dreptatea lor si nu prea. Au dreptate cand zic ca nu se simt reprezentati de Guvernul de la Bucuresti si bine a spus acel domn ca Guvernul prezent nu ne reprezinta nici pe noi dar nici pe ei! Si situatia de care se plang ei este prezenta peste tot in tara... nu doar Tinutul Secuiesc este neglijat... in cea mai mare parte din tara este la fel. Dar si ei trebuie sa inteleaga ca oricat de mult si-ar dori autonomia... este imposibil. Romania este un stat unitar si nedivizibil prin Constitutie SI SUBLINIEZ un aspect care nu poate fi revizuit din Constituție e caracterul unitar și indivizibil al teritoriului! Aceste eforturi de a obtine o autonomie sunt complet inutile. Hai sa zicem ca incep sa faca asta si toti sarbii din sudul tarii sau chiar toate celalalte minoritati din orice tara... unde am ajunge toti dupa gandirea asta? Si chiar si cand acea regiune a apartinut marelui Imperiu Austro-Ungar, ungurii tot minoritari au fost in regiune.
Conform Articolului 1.1 din Constitutie, Romania este stat national , suveran și independent, unitar și indivizibil. Și așa trebuie să rămână.
Prostie. Și URSS, Iugoslavia, Cehoslovacia era national, independent, etc etc. Și tu ești patriot de gură, când trebuie mișcat ceva, aștepți de la alți.
@@tamaspal7331Ok boomer
@@tamaspal7331Transylvania was always inhabitanted by the ancestors of Romania so they just re-took their lands.
5:37 - Sarpele asta periculos trebuie cautat si lichidat... Observati ce face ? Subtil, isi doreste dezbinare, dezintegrare, haos...
Tineti minte ce a spus Basescu "atata autonomie la Sf Gheorghe cata la Caracal"
Ati intrat PESTE NOI in CASA NOASTRA PE LA 900-100 SI ACUM VRETI SA OIMPARTIM CU VOI ? CAT TUPEU ?!
Cum era cu iobagii și cu drepturile lor în imperiul austro-ungar? Ei au și acum mai multe drepturi ca romanii și tot vor autonomie. Daca se descentralizează, sunt curios cu ce or să trăiască...
Back in Urals that is hungaria
Russia, Ungaria nu are munti
Oameni buni, suntem la noi in tara, aici, noi facem regulile, dacă nu vrem, nu primiti nici o autonomie, simplu
Ce pacat ca a murit Vadim.Sigur ar fi avut un punct de vedere la adresa celor care cer autonomie.
@Antal Gyulai pai trebuie sa recunosti ca omul era amuzant
astia stau la panda si cum e vreo problema la Bucuresti sau ceva dezbinari imediat vin cu obsesia lor cu autonomia!
Ținutul Secuiesc este tot Pamant Romanesc
@@martinm3594 First, learn some history. Second , if you write in english where 99% of comments are in romanian means almost nobody will read yours. Bye bye.
@@martinm3594 did you know that Cluj is a germanic name and that Napoca was the name given by the mighty Roman Empire? We were here before you even started to build tribes
106 Iainte de Christos
Du-te acolo si intreaba pe ei. Sau intreaba pe catalonezi daca Catalonia e pamant spaniol sau pe quebecosi francezi daca Quebec este pamant canadian. Sa vezi cine i-ti da primul in cap.
@@horiachiorean8592 First, to know English today is something basic, therefore, if no one replies that means they do not know English. The international language of communication is English. No one is asking you to learn other language, but English. Am fost clar? Asa ca puneti mana pe carte, si invatati engleza, daca nu vreti sa fiti izolati. Romanii nu sunt buricul Pamantului.
Era simplu de rezolvat problema....se aducea un Ukrainian brunet cu una bucata AK47 cu incarcator rotund de 50 si se mitralia tot de pe scena !!!
...altul nici ca mai indraznea dupaia!
Dupa care Ukrainianu mergea linistit la el acasa mai bogat😊
Aici era la ziua nationala a italiei nu ? De ce vorbeste toata lumea in finlandeza asta stricata ? Si mai important , ce cauta pesedeul la protest fara portocale ?!?!?!?!?!?!
Hajrá székelyek!
alti emigranti....aproape ca iti vine sa ii crezi.
România este una dintre cele mai tolerante țări din Europa .Toate minoritățile sunt respectate .Au reprezentare în Parlament , învățământ în limba maternă etc . Și vezi fasciștii cum vor un nou "Kosovo" în România
Hai să nu băgăm faciștii în asta ei sunt alta rasa
Asta se intampla pentru ca toate , dar TOATE partidele aflate pe rand la putere in Romania si-au tras-o pe rand cu u.d.m.r ! Acum ne ocupam de psd-isti dupa care ajungem si la voi in Mures . Cat priveste limbricul de italian prezent acolo am sa-l caut acasa cum si el a venit acasa la mine nepoftit !
Noroc cu Rusia că mai existați . Sunteți precum Irlanda.
România mereu! 🇷🇴🇷🇴
Multa saracie! Bravo!
@@pcalpar5338 Mars in ungaria
@@danielvalentin5420 mars in tara romaneasca, unde capitala tarii era Iasi, si v-ati umblat in opinci. acolo sa te duci fraiere, unde sunt inmormantati strabunicii tai
Nu susțin ținutul secuiesc
Sa stea ei linistiti. Ardealul nu piere.
POPA LASZLO TOKES TRĂDĂTORUL ȘI TURNĂTORU' LA SECURITATE ÎN '89 LA REVOLUȚIE! PENTRU CINE NU ȘTIE CE ÎNSEAMNĂ IN MAGHIARĂ ,,LASZLO''? LASZLO ÎNSEAMNĂ (VASILE ÎN ROMÂNEȘTE!🙂🇷🇴😒☺️
Autonomie pe banii tuturor romanilor care platesc cinstit taxele ?Din ce va veti gospodari, din cartofi ? Ca altceva nu produceti ? Sau poate din pensii ,vad ca varsta a 3 ea viseaza frumos, cui nu-i convine nu are decat sa plece in Ungaria, intr-o viata intreaga nu ati fost in stare sa invatati nici macar limba romana nu mai vorbesc de engleza, franceza etc, va doresc succes intr-o alta viata
Îți dai seama cât de mult le pasă la fraieri ăștia de români , faceți bine și tăceți mă , vă credeți o țară mica în inima României , vă faceți de râs
Autonomie pentru toti pensionarii sau pentru toti secuii?Nu inteleg exact documentarul.
Pai nu se poate da autonomia unei părți foarte mari din România la 500 de secui. Atâția sunteți. Întâi autodefiniti-va ca origine, limba, cultura ca să știe și romanii cu cine vorbesc. Nu merge asa, ca noi secuii vrem autonomie și în realitate maghiarii obțin autonomie. În Ungaria, Orban nu v-a dat autonomie, pentru ca atunci când ii convine va considera maghiari ca și aici la noi, iar voi va considerați maghiari făcând jocul maghiarilor. Mai degrabă Orban sa va dea autonomie în Ungaria, ca acolo sunteți mulți printre frații voștri maghiari. De ce Orban nu va da autonomie ?
OAMENI DE NIMIC
Autonomie dincolo de Tisa
Sa ne amintim cu cine a avut mai tot timpul alianta UDMR...ghici ce.. cu PSD, asa ca nu mai va plangeti
Tinutul Secuiesc nu exista,punct !
:)))) Ala are paduchi in mustata!
Să își legalizeze limba și tradiția la Orban in Ungaria, noi nu avem nevoie de ele și nu ne pasa! Pământul Ardealului nu-l vor avea în veci și vom muri în luptă pt. Ardeal daca trebuie ! Secuii la ei in casă să facă ce vor vrea, nu-i oprește nimeni ! In societate să respecte Romania și să vorbească românește ! Deocamdată secuii aici traiesc, aici mănâncă și aici își castiga toți painea, in România !!! Să le fie clar ! Cui nu ii place e liber sa plece in Ungaria ! Sunt cetățeni români de etnie maghiară și sunt o minoritate tolerată, sa mulțumească pt asta! Dar toate au o limită ! Să vorbeasca secuiul de binele României și să fie la manifestație cu steagul Ungariei în mână pt. autonomie... Asta e trădare de țară și trădători se numesc ei și trebuie pedepsiți !
Nu este picior de om tânăr acolo sa susțină această problemă. Părerea mea sinceră este că noi trebuie să fie mai buni unii cu alții și să lăsăm cacaturile acestea.
TINERII MUNCESC!!!!
@@gaboscsillagaboscsilla2909știu acest lucru, deoarece și eu sunt tânăr și muncesc, nu am timp de cacaturi din astea ca vin facturile în fiecare luna. Sincer nici nu mai știu care a fost scopul comentariului meu de acum 5 ani. Probabil eram băut. 😂
Vreau pt cartierul Militari ,se poate o sa fie mai bine pt România
Nu stiu de ce acest video primeste atatea dislikeuri. Mie personal mi se pare o problema reala ceea ce se intampla in centrul tarii, si nu e nici pe departe atat de simpla cum pare. Interese ascunse exista la mijloc...
e chiar simplu - afara cu separatistii sovini maghiari !
Multi romani din Valahia ai Moldova nu înțeleg prin ce trec acești oameni, romanii din Ardeal au trecut prin traume oribile din cauza Ungariei, dar noi nu trebuie sa răspundem cu aceeași moneda. Eu unul susțin federalizarea României, și consider ca secuii ar trebui sa fie mai bine reprezentați, nu susțin naționalismul romanesc și nici pe cel maghiar deoarece dau în fascism, dar îmi doresc sa trăim intr-o țară în care oamenii au drepturi egale și prospera împreună.
18% din miniștri sunt unguri, dar numai 6% din populație sunt unguri.
@@gigikontra7023 Ok si ?…ti se pare ca partidul minorităților a facut ceva pana acum pentru minorități ? Vorbesc de toate Minoritățile. Singurul lucru de care am auzit pana acum de la acel partid este legea propusă, cea care o copiază pe cea din Ungaria, care interzice sa se vorbească despre minorități sexuale in scoli, universități, etc…cel mai mare oximoron ever.
@@mihaivlad1905 o tâmpenie. Nu mă deranjează homosexualii. Ei cu treaba lor, eu cu a mea. UDMR subminează integritatea statului român și se opune unirii cu "Republica Moldova". Sunt multe chestii nasoale pe care le fac ei.
mergeti la ungaria
Se zice mergeti in Ungaria. Ei sunt deza acolo deoarece Transilvsnia e Ungaria !
@@sandibodescu6412 În visele tale, deșteptule
@@sandibodescu6412 e pamant roman,hai la o lectie scurta de istorie:
Dupa procesul de romanizare imperiul otoman a inceput sa se raspandeasca. In GESTA HUNGARONUM , o cronica scrisa de catre un notar al unui REGE UNGUR, se mentioneaza asesari romane cele a lui Gelu,Glad si Menumorut. In urmatoarele secole ungurii s-au răspândit si au cucerit Transilvania. Chiar daca romanii erau majoritari acestia nu aveau drepturi ci ungurii aveau. Dupa secole intregi de incercari de a atinge idealul national dupa primul razboi mondial Romania in sfarsit este unita. Sunteti o minoritate si niciodata n-ati avut drept la acest pamant latino-dac .
Transilvania a-ti ocupato deci nu e a voastra
Numai inventii aveti
@@biancapopa7476 Ce pamant latino-dac? Aveti teoria comunista (predat si in scolile lui Ceasca) ca Traian a venit in 101 si romanii au precat in 271, si dacii s-au mestecat cu romanii, si in 171 de ani (101-271) s-a format limba romana. Ce logica de chibrit e asta? Cum nimeni nu s-a mestecat cu austriecii in intr-o alta 171 de ani (1686-1867) cand Ardealul avea dominatie austriaca? Romania sa se bucure daca v-a mai rezista unita o alta 100 de ani, caci de cand aveti tara asta, numai bateti joc de ea, si oamenii capabili fug in strainate si numai lenesii si prostalaii raman.
Astia vor 1 deget ca mai apoi sa.ti ia toata mana... Iar in cel mai rau caz.. Sa ne alunge din tara noastra draga:ROMANIA
Lasa ca sunteti plecati singuri de bunavoie, alungati de aia pe care ii votati ;)
@@grabthecat nu are nici o treaba una cu alta.!!..singura chestie in comun, e ca amandoua is situatii aiurea
@@Andreya5 Cum naiba sa te alunge niste oameni din Romania? :))
@@grabthecat Cum au facut la Ip.
Nu am nimic cu ei dar când ei au fost șefii in Transilvania au făcut discriminări și numai chestii nașpa,chit ca erau minoritari
Secuii nu sunt chiar unguri... de aia nici ungurii nu ii vor
@@rizzeh7444 secuii sunt unguri. Daca zici ca secuii nu sunt unguri, implicit basarabenii nu sunt romani.
@@plianluca8391 Basarabenii nu sunt romani,atat timp cat au propria lor tara care se numeste "Republica Moldova" chiar si daca sunt in mod istoric si de ADN,la fel si secuii cu ungurii
@@dragomircristian7279 Au propria țara din cauza propagandei sovietice care și-a făcut efectul.
Moldova a fost una singura pana in 1812 când au luat o parte din ea rușii.
Atunci cum Moldova s-a unit cu Țara Românească in 1859. Nu erau Moldoveni? Basarabia s-a unit cu Romania in 1918 pana când au anexat-o rușii in 1940 și i-au spălat pe creier pe oameni.
Basarabenii sunt romani.
Secui sunt maghiari.
@@plianluca8391 Ba,eu vorbeam doar de prezent nu si de istorie
Drumul spre Trianon trece prin Budapesta.
Pace tuturor . Incercam sa construim o europa mai frumoasa . Sa respectam cu drag natura si oamenii . Nu intelag de ce vreti sa va certati. Certurile aduc razboie .Razboie aduc morti .... Asta vreti ? Granitile sunt asa cum sunt elle acuma . Daca vreti sa le miscati e necesar un razboi , cum se produce in Ucraina acuma . Dar nu e mai bine sa fim TOTI uniti , sa ne consideram toti ca frati, sa bem , sa dansam si sa mancam impreuna ?
Nu se poate cu ungurii ce nu vreți sa înțelegi?
Asta e scenariul ideal,dar toate conflictele astea sunt alimentate politic.Bineinteles ca sunt si oameni cu gandire inapoiata si acesti oameni sunt si de o parte si cealalta,dar energia majoritati trebuie sa fie indreptata catre pace si un trai bun.
Afară cu trădători din România urgent