După 5 luni în China a sosit momentul să vă povestim puțin despre lucrurile mai puțin văzute care ne-au impresionat atât în bine, cât și în rău! 😂 Spuneți-ne și voi în comentarii despre câte dintre aceste aspecte cunoșteați câte ceva și câte dintre ele v-au luat prin surprindere? Suntem nerăbdători să vă aflăm părerile! 🤗🌏 Vă mulțumim mult pentru likeuri și comentarii!
Faza cu pârțuri, râgâieli, flegmături, etc. vine mult din faptul că China a fost industrializată, masiv urbanizată și deschisă la nivel internațional extrem de recent, astfel că și în orașele mari, generațiile foarte recente reprezintă doar niște oameni crescuți și educați la țară, care lucrau pe câmp, stâteau în propria curte, fumau mult, erau foarte iritați pe gât din cauza poluării, etc. făcându-le probleme respiratorii (de aia și scuipatul oarecum excesiv și forțat parcă) astfel că se puteau desfășura cum voiau acolo, în să zicem ''sălbăticia și izolarea'' lor. Acum că au venit în oraș, practic îi doar în paișpe, tocmai pentru că au acest comunități, cum ați prezentat și voi, foarte active și închegate, astfel că nu prea are cine să te critice / judece în imediata apropiere, sau să te tragă de mână că ''bă nu e bine să..'', dat fiind că toți fac la fel, și astfel e colectiv acceptat. Statistic vorbind, tendința asta e și în scădere la tineret, dar încă e relativ prezentă, deoarece copii învață de la părinți, părinți care încă poate mai au până să se dezobișnuiască. Situația a fost aceeași în Japonia, dar ei s-au deschis / dezvoltat mai devreme economic, astfel că la ei s-a mai ameliorat fenomenul. Altă țară în schimb care e exact în aceeași situație cu China acum, din același punct de vedere, este Coreea de Sud (dar acolo din ce am auzit, tinerii sunt mult mai predispuși în comparație cu tinerii Chinezi să nu mai urmeze acest obicei).
Sunteti de departe unii dintre vlogerii mei preferati! Faceti totul foarte bine documentat, planificat si structurat! Sunt convinsa ca e muncă titanica in spate! Chapeaux!❤
Super vlog cu informații detaliate și explicații obiective ! Împreună cu voi vad China și va mulțumesc, îmi face mare placere când postați noutăți și va aud vocile. Sunteți doi tineri minunati,citiți,eruditi. Multa sănătate,mult noroc și mult spor in tot ce faceti! Și nu în ultimul rand: Salutari din Tulcea !
Stiam despre Thai Chi care este superb si de apreciat ca il practica peste tot indiferent de varsta si vreme. De apreciat si ca isi pastreaza mobilitatea si activitatea cu dansul si la pensie. Mai auzisem si de obiceiul cu flatulenta si gazele , iar romanii au fost oripilati la sedintele cu patronii chinezi cand veneau in Romania:). Iar pentru partea cu somnul la pranz la birou mi se pare super buna si necesara si as vrea sa fie implementata si in Romania :)). Interesant oricum...
Hahaha! 🤗 Nici aici nu este implementată peste tot. Eu am lucrat câteva zile la un birou care realiza documentare și acolo nu se dormea, însă ora de plecare era lege! La fix toată lumea rupea usă 😂
@@ordinarextraordinar As far as I know, companies in Guangdong generally have a designated nap time. Also, in Shanxi, it's common for people to take a nap, to the extent that all shops will close during this time
Drăguți amândoi,ca de obicei.Sunt multe lucruri ce nu le-am știut,mersi pt.informatii.Interesant faptul ca atunci când se vorbește de China,în general se zice,ca e fff.nasol sa trăiești acolo.Dar eu din ce vad din vloguri,nu par oamenii nefericiți.Sau greșesc?.
Mulțumim tare mult! 💙🤗 Legat de nefericire, noi nu am întâlnit asta, dimpotrivă. Majoritatea sunt foarte patrioți și mândri de țara lor. Sunt însă și oameni nemulțumiți care își doresc mai mult, la fel ca în orice țară din lume 🙏🏻🌏
Hi dragilor va urmaresc de aproape jumatate de an. Va iubesc f.mult , imi plac vlogurile voastre si mai ales ca sinteti f.pregatiti aveti un limbaj profesional,sinteti fanny mai ales Mircea este si mucalit si va completi f.bine sinteti un tandem de “lux”. T.y.
Bună dragilor mi-a făcut mare plăcere să vă văd din nou. Apropo de apa caldă de la restauranturile din China, sa dat o lege și în România că restaurante să servească apă potabilă gratuit la masă și mâncare ce nu ai mâncato să-ți fie dată la pachet acasă.
Felicitari pentru vloguri!!!!! Wow, multe si ciudate obiceiuri!!!!!! Si DA , cand am vizitat Istambului, am avut un soc cand tinerii mi-au oferit loc in mijloacele de transpart. !
Felicitări apa calda înainte de masă... incredibil de sănătos. Ușurează digestia...nu faci burta și ai viața sănătoasă. Ușor de explicat greu de aplicat la noi... NIMIC rece...asta este deviză după întoarcerea din China😊 succes și Multă sănătate... conform urărilor voastre...exact la fix🙏🤗
Foarte interesant și foarte frumos prezentat. Sinteti varianta “fresh” a lui Haihui. Monica ești minunată ! Fără poză, cu machiaj minim și imbracata cum te simți tu bine ! Va completați bine și se vede cit de bine va documentați. Nu schimbați nimic !
Foarte, foarte interesant vlogul vostru ! Mai urmaresc cativa vlogeri romani aflati in China si Japonia si mi se pare o favoare posibilitatea de a vedea si afla foarte de aproape lucruri din aceste culturi remarcabile. O singura rugaminte as avea (pentru ca suntem la doua zile de Ziua Limbii Romane) - incercati sa rariti cuvantul "socat/ a soca"; are foarte multe sinonime mult mai nuantate si expresive. Va multumesc, o zi frumoasa va doresc !
Extraordinar, cate lucruri noi am aflat despre poporul chinez, cu siguranta sunt mult mai multe, eu va multumesc pentru experientele traite de voi si impartasite noua. Imi pare rău ca in curand veti parasi China, sper sa ramaneti in Asia, voi stiti ce este mai bine sa faceti cu viata voastra, noi doar va suntem alaturi urmarind fiecare vlog. Sanatate si grija de voi!
Felicitari pentru tot ceea ce faceti😍 A-ti uitat sa mentionati(ceea ce pe mine m-a uimit) faptul ca restaurantele la ei, nu au toalete deloc, iesitul in oras poate fi o aventura atunci cand ai nevoie sa o folosesti😅 Bafta in continuare.
Cicadele se aud. China este fenomenală, miile de ani de civilizație chineză fac diferența, o țară impresionantă,din care am văzut câte ceva și-mi doresc să mai explorez. Este o experiență care merită trăită și sunt multe de învățat de la ei despre modul în care se face turismul. Mă bucur că v-am descoperit vlogul, sunteți foarte buni, vă urmăresc cu plăcere. Succes!
Bună dragilor !🎉 Superb vlog, mai ales prin natura informațiilor !😊 Cred că o să îi scriu președintei " Bunicuțelor dansatoare " să rezolve problema crizei economice din vest !!😂😂 Nici eu nu suport persoanele care expectorează " orice" pe stradă !😮 Monica, ești frumoasă mereu, dar în vlogul ăsta ești superbă, poate că îmi place mie mult culoarea bleo !😂🎉 Mircea, tu nu ești nici Gâdea, nici Dan Diaconescu, ești Sergiu Nicolaescu, regizor și actor !!😂😂🎉 Felicitări, aștept noul vlog ! 🎉 Cu drag și respect, Cristian 🎉❤
Super vlog!Interesante cultura lor...obicieiuri!poate reusiti si informatii cu viata lor cullturala cum petrec weekend _urile, spectacole...preturi...la transporturi etc...mulțumim.
BUNA SEARA,China e alta lume...alta cultura...motorul asiei si cel mai dezvoltat stat din lume ,azi,conduce lumea...economic...militar...numeric...au un scris pictografic ceea ce le dezvolta talentul grafic...invatamantul in china e luat in serios...formeaza persoane...caractere...copiii petrec o buna parte din zi la scoala..de 7-8 dimineata pana la 4-5 d.a.,invata,mananca,dorm ,fac curatenie in clasa,in comparatie cu cei di Romania...sunt maturizati...chinezi sunt patrioti,colaboreaza,se sprijina reciproc exista un spirit de comunitate,apa calda ajuta digestia,se poate consuma cu cateva grame de sare grunjoasa neiodata pentru mineralizare,sau ca si ceai
Obiceiurile acolo sunt si ordinare si extraordinare asa ca trebuie luate asa cum sunt , cat timp nu fac pe ei chiar daca elimina gaze este ok iar bunicutele char ca sunt extraordinare !
Dacă majoritatea românilor care au stat celpuțin 8 ani prin țări străine s-ar întoarce acasă multe lucruri s-ar schimba. Am adapta obiceiurile din zonele în care am/au locuit cu zonele în care locuim(în românia) iar angajații de la stat ar simți cererea și presiunea în sensul că ușurința/simplitatea cu care se rezolvă asistența din partea statului(străin) în țară să avem aceleași așteptări să se rezolve la fel de repede.
Daca ai plicurile de ceai la tine merge apa calda gratis :) faza cu dormitu dupamasa e si in Italia (mie mi se pare pt copii mici dar are si beneficii pentru ca nu mai angajezi 2 oameni pe schimburi , vine o persoana de dimineata , pauza dupamasa cateva ore dupa care revine la munca).Eu is curios cum sint parcurile industriale la ei , ma gandesc ca s undeva la periferiile oraselor sa poata face naveta usor.
Ca si nemtii😂"Ce trebuie sa iasa,iese..."Mi s a facut rau!Deci nu deschid geamurile chiar daca exista la baile lor,pe pervaz au fel de fel chestii,in general nu deschid ferestrele,casele pline de mucegai pt ca isi usuca rufele in casa chiar si vara...multe aiureli...nu au bun simt nici intre ei ca membrii ai familiei😂😂😂egal ...❤❤
La chinezi trebuie specificat ca educatia si obiceiurile au fost amestecate si facute praf de partidul comunist . Asta dupa ce japonezii le-au distrus o gramada de scolii . Intr-o famile educata pe stilul vechi din perioada imperiala , nu exista asa ceva , sa tragi vanturi sau sa ragai . E balsoi problem daca se intampla asta :)))
Frumos vlogul . Informatiile din vlog pot induce confuzie pentru unele persoane . Imi permit sa fac o completare cu o informatie , foarte multi cetateni din Shangai au emigrat in SUA , Canada, Australia , a fost o migratie in masa. In ani 1970-1980 erau foarte multi vorbitori de limba engleza in randul populatiei din Shangai ,si tot in aceiasi perioada a fost un varf al turismului in Shangai . As vrea sa spun ca Bucurestiul niciodata nu a fost peste Shangai din punct de vedere economic. Referitor la dansul prin piete , isi are inceputul in anii 1970 . O sa observati ca fetele , adolescentele chiar si femeile mai tinere sunt timide , dar cu cat inainteaza in varsta devin foarte verticale si curajoase . Prietena mea este profesor de vioara si este de etnie han , are 55 de ani dar nu-si arata varsta din punct de vedere fizionomic si fiziologic , in prima faza am crezut ca are 37 de ani , apoi i-am vazut mama si bunica , bunica la 91 de ani in trening galben cu doua dungi albe , tigara in coltul gurii , jakul in pahar de cristal si certa la cativa barbati din familie , care nu maraiau , si intr-o engleza foarte buna ma intreaba constatator(retoric) intr-o nota de umor : tu esti romanul nepoatei mele ? Si ai venit la mine fara tabac romanesc ? Doar bunica cu mine si partenera mea aveam voi sa radem in acel moment . :) De regula ei sunt foarte creativi , si as putea spune cand sun tineri enrgia creativitatii vine din singuratatea interioara in care se simt captivi . Daca ajung in tarii occidentale si reusesc sa se desprinda de grup cu ajutorul unei persoane de incredere , atunci ei explodeaza in sens pozitiv , dar daca experienta desprinderii de grup este negativa , atunci ei se inchid si mai mult in mentalitatea lor shino , indiferent de cultura etniei lor . Cred ca ar trebui sa incercati si Shenzen , este mult mai dinamic , intradevar mai scump dar si salariile mai bune , dar este si mai cosmopolit . Shangai-ul a apus dupa anii 2000 , desi Hu Jingtao ar fi vrut ca Shangai sa redevina acel oras cosmopolit precum era in perioada interbelica chineza , cu tersase frantuzesti , cu pub-uri britanice , restaurante germane , care ramasasera intacte si in epoca marelui comunist Mao ! Ar trebuii sa invatati limba chineza( impropiu spus) pentru ca nu este grea , ei nu au timpuri , au doar 4 tonuri . Mandarina , cantoneza , putina cambogiana , nu este greu . succes ! Si la cat mai multe vloguri !
Cauta pe google , stiu ca erau doua fete care au cont pe tictok si insta si au tutoriale pentru a invata madarina si cantoneza , ele fiind de etnii diferite , limba chineza este impropiu spus . Ai de invatat cele 4 tonuri (tonalitati) ei nu au timpuri . Fetele au tutoriale bune pentru ca vorbesc si romana foarte bine , la nivel academic , adica mai bine decat 80% dintre romani !
Va multumesc pentru INFORMATII. Sunt placute in format si bine detaliate. Va scapat unele proble care le mai au, cumar fi blocurile goal noi construite ,problema bateriilor electrice supravegerea strainilor, nattionalismul, aroganta fata de unii straini etc., oricum sinteti in vizita si trebue sa respectati GAZDA, Va doresc succes.
In imediata vecinatate a scolii unde frecventez este un superb parc in care obisnuiesc sa "dau 3-4 ture" inainte de clasa. Tot in zona asta locuiesc multi asiatici. Credeti-ma, nu exista zi ,sa nu gasesc plin in zona de aparate de gimnastica sau pe gazon ,grupuri grupuri de asiatici facind miscare. incepind cu 6:30am ( cind am ajuns prima data asa devreme) si pina seara tarziu ,aici se practica miscarea sub diferite forme. Iar persoanele sunt atat varstnici dar si tineri. Cred ca inainte de munca vin in parc prima data. Ei pastreaza obiceiurile si traditiile din tara lor indiferent unde locuiesc. Nu pot spune daca sunt chinezi ,japonezi, koreieni, pentru mine sunt asiatici.
Salutare! Doar Mircea este angajat dintre noi doi. Este arhitect și lucrează pentru un birou din Shanghai full-time. Eu mă ocup de acest proiect și de ce vedeți pe RUclips. În ceea ce privește angajarea, contează foarte tare domeniul. Pentru Mircea a fost relativ ușor să găsescă un job aici, însă eu nu am găsit nimic în domeniul meu (design vestimentar). Am obținut un job pentru o firmă de documentare când eram deja aici, însă experiența nu a fost conform așteptărilor. Cel mai simplu este să iei legătura cu un agent de recrutare. În mare, procesul de angajare durează cam 5luni… Am început să căutăm joburi în august și în decembrie eram în China 🙏🏻🌏
Ma intreb cum supravietuieste Starbucks acolo, in conditiile in care mesele sunt ocupate cu "clienti" care folosesc spatiul si timpul cu alte activitati, fara sa consume produsele oferite de cafenea?
Chiar și așa sunt mai mulți cei care fac consumație și cel mai probabil nu face diferența atât de mult. Sigur fac profit pentru că Shanghai se numără printre orașele cu cele mai multe Starbucks-uri din lume 🌏
8 месяцев назад+13
În Europa se strâmbă toți dacă cineva scapă o beșină, în schimb e apreciat și încurajat acest comportament când doi bărbați se sărută în public 😂
Nu in toata China este asa , sa nu generalizam ! Eu sunt intr-o familie de etnie han , unde nici prosopul de maini nu ai voie sa il folosesti a doua ora . Nici un membru al familiei nu-si permite sa manance street food , pentru ca va fi stigamtizat.Ragaitul , basina , suflatul mucior , mancatul de insecte si alte taratoare , sunt caracteristicile taranoiului , au si un termen pentru asta . In trecut era un mare risc pentru chinezii de rand sa se apropie de vre-o trasura in care era fie un invatator , farmacist , nobil sau demnitar , ereau fie biciuiti instant sau arestati pentru o zi . Se considera ca infestau aerul in jurul indivizilor care contau . Si la ora actuala , noua burghezie din China au restaurantele lor , in care nu intra chinezul de rand si in care tarditia imperiala sa pastrat . In acel restaurant daca scapa unul o basina , sa compromis pe toate palierele , atat profesional , social chiar si familial .
Cât intenționați să stați în China? Mi se pare o lume fascinantă și cu o dezvoltare uluitoare... În rest, mă mai minunez de ochii Monicăi, dacă s-ar îmbrăca mai feminin și ar renunța la greaca aia de blugi, cred că ar merge mult mai bine canalul 😊
Vom rămâne în China până la sfârșitul lunii noiembrie.🌏 Așa este, nu am văzut nicăieri ce au reușit să construiască aici și nu este vorba doar de orașele mari. Sate, turism, orașe antice, totul este la superlativ! Cât despre felul în care mă îmbrac, am mai primit comentarii în sensul acesta însă eu nu cred că feminitatea stă în haine, dimpotrivă. Plus, nu mi-aș dori ca acest canal să crească pentru asta, ci pentru informație, calitate, complexitate, etc. Mulțumesc tare mult pentru compliment! 💙🙏🏻🤗
Sunt o tara dezvoltată dar totusi au salarii mici? Imi place ideea ca poti dormi la prânz,este sănătos.Fac gimnastica in aer liber ,ceea ce ar trebui sa facem si noi romanii in parcuri! Dansul de seara e foarte placut si relaxant.Socializeaza si traiesc si sănătos ❤️. Sănătate si voua .Sunteti extraordinari❤
Ponta nu este oltean , este etnic albanez cu origini turcesti :) Eu sunt oltean si sunt intr-o familie de etnie han care au emigrat din China ....si nici ei nu ar fi de acord cu aberatiile arnautului Ponta :)
Buna.ma dezamagiti e al 2 vlog fara papica.😂lupta cu umbrele Tai Chi si e bun pt mobilitate. lafacultatea de kineto ar tr predat👍.e interesant ca nu cosmetizati si prez realitatea.si la noi e o vb nu strici o roaba de mate pt o bășină😂.si la noi se scupa pe strada. au depasit asta cu pardon scuze .la noi iti spune dupa ce te omoara😂👍💪
Hahahhah, revin imediat și vlogurile cu mâncărică! 😂 Nu vrem să cosmetizăm, dar nici nu ne dorim să aruncăm cu “noroi” în țările pe care le vizităm. Toate au defecte, toate au puncte forte, iar China este una dintre țările cu multe puncte forte… Cel puțin noi așa vedem lucrurile 🤗
Da asa este . Si pe mine m-au facut comunist uni cand am vb de China.sincer asi vrea in Romania sa vad ce-l putin pe jumatate ce este in China. la cosmetizat faceam tr la sinceritatea vostra și apreciez ca farmecu pe care il dați. 👍
Nu au speriat wall street, la ei functioneaza foarte bine efectul de turma , daca unu isi cumpara un iPhone, in 2 sptamni toti din comunitate vor avea iphone....asta e cumva, cum se intampla la noi , daca vecinul are ceva nou toti vor s aiba...
După 5 luni în China a sosit momentul să vă povestim puțin despre lucrurile mai puțin văzute care ne-au impresionat atât în bine, cât și în rău! 😂 Spuneți-ne și voi în comentarii despre câte dintre aceste aspecte cunoșteați câte ceva și câte dintre ele v-au luat prin surprindere? Suntem nerăbdători să vă aflăm părerile! 🤗🌏 Vă mulțumim mult pentru likeuri și comentarii!
Faza cu pârțuri, râgâieli, flegmături, etc. vine mult din faptul că China a fost industrializată, masiv urbanizată și deschisă la nivel internațional extrem de recent, astfel că și în orașele mari, generațiile foarte recente reprezintă doar niște oameni crescuți și educați la țară, care lucrau pe câmp, stâteau în propria curte, fumau mult, erau foarte iritați pe gât din cauza poluării, etc. făcându-le probleme respiratorii (de aia și scuipatul oarecum excesiv și forțat parcă) astfel că se puteau desfășura cum voiau acolo, în să zicem ''sălbăticia și izolarea'' lor. Acum că au venit în oraș, practic îi doar în paișpe, tocmai pentru că au acest comunități, cum ați prezentat și voi, foarte active și închegate, astfel că nu prea are cine să te critice / judece în imediata apropiere, sau să te tragă de mână că ''bă nu e bine să..'', dat fiind că toți fac la fel, și astfel e colectiv acceptat.
Statistic vorbind, tendința asta e și în scădere la tineret, dar încă e relativ prezentă, deoarece copii învață de la părinți, părinți care încă poate mai au până să se dezobișnuiască.
Situația a fost aceeași în Japonia, dar ei s-au deschis / dezvoltat mai devreme economic, astfel că la ei s-a mai ameliorat fenomenul. Altă țară în schimb care e exact în aceeași situație cu China acum, din același punct de vedere, este Coreea de Sud (dar acolo din ce am auzit, tinerii sunt mult mai predispuși în comparație cu tinerii Chinezi să nu mai urmeze acest obicei).
Foarte interesant că de obicei.Alta lume,alta cultura,altă civilizație!Sunteți norocoși să trăiți o asemenea experiență.Felicitari!
Da, este! Aveți dreptate, și noi ne minunăm câteodată că trăim în China 😂🌏💙🤗 Mulțumim mult! 🌸
Sunteti de departe unii dintre vlogerii mei preferati! Faceti totul foarte bine documentat, planificat si structurat! Sunt convinsa ca e muncă titanica in spate! Chapeaux!❤
Mulțumim tare mult!! 🥹💙🥰 Da, este muncă dar este și foarte multă plăcere în ceea ce facem. Ne bucurăm că rezultatul este unul frumos! 🥳😘🤗
Super vlog cu informații detaliate și explicații obiective ! Împreună cu voi vad China și va mulțumesc, îmi face mare placere când postați noutăți și va aud vocile. Sunteți doi tineri minunati,citiți,eruditi. Multa sănătate,mult noroc și mult spor in tot ce faceti! Și nu în ultimul rand: Salutari din Tulcea !
Mulțumim din suflet pentru cuvintele frumoase!! 🥹💙🤗 Vă îmbrățișam cu drag! 🌸🥰
Foarte interesant,mai ales cu bunicuțele și wall street-ul!
Hahahha, da!! 🌏💙 Atunci când ne documentăm pentru vloguri aflăm și noi lucruri noi! 🤗
Un alt vlog foarte frumos și bine informat. Va mulțumesc pentru postare.
Noi vă mulțumim că ne sunteți alături! 🌏🙏🏻
Chiar e un material fff bun!!! Am învățat ceva nou!!❤
Ne bucurăm tare!! 🙏🏻💙🌏
Felicitari sunteti cei mai buni !👏🏻
Mulțumim din suflet! 💙🌏🤗
Un nou material extraordinar, bine documentat ca de obicei.Sunt convins ca si daca mergeti pe luna gasiti subiecte pentru vloguri extraordinare.
👍🗣Toate detaliile , impresiile voastre despre zona unde locuiți , sunt binevenite pentru urmăritorii canalului 💯🌎💙
Ne bucurăm tare mult! Mulțumim!! 💙🌏🤗🥰
❤,ca de obicei un super blog 👍,eu v-am dat un clic pe loc 🍷
Mulțumim mult!! 🤗🌏🙏🏻
Sunteți foarte drăguți! Succes! Salutari de la Constanta!
Mulțumim tare mult!! 💙🌏🌊
Foarte interesante toate informatiile 🤩🤩.
Ne bucurăm că v-a plăcut!! 💙🤗
Mulțumesc frumos pentru tot ❤
Noi mulțumim pentru susținere!! 🤗💙🌸
Stiam despre Thai Chi care este superb si de apreciat ca il practica peste tot indiferent de varsta si vreme. De apreciat si ca isi pastreaza mobilitatea si activitatea cu dansul si la pensie. Mai auzisem si de obiceiul cu flatulenta si gazele , iar romanii au fost oripilati la sedintele cu patronii chinezi cand veneau in Romania:). Iar pentru partea cu somnul la pranz la birou mi se pare super buna si necesara si as vrea sa fie implementata si in Romania :)). Interesant oricum...
Hahaha! 🤗 Nici aici nu este implementată peste tot. Eu am lucrat câteva zile la un birou care realiza documentare și acolo nu se dormea, însă ora de plecare era lege! La fix toată lumea rupea usă 😂
@@ordinarextraordinar As far as I know, companies in Guangdong generally have a designated nap time. Also, in Shanxi, it's common for people to take a nap, to the extent that all shops will close during this time
Deosebite aceste reportajele din China Multă sănătate și succes
Bravo un nou material interesant 👏🏻
Mulțumim!! 🌏🤗
un video ordinar 😊 . ser masiv , super vlog
Mulțumim!! 💙🤗 Share masiv!! 😂🙏🏻
Drăguți amândoi,ca de obicei.Sunt multe lucruri ce nu le-am știut,mersi pt.informatii.Interesant faptul ca atunci când se vorbește de China,în general se zice,ca e fff.nasol sa trăiești acolo.Dar eu din ce vad din vloguri,nu par oamenii nefericiți.Sau greșesc?.
Mulțumim tare mult! 💙🤗 Legat de nefericire, noi nu am întâlnit asta, dimpotrivă. Majoritatea sunt foarte patrioți și mândri de țara lor. Sunt însă și oameni nemulțumiți care își doresc mai mult, la fel ca în orice țară din lume 🙏🏻🌏
Foarte interesant acest format de videoclip, abia aştept ceva asemanator şi pentru celelalte tari pe care le veti vizita 😊
Super vlog!! mi se pare ca noi si China suntem pe planete diferite:)) ft ft interesant
Hahaha, cam așa e! 🤗🌏
Joaca și bambilici@@@😮
La munca te grăbești și nu tragi apa @@😮😅
❤❤❤❤ Vă doresc o seară frumoasă din România!
Mulțumim din suflet!! 💙🌏🤗
Bună dragilor, m .am delectat din nou cu serialul meu preferat "ordinar extraordinar ".
Va salut cu drag ❤
Ne bucurăm să auzim asta!! 💙🤗 Mulțumim și vă îmbrățișăm cu drag 🌸🌏
Hi dragilor va urmaresc de aproape jumatate de an. Va iubesc f.mult , imi plac vlogurile voastre si mai ales ca sinteti f.pregatiti aveti un limbaj profesional,sinteti fanny mai ales Mircea este si mucalit si va completi f.bine sinteti un tandem de “lux”. T.y.
Super! Mulțumim!
Noi mulțumim!! 🤗💙
Mi-a plăcut foarte mult vlogul. Succes in continuare!😊 4:13
Interesant , multumiri , succes în activitate 😘
Sănătate multă și vouă 😊
Mulțumim mult!! 🤗🌏 Ne bucurăm că v-a plăcut 💙
Felicitări pentru vlog ❤🎉
Bună dragilor mi-a făcut mare plăcere să vă văd din nou. Apropo de apa caldă de la restauranturile din China, sa dat o lege și în România că restaurante să servească apă potabilă gratuit la masă și mâncare ce nu ai mâncato să-ți fie dată la pachet acasă.
Ooo, asta este o veste bună! Sperăm să fie pusă în aplicare peste tot în țară 💙🌏
Ce vlog interesant! De fapt nu e o noutate, tot ce faceți e excepțional! Sunteți cei mai buni!!! Vlog Extraordinar!!! Recomand ❤
Mulțumim din suflet!! 💙🥹🌏
❤
Multumim ptr vlog 🙏🙏💋💋
Noi vă mulțumim pentru susținere!! 💙🌏🤗
Oricum ar fi este super tare că ați avut ocazia sa trăiți acolo printre ei !😘😘❤❤
Asta așa este! 💙🌏 Câteodată nici noi nu credem că este real ceea ce facem 😂
Felicitari pentru vloguri!!!!! Wow, multe si ciudate obiceiuri!!!!!! Si DA , cand am vizitat Istambului, am avut un soc cand tinerii mi-au oferit loc in mijloacele de transpart. !
Va urmaresc cu mare placere si interes.
Mulțumim mult! 💙🌏🤗
Foarte frumos felicitări
Ne place ce postați ❤❤
Felicitări apa calda înainte de masă... incredibil de sănătos. Ușurează digestia...nu faci burta și ai viața sănătoasă. Ușor de explicat greu de aplicat la noi... NIMIC rece...asta este deviză după întoarcerea din China😊 succes și Multă sănătate... conform urărilor voastre...exact la fix🙏🤗
Daa! După atâtea luni de băut apă caldă, acum câteva zile din greșeală am băut ceva foarte rece. Am gâtu în pioneze… 😤😂 Multumim mult!! 🌏🙏🏻
@@ordinarextraordinar Multă sănătate, gargara cu cei de mușețel 🤗🤗
You are a fine person. I wish you the best!
Sunteți superbi în special Doamna este minunată ❤
Mulțumesc, chiar am aflat lucruri pe care nu le știam despre chinezi...🤔😃😉
Ne bucurăm!! Noi mulțumim 🤗🌏
@@ordinarextraordinar Bunicuțele sunt SUPER 👍
Foarte interesant și foarte frumos prezentat. Sinteti varianta “fresh” a lui Haihui. Monica ești minunată ! Fără poză, cu machiaj minim și imbracata cum te simți tu bine ! Va completați bine și se vede cit de bine va documentați. Nu schimbați nimic !
Foarte, foarte interesant vlogul vostru ! Mai urmaresc cativa vlogeri romani aflati in China si Japonia si mi se pare o favoare posibilitatea de a vedea si afla foarte de aproape lucruri din aceste culturi remarcabile.
O singura rugaminte as avea (pentru ca suntem la doua zile de Ziua Limbii Romane) - incercati sa rariti cuvantul "socat/ a soca"; are foarte multe sinonime mult mai nuantate si expresive.
Va multumesc, o zi frumoasa va doresc !
Extraordinar, ca de obicei❤
Mulțumim!! 💙🤗
Felicitări!!!!!
Mulțumim mult!! 💙🌏
Incredibil... Mulțumesc frumos
🙏🏻🌏💙
Extraordinar, cate lucruri noi am aflat despre poporul chinez, cu siguranta sunt mult mai multe, eu va multumesc pentru experientele traite de voi si impartasite noua. Imi pare rău ca in curand veti parasi China, sper sa ramaneti in Asia, voi stiti ce este mai bine sa faceti cu viata voastra, noi doar va suntem alaturi urmarind fiecare vlog. Sanatate si grija de voi!
Faza cu dormitul e foarte buna, eu procedez la fel, daca dorm max20 min ma simt super si imi fac treaba super mai departe. Sanatate
Ff interesant multumiri succese succese Ceea ce e sanatos ref la pensionari ar trebui aplicat si la noi
Mulțumim mult!! 💙🌏 Da, și noi credem asta! 🥹
😮 mersi
Cu drag! 🤗🌏 Sperăm să vă placă 💙
Felicitari pentru tot ceea ce faceti😍
A-ti uitat sa mentionati(ceea ce pe mine m-a uimit) faptul ca restaurantele la ei, nu au toalete deloc, iesitul in oras poate fi o aventura atunci cand ai nevoie sa o folosesti😅
Bafta in continuare.
...și nu au bucătării deloc
Pe bune?Restaurantele nu au toalete?De unde ai luat-o?
@@elenatimofte778 explicatia o gasesti aici, tot un vlog de-al lor de la min 14
ruclips.net/video/rsBikX06KEE/видео.htmlsi=-j9xHJRCfkHA1W6H
Mulțumim, pentru tot ceea ce faceți,din Iași,va urmărim
Cicadele se aud. China este fenomenală, miile de ani de civilizație chineză fac diferența, o țară impresionantă,din care am văzut câte ceva și-mi doresc să mai explorez. Este o experiență care merită trăită și sunt multe de învățat de la ei despre modul în care se face turismul. Mă bucur că v-am descoperit vlogul, sunteți foarte buni, vă urmăresc cu plăcere. Succes!
Bună seara,iarăşi ați avut o temă interesantă despre obiceiuri.Admir viața socială ,la bătrâni,multă vegetatie,flori etc.Felicitări pentru noul vlog.❤
Mulțumim tare mult!! 💙🤗 Și noi îi admirăm pentru asta. Sunt un exemplu! 🌏🙏🏻
Bună dragilor !🎉 Superb vlog, mai ales prin natura informațiilor !😊 Cred că o să îi scriu președintei " Bunicuțelor dansatoare " să rezolve problema crizei economice din vest !!😂😂 Nici eu nu suport persoanele care expectorează " orice" pe stradă !😮 Monica, ești frumoasă mereu, dar în vlogul ăsta ești superbă, poate că îmi place mie mult culoarea bleo !😂🎉 Mircea, tu nu ești nici Gâdea, nici Dan Diaconescu, ești Sergiu Nicolaescu, regizor și actor !!😂😂🎉 Felicitări, aștept noul vlog ! 🎉 Cu drag și respect, Cristian 🎉❤
Foarte interesant vlogul! Aștept noi episoade.
Mulțumim mult!! 💙 Chiar acum avem pe canal un vlog nou! 🙏🏻🌏
Ce frumos fac mișcare ❤❤❤!
Super vlog!Interesante cultura lor...obicieiuri!poate reusiti si informatii cu viata lor cullturala cum petrec weekend _urile, spectacole...preturi...la transporturi etc...mulțumim.
BUNA SEARA,China e alta lume...alta cultura...motorul asiei si cel mai dezvoltat stat din lume ,azi,conduce lumea...economic...militar...numeric...au un scris pictografic ceea ce le dezvolta talentul grafic...invatamantul in china e luat in serios...formeaza persoane...caractere...copiii petrec o buna parte din zi la scoala..de 7-8 dimineata pana la 4-5 d.a.,invata,mananca,dorm ,fac curatenie in clasa,in comparatie cu cei di Romania...sunt maturizati...chinezi sunt patrioti,colaboreaza,se sprijina reciproc exista un spirit de comunitate,apa calda ajuta digestia,se poate consuma cu cateva grame de sare grunjoasa neiodata pentru mineralizare,sau ca si ceai
Este într-adevăr altă lume! Sunt aspecte care ne plac, altele mai puțin, însă sunt un exemplu din multe puncte de vedere! 💙🌏🤗
Despre Rusia nu aveți nici o părere?
Rusia e o mare putere economică, militară, religioasă, din păcate conducerea este pe aceiași linie cu ceilalți.. este un Imperiu că și China
In incheiere ai uitat sa spui ca e o dictatura comunista unde libertatile individuale sunt mutilate ideologic.
:))) ne-am amuzat copios :))) la acest comentariu
Și BackPackYour Life este in Hong Kong,poate va întîlniți!!
De la Shanghai pana la HongKong este distanta mare😅
Daca se nimereau cand au fost in Shenzen ori Macau era altceva
Nu se știe niciodată! 💙🌏
F interesant succese succese Galati
Mulțumim mult!! 🤗🌏
Frumos❤
Mulțumim!! 💙🌏
Obiceiurile acolo sunt si ordinare si extraordinare asa ca trebuie luate asa cum sunt , cat timp nu fac pe ei chiar daca elimina gaze este ok iar bunicutele char ca sunt extraordinare !
Felicitări
Dacă majoritatea românilor care au stat celpuțin 8 ani prin țări străine s-ar întoarce acasă multe lucruri s-ar schimba.
Am adapta obiceiurile din zonele în care am/au locuit cu zonele în care locuim(în românia) iar angajații de la stat ar simți cererea și presiunea în sensul că ușurința/simplitatea cu care se rezolvă asistența din partea statului(străin) în țară să avem aceleași așteptări să se rezolve la fel de repede.
Ciudatei! E mult mai frumoasa cultura occidentala. Cat despre vlog, super frumos!
Sunteți f talentați și documentați. MU,TUMIN-
As avea nevoie ,de o bunicutá activá 😄😄 Vreun web de matrimoniale ?
😂
👍
Mulțumim!! 🙏🏻🌏
Prima dată pe acest canal,interesante informațiile.
Ps. Doamna sau domnișoara cred că poate câștiga cu succes Miss Univers
Daca ai plicurile de ceai la tine merge apa calda gratis :) faza cu dormitu dupamasa e si in Italia (mie mi se pare pt copii mici dar are si beneficii pentru ca nu mai angajezi 2 oameni pe schimburi , vine o persoana de dimineata , pauza dupamasa cateva ore dupa care revine la munca).Eu is curios cum sint parcurile industriale la ei , ma gandesc ca s undeva la periferiile oraselor sa poata face naveta usor.
Hahaha, cam așa! Da, încercăm să realizăm și un vlog despre fabrici până plecăm din China. E puțin mai complicat însă poate o să ne iasă… 🌏🙏🏻
Ca si nemtii😂"Ce trebuie sa iasa,iese..."Mi s a facut rau!Deci nu deschid geamurile chiar daca exista la baile lor,pe pervaz au fel de fel chestii,in general nu deschid ferestrele,casele pline de mucegai pt ca isi usuca rufele in casa chiar si vara...multe aiureli...nu au bun simt nici intre ei ca membrii ai familiei😂😂😂egal ...❤❤
La chinezi trebuie specificat ca educatia si obiceiurile au fost amestecate si facute praf de partidul comunist . Asta dupa ce japonezii le-au distrus o gramada de scolii . Intr-o famile educata pe stilul vechi din perioada imperiala , nu exista asa ceva , sa tragi vanturi sau sa ragai . E balsoi problem daca se intampla asta :)))
❤️👋👋🍀🍀🍀🍀🌹
Mulțumim mult! 💙🌏🤗
Frumos vlogul . Informatiile din vlog pot induce confuzie pentru unele persoane . Imi permit sa fac o completare cu o informatie , foarte multi cetateni din Shangai au emigrat in SUA , Canada, Australia , a fost o migratie in masa. In ani 1970-1980 erau foarte multi vorbitori de limba engleza in randul populatiei din Shangai ,si tot in aceiasi perioada a fost un varf al turismului in Shangai . As vrea sa spun ca Bucurestiul niciodata nu a fost peste Shangai din punct de vedere economic. Referitor la dansul prin piete , isi are inceputul in anii 1970 . O sa observati ca fetele , adolescentele chiar si femeile mai tinere sunt timide , dar cu cat inainteaza in varsta devin foarte verticale si curajoase . Prietena mea este profesor de vioara si este de etnie han , are 55 de ani dar nu-si arata varsta din punct de vedere fizionomic si fiziologic , in prima faza am crezut ca are 37 de ani , apoi i-am vazut mama si bunica , bunica la 91 de ani in trening galben cu doua dungi albe , tigara in coltul gurii , jakul in pahar de cristal si certa la cativa barbati din familie , care nu maraiau , si intr-o engleza foarte buna ma intreaba constatator(retoric) intr-o nota de umor : tu esti romanul nepoatei mele ? Si ai venit la mine fara tabac romanesc ? Doar bunica cu mine si partenera mea aveam voi sa radem in acel moment . :) De regula ei sunt foarte creativi , si as putea spune cand sun tineri enrgia creativitatii vine din singuratatea interioara in care se simt captivi . Daca ajung in tarii occidentale si reusesc sa se desprinda de grup cu ajutorul unei persoane de incredere , atunci ei explodeaza in sens pozitiv , dar daca experienta desprinderii de grup este negativa , atunci ei se inchid si mai mult in mentalitatea lor shino , indiferent de cultura etniei lor . Cred ca ar trebui sa incercati si Shenzen , este mult mai dinamic , intradevar mai scump dar si salariile mai bune , dar este si mai cosmopolit . Shangai-ul a apus dupa anii 2000 , desi Hu Jingtao ar fi vrut ca Shangai sa redevina acel oras cosmopolit precum era in perioada interbelica chineza , cu tersase frantuzesti , cu pub-uri britanice , restaurante germane , care ramasasera intacte si in epoca marelui comunist Mao ! Ar trebuii sa invatati limba chineza( impropiu spus) pentru ca nu este grea , ei nu au timpuri , au doar 4 tonuri . Mandarina , cantoneza , putina cambogiana , nu este greu . succes ! Si la cat mai multe vloguri !
❤❤❤
Buna ce aplicatii sunt care sa te ajute cu limba chineza?
Cauta pe google , stiu ca erau doua fete care au cont pe tictok si insta si au tutoriale pentru a invata madarina si cantoneza , ele fiind de etnii diferite , limba chineza este impropiu spus . Ai de invatat cele 4 tonuri (tonalitati) ei nu au timpuri . Fetele au tutoriale bune pentru ca vorbesc si romana foarte bine , la nivel academic , adica mai bine decat 80% dintre romani !
Aia e rugăciune.
Va multumesc pentru INFORMATII. Sunt placute in format si bine detaliate. Va scapat unele proble care le mai au, cumar fi blocurile goal noi construite ,problema bateriilor electrice supravegerea strainilor, nattionalismul, aroganta fata de unii straini etc., oricum sinteti in vizita si trebue sa respectati GAZDA, Va doresc succes.
Noi mulțumim mult pentru susținere! 🌏🤗🙏🏻
In imediata vecinatate a scolii unde frecventez este un superb parc in care obisnuiesc sa "dau 3-4 ture" inainte de clasa. Tot in zona asta locuiesc multi asiatici. Credeti-ma, nu exista zi ,sa nu gasesc plin in zona de aparate de gimnastica sau pe gazon ,grupuri grupuri de asiatici facind miscare. incepind cu 6:30am ( cind am ajuns prima data asa devreme) si pina seara tarziu ,aici se practica miscarea sub diferite forme. Iar persoanele sunt atat varstnici dar si tineri. Cred ca inainte de munca vin in parc prima data. Ei pastreaza obiceiurile si traditiile din tara lor indiferent unde locuiesc. Nu pot spune daca sunt chinezi ,japonezi, koreieni, pentru mine sunt asiatici.
scuza-ma daca intreb, ce meserie ai in China?
Aveți perfectă dreptate! 🙏🏻🌏 Asta am observat și noi cam peste tot în Asia, chiar și în Istanbul. Au obiceiuri tare sănătoase! 🤗
Mircea este arhitect dacă la el vă referiți 😊
Si indienii sunt asiatici la fel ca afganii , nepalezii sau bengalezii , chiar si rusii :))))
😅👍🌲cine crede că le știe pe toate, să meargă în china.
😂💙
⭐❤️
Mulțumim mult!! 💙🥰
👍👍👍
Salutare! As vrea sa va intreb, in ce domeniu lucrati? Si cat e de usor sa te angajezi in aceste tari?
Salutare! Doar Mircea este angajat dintre noi doi. Este arhitect și lucrează pentru un birou din Shanghai full-time. Eu mă ocup de acest proiect și de ce vedeți pe RUclips. În ceea ce privește angajarea, contează foarte tare domeniul. Pentru Mircea a fost relativ ușor să găsescă un job aici, însă eu nu am găsit nimic în domeniul meu (design vestimentar). Am obținut un job pentru o firmă de documentare când eram deja aici, însă experiența nu a fost conform așteptărilor. Cel mai simplu este să iei legătura cu un agent de recrutare. În mare, procesul de angajare durează cam 5luni… Am început să căutăm joburi în august și în decembrie eram în China 🙏🏻🌏
@@ordinarextraordinar am înțeles, merci pentru explicație. 🙂
👏🏆🍀!
🌏😘💙
Ma intreb cum supravietuieste Starbucks acolo, in conditiile in care mesele sunt ocupate cu "clienti" care folosesc spatiul si timpul cu alte activitati, fara sa consume produsele oferite de cafenea?
Chiar și așa sunt mai mulți cei care fac consumație și cel mai probabil nu face diferența atât de mult. Sigur fac profit pentru că Shanghai se numără printre orașele cu cele mai multe Starbucks-uri din lume 🌏
În Europa se strâmbă toți dacă cineva scapă o beșină, în schimb e apreciat și încurajat acest comportament când doi bărbați se sărută în public 😂
Asta da subiect tabu 😂
👏👏👏❤❤❤bine punctat!
Fiecare cu obiceiurile și cultura lui, parcă așa s-a comentat
Nu in toata China este asa , sa nu generalizam ! Eu sunt intr-o familie de etnie han , unde nici prosopul de maini nu ai voie sa il folosesti a doua ora . Nici un membru al familiei nu-si permite sa manance street food , pentru ca va fi stigamtizat.Ragaitul , basina , suflatul mucior , mancatul de insecte si alte taratoare , sunt caracteristicile taranoiului , au si un termen pentru asta . In trecut era un mare risc pentru chinezii de rand sa se apropie de vre-o trasura in care era fie un invatator , farmacist , nobil sau demnitar , ereau fie biciuiti instant sau arestati pentru o zi . Se considera ca infestau aerul in jurul indivizilor care contau . Si la ora actuala , noua burghezie din China au restaurantele lor , in care nu intra chinezul de rand si in care tarditia imperiala sa pastrat . In acel restaurant daca scapa unul o basina , sa compromis pe toate palierele , atat profesional , social chiar si familial .
🎩
💙
ce joburi aveti?
Mircea este arhitect, iar eu sunt designer vestimentar 😊 Doar el este angajat în China.
📷📷📷📷
👍🇹🇩😁
Mulțumim!! 🤗💙
Cât intenționați să stați în China? Mi se pare o lume fascinantă și cu o dezvoltare uluitoare... În rest, mă mai minunez de ochii Monicăi, dacă s-ar îmbrăca mai feminin și ar renunța la greaca aia de blugi, cred că ar merge mult mai bine canalul 😊
Vom rămâne în China până la sfârșitul lunii noiembrie.🌏 Așa este, nu am văzut nicăieri ce au reușit să construiască aici și nu este vorba doar de orașele mari. Sate, turism, orașe antice, totul este la superlativ! Cât despre felul în care mă îmbrac, am mai primit comentarii în sensul acesta însă eu nu cred că feminitatea stă în haine, dimpotrivă. Plus, nu mi-aș dori ca acest canal să crească pentru asta, ci pentru informație, calitate, complexitate, etc. Mulțumesc tare mult pentru compliment! 💙🙏🏻🤗
De ce nu scuipa in batista sau servetel ,am dat si eu o idee from USA
Sunt o tara dezvoltată dar totusi au salarii mici?
Imi place ideea ca poti dormi la prânz,este sănătos.Fac gimnastica in aer liber ,ceea ce ar trebui sa facem si noi romanii in parcuri! Dansul de seara e foarte placut si relaxant.Socializeaza si traiesc si sănătos ❤️.
Sănătate si voua .Sunteti extraordinari❤
Adevarat, dar in Romania nu prea sunt parcuri.
Aia de pe santiere si fabricii cu siguranță nu dorm la pranz
Te rezolvate rezolva bunicutele dar e gratis!!sau costa-😅😮😢😢
Mda...China salvează lumea...așa a spus și olteanul ponta...
Ponta nu este oltean , este etnic albanez cu origini turcesti :) Eu sunt oltean si sunt intr-o familie de etnie han care au emigrat din China ....si nici ei nu ar fi de acord cu aberatiile arnautului Ponta :)
Cu siguranță mai buna și mai sigura că ori unde in lume și în special în Europa și Romania
Si in metroul din Londra majoritatea genului feminin se machiaza .
Buna.ma dezamagiti e al 2 vlog fara papica.😂lupta cu umbrele Tai Chi si e bun pt mobilitate. lafacultatea de kineto ar tr predat👍.e interesant ca nu cosmetizati si prez realitatea.si la noi e o vb nu strici o roaba de mate pt o bășină😂.si la noi se scupa pe strada. au depasit asta cu pardon scuze .la noi iti spune dupa ce te omoara😂👍💪
Hahahhah, revin imediat și vlogurile cu mâncărică! 😂 Nu vrem să cosmetizăm, dar nici nu ne dorim să aruncăm cu “noroi” în țările pe care le vizităm. Toate au defecte, toate au puncte forte, iar China este una dintre țările cu multe puncte forte… Cel puțin noi așa vedem lucrurile 🤗
Da asa este . Si pe mine m-au facut comunist uni cand am vb de China.sincer asi vrea in Romania sa vad ce-l putin pe jumatate ce este in China. la cosmetizat faceam tr la sinceritatea vostra și apreciez ca farmecu pe care il dați. 👍
lauai - "White devils begone" :)))