15 decembrie 2020, Ieslea

„Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Şi a născut pe Fiul ei cel întâi-născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.” (Luca 2:6).
Ieslea din peștera Betleemului a găzduit un măreț eveniment: Dumnezeu, Cel care nu poate fi înțeles de muritori și nici cuprins, a decis să se îmbrace în termenii umanității folosind ca prim popas o iesle. Dacă lemnul acela din care era făcută ar fi putut să glăsuiască, poate că ar fi strigat anunțând evenimentul. Însă și el a rămas inert, ca multe inimi. Sunt atâtea gânduri care vin în mintea unui om care urmează să devină părinte: cum îmi voi primi copilul, ce îi voi oferii, cum îl voi îmbrăca, etc. Cu toate că suntem limitați în capacitate, decidem maximum posibil și înfăptuim atunci când e vorba de un copil. E greu de înțeles de ce Creatorul, Stăpânul tuturor lucrurilor, a decis ca unicul Său Fiu să se nască într-o iesle, într-un câmp. Oricât de multe ar fi argumentele, mintea unui om care trăiește în condiția umană poate cu greu să realizeze adevăratul sens al unei astfel de decizii divine.
Deși ieslea pare un obiect lipsit de valoare a devenit brusc, mai ales în secolul nostru unul dintre „obiectele de artă” de care se face mult uz în perioada sărbătorilor de iarnă. Pe cărțile poștale, în vitrinele magazinelor, decorațiile specifice Crăciunului ieslea are prioritate. Cu toate că nu trebuie divinizată ea vorbește cu multă greutate muritorilor. Unul dintre lucrurile interesante care le spune este că ea, ieslea, a rămas singurul loc primitor pentru un Isus! Restul spațiului este ocupat de reni, Moș Crăciun, brăduți și decoruri, etc.. Ceea ce este aproape de neînțeles şi de necrezut, din moment ce ştim cu toţii, că în acele vremuri străvechi oamenii orientali erau extrem de primitori, este aproape de neconceput ca aceşti oameni să nu primească în casa lor o gravidă în pragul sorocului. Betleem nu era un oraş atât de mic, avea mai multe hanuri, este greu de imaginat ca Iosif şi Maria să nu fie primiţi în nici unul dintre acestea. Păstorii din câmp când au primit vestea nașterii lui Isus „s-au dus în grabă, şi au găsit pe Maria, pe Iosif, şi pruncul culcat în iesle.” (Luca 2:16).
Când Dumnezeu coboară în formele pe care umanitatea le percepe oscilăm între două extreme: credem ce vedem ca fiind dumnezeiesc sau reducem totul la limita normalității. Este clar, Dumnezeu a ales lucrurile de jos, normale sau chiar sub limita normalității să coboare, pentru ca prin urcarea Sa, toți cei ce-L cuprind să fie înălțați. „Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos. De aceea este zis: „S-a suit sus, a luat robia roabă, şi a dat daruri oamenilor.” Şi acest: „S-a suit” ce înseamnă decât că înainte Se pogorâse în părţile mai de jos ale pământului? Cel ce S-a pogorât, este acelaşi cu cel ce s-a suit mai presus de toate cerurile, ca să umple toate lucrurile.” (Efeseni 4:7-10). Acolo, la iesle, nu numai că Divinul s-a întrupat. Acolo a fost punctul declanșator a unui frumos și măreț proces: cel al mântuirii. Dacă Isus nu s-ar fi născut, dacă nu ar fi luat El Însuși forma ființei umane cu toate trăsăturile si condițiile aferente cum ar fi luat asupra lui tot blestemul păcatului? El s-a născut ca un om, a trăit ca un om, a demonstrat că în condiția umană se poate păstra o relație reală cu Tatăl, a murit ca un om dar a înviat triumfător demonstrând că orice om poate avea acces la viața veșnică dincolo de bariera morții fizice prin înviere.
Ieslea, este locul unde orice om poate avea acces. Dacă nașterea lui Isus ar fi avut loc într-un palat, poate aveam nevoie de aprobare specială pentru a ajunge la El. Dacă s-ar fi născut în casa unui om din clasa medie a societății poate ne era greu să trecem pragul casei ori de câte ori am avea nevoie să vorbim cu El. Dar Isus s-a născut într-o iesle, într-o peșteră, într-un câmp. La El au avut acces păstorii, magii și toți cei care au vrut să-I aducă închinare. Ieslea cu siguranță nu mai există, însă inima ta poate devenii un loc unde Isus se poate întrupa! Inima omului poate fi uneori ca o iesle: în ea poate să coboare Divinul.
„Este bine să fii plin de râvnă totdeauna pentru bine, nu numai când sunt de faţă la voi, copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii, până ce va lua Hristos chip în voi!” (Galateni 4:18-19).