Unul din candidații la președenție a spus că o familie in România ar trai decent cu 3000 de lei pe lună. Familie însemnând doi părinți plus 1 copil. Nu e prima dată când politicienii au spus aberații de acest gen. E clar că-s rupți total de realitate. Parerea mea este că inainte de alegeri, ar trebui să se facă o emisiune in care fiecare candidat in parte să fie dus in supermarket să facă personal cumpărăturile decente necesare pentru o familie de 3 persoane pe săptămână. Din valoarea rezultată se va obține valoarea coșului lunar a unei familii de 3 persoane cu un trai decent. Apoi să i se explice clar care sunt restul cheltuielilor lunare a unei familii decente (gen rată locuință / chirie, toate cheltuielile pentru locuință pe timp de iarnă, întreținerea unui autovehicul, costuri transport către locul de muncă / școală, îmbrăcăminte, concediu, etc) Așa va rezulta valoarea venitului lunar a unei familii de 3 persoane cu un trai decent. Apoi să declare in fața camerelor de luat vederi, ca punct al campaniei electorale, că pe baza venitului lunar rezultat mai devreme se va calcula și adopta salariul minim net, respectiv brut.
S-au mai incercat , prietene, experimente genul asta la cumparaturi , c-o suma medie rezultata din media populatiei. Atentie , nu suma minima. L-au luat pe un politician si l-au bagat in magazin si i-au zis ...cumpara. A fost total hilar....ptr ca prostu nu stia nici cat costa produsele. La final a constat ca ori ii trebuie o suma de cel putin 8-9 ori mai mare ...ori ar fi facut foamea. Sa-l fi vazut cum punea in cos fara sa tina cont de pret. Si reportera ii zicea...Ati depasit bugetul zilnic...si el zicea "pai trebuie sa iau". Nu pusese decat cateva produse in cos si se uita ca milogu in traista zicand: Pai astea nu ajung , sunt putine. Si reportera ii zicea:da, trebuie...dar de unde mai luati bani ca sa v-a ajunga pana la finalul lunii. SI e el zicea..."ma mai imprumut" si reportera..De unde va imprumutati? SI in fiecare luna va imprumutati? Si de unde ii dati inapoi? Se uita exact ca boul . La final a concluzionat ca nu se poate trai cu suma respectiva. Dar ..nici n-a facut nimc
Va apreciez mult pe amândoi însă ,recunosc cu tristete,ca sunt dezamagita de faptul ca-l promovați pe Ciolacu.Sunt alți candidați mult mai pregătiți decât el!!!
Domnule Hartman, toată stima și respectul pentru dumneavoastră,dar să continuați să îl susțineți pe Ciolacul , adică să nu vreți o schimbare în România după 35 de ani, un om care și -a luat bacul după 30 de ani, nu știu ce să mai cred despre dumneavoastră.😮
Hartmandeși pare ratat, nu-i deloc modest, smerit. Este un idiot arogant care divinizează cei mai idioți politicieni români gen: Ceaușescu, Vasilica Dăncila, Marcel Ciolacu, șaa😢
Să pui în paralel vizita Ceaușestilor la regină cu vizita Ciolacului la prim-ministru. Nu este gafă de protocol, este slugărnicie de lingător. Hai că nu îți iese pupatul, mai încerci mai aplecat, în privat, cu gazda, dar să inviți gazda să intre prima este slugărnicie. Și-a scos pantofii la intrare să se laude că și-a pus perechea nouă de ciorapii albi? Domnule Hartmann, profilul de slugă needucată nu a apărut în dosarul candidatului?
Bandera și Șușkievici au măcelărit nu numai evrei ci și cam de 15 ori mai mulți polonezi. Despre asta de ce nu spui nimica, Hartmann ? Sau polonezii nu valorează cât evreii ?
Doar nu credeți că va da un răspuns nesimțitul.Cred că domnul profesor e interzis de ochii albaștrii,iar tucă(cu t mic)e unul cu cel puțin un ochi albastru.
@@octavianpopa9230 daca nu esti in stare sa faci niste aliante, macar economice, cu unii care nu sunt luzari (China ?), atunci macar sa te mentii independent cat de cat (Ungaria ?). Sau le e prea greu romanilor sa-si poarte singuri de grija ?
Circa,trădător de țară, sluga americanilor și a lui Johannis, cu 4 pensii nesimțite ( încasează lunar de la noi plătitorii de taxe peste 150 000 lei). Este un mincinos și un escroc, la fel ca Johannis. Cine se aseamănă, se adună.
Si eu cred la fel ca dvs.,, genomendan ,, fiindca facea pe comediantul cu stiri serioase, si il facea pe dl.Tuca prost, micutzu si ale mascareli. Deci nu avea o tinuta serioasa ca toti ceilalti invitati. Si mie imi pare rau.
Se pare ca ciolacul este cel mai "silit(or), elev, deci...s_ar putea sa_l vedem presedinte. Ca si in cazul lui trump, nimeni nu credea ca mai este posibil sa fie reales, si totusi, minunea sa intimplat
Fară Elon si controlul lui informatic l ar fi furat ca in codru . Elon care este un geniu a realizat că America este in pericol de disoluție si s a implicat politic . Noul proletariat marginal pe care se sprijinea democratura" a ieșit din istorie. A câștigat normalitatea, firescul . Conservatorismul american este o putere, a confirmat prin vot ! Asteptăm cu nerabdare o revenire la valorile culturale clasice . Marcel nu are oameni,consilieri pentru că este toral lipsit de cultură !
Dl.Hartman spune ADEVĂRUL soldații ucraineni au fost foarte agresivi în timpul războiului! Dar au fost confundați cu soldații Ruși și polachi ! Au povestit bunicii noștri care au trăit pe vii acele timpuri !
Cum adica d-le Tuca d-ta nu primesti "O.Z."?? Dar scoaterea lui Valentin Stan din emisiune ce a fost?? Dar oricum, va vad cam prost dispus😜😜🤣🤣🤣!! Acuma hai cu Hartman, ca-i cu "doua fetze"😉 si mai zice cite una printre picaturi😉😉...!! Dar altfel personal ma dezabonam de la canal!!
@@stelianiamandi7124 Partial ok sugestia... doar ca "perciunatii" sunt Khazari. Unii evrei incearca discret sa se delimiteze ideologic de factiunea lor. Desigur...mizeria de ansamblu ramane valabila😉😉.
@@costelnedelcu1269 Ăsta să fie, oare...,.motivul !? Dacă-i doar ăsta, e bine !---- se vor împăca ei, cumva... .... însă, --- și multă lume crede asta, instinctual..-- probabil sant și alte cauze mai profunde care-l determină pe Stan să rămână-n umbră..
@@costelnedelcu1269V. Stan - profesorul Baltazar de România, cel cu laptopul "știe tot", cu râsul său isteric și derapajele în decor? Mai bine că nu vine. Totul este o bășcălie, desene animate cu Mihaela, însă de data asta pentru cei gură-cască.
V. Stan este de desene animate pentru cei gură-cască și isterici. Totul este o bășcălie, nu știu ce gen de profesor este și cam câți studenți are la clasă, sau posibil cu toții merg la crâșmă.
Ma alatur si eu corului de comentarii cu rugamintea sa il readuceti pe dl.prof.Stan . Va urmaresc din diaspora si dumnealui este cel care vede si explica ansamblul de evenimente cel mai clar dintre toti invitatii dvs. Felicitari pt emisiune
E ceva grav cu Stan, pentru că prea tace Tucă Show ca porcul in păpușoi. I-a tot tufut Stan pe americani și asta nu se poate tolera. O fi el Tucă neîmblânzit, dar totuși are un căpăstru pe căpuț....
Două considerații: 1) Rusia este loială alianțelor (vezi China). 2) China, astăzi, are capacitatea de a contracara dur și eficient orice măsură protecționistă comercială luată de SUA. Concluzia este că Trump trebuie să fie foarte prudent.
Confundați țările: iar Asia (și Africa) sunt singurele capabile să dea naștere puterilor continentale; teoretic, SUA se află și ea tot pe un continent, însă vorbim de o insulă care are nevoie de maritim ca să fie relevantă (am demonstrat deci că SUA este ea maritimă) și care poate fi izolată pe continentul ei ca să se consume singură. SUA nu mai are de mult puterea să afecteze China cu tarife, pentru că nu mai are nici demografia - piețele - nici banii (ce să facă astăzi China și restul Asiei cu dolarii când produsele SUA și ale UE au devenit irelevante pentru piețele asiatice?!)
Min 17:15 Până când dl Hartman își va cheltui anii și banii pe procese, pentru intabularea averii moștenite, vor apărea trepăduși, care printr-o simplă adeverință obținută din primărie vor face Notarea Posesiei la cadastru si își vor intabula bunul pe care declară singuri că îl posedă. Just like this! 🙌. Asta se întâmplă acum.
Daca Zelevoque nu mai este presedinte oficial conform constitutiei de ce mai este bagat in seama, Rusii au spus clar ca nu e indreptatit de semnare a niciunui fel de document!
Domnule , cu toata stima și respectul , am renunțat la televiziune doar pentru emisiunea de luni cu domnul Profesor Valentin Stan , am șters de 3 ori comentariul doar pentru am găsi cuvintele in acest comentariu , încetați va rog sa mai Spune-ți cuvintelor pe nume , nu te lasă manipulat , eu te susțin ei cred in tine 🫡
Dupa cum vedem,domnul Tuca nu raspunde la "unde este Valentin Stan?" Atunci eu ma adresez direct domnului Valentin Stan, intrati pe undeva si explicati-ne de ce nu mai apareti aici sau oriunde altundeva? Ne erati foarte drag,caci,adevarul dumneavoastra ma interesa maxim! Sper sa aud vesti in curand. Sper sa cititi mesajele ,toate!
Bravoo dl Hartman, ma bucur ca puneti lucrurile la punct in ceea ce priveste acuzatia impotriva lui George Simion!!!❤ Aveti dreptate si doamne ajuta, amin!
in atentia D-lui Hartmann: As of 2024, the annual salary for a member of the U.S. House of Representatives (a congressman or congresswoman) is $174,000
Domnu Tucă ,tot respectul, doar o sugestie aș avea pentru Dumneavoastra , să încercați sa organizați o confruntare între Domnii Cristian Diaconescu cu Domnul Geoană și Domnul Terheș ,Romanii ar avea multe de înțeles despre ceilalți candidati, și dacă emisiunea ar fi retransmisă pe un post de televiziune mai mare ,,gen Realitatea Tv" dar nu neapărat cred ca s-ar rasturna sondajele de opinie și nu numai ,va mulțumesc si succes.
Tovarăși nu ne încălzește nu nimic vorbăria voastră despre Trump, România tot pe fărăs rămâne oricine ar veni ca președinte din lista aia scurtă a voastră.
Doua chestii, de retinut faptul ca trump, este presedinte doar in statele unite, deci el se ocupa(first) de binele poporului sau, baetii astia care vb, nu au ca obiectiv principal interesul romanilor suferinzi, de aici fara iluzii deci.
SUA sunt o putere continentală la ei pe continent, dar SUA sunt și cea mai mare putere maritimă din lume. Peste 50% din tonajul tuturor vaselor din lume aparține SUA.
Unul din candidații la președenție a spus că o familie in România ar trai decent cu 3000 de lei pe lună.
Familie însemnând doi părinți plus 1 copil.
Nu e prima dată când politicienii au spus aberații de acest gen.
E clar că-s rupți total de realitate.
Parerea mea este că inainte de alegeri, ar trebui să se facă o emisiune in care fiecare candidat in parte să fie dus in supermarket să facă personal cumpărăturile decente necesare pentru o familie de 3 persoane pe săptămână.
Din valoarea rezultată se va obține valoarea coșului lunar a unei familii de 3 persoane cu un trai decent.
Apoi să i se explice clar care sunt restul cheltuielilor lunare a unei familii decente (gen rată locuință / chirie, toate cheltuielile pentru locuință pe timp de iarnă, întreținerea unui autovehicul, costuri transport către locul de muncă / școală, îmbrăcăminte, concediu, etc)
Așa va rezulta valoarea venitului lunar a unei familii
de 3 persoane cu un trai decent.
Apoi să declare in fața camerelor de luat vederi, ca punct al campaniei electorale, că pe baza venitului lunar rezultat mai devreme se va calcula și adopta salariul minim net, respectiv brut.
Sîntem sclavi !.
Ciolacu mânca la parlament.... Unde o ciorba e 5 lei.....😂😂😂
3 000 lei este supravietuire si nu s au ales cirpele lui iohanis...sa vezi dupa aia ce urmeaza ....
S-au mai incercat , prietene, experimente genul asta la cumparaturi , c-o suma medie rezultata din media populatiei. Atentie , nu suma minima. L-au luat pe un politician si l-au bagat in magazin si i-au zis ...cumpara. A fost total hilar....ptr ca prostu nu stia nici cat costa produsele. La final a constat ca ori ii trebuie o suma de cel putin 8-9 ori mai mare ...ori ar fi facut foamea. Sa-l fi vazut cum punea in cos fara sa tina cont de pret. Si reportera ii zicea...Ati depasit bugetul zilnic...si el zicea "pai trebuie sa iau". Nu pusese decat cateva produse in cos si se uita ca milogu in traista zicand: Pai astea nu ajung , sunt putine. Si reportera ii zicea:da, trebuie...dar de unde mai luati bani ca sa v-a ajunga pana la finalul lunii. SI e el zicea..."ma mai imprumut" si reportera..De unde va imprumutati? SI in fiecare luna va imprumutati? Si de unde ii dati inapoi? Se uita exact ca boul . La final a concluzionat ca nu se poate trai cu suma respectiva. Dar ..nici n-a facut nimc
Mai precis ar fi fost:"O familie in Romania ar trai mdecent cu 3000 de lei pe luna" pe langa tomberoane,in lupta permanenta cu cainii vagabonzi !
Va apreciez mult pe amândoi însă ,recunosc cu tristete,ca sunt dezamagita de faptul ca-l promovați pe Ciolacu.Sunt alți candidați mult mai pregătiți decât el!!!
Domnule Hartman, toată stima și respectul pentru dumneavoastră,dar să continuați să îl susțineți pe Ciolacul , adică să nu vreți o schimbare în România după 35 de ani, un om care și -a luat bacul după 30 de ani, nu știu ce să mai cred despre dumneavoastră.😮
Interesul pentru etnia domnului
Hartmandeși pare ratat, nu-i deloc modest, smerit. Este un idiot arogant care divinizează cei mai idioți politicieni români gen: Ceaușescu, Vasilica Dăncila, Marcel Ciolacu, șaa😢
Sí āsta e un pui de securist evreu. Comunist prin adn.
Să pui în paralel vizita Ceaușestilor la regină cu vizita Ciolacului la prim-ministru. Nu este gafă de protocol, este slugărnicie de lingător. Hai că nu îți iese pupatul, mai încerci mai aplecat, în privat, cu gazda, dar să inviți gazda să intre prima este slugărnicie.
Și-a scos pantofii la intrare să se laude că și-a pus perechea nouă de ciorapii albi?
Domnule Hartmann, profilul de slugă needucată nu a apărut în dosarul candidatului?
Bine ar fi sa nu câștige Ciolacu 😅
@@IonuțMihalache-k3r
Singurul candidat credibil ar fi ANA BIRCHAL,dar românii preferă proștii ,hoții și mincinoșii.
Bandera și Șușkievici au măcelărit nu numai evrei ci și cam de 15 ori mai mulți polonezi. Despre asta de ce nu spui nimica, Hartmann ? Sau polonezii nu valorează cât evreii ?
@@andreistan5497
Și acuma polonezii îi ajută pe acest popor de criminali.
Categoric nu. Evreii sunt über den alles.
Așteptăm și analizele lui Valeriu Stan.
cARPA AIA SOCIALISTA?
Buna seara,d-nu Marius cînd îl aveți în studiou pe d-nu Valentin Stan?
Doar nu credeți că va da un răspuns nesimțitul.Cred că domnul profesor e interzis de ochii albaștrii,iar tucă(cu t mic)e unul cu cel puțin un ochi albastru.
Valentin stan nu mai vine la Tuca de cand Tuca i-a invitat la ziua lui de nastere pe toate lichelele de politicieni. Am spus de 100 de ori
Maaa voi aveti o OBSESIE cu V Stan. Daca omul nu vrea sa mai vina care e problema voastra?
@@maringabriel6588 Nu mai vrea sau nu i se mai da voie?
Să fie invitat să ne spună personal , că nu mai vrea , așa e corect@@maringabriel6588
Joe Rogan are 18 mil de urmaritori, nu la 12 mil.
Si podcastul a tinut 3 ore, nu 2.
Revolutie, revolutie, atâta doar ca americanii au avut pe cine sa aleaga, la noi sunt toți o apa și un pământ.
Șoso
😊😊😊q
Diana Iovanovici Șoșoacă!
Nu are drept să candideze șoșoacă @@adinavilceanu364
Îmi permit sa va contrazic. Călin Georgescu e diferit. Ar trebui să-l ascultați.
Cand ni-l aduceti ca invitat pe D.l Valentin Stan, D.le Tuca ? Haideti ca e timpul sa ne relaxam...NI-l aduceti macar dupa alegerile din 8 decembrie ?
Marius Tuca:..Daca sunteti cuminti,ma mai gandesc !
Felicitări pentru emisiune și pentru invitații dumneavoastră, dar, ne e dor de D-ul Valentin Stan.
Așteptăm cu nerăbdare pe D-ul Stan!!!
Si eu il astept pe don'profesor!
Și eu aștept. pe Dl Profesor
VALENTIN STAN - UN ROMÂN ADEVĂRAT 🇷🇴🇷🇴🇷🇴
Era prea roman,(adevarat).Domnia sa incerca sa deschida ochii romanilor, facindu_i sa inteleaga mai bine ce se intimpla in realitate.
❤❤❤❤❤🎉
E la Moscova !!!
Pe Valentin Stan l-a răpit Volga Neagră…??
Valentin stan nu mai vine la Tuca de cand Tuca i-a invitat la ziua lui de nastere pe toate lichelele de politicieni. Am spus de 100 de ori
😂😂😂
Vi l,a adus pe Dan Diaconescu 😂😂😂 ce va mai trebuie Stan ?
Iar suntem de partea greșită a istoriei...
E un talent national. Alianta cu toti luzarii planetei...
.. ca intotdeauna…
@@aladinangel Daca am fost condusi de "luzarii nostrii"..cu cine credeti ca puteam face aliante ?
@@octavianpopa9230 daca nu esti in stare sa faci niste aliante, macar economice, cu unii care nu sunt luzari (China ?), atunci macar sa te mentii independent cat de cat (Ungaria ?). Sau le e prea greu romanilor sa-si poarte singuri de grija ?
V.Stan e cel mai bun!
Valentin stan nu mai vine la Tuca de cand Tuca i-a invitat la ziua lui de nastere pe toate lichelele de politicieni. Am spus de 100 de ori
@costelnedelcu1269 S-ar putea să ai dreptate, "olteanul,tot oltean"!
@@radupopescu7244 Prdon,melteanul tot meltean !
Marius hai sa vedem niște teme frumoase și interesante in emisiune , sunt un om care urmăresc emisiunea pe televizor și comentez de pe telefon 🚀
Doamne ferește sa între Ciucă în turul 2
De "serviciu" la urne este insa Dracu'asa ca ruga la Dumnezeu,nu are "auditor"!
Circa,trădător de țară, sluga americanilor și a lui Johannis, cu 4 pensii nesimțite ( încasează lunar de la noi plătitorii de taxe peste 150 000 lei). Este un mincinos și un escroc, la fel ca Johannis. Cine se aseamănă, se adună.
* Ciuca
Ca întotdeauna o emisiune excelentă!Felicitări domnilor!!
Felicitari pt emisiune!
Felicitări pentru emisiune!
Formula "Mariusica si Valerica" cand ?
Doar in emisiunile date in ..reluare !
Efervescent si documentat, ca întotdeauna!👍
De dl Tuca nu raspunde la mesaje ? Toti intrebam cand vine in emisiune dl.prof.Valentin Stan 😮
Valentin stan nu mai vine la Tuca de cand Tuca i-a invitat la ziua lui de nastere pe toate lichelele de politicieni. Am spus de 100 de ori
Fara un clovn circul nu are farmec ... va inteleg!
@@costelnedelcu1269stii asta din sursa sigura sau asa banuiesti tu?
Il doare in pwla pe Tuca de voi
@@irinagrigoras6034 I-a spus Profailaru' care este o "sursa" de maxima incredere !
Bre, ma mai lasi Ciolacu ? Ati citit impreuna "Arici Pogonici" ?
Ciolacu e bun de Președinte de C.A.P ! Poate schimbă și face tuciuri!
Buna seara ...D-le Tucă ,pe când o emisiune cu domn profesor Stan...L-ați pierdut pe drum?! Ce s-ar întâmplat
Valentin stan nu mai vine la Tuca de cand Tuca i-a invitat la ziua lui de nastere pe toate lichelele de politicieni. Am spus de 100 de ori
De unde stiți?@@costelnedelcu1269
Probabil, domnul stan, a deranjat pe cineva, pe sus pe_acolo, viziunea domniei sale, era una nu tocmai favorabila directiei in care se vrea a merge.
Când iese in față un român inteligent , este interzis ,,
Trebuie să rămână numai nulități, ușor de manipulat
Nu le ajung 34 de ani
Prof Valentin Stan cred că a devenit indezirabil pentru patron....! Din păcate! Altfel, cineva putea explica frumos de ce este absent de ceva timp!
Valentin stan nu mai vine la Tuca de cand Tuca i-a invitat la ziua lui de nastere pe toate lichelele de politicieni. Am spus de 100 de ori
Probabil sunteti foarte aproape de adevar.
@@costelnedelcu1269
A invitat și el la ziua lui prietenii,că doar alții nu avea.
Si eu cred la fel ca dvs.,, genomendan ,, fiindca facea pe comediantul cu stiri serioase, si il facea pe dl.Tuca prost, micutzu si ale mascareli. Deci nu avea o tinuta serioasa ca toti ceilalti invitati. Si mie imi pare rau.
@@valentinanecula1457 Tucă nu părea deranjat. Când Stan îi zicea micuțule, Tucă-i răspundea : da, uriașule ! Altceva tre' să fie.....
Marius Tucă+Hartmann campanie electorală pentru Ciolacu după cum se vede 😂😂
Se pare ca ciolacul este cel mai "silit(or), elev, deci...s_ar putea sa_l vedem presedinte. Ca si in cazul lui trump, nimeni nu credea ca mai este posibil sa fie reales, si totusi, minunea sa intimplat
De ce nu îl invitați pe Domnul Valentin Stan???
Valentin stan nu mai vine la Tuca de cand Tuca i-a invitat la ziua lui de nastere pe toate lichelele de politicieni. Am spus de 100 de ori
Buna seara.Multumrsc D lor ptr aceasta mosiune dv.🙏🤗❤️💡😶
Fară Elon si controlul lui informatic l ar fi furat ca in codru . Elon care este un geniu a realizat că America este in pericol de disoluție si s a implicat politic . Noul proletariat marginal pe care se sprijinea democratura" a ieșit din istorie. A câștigat normalitatea, firescul .
Conservatorismul american este o putere, a confirmat prin vot !
Asteptăm cu nerabdare o revenire la valorile culturale clasice .
Marcel nu are oameni,consilieri pentru că este toral lipsit de cultură !
De aceea votam Călin Georgescu.
Dl.Hartman spune ADEVĂRUL soldații ucraineni au fost foarte agresivi în timpul războiului! Dar au fost confundați cu soldații Ruși și polachi ! Au povestit bunicii noștri care au trăit pe vii acele timpuri !
Felicitări pentru emisiune și pentru invitatul dumneavoastră domnul _Hatman 👍🙏🇧🇪
Cum adica d-le Tuca d-ta nu primesti "O.Z."?? Dar scoaterea lui Valentin Stan din emisiune ce a fost?? Dar oricum, va vad cam prost dispus😜😜🤣🤣🤣!! Acuma hai cu Hartman, ca-i cu "doua fetze"😉 si mai zice cite una printre picaturi😉😉...!! Dar altfel personal ma dezabonam de la canal!!
Valentin stan nu mai vine la Tuca de cand Tuca i-a invitat la ziua lui de nastere pe toate lichelele de politicieni. Am spus de 100 de ori
DOMNULE TUCĂ, ÎNTR-O ALTĂ EMISIUNE SĂ NE VORBEASCĂ DESPRE, PERCIUNAȚII DIN ISRAEL.
@@stelianiamandi7124 Partial ok sugestia... doar ca "perciunatii" sunt Khazari. Unii evrei incearca discret sa se delimiteze ideologic de factiunea lor. Desigur...mizeria de ansamblu ramane valabila😉😉.
Cand mai vine domul Valentin Stan la dumneavoastra in emisiune ?!?
Valentin stan nu mai vine la Tuca de cand Tuca i-a invitat la ziua lui de nastere pe toate lichelele de politicieni. Am spus de 100 de ori
@@costelnedelcu1269
Ăsta să fie, oare...,.motivul !?
Dacă-i doar ăsta, e bine !---- se vor împăca ei, cumva...
.... însă, --- și multă lume crede asta, instinctual..-- probabil sant și alte cauze mai profunde care-l determină pe Stan să rămână-n umbră..
Mulțumim frumos pentru emisiune.
Valentin Stan, Valentin Stan!. ?????
Valentin stan nu mai vine la Tuca de cand Tuca i-a invitat la ziua lui de nastere pe toate lichelele de politicieni. Am spus de 100 de ori
@@costelnedelcu1269 Știi precis sau poți doar presupune?
Obregia😂
Lucian Europa Russia
Extraordinare emisiuni.Poate se uită și Ciolacu.
A invatat sa citeasca!???😂
@@mihaelamargarit6891 ..doar limbajul mimico-gestual !
Domnul Stan se va întoarce în aplauzele fanilor in timp ce Zelensky e pe clădirea CC-ului si nu mai vine nici un elicopter.Mai un pic.
Unde este dl Valentin Stan????
Valentin stan nu mai vine la Tuca de cand Tuca i-a invitat la ziua lui de nastere pe toate lichelele de politicieni. Am spus de 100 de ori
Undeva in Palilula !
În 'izda mă-sii .
Mulțumim pentru emisiune!
Domnule Hartman ,faceti cunoscut ca Ion Antonescu a salvat cateva mii deevrevi fiti corect pana la capat ca un mare patriot cum sustineti...
Nu poate fi corect , când este vorba de etnia lui .
Dl Călin Georgescu președintele României 🥳🥳🥳 sunt curioasa , dacă îl ștergi și pe ăsta.
Cel mai bun și mai credibil și consecvent dlStan,dl Hartman o întoarce cam ca la Ploiesti de multe ori...
Valentin stan nu mai vine la Tuca de cand Tuca i-a invitat la ziua lui de nastere pe toate lichelele de politicieni. Am spus de 100 de ori
@@costelnedelcu1269eu nu cred scenariul ăsta !
@@costelnedelcu1269 Si ce, au baut pe banii lui Stan?
@@costelnedelcu1269V. Stan - profesorul Baltazar de România, cel cu laptopul "știe tot", cu râsul său isteric și derapajele în decor? Mai bine că nu vine. Totul este o bășcălie, desene animate cu Mihaela, însă de data asta pentru cei gură-cască.
V. Stan este de desene animate pentru cei gură-cască și isterici. Totul este o bășcălie, nu știu ce gen de profesor este și cam câți studenți are la clasă, sau posibil cu toții merg la crâșmă.
D-nul Hatman este minunat, vrem români ortodocși! Valentin Stan dorim!
Zici ca e cel putin seful CIA ..stie tot😁
Felicitări pentru emisiune,cei mai buni analiști!
Eu nu inteleg de ce il invita toti pe Hartman.Fereasca Dumnezeu omu e plecat cu capu pe bune🤦♂️
Dumnealui este dupa cum bate vantul. Inaintea alegerilor din America...o tine a cu jamaicana😂. A iesit Trump,.... a dat o la imtors.
4:45 Nici de Mar-a-Lago n-ai auzit ba HD Hahalero? Cine naiba te-a trimis ca sa ne prostesti? O zi nu trece fara sa-ti arati moaca aia pe undeva.
Dar "corpul" i-a ramas..din ce in ce mai voluminos !
nu a ținut cu Kamala!@@lucianbarbu2323
Pentru ca e cel mai mare propagandist putinist, si asa ii ordona Moskova lu Stiuca.
Vali Stan cind vine?
Oare ce s-a întâmplat ce d-l V.Stan?
L-au retras subtil
Cînd își termină programul de REEDUCARE...
Reeducare în Coreea de Nord?
Valentin stan nu mai vine la Tuca de cand Tuca i-a invitat la ziua lui de nastere pe toate lichelele de politicieni. Am spus de 100 de ori
Dacă venea dl. Coposu la dvs când erați mic de ce acum în sustineti pe dl Ciolacu ?! Pare o frântură de logică 😀
Ma alatur si eu corului de comentarii cu rugamintea sa il readuceti pe dl.prof.Stan . Va urmaresc din diaspora si dumnealui este cel care vede si explica ansamblul de evenimente cel mai clar dintre toti invitatii dvs. Felicitari pt emisiune
Nici macar nu au bunul simt sa ne dea un raspuns.
Caută-l personal pt lecții
E ceva grav cu Stan, pentru că prea tace Tucă Show ca porcul in păpușoi. I-a tot tufut Stan pe americani și asta nu se poate tolera. O fi el Tucă neîmblânzit, dar totuși are un căpăstru pe căpuț....
Unde muncește azi dl Hatman? Din ce trăiește?
Pe langa tomberoane si containere...mananca si gura lui ceva !
profesorul Valentin de ce nu ai este invitat?
Il așteptăm pe Valentin Stan. Mai vine la tine?
Două considerații: 1) Rusia este loială alianțelor (vezi China). 2) China, astăzi, are capacitatea de a contracara dur și eficient orice măsură protecționistă comercială luată de SUA. Concluzia este că Trump trebuie să fie foarte prudent.
Foarte tare emisiunea! Bravo Marius si HD !
buna emisiune. Multumesc
Valentin Stan de ce nu mai vine?
Confundați țările: iar Asia (și Africa) sunt singurele capabile să dea naștere puterilor continentale; teoretic, SUA se află și ea tot pe un continent, însă vorbim de o insulă care are nevoie de maritim ca să fie relevantă (am demonstrat deci că SUA este ea maritimă) și care poate fi izolată pe continentul ei ca să se consume singură.
SUA nu mai are de mult puterea să afecteze China cu tarife, pentru că nu mai are nici demografia - piețele - nici banii (ce să facă astăzi China și restul Asiei cu dolarii când produsele SUA și ale UE au devenit irelevante pentru piețele asiatice?!)
Min 17:15 Până când dl Hartman își va cheltui anii și banii pe procese, pentru intabularea averii moștenite, vor apărea trepăduși, care printr-o simplă adeverință obținută din primărie vor face Notarea Posesiei la cadastru si își vor intabula bunul pe care declară singuri că îl posedă. Just like this! 🙌.
Asta se întâmplă acum.
🤣
Daca Zelevoque nu mai este presedinte oficial conform constitutiei de ce mai este bagat in seama, Rusii au spus clar ca nu e indreptatit de semnare a niciunui fel de document!
S/O.
SUPER !!!
Excelent! Felicitări domnilor!
Bravo Hartman esti fenomenal,da pentru femei care sunt victime, felicitări ❤
Domnule , cu toata stima și respectul , am renunțat la televiziune doar pentru emisiunea de luni cu domnul Profesor Valentin Stan , am șters de 3 ori comentariul doar pentru am găsi cuvintele in acest comentariu , încetați va rog sa mai Spune-ți cuvintelor pe nume , nu te lasă manipulat , eu te susțin ei cred in tine 🫡
Il vrem pe don'profesor Vali!
Să vină Dl Profesor
VALENTIN STAN. ,,
🇷🇴🇷🇴🇷🇴♥️♥️♥️
Ferească Dumnezeu Ciolacu să cnducă tara?😢
WOW CE IDEE BUNA SINT DEACORD1OO LA 100 SI DACA FACETI VIN SI EU SA VA AJUT DIN MELBOURNE
Dupa cum vedem,domnul Tuca nu raspunde la "unde este Valentin Stan?"
Atunci eu ma adresez direct domnului Valentin Stan, intrati pe undeva si explicati-ne de ce nu mai apareti aici sau oriunde altundeva? Ne erati foarte drag,caci,adevarul dumneavoastra ma interesa maxim! Sper sa aud vesti in curand. Sper sa cititi mesajele ,toate!
Bravo ! Bună idee !
Bravoo dl Hartman, ma bucur ca puneti lucrurile la punct in ceea ce priveste acuzatia impotriva lui George Simion!!!❤ Aveti dreptate si doamne ajuta, amin!
George Simion nu a avut niciodată " servici " !
A fost ONG ist . Adică unu ' care face proteste , când interesul o cere .
Interesul statelor străine .
@@viorica9153 Si al corporatiilor..
Bune analize!
Revin cu întrebarea unde muncește dl Hatman azi?
La Cooperativa Munca-n Zadar...😂
Tov Tucă, ce tupeu de cavou aveți ca nu răspundeți la întrebările în ceea ce îl privește pe Prof. Stan?
Valentin stan nu mai vine la Tuca de cand Tuca i-a invitat la ziua lui de nastere pe toate lichelele de politicieni. Am spus de 100 de ori
@@costelnedelcu1269 Un fesenist adevarat ramane fesenist...cata vreme de acolo vin banii.
In trecut, domnul tuca parca era putin mai independent", de ceva vreme este un altul ( diferit).Sa fi fost convins" si el de ???...
@@br5133 Se apropie de pensie,si,ceva "malai" in plus..nu strica !La el interesul a batut convingerile !
Hd, românii nu sint prosti, să vi acum cu Trump care ar îngheța tot, e clar că e cel mai ieftin film Netflix
Dar cand Simion la facut EUROPARLAMENTAR pe aceste Terhes nu erea si atunci AGENT RUS?
Vorbiti de conferinta Valdai si declaratiile lui Karaganov ziarului WELTWOCHE si a lui Schroeder
in atentia D-lui Hartmann: As of 2024, the annual salary for a member of the U.S. House of Representatives (a congressman or congresswoman) is $174,000
37:20 Felicitari pentru propunere
Am incercat sa descarc emisiunea de 100x😅
Incredibil
Il prefer pe V Stan laudarosului astuia.
Si eu deasemenea!Nu stiu de ce nu l-a mai invitat,probabil deranja mult....
Am ascultat azi tot! E nebunie!
Domnule Hartman, vă rog în numele tuturor admiratorilor ce vă apreciază , SLĂBIȚI URGEÑT!..
😂😂😂😂😂
Adica: mai slabeste-ne ?Subscriu !
@@octavianpopa9230si eu
🤣
❤
❤ Calin Georgescu ❤
Formidabil
Ăsta nu este pe invers că eu așa îl văd ,de ce apără pe cei pe invers acest zHa
A fost vreodată Harris Kamala In viața ei Președintele Americii? Ce i asta?
Buniku lui general însă el e om cuminte și liniștit
Hai hai haii
😂😂😂👍
Aveti dreptatea 😮😮😅😅
🙏🥺
Domnu Tucă ,tot respectul, doar o sugestie aș avea pentru Dumneavoastra , să încercați sa organizați o confruntare între Domnii Cristian Diaconescu cu Domnul Geoană și Domnul Terheș ,Romanii ar avea multe de înțeles despre ceilalți candidati, și dacă emisiunea ar fi retransmisă pe un post de televiziune mai mare ,,gen Realitatea Tv" dar nu neapărat cred ca s-ar rasturna sondajele de opinie și nu numai ,va mulțumesc si succes.
"Confruntarea" sa se desfasoare pe un ring de box,in sistemul "fiecare cu fiecare" ?Doamne,ce spectacol ar fi !As cumpara trei bilete,sa stau comod !
Tovarăși nu ne încălzește nu nimic vorbăria voastră despre Trump, România tot pe fărăs rămâne oricine ar veni ca președinte din lista aia scurtă a voastră.
Doua chestii, de retinut faptul ca trump, este presedinte doar in statele unite, deci el se ocupa(first) de binele poporului sau, baetii astia care vb, nu au ca obiectiv principal interesul romanilor suferinzi, de aici fara iluzii deci.
"Pozitia" pe faras este infinit mai buna decat:in tomberon !
@@octavianpopa9230 Probabil dupa aceste alegeri România trece definitiv în tomberon cu o așa conducere politica.
*VOT AUR!*
Asasini de copii marș !!!
nu se aude nimic
🎉🎉
Marco Rubio nu va fi secretar de Stat, Richard Grenell e Favorit
si pe tine te intereseaza fermierul roman😂😂😂..Daca nu venea Georgescu...taranul si fermierul era o notiune demult disparuta in Romania
Avem nevoie de fraieri sa le luam resursele😂😂😂😂
Asta merge impreuna cu ..sa-i transformam in piata de desfacere pentru produsele noastre !
as dori sa aflu unde a facut domnul h d hartmman armata in tineretea lui . va apreciez foarte mult emisiunile imreuna dar chiar sunt curios .
La CIA?
Cum unde ?La "doi si un sfert"..nu se vede ?Sau la una din unitatile din sistem.
@@Bordure007 🤣
@@octavianpopa9230 🤣
@@octavianpopa9230 🤣
SUA sunt o putere continentală la ei pe continent, dar SUA sunt și cea mai mare putere maritimă din lume. Peste 50% din tonajul tuturor vaselor din lume aparține SUA.
SUA cheltuie 40% din bugetul mondial pt inarmare, iar restul lumii ce ramane din cele 2 trilioane.
Bună seara ,cam slab tonul