@@dodib4646 Eu aș zice că fără cap și creier sunt cei ce savurează bășinile ventilate de acest miorlăit prefăcut și otrăvit, fără să înțeleagă că nenea e cu treabă și cu agățătoare. Adică nu e de capul lui. Trebuie doar să fii puțin atent și să nu te lași sedus de perfida lui prestație.
Mai fiti si atenta doamna la logica de expunere, ca uneori va prezinta minciuni drept adevar, eu l-am prins cu una grosolana chiar aici, dar are atatea si atatea, de nu am timp sa i le caut. Rusine ca nici logica de scoala generala nu aplica domnul cu pricina, si se crede mare jurnalist. E doar rau intentionat si vrea sa otraveasca opinia publica, eu m-am lamurit. Nu mai ingurcitati tot ce spune un jurnalist care emite concluzii pe banda rulanta (in locul nostru), intr-un montaj bine facut, ca nu garanteaza aceste aspecte adevarul expus, nici cat negru sub unghie. Tot sunt platiti de grupuri diferite, dar ei nu-si marturisesc finantatorii. Dar se erijeaza a fi mari aparatori ai adevarului. Adevarul e o Persoana -deci e subiectiv, si cine spune ca e obiectiv minte, caci "tot omul e mincinos", si eu, si el, si dumneavoastra, si oricine, nimeni nu detine intregul "adevar"-, si Acea Persoana ii va judeca pe cei ce s-au crezut cu "adevarul in gura" - si mai ales ca smintesc pe atatia, ca "mai bine ii este celui ce sminteste sa isi lege o piatra de gat si sa se arunce in mare", cam atat de grav e sminteala judecata de Adevarul. Toti vom fi judecati dar acestia nu au frica fiindca nu au nici un crez decat buricul lor, dumneavoastra, care cred ca aveti si un pic de credinta, nu ascultati de buricarii astia umflati la buzunar, si cu ordine clare, ori strica..ti la minte !
Domnule foarte mult respect . Momentan sunteți singurul om cu mult curaj. Am o silă îngrozitoare pentru toți politicienii acestiia. Ce să spun de AUR și SOS. Ce să mai merg la vot. !!!! Toți niște lichele.
In TOATE partidele sunt adtfel de soecimene !!! CONTINUATI cu celelalte !!! Daca nu o faceti....TOATE comentariile sunt tendentioase !!! ASTEPTAM CONTINUAREA !!!
Exact despre asta ma gandeam la invitarea lui domnul Terches in studio cand am dat de emisiunea dumneavoastră .Felicitari ! Aveam un gram de speranta la acest specimen 😅😢 Multumesc❤ Mi-ați dat jos ochelari de soare acum iarna ..nu mai erau necesari !
@@lenutadragan7339 Imi cer scuze, am facut o confuzie. Nu este vorba de USR, ci Plus a fost partidul in care a activat domnul Valeriu Nicolae. Nu a ascuns acest lucru, dar ma intreb daca este indreptatit sa ridice piatra. Si cei cinstiti pot gresi. De aceea ma gandesc ca oamenii trebuie judecati dupa fapte si nu dupa ce zic unii despre ei. Imi place Terhes pentru ca a rezistat la presiunea vaccinari, nu s-a supus si nici nu a fentat. M-a ajutat pozitia lui sa rezist cu capul sus. Nu m-am aliniat nici cand am facut boala - nu am anuntat pe nimeni ca sa imi dea "voia" ca sa intru si dupa gardurile de la Kaufland....
Urmariti un pic emisiunile cu domnul Terhes, pentru ca numai la el am auzit de pericolele care vin din asa zisul occident. Omul s-a opus cu vehementa la toate prostiile din parlamentul european si este extrem de bine argumentat in toate interviurile de pana acum spre deosebire de ceilalti analfabeti functionali. Toti se pricep in a fi carcotasi dar eu totusi intreb, am avut pana acum PSD PNL USR si am vazut ce s-a intamplat. De ce sa nu dam sansa altui partid politic respectiv "jucator" ? De ce sa alegem aceleasi lepre nenorocite din aceleasi partide care nu au realizat nimic pana acum?
Doamne Doamne o singura geeseala imi era frica sa nu faci , sa te iei de Doamna Soso , de data asta chiar nu mai scapi e finalu 🤣🤣🤣🤣🤣 Felicitari pt munca depusa va urmaresc mereu cu mare placere
Eu cred cà madam śośo śi terhes sânt fraťi asemànarea este izbitoare fizicä au aceias fizionmie, idei ,discursuri, ín concepťii politice nu mai vorbim de poziťia delirantà pe care o au în orce discurs ,sânt mereu în stare de delrius trements .
Eu am fãcut armata la vânãtori de munte in Constanta Dupa care mutat disciplinar la marinã in Brasov😅 Felicitari domniilor voastre ca-i scoateti pe viermi la luminã
Domnule V Nicolaie ,cred ca am ascultat deja aproape toate emisiunile D-voastra , faceti un lucru extrem de important, si il executati cu precizie, corektitudine, si aveti 100% talent pt ceia ce faceti, a-ti spus citeva cuvinte si de Doamna Sosoaca, cel putin despre Dumneaiei nu a-ti spus nici un cuvint de hotie sau coruptie, deci inseamna ca la capitolul asta este in ordine, asta o caracterizeaza in ochii mei sa fie aleasa Oresedintele Ro V-a multumesc!
Era secretara sosoaca la al 3 om in stat cind sa vindut omv este in poza de grup cu nastase in perioada respectiva. Scrie pe gugal Dijmanescu sosoaca si omv
Numele Sosoaca este nume soțului (fostului se pare sau cel puțin în curs de..)Numele ei de familie e Iovanovici (deasemenea un nume de dac liber). Sunt un fan al acestui realizator și a acestor vloguri!!!
Nu va iluzionati !Astia de au "pus botul" la AUR sunt consecventi...si sunt "urmasii" celor care l-au ales pe Neamtu'care face lucruri bine facute..si,inca de doua ori !Scriu asta ca sa va conving ca sunt consecventi..pana la D-zeu !(D-zeu sa-i ierte) !
Probabil ca nu ați ascultat declarația d-nei Sosoaca,sau nu sunteți bine infirmat! Referitor la scăldatul în rău,la statul în zăpadă și băut lapte de capra explicația a fost și este clara:tatăl ei lucra pe șantier într-o zona de munte și mergea în vizita la el în vacante. Ceva informații interesante di despre dansa pe când?? Mulțumiri pentru munca dvs sa ne arătați adevărată fata a multor impostori din politica românească! Mult succes și multa putere de munca,și multa,multa sănătate!
Domnule Valeriu va doresc multa sanatate de la bunul D-zeu, faceti un lucru extrem de important , ( si sigur nu este usor ) pt o tara intreaga, ca sa intelegem cu toti, cine sint cu adevarat, majoritatea dintre politicieni nostri, soef sa vina o zi cind vor fi tradi toti la raspundere, pt toate nenorocirile afuse peste tara si popor !
@@omi685 Păi atunci, îți meriți soarta. Sper să locuiești în București, în sectorul 1. Hai, că mai e un pic și vine frigul. Despre panaramele alelalte, de gen Vlăduț Voiculescu, urinoterapeutul Cioloș, ori Barna, nu-ți mai zic, că e degeaba.
@@omi685 Iar la chestia cu "HAUR", care este o trimitere subtilă la conaționalii noștri mai tuciurii, vezi că și nea Valerică stinge lumina când apare, de zici că pălăria și mustățile-i mai lipsesc. Vezi să nu te pui rău cu el!
Maestre, combați bine, ce sa zic! Darvînainte de a ne spune pe cine să nu votăm, te rog frumos, nea Nicule, zine matale oe cine să votăm, bre?! Aștept răspunsu' lu' matale și mai vorbim. O zi frumoasă!
Multumim Valeriu si intregii echipe ca ni-i prezentati in toata splendoarea lor pe toti "dezasamblatii mintal" care se vor "conducatori ai neamului nostru sfant". Asta e, pe astia ni i-au trimis servici...ahh sfintii am vrut sa zic, cu astia defilam !
Eu aș vrea și una cu USR. Altfel pare ceea ce și este: un lătrău care mușcă doar pe cine trebuie, pe principiul "Corupții (sau mă rog, impostorii) noștri sunt buni, ai lor sunt răi!"
@@RustKnightmai comentezi mult de usr? 😂😂😂 Porneste televizorul ca e plin de televiziuni care ataca usr la ordinul psdnl. Ce va atacati voi rusofili 😂
@@valeriunicolae7147 Aaa, maestre, este o plăcere! Da' vezi că ai o sincopă logică. Matale te dai zeul dezvăluirilor și căpcăunul care-i înghite nemestecați pe corupți. Noi ăștilalți, sărmani consumatori de content, așteptăm ca puii, să ne aduci m'neatale marfă proaspătă. Dacă ești așa deontolog precum te prezinți și te lauzi singur în oglindă (desigur, nu în întuneric), atunci fii viteaz până la capăt! Fii bărbat (deși, vocea te cam trădează de famen)! Arată-ne impostorii! Toți impostorii. Ce-ar fi să începi cu matale?!
Va aștept cu nerăbdare de fiecare data. Aveți un mod superb de modul cum îi luați în "ciocul opincii" pe acești impostori. În ceea ce o privește pe "sosoaca" cred ca vă înșelați ; ia priviții mai cu atenție silueta de balenă cu care spune că a făcut carieră în sport. I se potrivește perfect gimnastica dar mai ales baletul. Hai sictir mă. 😢😢
Respect Valeriu, atât ptr.tine cât și ptr Dragoș, sunteți super grozavi!!!!
Felicitări ! Acum e timpul să aflăm pe ce specimene vom vota. Bravo, sănătate și succes în continuare !
Felicitări petru curaj sunteți cei mai buni!
Respect, d-le Valeriu!
Multumim Valeriu pentru toata munca grea depusa pentru o Romanie mai buna!
Stai liniștit, nu-l plânge pe nea Valerică. Nu face muncă patriotică, o face la ordin și are o întreagă echipă care-l sprijină.
@@RustKnight călărețul fără cap...
@@dodib4646 Eu aș zice că fără cap și creier sunt cei ce savurează bășinile ventilate de acest miorlăit prefăcut și otrăvit, fără să înțeleagă că nenea e cu treabă și cu agățătoare. Adică nu e de capul lui. Trebuie doar să fii puțin atent și să nu te lași sedus de perfida lui prestație.
@@dodib4646 Poate ai dreptate. Aș zice că cei care-l aplaudă ca focile pe nea Valerică cel Scopit au cap, doar creierul le lipsește....
Esti super ca si Dragos...toti din echipa "Starea..." sunteti super !!! Respect !!!
Buna seara.
Respect pentru aceste emisiuni.
Ca de obicei exceptional!
Felicitari pentru emisiune!
Mai fiti si atenta doamna la logica de expunere, ca uneori va prezinta minciuni drept adevar, eu l-am prins cu una grosolana chiar aici, dar are atatea si atatea, de nu am timp sa i le caut. Rusine ca nici logica de scoala generala nu aplica domnul cu pricina, si se crede mare jurnalist. E doar rau intentionat si vrea sa otraveasca opinia publica, eu m-am lamurit. Nu mai ingurcitati tot ce spune un jurnalist care emite concluzii pe banda rulanta (in locul nostru), intr-un montaj bine facut, ca nu garanteaza aceste aspecte adevarul expus, nici cat negru sub unghie. Tot sunt platiti de grupuri diferite, dar ei nu-si marturisesc finantatorii. Dar se erijeaza a fi mari aparatori ai adevarului. Adevarul e o Persoana -deci e subiectiv, si cine spune ca e obiectiv minte, caci "tot omul e mincinos", si eu, si el, si dumneavoastra, si oricine, nimeni nu detine intregul "adevar"-, si Acea Persoana ii va judeca pe cei ce s-au crezut cu "adevarul in gura" - si mai ales ca smintesc pe atatia, ca "mai bine ii este celui ce sminteste sa isi lege o piatra de gat si sa se arunce in mare", cam atat de grav e sminteala judecata de Adevarul. Toti vom fi judecati dar acestia nu au frica fiindca nu au nici un crez decat buricul lor, dumneavoastra, care cred ca aveti si un pic de credinta, nu ascultati de buricarii astia umflati la buzunar, si cu ordine clare, ori strica..ti la minte !
Santeti fenomenal ! Va admir pentru ce spuneti si ce faceti !❤❤
doamne ce am ras ,nu mai pot
Felicitari !!!
Bai tu esti un mare idiot vezi cine este familia D-nei Sosoaca si vezi ce esti tu bai pardon Don Mitocan
Felicitări pentru ce faceți!
Te ia capul când auzi atâtea mizerii. Domnule mult RESPECT SI CONSIDERATIE..
nici nu vreau sa ma gandesc la mizeriile pe care nu le auzim.....
Domnule foarte mult respect . Momentan sunteți singurul om cu mult curaj. Am o silă îngrozitoare pentru toți politicienii acestiia. Ce să spun de AUR și SOS. Ce să mai merg la vot. !!!! Toți niște lichele.
@@gabrielamitu850
Noroc cu tine, Gabriela ...😢😅
In TOATE partidele sunt adtfel de soecimene !!! CONTINUATI cu celelalte !!! Daca nu o faceti....TOATE comentariile sunt tendentioase !!! ASTEPTAM CONTINUAREA !!!
Felicitării, sunteți super geniali ❤🥰🙏🙏🙏🙏🌹❤
Morrrr😂😂!!! Ești minunat și va mulțumesc!!!
Felicitări pentru curaj!
Mulțumim ca ne deschideți ochii !
👏👏👏👏👏👏👏
Dl. meu, esti bun,avem nevoie de ras,sarcasm si mai ales adevar.O sa te urmaresc cu placere.
Felicitări pentru emisiune !
"Roast" la superlativ 😅 sunteți demențiali... felicitări ptr munca depusă!
Va urmaresc cu placere si interes
Sunteti genial.Respect!
Corect 👍
Esti tare Omule vezi sa nu te faulteze 💪💪💪💪
N-are cum, omu' e bine încadrat.
Felicitari!,🏆
Exact despre asta ma gandeam la invitarea lui domnul Terches in studio cand am dat de emisiunea dumneavoastră .Felicitari !
Aveam un gram de speranta la acest specimen 😅😢
Multumesc❤
Mi-ați dat jos ochelari de soare acum iarna ..nu mai erau necesari !
Chiar va duceti asa repede dupa fenta unui fost USR-ist? Eu zic sa mai cercetati si sa nu va incredeti in orice zboara.
@APlarcarda🥺cine este USRistul !!!?
Că am și pentru ăștia un ghimpe că nu-i vreau la putere!
Mulțumesc o sa incerc sa citesc printre rânduri ❤
@@lenutadragan7339 Imi cer scuze, am facut o confuzie. Nu este vorba de USR, ci Plus a fost partidul in care a activat domnul Valeriu Nicolae. Nu a ascuns acest lucru, dar ma intreb daca este indreptatit sa ridice piatra. Si cei cinstiti pot gresi. De aceea ma gandesc ca oamenii trebuie judecati dupa fapte si nu dupa ce zic unii despre ei. Imi place Terhes pentru ca a rezistat la presiunea vaccinari, nu s-a supus si nici nu a fentat. M-a ajutat pozitia lui sa rezist cu capul sus. Nu m-am aliniat nici cand am facut boala - nu am anuntat pe nimeni ca sa imi dea "voia" ca sa intru si dupa gardurile de la Kaufland....
@@lenutadragan7339Putini calca pe urmele luiVALERIU NICOLAE.Un grande om!
Urmariti un pic emisiunile cu domnul Terhes, pentru ca numai la el am auzit de pericolele care vin din asa zisul occident. Omul s-a opus cu vehementa la toate prostiile din parlamentul european si este extrem de bine argumentat in toate interviurile de pana acum spre deosebire de ceilalti analfabeti functionali. Toti se pricep in a fi carcotasi dar eu totusi intreb, am avut pana acum PSD PNL USR si am vazut ce s-a intamplat. De ce sa nu dam sansa altui partid politic respectiv "jucator" ? De ce sa alegem aceleasi lepre nenorocite din aceleasi partide care nu au realizat nimic pana acum?
Mulțumim frumos!
Doamne Doamne o singura geeseala imi era frica sa nu faci , sa te iei de Doamna Soso , de data asta chiar nu mai scapi e finalu 🤣🤣🤣🤣🤣
Felicitari pt munca depusa va urmaresc mereu cu mare placere
Mulțumim!
Dacă dă de el aia îl mănâncă..🤣
Bravo! 💪
Până la urmă, are dreptate Pătraru. Nu există presă liberă în România
Pe cale de consecinta deducem ca si cea pe care o 'practica" Patraru e la fel !
Așa ceva... Mulțumim frumos !!!!!!!
Bravos
Foarte util clipul. Mulțumim!! 🙏❤
Multumim!
Multumim frumos
Mulțumesc
Shukar, man !😊❤
felicitari pentru emisiune 😀
Eu cred cà madam śośo śi terhes sânt fraťi asemànarea este izbitoare fizicä au aceias fizionmie, idei ,discursuri, ín concepťii politice nu mai vorbim de poziťia delirantà pe care o au în orce discurs ,sânt mereu în stare de delrius trements .
Felicitari ❤
Super!
vă respectam până acum, dar văd că și voi sunteți cumpărați de cei de la putere
Serios? Atât ai putut?
Incredibil dar, adevărat!
Cum scăpăm de blestemul acesta?
Cine ne mai poate salva?
Prin întoarcere la Dumnezeu pt ca ne-am depărtat de El și plătim prețul
Eu am fãcut armata la vânãtori de munte in Constanta
Dupa care mutat disciplinar la marinã in Brasov😅
Felicitari domniilor voastre ca-i scoateti pe viermi la luminã
Mulțumim❤
Super tare! 😅
Mersi
Super
FELICITĂRI. RESPECT
Domnule V Nicolaie ,cred ca am ascultat deja aproape toate emisiunile D-voastra , faceti un lucru extrem de important, si il executati cu precizie, corektitudine, si aveti 100% talent pt ceia ce faceti, a-ti spus citeva cuvinte si de Doamna Sosoaca, cel putin despre Dumneaiei nu a-ti spus nici un cuvint de hotie sau coruptie, deci inseamna ca la capitolul asta este in ordine, asta o caracterizeaza in ochii mei sa fie aleasa Oresedintele Ro
V-a multumesc!
Era secretara sosoaca la al 3 om in stat cind sa vindut omv este in poza de grup cu nastase in perioada respectiva. Scrie pe gugal Dijmanescu sosoaca si omv
Numele Sosoaca este nume soțului (fostului se pare sau cel puțin în curs de..)Numele ei de familie e Iovanovici (deasemenea un nume de dac liber). Sunt un fan al acestui realizator și a acestor vloguri!!!
Șoșoi pe țigănește inseamna iepure, deci Șoșoaca s-ar traduce Iepuroaica
@@gelutudor9548 da… ce sa zic… cred ca e mai putin important atâta timp cat e numele după soț…
CA BINE ZICI!
M aș bucură că această descriere să fie văzută de câți mai mulți dintre cei ce votează AUR dar, nu cred...
Am urmărit cu atenție...👍
Nu va iluzionati !Astia de au "pus botul" la AUR sunt consecventi...si sunt "urmasii" celor care l-au ales pe Neamtu'care face lucruri bine facute..si,inca de doua ori !Scriu asta ca sa va conving ca sunt consecventi..pana la D-zeu !(D-zeu sa-i ierte) !
Bună seara 👏👏👍
Felicitari pentru munca depusa! 👏👏👏
Nu mai vorbiți atât de înverșunat. Sunteți foarte ironic. 👎👎👎👎👎👎
Cred că șoșoaica ar fi preferat o beșteleală ca la ușa cortului, în schimbul acestei descrieri. Ești mare, țigane și te admir ❤ !
Probabil ca nu ați ascultat declarația d-nei Sosoaca,sau nu sunteți bine infirmat! Referitor la scăldatul în rău,la statul în zăpadă și băut lapte de capra explicația a fost și este clara:tatăl ei lucra pe șantier într-o zona de munte și mergea în vizita la el în vacante.
Ceva informații interesante di despre dansa pe când?? Mulțumiri pentru munca dvs sa ne arătați adevărată fata a multor impostori din politica românească! Mult succes și multa putere de munca,și multa,multa sănătate!
Multumesc
Felicitări pentru tot ce realizați !💎
== EXCELENT == FANARIHOTZI MODERNI ==
Mulțumim Valeriu!
👏👏👏👏
Super 💯 ❤️
Doamne ferește și apără-ne de asemenea jurnaliști
Multumim!❤
Domnule Valeriu va doresc multa sanatate de la bunul D-zeu, faceti un lucru extrem de important , ( si sigur nu este usor ) pt o tara intreaga, ca sa intelegem cu toti, cine sint cu adevarat, majoritatea dintre politicieni nostri, soef sa vina o zi cind vor fi tradi toti la raspundere, pt toate nenorocirile afuse peste tara si popor !
Salut Valeriu
Creștem în sondaje!!! 🎉🎉Se vede!
Spune hAUR și Șoșo 🐷 și trage apa. Au succes la cei cu mai puțin de 8-12 clase.
@@omi685Da, așa este. Oamenii inteligenți votează habarniștii din USR.
Clothide rullezzz!! Mișto!
@@RustKnight De 1000 de ori mai bine decât mahalaua hAUR și Șoșo 🤡
@@omi685 Păi atunci, îți meriți soarta. Sper să locuiești în București, în sectorul 1. Hai, că mai e un pic și vine frigul.
Despre panaramele alelalte, de gen Vlăduț Voiculescu, urinoterapeutul Cioloș, ori Barna, nu-ți mai zic, că e degeaba.
@@omi685 Iar la chestia cu "HAUR", care este o trimitere subtilă la conaționalii noștri mai tuciurii, vezi că și nea Valerică stinge lumina când apare, de zici că pălăria și mustățile-i mai lipsesc. Vezi să nu te pui rău cu el!
Despre faptele de vitejie useriste?
Nimic, că e love pentru ei
Domnul Valeriu, marile corporatii rulează miliarde si sunt pe pierdere, de zeci de ani! Asta cum vine?!?
Aoleu! Vezi că-l lovești unde-l doare! Dacă-i mai zici ceva și de USR, îi taie ăștia din soldă.
@@RustKnight 🤣
Orice pădure are și uscaturi! As dorii sa ne prezinți și oameni talentați meritocrati! Sunt curios cine este bun în viziunea ta!
Corect!
Vá salutám cu Respect.... Sá stie toatá lumea unde a cázut inima románului... ❤
Superb
FRUMOS.BRAVO .
Felicitări pentru emisiuni ❤
Valeriu SPAIMA IMPOSTORILOR !!!
Valerică, el însuși un impostor!
@@RustKnight
Vorba lui Valeriu: " Hai sictir" .
@@ericsandu9400 Am înțeles. Sunteți o Frăție!
@@RustKnightti se itesc rublele rin buzunar, sosocule frustrat
Respect d-le VALERIU!!!👍👏
Da frate! Baletul e perfect pentru ea!
Maestre, combați bine, ce sa zic!
Darvînainte de a ne spune pe cine să nu votăm, te rog frumos, nea Nicule, zine matale oe cine să votăm, bre?!
Aștept răspunsu' lu' matale și mai vorbim.
O zi frumoasă!
Sustin
Mulțumim din suflet pentru toată munca depusa in aceste materiale.
și noi mulțumim!
@@valeriunicolae7147 muncește pt. USR!
@@valeriunicolae7147bună dimineața. Cum dau de dumneavoastră pentru a face un podcast?
Felicitări! Faceți un clip și despre Aurelian Popa!
Multumim Valeriu si intregii echipe ca ni-i prezentati in toata splendoarea lor pe toti "dezasamblatii mintal" care se vor "conducatori ai neamului nostru sfant". Asta e, pe astia ni i-au trimis servici...ahh sfintii am vrut sa zic, cu astia defilam !
Cristian Terheș este singurul politician care are respectul meu in ceea ce face!Deci despre ce spuneți in legătură cu el nu are nici o valoare!
Este inutil. Nea Valerică este atât de otrăvit, că nu are cum să vadă ceva bun, nici măcar la el.
Plus că are și ordin.
@@RustKnightti se itesc rublele din buzunar, sosocule frustrat
Ii dorim succes și putere să treacă cu bine peste toate gunoaiele răspândite de alții
Pupă-l în tălpice. Merită.
❤❤❤❤❤❤❤
Multumim pentru episod ❤
Toata STIMA!
sincer imi e greata de tot sistemu corupt
Sper ca face parte dintr - o serie despre AUR.
Eu aș vrea și una cu USR. Altfel pare ceea ce și este: un lătrău care mușcă doar pe cine trebuie, pe principiul "Corupții (sau mă rog, impostorii) noștri sunt buni, ai lor sunt răi!"
@@RustKnightmai comentezi mult de usr? 😂😂😂 Porneste televizorul ca e plin de televiziuni care ataca usr la ordinul psdnl. Ce va atacati voi rusofili 😂
păi spor la documentare și la filmare :)@@RustKnight
@@valeriunicolae7147 Aaa, maestre, este o plăcere! Da' vezi că ai o sincopă logică. Matale te dai zeul dezvăluirilor și căpcăunul care-i înghite nemestecați pe corupți.
Noi ăștilalți, sărmani consumatori de content, așteptăm ca puii, să ne aduci m'neatale marfă proaspătă. Dacă ești așa deontolog precum te prezinți și te lauzi singur în oglindă (desigur, nu în întuneric), atunci fii viteaz până la capăt! Fii bărbat (deși, vocea te cam trădează de famen)! Arată-ne impostorii!
Toți impostorii.
Ce-ar fi să începi cu matale?!
@@valeriunicolae7147 Altfel, dacă nu vii cu ceva consistent, rămâne cum am stabilit mai sus: Un lătrău, care mușcă la ordin.
Va aștept cu nerăbdare de fiecare data.
Aveți un mod superb de modul cum îi luați în "ciocul opincii" pe acești impostori. În ceea ce o privește pe "sosoaca" cred ca vă înșelați ; ia priviții mai cu atenție silueta de balenă cu care spune că a făcut carieră în sport. I se potrivește perfect gimnastica dar mai ales baletul. Hai sictir mă. 😢😢
Aici va contrazic:a dansat in "Lacul balenelor"..pardon !am vrut sa scriu al lebedelor >Ea juca rolul stufului de pe malul lacului.
😂😂😂😂 Bă, am ras de m-am prăpădit. Bun rău!
SE IMPUNE LUSTRATIA,D-LE VALERIU !!!
Algo GO up!!!
Bravo omule,esti "tare"!👍👍👍👏👏👏
❤noapte bună și sănătate. Succes în tot ceea ce faceți!❤
Da, bun😊
Vai de noi,multumim!
Va admir pentru curaj...efort....sper sa merite...sa treziti somnorosii...
Bravo