Sicanare in trafic BMW

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 24 окт 2024
  • Cand incetineam la iesirea de pe autostrada Bucuresti-Pitesti, un BMW s-a lipit in spatele meu, aratandu-mi degetul in oglinda. Se vede ca era foarte suparat ca mergeam legal.
    PS. Am fixat sus comentariul celui care m-a șicanat. Deși nu are nici o justificare pentru ce a făcut, indiferent de situație, el tot a încercat sa găsească un motiv. M-a și jignit pe deasupra. A zis ca am frânat in fața lui, logic ca am frânat, se termina autostrada, era limita de 40. Zice ca nu am depășit imediat apoi tirul. Pe lângă faptul ca as fi făcut o ilegalitate prin depășirea vitezei legale, intenția am avut-o, dar se vede cum mai întâi era un biciclist, apoi un canal dintre cele care le știu toți care circula pe acolo, și când în final am început sa ma îndrept în dreapta, nu am mai reușit de el. A frânat brusc în fata mea, cel cu camioneta m-a depășit prin dreapta, iarăși nu am reușit sa ma încadrez, plus ca eram agitat de frână brusca de mai devreme. Tipul poate nu își dă seama, dar asta poate fi considerată tentativă de omor. Când în final m-am încadrat pe banda din dreapta, o mașina pe avarii m-a obligat sa revin pe prima bandă. A așteptat cu premeditare acel moment ca să frâneze brusc în fata mea din nou. Dacă nu frâna mașina automat și nu aveam camera eram bun de plată. El știa asta. Poate voia sa repare mașina. Mai trebuie sa adaug ceva?

Комментарии •