Comparaţie între oamenii de pe vremea lui Noe şi cei de pe vremea lui Iisus(cap. 64) 1. (Domnul): „Dar mai întrezăresc o întrebare la voi, ucenicii mai noi, care este următoarea: «Bine, dar dacă tocmai lipsa aproape completă a credinţei într-un Dumnezeu adevărat arată gradul de independenţă a omului faţă de Dumnezeu, atunci nu mai înţelegem de ce pe vremea lui Noe, când credinţa într-un Dumnezeu adevărat dispăruse de asemenea complet din sufletul oamenilor, Dumnezeu nu a venit şi atunci la ei, precum a venit acum la noi, şi nu le-a oferit şi lor o învăţătură pentru dobândirea Vieţii celei Veşnice! De ce atunci Dumnezeu a preferat să trimită potopul cel cumplit şi să stârpească omenirea care-şi uitase credinţa?» 2. Şi vă spun că întrebarea aceasta nu este lipsită de temei, iar răspunsul la ea este menit să vă aducă multă lumină în înţelegerea relaţiei dintre Dumnezeu şi creaturile Sale. Fiţi deci atenţi! 3. Pe vremea lui Noe, oamenii nu erau chiar atât de necredincioşi pe cât credeţi voi, însă ei începuseră să devină aroganţi faţă de Dumnezeu, pe care îl cunoşteau bine, şi, în orgoliul lor, au vrut realmente să se răzvrătească împotriva Lui şi să-I conteste întreaga putere. Ei făceau numai ce voiau şi, deşi le fuseseră date din ceruri legi dintre cele mai înţelepte, le călcau în picioare şi acţionau exact pe dos. 4. Aceşti oameni Îl cunoşteau pe Dumnezeu, dar Îl urau şi duşmăneau tot ce venea de la atotputernicia şi înţelepciunea Lui. Ei blestemau tot ce venea de la Dumnezeu, până şi Creaţia vizibilă, şi chiar şi pământul însuşi, şi pur şi simplu au luat hotărârea de a arunca tot pământul în aer, cu grăunţele lor explozive. De mai multe ori ei au fost avertizaţi de către locuitorii înălţimilor, şi chiar pedepsiţi, pentru faptele lor nelegiuite. 5. Unele popoare s-au separat de ei şi au fost conduse în ţinuturi îndepărtate, iar urmaşii acestora mai trăiesc şi astăzi, respectând vechea învăţătură, dar fireşte că, din păcate, nu în toată puritatea ei. Dar toate acestea nu au folosit la nimic. Oamenii despre care am vorbit mai înainte, şi anume, locuitorii orașului Hanoh, au dobândit o putere uriaşă, iar oraşul lor a devenit mai mare decât întreaga Ţară a Făgăduinţei. Până la urmă, ei au reuşit să-i supună chiar şi pe locuitorii înălţimilor, în afară de familia lui Noe, singura care I-a rămas pe deplin credincioasă lui Dumnezeu. 6. Pe vremea lui Noe, orgoliul lor exacerbat i-a determinat să vrea să arunce în aer munţii, deşi înţelepţii din munţi i-au avertizat că sub munţi se află mari zăgazuri de apă şi că dacă, în nebunia lor, vor distruge chiar şi numai unul dintre aceşti munţi pentru a-l arunca în mare, ei vor deschide prin acţiunea aceasta numeroase zăgazuri subterane, prin care se va revărsa în cel mai scurt timp atâta apă pe suprafaţa pământului, încât ea va ajunge până la culmile munţilor celor înalţi, iar ei se vor îneca cu toţii. Numai că toate avertismentele n-au folosit la nimic, dimpotrivă, ei au acţionat cu o îndârjire şi mai mare pentru a distruge munţii. 7. Noe a înţeles că toate avertismentele şi sfaturile sunt zadarnice, şi atunci L-a rugat pe Dumnezeu să-i ofere o posibilitate de a salva măcar câţiva oameni mai buni, nişte animale şi ceva hrană. Căci îşi dădea preabine seama de urmările tragice ale ideilor nebuneşti pe care doreau să le pună în aplicare oamenii de lume. Şi atunci, el a fost sfătuit de Duhul lui Dumnezeu să-şi construiască o arcă, pentru care i-au fost date din ceruri planurile şi dimensiunile. 8. Iar când acei smintiţi, depunând eforturi uriaşe au dislocat o mare parte dintr-un munte uriaş, scoţând pământul de la baza lui, au primit pe dată şi răsplata faptei lor. Căci acest munte înalt, lipsit de baza sa a început să se prăbuşească în adâncuri, datorită greutăţii sale enorme, iar mase înspăimântătoare de apă au început să se reverse, sub forma unor fluvii imense, la suprafaţa pământului. Fireşte că şi aerul la rândul său, s-a umplut de vapori de apă şi de nori din cauza unor mari izvoare fierbinţi. Adevărate torente de ploaie au început să curgă din cer, iar apa a crescut până dincolo de crestele munţilor. Mai mult de o treime din Asia a fost acoperită de ape şi toţi locuitorii Hanoh-ului, care se considerau singurii oameni adevăraţi de pe pământ, au pierit, iar oraşul lor s-a scufundat în adâncurile pământului. 9. Din prezentarea aceasta foarte succinta, dar reală, a oamenilor de dinaintea lui Noe, rezultă că ei nu ignorau existenţa lui Dumnezeu, ci voiau să se ridice mai presus de El, şi tocmai acest lucru demonstrează că erau conştienţi de existenţa Lui. 10. Iar ura lor împotriva lui Dumnezeu izvora din faptul că ştiau că pe ei îi aştepta moartea, şi aceasta adeseori chiar la vârsta de treizeci sau patruzeci de ani, în timp ce pe locuitorii înălţimilor, care pe atunci atingeau uneori vârste foarte înaintate, îi credeau a fi nemuritori. Acesta este motivul pentru care s-au supărat pe Dumnezeu şi, ca să-L sfideze, întrucât ei trebuiau să moară, au vrut să facă să dispară tot restul odată cu ei. (Marea Evanghelie a lui Ioan, vol.6, Jackob Lorber)
😢😢😮 mulțumesc!
Sunteți fenomenali!
❤❤😍😍
Comparaţie între oamenii de pe vremea lui Noe şi cei de pe vremea lui Iisus(cap. 64)
1. (Domnul): „Dar mai întrezăresc o întrebare la voi, ucenicii mai noi, care este următoarea: «Bine, dar dacă tocmai lipsa aproape completă a credinţei într-un Dumnezeu adevărat arată gradul de independenţă a omului faţă de Dumnezeu, atunci nu mai înţelegem de ce pe vremea lui Noe, când credinţa într-un Dumnezeu adevărat dispăruse de asemenea complet din sufletul oamenilor, Dumnezeu nu a venit şi atunci la ei, precum a venit acum la noi, şi nu le-a oferit şi lor o învăţătură pentru dobândirea Vieţii celei Veşnice! De ce atunci Dumnezeu a preferat să trimită potopul cel cumplit şi să stârpească omenirea care-şi uitase credinţa?»
2. Şi vă spun că întrebarea aceasta nu este lipsită de temei, iar răspunsul la ea este menit să vă aducă multă lumină în înţelegerea relaţiei dintre Dumnezeu şi creaturile Sale. Fiţi deci atenţi!
3. Pe vremea lui Noe, oamenii nu erau chiar atât de necredincioşi pe cât credeţi voi, însă ei începuseră să devină aroganţi faţă de Dumnezeu, pe care îl cunoşteau bine, şi, în orgoliul lor, au vrut realmente să se răzvrătească împotriva Lui şi să-I conteste întreaga putere. Ei
făceau numai ce voiau şi, deşi le fuseseră date din ceruri legi dintre cele mai înţelepte, le călcau în picioare şi acţionau exact pe dos.
4. Aceşti oameni Îl cunoşteau pe Dumnezeu, dar Îl urau şi duşmăneau tot ce venea de la atotputernicia şi înţelepciunea Lui. Ei blestemau tot ce venea de la Dumnezeu, până şi Creaţia vizibilă, şi chiar şi pământul însuşi, şi pur şi simplu au luat hotărârea de a arunca tot pământul în aer, cu grăunţele lor explozive. De mai multe ori ei au fost avertizaţi de către locuitorii înălţimilor, şi chiar pedepsiţi, pentru faptele lor nelegiuite.
5. Unele popoare s-au separat de ei şi au fost conduse în ţinuturi îndepărtate, iar urmaşii acestora mai trăiesc şi astăzi, respectând vechea învăţătură, dar fireşte că, din păcate, nu în
toată puritatea ei. Dar toate acestea nu au folosit la nimic. Oamenii despre care am vorbit mai înainte, şi anume, locuitorii orașului Hanoh, au dobândit o putere uriaşă, iar oraşul lor a devenit mai mare decât întreaga Ţară a Făgăduinţei. Până la urmă, ei au reuşit să-i supună chiar şi pe
locuitorii înălţimilor, în afară de familia lui Noe, singura care I-a rămas pe deplin credincioasă lui Dumnezeu.
6. Pe vremea lui Noe, orgoliul lor exacerbat i-a determinat să vrea să arunce în aer munţii, deşi înţelepţii din munţi i-au avertizat că sub munţi se află mari zăgazuri de apă şi că dacă, în nebunia lor, vor distruge chiar şi numai unul dintre aceşti munţi pentru a-l arunca în mare, ei vor deschide prin acţiunea aceasta numeroase zăgazuri subterane, prin care se va revărsa în cel mai scurt timp atâta apă pe suprafaţa pământului, încât ea va ajunge până la
culmile munţilor celor înalţi, iar ei se vor îneca cu toţii. Numai că toate avertismentele n-au
folosit la nimic, dimpotrivă, ei au acţionat cu o îndârjire şi mai mare pentru a distruge munţii.
7. Noe a înţeles că toate avertismentele şi sfaturile sunt zadarnice, şi atunci L-a rugat pe Dumnezeu să-i ofere o posibilitate de a salva măcar câţiva oameni mai buni, nişte animale şi ceva hrană. Căci îşi dădea preabine seama de urmările tragice ale ideilor nebuneşti pe care doreau să le pună în aplicare oamenii de lume. Şi atunci, el a fost sfătuit de Duhul lui Dumnezeu să-şi construiască o arcă, pentru care i-au fost date din ceruri planurile şi dimensiunile.
8. Iar când acei smintiţi, depunând eforturi uriaşe au dislocat o mare parte dintr-un munte uriaş, scoţând pământul de la baza lui, au primit pe dată şi răsplata faptei lor. Căci acest munte înalt, lipsit de baza sa a început să se prăbuşească în adâncuri, datorită greutăţii sale enorme, iar mase înspăimântătoare de apă au început să se reverse, sub forma unor fluvii imense, la suprafaţa pământului. Fireşte că şi aerul la rândul său, s-a umplut de vapori de apă
şi de nori din cauza unor mari izvoare fierbinţi. Adevărate torente de ploaie au început să curgă din cer, iar apa a crescut până dincolo de crestele munţilor. Mai mult de o treime din Asia a fost acoperită de ape şi toţi locuitorii Hanoh-ului, care se considerau singurii oameni adevăraţi de pe pământ, au pierit, iar oraşul lor s-a scufundat în adâncurile pământului.
9. Din prezentarea aceasta foarte succinta, dar reală, a oamenilor de dinaintea lui Noe,
rezultă că ei nu ignorau existenţa lui Dumnezeu, ci voiau să se ridice mai presus de El, şi tocmai acest lucru demonstrează că erau conştienţi de existenţa Lui.
10. Iar ura lor împotriva lui Dumnezeu izvora din faptul că ştiau că pe ei îi aştepta moartea, şi aceasta adeseori chiar la vârsta de treizeci sau patruzeci de ani, în timp ce pe locuitorii înălţimilor, care pe atunci atingeau uneori vârste foarte înaintate, îi credeau a fi nemuritori. Acesta este motivul pentru care s-au supărat pe Dumnezeu şi, ca să-L sfideze, întrucât ei
trebuiau să moară, au vrut să facă să dispară tot restul odată cu ei.
(Marea Evanghelie a lui Ioan, vol.6, Jackob Lorber)
Era lemn de gofer, este specificat in Biblie