M-am bucurat să cunosc personal acest bărbat de nadejde.Deosebit ce lucruri minunate face Dumnezeu prin tine frate scump. Interesant, chiar astazi povesteam cuiva despre tine. Domnul să fie cu tine in tot ce fac!i
Și nimeni nu l știe pe Dumnezeu așa cum domnul Cătălin Baciu m am umilit ca ca om al străzii eu sunt crescut în strada de la 7 ani până la 25 ani și am cunoscut oameni buni și rai dar el este cel bun cu nimicuri
Vezi cum este omul și sa ajunge omului I lipsește inima și sufletul el este om după putere așa Sa conportat cu mine negativ numai cu mine. Și cu mulți orfani după stradă baniii se duc
Ziua buna, e interesanta experienta dumneavoastră. Am doar o întrebare, unde spune în Biblie ca duminica e ziua pusa deoparte și binecuvântată de Dumnezeu?
Eu ca om al străzii nu cunosc pe nimeni sa pună oamenii la ușă numai zic ca om al lui Dumnezeu eu am văzut 2 stâlp mari de ce oamenii săraci nu este suficient și orpunitate său cei cu bani
Și am văzut ce și cum sunt cei care sunt pentru ei sau pentru profit dar prin tre ei sunt și oameni nu toți sunt unul este marga doamna maria marus Telegaru neleu Adi dar cei cu funcții nalte nu merită milă din partea oamenilori
M-am bucurat să cunosc personal acest bărbat de nadejde.Deosebit ce lucruri minunate face Dumnezeu prin tine frate scump. Interesant, chiar astazi povesteam cuiva despre tine. Domnul să fie cu tine in tot ce fac!i
Ești mândru de oamenii săraci ca care i deazagit mult Cătălin Baciu
Domnul să te binecuvanteze, frate Catalin!
Ești om bun cu cine te servește
Sa facă așa
Și nimeni nu l știe pe Dumnezeu așa cum domnul Cătălin Baciu m am umilit ca ca om al străzii eu sunt crescut în strada de la 7 ani până la 25 ani și am cunoscut oameni buni și rai dar el este cel bun cu nimicuri
Da el este omul bun
Credință adevărată este inima banii toți suntem în stare sa i face
Vezi cum este omul și sa ajunge omului I lipsește inima și sufletul el este om după putere așa
Sa conportat cu mine negativ numai cu mine. Și cu mulți orfani după stradă baniii se duc
Sunt totul
Omule dacă nu făceam filmulețe cu viața mea și familia mea total 3
Ce mai îmi pasă mie de oameni săraci dacă eu am ce îmi trebuie
Ca el le stie pe toate
Fața oamenii săraci
Bani se duc dar cel care rămâne este omul bun
Pe strada țintasul numărul 27 pe Grivița ereai om bun săraci acum ești omul special
2003 domnul Baciu
Ești cel mai mare carditor
Și îl cunosc bine Baciu
Te ai folosit slăbiciunea mea
Daca ireai sărac I intelelegeai pe copiii străzii său oamenii fără adăpost fără răutate nca așa se numește omul unul cu bune altu cu rele
Baniii schimbat omul
Oamenii vin în viața ta personala cu in scop
Numai ești la fel cum și venit
El știe cel mai bine
Ești conștient
Ce facem oamenii străzii așa cum predinde Cătălin Baciu și cum i tratam ca oamenii
Și ești bun cu oamenii cu funcţii
Tu ca om
Cum e>l 8 trăiți așa este el însuși liderul nu are timp pentru oamenii
Dumnezeu nu este așa cum vezi tu viața
Cât costă un program complet de 11 luni ! Și eu mă lupt cu adicția de alcool !
Om
Ca om
Și corect
No să uit un lucru ce mi-ai zis omul care scoți din mizerie dar niciodată mizeria din el sau câinele care vomita se în torce la a vomitat
Eu ca om te cunosc
Și am cunoscut mulți oameni obișnuiți sau pentru scopuri bune
Cu ei
Lasă un comentariu bun
Unul cu intenția bună altul cu intenția negativă
Nu uita
Sa aibă de provitat de pe urmă săracilori
Eu am fost om al străzii
Care profita oameni
Cum rămâne cu oamenii săraci
EU CA OM
😢
După urma oaminilori săraci
Te ai schimbat mult
Banii face multe
Hai sa l vedem 0e om cu adevărat nu sa ne da m mari
Uni sa te bicuvinteze sau său te distrugă el este cel care a vrut sa ma distrugă
Prin atitudinea lui
Vezi cum este viața
Domnul Cătălin Baciu cum ai făcut și ai gândit ca copii străzi sunt expemete sociale
Plinătatea te face să uiți de oamenii săraci și de oamenii care put ca canal și care miroase urât
Nu știu
Eu unul am fost unul din cei care au fost pe strada de mic copil
Și cei săraci
Eu unul am crescut pe strada de la vastra de 7 ani până la 25 ani
Cum in lider ar concepe sa pună oamenii la ușa biserici sa i îndepărteze pe oamenii săraci de la biserica
Cum este omul lipsit de umanitate și după funți superioare
Ca este formal
Său pentru intenți sau scopuri ascuns uri negative
Nu totul este un profit față de oamenii săraci sau oamenii amărâții sau copii străzi
I face indiferenți
Și față de oamenii săraci
Eu nu am o părere buna despre el ca a sa conportat negativ fața oamenii săraci și de mine
La ușă
Și cu săraci ce faci
Acum ești pe dreapta superioara
Eu ț dau nota 1 ca om
Eu sunt viu
Ziua buna, e interesanta experienta dumneavoastră. Am doar o întrebare, unde spune în Biblie ca duminica e ziua pusa deoparte și binecuvântată de Dumnezeu?
Tu cu învățătura adventistă eronată nu cred, dar nu cred deloc că vei ajunge departe. Să te lumineze Dumnezeu că mare nevoie ai.
Unde I lași oamenii ai străzi când vine la biserica
El ca om ma deazagit
Eu ca om al străzii nu cunosc pe nimeni sa pună oamenii la ușă numai zic ca om al lui Dumnezeu eu am văzut 2 stâlp mari de ce oamenii săraci nu este suficient și orpunitate său cei cu bani
De ce nu mai ai ești om bun așa cum ai venit 2003
Baniii sunt speciali
Nu este așa cum zice el ca este pe mine ma deazagit foarte mult ca om al străzii
Nu cred ca este un exemplu pentru mine
Și ai profitat oamenii fără adăpost său oamenii săraci sau oamenii amărâții sau copii străzi
Dacă ma întrebați pe mine de ce nu sunt pentru el nu ca el ma deazagit mult
Nu înțelegi ca om cum te ai simți tu ca om sa ma umililesti ca om sărac
Tu te dai bun
Este un om negativ pentru mine
Și am văzut ce și cum sunt cei care sunt pentru ei sau pentru profit dar prin tre ei sunt și oameni nu toți sunt unul este marga doamna maria marus Telegaru neleu Adi dar cei cu funcții nalte nu merită milă din partea oamenilori
Nu l mai ridicați în slăvi
Ce ai făcut
Ca
Eu știu ca domnul Isus Hristos nu lasă copii străzi dezamăgit
Așa cine este modelul tău lumea sau Iisus Hristos
Tu ca om mai dezamăgit mult nu te mai da mare
Deunde ai baniii
Pai și săraci ce faci
Așa cum tu mai dezamăgit pe mine
Nu cu oamenii sa
Sentimemtal
Jeg jej
Domnul Cătălin Baciu în conversația ta nu ai nu ai pomenit oamenii străzii sau oamenii rară adăpost cum ai ai venit în 2003
Eu fac legea
Banii