Laboratorul social | Când, cum și de la cine înveți să fii cetățean/ă?

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 6 окт 2024
  • Gheorghe spune că la școală adulții nu discută cu elevii despre alegeri sau alte procese politice. Se pare că pentru unii, azi politica este ca sexul în comunism. O temă tabu pe care o evită și mai ales în discuțiile cu copiii. În aceste condiții când, cum și de la cine învățăm să fim cetățeni?
    În școală Gheorghe Galbura era ceea ce se numește „un elev bun”. Învăța bine și participa la multe activități. Așa se face că un profesor i-a recomandat să se înscrie la Platforma copiilor, fără să știe ce anume presupune. Pentru Gheorghe a urmat o experiență despre care el spune că i-a schimbat viața. Tot ce știe el azi despre participare a învățat acolo.
    La Platforma copiilor, o inițiativă care reunește copii din toată țara, Gheorghe Galbura a descoperit drepturile omului și a simțit pe propria piele cum e atunci când părerea ta chiar contează. O experiență foarte diferită de cea pe care o avea în școala sa. La școală, toate activitățile la care participa erau gândite și organizate de adulți. Copiii erau doar executori. Pe când la Platforma copiilor, deși erau niște adulți coordonatori, toate deciziile le luau copiii. Scopul platformei e să promoveze drepturile omului și drepturile copilului și să monitorizeze în ce fel se respectă drepturile copilului în întreaga țară.
    Membrii platformei, copii cu vârsta între 8 și 18 ani aleg dreptul pe care vor să-l monitorizeze, gândesc chestionare pe care le trimit colegilor din toată țara, organizează focus grupuri cu copii în care discută despre cum se respectă dreptul monitorizat, adună datele, le analizează într-un raport și le prezintă într-un eveniment public și autorităților responsabile de respectarea acelui drept.
    În același timp, în școala sa, Gheorghe a văzut cum profesorii doar mimează procese democratice de consultare a opiniei elevilor. În cadrul unui sondaj despre ce probleme cred elevii că ar trebui rezolvate în școală, profesorii le indicau copiilor ce problemă să bifeze, una care administrația școlii credea că trebuie rezolvată. Atunci de ce s-a mai organizat un sondaj, se întreabă Gheorghe. Cam aceeași situație e în multe alte școli din țară. Așa cum a ieșit la iveală atunci când Platforma copiilor a monitorizat felul în care se respectă dreptul la opinie a copiilor în școli.
    În timp, Gheorghe a devenit și coordonator la Platforma copiilor și acum are experiență în procese de participare ale copiilor din ambele perspective, de copil și de adult. Despre situația din școlile din R. Moldova și despre cum putem crește cetățeni activi și implicați discutăm cu Gheorghe Galbura în episodul 4 din acest sezon din „Laboratorul social” în care cercetăm în ce relație sunt cetățenii moldoveni cu politica.
    🎧 Puteți asculta podcastul „Laboratorul social” și pe:
    ● Site-ul nostru: moldova.europa....
    ● Apple Podcasts: bit.ly/3J7qjl6
    ● Spotify: bit.ly/3H7goJQ
    ***
    ✔️ Abonați-vă la Europa Liberă pe rețele sociale:
    Facebook - / europalibera.org
    Telegram - t.me/europalib...
    Instagram - / europalibera
    Odnoklassniki - ok.ru/group/52...
    🌐 Accesați site-ul nostru pentru cele mai proaspete știri și reportaje - moldova.europa...
    📜 Ne bucurăm că participați la dezbaterile noastre și scrieți comentarii, dar vă rugăm să respectați câteva reguli:
    1. Nu vrem să limităm în nici un fel libertatea de gândire și exprimare, dar ne rezervăm dreptul de a șterge din forum afirmații care pot avea consecințe juridice, care sunt defăimătoare, obscene, indecente, abuzive, violente, pornografice, amenințătoare, discriminatoare, care îndeamnă la ură sau sunt ilegale.
    2. Forumul de dezbateri nu poate fi utilizat în scopuri comerciale.
    3. Nu postați, cu bună știință, nici un material care ar putea reprezenta o încălcare a dreptului de autor.
    4. Comentariile trebuie să fie, în cea mai mare parte, în limba română și rusă.

Комментарии • 1

  • @ioansona8944
    @ioansona8944 5 дней назад

    E important si e bine sa se vorbeasca ( si sa se dezbata) despre drepturile omului si despre drepturile copilului si despre respectarea lor.Cel putin la fel de important e insa sa se vorbeasca si despre indatotirile,obligatiile si respinsabilitatile care ar trebui sa vina la pachet cu drepturile .Drepturile copilului fara indatoriri,obligatii si respinsabilitati duc la anarhie,violenta,dezordine,iresponsabilitate si haos asa cum se vede in foarte multe scoli din Romania .Vina pentru acestea e intotdeauna aruncata pe adulti,parinti , profesori care devin astfel vinovatii de serviciu pentru tot ce e rau si penttu toate rrlele pe care le fac copiii, adolescenții si tinerii. Spun asta pentru ca e absurd sa consider ii copil si pe cel de 8 sau 9 ani si pe cel de 16 sau 17 ani chiar daca in textul legii apare absurditatea asta.Si in cazul drepturilor omului ( adulti) necorelarea acestora cu indatoririle,obligatiile si responsabilitatile omului nu poate aduce decat dezastre,lucruri rrle ,nimic buni.Asadar,frati basarabeni nu repetati greselile din Romania in aceste domenii.Consecintele pot fi chiar mai grave in Basarabia penttu ca pot duce la reorientarea populatiei spre o dictatura de tip putinist si o reorientare spre Rusia .