Mostre, nu monstre 😅 (mă zgârie pe creier). Creștere frumoasa fetițelor, sa va aducă bucurii! Acum îmi completez si eu bagajele… Din propria experiența, in spitalul de stat e nevoie de 2 bagaje: - unul mic, intr-un rucsac sau geanta shopper, pentru sala de nașteri cu măști medicale, dosarul medical+CI+cardul de sanatate, telefon, încărcător, casti, papuci, rochița in care te schimbi la internare și in care vei naște, 500 ml- 1 l apa/apa izotonica, batoane energizante cu nuci, cereale, ciocolata, șervețele umede, hârtie igienica, fașa de tifon de 20 cm, 200 g vata, foarfeca, nu sunt indicate absorbantele comerciale mai ales in cazul unei epiziotomii, un săpunel neutru, un prosopel si o rochița de schimb pentru cand ajungi in salon si încă nu a ajuns bagajul mare. Mai trebuie 3 buc scutecele nr 1 si primul set de hăinuțe pentru bebe, altfel va fi înfasat clasic in pânza de finet de la spital pana este adus la mama in salon. - un bagaj mai mare, care iti va fi adus in salonul de lehuze după instalare, vine in completarea primului, intr-o geanta de voiaj sau de fitness pentru cele 3 zile de internare; cana, tacâmuri si un prosopel de bucatarie, eu am pus minim 2 schimburi pe zi, cămăși de noapte sau rochițe cu acces la decolteu, pentru ca in general e foarte cald in salon si din cauza dereglărilor hormonale transpiram mult după naștere+ petele accidentale de sânge, 1 halat de care n-am avut nevoie niciodata, 2 tricouri mai lungi+ 2 colanți, 2 perechi de șosete, 6 chiloți de unica folosință, 3 pachete de vata, 2 fașe de tifon de 20 cm, 2 prosoape medii destinate diferitelor zone corporale folosite exclusiv in zona respectiva, trusa de cosmetice pentru mama- deodorant, șampon, pasta+periuța de dinți, perie par+elastice, lama de ras, o față de pernă de acasă, un recipient mic cu igienol, 20 dischete demachiante pentru a dezinfecta suplimentar noptiera, wc-ul si altele… 3 aleze de unica folosinta; o agenda, un pix, o carte; trusa de cosmetice pentru bebe - comprese sterile, pudra baneocin, un recipient mic cu alcool sanitar pentru tratarea ombilicului la fiecare schimbat de scutecele, fiole de ser fiziologic+ para nazala pentru a curăța nasucul și ochișorii, 2 pachete șervețele umede hipoalergenice, 20 de scutece nr 1, 3 seturi de hăinuțe pentru nou-născut, o păturica de bumbac, 3 scutece mari de finet pe care va sta bebe in pătuț sau măcar 5 bucăți de muselină pentru a-l pune cu căpșorul pe ele sau de folosit la alăptare, pentru ca va regurgita La externare este nevoie de haine aduse de acasă si încălțăminte, o păturica dacă e frig. Mie mi-au fost inutile sutienele, compresele de sân, furia laptelui s-a declanșat abia când am ajuns acasă, nici prosopelul bebelușului, crema de funduleț, șamponul pentru bebe nu le-am folosit. Dar am folosit baneocin și la epiziotomia mea. Mai poate fi nevoie de o pompa de muls, apa+mâncare, calmante durere abdominala, documentele tatălui pentru întocmirea fisei de externare… De asemenea, se recomanda împachetarea lucrurilor in pungi ziplock, pe categorii/zile, pentru a evita infectarea cu crocobauri. Și saci de gunoi pentru lucrurile murdare, adunate intr-un compartiment separat sau intr-o sacoșa. Sper sa fie de folos cuiva lista mea.
Super! Multumim pentru completări! Sigur vor fi de folos pentru cineva ☺️ La prima naștere e cel mai greu pentru că te confrunți pentru prima dată cu experiența de lăuză. Aici și bagajul depinde de fiecare și de spitalul unde naști. De exemplu la spitalul unde am născut, bagajele vin deodată, nu se acceptă haine pe secția de neonatologie de la mamă (tot ca sa se evite infecțiile), eu nu am folosit decât in primele zile vată cu tifon pentru că nu le suportam și cămașa de lăuză, oricât as fi vrut să schimb două pe zi, nu reușeam, mai ales acum când aparținătorii nu au voie în spital, să poți lăsa bebelușul cu tatăl până îți faci tu toaleta. Iar halatele eu le-am folosit destul de des. Bagajul va fi mereu personalizat în funcție de fiecare în parte și ce preferințe are, iar după prima naștere îți dai seama cel mai bine de tot ce ai nevoie. Acum, la a treia naștere, am vrut să am un bagaj cât de mic și compact, cu minimul necesar, după alte 2 experiențe in care îmi duceam jumătate de casă după mine și mă întorceam cu jumătate de bagaj nefolosit 😅
Buna, eu curand voi naste aici in Romania tot la stat, este nevoie de cardul de sanatate pentru a naste gratuit? trebuie sa il am sau cum se procedeaza? am intrebat asistenta de la cabinetul de unde imi fac ecografiile si nu a stiut exact! eu il am doar pe cel vechi cu numele de fata de dinainte de casatorie care este expirat din 2019 ! nu l-am reinnoit deoarece am fost dincolo mutati in Irlanda chiar dupa nunta si primele doua nasteri tot acolo in Irl le-am avut!
Buna! Pentru a naste la stat ai nevoie de cardul de sanatate si de asigurare medicala valabila. Cardurile de sanatate si-au prelungit valabilitatea, deci sunt inca valabile cele vechi, trebuie doar sa fi asigurata medical.
Le am de la prima naștere o parte, iar altele le-am primit. 😊 dar sigur se mai găsesc la magazinele cu articole de bebeluși, de exemplu online am găsit la bebeprice.ro sau prichindel.ro
Doar de la 38 de săptămâni se consideră sarcina la termen și e ok sa vină bebe. Întărirea burticii poate însemna și o contracție. Cel mai bine mergeți la spitalul unde veți naște la o monitorizare unde se va vedea dacă este o contracție reală sau o contracție pregătitoare (Braxton Hicks)
Cea care v-am arătat-o aici e de la Lansinoh: HPA Lanolin Nipple Cream. Dar mai este foarte buna și mai accesibila cea de la Medela: Purelan Lanolin Cream
Eu am purtat cămășile de lăuză și acasă. Le-am spălat bine și le-am purtat pana când avea bebe 3-4 luni. Îmi era mult mai comod cu ele ca pijama sau chiar haina de casa (cu un pantalon tip colanti pe sub) mai ales la alăptat.
Mostre, nu monstre 😅 (mă zgârie pe creier).
Creștere frumoasa fetițelor, sa va aducă bucurii!
Acum îmi completez si eu bagajele…
Din propria experiența, in spitalul de stat e nevoie de 2 bagaje:
- unul mic, intr-un rucsac sau geanta shopper, pentru sala de nașteri cu măști medicale, dosarul medical+CI+cardul de sanatate, telefon, încărcător, casti, papuci, rochița in care te schimbi la internare și in care vei naște, 500 ml- 1 l apa/apa izotonica, batoane energizante cu nuci, cereale, ciocolata, șervețele umede, hârtie igienica, fașa de tifon de 20 cm, 200 g vata, foarfeca, nu sunt indicate absorbantele comerciale mai ales in cazul unei epiziotomii, un săpunel neutru, un prosopel si o rochița de schimb pentru cand ajungi in salon si încă nu a ajuns bagajul mare. Mai trebuie 3 buc scutecele nr 1 si primul set de hăinuțe pentru bebe, altfel va fi înfasat clasic in pânza de finet de la spital pana este adus la mama in salon.
- un bagaj mai mare, care iti va fi adus in salonul de lehuze după instalare, vine in completarea primului, intr-o geanta de voiaj sau de fitness pentru cele 3 zile de internare; cana, tacâmuri si un prosopel de bucatarie, eu am pus minim 2 schimburi pe zi, cămăși de noapte sau rochițe cu acces la decolteu, pentru ca in general e foarte cald in salon si din cauza dereglărilor hormonale transpiram mult după naștere+ petele accidentale de sânge, 1 halat de care n-am avut nevoie niciodata, 2 tricouri mai lungi+ 2 colanți, 2 perechi de șosete, 6 chiloți de unica folosință, 3 pachete de vata, 2 fașe de tifon de 20 cm, 2 prosoape medii destinate diferitelor zone corporale folosite exclusiv in zona respectiva, trusa de cosmetice pentru mama- deodorant, șampon, pasta+periuța de dinți, perie par+elastice, lama de ras, o față de pernă de acasă, un recipient mic cu igienol, 20 dischete demachiante pentru a dezinfecta suplimentar noptiera, wc-ul si altele… 3 aleze de unica folosinta; o agenda, un pix, o carte;
trusa de cosmetice pentru bebe - comprese sterile, pudra baneocin, un recipient mic cu alcool sanitar pentru tratarea ombilicului la fiecare schimbat de scutecele, fiole de ser fiziologic+ para nazala pentru a curăța nasucul și ochișorii, 2 pachete șervețele umede hipoalergenice, 20 de scutece nr 1, 3 seturi de hăinuțe pentru nou-născut, o păturica de bumbac, 3 scutece mari de finet pe care va sta bebe in pătuț sau măcar 5 bucăți de muselină pentru a-l pune cu căpșorul pe ele sau de folosit la alăptare, pentru ca va regurgita
La externare este nevoie de haine aduse de acasă si încălțăminte, o păturica dacă e frig.
Mie mi-au fost inutile sutienele, compresele de sân, furia laptelui s-a declanșat abia când am ajuns acasă, nici prosopelul bebelușului, crema de funduleț, șamponul pentru bebe nu le-am folosit. Dar am folosit baneocin și la epiziotomia mea.
Mai poate fi nevoie de o pompa de muls, apa+mâncare, calmante durere abdominala, documentele tatălui pentru întocmirea fisei de externare…
De asemenea, se recomanda împachetarea lucrurilor in pungi ziplock, pe categorii/zile, pentru a evita infectarea cu crocobauri. Și saci de gunoi pentru lucrurile murdare, adunate intr-un compartiment separat sau intr-o sacoșa.
Sper sa fie de folos cuiva lista mea.
Super! Multumim pentru completări! Sigur vor fi de folos pentru cineva ☺️
La prima naștere e cel mai greu pentru că te confrunți pentru prima dată cu experiența de lăuză. Aici și bagajul depinde de fiecare și de spitalul unde naști. De exemplu la spitalul unde am născut, bagajele vin deodată, nu se acceptă haine pe secția de neonatologie de la mamă (tot ca sa se evite infecțiile), eu nu am folosit decât in primele zile vată cu tifon pentru că nu le suportam și cămașa de lăuză, oricât as fi vrut să schimb două pe zi, nu reușeam, mai ales acum când aparținătorii nu au voie în spital, să poți lăsa bebelușul cu tatăl până îți faci tu toaleta. Iar halatele eu le-am folosit destul de des.
Bagajul va fi mereu personalizat în funcție de fiecare în parte și ce preferințe are, iar după prima naștere îți dai seama cel mai bine de tot ce ai nevoie.
Acum, la a treia naștere, am vrut să am un bagaj cât de mic și compact, cu minimul necesar, după alte 2 experiențe in care îmi duceam jumătate de casă după mine și mă întorceam cu jumătate de bagaj nefolosit 😅
Naștere ușoară, multă sănătate 😘
Mulțumesc 🤗
Buna. Ti-a recomandat medicul oximed ul?
Da, după a doua naștere pentru epiziotomie. E bun și pentru vindecarea arsurilor, așa că noi avem unul in casă mereu ☺️
Buna, eu curand voi naste aici in Romania tot la stat, este nevoie de cardul de sanatate pentru a naste gratuit? trebuie sa il am sau cum se procedeaza? am intrebat asistenta de la cabinetul de unde imi fac ecografiile si nu a stiut exact! eu il am doar pe cel vechi cu numele de fata de dinainte de casatorie care este expirat din 2019 ! nu l-am reinnoit deoarece am fost dincolo mutati in Irlanda chiar dupa nunta si primele doua nasteri tot acolo in Irl le-am avut!
Buna! Pentru a naste la stat ai nevoie de cardul de sanatate si de asigurare medicala valabila. Cardurile de sanatate si-au prelungit valabilitatea, deci sunt inca valabile cele vechi, trebuie doar sa fi asigurata medical.
Bună! De unde ai achiziționat cămășile de noapte?
Le am de la prima naștere o parte, iar altele le-am primit. 😊 dar sigur se mai găsesc la magazinele cu articole de bebeluși, de exemplu online am găsit la bebeprice.ro sau prichindel.ro
Am și eu 37 săpt și bebe nu vrea să easă :( dar eu numai pot merge normal simt că se apasă tare în jos și se întărește burtica ft des ...ce o fi oare?
Doar de la 38 de săptămâni se consideră sarcina la termen și e ok sa vină bebe. Întărirea burticii poate însemna și o contracție. Cel mai bine mergeți la spitalul unde veți naște la o monitorizare unde se va vedea dacă este o contracție reală sau o contracție pregătitoare (Braxton Hicks)
Sarcina usoara , si eu am nascut la 37.si 3 zile
Buna câți litri are geanta ta?
Bună cum se numește crema pt mameloane ?
Cea care v-am arătat-o aici e de la Lansinoh: HPA Lanolin Nipple Cream. Dar mai este foarte buna și mai accesibila cea de la Medela: Purelan Lanolin Cream
Bună, de ce ai cumpărat cămăși multe.
Eu am purtat cămășile de lăuză și acasă. Le-am spălat bine și le-am purtat pana când avea bebe 3-4 luni. Îmi era mult mai comod cu ele ca pijama sau chiar haina de casa (cu un pantalon tip colanti pe sub) mai ales la alăptat.
Buna, de unde ai luat muselinele? Mulțumesc
De la Pepco 😊