Credință și rațiune: Este rațional sau irațional să crezi? | Ediție Specială | 16.03.2023
HTML-код
- Опубликовано: 13 сен 2024
- Invitați:
- Pr. Lect. univ. Dr MIHAI BURLACU (Preot, Facultatea de Teologie Ortodoxă, București, Biserica Ortodoxă Română)
- SORIN BĂDRĂGAN (Conf. univ. Dr., Decan, Institutul Teologic Baptist, București)
- VIRGIL ACHIHAI (vicepreședintele Bisericii Creștine după Ev., Secretarul General al Alianței Evanghelice din România)
- Rev. MIHAI CORCEA (pastor, Biserica Evanghelică Reformată, București)
- NOREL IACOB (pastor Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea)
--------------------------------------------------------------------------------------------------
Abonează-te la canalul nostru de RUclips: tinyurl.com/Sp...
#editiespeciala #tiberiunica #sperantatv
1. Cand si cum a aparut tensiunea intre credinta si ratiune? (De la Platon la Rene Descartes; context/cadru istoric)
2. Cum se manifesta aceasta tensiune pe timpul Domnului Hristos? Ioan 2:24-25; Matei 28:16-17; Ioan 20:25
3. Ce ne spune Biblia separat despre cele doua?
4. Este credinta rationala? Ce argumente avem ca ratiunea si credinta nu se exclud reciproc, ci sunt complementare?
5. Pericolul unei credinte care desfiinteaza rațiunea
Deosebit respect pentru cultura dumneavoastră, mărturisesc că sunt copleșită de tot ceea ce spuneți. Este minunat cum explicați cum s-a revelat Dumnezeu în scrierile vechiului testament, cum au scris iluștrii filozofi ai timpurilor cum sunt exemplificate în Biblie dar cum ați simțit dumneavoastră prezența Lui Dumnezeu în viața dumneavoastră. Sunt singură că fiecare dintre dumneavoastră a trăit măcar o dată o revelație divină. Personal am nenumărate întâmplări pe care le pun cu certitudine pe seama Lui Dumnezeu.
AMIN DOMNUL SA VA BINECUVINTEZE
AMIN GLORIA DOMNULUI
slavă acestor părinți
Este imposibil să scăpăm prin noi înșine din prăpastia păcatului în care ne am afundat. Inimile noastre sunt rele și nu le putem schimba. “Cum ar putea să iasă dintr o ființă necurată un om curat? Nu poate să iasă nici unul”Iov 14, 4. Căci “umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună”Romani 8, 7. Educația, cultura, exercitarea voinței, eforturile omenești: toate acestea au sfera lor de acțiune, dar aici ele sunt cu totul fără putere. Ele pot produce o corectă comportare exterioară dar nu pot schimba inima; aceste calitati nu pot curăți izvoarele vieții. Trebuie să existe o putere care să lucreze dinăuntru, o nouă viață de sus, mai înainte ca oamenii să poată fi schimbați de la păcat la sfințenie. Această putere este Hristos. Numai harul Său poate să învioreze puterile fără viață ale sufletului și să l atragă spre Dumnezeu, spre sfințire. Mântuitorul spunea: “Dacă un om nu se naște din nou”, adică dacă el nu primește o inimă nouă, dorințe noi, scopuri și motive noi, care să ducă la o viață nouă, el “nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu”Ioan 3, 3. Ideea că este necesară numai o dezvoltare a calităților bune care există de la natură în om este o fatală înșelăciune. “Căci omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; și nici nu le poate înțelege, pentru că trebuiesc judecate duhovnicește”1 Corinteni 2, 14. Apostolul Pavel a văzut toate acestea când a exclamat: “mărturisesc prin aceasta că Legea este bună”. “Așa că Legea, negreșit este sfântă, și porunca este sfântă, dreaptă și bună”. Dar el a adăugat în amărăciunea și disperarea sufletului său: “dar eu sunt pământesc, vândut rob al păcatului”. Romani 7, 16.12.14. El tânjea după curățirea și neprihănirea pe care era neputincios să le dobândească prin sine însuși și aceasta l-a făcut să strige: “O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” Romani 7, 24. Acesta este strigătul care a izbucnit din inimile împovărate ale oamenilor din toate țările și din toate veacurile. Nu este decât un singur răspuns pentru toți: “Iată mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”. Doar Isus. Ioan 1, 29.
Dumnezeu este milostiv dar lipseste cu desavârsire !!!
Puteți elabora ceea ce vreți să spuneți prin lipsa Lui cu desăvârșire?
@@alexfrt01nu va bateți capul, am citit un mesaj cu tenta satanistă , Dumnezeu sa ne apere și sa ne ocrotească!🙏🙏🙏
Sunt un pic dezamăgită, preotul ortodox nu a fost lasat sa vorbeasca, a fost intrerupt , a fost sarit. Sigur are lucruri foarte importante a ne spună. Este observatia mea absolut pertinentă.
Un feedback constructiv, poate ca ar fi fost bine sa invitați si un filosof pentru aceasta tema, cum ar fi profesorul Dumitru Bortun. Cu tot respectul pentru dm. Virgil Achihai, el nu e un cunoscător al profunzimii teologiei și este foarte vizibil contrastul intre el si ceilalți invitați, de asta cred ca ar fi fost mult mai potrivit profesorului Dumitru Bortun ca reprezentat al paradigmei rațiunii.
Dumitru Borțun este un profesor de comunicare, dacă ar fi venit ar fi criticat preoții ortodocși, ceea ce nu se întâmplă în aceasta emisiune. Invitații sunt foarte pregătiți și se respecta reciproc ceea ce atrage admirația celor care vizionează.
Da! A explica raportul/relația între credință și rațiune în abordarea relației dintre individul căutător, înscris pe o anumită cale spirituală și o anumită divinitate, este ceva extraordinar de complicat. De ce? Fiindcă Adevăratul Dumnezeu nu aparține lumii noastre, este dincolo de o înțelegere deplină de către mintea umană, intuirea existenței și a acțiunii Adevăratului Dumnezeu făcându-se extrem de superficial, prin intermediul descoperirii progresive a creației Sale, a micro- și a macro-universului. De ce? Fiindcă omul este extrem de limitat, fiind "încastrat în timp și spațiu".
Pentru individul căutător de Dumnezeu, relația dintre credință și rațiune, încrederea rațională într-o divinitate, a evoluat, în decursul istoriei umanității, de la concret, la abstract, în funcție de evoluția creierului și în funcție de avansul științelor.
Relația dintre credința în divinități și gândirea rațională a acestei relații a evoluat în funcție de avansul civilizației (dezvoltarea creierului, a minții umane, avansul științei și avansul tehnologic).
Să mă explic.
I) În negura istoriei umanității-în Preistorie și în Antichitate-credința individului era rudimentară, în anumite entități antropomorfe, zeități, menite să explice anumite fenomene naturale (inundații, cutremure, fulgere, tunete, eclipse, ș.a.). Rațiunea credinței lor în anumite ființe supranaturale fiind justificată de frica de fenomenele naturale ca fiind generate de către anumite zeități. Omul primitiv încerca să îi îmbuneze și să le obțină protecția.
Astfel au apărut religiile politeiste.
II) În Antichiate, in Evul Mediu, dar și în Epoca Modernă și în Epoca Contemporană a istoriei umanității, deja, asupra unei părți a umanității, și-a pus amprenta credința în ființe supranaturale, zeități, apoi credința într-o singură zeitate, atotputernică, care, deja, nu mai era personificarea anumitor fenomene naturale, ci, erau mai subtile, relația între om și divinitate concretizâmdu-se atât pe o cunoaștere rațională a universului și pe o implicare mai mult sau mai puțin directă a acestei divinități în funcționarea universului, dar și pe o rafinare a emoțiilor și a sentimentelor umane în raport cu Dvinitatea, dar și cu semenii. Apare, astfel, o interiorizare a relației dintre individ și divinitate, aceasta nemaifiind atât de materială, de concretă, față de divinitățile primitive. Astfel au apărul religiile monoteiste.
Însăși imaginea omului care exprima Divinitatea a evoluat, s-a îmbunătățit (de la o imagine abrutizată, dură și foarte personificată-atât ca aspect fizic, cât și sub aspect psihic, intelectual, spiritual-la imaginea unui Dumnezeu iubitor, iertător).
Astfel, de ex., în religiile avraamice-în ordine cronologică: Iudaismul, Creștinismul și Islamul-Divinitatea a devenit Una, și care "se transformă", ajungând să transceandă planul fizic al existenței (Vechiul Testament-Geneza), către un plan non-fizic, care nu mai este limitat de sfera omului de înțelegere.
Relația dintre credința individului într-o divinitatea supranaturală, dar "încastrată", totuși, în lumea noastră, foarte asemănătoare d.p.d.v. al felului de a fi, omului-cu calități și cu defecte.
Relația omului cu Divinitatea se baza, încă, pe frică, pe comportamentul "recompensă-pedeapsă".
Apoi relația dintre credință și rațiune în abordarea relației dintre om și Divinitate a trecut, de la o relație bazată pe frică și pe dorinta de a fi protejat, la relația dintre om și o Ființă spirituală, Divinității atribuindu-i-se calități mult mai rafinate și subtile, (dragostea desăvârșită, iertarea, ș.a.). Aceasta Ființă fiind concretizată în persoana Lui Iisus Hristos, în religia Creștină.
S-a trecut, astfel, de la frică, la o dorință nețărmurită de cunoaștere a Divinității, bazată pe dragoste.
Dumnezeu este duh.
Totodată raportarea omului la Divinitate se interiorizează foarte mult. Rugăciune, meditație. "Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru", a zis Hristos.
Creația lumii și a vieții se poate explica prin dragostea lui Dumnezeu.
Deci rațiunea credinței în această etapă a dezvoltării omului este dată de o relație subtilă, extatică cu divinitatea, în scopul cunoașterii atât de sine, cât și a sinelui în raport cu această divinitate, în scopul unei necesități de a își depăși condiția animalică, pur instinctuală a existenței.
III) În Epoca Modernă și în Epoca Contemporană a istoriei umanității, deja, mulți oameni căutători ai unei divinități, precum și a stabilirii unei relații autentice cu o astfel de divinitate (să-i spunem Dumnezeu), fiind mai instruiți decât în epocile anterioare ale istoriei, prin școlarizare și prin accesul la informații, prin dezvoltarea creierului și a gândirii raționale, a gîndirii abstracte, nu mai sunt mulțumiți de imaginea unui Dumnezeu descris de religiile fundamentale ale omenirii.
Căutătorul zilelor noastre încearcă să îmbine, în interiorul ființei lui, informațiile științifice accesibile, gândirea rațională și trăirea din plin a relației cu o Divinitate, abstractă, neantropomorfă, dar reală (în sensul că nu mai este accesibila pe deplin, înțelegerii umane, dar care, totuși, intuiește că există), în afara spațiului și a timpului, ca Suprema Putere și Înțelepciune care conduce Universul.
Acest căutător încearcă să îl înțeleagă pe Dumnezeu ca fiind în spatele tuturor principiilor existenței universurilor și a vieții, creând, în continuu universurile prin legile "emise" de el.
Totodată acest căutător să interiorizeze mult relația cu Divinitatea, trăind, în toată plenitudinea, extazul "întâlnirii" cu acestă divinitate și depașind stadiul infantil al exaltărilor emoționale, dar, totuși, bucurându-se de pătrunderea relației cu divinitatea, prin cunoaștere, fiind, totuși, conștient că este cu neputință să Îl cunoști, întrutotul, pe Adevăratul Dumnezeu.
Totodată, un astfel de om își transfigurează extraordinar de mult ființa, devenind mai bun, mai altruist, mai detașat de lucrurile materiale și mai dornic de a Îl cunoaște pe Adevăratul Dumnezeu.
Foarte important de menționat este faptul că oamenii situați pe unul dintre cele trei niveluri expuse de înțelegere a relației dintre credința într-o anumită divinitate și gândirea rațională, în abordarea relației dintre om și divinitate, îi consideră naivi, înapoiați, infantili în înțelegerea acestei relații, pe oamenii situați pe nivelul inferior, și în funcție de evoluția spirituală a individului. Aceștia pot fi considerați atei în raport cu divinitatea de pe nivelul inferior.
Deci rațiunea credinței omului într-o Divinitate este dată de dorința de a își explica cele mai subtilelegi care guvernează funcționarea universului și a vieții, precum și a dorinței de a se relaționa cu această Divinitate, contemplând măreția, puterea și inteligența acestei divinități.
Ar mai fi multe de spus, dar ma opresc aici!
Este perfect normal și rational să ai îndoieli fără o cunoștință exactă . E perfect normal să pui la îndoială o informație fără să știi cu certitudine dacă s-a întâmplat așa sau nu . Omul rațional își pune în mod constant întrebări , pune totul la îndoială și se bazează pe informațiile concrete dobândite și experimentate de el personal . Omul rațional nu crede orbește niște relatări , doar pentru că așa scrie într-o carte și i se pune "tăiței pe urechi" că tot ce scrie acolo este adevărat și că el trebuie să fie doar o "oaie cumințica" care trebuie să creadă tot ce i se spune . Omul rațional sfidează amenințările subtile precum că dacă nu va crede tot ce scrie în biblie , va "arde în focul veșnic" sau va fi distrus . Așa că nu credeti orbește și nu vă lăsați manipulați de amenințări și recompense cum ar fi "focul veșnic" , "distrugerea eternă" sau "viață veșnică în paradis" , unde cică "lupul va mânca iarbă alături de oaie" . Astea sunt minciuni gogonate și manipulări perfide . Mesajul subliminal al bibliei este : "Te convertești sau mori" , ori "te convertești , sau arzi pe veci" . Așadar , nu credeti nimic orbește , ci cercetați minuțios fiecare detaliu . Dacă veți cerceta nediscriminatoriu , veți afla adevărul , iar adevărul vă va elibera de frică și dependență religioasă și veți deveni voi înșivă cârmuitorii propriilor voastre destine . Glorie Tatălui Satan în veci . Hail Satan .
Deci mai băieți...daca eu va spun ceva și după aceea vedeți ca am mințit...dupa care va mai spun ceva...si vedeți ca iar am mințit...a treia oara ma mai credeți când va spun ceva ?...dar dacă va mint de 1.000 de ori la rand...o sa ma mai credeți ?...pai noi oameni am fost mințiți de din astia ca voi de-a lungul miilor de ani de mii de ori...cică au existat mii de zeu...ca acum sa ne dam seama ca defapt nu exista nici un zeu al ploii sau ca RA al Egiptului era doar în imaginația lor (nimeni nu a reușit sa demonstreze vreodata ca a existat vreun zeu)...si atunci...dupa mii de minciuni...oare nu e rațională întrebarea....are biserica o dovada directa a existentei lui D-zeu sau nu ?...eu cred ca ținând cont ca Biblia îl are la baza pe D-zeu...e imperios necesar sa se demonstreze existenta lui de către biserica,asta ca să știm sigur ca nu suntem din nou mințiți ca în restul miilor de zei...ratiunea este îndreptățită sa pună întrebarea de mai sus.
Unii nu înțeleg că subiectul încrederii depline în Dumnezeu nu poate fi explicat prin raționamente. “Vântul bate încotro vrea” și îi auzi vuietul, dar nu știi de unde vine. Tot așa nu poți să explici lucrările lui Dumnezeu asupra inimii omenești. Nu poți să explici această credință care se bazează pe meritele sângelui unui Mântuitor răstignit și înviat pentru a aduce neprihănirea lui Hristos în viața ta. Când ești îmbrăcat în neprihănirea lui Hristos și nu în propria neprihănire, nu vei depinde de ce poți sau de ce vrei tu să faci. Isus ne arată că ¨Despartiti de El nu putem face nimic¨ Ioan 15:4-5.
@@ingridcaroli2613 atata timp cat tu crezi fara a astepta nici o explicatie logica...e ok...fiecare e liber sa creada orice isi doreste.
@@georgetodea3789
Persoanele care și au pierdut nordul, rămân adocate în porturile periferice ale ignoranței încercând să și argumenteze poziția prin dezbaterea unor subiecte care sunt niște simpli atomi în comparație cu adevărul divin. Satana preia controlul unor astfel de minți ce nu sunt așezate în mod categoric sub controlul Spiritului lui Dumnezeu și le distruge toate capacitățile raționale pe care reușește să le ia în stăpânire. Unora ca aceștia Dumnezeu le zice: “Ți ai închipuit că Eu sunt ca tine?” Psalmii 50, 21.
''e imperios necesar sa se demonstreze existenta lui de către biserica''
Problema se pune invers. Tu poti sa demonstrezi ca nu exista Dumnezeu?
@@elvisiordache5111 nu.
Faceți o treabă extraordinară, totuși Avraam nu și-a pus problema în mintea lui ca devine criminal ucigând pe fiul lui? Sau ca Dumnezeu nu tolerează crima? Vedem mai târziu în una din poruncile Lui!