Fotografii frumoase de una singura | Cum editez pozele? | Programe, aparatura & inspiratie
HTML-код
- Опубликовано: 30 окт 2024
- La 14 ani am primit primul meu aparat foto. Era un Sony cumpărat de mama (în urma multelor și insistentelor rugăminți), pe care l-am iubit intens până la terminarea liceului. Gri, compact și micuț, încăpea într-un buzunar și bâzâia ascuțit ori de câte ori îl porneam. Îl purtam ca brățară de cele mai multe ori, în jurul încheieturii drepte (nu care cumva să ratez vreun cadru de excepție!) și fotografiam cu el toate tâmpeniile posibile și imposibile, să am ce edita ulterior. Tot în perioada respectivă descoperisem Photoshop. Nu înțelegeam mai nimic din program (prea multe meniuri, prea complecși termeni, prea mediocre cunoștințe - ale mele, desigur) dar am continuat să exersez cu el replicând ce vedeam la youtuberii de profil. Nu-mi ieșea mai deloc dar eram curioasă să învăț cu ce se mănâncă și eram curioasă să aflu "de ce n-arată și pozele mele la fel ca ale lui X și ale lui Y". Odată cu intrarea la facultate, mi-am cumpărat primul DSLR, la mâna a doua (dar de data asta cu banii mei, câștigați în urma jobului de vară avut) și de acolo, profitând de pretextul blogului, am continuat să fac fotografii...mie însămi și oricui. Nu sunt fotograf profesionist, nu am studii în domeniu, nici nu mă declar fină cunoscătoare dar mega-pasionată, DA. Și despre pasiunea asta urmează să vă povestesc astăzi, în cadrul clipului dedicat fotografiei ❤ Cum îmi fac pozele singură, ce aparatură și ce programe de editare folosesc (o să vă arăt inclusiv cum editez o poză cap-coadă), cum planific ședințele foto, ce tip de lumină prefer, de unde mă inspir, de ce mă trezesc cu noaptea-n cap și de ce mă car cu nșpe zarzavaturi fotografice la mine atunci când călătoresc, astea, plus câteva dintre primele imagini trase de mine cu acel bătrân Sony (pentru comparație) vă așteaptă în clipul de astăzi. O oră și opt minute, să ne-nțelegem 😀 Spor, sper să vă fie util și mulțumesc deosebit pentru vizionare! Pupicios 😗
♥ Aparatura folosită de-a lungul timpului:
1) Canon 5D Mark IV: goo.gl/7sV6kW (camera pe care o folosesc in prezent)
2) Obiectiv Canon 24 mm f 1.4: bit.ly/2ObxJZw (obiectivul pe care il folosesc in prezent)
3) Canon 80D: bit.ly/2XPYHKP (camera de dinaintea celei din prezent)
4) Canon 50 mm f 1.4: goo.gl/v52WiQ (obiectivul pe care l-am folosit 8 ani)
5) Canon G7x: goo.gl/8sES2C (prima mea camera de vlogging)
6) Canon M50: goo.gl/y6zGjy (camera de vlogging pe care o folosesc in prezent - majoritar pentru daily vloguri)
♥ Clipul despre pozat: • Cum pozam? Sfaturi pen...
♥ Mă găseşti şi aici:
Blog: www.andreeabala...
Instagram: / andreea.balaban
Facebook: / thrilloftheheel
Pinterest: / andreeabalaban
Email: team@andreeabalaban.ro
♥ Cu ce editez?
Final Cut Pro X
♥ Pentru corespondență parfumată, jeleuri și alte bucurii:
OP 6, CP 4
DISCLAIMER: Câteva dintre linkurile de mai sus sunt linkuri de afiliere, ceea ce înseamnă că o mică parte din prețul produsului se întoarce către creatorul linkului. Tu, client fiind, nu plătești nimic în plus iar prețul produsului rămâne același.
#canon5dmarkiv #lightroom #photoshop #vsco
La 14 ani am primit primul meu aparat foto. Era un Sony cumpărat de mama (în urma multelor și insistentelor rugăminți), pe care l-am iubit intens până la terminarea liceului. Gri, compact și micuț, încăpea într-un buzunar și bâzâia ascuțit ori de câte ori îl porneam. Îl purtam ca brățară de cele mai multe ori, în jurul încheieturii drepte (nu care cumva să ratez vreun cadru de excepție!) și fotografiam cu el toate tâmpeniile posibile și imposibile, să am ce edita ulterior. Tot în perioada respectivă descoperisem Photoshop. Nu înțelegeam mai nimic din program (prea multe meniuri, prea complecși termeni, prea mediocre cunoștințe - ale mele, desigur) dar am continuat să exersez cu el replicând ce vedeam la youtuberii de profil. Nu-mi ieșea mai deloc dar eram curioasă să învăț cu ce se mănâncă și eram curioasă să aflu "de ce n-arată și pozele mele la fel ca ale lui X și ale lui Y". Odată cu intrarea la facultate, mi-am cumpărat primul DSLR, la mâna a doua (dar de data asta cu banii mei, câștigați în urma jobului de vară avut) și de acolo, profitând de pretextul blogului, am continuat să fac fotografii...mie însămi și oricui. Nu sunt fotograf profesionist, nu am studii în domeniu, nici nu mă declar fină cunoscătoare dar mega-pasionată, DA. Și despre pasiunea asta urmează să vă povestesc astăzi, în cadrul clipului dedicat fotografiei ❤ Cum îmi fac pozele singură, ce aparatură și ce programe de editare folosesc (o să vă arăt inclusiv cum editez o poză cap-coadă), cum planific ședințele foto, ce tip de lumină prefer, de unde mă inspir, de ce mă trezesc cu noaptea-n cap și de ce mă car cu nșpe zarzavaturi fotografice la mine atunci când călătoresc, astea, plus câteva dintre primele imagini trase de mine cu acel bătrân Sony (pentru comparație) vă așteaptă în clipul de astăzi. O oră și opt minute, să ne-nțelegem 😀 Spor, sper să vă fie util și mulțumesc deosebit pentru vizionare! Pupicios 😗
❤❤❤❤❤❤❤❤
Acesta sunt sigură că va fi un clip util❤te ador❤❤😍
Ador clipul ❤❤❤❤
Esti o adevarata regina a fotografiilor ! Toate pozele pe care le faci sunt superbe,la fel ca si tine. Este un clip foarte util din care oricine are de invatat. Îl astept cu nerabdare pe urmatorul.
heei!!
eu sunt fotograf si sa stii ca tot m-am uitat la clip :D. Zonele rosii se creaza, in general, la apus si rasarit deoarece dpdv fizic si optic razele rosii si oranj sunt mai intense si se intampla efectul de contre jour care da atmosfera aceea nostalgica.
Nice clip!
Să fii la piscină, să primești notificare pe telefon că a postat Andreea, să scoţi laptopul din geantă pentru a-l viziona, iar încă un balabanian să observe și să ţi se alăture - #TEAMBALABAN
Genial
#teambalaban ❤
Hahaha deci ce tare:))))))
Când ți ai cumpărat imac ul ? 😍 Și eu îmi doresc unul. Mi ar placea să faci un video despre toată tehnologia ta. Laptop, telefon, ceas etc și cum te împaci cu ele, dacă le recomanzi și așa mai departe 😘
De acord.Vrem!
Dacă ați venit aici doar pentru editare, nu săriți la minutul 42. Urmăriți tot, sunt informații și păreri super interesante.
Denisa Bârgău VSCO GIRL CHEEECK
Da, ai dreptate, poate ca nu ai studii in sensul asta, dar esti o autodidacata desavarsita 👍. Iar perseverenta ta, bate orice curs in domeniu. Bravo tie! Si bravo pentru felul in care in care transmiti!
Sunt DĂCÂT la primele minute ale acestui clip și tot ce pot să spun e că ești o artă care creează artă! Superb! Felicitări pentru tot ceea cea faci, pentru munca, pasiunea și profesionalismul depus în toți acești ani! 😊
Pasiunea bate orice scoala, orice diploma, orice tehnica.
leopardu-i baza :)) si anul trecut, si acum, tot intr-un video cu si despre poze
Cu pozele editate sau nu, machiata sau nu, ai aceeasi frumusețe interioară si exterioară! Si cred CA CU asta am spus tot! Esti perfecta! #teambalaban 💕💕
Ce poate sa fie mai frumos?
Mai mult de o oră cu tine,draga mea,binecuvântare!!!♥️🤗🌺
Îmi place foarte mult ceea ce faci. Te urmăresc de foarte mult timp si mi se pare extraordinară evoluția ta. Felicitări!
Mai vrem clipuri cu si despre foto! Mai sunt pasionati si pasionate printre ce care te urmaresc!
Chiar daca momentan e pusa pe hold pasiunea asta, sper sa ma reapuc cat de curand de fotografiat si altceva nu doar peisaje.
Spor, inspiratie si lumina buna! :D
Creezi dependență cu siguranță ❤ Te-aș asculta ore în șir fără să mă plictisesc. Mulțumim pentru toată munca depusă în fiecare vlog. 🙏🏻
Posibil ca asta sa fie video-ul meu preferat de pe tot youtube-ul la momentul asta! E ceva chiar special sa auzi pe cineva pe care il admiri vorbind cu pasiune despre ceva ce te pasioneaza si pe tine. Acum sa trec la facut poze, zic! ❤️
Doamne chiar pare ca ai studii in moda,in fotografie, in arta etc. Vorbesti atat de clar si de profesional. Cuvintele iti vin atat de usor. Esti atat amuzanta in unele momente, iar in altele esti ca o profesoara iar noi balabanieni in devenire❤❤Te urmaresc de mult timp. Ma inspiri enoorm de mult si imi transmiti intotdeauna o energie pozitiva #teambalaban
Doamne!
habar n-ai cat de mult imi doresc ca intr-o zi sa ajung sa fiu o doamna puternica,cu capu pe umeri,ambitioasa,pasionata de vlog si poze,educata ca tine!
te admir din toate punctele de vedere si sincera sa fiu rezonez foarte mult ce felul tau de a gandi,ma bucura ca nu sunt singura persoana care are anumite perspective mai diferite :)
Cand ma uit la videoclipurile tale..simt ca fac ceva productiv si benefic pentru viata mea!
#teambalaban
Te admir de fiecare dată când postezi o nouă poză și clar efortul depus e mare și mă bucur că pe zi ce trece te perfecționezi. Te îmbrățisez și clar mi-ar plăcea să aprofundezi.
Eu am un DSLR Nikon doar că l-am lăsat la naftalină în ultima perioadă. Ar trebui să îl scot în lume :) Te pup
Este o adevărată inspirație acest clipuleț pentru cei aflați la început de drum si nu numai. Îmi place foarte mult cum abordezi subiectul și aș aprecia dacă vor mai fi clipuri de genul. Admir oamenii care fac din plăcerea lor o adevărată artă❤️❤️
Mi-ar plăcea extrem de mult sa aprofundezi subiectul! Este extraordinara evoluția ta și esti o adevărată sursă de inspirație, Andreea!😍
a fost un super video .Pe viitor as vrea sa aprofundezi aceasta tema .Esti unul dintre putinii creatori de content de la care inveti ceva. Esri splendida . Am invatat multe de la tine
Nu ştiu cum să încep , te urmăresc de ceva timp ,nu ti-am scris niciodată dar ți-am văzut toate postările. ESTI FORMIDABILĂ ! Tot ce faci este de admirat şi apreciat,atât pot sa spun!👏👏👏
Eu chiar te rog să aprofundezi subiectul, am urmărit cu mare interes și cu mare drag acest video. Ador pasiunea ta pentru frumos și reușești să o transmiți publicului cu fiecare ocazie, atât imortalizată într-una din fotografiile tale fantastice, cât și prin video-urile tale inspiraționale. Mulțumim! ❤❤
Multumesc Andreea, multe informatii utile. Nici nu stiu cum a trecut ora alaturi de tine.Super!
17:37 Mulțumesc enorm! Curând mi-am achiziționat o camera și chiar nu știam cum să-mi creez fotografii sigură!❤
Ești minunata! Te-am descoperit de puțin timp, nefiind fană vizionarilor pe RUclips :) din 2-3 video-uri m-ai făcut sa fiu atenta la tot ce postezi.. mai am multe video-uri de vizionat sa fiu “la zi” 😂 Ai un simț estetic incredibil, și eu iubesc tot ce tine de arta.. de poze.. de “frumos”. Ești perfecta, de la felul in care vorbești pana la faptul ca apreciezi (ca si mine) obiecte vechi pline de semnificație, de valoare sentimentala.. ești foarte feminină și un om minunat! Multă sănătate și fericire îți doresc! 🌺
Fantastic acest tutorial! Multumesc mult. Am aflat foarte mult. Esti o dulce!
Geniala!!! Educația mea din toate punctele de vedere , provine de la tine! Îți ador munca și plăcerea cu care faci orice lucru mărunt sa fie ceva inspirațional❤️❤️Cu tine cresc de ceva ani pe yt și când apare o notificare de la tine sunt extrem de fericita pentru că știu că în fiecare video este ceva ce mă poate ajuta în prezent sau pe viitor ❤️❤️Mulțumesc pentru tot❤️❤️
Sunt și eu o pasionată de fotografie și mi-ar plăcea enorm sa continui cu tema asta. Clipul a fost super interesant!
Felicitari pentru toata munca depusa,este o placere sa stiu ca joi si duminica la ora 7 am un filmulet frumos si educativ pe care il pot viziona.Ai o naturalete aparte si intri foarte usor in sufletele noastre,prin curajul,perseverenta si munca care sta in spatele fiecarui video postat. 😘
Bravo Andreea, un clip super muncit si foarte educativ. Ma intereseaza topicul asta cu poze/editare de aprox 1 an si tocmai mi-ai facut viata mai usoara. Keep up the great work!
Mulțumesc că mi-ai ținut companie la 4.00 a.m. în trenul spre mare. Te apreciez foarte mult pentru tot ceea ce ești și pentru tot ceea ce faci.
Mie mi-ar face placere să continui să postezi clipuri pe tema asta, mă pasionează fotografia și mi se pare util.
Pupici și îmbrățișări până ne vedem face to face!💜🤗
Pot zice că, acest clip a picat MĂNUȘA! ❤❤ Chiar mi-aș mai dori să văd legat de subiectul ăsta pe canalul tău si din punctul tău de vedere. Ești o sursă de inspirație pentru mine! 🥰
Iți mulțumesc! 😘😘
Wow!Mă bucur extrem de mult că ai făcut un astfel de video♥️♥️Am și eu un dslr, dar nu mă pricep așa bine, fiind la început, deci îmi va fi de mare folos acest clip💖💕😍Mulțumesc!💋
Vrem aprofundareeee !!! Foarte, foarte util ! An nou fericit !!!
Sper să mai faci clipuri despre aceste subiecte! Sunt extrem de utile și foarte interesante de urmărit! ❤
Mi-a placut enorm acest video si mi-a clarificat anumite chestii privind la editarea pozelor si organizarea lucrurilor pentru niste poze mai reusite! Multumesc Andreea si rugam sa ne inspiri cu mai multe teme in ceea ce priveste frumos si deosebit!!
Dacă erai sora mea și nu găseam atâtea lucruri în comun....iubesc totul la tine. Ești minunata . Sa o tii tot așa mereu
Toate clipurile tale sunt superbe, oricare ar fi subiectul. Cat despre aprofundarea acestuia, mi-ar placea la nebunie!! ♥
Felicitări pentru tot ceea ce faci!
Felicitări pentru munca pe care o depui constant, pentru felul în care crești de la episod la episod!!
Mulțumesc eu personal pentru respectul cu care ne tratezi, și pentru că timp de aproximativ o oră joia și una duminica, reușesc să mă rup de cotidian datorită ție !!
🤗🤗🤗🤗🤗🤗🤗🤗🤗🤗🤗🤗🤗🤗🤗🤗
Inca o ora minunată alături de tinee😍
Aparatul meu statea pe birou de vreo 1-2 saptamani, timp in care nu m-am mai atins de el, din nu stiu ce motive. Posibil lipsa inspiratiei sau a chefului. Dar, dupa ce ti-am vizionat clipul, mi s-a facut o pofta imensa de facut poze, fapt pentru care iti foarte multumesc! ❤️
Efectiv m-ai făcut sa ma indragostesc de fototgrafie 📷💜si m-ai pus pe ganduri...o sa imi cumpăr un aparat foto
Heeyyy! Acest vlog a venit la fix, pentru că mâine plec în vacanță 😊 Multumesc, Andreea! Ești the best!❤🥰
Superb clip! Chiar îți admir fotografiile, mi-e tare drag să le privesc și chiar eram curioasă cum se produce "magia". Mulțumesc, am aflat! Se vede clar că depui multă muncă în ceea ce faci dar ce se vede cel mai mult în fotografiile tale este iubirea, dăruirea, pasiune pentru ceea ce faci, este incredibil cu se reflectă asta în fiecare fotografie!
Te apreciez mult, mult, mult!
😘😍
Draga Andreea,oare de ce nu sti tu a vorbi vreodata?!explici si povestesti totul atit de simplu,detaliat si pe intelesul tuturor si la final ,ne transmiti asa un impuls de incerca sau pune in aplicare pe cit
posibil din ceea ce ne inveti si pe mine personal ,mereu ma pui pe ginduri si reflectez la absolut orice aud si vad la tine.
Te respect ptr faptul cit esti de frumoasa in and out si ptr toata munca ta depusa ptr fiecare postare ,ptr noi o delectare sa privim si ptr tine ,o munca asidua,felicitari !
Ramii mereu asa humble si vei ajunge departe intr-o zi ,sint super sigura de treaba asta.
Te iubesc sincer si-ti doresc tot binele din lume!
Salutari dragi din Toronto-Canada ,
Andreea Branga ❤️
Unul din cele mai educative si complexe clipuri despre fotografie vizionate in ultima perioada! Iti multumim Andreea pentru profesionalism! Mai vrem, desigur o intreaga serie despre acest subiect daca se poate! Mi-a placut enorm! Cu siguranta il voi re-viziona :) Love!!
Felicitari! Este unul dintre clipurile mele preferate clar! Aceeasi pasiune ca si tine o am si eu, deci mie mi-ar placea sa te mai aud vorbind despre acest subiect. ❤️
Daaa !!! Îmi place subiectul , îl poți abordă ori de câte ori crezi că mai ai ceva nou sau *mișto de spus . Te urmăresc indiferent de subiectul despre care tu vorbești ! 😍😘🤗
Tare mult mă bucură faptul că ai abordat subiectul, mai ales într-un clip de o oră! M-aș bucura și mai tare să îl mai aprofundezi fiindcă de câteva luni mi-am luat și eu un DSLR și încă experimentez, învăț, testez... Așa că mi-ar prinde tare bine încă vreo câteva ore de explicații și exemple, mai ales că mi-e atât de drag să mă uit la clipurile tale. 🧡
Ma bucur ca te-am descoperit. Foarte rar mi se intampla sa urmaresc un video atat de lung si sa il si termin. De obicei ma plictisesc pe parcurs si renunt. Ei bine, pentru felul in care te exprimi, pentru toate explicatiile date,pentru incurajari si sfaturi tin sa iti multumesc. Imi place ca o persoana sa fie umila insa consider ca trebuie sa iti asumi si creditele pentru toate lucrurile bune pe care le faci. Poti fi in multe feluri insa in nici un caz amatoare. Apreciez inca o data munca pe care o depui si sper sa fie cat mai multe persoane dornice de a se apuca de fotografie. Succes in tot ceea ce faci !
Ai tot respectul meu pentru acest profesionalism de care dai dovada... mult succes in continuare! ❤️💞
Felicitari pt video. Mi-ar placea sa vad mai multe pe aceasta tema. Te pup
Aș mai dori să faci videoclipuri legate de fotografie sau cum folosesti aparatul.
În altă ordine de idei ești din nou o inspirație și o bucurie pentru ochii noștri și mai ales pentru suflet, îți multumesc pentru toți ani, da chiar toți ani pe care i-am petrecut alaturi de tine. (nu prea sunt vizibilă în comentarii, dar la vizionari îți garantez că da)
Sunt fotograf amator și am urmărit clipul fără sa clipesc! Abia așteptam sa îl faci pentru a-ți vedea stilul de lucru, dar am rămas surprinsă la cât de multe idei și informații ai putut transmite intr-o ora. Intr-adevăr, subiectul este foarte complex și cu și cu siguranța mai sunt multe de împărtășit, așa ca așteptam și partea II 😊
Îți ador stilul de fotografie și ma inspir de la tine, chiar asta este unul din motivele pentru care te urmăresc cu atâta disperare (pe lângă beauty, fashion, blănosi, stil de viața și cultura) Ești un amalgam impresionant de frumos! Felicitări și multă inspirație in continuare! 😘😘
Foarte interesant acest clip❤️si eu sunt pasionata de fotografie si mereu sunt pe faza sa prind mereu cea mai potrivita lumina , cele mai frumoase unghiuri 😍
Printre cele mai interesante si utile videoclipuri de pe canalul tau
Esti o femeie deosebita, nu te cunosc personal dar emani o stare de bine ❤️❤️❤️ nu mai zic cat esti de frumoasa doamne ❤️❤️❤️
Notificarea care merge perfect cu clatitele americane pe care le-am facut special ca sa ma uit la vlogul Andreei si sa mananc ceva dulce in acelasi timp❤️❤️💖💜💝😘😘😘😍😍
Intru pe youtube si apare clipul. Intru pe el categoric si abia mai apoi primesc notificare ca ai postat. Te-am simțit ❤
Se observa munca depusa și dedicația pentru frumos! Ești superbă!🌺 Creatoare de artă pură...
Sunt asa de bucuroasa! Plec in vacanta si ma gandesc de cateva saptamani cum sa fac sa obtin niste poze wow!! As vrea sa te imbratisez pentru tot ceea ce faci.
Am savurat fiecare minut in care ai vorbit.Nu imi place sa ma pozez, in schimb imi place sa fac poze..iar informatiile tale sunt mai mult decat bine venite❤️nu prea intelegeam eu setarile din programe, dar acum dupa ce le-ai explicat tu sunt floare la ureche😘😇
Chiar așteptam un astfel de video. :)
Eram super curioasă să văd o miiică parte din ceea ce se petrece în spatele camerei. Nici nu e nevoie să comentez abia peste o oră, pentru că știu că tooootul e fain.
*și chiar dacă nu ai studii sau altele asemănătoare: dacă îți place să înveți și să testezi încontinuu, e perfect ♡
Da, as vrea sa mai vad filmulete pe acest subiect 😊 Este foarte interesant.
Wow!😱 Clipul m-a ajutat enorm😍. Ai dat niște sfaturi foarte bune și interesante pe care cu siguranța o sa le pun in practica curând.❤️ Cu ajutorul tău am învățat și eu sa editez o poza exact cum trebuie.🥰 Îți multumesc pentru sfaturi. Te pup și te imbratisez😘😘🤗.
Te urmaresc cu drag ! 🤗🤗🤗 Mai vrem videoclipuri de genul asta 😁
L-am devorat efectiv ce sa mai spun :D ador subiectul. Multumim pentru super explicatii si idei. Esti o inspiratie pentru mine si imi dai curaj sa sa ma reapuc de lucruri creative
Doamme ajuta ca e joi! Doamne ajuta ca ai postat! Te iubim ❤😍🌹
Daaaa Andreea!!! Ar fi super să mai faci un chip legat de fotografie!!! Eu sunt la început in acest domeniu, dar îmi place atât de muuulttt!!! Așadar, astept cu mare interes următorul clip legat de fotografie!! #teambalaban
Efectiv am sărit în sus când am văzut clipul ❤️ Mă așez comod și abia aștept să învăț cât mai multe, de la cel mai ambițios, muncitor și serios om, mai ales în ceea ce privește calitatea pozelor! ❤️😘🤗
Cât îl așteptam!! 💜 Felicitări infinite pentru toată munca depusă. Ești cea mai tare! ♥️
Sfaturi atât de utile. Mulțumim mult de toooot!
Și daaaaaa, vrem sa mai faci clipuri pe subiectul ăsta. 😍
Dragă Andreea!O sa repet in fiecare comentariu:Ești o Albinuța 🍓 Creativa,care culege Nectarul Creativității cu multa perseverenta și hărnicie,pe care îl transmiți cu Sufletul 🌻❤️ plin de Lumina,Dulcele Potir al Creativității Divine!Sfaturi motivaționale,care se cer continuate și transmise celor ce vor sa le primească....dar degetul până la nunta va trece(proverb rus)Te 😘 îmbrățișez!
❤Foarte fain clipul . A fost foarte de folos . M-ai inspirat , m-ai ajutat și m-ai învățat multe lucruri pe care nu le știam : Nu am crezut niciodată că editarea e atât de importantă ,dar după ce am văzut acest clip mi-am schimbat părerea ; am învățat cum să îmi fac singura poze cu un aparat foto; am învățat că e important să îți faci așa-zisele "teme de casă " și multe alte lucruri . M-am bucurat că ai vorbit despre subiect (La fel cum m-am bucurat când ai postat clipul despre pozițiile corecte într-o fotografie ; totuși acest clip e preferatul meu ). Fotografia e hobby-ul meu poate aș putea numi-o chiar pasiune 📷 ,dar mai am mult până să ajung la performanța ta pentru că sunt la început de drum . Îți spun "MULȚUMESC "pentru lecția pe care am învățat-o astăzi și chiar mi-ar plăcea să aprofundezi. Te pup.❤
Scriu, sterg, scriu, sterg... Nu stiu cum sa ma exprim in fata ta, o persoana cu atat de multa bucurie pe chip. Nu te uramaresc de multa vreme dar imi atingi sufletul si am stat cu ochii de fiecare data sa vad cand postezi. As vrea sa citesti si comentariul meu pentru ca as avea atat de multe sa iti spun dar stiu CA COmentariul meu e unul dintr-o gramada. Eu as vrea sa te vad ib fiecare zi si iti urez noroc in continuare. Apropo in curand vei fi cea mai tare bucatareasa. Yo se stie Balaban e bucatareasa adevarata. #teambalaban
Bianca Andreea ce frumos 😊
@ multumesc. Eu acesta cred ca este adevarul. O admir si asta voi face mereu. O zi nu ar fi de ajuns ca sa iti pot spune parerea mea despre Andreea Balaban.
Când ai spus de RAW m-am dus imediat la setările camerei foto de la telefon (da, fac poze cu telefonul pentru că la momentul actual nu îmi permit un aparat) și am descoperit că dacă fac poze cu modul pro am opțiunea RAW și m-am bucurat foarte tare. Încă sunt bucuros. Îți mulțumesc enorm pentru că ne-ai spus asta.
Eu cochetez cu fotografia, mai mult așa pentru mine. Lucrez în Photoshop de peste 10 ani, lucrez în Lightroom de 1 an, în VSCO de 3-4 ani și așa mai departe. M-am bucurat să văd că folosim aceleași aplicații și că avem puncte comune. ❤️ Ești un om minunat, cu toate că ți-am mai spus asta prin comentarii dar vreau să mă repet pentru că asta simt și asta îmi transmiți, un vibe atât de plăcut. Chiar mă bucur mult că te-am descoperit și că faci parte din viața mea cu aceste vlog-uri la care mă uit mereu cu mare mare drag. ❤️ În mare mai pot spune că știam cum stă treaba atunci când faci o fotografie și cum să faci să iasă cât mai bine (am terminat un liceu de arte și plus că m-am documentat mult pe subiect și o fac în continuare) și la fel ca și la programe am rămas surprins și aici să văd puncte comune. Ai dat niște sfaturi foarte bune pe care le-aș da și eu și pe care chiar le-am dat la diverși oameni și o să le mai dau, dar acum îmi este și mai simplu. Le dau direct clipul tău unde le arăți exact prin exemplificări. Nu mă mai satur să mă uit la clipurile tale dar la fel ca și tine, și eu taca taca mult așa că mă voi opri și te voi îmbrățișa cu drag și căldură chiar și așa virtual. ❤️
Unul din clipurile mele preferate❤️👏🏼
Felicitari Andreea pt tot ceea ce faci! Pupici
este un clip foarte util si mi as dori sa mai faci clipuri pe tema aceasta! ma inspiri si pentru asta iti multumesc enorm! bafta in continuare!❤️
Nu știu dacă ai făcut-o intenționat, dar și în acest video și în cel de anul trecut ai purtat un top cu animal print.
Și mie îmi place fotografia ❤️❤️💋
Aștept cu mare interes încă un clip despre fotografii❤️
Ce mă bucur pentru acest videoclip!🌸 Mie mi-ar plăcea să postezi o serie pe această temă, eu una m-aș uita cu drag la acest tip de videoclipuri! 😊 Te pupăcesc, Degețica lui Andersen! Ai grijă de tine!😘😚😚 (sper că te-ai prins la aluzie.😜) *la mai multe clipuri despre fotografie.🤗😄💞*
Efectiv m ai facut sa mi cumpar un aparat profesional pentru ca si eu iubesc sa fac poze😍 Asa o sa creasca vanzarile la Canon😂 Eu una iti multumesc pentru acest video❤
Mie mi-ar placea enorm sa aprofundezi subiectul acesta! Si nu cred ca-s singura :)
Yaaaay! Abia așteptăm clipul asta!
Foarte educativ videoclipul. M-am uitat pana la capat. Oftopic, esti mai bine pregatita ca multi fotografi care se dau '' profi''
Ești atât de originală!
🥇❤️
Mi-ar placea ca acest subiect sa fie urmat si de o parte a II-a
Super util! 😍 Cu siguranta mai vrem sa abordezi acest subiect si in viitor . Multumim! 🙂
Esti super tare!!!!!!! Chiar mi-a placut
Mi as dori tare mult inca o aprofundare a subiectului pentru ca mi se pare foarte interesant si vad ca esti pasionata cu totul si este o placere sa te ascult😍😍
Pentru a nu lasa un comentariu demn de un roman in cel putin trei volume, o sa incerc sa ma exprim clar si coerent, pe scurt (si eu sunt vorbareata de fel, deci... va fi complicat).
Te urmaresc de vreo 3 ani, si am vazut evolutia videoclipurilor si a pozelor. Cand ai facut primul clip despre echipamentele video, mi-ai trezit interesul de a-mi explora partea creativa, tot prin blog si fotografie. M-am tinut de treaba aproape un an si, intr-adevar, cum spui si tu, incepusem sa vad oportunitati de poze cam pe oriunde ma uitam, si deja creativitatea nu mai trebuia fortata. Am planificat, am executat, am editat, am pus una bucata domn consort sa tina trepiedul si sa pozeze subsemnata in diverse cadre (spre disperarea lui). Ceva s-a intamplat, si am devenit nemultumita de rezultate si, pentru ca se apropia si licenta, mi-am gasit "scuze" sa ma indepartez de ceea ce imi placea, pentru ca incepusem sa consider ca nu sunt facuta pentru asta.
Pana nu ai spus tu "daca vrei sa schimbi perspectiva, schimba obiectivul", nu cred ca le-am pus cap la cap. E adevarat, nu mi-am permis nici atunci, si nici acum nu imi permit o camera DSLR sau un obiectiv ca cel pe care l-ai mentionat, si probabil aici este problema. O alta problema cred ca e si faptul ca m-am limitat la o nisa destul de subtire, si pur si simplu am ramas fara idei (dar aici promit ca o dreg, si voi poza de dragul creativitatii, nu de dragul nisei).
Unde vreau sa ajung cu romanul asta? Iti multumesc pentru genul asta de videoclipuri educative, pentru ca este exact ceea ce aveam nevoie pentru a o lua de la capat cu fotografia
Yeeeeey de când asteptam acest video ❤️
Uite inca un motiv pentru care te mega apreciez pentru munca pe care o depui, eu recunosc ca nu as avea rabdare, eu sunt pe modul rapid sau cat mai rapid, pana anu trecut nici nu mi editam pozele, acum incerc sa stau mai mult la editare, o sa ma uit iar la clipul cu pozitiile din poze ca sunt pe langa total, ma simt uneori ca o scandura :))
E foarte interesant subiectul si sunt tare fericita ca l ai abordat in sfarsit :))) nici nu se ma pune problema daca mai vrem ✨😍❤️
Ce fotografi profesionisti urmaresti pe youtube? Foarte folositor video-ul si, de asemenea, tin sa mentionez ce om superb esti!
Ești superba Bine spus dacă pui suflet în cea ce faci totul iasă ca la carte 😙 un videoclip foarte frumos și da mi-ar plăcea sa aprofundezi acest subiect ❤ mulți pupici 😙😙😙și abia aștept următorul videoclip❤
Asteptam cu nerăbdare să postezi!❤❤
Chiar aveam nevoie de un video de genul :D Sunt perfect de acord cu ce zici, ca tot noi stim cel mai bine cum sa ne facem poze frumoase, si sa fim multumiti. Acum 4 saptamani am vb cu un fotograf pe insta sa facem un photoshoot rapid in Cismigiu (primul meu "photoshoot" vezi doamne). 3 saptamani si 50 euro mai tarziu, am primit 10 poze, toate "editate" cu lumina galbena, unghiuri groaznice, miscate, totul groaznic. Deci pozele astea nu reflecta deloc deloc deloc realitatea. Am fost asa dezamagita cand le-am vazut, ca am zis ca nu mai imi trebuie mie fotografi profesionisti...tot ce fac eu iese mult mai ok...Culmea ca unei vlogarite de pe youtube (nu dau nume) i-a facut si editat niste poze mama mama, dar cu mine si-a batut joc.
Si mie imi place sa fiu subiectul principal in poze pupici 💓💓
Mulțumim. Ne-ar fi de folos un video despre editarea videoclipurilor și asamblarea videorilor finale 👍🏻