Marcel Budală a fost primul mare acordeonist al neamului nostru. S-a remarcat printr-un rafinament și o expresivitate ieșite din comun. A avut un stil original de interpretare, gen staccato, cu notele clar marcate în genul interpretării la pian, primul său instrument de studiu în perioada copilăriei. Ulterior au apărut acordeoniștii care s-au remarcat prin stilul „legat” (Ilie Udilă, Fărâmiță Lambru, Vasile Pandelescu, Ion Onoriu, Marin Năsturică, Gheorghe Ghițică, Ionică Minune, Marian Mexicanu, Constantin Fulgerică, Paul Stângă ș.a.). Budală a fost de neîntrecut în stilul lăutăresc „ursăresc” din întregul areal românesc regățean (Muntenia, Oltenia, Moldova). Cu un gen de interpretare aparent „leneș”, Budală surprindea prin agilitatea degetației, cu deosebire a staccaturilor duble, triple și cvadruple, dar și tehnica mânuirii burdufului, prin care el realiza bogate plaje de nuanțe, ajungând până la sunete aproape șoptite. Inteligența folosirii contrastelor și a expresivității intensităților sonore rămâne unul dintre darurile sale de excepție în care nu a fost până în prezent egalat. Artist disciplinat și extrem de modest, Marcel Budală a lăsat în urma sa o discografie extrem de bogată, fiind acordeonistul cu cel mai plăcut și variat repertoriu popular și lăutăresc. A fost și un asiduu culegător de folclor. Se întâlnea cu lăutari bătrâni, cu oameni din popor pe care îi asculta cântând, fiind totdeauna dornic să mai învețe câte ceva. A fost un mare virtuoz al acordeonului, fără să abuzeze de artificii inutile și repetitive cu scop demonstrativ, tehnicist, pentru „impresionarea” publicului ascultător. Pe scurt, un mare artist, nu „mașină de acordeon”. Marcel Budală e un model pentru generația tânără de artiști din zilele noastre. Una din marile calități ale lui Budală era că el cânta cu multă pasiune pentru publicul larg, pe înțelesul acestuia. Melodiile lui erau ușor de reținut, devenind adevărate șlagăre în epocă. Popularitatea sa era atât de mare încât apăruseră și niște mici cântecele : „Astă vară era vară/Și-mi cânta Marcel Budală/Cu acordeonul lui/Hora Bucureștiului” sau „Am avut și eu o boală/Să-mi cânte Marcel Budală”. Felicitări Maestrului Marian Mexicanu (Batanași), pentru repunerea în valoare a legendarului Marcel Budală.
superb ,pacat ca muzica autentica se pierde in negura timpului, am lucrat in Belgia si la un moment dat , o belgianca de origine chineza , poate nu va vine sa credeti , mare iubitoare a acordionului , cand a aflat ca suntem din Romania , primul lucru a fost sa vorbeasca de Marcel Budala pe care il admira , m- uimit incantarea ei fata de muzica noastra lautareasca , ideea e ca ar fii pacat sa nu promovam si sa nu conservam ,pana la urma vrand nevrand face parte din cultura noastra muzica lautareasca .👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻
Mamaaaa,ce de ''grei'' sunt pe scena,Doamneee!!!!Marin Constantin,Dorel Zamfir,George Udila,Meluta Bibescu .....si toata crema lautariei romanesti!!!Excelent!!!
Maistre sunteți și veți fi unicat ,vă admir din tot sufletul sunteți un bărbat frumos,talentat și un om desăvârșit ,să ne trăiți si să ne incintati multi anii
Felicitarii Domnul Marin . Continuă să canti muzică regretatului Marcel Budala RESPECT SI PROFUNDA RECUNOSTINTA CELUI CE A FOST REGELE ACORDEONULUI MAECEL BUDALA
ascult muzica populara de când mă știu ,, dar acest acordionist dă lecții la toți mexicani și mulți alții care au și festivaluri " bravo domnule și mult respect
Niciodata nu va mai fi ce s a fost ...vom muri si noi si muzica afevarata odata cu noi !!! Potop dupa noi potop din 89 incoace cu toata muzica adevarata ...si sincer spun doare enorm de mult ....fiindcă incet incet se pierde totul ...,,!!
Dumnezeule parca ieri dansam acest cintec la un restaurant cu cinci sau sapte lei pe un litru de vin sesrs pe terasa la un restaursnt pe pe malul marii..
Hi Marian imi place foarte mult cum continue la acordeon ,imi aminteste amine de rgretatul Marcel Budala .locuiesc in America de foarte multi ani . Am placi cu Marcel si I’ll pun cite o data si la ascult , mai ales ca a fost idelul tatului care nu mai este printer noi. Intrun cuvint cind te ascult amintesc de amintirile din copilarie . Va doresc mult succes in continuare Lucia
Marcel Budală a fost primul mare acordeonist al neamului nostru. S-a remarcat printr-un rafinament și o expresivitate ieșite din comun. A avut un stil original de interpretare, gen staccato, cu notele clar marcate în genul interpretării la pian, primul său instrument de studiu în perioada copilăriei. Ulterior au apărut acordeoniștii care s-au remarcat prin stilul „legat” (Ilie Udilă, Fărâmiță Lambru, Vasile Pandelescu, Ion Onoriu, Marin Năsturică, Gheorghe Ghițică, Ionică Minune, Marian Mexicanu, Constantin Fulgerică, Paul Stângă ș.a.). Budală a fost de neîntrecut în stilul lăutăresc „ursăresc” din întregul areal românesc regățean (Muntenia, Oltenia, Moldova). Cu un gen de interpretare aparent „leneș”, Budală surprindea prin agilitatea degetației, cu deosebire a staccaturilor duble, triple și cvadruple, dar și tehnica mânuirii burdufului, prin care el realiza bogate plaje de nuanțe, ajungând până la sunete aproape șoptite. Inteligența folosirii contrastelor și a expresivității intensităților sonore rămâne unul dintre darurile sale de excepție în care nu a fost până în prezent egalat. Artist disciplinat și extrem de modest, Marcel Budală a lăsat în urma sa o discografie extrem de bogată, fiind acordeonistul cu cel mai plăcut și variat repertoriu popular și lăutăresc. A fost și un asiduu culegător de folclor. Se întâlnea cu lăutari bătrâni, cu oameni din popor pe care îi asculta cântând, fiind totdeauna dornic să mai învețe câte ceva. A fost un mare virtuoz al acordeonului, fără să abuzeze de artificii inutile și repetitive cu scop demonstrativ, tehnicist, pentru „impresionarea” publicului ascultător. Pe scurt, un mare artist, nu „mașină de acordeon”. Marcel Budală e un model pentru generația tânără de artiști din zilele noastre. Una din marile calități ale lui Budală era că el cânta cu multă pasiune pentru publicul larg, pe înțelesul acestuia. Melodiile lui erau ușor de reținut, devenind adevărate șlagăre în epocă. Popularitatea sa era atât de mare încât apăruseră și niște mici cântecele : „Astă vară era vară/Și-mi cânta Marcel Budală/Cu acordeonul lui/Hora Bucureștiului” sau „Am avut și eu o boală/Să-mi cânte Marcel Budală”. Felicitări Maestrului Marian Mexicanu (Batanași), pentru repunerea în valoare a legendarului Marcel Budală.
Dumnezeu tia dat viata
A ne bucura nu exista mai bun cum esti Marian
Mexicanu te iubim esti tare de tot complimenti !!!
superb ,pacat ca muzica autentica se pierde in negura timpului, am lucrat in Belgia si la un moment dat , o belgianca de origine chineza , poate nu va vine sa credeti , mare iubitoare a acordionului , cand a aflat ca suntem din Romania , primul lucru a fost sa vorbeasca de Marcel Budala pe care il admira , m- uimit incantarea ei fata de muzica noastra lautareasca , ideea e ca ar fii pacat sa nu promovam si sa nu conservam ,pana la urma vrand nevrand face parte din cultura noastra muzica lautareasca .👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻
E cam greu să exprimi în cuvinte .Sunt artiști .Felicitări
cel mai bun acordeonist din romania la ora actuala, respect marian mexicanu!
Beautiful Romanian music.... Music with soul. Greetings from Serbia
Mamaaaa,ce de ''grei'' sunt pe scena,Doamneee!!!!Marin Constantin,Dorel Zamfir,George Udila,Meluta Bibescu .....si toata crema lautariei romanesti!!!Excelent!!!
Aoleuuu ma omori cu piesa asta esti belea sa iti dea dumnezeu sanatate si mie banii sa te pot aduce la nunta fetei mele
Ești unul dintre cei mai mari lăutari din această țară...
Talent...har Dumnezeiesc, multă muncă și modestie !
Felicitări Marian Mexicanu !!!
Maistre sunteți și veți fi unicat ,vă admir din tot sufletul sunteți un bărbat frumos,talentat și un om desăvârșit ,să ne trăiți si să ne incintati multi anii
Ai Mare Valoare Împărat Al Acordeonului.Bravo.Traiasca Familia Ta.Brsvo.
Superb.Asta e muzica populara autentica de a noastră .românească. Bravo.maestre.
Felicitarii Domnul Marin .
Continuă să canti muzică regretatului Marcel Budala RESPECT SI PROFUNDA RECUNOSTINTA CELUI CE A FOST REGELE ACORDEONULUI MAECEL BUDALA
Felicitariiiii jos palaria !!!!
Adevarat talent, lua-ti aminte asa zise-le vedete de Romania.... Jos palaria👍🇷🇴👍
ascult muzica populara de când mă știu ,, dar acest acordionist dă lecții la toți mexicani și mulți alții care au și festivaluri " bravo domnule și mult respect
Ma inclin in fata traditionalului .Respectele mele Maestre.
Niciodata nu va mai fi ce s a fost ...vom muri si noi si muzica afevarata odata cu noi !!! Potop dupa noi potop din 89 incoace cu toata muzica adevarata ...si sincer spun doare enorm de mult ....fiindcă incet incet se pierde totul ...,,!!
Da,muzica autentica si interpretii,jos palaria!!Felicitari!!
Ești o valoare , să ți de-a dzeu sănătate
Muzicienii pe care-i cunosc, spun că Marian este continuatorul lui Ilie Udilă, care, spun ei, a fost cel mai bun dintre cei buni !
Esti genial Marian cu toate melodiile tale !
La multii ani sf mariane multa sanatate sa trauesti ca ne trebuuesti 1000,de anu ma raciresti uit de tot
Esti spuma lautarilor din Romania
The iubesc
Marian fără egal. Doamne ce frumos canta. Bravo.
Te unge pe suflet!!!
BRAVO MEXICANE ,m-am nascut a doua ara ,asta-i muzica care trebuie so canti ,si taraful ,NR 1 ,BRAVO.
Sunt fericită,Maestre Marian, căci suntem contemporani!♥️♥️♥️
Sarbatori fericite sa ne traiesti o mie de ani tot trspectu va iubim
Felicitări pentru reprezentarea folclorului românesc! Demn de respectat!
Felicitări,adevărați artiști!!
Dumnezeu sal odhneasca pe marele MARCEL BUDALA
Va ascult cu tot dragul.
Superbă interpretare!
Felicitări!!!
Felicitări !
Bravo băieți așaaaaa mă bucur Mexicane promovezi muzica adevărată Marcel Budala
Si felicitari formatiei !!!
Dumnezeule parca ieri dansam acest cintec la un restaurant cu cinci sau sapte lei pe un litru de vin sesrs pe terasa la un restaursnt pe pe malul marii..
Sarbator fericite cu cei dragi inimi tale dumnezeu sa va imbliniasca sanatate sa va daruiasca mini de aur Marian felicitari !!!❤
Frumos. Foarte frumos. Talent.
Felicitari .Mult Respect adevarata valoare prin f f multa munca si sacrificii
Asta e Mexicanule, muzica si pentru muritorii de rind!
Mai frate , esti un deliciu de artist. Mor de tine cum traiesti ceeace canti. Sincer , te iubesc omule !!!
Cinste si onoare stimate domn al muzici
Muzica autentica!Va multumesc!
Muzica leac pentru orice pandemie.
Acordeon de aur,Mexicanu de aur!Felicitari!!!!
Adevărata muzică populară multă sănătate la toți.muzica din vremurile trvut budală Ilie udila
Hi Marian imi place foarte mult cum continue la acordeon ,imi aminteste amine de rgretatul Marcel Budala .locuiesc in America de foarte multi ani .
Am placi cu Marcel si I’ll pun cite o data si la ascult , mai ales ca a fost idelul tatului care nu mai este printer noi.
Intrun cuvint cind te ascult amintesc de amintirile din copilarie .
Va doresc mult succes in continuare
Lucia
Bravo Mexicane jos pălăria
Felicitari! Sunteti super!
Titanii regii pe scena !
Felicitari din partea mea esti excelent
Ai un dar de la dumnezeu pretuiestel est al doilea dupa marcel budala bravo
Bravoooo Marianeee 💓💓💓💓💓👍👍👍👍👍👏👏👏👏
Marianee 👍👏👏👏👑👒🎩🌠🌟🌟🌟🌟🌟
Mexicanu la putere este dumnezeul acordeonului lăutărești
Bravoooo acordionistul
Cât de frumos!🌺
Bravo mă mult respect Marian mexican
Felicitari Marian Mexicanu!!!
Așa să-ți fie viața ! !
La ora asta ești cel mai mare acordeonist în viață al României.
respect maxim.. la minut4/22 scund..zici ceva super...!asta pt cunoscatori! "astazi al imit pe M.Budala!!mult succes pe viitor!!
Bravo mult respect pentru mexicau
Felicitariiiiiiiii
Un adevarat MAESTRU
Muzica pura,felicitari maestre!
Bravo Mexicane ești autentic Maestre👍👍👍
Extraordinar concert !!!!
Va iubim din suflet MAiESTRE
Fffff frumos bravo
Astia's atat de buni pana la D-nezo si inapoi!
Sunt romanca! 🙏🙏❤️👏👏👏👏👏
Ai toată admirația mea!!!🤗🤗🤗🤗😘
Adevarati MESERIASI
Onoare și respect
Felicitari!!!
Foarte frumos
Magnific!
Am zis din prima ca e Marcel Budala INEGALABILUL 😢🔥+🔥🌟🌟🌟🌟🌟
Bravo! La noi se spune :"Ferice de mama care te-a făcut!"
Bravooooo baeatu
Bineeee Mexicanuleee 🤗🤗🤗🤗🤗
Cel mai tare
SA NE TRAIESTRI MARE MAESTRU
Bravo grande Maestro.
Fara cuvinte
M. Budalà este ! 💝💖 Cu noi !
Super foarte frumos
Mare frumusete!
Bravo MECXICANU
Canta frumos
Cu aliasa pretuire respect !!!
TE PUP DE LA MADRID VALOAREA ROMANIEI
Superb!
Great Maestro!!!
Regele ionica minune și printul Marian mexicanul 👏👏👏👏👏👏👏👏
Super artist.
MIȘTO DE TOT,
GENIU