🇷🇴 Simt sângele de român îmi curge în vene. Văd în lemn cioplite atâtea semne În privelistea de pe Caraiman Parcă-l văd pe Mihai Viteazul călare pe un cal. Îl simt când ies din București e in lutul din casele bătrânești în povești. E în focul din cuptor e in vinul de pe masă vorbele din folclor. Îmbracati la costume își număra RON-ii dar noi știm: de la țară vin și domnii Sunt cel mai român dintre pământeni sunt ca acasă între maramureseni Vesel lânga olteni liniștit cu ardeleni puțin amețit când mai stau cu moldoveni Drace dă-ne pace știi că orice-ar fi sângele apă nu se face! 🇷🇴
Harta etnografica a Imperiului Austro-Ungar din 1910 spune mai mult decât orice cuvinte. In toate zonele desprinse de imperiu maghiarii erau / sunt minoritari. Istoria a validat demografia & dreptul la autodeterminare a naționalităților din fostul imperiu, la fel a fost și în cazul dezintegrarii imperiului sovietic. Restul e folclor. O zi faina din Ardeal
@@zb1065 Pai asta e si ideea dobitocule, cei care castiga razboiul au mai multe avantaje si drepturi la masa de negocieri decat cei care au pierdut. Evident ca principiul nationalitatilor nu a fost aplicat la fel si in Ungaria sau alte state. Greu e sa judeci.
E mult dublu standard in memoria colectiva romaneasca. Solutia aleasa de mine a fost sa merg in Valea Timocului, in Herta si Cernauti, in Basarabia, in Chitigahaza/Ketgyhaz langa Jula/Gyula, in Istria unde se vorbeste romana de secol 17 si sa vorbesc cu romanii de acolo. Sa le vad scolile si steagurile romanesti. Si sa ma bucur si sa ma intreb: de ce nu pot face altii la fel in Romania? Iar a doua problema: majoritatea romanilor nationalisti vorbesc fara a fi din Transilvania si fara a avea vecini unguri/sasi. Daca mergi intr-o biserica reformata, intr-un restaurant maghiar, la schi in Madaras sau daca iei de la benzinaria MOL revista Stil si elan/Stilus es Lendulet poti invata ceva despre maghiara/maghiari si intelegi ca aici este si casa lor. Succes in convietuire/Sok sikkert!
Conflictul latent între cele două nații a fost,este și va fi subiect predilect manipulator al mafiei securiste. De ambele părți sunt destui naivi care pun botul la așa ceva !
D-le Gherman,o,idee a,s adāuga sí eu la ideea cu Trianonul sí marile puteri: ce au fācut popoarele eliberate? Nici dupā100 de ani cehii nu s-au rābdat cu slovacii, sârbilor li s-a luat Kosovo, cu croatii s-au rāzboit ,sute sí sute de morti peste tot durere si amintiri .E pācat cā cei care ar trebui sā ne cunducā tinând cont si de firescul vietii sunt miopi pentru asta.Si dupā 100 de ani.Sau asa sí vor.Iar patriotii mai bine fāceau ceva pentru binele tārii , sā zicem,adunau hārtiile,sí spuneau un Tatāl nostru pt cei 100 de ani de exemplu.
Cam asa ar trebui: Primul ministru slovac Igor Matovic și miniștrii săi vor organiza o adunare în Castelul Bratislava cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Pacea de la Trianon, la 2 iunie, la care au fost invitați 100 de persoane publice maghiare din Slovacia. Invitația numește întâlnirea o întâlnire prietenoasă și are următorul motto: „Trecutul nu a fost scris de noi, dar viitorul este în mâinile noastre”.
Bányai Miklós Dar i-a spune, in Slovacia e vreun Kelemen Hunor care sa provoace romanii prin declaratii nesimtite si pline de aroganta? In Slovacia se plimba ministri Ungariei ca la ei acasa facand tot felul de intanliri incitatoare, cum se intampla in Romania? Nicio alta natie nu v-ar permite obrazniciile pe care vi le permit romanii. Ar trebui sa va intrebati conationalii de prin Serbia si Slovacia cam cum le sunt tratate obrazniciile si obraznicaturile lor?
@@ionpopescu3887 Dar i-a spune ma xenofobule daca ministrul roman "se plimba" in Basarabia sau in Republica Moldova, ocupinduse de minoritatea romana este o obraznicie?! Da?! Chiar? Numai oamenii inculti care traiesc in trecut vorbesc asa. Este foarte clar ca maghiarii din Romania nu prezinta nici un fel de "pericol" pentru Romania. Sunteti manipulati la maxim de statul si politica post-comunista (si securista) care are o singura agenda: crearea de tensiune inter-etnica. Este bazata pe teoria nazist-legionarista creata de fostul legionar Constantin Dragan. In primul rind ar trebui sa va scapati de securistii care conduc (din umbra) politica romana si dupa 1989 si va ocupati mai bine de ECONOMIE si de un sistem de educatie care nu se bazeaza pe xenofobie, pe crearea de "dusmani" ci pe diversitatea culturala pentru ca acum traiti in trecut, intr-un mediu primitiv-balcanic. Asa va vede toata Europa si toata lumea civilizata.. Stiu din experienta: am trait si lucrat in multe tari vestice in Europa si inclusiv in America si au o parere foarte proasta despre romani. Deci nu maghiarii sunt "problema" Romaniei ci lipsa de educatie si siutatia jalnica a economiei si coruptia. Pina cind acestea nu sunt puse la punct statul securist va poate manipula cu usurinta cu xenofobie, cu creare de "dusmani", doar sa abata atentia de la problemele adevarate!
@@_monoman "mah" puisor, vezi ca nu stapanesti sensul cuvintelor. In primul rand ai fi putut sa intelegi ca eu nu consider ca maghiarii, secuii, turcii, tatarii, germanii, tiganii, evreii etc ce traiesc in Romania ar fi altceva decat mine, adica cetateni romani. In al doilea rand, eu nu militez pentru autoizolare, (autonomie de tinut secuiesc, cum ii spuneti voi). Voi sunteti cei ce nu puteti manca paine facuta de srilank-ezi, nu eu, nu restul cetatenilor romani. Voi reguzati sa invatati limba oficiala a tarii, nu restul romanilor asa ca filtteaza-ti vorbele cu creierul inainte de a te face de bacanie. Restul comentariului tau nu merita niciun comentariu pt ca este complet lipsit de substanta.
@@falxus9962 Si??! Chiar daca in Basarabia sunt romanii majoritari nu mai apartine de Romania, nu?! Si atunci (pentru mine) si pentru oamenii civilizati nu e o problema daca ministrul roman merge acolo "sa se plimbe" si sa se intereseze de natiunea lui. Si cine e "sovin"?! Eu, sau incultii xenofobi ca tine care spun "boszgori" peste tot... Ipocritule dacopat.. :)
@@ionpopescu3887 Scriu din nou. Deci: "Puisor" sa-i spui la sotia ta..daca ai. Dai dovada de un om increzut / primitiv - balcanic. Si de unde stii cine sunt eu, de ai scris "voi"... Adica cine?! Nu am scris niciunde ca sunt maghiar, evreu, tigan, etc. Deci iarasi ai dat dovada de o prejudecata primitiva.. C'est bon.. Sunt un european in secolul 21 si nu in secolul 15 ca si voi xenofobii. Al doilea la mina: nu sustin nici o "rupere de tara", dar sustin o autonomie financiara / culturala oricand! Banii care se fac in Transilvania, Moldova, Banat, etc sunt furate de guvernul super-centralizat de la Bucuresti. Adica din 100 de lei doar 5 sau max 10 lei vin inapoi. Si atunci cum i-ti dezvolti regiunea, cum i-ti construiesti autostrazi, spitale, etc. pentru ca este evident ca Bucurest NU va construieste nimic in Ardeal, Moldova..doar promisiuni goale! Ai mai scris: "Restul comentariului tau nu merita niciun comentariu pt ca este complet lipsit de substanta"- Eu cred ca te simti cu musca pe caciula din acest punct de vedere. Peace..
Interesant ca aduci aminte de Trianon, dar nu explici cum s-a ajuns la acest tratat recunoscut de toate statele de atunci ale Europei, inclusiv de Ungaria...Si da, este bine ca fiecare natiune sa nu cada in nationalism si sovinism(sovinism care este exacerbat in Ungaria din totdeauna...), vecinii sa recunoasca statornicia granitelor si da, inca o data o scriu, respectarea minoritatilor intr-un stat national si unitar.
Tratatul nu a fost semnat de toate tarile Europei. Rusia, nincs pina azi nu a recunoscuto, SUA a semnat dar nu a ratificat. Ungaria a fost fortata sa o semneze.
Ghermane, te dai cultural! Canta-ne "az a sep, az a sep!" Kennedy a spus: "NU intreba ce face tara pt tine, intreaba-te ce faci tu pt tara" Care-i paritatea forint-leu??
Bună seara domnule Sabin Gherman, apreciez emisiunile dumneavoastră dar am o întrebare,de ce refuzați un live cu Mario Mocan liderul grupului Diaspora unită,ar fi interesant un dialog cu românii din diaspora, mulțumesc anticipat!
Mihu Sorin nu e vorba de refuz, dar trebuie sa luați seama ca am zilnic emisiune la tv, seara, iar înainte de emisiune am și live-urile mele de pe Facebook. In Weekend de obicei fug la țara, la părinți. Cam astea îmi sunt prioritățile acum
@@SabinGhermanOficial ai emisiune ? Inca iti mai plateste Budapesta mizeria asta de emisiune? Emisiune are Banciu , tu esti doar un politruc al Budapestei , subinginereeee . Poate ne arati diploma aia de filolog cu care ai mintit toatta lumea de 30 de ani . Farsorule.
Diversiunea incertitudinea si tot timpul incercarii de a ascunde adevarul prin metode tip;- ligislatie de stat si secretizare, tot, tot timpul si din toate timpurile creaza,haos,neincredere in institutiile de ordine ale statului,mistificarea,necunoasterea istoriei si dezbinarea intre comunitati sociale,chiar familiale, cu toate ca, toate acestea au caracter social- public, ce ne fac nepregatiti,neinformati,fara a stii cine suntem si unde o sa ajungem.Pina la urma ce este,nu cine este ,,statul,,si care este rolul lui?!Dar,cred ca toti stiti cine-i ,,statul,,sau ,,statele,,si ce vor de la majoritatea oamenilor de rind(supunerea,subjugarea,sclavia,mai nou,zombificarea);-intrebarea este,cit m-ai suportam aceste orinduiri incerte si injuste?!De aici,i-mi place cintecul,restul,poate fii mistificare si,,secret de stat,,!Rusii nu iarta,nemtii la fel de aceea azi culegem roadele comportamentului istoric!Vedeti genealogia conducatorilor dupa al II lea razboi,arborele lor,genealogic si bibliografia lor si ve-ti intelege adevarata istorie moderna si conteporana dar,documentativa fiindca merita ,macar sa stim cine am fost si cine suntem,viitorul tot de noi depinde daca chiar ne intereseaza,daca nu,nu!Luati aminte ;,,Istoria proscrisa,,!
Orice individ de buna credinta ,ar trebui sa aprecieze informatiile prezentate fara patima politica,dar noi ce facem,murdarim cu balele noastre omul care are alte pareri.
Transilvania ,un teritoriu luat de la români pentru cateva sute bune de ani, iar apoi recuperat de români. La Trinanon s-a facut pur si simplu dreptate. Românii au fost persecutati secole de unguri la ei acasa in Ardeal. Nu uitati ca primul recensamant in Ardeal s-a facut la 1310 si de atunci s-au tot facut pana in secolul XX. De fiecare data românii au avut o majoritatate lejera in Ardeal, constant au reprezentat 70 % din populatie. Deci aniversarea Trianonului este o sarbatoare, si nu ne e rusine sa o sarbatorim. S-a facut dreptate dupa secole de umilinte !
Doamne dai minte la cine nu are mai cititi carti de istorie scrisa si de straini si daca puneti unu linga altul va dati seama ca sint scrise multe falsuri si minciuni sau sint trecute numai ce ii place unora sau altora daca cititi istorie scrisa de istorici straini veti constata ca romani nici nu au existat in transilvania adica maghiari apar in transilvania in secolul 10,13 iar acum 1000 de ani iar walahia apare in secolul 14 in anul 1384 cu citiva ani dupa apare si moldova ,walahia va primi denumirea de Tara Romineasca cum apar romani in transilvania ca slugi ,sclavi dupa un secol fug din moldova de sub sclavie
Statul scoate la vânzare resurse de petrol și gaze ANRM va publica, până la sfârșitul acestei luni, anunțul privind scoaterea la concesiune a 22 de perimetre de uscat bogate în hidrocarburi, runda XI de acest tip, așteptată de ani de zile de investitorii dindomeniu, potrivit unor surse din piață. Anunțul privind vânzarea rezervelor de gaz și petrol din aceste perimetre va apărea în Jurnalul UE și în Wall Street Journal. Sursele susțin că momentul nu este cel mai bun acum, dat fiind situația din piața petrolului, unde cotațiile s-au prăbușit, dar, pe de altă parte, licitația fusese amânată timp de aproape 5 ani
Dl. Sabin, România și-a recuperat teritoriile cu ocazia tratatului de la Trianon. Dezamăgirea este că corupția de la București nu ne dă nimic bun, ar fi bună un pic de autonomie, dar nu pe criterii etnice.
@Flav C România și-a trădat aliații de șase ori în șaizeci de ani 1. În timpul războaielor balcanice, România și-a trădat aliatul principal, Bulgaria și, ca recompensă, a obținut trei mii de kilometri pătrați de pământ de la fostul său aliat, Bulgaria. 2. A ignorat tratatul de neutralitate cu Monarhia ungară austriacă și, când a considerat că puterile aliate au o șansă mai bună de victorie, a încheiat un tratat secret cu puterile Antantei și a atacat Ungaria în 1916. 3. A încălcat Alianța Alianței cu Puterile și a făcut pace cu Puterile Centrale (București) 4. A încălcat pacea de la București și a atacat Ungaria după prăbușirea Monarhiei. 5. El a trădat puterile aliate, și de partea lui Hitler, când steaua sa se ridica. Prin urmare, în 1940 a revenit Transilvania în Ungaria. 6. Când Hitler a pierdut, România a trădat puterile Axei, a trecut la Aliați și, prin urmare, a primit din nou Transilvania drept recompensă.
Dl. Miloș, ce părere aveți dv, despre crimele din 1940, de la Ip, Trăznea, Nușfalău, când civilii români au fost trecuți prin baioneta, inclusiv femei gravide, de către soldații unguri, instigați de către civili maghiari, care erau consăteni cu victimele, care ar fi trebuit să-i protejeze?
@@2004dec5 1.Romania nu era aliata doar a Bulgariei și a atacat-o când aceasta și-a atacat propriile state aliate, care erau și ale României, Serbia și Grecia. Deci bulgarii au fost cei care au încălcat înțelegerea. 2.Romania ca toate statele care doreau să-și unifice teritoriile istorice populate de români, s-a aliat cu tripla înțelegere (Antanta) la insistențele acestora, pentru că după victoria lui Hindemburg la Tannenberg contra rușilor, nu mai făceau față puterilor centrale pe frontul de vest și aveau neapărat nevoie de noi aliați. România a întrat în război cu trei condiții acceptate de Antanta: 1.Unirea Transilvaniei cu România. 2.Furnizarea de armament și materiale de război moderne. 3.Deschiderea unui front în Grecia la Salonic, pentru a-i ține ocupați pe bulgari și pe aliații lor, armata germană condusă de von Mackensen și contingente ale armatei otomane. După ce au acceptat aceste condiții,, bravii "noștri aliați ne-au lăsat singuri uitând de promisiunile făcute. Ca urmare a nerespectării acestei neînțelegeri România a fost nevoita să ceară armistițiu. Deci unde este trădarea? 3.Când o țară semnează un armistițiu, nu înseamnă neapărat că acesta va fi respectat în etern, pentru că astfel nu ar mai exista războaie, deci România nu este o excepție, toți o fac pentru propriile interese. 4 România, după trimiterea misiunii militare franceze și a armamentului cerut în precedența, la insistentele acelorași aliați,, trădați ", declară din nou război puterilor centrale, nimic nou sub soare, au făcut-o și o vor face și alții până acum și de-acum încolo. 5.În 1918 armata Ungariei lui Bela Kun, nou instalat la putere, a atacat prima continentele armatei românilor transilvăneni demobilizați din fosta armată a Imperiului austro-ungar. Pentru acest motiv și la cererea acelorași aliați,, trădați ", România atacă armata ungară, ocupă Budapesta, alungă regimul bolșevic a lui Kun și se retrage fără a anexa vreun teritoriu, deci unde ar fi trădarea? 6.În al doilea război mondial România a fost silită să se alieze cu Germania, după ce Ungaria și Bulgaria sau aliat cu ei și după căderea Iugoslaviei considerată un stat prieten și a aliaților occidentali Franța și Marea Britanie care deși oferiseră garanții de apărare Poloniei și României, n-au făcut absolut nimic când Polonia a fost atacată mișelește de Germania și UNIUNEA Sovietică. Deci vrând nevrând România a fost silită să se alieze cu Germania care prin pactul Ribentropp Molotov și prin dictatul de la Viena trădează interesele unui stat care semnase cu ei o alianță militară și economică. La 23 August1944 după aceste trădări, plus faptul că nemții au refuzat livrarea de armament și echipament militar pe care-l promisese și care a dus la foarte mari pierderi de ostași români pe frontul de Est, România era mai mult decât îndreptățită să iasă dintr-o alianță care o tradase pentru propriile interese meschine. În concluzie, deși propaganda de defăimare a României și românilor,, trădători "folosită de unii ca tine, cărora le este comodă pentru propriile interese persistă, poate fi demontată și în plus n-are credibilitate. Așadar exemplele date de tine le poți întâlni în istorie cu sutele și orice stat indiferent de alianță, nu poate să riște dezintegrarea teritorială și interesele propriei națiuni de dragul unui Hitler, Stalin sau oricărui aventurier hotărât să,, cucerească "lumea îmbătat de propria-i,, glorie".
În prezent, două treimi din teritoriul românesc se află pe la vecini . Nu compara românii, popor statornic, cu toți aventurierii și migratorii care s-au perindat pe la noi !
Buna ziua dle Gherman. Am prins emisinea pe f.b. Nu -mi place Y T. Mi am creat cont. Sper sa ramaneti pe f. b. Mai postati pe f.b sau ramaneti doar pe YT?
Oare ce se intimpla cu monumentul uniri cioplit in China ptr 1 milion de bani si care zace p i gospodaria unui bine.voitor in loc sa fie la locul destinat,Arad cred Nu sa sarbatorit ca lumea nici centenarul plebismcitului dela Alba Iulia - Acum cine ce vrea sa recupereze?,lipsa de consecveta ascunderea nestiintei imaginea favorabila tampeniei ;istoria este o pagina scrisa prezentul se scrie iar viitorul este o pagina goala : apucati va de scris oameni buni Atat Latzi Timisoara 😇
Ieri premierul Slovaciei, intr-o postare Facebook, si-a cerut scuze de la maghiari care au avut de suferit din cauza ca "nu au dorit sa se desparta de limba lor natala". Totodata a c erut intelegere de la maghiari daca simte in acelasi fel pentru slovacii care au avut de suferit din cauza aceluiasi lucru inainte de Trianon. Intrebarea mea este cand vom auzi ceva asemanator de la vreun presedinte sau prim ministru roman?
Premierul slovac și-a cerut scuze pentru masacrul cehoslovacilor după cel de-al doilea război mondial când au ucis mii de maghiari și pe alții i-au alungat peste graniță în Ungaria. România nu a făcut astfel de masacre, deși maghiarii emigrați în America au susținut astfel de minciuni pentru a discredita România în opinia populară americană. Și nu înțeleg de ce voi pretindeți scuze de la statul român care vă acordă toate drepturile pe care le au majoritarii și celelalte etnii? A cerut cumva Ungaria scuze românilor transilvăneni pe care nici măcar nu-i recunoștea ca etnie, nu ca populație? Și-a cerut cumva scuze pentru miile de iobagi români uciși de armatele grofilor maghiari când n-au mai putut răbda robia și s-au răsculat? Și-a cerut vreodată Ungaria scuze pentru crimele și deportarile regimului hortyst, după ocuparea Transilvaniei de nord în 1940? A! Dar stai, că alea sunt doar,, minciuni și propagandă " făcute de,, valahi cum vă place vouă să spuneți. Dacă trăiești în România, trebuie să cunoști proverbul acela,, Cu ce monedă dai, cu aceeași monedă primești".
@@ursuletulvrancean7544 1. Domnule nu stiu ce ai inventat aici. Este destul ca sa apesi, pe butonul "traduce" de pe facebook, si iti da traducerea textului in ce limba vrei. Apasa pe butonul "traduce" a facebookului, si vei putea citi textul tradus. Acesta e: "Bună ziua dragi prieteni Se apropie miezul nopții unei zile semnificative... și cer să vorbesc cu maghiarii care trăiesc în Slovacia. Timp de 100 de ani, politicienii slovaci obișnuiau să păstreze tăcerea la aniversarea Tratatului de Pace de la Trian Unii din frică, alții din a fi ignorați. Mi s-a părut slab, așa că am decis să invit marți 100 personalități importante ale comunității maghiare din Slovacia la Castelul Bratislava. A fost o întâlnire plăcută numită " Nu am scris trecutul, avem viitorul în mâinile noastre." cu singurul scop - acela de a exprima respectul, recunoștința și înțelegerea față de cetățenii țării noastre de naționalitate maghiară. Mi s-a părut important în ajunul unei zile atât de semnificative în numele guvernului pe care îl conduc, să simțim acestor oameni că nu vrem să aruncăm greșeli dintr-o parte sau alta. Mi s-a părut important să transmitem un semnal că nu suntem dușmani, că suntem frați apropiați, chiar dacă mamele ne-au învățat să vorbim altă limbă. ... și cred că a fost destul de bine. Am simțit bucuria care a fost prezentă printre oamenii prezenți. Am simțit speranța atârnând în aer. Am simțit un fel de exagerare că nu se așteptau la un asemenea gest... Și m-am bucurat foarte mult. ... Întregul eveniment a fost deranjat de un gest atent pregătit. Membrii invitați ai Președinției SMK au decis să abuzeze de invitația solemnă de a-și reîncălca pasiunile naționale și mi-au prezentat "cerințele" lor izbitor de asemănătoare cu vremurile în care am vrut să pun punct cu această acțiune. Absurd. Kedves barátaim, dragi prieteni cărora le pasă sincer de coexistența pașnică Slovacia-maghiară în Slovacia - vreau să-mi cer scuze sincer pentru toate relele pe care le-ați experimentat în viața voastră în legătură cu refuzul de a renunța la limba maternă. Totodată, vă rog să-i înțelegeți pe acei slovaci din trecut, care au suferit din aceleași motive mai ales în a doua jumătate a secolului al XX-lea în Ungaria. Nu noi am scris trecutul, viitorul este în mâinile noastre. Să pășim, așadar, în vremurile următoare împreună, unul lângă altul, fiecare cu limba mamei sale. Să construim un loc frumos din Slovacia pentru noi toți - slovacii, unguri, romi sau ruteni. Haideți să construim Slovacia împreună unde vom fi fericiți să trăim cu toții. Al tău, Igor Matovič, premierul temporar al Pământului frumos în inima Europei - Slovacia Ps. Să privim înainte, de la priviri constante înapoi, doar gâtul doare inutil,)" Unde scrie despre ceea ce ai scris aici? NU! Isi cere scuze pentru cele facute de statul slovac, dupa 1989 incoace. Fiindca vorbeste despre cei care au fost supusi la discriminari in viata lor. Deci nu despre stramosii lor. Deci nu mistifica aici domnule. Apropos. C e legatura are republica maghiara legata de ceea ce a facut Monarhia Austro Ungara cu romanii? Am putea insa vorbi despre asta, dar nu lungesc aici aceasta chestie. Citeste aici: necenzuratmm.ro/opiniuni/51478-romanii-sub-unguri.html?fbclid=IwAR20U-a3Gzo-5xcErdHgHY97PIvqEzf_b1NNDQFkc5D5a3oQrTIDn3Z-Zqo, www.neuerweg.ro/asuprirea-romanilor-din-transilvania-inainte-de-1918/. Din toate acestea reiese, ca majoritatea acuzatiilor si calomniilor din manualelel de istorie romanesti, despre barbarul "fino-tatarul cu cap de cane" (La arme! - Eminescu) asupritor sunt in mare parte minciuni. 2. Interesant este ca manualele voastre atat de pline de descierea "impilarii milenare", nu amintesc despre prima scoala romaneasca de la Brasov, de la cartile romanesti tiparite la tipografia principelui maghiar al Transilvaniei de la Alba Iulia, si nici de zecile de scoli romanesti fondate de principesa Lórántffy Zsuzsanna, si nic i de autonomiile romanesti din Tara Fagarasului, Chiar, Hateg sau Banat, si nici de faptul ca in "asupritoarea" Monarhie Austro-Ungara erau mai multe scoli romanesti pe cap de locuitor (unde nu se invata limba maghiara), decat in Regat, erau zeci de ziare romanesti, zeci de trupe de teatru, organizatii culturale, un partid romanesc in parlament, si o banca romaneasca, Albina, la Sibiu! Ce sa mai vorbesc despre inscriptii de pe carti postale, cladiri, documente oficiale in romana, cu care ra plina Transilvania. Cum nu ii recunostea ca etnie? Nu ii recunostea ca etnie dar aveau un partid romanesc in parlament? Ceea ce spui, e minciuna ó, domnule. Daca nu esti etnie, cum de ai partid national in parlament??? Si pot sa te intreb, ce aveau fata de asta ceangaii maghiari din Moldova???? NIMIC!!!!!! De aceea majoritatea lor a fost romanizata, pe cand numarul romanilor din Ardeal a crescut vertiginos! Asa ca lasa-ma cu acuzatile astea, si uita-te in ograda ta. 3. Ca Romania nu a facut lucruri oribile impotriva maghiarilor? Am aratat ca spusele premierului slovac nu au de a face cu deportarile, masacrele sau alte chestii. Dar to trebui sa arat ca nu spui adevarul, legat de faptul ca romanii nu au facut nimic rau. Ai auzit de Tarcaia? Ai auzit de masacrul de la Cluj a trupelor romanesti in 1919, impotriva barbatilor, femeilor, copiilor care demonstrau pentru respectarea principiilor wilsoniene, omorand 17 oameni? Ai auzit de masacrele garzilor Maniu din 1944-45 din zeci de sate maghiare din Ardeal? Ai auzit de lagarele de la Feldioara, Focsani, canalul Dunare-Marea Neagra, unde au fost dusi oameni doar pe baza faptului ca erau maghiari sau germani, si au murit de boli, foamete si chin? Pun pariu ca nu ai auzit, sau te prefaci ca nu ai auzit... 4. Rascoala iobagilor romani impotriva "grofilor maghiari". Interesant este ca in 1907 masacrul trupelor romanesti efectuate impotriva taranilor romani (ultima rascoala taraneasca a Europei), nu erau pentru a omora tarani rasculati impotriva maghiarilor, ci impotriva "grofilor romani". Interesant e ca mii de tarani romani au fugit din Moldova si Muntenia pentru a scapa de oprimarea boierilor romani, fugind sub "grofii unguri" din Transilvania. Se stie foarte bine ca rascoalele lui Horea si a lui Avram Iancu nu aveau cauzele principale drept "oprimarea" (interesant e ca multi romani erau tot "grofi", deci nobilimea nu era pe baze etnice, si ca romanilor ar fi fost interzis sa se imbogateasca), ci mai ales, politica de divide et impera austriaca, care le promitea marea cu sarea "Romania Mare". In 1848 dupa ce iobagia a fost desfiintata, si dupa ce, in septembrie guvernul maghiar le-a promis drepturi fara pereche in Europa, de care chiar si maghiarii de azi din Transilvania ar fi invidiosi, romanii au ales in octombrie, sa se rascoale, ca sa primeasca Ardealul in stapanire. epa.oszk.hu/00400/00463/00005/pdf/152_katus.pdf Iata si banii revolutiei maghiare, numiti Kossuth bankó (bancnota Kossuth), cu inscriptii maghiare-germane-croate-slovace si romanesti (cu caractere chirilice): mandadb.hu/common/file-servlet/document/334969/default/doc_url/2008302114.JPG Deci nu era vorba de asuprire de "nesuportat", chiar atunci cand li se promiteau cele mai importante drepturi, ci de planul luarii in stapanire a Ardealului.
@@szalard Românii transilvăneni au trăit sub stăpânire maghiară și austriacă timp de 1000 de ani, libertățile de care pomenești le-au avut abia în secolul al optsprezecelea. Și de ce mă rog, se răsculau românii pe timpul lui Horea că după cum spui dumneata, huzureau de bine? Sau câți,, grofi români "existau în Transilvania? Ce legătură are răscoala țăranilor din Moldova și Muntenia cu Transilvania? De ce românii din Transilvania au trebuit să-și schimbe până și religia, devenind greco-catolici, pentru a câștiga acele drepturi de care pomeneai? Și nu românii din regat au făcut acele invenții cu împilarea milenară, acestea sunt cele povestite de românii ardeleni din generație în generație. Și încă ceva, nimeni nu neagă că ar fi fost făcute represalii de armata română, dar nu au făcut masacre și deportari pentru a curăța etnic Ardealul, deși au avut ocazia a două mari războaie, plus cel din 1918 - 1919,dar Ungaria a făcut aceasta după ce a căpătat Transilvania de Nord prin dictatul de la Viena.Ceangaii au fost romanizați forțat? Păi întreabă-i pe ei dacă i-a forțat cineva să se romanizeze. Dar românii din Crișana actuala regiune a Ungariei, unde au dispăru?Din câteva sute de mii de români, au mai rămas câteva zeci de mii, cum îți explici asta?Apropos de revolte, dacă românii se bucurau de așa multe privilegii și libertăți sub dominația austroungarică, de ce maghiarii s-au revoltat la 1848?Că nu rezultă că erau discriminați sau lipsiți de drepturi,ba chiar își împărțeau puterea cu austriecii în detrimentul celorlalte popoare ocupate? La cât de marinimoasă a fost Maria Tereza și Iosif al doilea cum spunea și Sabin Gherman, de ce oare au pus-o maghiarii de o revoluție? Așa că nu mai amesteca merele cu perele că istoria se învață, nu se impune și nu se interpretează de fiecare după bunul plac.
@@ursuletulvrancean7544 1. Ce legatura are "asuprirea" romanilor inexistenta, cel putin din punct de vedere national, cu cele intamplate in anii de dupa 1990? Dar chiar daca maghiarii ar fi supus romanii la o asuprire de nedescris, nici atunci nu ar avea dreptul Romanii ca tine sau ca altii, sa spuna: "voi ne-ati oprimat, acum e randul nostru sa oprimam". Pentru ca eu nu sunt raspunzator de cea ce au facut facut oameni din neamul meu acum 100 de ani. Aceasta chestie cu "platesti pentru faptele stramosilor tai", ai citit-o poate in Vechiul Testament, insa Noul Testament spune altceva: sa ierti si ce i s-a facut tie... Te sfatuiesc deci sa citesti si Noul testament... Dupa parerea dumitale dace eu am violat o femeie, atunci fiica mea ar trebui violata? Ca asta reiese din filosofia asta antico-medievala. 2. Deci lasa-ma cu Horea . Dar totusi, trebuie sa te corectez, fiindca argumentele dumitale arata necunoasterea istoriei. Atat rascoala lui Horea, cat si cea a lui Avram Iancu au fost alimentate de politica de "divide et impera", care, prin atatarea urii impotriva maghiarilor in romani cat si in sarbi, le asigura linistea lor, facandu-i ca romanii si maghiarii sa se lupte cu ei, in loc sa lupte comun impotriva lor, a Habsburgilor. Asa au facut si in 1846, in timpul revolutiei polonezilor din Galitia, rasculand impotriva lor ucrainenii, care au macelarit in mod groaznic mii de polonezi, multi dintre ei femei si copii. Masacrul facut de ucrainieni a pus capat si revolutiei poloneze. Acelasi lucru il faceau austriecii si in Transilvania. Si aici aveau o cauza istorica. In razboiul de independenta maghiar din 1703-1711, condus de Rákóczi Ferenc, au participat si romanii, slovacii si rutenii, luptand de partea maghiara. Atat de "asupriti" au fost ei de maghiari, ca in loc sa lupte impotriva maghiarilor, au luptat cu ei impotriva austriecilor. Si faimosul vostru hajduc, Pintea Viteazul a luptat pentru Rákóczi (nu ma mira ca nu cunosti asta, fiindca manualele de istorie romanesti tac ca mormantul despre asta). Ca sa nu se intample acest lucru din nou, dupa infrangerea razboiului de independenta, austriecii au inceput iscarea urii intre nationalitati. Asa s-a ajuns la rascoalele despre care vorbesti tu. 3.Legat de schimbarea religiei. Aici arati din nou ca nu stii nimic despre motivele si cauzele schimbarii religiei la romani in greco catolicism. Asta au facut-o austriecii domnule! Nu maghiarii i-au fortat acest lucru! Ar fi bine sa citesti despre acest lucru inainte sa arati cu degetul in directia gresita! Deci din nou gresesti, dar de blamat pe baza acestei greseli, stii... 4.Generatii de romani au spus asta. I-auzi, i-ai auzit vorbind despre asta in 1918? Ai trait atunci? Du-te de aici! Deja povestile din manualele scolare sau ziare, citite acum 20-50 de ani din Romania Mare sau Scanteia, par a fi pentru unii povestiri ale stramosilor, pe cand sunt doar produsul propagandei antimaghiare. Nu imi veni dupa 100 de ani dupa Trianon cu povestirile despre asuprirea maghiara... Mai bine citeste ce t-am trimis, unul dintre articole fiind scris de un roman, care nu are de ce sa minta ca romanii pot multumi multe maghiarilor, stiind ca nu e asa. Eu iti trimit studii istorice si nu ce mi-a spus bunicul in fata portii... 5.Inainte sa ne acuzi de asuprire, arata-mi bani romanesti pe care se afla inscriptie maghiara, fiindca eu iti pot arata bani maghiari cu inscriptie romana! Si ti-am si aratat, dar se pare ca te prefaci ca nu ai vazut! Sau arata-mi carti postale din Romania cu inscriptie maghiara, ca eu iti pot arata carti postale maghiare cu inscriptie romaneasca lh5.googleusercontent.com/proxy/gOhGIG9ZD9EjI-sOigpa6A7_joXV8ToA7p4AoqjOyM25166FBsSQiH72I3yeoKgZbr6Agw4vLmnpZRJCpG76j7qTNh8j. Nota bene! Astea sunt din perioada dinaintea Trianonului, cand, cica, ati fost oprimati... Halal oprimare nationala, cand inscriptiile tale sunt peste tot. Despre ceangai. Citeste aici. www.csangok.ro/Tanczos%20Vilmos,%20Ceangaii%20din%20Moldova.htm www.neuerweg.ro/ceangaii-adevaruri-tulburatoare/ Scrie ac olo foarte bine politica de romanizare a lor. Asa ca, in loc sa inventezi ca statul roman nu a facut nimic rau impotriva lor, mai bine documenteaza-te. Si te intreb, cate scoli au avut ei, cate ziare, cate companii de teatru? Au avut partid in parlamentul Romaniei asa cum au avut romanii in parlamentul Ungariei? Au fost supusi la asimilare? DA! Exista si documente. Iata ce scrie un ziar din 1880: În 1880 ziarul românesc „Amicul Familiei” care apărea la Gherla: “În Moldova, în doue din cele mai mari şi mai frumoase judeţie, mai cu semă Bacăulu şi Romanulu, locuitorii ţierani, cari suntu mai toţi răzăşi, moşneni şi proprietari mici, vorbesc numai unguresce. Cându intri în satele loru, e mai reu decâtu în mijloculu Ungariei; trebue să mergi cu tălmaci: femeile şi copii nu sciu se dea nici “bună demaneţia” românesce. Culpa neiertată este a oameniloru noştri de statu că n-au îngrigitu nici odată de romanisarea acestui elementu şi a lăsatu în inima Moldovei o populaţiune de peste doue sute de mii, streină şi de limbă şi de religiune. Domnule Nicolae Creţiulescu, Ministru culteloru şi instucţiunei publice, se vede că seculii ţi-a păstratu d-tale resolvarea acestei cestiuni naţionale. Fă ca poporulu ruralu, căruia i-au datu pământu la 2 maiu, se fie unulu şi acelaşi şi în limbă şi în animă, căci în elu stă vieţia ţierei; româniseză pre aceşti Ciangăi, scapă-i de urâtulu nume, ce nu voru nici ei să-lu poarte, şi vei ave eterna recunoscinţia. Mesurile ce ar trebui să se ia suntu: mai întâiu îndesuirea scoleloru prin tote satele, cătunele şi fundăturile unguresci; copii luaţi cu vătăşielulu şi duşi la scola erna si vera, mai cu seama fetele, care devenindu mame şi voru înveţia copii românesce; şi alu doilea, pe la tote bisericile loru, aduşi preoţi dintre Românii din Transilvania, ca să le vorbească şi să le ceteasca românesce. Cându preotulu le va da binecuventarea în limba română, cându dascălu le va cânta românesce, şi cându mama va legăna copilulu si-i va dice: haidi, nani, puiulu mamei, resultatulu va fi dobânditu”. Polescu, Ioan - Limba ungurească în Moldova, “Amicul familiei”, IV. 2. 27., 1880, pag. 127
@@ursuletulvrancean7544 6.Romanii din Crisana? Ce e cu ei? Vrei sa spui ca romanii din Ardeal au avut scoli, ziare, companii teatrale, organizatii culturale si politice, pe cand cei din Crisana nu? Mai lasa-ma in pace! Deci Ungaria a interzis romanilor din Crisana sa aiba acelasi lucru ce aveau cei din Transilvania??? Asta o crezi doar tu! Ca nu erau atati cati au fost cei din Transilvania. Trebuie sa iti spun ceva ce nu stii. Nu in toata lumea sunteti multi. Erau locuri unde erati majoritari, si erau alte locuri unde nu! Si asta nu fiindca ati fi fost maghiarizati... Si in Budapesta sunt putini romani, dar nu fiindca au fost maghiarizati... Poate imi vii ca de aia sunt putini romani in Patagonia pentru ca au fost spaniolizati... Ia numeste-mi acele localitati in care romanii erau majoritari in Ungaria, dar au fost asimilati! Da-mi nume, si statistici cu numarul lor! Arata-mi statisticile demografice, care dovedesc ca in Crisana din Ungaria romanii au fost majoritari! Daca nu poti veni cu acestea, sa taci, si nu spune aici lucruri inventate! Ca se pare c a la asta te pricepi. 7.Here we go again. Vii cu 1848, eu am explicat despre ce era vorba, dar tu nu pricepi!!! Ce sa iti fac! Nu citesti articolele la care l-eam dat linkul, dar repeti ca un papagal aceleasi lucruri pe care le-ai spus, si le-am infirmat. Citeste in articolul in engleza a lui Katus László despre ce drepturi au primit romanii de la guvernaul maghiar in 1849, drepturi care l-eau fost promise deja in septembrie 1848, dar ei nu au vrut sa le accepte, fiindca conducatorii lor nu la drepturi visau ci la infiintarea Daco-Romaniei, unde ei doreau sa fie stapani. Asa ca prima data citeste ce ti-am scris si dupa aceea sa vorbesti! 8.Si spui ca drepturile despre care vorbesc le-au avut romanii doar in secolul XVIII? Din nou dai dovada de lipsa de respect pentru cel cu care vorbesti. Nu citesti ceea ce ti-am scris, si nici linkurile, dar scrii prostii. In articolele pe care ti le-am trimis, scrie clar ca tiparnitele, si scolile romanesti au fost infiintate in secolele XVI-XVII. Si tu imi vorbesti de secolul XVIII. La fel si cererea principilor transilvani ca in bisericile romanesti slujbele sa se tina in romana, au fost facute in secolele XVI-XVII. Ca deja in XVIII, nu exista prin cipat independent al Transilvaniei. Am impresia ca vorbesc cu radioul... Si daca vrem sa mergem mai inapoi in timp, iata si articole despre autonomiile romanesti din Transilvania, date de regii maghiari, si desfiintate, se pare de catre prietenii vostri, austriecii, ca dupa cucerirea Transilvaniei de catre ei, nu se mai aude nimic despre ele: adatbank.transindex.ro/html/alcim_pdf1160.pdf adatbank.transindex.ro/html/alcim_pdf1163.pdf Asa ca sute de ani de-a randul ati avut autonomie din partea regilor maghiari si principilor transilvani, iar voi ne injurati cand cerem si noi ceea ce v-am dat. 9.Legat de politica maghiara fata de romani in Ardealul de Nord, iti trimit acest articol: prominoritate.hu/wp-content/uploads/2019/05/Osz-Benko.pdf Aici scrie foarte clar ca ceea ce spui, nu e adevarat. Cu toate ca in Romania mare dupa 1920, aproape toate scolile maghiare au fost desfiintate, universitatea maghiara din Cluj romanizata, pe cand in 1918, in Transilvania si celelalte teritorii unde locuiau romani, existau 2300 de scoli, 3 scoli civice, 5 licee si 8 institute pedagogice romanesti, precum si o catedra de romanologie la Budapesta. Statul roman cand a preluat Transilvania, nu a fost absolut de loc impresionata de sistemul educational romanesc din Transilvania, si a inceput imediat desfiintarea sistemului educational maghiar. Dupa 1940, cand Ungaria a primit inapoi Transilvania de Nord, romanii aveau 1345 de scoli, unde invatau romaneste, maghiara fiindu-le predata ca limba straina, nu ca acum in Romania, unde limba romana este predata copiilor maghiari ca limba materna, nefiind manuale separate, care sa aibe in vedere faptul ca limba maternba a copiilor maghiari nu este romana. Cele 4 licee romanesti din Ardealul de Nord si dupa 1940, si-au putut continua activitatea fara a fi inchise sau maghiarizate! Mai mult, ministrul educatiei ungar in 1940, a cerut ca si in scolile maghiare din Transilvania de Nord romana sa fie invatata obligatoriu!!! DECI, DOMNUL MEU, IN UNGARIA LUI HORTHY MAGHIARILOR LE ERA PREDATA ROMANA, PE CAND ASTAZI ROMANII URLA CA DESCREIERATII, CA NU VOR SA INVETE MAGHIARA (cu toate ca nu le-a cerut nimeni ac est lucru...). Legat de ziarele romanesti din Transilvania de Nord. Iata aici ziarele si revistele romanesti generale (deci nu locale, ci cele care ajungeau la toti) din Ardealul de Nord: Tribuna Ardealului, Saptamana, Curierul Crestin, iar din 1942 apare o noua revista cu titlul Viata Ilustrata. Deci nu ca s-ar fi inchis ziare, reviste, ci numarul lor a crescut... Halal asuprire... Deci ti-am infirmat si aceste alegati... Asa ca nu va suntem datori cu nimic.
Glogowatz!Numai daca punea intradevaratelea de respect !Ce fel de bunavoirea a romanilor?De atat bunavoire sau evaporat!Ce demonstreza tabliata ca cine sunt stapanii binevoitori care au epurat etnic prin ,CAP,nationalizare,sarcirea si deportarea nemtilor ?Cine pleaca unde traieste liber si bogat ?Iauzi smecherii astia iara ne cred prosti si induc in eroare pe starini!Ca si in multe late parti!La castelul Bran e scris ca brasovenii au construit dar nu care brasoveni,adica sasii!....etc.,...Na asa se falsifica in continuare peste tot istoria in spiritul vecilor stapani frustrati care vor sa demonstreze marinimia si majoritatea lor,desi istoria demonstreza exact inversul !Romania legionara ,ortodoxa e in floare in frunte cu un ienicer Ionanus,care ca fost minoritar isi bate joc de maghiari in spiritul sa moara si capra vecinului!
Romania niciodata nu a putut si nu va putea (max pute ceva) inpiedica pe maghiari sa devina a natie cu succese in toate privintele. Tara asta nu merita valorile venite din diversitati.
Dar România nu vrea să împiedice succesele maghiarilor prietene, este cam invers, la toate jafurile comise de politicienii din România în ultimii 30 de ani, reprezentanții maghiarilor au luat parte din plin fiind părtași și aliați cu toate guvernele care s-au perindat pe la putere (pute ceva). Voi cei,, sufocați de opresiunea"românilor, v-ați făcut părtași prin reprezentanții voștri, la situația dezastruoasă a acestei țări. Voi care aveți o formațiune politică care a făcut parte din guvernele mafiote care au dus economia României la dezastru, aveți curajul să spuneți că românii se,, opun succeselor maghiarilor "?Și apropos, câte valori venite din diversitatea maghiară și-au depus efortul la dezvoltarea acestei țări, care este și a maghiarilor, că la distrugere sunt destule.
From Edward Crankshaw's book, _The Fall of the House of Habsburg_ (Viking Press, New York, 1963):
(page 203).
🇷🇴 Simt sângele de român îmi curge în vene. Văd în lemn cioplite atâtea semne
În privelistea de pe Caraiman
Parcă-l văd pe Mihai Viteazul călare pe un cal.
Îl simt când ies din București e in lutul din casele bătrânești în povești.
E în focul din cuptor e in vinul de pe masă vorbele din folclor.
Îmbracati la costume își număra RON-ii dar noi știm: de la țară vin și domnii
Sunt cel mai român dintre pământeni sunt ca acasă între maramureseni
Vesel lânga olteni liniștit cu ardeleni puțin amețit când mai stau cu moldoveni
Drace dă-ne pace știi că orice-ar fi sângele apă nu se face! 🇷🇴
Harta etnografica a Imperiului Austro-Ungar din 1910 spune mai mult decât orice cuvinte. In toate zonele desprinse de imperiu maghiarii erau / sunt minoritari. Istoria a validat demografia & dreptul la autodeterminare a naționalităților din fostul imperiu, la fel a fost și în cazul dezintegrarii imperiului sovietic. Restul e folclor. O zi faina din Ardeal
Ai impresia ca maghairii au fost vreodata sau sunt majoritari in Ardeal?
@@zb1065 Pai asta e si ideea dobitocule, cei care castiga razboiul au mai multe avantaje si drepturi la masa de negocieri decat cei care au pierdut. Evident ca principiul nationalitatilor nu a fost aplicat la fel si in Ungaria sau alte state. Greu e sa judeci.
@@ionpopescu3887 Au fost
Poți uita și pe harta etnografică a României de astăzi. Vezi gaura in mijlocul țării?
E mult dublu standard in memoria colectiva romaneasca. Solutia aleasa de mine a fost sa merg in Valea Timocului, in Herta si Cernauti, in Basarabia, in Chitigahaza/Ketgyhaz langa Jula/Gyula, in Istria unde se vorbeste romana de secol 17 si sa vorbesc cu romanii de acolo. Sa le vad scolile si steagurile romanesti. Si sa ma bucur si sa ma intreb: de ce nu pot face altii la fel in Romania?
Iar a doua problema: majoritatea romanilor nationalisti vorbesc fara a fi din Transilvania si fara a avea vecini unguri/sasi. Daca mergi intr-o biserica reformata, intr-un restaurant maghiar, la schi in Madaras sau daca iei de la benzinaria MOL revista Stil si elan/Stilus es Lendulet poti invata ceva despre maghiara/maghiari si intelegi ca aici este si casa lor.
Succes in convietuire/Sok sikkert!
Conflictul latent între cele două nații a fost,este și va fi subiect predilect manipulator al mafiei securiste. De ambele părți sunt destui naivi care pun botul la așa ceva !
@@adalbertsimon1782 Iar daca ei nu se joaca de-a Attila si Arpad, civilizatorii Pannoniei care dormeau prin yurt-uri, atunci ar fi si mai bine.
Respect Domnule Sabin!
Ma Sabine, daca nu iti place România, poti mere in Panonia!
Pai el acolo locuieste prostule in panonia transilvaniei, unde sa mearga in Oltenia?
Mare respect.
D-le Gherman,o,idee a,s adāuga sí eu la ideea cu Trianonul sí marile puteri: ce au fācut popoarele eliberate? Nici dupā100 de ani cehii nu s-au rābdat cu slovacii, sârbilor li s-a luat Kosovo, cu croatii s-au rāzboit ,sute sí sute de morti peste tot durere si amintiri .E pācat cā cei care ar trebui sā ne cunducā tinând cont si de firescul vietii sunt miopi pentru asta.Si dupā 100 de ani.Sau asa sí vor.Iar patriotii mai bine fāceau ceva pentru binele tārii , sā zicem,adunau hārtiile,sí spuneau un Tatāl nostru pt cei 100 de ani de exemplu.
BRAVO DLE GHERMAN
instablaster.
Tot respectul Sabin 👍
Cam asa ar trebui:
Primul ministru slovac Igor Matovic și miniștrii săi vor organiza o adunare în Castelul Bratislava cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Pacea de la Trianon, la 2 iunie, la care au fost invitați 100 de persoane publice maghiare din Slovacia. Invitația numește întâlnirea o întâlnire prietenoasă și are următorul motto:
„Trecutul nu a fost scris de noi, dar viitorul este în mâinile noastre”.
Bányai Miklós Dar i-a spune, in Slovacia e vreun Kelemen Hunor care sa provoace romanii prin declaratii nesimtite si pline de aroganta? In Slovacia se plimba ministri Ungariei ca la ei acasa facand tot felul de intanliri incitatoare, cum se intampla in Romania? Nicio alta natie nu v-ar permite obrazniciile pe care vi le permit romanii. Ar trebui sa va intrebati conationalii de prin Serbia si Slovacia cam cum le sunt tratate obrazniciile si obraznicaturile lor?
@@ionpopescu3887 Dar i-a spune ma xenofobule daca ministrul roman "se plimba" in Basarabia sau in Republica Moldova, ocupinduse de minoritatea romana este o obraznicie?! Da?! Chiar? Numai oamenii inculti care traiesc in trecut vorbesc asa. Este foarte clar ca maghiarii din Romania nu prezinta nici un fel de "pericol" pentru Romania. Sunteti manipulati la maxim de statul si politica post-comunista (si securista) care are o singura agenda: crearea de tensiune inter-etnica. Este bazata pe teoria nazist-legionarista creata de fostul legionar Constantin Dragan. In primul rind ar trebui sa va scapati de securistii care conduc (din umbra) politica romana si dupa 1989 si va ocupati mai bine de ECONOMIE si de un sistem de educatie care nu se bazeaza pe xenofobie, pe crearea de "dusmani" ci pe diversitatea culturala pentru ca acum traiti in trecut, intr-un mediu primitiv-balcanic. Asa va vede toata Europa si toata lumea civilizata.. Stiu din experienta: am trait si lucrat in multe tari vestice in Europa si inclusiv in America si au o parere foarte proasta despre romani. Deci nu maghiarii sunt "problema" Romaniei ci lipsa de educatie si siutatia jalnica a economiei si coruptia. Pina cind acestea nu sunt puse la punct statul securist va poate manipula cu usurinta cu xenofobie, cu creare de "dusmani", doar sa abata atentia de la problemele adevarate!
@@_monoman "mah" puisor, vezi ca nu stapanesti sensul cuvintelor. In primul rand ai fi putut sa intelegi ca eu nu consider ca maghiarii, secuii, turcii, tatarii, germanii, tiganii, evreii etc ce traiesc in Romania ar fi altceva decat mine, adica cetateni romani. In al doilea rand, eu nu militez pentru autoizolare, (autonomie de tinut secuiesc, cum ii spuneti voi). Voi sunteti cei ce nu puteti manca paine facuta de srilank-ezi, nu eu, nu restul cetatenilor romani. Voi reguzati sa invatati limba oficiala a tarii, nu restul romanilor asa ca filtteaza-ti vorbele cu creierul inainte de a te face de bacanie. Restul comentariului tau nu merita niciun comentariu pt ca este complet lipsit de substanta.
@@falxus9962 Si??! Chiar daca in Basarabia sunt romanii majoritari nu mai apartine de Romania, nu?! Si atunci (pentru mine) si pentru oamenii civilizati nu e o problema daca ministrul roman merge acolo "sa se plimbe" si sa se intereseze de natiunea lui. Si cine e "sovin"?! Eu, sau incultii xenofobi ca tine care spun "boszgori" peste tot... Ipocritule dacopat.. :)
@@ionpopescu3887
Scriu din nou. Deci: "Puisor" sa-i spui la sotia ta..daca ai. Dai dovada de un om increzut / primitiv - balcanic. Si de unde stii cine sunt eu, de ai scris "voi"... Adica cine?! Nu am scris niciunde ca sunt maghiar, evreu, tigan, etc. Deci iarasi ai dat dovada de o prejudecata primitiva.. C'est bon.. Sunt un european in secolul 21 si nu in secolul 15 ca si voi xenofobii. Al doilea la mina: nu sustin nici o "rupere de tara", dar sustin o autonomie financiara / culturala oricand! Banii care se fac in Transilvania, Moldova, Banat, etc sunt furate de guvernul super-centralizat de la Bucuresti. Adica din 100 de lei doar 5 sau max 10 lei vin inapoi. Si atunci cum i-ti dezvolti regiunea, cum i-ti construiesti autostrazi, spitale, etc. pentru ca este evident ca Bucurest NU va construieste nimic in Ardeal, Moldova..doar promisiuni goale! Ai mai scris: "Restul comentariului tau nu merita niciun comentariu pt ca este complet lipsit de substanta"- Eu cred ca te simti cu musca pe caciula din acest punct de vedere. Peace..
Interesant ca aduci aminte de Trianon, dar nu explici cum s-a ajuns la acest tratat recunoscut de toate statele de atunci ale Europei, inclusiv de Ungaria...Si da, este bine ca fiecare natiune sa nu cada in nationalism si sovinism(sovinism care este exacerbat in Ungaria din totdeauna...), vecinii sa recunoasca statornicia granitelor si da, inca o data o scriu, respectarea minoritatilor intr-un stat national si unitar.
Tratatul nu a fost semnat de toate tarile Europei. Rusia, nincs pina azi nu a recunoscuto, SUA a semnat dar nu a ratificat. Ungaria a fost fortata sa o semneze.
@@2004dec5 Ungaria a semnat Tratatul de Pace în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar care a fost învins în Primul Război Mondial.
Acest "ce tie iti place, altuia nu-i face" ar trebui sa tina cont si americanii cand sarbatoresc ziua nationala??? :)))))))
FELICITARI!!!
Promovati iubirea de tara nu bolovanii din Tg.Mures 90.
Ghermane, te dai cultural! Canta-ne "az a sep, az a sep!" Kennedy a spus: "NU intreba ce face tara pt tine, intreaba-te ce faci tu pt tara" Care-i paritatea forint-leu??
Bună seara domnule Sabin Gherman, apreciez emisiunile dumneavoastră dar am o întrebare,de ce refuzați un live cu Mario Mocan liderul grupului Diaspora unită,ar fi interesant un dialog cu românii din diaspora, mulțumesc anticipat!
ce sa zica Mario? domnul Gherman nu e implicat in politica
Mihu Sorin nu e vorba de refuz, dar trebuie sa luați seama ca am zilnic emisiune la tv, seara, iar înainte de emisiune am și live-urile mele de pe Facebook. In Weekend de obicei fug la țara, la părinți. Cam astea îmi sunt prioritățile acum
@@SabinGhermanOficial ai emisiune ? Inca iti mai plateste Budapesta mizeria asta de emisiune? Emisiune are Banciu , tu esti doar un politruc al Budapestei , subinginereeee . Poate ne arati diploma aia de filolog cu care ai mintit toatta lumea de 30 de ani . Farsorule.
Diversiunea incertitudinea si tot timpul incercarii de a ascunde adevarul prin metode tip;- ligislatie de stat si secretizare, tot, tot timpul si din toate timpurile creaza,haos,neincredere in institutiile de ordine ale statului,mistificarea,necunoasterea istoriei si dezbinarea intre comunitati sociale,chiar familiale, cu toate ca, toate acestea au caracter social- public, ce ne fac nepregatiti,neinformati,fara a stii cine suntem si unde o sa ajungem.Pina la urma ce este,nu cine este ,,statul,,si care este rolul lui?!Dar,cred ca toti stiti cine-i ,,statul,,sau ,,statele,,si ce vor de la majoritatea oamenilor de rind(supunerea,subjugarea,sclavia,mai nou,zombificarea);-intrebarea este,cit m-ai suportam aceste orinduiri incerte si injuste?!De aici,i-mi place cintecul,restul,poate fii mistificare si,,secret de stat,,!Rusii nu iarta,nemtii la fel de aceea azi culegem roadele comportamentului istoric!Vedeti genealogia conducatorilor dupa al II lea razboi,arborele lor,genealogic si bibliografia lor si ve-ti intelege adevarata istorie moderna si conteporana dar,documentativa fiindca merita ,macar sa stim cine am fost si cine suntem,viitorul tot de noi depinde daca chiar ne intereseaza,daca nu,nu!Luati aminte ;,,Istoria proscrisa,,!
Multe felicitari...bafta
Orice individ de buna credinta ,ar trebui sa aprecieze informatiile prezentate fara patima politica,dar noi ce facem,murdarim cu balele noastre omul care are alte pareri.
!
Germán elvtárs, esti un mare diletant !
Multumiri
Transilvania ,un teritoriu luat de la români pentru cateva sute bune de ani, iar apoi recuperat de români. La Trinanon s-a facut pur si simplu dreptate. Românii au fost persecutati secole de unguri la ei acasa in Ardeal. Nu uitati ca primul recensamant in Ardeal s-a facut la 1310 si de atunci s-au tot facut pana in secolul XX. De fiecare data românii au avut o majoritatate lejera in Ardeal, constant au reprezentat 70 % din populatie. Deci aniversarea Trianonului este o sarbatoare, si nu ne e rusine sa o sarbatorim. S-a facut dreptate dupa secole de umilinte !
Nu prea am auzit tampenie mai mare. Esti un nemernic, cu zero cunostinte.
@@xx_glitch_xx6195 esti prost cu P mare. Vino cu argumente nu arunca cu gunoi.
Doamne dai minte la cine nu are mai cititi carti de istorie scrisa si de straini si daca puneti unu linga altul va dati seama ca sint scrise multe falsuri si minciuni sau sint trecute numai ce ii place unora sau altora daca cititi istorie scrisa de istorici straini veti constata ca romani nici nu au existat in transilvania adica maghiari apar in transilvania in secolul 10,13 iar acum 1000 de ani iar walahia apare in secolul 14 in anul 1384 cu citiva ani dupa apare si moldova ,walahia va primi denumirea de Tara Romineasca cum apar romani in transilvania ca slugi ,sclavi dupa un secol fug din moldova de sub sclavie
@@SandorFarkas-zi9sx ce prostii spui
Statul scoate la vânzare resurse de petrol și gaze
ANRM va publica, până la sfârșitul acestei luni, anunțul privind scoaterea la concesiune a 22 de perimetre de uscat bogate în hidrocarburi, runda XI de acest tip, așteptată de ani de zile de investitorii dindomeniu, potrivit unor surse din piață. Anunțul privind vânzarea rezervelor de gaz și petrol din aceste perimetre va apărea în Jurnalul UE și în Wall Street Journal. Sursele susțin că momentul nu este cel mai bun acum, dat fiind situația din piața petrolului, unde cotațiile s-au prăbușit, dar, pe de altă parte, licitația fusese amânată timp de aproape 5 ani
Dl. Sabin, România și-a recuperat teritoriile cu ocazia tratatului de la Trianon. Dezamăgirea este că corupția de la București nu ne dă nimic bun, ar fi bună un pic de autonomie, dar nu pe criterii etnice.
"și-a recuperat teritoriile cu ocazia tratatului de la Trianon" :-)))))))))))))))))) idiotule
@Flav C România și-a trădat aliații de șase ori în șaizeci de ani
1. În timpul războaielor balcanice, România și-a trădat aliatul principal, Bulgaria și, ca recompensă, a obținut trei mii de kilometri pătrați de pământ de la fostul său aliat, Bulgaria.
2. A ignorat tratatul de neutralitate cu Monarhia ungară austriacă și, când a considerat că puterile aliate au o șansă mai bună de victorie, a încheiat un tratat secret cu puterile Antantei și a atacat Ungaria în 1916.
3. A încălcat Alianța Alianței cu Puterile și a făcut pace cu Puterile Centrale (București)
4. A încălcat pacea de la București și a atacat Ungaria după prăbușirea Monarhiei.
5. El a trădat puterile aliate, și de partea lui Hitler, când steaua sa se ridica. Prin urmare, în 1940 a revenit Transilvania în Ungaria.
6. Când Hitler a pierdut, România a trădat puterile Axei, a trecut la Aliați și, prin urmare, a primit din nou Transilvania drept recompensă.
Dl. Miloș, ce părere aveți dv, despre crimele din 1940, de la Ip, Trăznea, Nușfalău, când civilii români au fost trecuți prin baioneta, inclusiv femei gravide, de către soldații unguri, instigați de către civili maghiari, care erau consăteni cu victimele, care ar fi trebuit să-i protejeze?
@@2004dec5 1.Romania nu era aliata doar a Bulgariei și a atacat-o când aceasta și-a atacat propriile state aliate, care erau și ale României, Serbia și Grecia. Deci bulgarii au fost cei care au încălcat înțelegerea.
2.Romania ca toate statele care doreau să-și unifice teritoriile istorice populate de români, s-a aliat cu tripla înțelegere (Antanta) la insistențele acestora, pentru că după victoria lui Hindemburg la Tannenberg contra rușilor, nu mai făceau față puterilor centrale pe frontul de vest și aveau neapărat nevoie de noi aliați. România a întrat în război cu trei condiții acceptate
de Antanta:
1.Unirea Transilvaniei cu România.
2.Furnizarea de armament și materiale de război moderne.
3.Deschiderea unui front în Grecia la Salonic, pentru a-i ține ocupați pe bulgari și pe aliații lor, armata germană condusă de von Mackensen și contingente ale armatei otomane. După ce au acceptat aceste condiții,, bravii "noștri aliați ne-au lăsat singuri uitând de promisiunile făcute. Ca urmare a nerespectării acestei neînțelegeri România a fost nevoita să ceară armistițiu. Deci unde este trădarea?
3.Când o țară semnează un armistițiu, nu înseamnă neapărat că acesta va fi respectat în etern, pentru că astfel nu ar mai exista războaie, deci România nu este o excepție, toți o fac pentru propriile interese.
4 România, după trimiterea misiunii militare franceze și a armamentului cerut în precedența, la insistentele acelorași aliați,, trădați ", declară din nou război puterilor centrale, nimic nou sub soare, au făcut-o și o vor face și alții până acum și de-acum încolo.
5.În 1918 armata Ungariei lui Bela Kun, nou instalat la putere, a atacat prima continentele armatei românilor transilvăneni demobilizați din fosta armată a Imperiului austro-ungar. Pentru acest motiv și la cererea acelorași aliați,, trădați ", România atacă armata ungară, ocupă Budapesta, alungă regimul bolșevic a lui Kun și se retrage fără a anexa vreun teritoriu, deci unde ar fi trădarea?
6.În al doilea război mondial România a fost silită să se alieze cu Germania, după ce Ungaria și Bulgaria sau aliat cu ei și după căderea Iugoslaviei considerată un stat prieten și a aliaților occidentali Franța și Marea Britanie care deși oferiseră garanții de apărare Poloniei și României, n-au făcut absolut nimic când Polonia a fost atacată mișelește de Germania și UNIUNEA Sovietică. Deci vrând nevrând România a fost silită să se alieze cu Germania care prin pactul Ribentropp Molotov și prin dictatul de la Viena trădează interesele unui stat care semnase cu ei o alianță militară și economică. La 23 August1944 după aceste trădări, plus faptul că nemții au refuzat livrarea de armament și echipament militar pe care-l promisese și care a dus la foarte mari pierderi de ostași români pe frontul de Est, România era mai mult decât îndreptățită să iasă dintr-o alianță care o tradase pentru propriile interese meschine. În concluzie, deși propaganda de defăimare a României și românilor,, trădători "folosită de unii ca tine, cărora le este comodă pentru propriile interese persistă, poate fi demontată și în plus n-are credibilitate. Așadar exemplele date de tine le poți întâlni în istorie cu sutele și orice stat indiferent de alianță, nu poate să riște dezintegrarea teritorială și interesele propriei națiuni de dragul unui Hitler, Stalin sau oricărui aventurier hotărât să,, cucerească "lumea îmbătat de propria-i,, glorie".
În prezent, două treimi din teritoriul românesc se află pe la vecini . Nu compara românii, popor statornic, cu toți aventurierii și migratorii care s-au perindat pe la noi !
Te macină Ardealul și pe tine recunoaște adevărul despre tratatul de la Trianon
Foarte bine punctat.
Köszönöm / Thank you!
Esti un sovin mascat d-le Gherman , fereasca-te Dumnezeu de un nou Trianon !
Doare rau,mai putin teren de jefuit.
Buna ziua dle Gherman. Am prins emisinea pe f.b. Nu -mi place Y T. Mi am creat cont. Sper sa ramaneti pe f. b. Mai postati pe f.b sau ramaneti doar pe YT?
Cred ca suntem de aceeasi parte a baricadei
E bine sa vorbim si de asa ceva.Cu riscu ca ungurasi sa se supere.
Buna seara
Bravo!
Oare ce se intimpla cu monumentul uniri cioplit in China ptr 1 milion de bani si care zace p i gospodaria unui bine.voitor in loc sa fie la locul destinat,Arad cred Nu sa sarbatorit ca lumea nici centenarul plebismcitului dela Alba Iulia - Acum cine ce vrea sa recupereze?,lipsa de consecveta ascunderea nestiintei imaginea favorabila tampeniei ;istoria este o pagina scrisa prezentul se scrie iar viitorul este o pagina goala : apucati va de scris oameni buni Atat Latzi Timisoara 😇
Domnule Gherman. Sănătate. Dacă vă puteam multiplica de 19 milioane ori, ar fi Romania țară exemplară pentru lumea întreagă.
István Szász nem marad ez minden igy
Ieri premierul Slovaciei, intr-o postare Facebook, si-a cerut scuze de la maghiari care au avut de suferit din cauza ca "nu au dorit sa se desparta de limba lor natala". Totodata a c erut intelegere de la maghiari daca simte in acelasi fel pentru slovacii care au avut de suferit din cauza aceluiasi lucru inainte de Trianon.
Intrebarea mea este cand vom auzi ceva asemanator de la vreun presedinte sau prim ministru roman?
Premierul slovac și-a cerut scuze pentru masacrul cehoslovacilor după cel de-al doilea război mondial când au ucis mii de maghiari și pe alții i-au alungat peste graniță în Ungaria. România nu a făcut astfel de masacre, deși maghiarii emigrați în America au susținut astfel de minciuni pentru a discredita România în opinia populară americană. Și nu înțeleg de ce voi pretindeți scuze de la statul român care vă acordă toate drepturile pe care le au majoritarii și celelalte etnii? A cerut cumva Ungaria scuze românilor transilvăneni pe care nici măcar nu-i recunoștea ca etnie, nu ca populație? Și-a cerut cumva scuze pentru miile de iobagi români uciși de armatele grofilor maghiari când n-au mai putut răbda robia și s-au răsculat? Și-a cerut vreodată Ungaria scuze pentru crimele și deportarile regimului hortyst, după ocuparea Transilvaniei de nord în 1940? A! Dar stai, că alea sunt doar,, minciuni și propagandă " făcute de,, valahi cum vă place vouă să spuneți. Dacă trăiești în România, trebuie să cunoști proverbul acela,, Cu ce monedă dai, cu aceeași monedă primești".
@@ursuletulvrancean7544 1. Domnule nu stiu ce ai inventat aici. Este destul ca sa apesi, pe butonul "traduce" de pe facebook, si iti da traducerea textului in ce limba vrei. Apasa pe butonul "traduce" a facebookului, si vei putea citi textul tradus. Acesta e: "Bună ziua dragi prieteni
Se apropie miezul nopții unei zile semnificative... și cer să vorbesc cu maghiarii care trăiesc în Slovacia.
Timp de 100 de ani, politicienii slovaci obișnuiau să păstreze tăcerea la aniversarea Tratatului de Pace de la Trian Unii din frică, alții din a fi ignorați. Mi s-a părut slab, așa că am decis să invit marți 100 personalități importante ale comunității maghiare din Slovacia la Castelul Bratislava.
A fost o întâlnire plăcută numită " Nu am scris trecutul, avem viitorul în mâinile noastre." cu singurul scop - acela de a exprima respectul, recunoștința și înțelegerea față de cetățenii țării noastre de naționalitate maghiară.
Mi s-a părut important în ajunul unei zile atât de semnificative în numele guvernului pe care îl conduc, să simțim acestor oameni că nu vrem să aruncăm greșeli dintr-o parte sau alta. Mi s-a părut important să transmitem un semnal că nu suntem dușmani, că suntem frați apropiați, chiar dacă mamele ne-au învățat să vorbim altă limbă.
... și cred că a fost destul de bine. Am simțit bucuria care a fost prezentă printre oamenii prezenți. Am simțit speranța atârnând în aer. Am simțit un fel de exagerare că nu se așteptau la un asemenea gest... Și m-am bucurat foarte mult.
... Întregul eveniment a fost deranjat de un gest atent pregătit. Membrii invitați ai Președinției SMK au decis să abuzeze de invitația solemnă de a-și reîncălca pasiunile naționale și mi-au prezentat "cerințele" lor izbitor de asemănătoare cu vremurile în care am vrut să pun punct cu această acțiune. Absurd.
Kedves barátaim, dragi prieteni cărora le pasă sincer de coexistența pașnică Slovacia-maghiară în Slovacia - vreau să-mi cer scuze sincer pentru toate relele pe care le-ați experimentat în viața voastră în legătură cu refuzul de a renunța la limba maternă. Totodată, vă rog să-i înțelegeți pe acei slovaci din trecut, care au suferit din aceleași motive mai ales în a doua jumătate a secolului al XX-lea în Ungaria.
Nu noi am scris trecutul, viitorul este în mâinile noastre. Să pășim, așadar, în vremurile următoare împreună, unul lângă altul, fiecare cu limba mamei sale. Să construim un loc frumos din Slovacia pentru noi toți - slovacii, unguri, romi sau ruteni. Haideți să construim Slovacia împreună unde vom fi fericiți să trăim cu toții.
Al tău, Igor Matovič, premierul temporar al Pământului frumos în inima Europei - Slovacia
Ps. Să privim înainte, de la priviri constante înapoi, doar gâtul doare inutil,)"
Unde scrie despre ceea ce ai scris aici? NU! Isi cere scuze pentru cele facute de statul slovac, dupa 1989 incoace. Fiindca vorbeste despre cei care au fost supusi la discriminari in viata lor. Deci nu despre stramosii lor.
Deci nu mistifica aici domnule. Apropos. C e legatura are republica maghiara legata de ceea ce a facut Monarhia Austro Ungara cu romanii? Am putea insa vorbi despre asta, dar nu lungesc aici aceasta chestie. Citeste aici: necenzuratmm.ro/opiniuni/51478-romanii-sub-unguri.html?fbclid=IwAR20U-a3Gzo-5xcErdHgHY97PIvqEzf_b1NNDQFkc5D5a3oQrTIDn3Z-Zqo, www.neuerweg.ro/asuprirea-romanilor-din-transilvania-inainte-de-1918/. Din toate acestea reiese, ca majoritatea acuzatiilor si calomniilor din manualelel de istorie romanesti, despre barbarul "fino-tatarul cu cap de cane" (La arme! - Eminescu) asupritor sunt in mare parte minciuni.
2. Interesant este ca manualele voastre atat de pline de descierea "impilarii milenare", nu amintesc despre prima scoala romaneasca de la Brasov, de la cartile romanesti tiparite la tipografia principelui maghiar al Transilvaniei de la Alba Iulia, si nici de zecile de scoli romanesti fondate de principesa Lórántffy Zsuzsanna, si nic i de autonomiile romanesti din Tara Fagarasului, Chiar, Hateg sau Banat, si nici de faptul ca in "asupritoarea" Monarhie Austro-Ungara erau mai multe scoli romanesti pe cap de locuitor (unde nu se invata limba maghiara), decat in Regat, erau zeci de ziare romanesti, zeci de trupe de teatru, organizatii culturale, un partid romanesc in parlament, si o banca romaneasca, Albina, la Sibiu! Ce sa mai vorbesc despre inscriptii de pe carti postale, cladiri, documente oficiale in romana, cu care ra plina Transilvania. Cum nu ii recunostea ca etnie? Nu ii recunostea ca etnie dar aveau un partid romanesc in parlament? Ceea ce spui, e minciuna ó, domnule. Daca nu esti etnie, cum de ai partid national in parlament??? Si pot sa te intreb, ce aveau fata de asta ceangaii maghiari din Moldova???? NIMIC!!!!!! De aceea majoritatea lor a fost romanizata, pe cand numarul romanilor din Ardeal a crescut vertiginos! Asa ca lasa-ma cu acuzatile astea, si uita-te in ograda ta.
3. Ca Romania nu a facut lucruri oribile impotriva maghiarilor? Am aratat ca spusele premierului slovac nu au de a face cu deportarile, masacrele sau alte chestii. Dar to trebui sa arat ca nu spui adevarul, legat de faptul ca romanii nu au facut nimic rau. Ai auzit de Tarcaia? Ai auzit de masacrul de la Cluj a trupelor romanesti in 1919, impotriva barbatilor, femeilor, copiilor care demonstrau pentru respectarea principiilor wilsoniene, omorand 17 oameni? Ai auzit de masacrele garzilor Maniu din 1944-45 din zeci de sate maghiare din Ardeal? Ai auzit de lagarele de la Feldioara, Focsani, canalul Dunare-Marea Neagra, unde au fost dusi oameni doar pe baza faptului ca erau maghiari sau germani, si au murit de boli, foamete si chin? Pun pariu ca nu ai auzit, sau te prefaci ca nu ai auzit...
4. Rascoala iobagilor romani impotriva "grofilor maghiari". Interesant este ca in 1907 masacrul trupelor romanesti efectuate impotriva taranilor romani (ultima rascoala taraneasca a Europei), nu erau pentru a omora tarani rasculati impotriva maghiarilor, ci impotriva "grofilor romani". Interesant e ca mii de tarani romani au fugit din Moldova si Muntenia pentru a scapa de oprimarea boierilor romani, fugind sub "grofii unguri" din Transilvania. Se stie foarte bine ca rascoalele lui Horea si a lui Avram Iancu nu aveau cauzele principale drept "oprimarea" (interesant e ca multi romani erau tot "grofi", deci nobilimea nu era pe baze etnice, si ca romanilor ar fi fost interzis sa se imbogateasca), ci mai ales, politica de divide et impera austriaca, care le promitea marea cu sarea "Romania Mare". In 1848 dupa ce iobagia a fost desfiintata, si dupa ce, in septembrie guvernul maghiar le-a promis drepturi fara pereche in Europa, de care chiar si maghiarii de azi din Transilvania ar fi invidiosi, romanii au ales in octombrie, sa se rascoale, ca sa primeasca Ardealul in stapanire. epa.oszk.hu/00400/00463/00005/pdf/152_katus.pdf Iata si banii revolutiei maghiare, numiti Kossuth bankó (bancnota Kossuth), cu inscriptii maghiare-germane-croate-slovace si romanesti (cu caractere chirilice): mandadb.hu/common/file-servlet/document/334969/default/doc_url/2008302114.JPG Deci nu era vorba de asuprire de "nesuportat", chiar atunci cand li se promiteau cele mai importante drepturi, ci de planul luarii in stapanire a Ardealului.
@@szalard Românii transilvăneni au trăit sub stăpânire maghiară și austriacă timp de 1000 de ani, libertățile de care pomenești le-au avut abia în secolul al optsprezecelea. Și de ce mă rog, se răsculau românii pe timpul lui Horea că după cum spui dumneata, huzureau de bine? Sau câți,, grofi români "existau în Transilvania? Ce legătură are răscoala țăranilor din Moldova și Muntenia cu Transilvania? De ce românii din Transilvania au trebuit să-și schimbe până și religia, devenind greco-catolici, pentru a câștiga acele drepturi de care pomeneai? Și nu românii din regat au făcut acele invenții cu împilarea milenară, acestea sunt cele povestite de românii ardeleni din generație în generație. Și încă ceva, nimeni nu neagă că ar fi fost făcute represalii de armata română, dar nu au făcut masacre și deportari pentru a curăța etnic Ardealul, deși au avut ocazia a două mari războaie, plus cel din 1918 - 1919,dar Ungaria a făcut aceasta după ce a căpătat Transilvania de Nord prin dictatul de la Viena.Ceangaii au fost romanizați forțat? Păi întreabă-i pe ei dacă i-a forțat cineva să se romanizeze. Dar românii din Crișana actuala regiune a Ungariei, unde au dispăru?Din câteva sute de mii de români, au mai rămas câteva zeci de mii, cum îți explici asta?Apropos de revolte, dacă românii se bucurau de așa multe privilegii și libertăți sub dominația austroungarică, de ce maghiarii s-au revoltat la 1848?Că nu rezultă că erau discriminați sau lipsiți de drepturi,ba chiar își împărțeau puterea cu austriecii în detrimentul celorlalte popoare ocupate? La cât de marinimoasă a fost Maria Tereza și Iosif al doilea cum spunea și Sabin Gherman, de ce oare au pus-o maghiarii de o revoluție? Așa că nu mai amesteca merele cu perele că istoria se învață, nu se impune și nu se interpretează de fiecare după bunul plac.
@@ursuletulvrancean7544
1. Ce legatura are "asuprirea" romanilor inexistenta, cel putin din punct de vedere national, cu cele intamplate in anii de dupa 1990? Dar chiar daca maghiarii ar fi supus romanii la o asuprire de nedescris, nici atunci nu ar avea dreptul Romanii ca tine sau ca altii, sa spuna: "voi ne-ati oprimat, acum e randul nostru sa oprimam". Pentru ca eu nu sunt raspunzator de cea ce au facut facut oameni din neamul meu acum 100 de ani. Aceasta chestie cu "platesti pentru faptele stramosilor tai", ai citit-o poate in Vechiul Testament, insa Noul Testament spune altceva: sa ierti si ce i s-a facut tie... Te sfatuiesc deci sa citesti si Noul testament... Dupa parerea dumitale dace eu am violat o femeie, atunci fiica mea ar trebui violata? Ca asta reiese din filosofia asta antico-medievala.
2. Deci lasa-ma cu Horea . Dar totusi, trebuie sa te corectez, fiindca argumentele dumitale arata necunoasterea istoriei. Atat rascoala lui Horea, cat si cea a lui Avram Iancu au fost alimentate de politica de "divide et impera", care, prin atatarea urii impotriva maghiarilor in romani cat si in sarbi, le asigura linistea lor, facandu-i ca romanii si maghiarii sa se lupte cu ei, in loc sa lupte comun impotriva lor, a Habsburgilor. Asa au facut si in 1846, in timpul revolutiei polonezilor din Galitia, rasculand impotriva lor ucrainenii, care au macelarit in mod groaznic mii de polonezi, multi dintre ei femei si copii. Masacrul facut de ucrainieni a pus capat si revolutiei poloneze.
Acelasi lucru il faceau austriecii si in Transilvania. Si aici aveau o cauza istorica. In razboiul de independenta maghiar din 1703-1711, condus de Rákóczi Ferenc, au participat si romanii, slovacii si rutenii, luptand de partea maghiara. Atat de "asupriti" au fost ei de maghiari, ca in loc sa lupte impotriva maghiarilor, au luptat cu ei impotriva austriecilor. Si faimosul vostru hajduc, Pintea Viteazul a luptat pentru Rákóczi (nu ma mira ca nu cunosti asta, fiindca manualele de istorie romanesti tac ca mormantul despre asta). Ca sa nu se intample acest lucru din nou, dupa infrangerea razboiului de independenta, austriecii au inceput iscarea urii intre nationalitati. Asa s-a ajuns la rascoalele despre care vorbesti tu.
3.Legat de schimbarea religiei. Aici arati din nou ca nu stii nimic despre motivele si cauzele schimbarii religiei la romani in greco catolicism. Asta au facut-o austriecii domnule! Nu maghiarii i-au fortat acest lucru! Ar fi bine sa citesti despre acest lucru inainte sa arati cu degetul in directia gresita! Deci din nou gresesti, dar de blamat pe baza acestei greseli, stii...
4.Generatii de romani au spus asta. I-auzi, i-ai auzit vorbind despre asta in 1918? Ai trait atunci? Du-te de aici! Deja povestile din manualele scolare sau ziare, citite acum 20-50 de ani din Romania Mare sau Scanteia, par a fi pentru unii povestiri ale stramosilor, pe cand sunt doar produsul propagandei antimaghiare. Nu imi veni dupa 100 de ani dupa Trianon cu povestirile despre asuprirea maghiara... Mai bine citeste ce t-am trimis, unul dintre articole fiind scris de un roman, care nu are de ce sa minta ca romanii pot multumi multe maghiarilor, stiind ca nu e asa. Eu iti trimit studii istorice si nu ce mi-a spus bunicul in fata portii...
5.Inainte sa ne acuzi de asuprire, arata-mi bani romanesti pe care se afla inscriptie maghiara, fiindca eu iti pot arata bani maghiari cu inscriptie romana! Si ti-am si aratat, dar se pare ca te prefaci ca nu ai vazut! Sau arata-mi carti postale din Romania cu inscriptie maghiara, ca eu iti pot arata carti postale maghiare cu inscriptie romaneasca lh5.googleusercontent.com/proxy/gOhGIG9ZD9EjI-sOigpa6A7_joXV8ToA7p4AoqjOyM25166FBsSQiH72I3yeoKgZbr6Agw4vLmnpZRJCpG76j7qTNh8j. Nota bene! Astea sunt din perioada dinaintea Trianonului, cand, cica, ati fost oprimati... Halal oprimare nationala, cand inscriptiile tale sunt peste tot.
Despre ceangai. Citeste aici. www.csangok.ro/Tanczos%20Vilmos,%20Ceangaii%20din%20Moldova.htm www.neuerweg.ro/ceangaii-adevaruri-tulburatoare/ Scrie ac olo foarte bine politica de romanizare a lor. Asa ca, in loc sa inventezi ca statul roman nu a facut nimic rau impotriva lor, mai bine documenteaza-te. Si te intreb, cate scoli au avut ei, cate ziare, cate companii de teatru? Au avut partid in parlamentul Romaniei asa cum au avut romanii in parlamentul Ungariei? Au fost supusi la asimilare? DA! Exista si documente. Iata ce scrie un ziar din 1880: În 1880 ziarul românesc „Amicul Familiei” care apărea la Gherla:
“În Moldova, în doue din cele mai mari şi mai frumoase judeţie, mai cu semă Bacăulu şi Romanulu, locuitorii ţierani, cari suntu mai toţi răzăşi, moşneni şi proprietari mici, vorbesc numai unguresce. Cându intri în satele loru, e mai reu decâtu în mijloculu Ungariei; trebue să mergi cu tălmaci: femeile şi copii nu sciu se dea nici “bună demaneţia” românesce. Culpa neiertată este a oameniloru noştri de statu că n-au îngrigitu nici odată de romanisarea acestui elementu şi a lăsatu în inima Moldovei o populaţiune de peste doue sute de mii, streină şi de limbă şi de religiune. Domnule Nicolae Creţiulescu, Ministru culteloru şi instucţiunei publice, se vede că seculii ţi-a păstratu d-tale resolvarea acestei cestiuni naţionale. Fă ca poporulu ruralu, căruia i-au datu pământu la 2 maiu, se fie unulu şi acelaşi şi în limbă şi în animă, căci în elu stă vieţia ţierei; româniseză pre aceşti Ciangăi, scapă-i de urâtulu nume, ce nu voru nici ei să-lu poarte, şi vei ave eterna recunoscinţia. Mesurile ce ar trebui să se ia suntu: mai întâiu îndesuirea scoleloru prin tote satele, cătunele şi fundăturile unguresci; copii luaţi cu vătăşielulu şi duşi la scola erna si vera, mai cu seama fetele, care devenindu mame şi voru înveţia copii românesce; şi alu doilea, pe la tote bisericile loru, aduşi preoţi dintre Românii din Transilvania, ca să le vorbească şi să le ceteasca românesce. Cându preotulu le va da binecuventarea în limba română, cându dascălu le va cânta românesce, şi cându mama va legăna copilulu si-i va dice: haidi, nani, puiulu mamei, resultatulu va fi dobânditu”.
Polescu, Ioan - Limba ungurească în Moldova, “Amicul familiei”, IV. 2. 27., 1880, pag. 127
@@ursuletulvrancean7544 6.Romanii din Crisana? Ce e cu ei? Vrei sa spui ca romanii din Ardeal au avut scoli, ziare, companii teatrale, organizatii culturale si politice, pe cand cei din Crisana nu? Mai lasa-ma in pace! Deci Ungaria a interzis romanilor din Crisana sa aiba acelasi lucru ce aveau cei din Transilvania??? Asta o crezi doar tu! Ca nu erau atati cati au fost cei din Transilvania. Trebuie sa iti spun ceva ce nu stii. Nu in toata lumea sunteti multi. Erau locuri unde erati majoritari, si erau alte locuri unde nu! Si asta nu fiindca ati fi fost maghiarizati... Si in Budapesta sunt putini romani, dar nu fiindca au fost maghiarizati... Poate imi vii ca de aia sunt putini romani in Patagonia pentru ca au fost spaniolizati... Ia numeste-mi acele localitati in care romanii erau majoritari in Ungaria, dar au fost asimilati! Da-mi nume, si statistici cu numarul lor! Arata-mi statisticile demografice, care dovedesc ca in Crisana din Ungaria romanii au fost majoritari! Daca nu poti veni cu acestea, sa taci, si nu spune aici lucruri inventate! Ca se pare c a la asta te pricepi.
7.Here we go again. Vii cu 1848, eu am explicat despre ce era vorba, dar tu nu pricepi!!! Ce sa iti fac! Nu citesti articolele la care l-eam dat linkul, dar repeti ca un papagal aceleasi lucruri pe care le-ai spus, si le-am infirmat. Citeste in articolul in engleza a lui Katus László despre ce drepturi au primit romanii de la guvernaul maghiar in 1849, drepturi care l-eau fost promise deja in septembrie 1848, dar ei nu au vrut sa le accepte, fiindca conducatorii lor nu la drepturi visau ci la infiintarea Daco-Romaniei, unde ei doreau sa fie stapani. Asa ca prima data citeste ce ti-am scris si dupa aceea sa vorbesti!
8.Si spui ca drepturile despre care vorbesc le-au avut romanii doar in secolul XVIII? Din nou dai dovada de lipsa de respect pentru cel cu care vorbesti. Nu citesti ceea ce ti-am scris, si nici linkurile, dar scrii prostii. In articolele pe care ti le-am trimis, scrie clar ca tiparnitele, si scolile romanesti au fost infiintate in secolele XVI-XVII. Si tu imi vorbesti de secolul XVIII. La fel si cererea principilor transilvani ca in bisericile romanesti slujbele sa se tina in romana, au fost facute in secolele XVI-XVII. Ca deja in XVIII, nu exista prin cipat independent al Transilvaniei. Am impresia ca vorbesc cu radioul... Si daca vrem sa mergem mai inapoi in timp, iata si articole despre autonomiile romanesti din Transilvania, date de regii maghiari, si desfiintate, se pare de catre prietenii vostri, austriecii, ca dupa cucerirea Transilvaniei de catre ei, nu se mai aude nimic despre ele: adatbank.transindex.ro/html/alcim_pdf1160.pdf adatbank.transindex.ro/html/alcim_pdf1163.pdf Asa ca sute de ani de-a randul ati avut autonomie din partea regilor maghiari si principilor transilvani, iar voi ne injurati cand cerem si noi ceea ce v-am dat.
9.Legat de politica maghiara fata de romani in Ardealul de Nord, iti trimit acest articol: prominoritate.hu/wp-content/uploads/2019/05/Osz-Benko.pdf
Aici scrie foarte clar ca ceea ce spui, nu e adevarat. Cu toate ca in Romania mare dupa 1920, aproape toate scolile maghiare au fost desfiintate, universitatea maghiara din Cluj romanizata, pe cand in 1918, in Transilvania si celelalte teritorii unde locuiau romani, existau 2300 de scoli, 3 scoli civice, 5 licee si 8 institute pedagogice romanesti, precum si o catedra de romanologie la Budapesta. Statul roman cand a preluat Transilvania, nu a fost absolut de loc impresionata de sistemul educational romanesc din Transilvania, si a inceput imediat desfiintarea sistemului educational maghiar. Dupa 1940, cand Ungaria a primit inapoi Transilvania de Nord, romanii aveau 1345 de scoli, unde invatau romaneste, maghiara fiindu-le predata ca limba straina, nu ca acum in Romania, unde limba romana este predata copiilor maghiari ca limba materna, nefiind manuale separate, care sa aibe in vedere faptul ca limba maternba a copiilor maghiari nu este romana. Cele 4 licee romanesti din Ardealul de Nord si dupa 1940, si-au putut continua activitatea fara a fi inchise sau maghiarizate! Mai mult, ministrul educatiei ungar in 1940, a cerut ca si in scolile maghiare din Transilvania de Nord romana sa fie invatata obligatoriu!!! DECI, DOMNUL MEU, IN UNGARIA LUI HORTHY MAGHIARILOR LE ERA PREDATA ROMANA, PE CAND ASTAZI ROMANII URLA CA DESCREIERATII, CA NU VOR SA INVETE MAGHIARA (cu toate ca nu le-a cerut nimeni ac est lucru...). Legat de ziarele romanesti din Transilvania de Nord. Iata aici ziarele si revistele romanesti generale (deci nu locale, ci cele care ajungeau la toti) din Ardealul de Nord: Tribuna Ardealului, Saptamana, Curierul Crestin, iar din 1942 apare o noua revista cu titlul Viata Ilustrata. Deci nu ca s-ar fi inchis ziare, reviste, ci numarul lor a crescut... Halal asuprire... Deci ti-am infirmat si aceste alegati...
Asa ca nu va suntem datori cu nimic.
Noi ne simțim cum se simte Rusia la ziua ei
.....
Poate România să convingă UE să-i dea cele 33 de miliarde de euro?...
Ce legătură are? :))
@@andrewmathiasromania6449 :D El este mai mult ingrijorat de bunastare tarii, decit de xenofobie si dusmanie.. Doar atit.
VOTAȚI U.D.M.R SABIN NU E ȚARĂ LUI TULAI CĂ A LUI A FOST CI ACUM ESTE A LUI DOAMNE AJUTĂNE
...pe furate ??...se poate
Asta ii tara lu papura voda..
Sper ca intr'o zi sa vigem Banatu si Argealu slobod!
Și dacă-i fi slobod, nu te-i mai călca pe bătături cu ungurii,, nătărăule? Chiar crezi că ai să trăiești mai bine?
Glogowatz!Numai daca punea intradevaratelea de respect !Ce fel de bunavoirea a romanilor?De atat bunavoire sau evaporat!Ce demonstreza tabliata ca cine sunt stapanii binevoitori care au epurat etnic prin ,CAP,nationalizare,sarcirea si deportarea nemtilor ?Cine pleaca unde traieste liber si bogat ?Iauzi smecherii astia iara ne cred prosti si induc in eroare pe starini!Ca si in multe late parti!La castelul Bran e scris ca brasovenii au construit dar nu care brasoveni,adica sasii!....etc.,...Na asa se falsifica in continuare peste tot istoria in spiritul vecilor stapani frustrati care vor sa demonstreze marinimia si majoritatea lor,desi istoria demonstreza exact inversul !Romania legionara ,ortodoxa e in floare in frunte cu un ienicer Ionanus,care ca fost minoritar isi bate joc de maghiari in spiritul sa moara si capra vecinului!
Romania niciodata nu a putut si nu va putea (max pute ceva) inpiedica pe maghiari sa devina a natie cu succese in toate privintele. Tara asta nu merita valorile venite din diversitati.
Dar România nu vrea să împiedice succesele maghiarilor prietene, este cam invers, la toate jafurile comise de politicienii din România în ultimii 30 de ani, reprezentanții maghiarilor au luat parte din plin fiind părtași și aliați cu toate guvernele care s-au perindat pe la putere (pute ceva). Voi cei,, sufocați de opresiunea"românilor, v-ați făcut părtași prin reprezentanții voștri, la situația dezastruoasă a acestei țări. Voi care aveți o formațiune politică care a făcut parte din guvernele mafiote care au dus economia României la dezastru, aveți curajul să spuneți că românii se,, opun succeselor maghiarilor "?Și apropos, câte valori venite din diversitatea maghiară și-au depus efortul la dezvoltarea acestei țări, care este și a maghiarilor, că la distrugere sunt destule.
poate devenine o natie de succes doar pe plaiurile asiatice, pe cele europene in niciun caz, cu tot respectu