Buna seara! Va multumesc, pentru discutia de vineri si multumesc, cu deosebire, doamnei Ana Blandiana! Ma scuz pentru reactia mea intarziata, dar si pentru ca o fac: in preajma putinilor oameni precum doamna Blandiana, ma simt atat de bine sa tac si sa ascult. Ma exprim totusi, facand-o din profund respect si deoarece cred ca exprimarea politicoasa poate sa faca doar bine. Eu cred ca Romania a pierdut de mai multe ori dupa instalarea comunismului ca forma de guvernare. - O data a pierdut prin multimea de victime umilite, batute, ucise, impinse pe panta nevoii de a fi imorali, imoralitate traita ca normalitate. Consider a fi fost tot victime chiar si tortionarii insisi, victime de un grad diferit, desigur. - Apoi, dupa 1989, Romaia a pierdut din nou si la un nivel mai profund. In primul rand cred ca a pierdut prin faptul ca persoanele care au intruchipat conducerea regimului si aceia care au colaborat, sub diferite forme, cu acest regim, nu au facut, simplu, un pas inapoi, nu spun pentru a-si face “mea culpa”, ci pentru a lua distanta fata de mizeria la care au participat. Aceasta luare de distanta eu cred ca ar fi fost necesara mai intai pentru sine acelor persoane si apoi pentru societate. Cred ca astfel respectivele persoane si-ar fi permis lor insele sa creasca, sa nu ramana incremenite si, prin gestul lor asumat chiar public, ar fi permis societatii romanesti sa evolueze. Dar, asta nu s-a intamplat deloc, din contra, aceste persoane au prelungit, adancit, si mai mult ratacirea, disimuland, confiscand, simtindu-se nevoiti sa produca diversiuni atunci cand cineva se apropia cumva de o descoperire a adevarului, istoric aici. Dupa 1989, pe langa aceasta regretata pierdere, mi se pare ca lasitatile au continuat sub diferite forme, iar Romania a pierdut, de asta data impreuna cu lumea occidentala, reperele. Inteleg aceasta ultima forma de lasitate ca pe o forma a lipsei de inteligenta. Aceasta lasitate, care poate fi atribuita mai cu seama lumii occidentale, se regaseste foarte bine redata de cuvintele lui Aristotel: « […] daca este rusinos lucru sa nu stii sa te folosesti de lucrurile bune cand nu esti liber, cu atat mai mult este rusinos sa nu fii capabil sa te folosesti de ele cand te bucuri de libertate si chiar sa fii curajos in timp de razboi si sa fii las in timp de pace […] ».(Aristotel, Scrierile politice, 1334a[35-40]. Va rog sa-mi scuzati nota putin prea sumbra a comentariului! Eu eram un insignifiant si ignorant adolescent in 1989, dintr-o biata familie careia-i semanam privitor la insignifianta si ignoranta. Desigur, nu cred ca este vorba despre sentimentul de rusine pomenit de doamna Blandiana, insa va marturisesc ca eu simt o mare rusine pentru cele intamplate in secolul trecut. Voi incerca sa achizitionez cartea doamnei Blandiana, mai cu seama pentru fetitele mele, care sper sa poata citi odata in limba romana. Cu respect si multumire, va doresc o buna continuare si ma inclin in fata doamnei Ana Blandiana, multumindu-i inca o data pentru tot! Florin Voica
Multumim mult pentru acest comentariu, un adevarat mini-eseu. Ma bucur ca ne ascultati, voi transmite multumirile dvs. si Anei Blandiana. Toate cele bune, Dana Jalobeanu
Buna seara!
Va multumesc, pentru discutia de vineri si multumesc, cu deosebire, doamnei Ana Blandiana!
Ma scuz pentru reactia mea intarziata, dar si pentru ca o fac: in preajma putinilor oameni precum doamna Blandiana, ma simt atat de bine sa tac si sa ascult. Ma exprim totusi, facand-o din profund respect si deoarece cred ca exprimarea politicoasa poate sa faca doar bine.
Eu cred ca Romania a pierdut de mai multe ori dupa instalarea comunismului ca forma de guvernare.
- O data a pierdut prin multimea de victime umilite, batute, ucise, impinse pe panta nevoii de a fi imorali, imoralitate traita ca normalitate. Consider a fi fost tot victime chiar si tortionarii insisi, victime de un grad diferit, desigur.
- Apoi, dupa 1989, Romaia a pierdut din nou si la un nivel mai profund. In primul rand cred ca a pierdut prin faptul ca persoanele care au intruchipat conducerea regimului si aceia care au colaborat, sub diferite forme, cu acest regim, nu au facut, simplu, un pas inapoi, nu spun pentru a-si face “mea culpa”, ci pentru a lua distanta fata de mizeria la care au participat. Aceasta luare de distanta eu cred ca ar fi fost necesara mai intai pentru sine acelor persoane si apoi pentru societate. Cred ca astfel respectivele persoane si-ar fi permis lor insele sa creasca, sa nu ramana incremenite si, prin gestul lor asumat chiar public, ar fi permis societatii romanesti sa evolueze. Dar, asta nu s-a intamplat deloc, din contra, aceste persoane au prelungit, adancit, si mai mult ratacirea, disimuland, confiscand, simtindu-se nevoiti sa produca diversiuni atunci cand cineva se apropia cumva de o descoperire a adevarului, istoric aici. Dupa 1989, pe langa aceasta regretata pierdere, mi se pare ca lasitatile au continuat sub diferite forme, iar Romania a pierdut, de asta data impreuna cu lumea occidentala, reperele. Inteleg aceasta ultima forma de lasitate ca pe o forma a lipsei de inteligenta. Aceasta lasitate, care poate fi atribuita mai cu seama lumii occidentale, se regaseste foarte bine redata de cuvintele lui Aristotel: « […] daca este rusinos lucru sa nu stii sa te folosesti de lucrurile bune cand nu esti liber, cu atat mai mult este rusinos sa nu fii capabil sa te folosesti de ele cand te bucuri de libertate si chiar sa fii curajos in timp de razboi si sa fii las in timp de pace […] ».(Aristotel, Scrierile politice, 1334a[35-40].
Va rog sa-mi scuzati nota putin prea sumbra a comentariului! Eu eram un insignifiant si ignorant adolescent in 1989, dintr-o biata familie careia-i semanam privitor la insignifianta si ignoranta. Desigur, nu cred ca este vorba despre sentimentul de rusine pomenit de doamna Blandiana, insa va marturisesc ca eu simt o mare rusine pentru cele intamplate in secolul trecut.
Voi incerca sa achizitionez cartea doamnei Blandiana, mai cu seama pentru fetitele mele, care sper sa poata citi odata in limba romana.
Cu respect si multumire, va doresc o buna continuare si ma inclin in fata doamnei Ana Blandiana, multumindu-i inca o data pentru tot!
Florin Voica
Multumim mult pentru acest comentariu, un adevarat mini-eseu. Ma bucur ca ne ascultati, voi transmite multumirile dvs. si Anei Blandiana. Toate cele bune, Dana Jalobeanu