Bună ziua,dragilor!Ultimile zile în Noua Zeelandă!Si astăzi am vazut imagini superbe,grație vouă!Si liliac!Waw!Călătorie plăcută, zbor lin spre o nouă destinație!Abia astept următoarea alegere!❤
Este întotdeauna o plăcere să văd compatrioții români călătorind în Noua Zeelandă. Vizionand vlogul acesta mi-am adus aminte de motivul pentru care m-am îndrăgostit de această țară când am venit aici ca tânăr adult, la vârsta de 21 de ani. Fiecare cadru, fiecare loc vizitat în vlogul de călătorie, m-a trimis înapoi în timp, reamintindu-mi de frumusețea naturală neegalată a acestei țări. De la munți înalți, la plaje pitorești, la cultura vibrantă a locuitorilor - totul a fost capturat splendid în acest vlog. Desigur, simt dorul României și, în special, al Bucureștiului, orașul meu natal. Mi-e dor de efervescența vieții de acolo: agitația piețelor colorate, vibrantele străzi pietonale, aroma de cafea proaspăt preparată înfiorând aerul dimineața, muzica veselă răscolindu-mi amintirile de seară. Bucureștiul are un ritm unic și inconfundabil de viață. Dar chiar și cu toate acestea, din copilărie, visul meu a fost să mă mut în Noua Zeelandă. Îmi amintesc că mă uitam la filmele filmate aici și îl întrebam pe tatăl meu dacă voi vizita vreodată această țară fascinantă. Avea ceva deosebit. Și tatăl meu mi-a răspuns întotdeauna cu încredere: "Desigur că vei face asta". Apoi, la 18 ani, l-am întâlnit pe Virgil și după 3 ani am acceptat să vin să vizitez Noua Zeelandă cu el. Și iată-mă aici, 16 ani mai târziu, într-o "vacanță" care pare să se prelungească. Râd adesea spunând că aceasta este cea mai lungă vacanță pe care am avut-o vreodată. Pentru oricine nu a avut încă oportunitatea de a vizita Noua Zeelandă, acest vlog este un ghid perfect, care vă oferă o perspectivă autentică asupra a ceea ce înseamnă să călătorești în această țară fascinantă. În inima mea, Noua Zeelandă va rămâne întotdeauna locul unde am devenit adult. Văzând alte persoane descoperind și iubind această țară la fel cum am făcut-o eu, mă umple de bucurie. Mulțumesc pentru că ați împărtășit această experiență cu noi prin intermediul vlogului
Mi-a plăcut curățenia, parcurile mari care seamănă cu niște păduri, peisajele sunt fabuloase! Dragilor, fiți fericiți că ați vizitat această țară minunată! Mulțumesc mult!
Vă mulțumesc pentru ce ne- ați arătat din Noua Zeelanda! Mi- a plăcut tot ce ați prezentat dar, imaginea cu pianistul m- a fascinat! Drum bun în continuare și cu Dumnezeu înainte!
Superba Noua Zeelanda! Va multumim pentru imagini! Momentan noi nu am ajuns asa departe, dar am vizitat Muzeul Carierelor Wellington din Arras, Franta. Acolo au lucrat mineri din Noua Zeelanda la tunelurile de sub oras, este un muzeu destul de interesant😊. Carierele din Arras poarta numele unor orase mari din Noua Zeelanda si sunt asezate aproximativ la fel pe harta, pentru a le fi mai usor minerilor sa se orienteze.
mia dat lacrima.Pianistu era la Queenstown la lac in fiecare seara si mancam dupa servici acolo si il ascultam.Bisericuta din Tekapo e unde mam casatorit cu iubita mia din copilarie tot din romania.Forte fain ati prezentat.Voi sinteti si profesori mei de romana.Drum bun si sa mai veniti
Cu voi departele devine aproape!Coasta imi aminteste de copilarie!Din punctul meu de vedere,cum ar spune Ion , nu trebuie sa spui mereu ceva! Vorbeste imaginea in locul tau.Ganduri bune va trimit si multumiri!
Cu asa tara superba, vlogurile nu puteau iesi altfel decat superbe!👍🙌 Natura este uimitoare, oamenii sunt educati; nu ai cum sa nu iubesti tara asta!❤ Andreia, Ion, ne luati cu voi in destinatii de vis...si ce urmeaza...ce sa mai spun..Tahiti, Moreea, Bora Bora! Multumim ca impartasiti cu noi!🤗🤗😙😙
Multumesc lui Dumnezeu pentru ca v am descoperit, va urmaresc de ceva timp, dar ultimele vloguri m au uimit , minunate si marete sunt lucrarile create de El. Va multumesc si L rog sa va binecuvinreze pe voi si calatoriile voastre, sunteti minunati.❤
Bravo si va multumesc mult pentru calatoriile voastre fabuloase si frumoase din toate blogurile ce le postati va multumesc mult sanatate bucurii si succese in toate blogurile ce faceti bravooooo.
Good morning New Zeeland!!!!!! Fani,,,fain, fain : peisaje ,trasee montane ,mâncare oameni!!!!!!! Wow!!!!!! Ma-si muta în aceasta Tară turistica cu atîta verdeată plaje ,munti ,lacuri și aer curat!!!!! Am prieteni si colegi de scoala aici in paradis!!!!! Adreea și Ion, multumesc pt aceste peisaje demne de o frumoasa pictură reală!!!!!!!
Observ la tine, Andreea că ai doar cuvinte frumoase. Mereu vedeti partea plina a paharului. Sunteți o pereche binecuvântată. Mă bucur pentru voi ! ❤❤🤗🤗
Nu-mi imaginam că e atât de frumoasă 🇳🇿 Noua Zeelandă. Prin voi 🤗 am avut ocazia să văd 🌄 locuri noi și să îmi creez o părere foarte bună despre această țară. Ați reușit să mă faceți să îmi doresc 🙏 să merg în vacanță acolo, ba chiar să mă stabilesc 🏠 în NZ.
Sunteți fabulosi, frumosi, cu mult bun simt și bine pregătiți in orice loc - aveți “ vorbele” la voi. Mult succes și mulțumiri ca ne împărtășiți experiența voastră de viața !
Vă mulțumesc pentru aceste vloguri superbe. A fost frumos totul, regiunea Hobiton, ghețarii, croaziera, peisajele, fermierul român cu povestea sa, hike-ul din acest episod cu priveliștea. Voi sunteți oameni minunați și faceți o treabă tare bună împreună. Drumuri bune să aveți în continuare și cu drag vă urmăresc în continuare. 💝
Toate destinațiile din Noua Zeilanda au fost super de abia aștept următorul vlog sa vad următoarea destinație. Sunteți cei mai tari țineți-o tot asa👍👍👍👍👍
Mulțumesc, mulțumesc pentru vlog!Noua Zeelanda este fabuloasă! Trebuie neapărat să învățăm și noi și copiii să iubim și să respectăm natura!Vă felicit pentru calitatea materialelor postate! Sunteți unici,vă completați reciproc, vocabular bogat,dicție,etc.!Să fiți sănătoși și fericiți împreună! Drumuri bune și însorite!
Super sfat, Andreea, despre protectia corpului in NZ si AUS. Bravo, de mare valoare. Frumos vlog, ca aproape toate pe care ni le faceti voi cadou. Cable car-ul ala aminteste si de cel din Rio de Janeiro, e tot asa, prin mijlocul orasului si te duce sus pe Loaf Mountain, in doua etape... vederea orasului de sus e super, ca si in Wellington, doar ca in Rio e mai senzationala. Ne bucuram si noi de imaginile de la voi si de faptul ca v-a placut acolo. Sper ca si destinatiile viitoare va vo r placea la fel de mult.
❤ Frumoase locuri, frumoasă prezentarea!!! La revedere Noua Zeelanda!...🌏 Chiperi Haihui, spor la filmat și la plimbat oriunde vă poartă pașii! Aștept noua destinație surpriza...
Va iubesc din toata inima! E tot ce pot sa mai spun. Sunteti minunati si va felicit ca va urmati visul. Tot ce faceti si tot ce impartasiti cu noi e minunat. Dar aceasta tara intr-adevar te lasa fare cuvinte. 🤗🤗🤗🤗🤗🤗🤗🤗🤗🤗🤗
O țară fantastica, completa. Felicitări pentru blogurile pe care le faceți, va urmăresc de la începuturile proiectului vostru. Ar fii frumos sa faceți niste vloguri și cu ceva calcule, statistici cu costurile lunare aproximative pe care le aveți că și călători pe termen lung. Bafta multa!
Andreea foarte bine explici ,și foarte pregătită pentru ceea ce faci.Ai o memorie destul de avansata. Nu orce vlogari le are ca tine. Felicitări😚💖 Ma bucur de-o Bucovineaca dea mea.
Chiar,mi-a plăcut TOT CE INSEAMNĂ NOUA ZEELANDĂ!MULT VERDE,MULT ....SPATIU,OAMENI CIVILIZATI,CE MAI????TOT ,TOT!;dar OAMENI FRUMOSI,voi faceti,ca fiecare colt de lume prezentat sa fie FABULOS!inca o data,MULTUMESC!
Desi va urmaresc de multi ani, cu aceste vloguri din Australia si Noua Zeelanda, m-ati castigat!!! Sunteti oameni tare faini, sa nu va schimbati! Succes!
Tot ce am vazut in Noua Zeelandâ au.fost minunate toate locurile prezentate! Am văzut prin voi si eu tot ce nu voi putea sa ajung personal acolo! Ati prezentat aceste locuri foarte frumos! V-as asculta cu placere ore in sir! Felicitari! ❤❤ Va voi urmari in continuare cu placere sa văd si alte tari cu voi! THANKS!
Nu cred că am ratat un vlog va urmăresc în fiecare zi in timp ce mer la munca timp de o oră și îmi faceți drumul sa para mult mai scurt va mulțumesc îmi sunteți foarte dragi
Va mulțumesc pentru peisajele deosebite sper să reveniți curând chiar m-a impresionat Nouă Zeelanda nu mă așteptam să fie atât de frumos poate mult mai frumos decât în Australia.Salutari din București și aveți grijă de voi 🙏🙏🙏🙏❤️❤️❤️❤️🤗🤗🤗
Intra pe linkul de mai jos si Introdu codul “Chiperii” pentru primele 3 luni gratuite si 83% reducere la lunile urmatoare.👇
surfshark.deals/Chiperii
💪💪💪
Intra pe linkul de mai jos si introducerea codul chiperii
😮😅😮
Bună ziua,dragilor!Ultimile zile în Noua Zeelandă!Si astăzi am vazut imagini superbe,grație vouă!Si liliac!Waw!Călătorie plăcută, zbor lin spre o nouă destinație!Abia astept următoarea alegere!❤
Este întotdeauna o plăcere să văd compatrioții români călătorind în Noua Zeelandă. Vizionand vlogul acesta mi-am adus aminte de motivul pentru care m-am îndrăgostit de această țară când am venit aici ca tânăr adult, la vârsta de 21 de ani.
Fiecare cadru, fiecare loc vizitat în vlogul de călătorie, m-a trimis înapoi în timp, reamintindu-mi de frumusețea naturală neegalată a acestei țări. De la munți înalți, la plaje pitorești, la cultura vibrantă a locuitorilor - totul a fost capturat splendid în acest vlog.
Desigur, simt dorul României și, în special, al Bucureștiului, orașul meu natal. Mi-e dor de efervescența vieții de acolo: agitația piețelor colorate, vibrantele străzi pietonale, aroma de cafea proaspăt preparată înfiorând aerul dimineața, muzica veselă răscolindu-mi amintirile de seară. Bucureștiul are un ritm unic și inconfundabil de viață.
Dar chiar și cu toate acestea, din copilărie, visul meu a fost să mă mut în Noua Zeelandă. Îmi amintesc că mă uitam la filmele filmate aici și îl întrebam pe tatăl meu dacă voi vizita vreodată această țară fascinantă. Avea ceva deosebit. Și tatăl meu mi-a răspuns întotdeauna cu încredere: "Desigur că vei face asta".
Apoi, la 18 ani, l-am întâlnit pe Virgil și după 3 ani am acceptat să vin să vizitez Noua Zeelandă cu el. Și iată-mă aici, 16 ani mai târziu, într-o "vacanță" care pare să se prelungească. Râd adesea spunând că aceasta este cea mai lungă vacanță pe care am avut-o vreodată.
Pentru oricine nu a avut încă oportunitatea de a vizita Noua Zeelandă, acest vlog este un ghid perfect, care vă oferă o perspectivă autentică asupra a ceea ce înseamnă să călătorești în această țară fascinantă. În inima mea, Noua Zeelandă va rămâne întotdeauna locul unde am devenit adult. Văzând alte persoane descoperind și iubind această țară la fel cum am făcut-o eu, mă umple de bucurie.
Mulțumesc pentru că ați împărtășit această experiență cu noi prin intermediul vlogului
Mi-a plăcut curățenia, parcurile mari care seamănă cu niște păduri, peisajele sunt fabuloase! Dragilor, fiți fericiți că ați vizitat această țară minunată! Mulțumesc mult!
Vă mulțumesc pentru ce ne- ați arătat din Noua Zeelanda! Mi- a plăcut tot ce ați prezentat dar, imaginea cu pianistul m- a fascinat! Drum bun în continuare și cu Dumnezeu înainte!
Multumim! 🙏
Mulțumim că ne arătați atîtea locuri frumoase de pe tot unde mergeți .Dumnezeu să fie cu voi 🙏🙏🙏🙏🙏
Frumoasa călătoria voastră ,minunat sunteți minunati și a fost minunat si voi sunteți minunați!
Multumim ❤️
Felicitări ! Filmările voastre sunt tot mai artistice...ne simtim si noi acolo !
Superba Noua Zeelanda! Va multumim pentru imagini! Momentan noi nu am ajuns asa departe, dar am vizitat Muzeul Carierelor Wellington din Arras, Franta. Acolo au lucrat mineri din Noua Zeelanda la tunelurile de sub oras, este un muzeu destul de interesant😊. Carierele din Arras poarta numele unor orase mari din Noua Zeelanda si sunt asezate aproximativ la fel pe harta, pentru a le fi mai usor minerilor sa se orienteze.
mia dat lacrima.Pianistu era la Queenstown la lac in fiecare seara si mancam dupa servici acolo si il ascultam.Bisericuta din Tekapo e unde mam casatorit cu iubita mia din copilarie tot din romania.Forte fain ati prezentat.Voi sinteti si profesori mei de romana.Drum bun si sa mai veniti
Ce tare 🤗🤗
Cu voi departele devine aproape!Coasta imi aminteste de copilarie!Din punctul meu de vedere,cum ar spune Ion , nu trebuie sa spui mereu ceva! Vorbeste imaginea in locul tau.Ganduri bune va trimit si multumiri!
Nu am cuvinte, mii de mulțumiri, pt.ce făcuți!🤗🤗👍👍❤
Vă iubim dragii noștri românași ❤️💛💙 Peisaje superbe, curățenie, civilizație 🍻 Așteptăm cu drag următoarele călătorii.Felicitari❣️
Multumim 🙏
Calatorim impreuna cu voi prin vlogurile voastre .Va multumim moldovenilor frumosi .
Tot am văzut postările voastre din Noua Zeelande și nu m-a mai satur- de departe este cea mai frumoasa
Mulțumim pentru tot ce ne-ati arătat din Noua Zeelanda! Frumosa încheiere a acestei aventuri!
Superb!Nici nu am cuvinte sa-mi exprim bucuria cu care va urmaresc vlogurile.Santeti Cei mai buni!❤
Cu asa tara superba, vlogurile nu puteau iesi altfel decat superbe!👍🙌 Natura este uimitoare, oamenii sunt educati; nu ai cum sa nu iubesti tara asta!❤ Andreia, Ion, ne luati cu voi in destinatii de vis...si ce urmeaza...ce sa mai spun..Tahiti, Moreea, Bora Bora! Multumim ca impartasiti cu noi!🤗🤗😙😙
Multumim! 🙏
Tot mi-a placut!!!!!Voi ,aventura, imaginile, mancarea, prezentarea...etc! 🕵♀🙏🌷Profesionisti frumosi!!!!!
Multumesc lui Dumnezeu pentru ca v am descoperit, va urmaresc de ceva timp, dar ultimele vloguri m au uimit , minunate si marete sunt lucrarile create de El. Va multumesc si L rog sa va binecuvinreze pe voi si calatoriile voastre, sunteti minunati.❤
Bravo si va multumesc mult pentru calatoriile voastre fabuloase si frumoase din toate blogurile ce le postati va multumesc mult sanatate bucurii si succese in toate blogurile ce faceti bravooooo.
Thank you so much for letting me to join in your adventures 💕 be safe and take me along on other tours, bun voyage 😊
Minunate vlogurile din Noua Zeelandă!😍😍 Abia aștept vlogurile din Polinezia franceza ❤️
Destinația perfectă chiar dacă e departe! Mulțumim!🤗
Minunății...ce sa mai spun.... mulțumesc că prin voi pot vedea și eu atâtea frumuseți....vă pup🤗🤗😘😘🌹🌹
Good morning New Zeeland!!!!!! Fani,,,fain, fain : peisaje ,trasee montane ,mâncare oameni!!!!!!! Wow!!!!!! Ma-si muta în aceasta Tară turistica cu atîta verdeată plaje ,munti ,lacuri și aer curat!!!!! Am prieteni si colegi de scoala aici in paradis!!!!! Adreea și Ion, multumesc pt aceste peisaje demne de o frumoasa pictură reală!!!!!!!
morena to you too
Observ la tine, Andreea că ai doar cuvinte frumoase. Mereu vedeti partea plina a paharului. Sunteți o pereche binecuvântată. Mă bucur pentru voi ! ❤❤🤗🤗
Mulțumesc pentru toate imaginile superbe din aceasta tara minunata! 😘😘😘
Ador această natură de o frumusețe rară,cu flori în niște 🌺☘️💐☘️🌺 culori minunate !♥️
Sunteți niște oameni speciali. Vă urmăresc cu drag 🤗🌹🌹🌹🌹🌹🌹❤️❤️❤️🙏👍👍💖
Nu-mi imaginam că e atât de frumoasă 🇳🇿 Noua Zeelandă. Prin voi 🤗 am avut ocazia să văd 🌄 locuri noi și să îmi creez o părere foarte bună despre această țară. Ați reușit să mă faceți să îmi doresc 🙏 să merg în vacanță acolo, ba chiar să mă stabilesc 🏠 în NZ.
Sunteți excepționali, bravoooo....va ador.Mult succes în tot ceea ce faceți, pentru ca o faceți super bine.Aveți grijă de voi.Sunteți minunați ❤
Foarte frumoasa tara,mi-ar placea sa o vizitez si eu.😊Felicitari ca puteti sa vizitati atatea tari.Drumuri bune sa aveti.😊
Și eu m-am îndrăgostit de Noua Zeelandă!
Este de-a dreptul senzațională!
Nu poti gandi decat la superlativ despre peisajele acestei tari.Extraordinar de frumos.
Sunteți fabulosi, frumosi, cu mult bun simt și bine pregătiți in orice loc - aveți “ vorbele” la voi. Mult succes și mulțumiri ca ne împărtășiți experiența voastră de viața !
Multumim!
Va mulțumesc frumos copii ce seara plăcută sa va urmăresc acest vlog e super de frumos .orașul.
Vă îmbrățișez cu drag, vă urmăresc și la TV! ❤
Superbe ținuturi și peisaje,👩❤️👨🌹🏝️☘️🌅🏝️ Andreea și Ion !👏👏 Vă mulțumim din tot sufletul !♥️
Multumesc,cu voi am vazut si eu minunatiile naturii din Noua Zeelanda! Minunate vloguri ati facut! Felicitari! Mult succes!
Imaginile vb de la sine !
Felicitari!
Bora -Bora ,Morea,sunteti pe punctul de plecare si de acici unde ati stat (cred)doua sapt.
👏🤗😘💯☘️🙏✅
Da, asa e 🤗🤗
Vă mulțumesc pentru aceste vloguri superbe. A fost frumos totul, regiunea Hobiton, ghețarii, croaziera, peisajele, fermierul român cu povestea sa, hike-ul din acest episod cu priveliștea. Voi sunteți oameni minunați și faceți o treabă tare bună împreună. Drumuri bune să aveți în continuare și cu drag vă urmăresc în continuare. 💝
Amazing pictures and experience! Thank you for sharing! Can’t wait to see what’s next! Anyway, New Zealand is on my priority list!❤🤗
🤗🤗
Foarte frumos mulțumim mult sunteti niște scumpi mulțumim frumos ptr imagini de poveste..Bucurii in continuare.
🙏❤️
Fenomenala tara asta,mi-a placut la nebunie!!🥰🥰🥰
Multumim Chiperii ! Sunteti cei mai buni !
Extraordinare toate vlogurile. M-am îndrăgostit de aceasta tara și de peisajele lor. Iar modul in care le prezentați...fără cuvinte.❤
Multumim mult ❤️
Sunteti cei mai tari reporteri ever!! Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va mantuiasca!
CE POT SPUNE ….FRUMOS..FRUMOS…FRUMOS..MULȚUMESC DRAGILOR PENTRU TOT CEIA CE FACEȚI …AVEȚI GRIJA DE VOI ȘI PE CURÂND ❤️❤️🙏🙏✌️✌️🥰
Mulțumesc pentru ce neați arătat din Noua Zeelandă 👍🙏
Va îmbrățișez cu drag! Mulțumesc mult pentru tot și toate ❤
Toate destinațiile din Noua Zeilanda au fost super de abia aștept următorul vlog sa vad următoarea destinație. Sunteți cei mai tari țineți-o tot asa👍👍👍👍👍
Mulțumesc, mulțumesc pentru vlog!Noua Zeelanda este fabuloasă! Trebuie neapărat să învățăm și noi și copiii să iubim și să respectăm natura!Vă felicit pentru calitatea materialelor postate! Sunteți unici,vă completați reciproc, vocabular bogat,dicție,etc.!Să fiți sănătoși și fericiți împreună! Drumuri bune și însorite!
Multumim 🙏🙏
Vlogurile voastre sunt adevarate reportage.
Va multumim din suflet pentru aceste minutate peisaje !
Multumim!
Multumesc pentru tot ce ne dati! Sunteti minunați!
Multumim ❤️
Fain ! De cand nu am mai fost in NZ numai acolo suntem cu gandul . Multe locuri in care nu ati ajuns , dar va doresc sa reveniti pentru a ne incânta.
Este o tara extraordinară de frumoasa nu pot sa numesc un loc anume care mi-a plăcut pentru ca toată tara a fost superbă!!!
Asa e, grea alegere ❤️
Ce. Minunatie. ! Multumim. Dragilor. ! Drum. Bun. !
Superb, totul! Multumim mult pentru ca ne-ati adus aproape de locuri atat de departate si de frumoase!!! Va imbratisez!
Senzațional...bravo frumosilor ❤❤❤...eu tot aștept milionul de vizualizări la vlogul din Australia....mai puțin 🎉🎉🎉🎉❤❤❤❤
Super sfat, Andreea, despre protectia corpului in NZ si AUS. Bravo, de mare valoare. Frumos vlog, ca aproape toate pe care ni le faceti voi cadou. Cable car-ul ala aminteste si de cel din Rio de Janeiro, e tot asa, prin mijlocul orasului si te duce sus pe Loaf Mountain, in doua etape... vederea orasului de sus e super, ca si in Wellington, doar ca in Rio e mai senzationala. Ne bucuram si noi de imaginile de la voi si de faptul ca v-a placut acolo. Sper ca si destinatiile viitoare va vo r placea la fel de mult.
Multumim mult! 🙏
Fabuloasă țară, vorba Andreei! Vă mulțumim pentru tot ce împărtășiti cu noi! Vă urmăresc fiecare vlog cu mare interes! ❤❤
🤗🤗
❤ Frumoase locuri, frumoasă prezentarea!!! La revedere Noua Zeelanda!...🌏 Chiperi Haihui, spor la filmat și la plimbat oriunde vă poartă pașii! Aștept noua destinație surpriza...
poroporoaki.....good bye in maori
Andreea,Statuia Libertății din Noua Zeelanda, frumoase imagini ,admir entuziasmul vostru, și mă minunez, de fiecare dată rămân fără cuvinte.❤
Prezentați locuri minunate, precum sunteți și voi. Mulțumesc!
Multumim!
Au fost minunate vlogurile din Noua Zeelandă! 😍 Nu pot alege un loc preferat dintre cele prezentate de voi. Totul a fost wow
Multumim!
Va iubesc din toata inima! E tot ce pot sa mai spun. Sunteti minunati si va felicit ca va urmati visul. Tot ce faceti si tot ce impartasiti cu noi e minunat. Dar aceasta tara intr-adevar te lasa fare cuvinte. 🤗🤗🤗🤗🤗🤗🤗🤗🤗🤗🤗
FELICITARI!❤
SUNTEȚI BINECUVÂNTATI!
Tot ce ati filmat voi - cu siguranta - va fi preluat de canalele de televiziune romanesti .
Desigur , cu acceptul vostru.
inca o data FELICITARI !
Minunata tara, frumoase vloguri! Multumim, ma bucur pentru voi, multe binecuvintari!!!
Ce vlog superb! O țara atât de frumoasa !Multumim!
Hugs ❤️
Îmi place ce ne arătați, m-ai aștept multe aventuri
Ce super! Si ce mult imi aduce aminte de San Francisci: arhitectura, fauna, vant, strazi
😊Multumesc frumos pt.calatorie!❤
Mulțumesc pentru aceste plimbări! Foarte relaxant! Mult succes in continuare! Abia aștept să văd surprizele! ❤❤❤❤
Multumim 🙏❤️
ne aratati asa multe locuri frumoase😊❤ multumim din suflet! Join pt cei ce vor sa va sustina! meritati din plin
Atåt de mult mi-a plåcut expeditia voastrå in Noua-Zeelandå,incåt nu mai am cuvinte så må exprim! Un mare like din Sweden!❤❤🌹
come see us.E plin de turisti din sweeden aici
Mi-au plăcut toate vlogurile din Noua Zeelanda. Sunteți norocoși sa găsiți, sa trăiți în acele locuri minunate. 🥰🤗🙏
Mulțumim din tot sufletul
Sa aveți doar bucurii
O tara frumoasa , minunata ! Ma bucur ca ati ajuns intr-un loc atit de curat , frumos si ordonat , bravo , felicitari !
O țară fantastica, completa. Felicitări pentru blogurile pe care le faceți, va urmăresc de la începuturile proiectului vostru. Ar fii frumos sa faceți niste vloguri și cu ceva calcule, statistici cu costurile lunare aproximative pe care le aveți că și călători pe termen lung. Bafta multa!
Multumim! 🙏
Superb, abia astep sa vad cu ce ne veti surprinde❣️🤩
Forte frumos. Sunteti o echipa buna. Clipul e lucrat bine 🔥😍
Sunteti fresh tot timpul, exact de ce e nevoie.👏
Vă îmbrățișez cu drag!
Andreea foarte bine explici ,și foarte pregătită pentru ceea ce faci.Ai o memorie destul de avansata.
Nu orce vlogari le are ca tine.
Felicitări😚💖
Ma bucur de-o Bucovineaca dea mea.
Chiar,mi-a plăcut TOT CE INSEAMNĂ NOUA ZEELANDĂ!MULT VERDE,MULT ....SPATIU,OAMENI CIVILIZATI,CE MAI????TOT ,TOT!;dar OAMENI FRUMOSI,voi faceti,ca fiecare colt de lume prezentat sa fie FABULOS!inca o data,MULTUMESC!
Splendide imagini!🥰🥰🥰
Superb, oameni frumosi! Multumesc frumos!❤️
Multumesc pentru toate Vlogurile frumoase!
Superb.. mulțumesc din suflet, am călătorit cu voi virtual,m-am bucurat de peisaje inedite.. Vă îmbrățișez cu iubire infinită !!!
Desi va urmaresc de multi ani, cu aceste vloguri din Australia si Noua Zeelanda, m-ati castigat!!! Sunteti oameni tare faini, sa nu va schimbati! Succes!
Multumim ❤️
Curatenie si bun gust ! Calatorii mirifice 😘😘😘❤❤
Cat de frumoasa este aceasta tara❤
Mulțumim Andreea, mulțumim Ion pentru filmările spectaculoase din
călătoria voastră prin Noua Zeelanda! Drum bun prin noile voastre destinații!
Tot ce am vazut in Noua Zeelandâ au.fost minunate toate locurile prezentate! Am văzut prin voi si eu tot ce nu voi putea sa ajung personal acolo! Ati prezentat aceste locuri foarte frumos! V-as asculta cu placere ore in sir! Felicitari! ❤❤ Va voi urmari in continuare cu placere sa văd si alte tari cu voi! THANKS!
Multumim! ❤️
Nu cred că am ratat un vlog va urmăresc în fiecare zi in timp ce mer la munca timp de o oră și îmi faceți drumul sa para mult mai scurt va mulțumesc îmi sunteți foarte dragi
Multumim 🙏
Va mulțumesc pentru peisajele deosebite sper să reveniți curând chiar m-a impresionat Nouă Zeelanda nu mă așteptam să fie atât de frumos poate mult mai frumos decât în Australia.Salutari din București și aveți grijă de voi 🙏🙏🙏🙏❤️❤️❤️❤️🤗🤗🤗
nu mult mai frumos dar un pic🙃
Woaw ce frumos se vede de sus.
Foarte frumoasa Noua Zeelanda.
❤❤Superb ! Imagini de vis ! Multumim !
Va mulțumim pentru videouri don noua Zeelanda sunteți minunați va iubim
🙏❤️