La fel! O ascult zi de zi. Domnule K-Lu m-ai "prajit" putin ca de cand e lansata doar asta am in cap :)) Am si revazut filmul....a fost mai bun cand l-am vazut prima oara la 17 ani :)) dar clipul are scenele ideale si nu doar ascult piesa ci ma uit la clip mereu :)) Multumesc si mai asteptam asa frumuseti.
Majoritatea bărbaților ne bucurăm când vedem femei care își exprimă senzualitatea ca Malena, (adică fără inhibiții și fără vreo intenție de invitație în a fi considerată accesibilă oricui, în caz că mai sunt oameni cu gândire toxică și retrogradă pe aici), dar puțini suntem ăia care chiar apreciem eroismul din spate, și fără de care societatea încă ar fi una a falselor pudori, condusă doar de cei care suferă de bigotism, suntem prea puțini cei care înțelegem de ce genul ăsta de femei continuă să se îmbrace așa cum simt, deși au fost mereu oprimate iar cei din jur nu au făcut nimic pentru ele, ba, mai mult, au contribuit la condamnarea lor nedreaptă, bazată pe mințile proaste ale unor oameni mici, cu propriile lor frustrări și invidii, canalizate greșit către aceste femei care nu sunt lașe. Filmul arată o altă poveste decât asta a senzualității, una tragică, horror, uitasem asta, și când văd genul ăsta de omagii ca al lui dj k-lu, uit pe moment că intenția din spate nu e de a diminua mesajul filmului, de a ascunde încă o dată realitatea acestor femei eroine, ci de fapt e o intenție de a ne simți într-o lume normală, o lume în care femeile își pot exprima nestânjenit propria senzualitate.
e pe repeat!
ce bine ar fi sa mai scoti niste capodopere de genul..
pace
la fel ca si Monica, piesa m-a vrajit. jos palaria!
addiction
nevasta mea fredoneaza prin bucatarie buona sera up for K-lu
Ce filme ne da K-lu...👍
O ascult intr-una de cand ai lansat-o! Suna excepțional, o iubesc ! Cea mai tare piesa a momentului!
La fel! O ascult zi de zi. Domnule K-Lu m-ai "prajit" putin ca de cand e lansata doar asta am in cap :)) Am si revazut filmul....a fost mai bun cand l-am vazut prima oara la 17 ani :)) dar clipul are scenele ideale si nu doar ascult piesa ci ma uit la clip mereu :)) Multumesc si mai asteptam asa frumuseti.
Kindly reminder sa o mai asculti o data
K-lu nu poate scoate ceva prost! Merci K-lu!
Sinergic videoclipul, perfect mixul. Bravos!
✌️
superba man ... ador compozitia ... foarte tari secventele ...keep up the good work ...
Ce bine că e și aici. Până acum o tot ascultam pe Facebook. 😍😍
Totala piesa!
Excelent fara nici un regret
Pace omule
Să vină varaaaa :))))
ca are 4:20 e absolut genial, clar e de repeat
Big UP k`lu ! Ciao Ciao !
Misto rau! Tot!
Bravo meshtere,tot respectu ..........+monica!!!!!!!!
Maestre... esti fenomenal
așteptăm video-uri în română, din nou 😉
sunt pe drum ;)
@@k-lu în plus, dacă ai inspirație să faci un video cu textul lui Martin Luther King Jr. - I have a dream ... ar fi super!
@@AlexThiess merci, da prea folosita replica aia
Cuminte de data asta k-lu,dar bun mixul
Blanaaaa Sunt fanul tau K-lu este fortza maxima
Timeless
again and again
rock on! k-lu is back 💪
vaporwave on! 😁💪
Monica Belluci does a great job in "Malena". Your inspiration from is top noch! 😉😋
SUUUPER PIESA!
GENIAL !
E perfect!
Maestru' Lejer. Big up!
Wow! Altceva bombix 👌🏻✌🏻
More like this! Wonderful #r47
E bun de ceva filmul?
Nu
e film italian, eu zic ca merita
UHA ❤️
Mega 🤟💪🤘
Daca cumva va indoiti, ca mesteacanul, va asigur ca EU din 2 5 6 ( 2 mai -6 mai) voi fi in concediiu 😁🤫😎❤
Oare de ce nu apare si in RUclips Music?
❤️️
2024❤
💪💪💪
Go 🐴
Vreau sa vad filmul. Stie cineva cum se numeste?
Malena
perfecta combinatia de muzica cu Monica Belluci, mmm....
DJ Premier, Rakim, Nas & Krs-One - Classic (HD)
Eight4president
13M views10 years ago
nu mai pot 22 de ×
e piesa monica belluci, si melodia e buna rau
coaie vine si nebunu weed
#767
..emoticonul ala cu gura cascata si bale curgand dintr-un colt.
Majoritatea bărbaților ne bucurăm când vedem femei care își exprimă senzualitatea ca Malena, (adică fără inhibiții și fără vreo intenție de invitație în a fi considerată accesibilă oricui, în caz că mai sunt oameni cu gândire toxică și retrogradă pe aici), dar puțini suntem ăia care chiar apreciem eroismul din spate, și fără de care societatea încă ar fi una a falselor pudori, condusă doar de cei care suferă de bigotism, suntem prea puțini cei care înțelegem de ce genul ăsta de femei continuă să se îmbrace așa cum simt, deși au fost mereu oprimate iar cei din jur nu au făcut nimic pentru ele, ba, mai mult, au contribuit la condamnarea lor nedreaptă, bazată pe mințile proaste ale unor oameni mici, cu propriile lor frustrări și invidii, canalizate greșit către aceste femei care nu sunt lașe.
Filmul arată o altă poveste decât asta a senzualității, una tragică, horror, uitasem asta, și când văd genul ăsta de omagii ca al lui dj k-lu, uit pe moment că intenția din spate nu e de a diminua mesajul filmului, de a ascunde încă o dată realitatea acestor femei eroine, ci de fapt e o intenție de a ne simți într-o lume normală, o lume în care femeile își pot exprima nestânjenit propria senzualitate.
du-te ma d'aci