Ce mesaje ascunde „Fata cu cercel de perlă” de Vermeer

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 11 дек 2022
  • Fratilor, cine ar fi crezut ca un portret banal al unei fete necunoscute va captiva imaginația a milioane de oameni pe parcursul istoriei și va deveni un adevărat ”pop icon” al vremurilor noastre. L-ați văzut și voi cu siguranță, dacă nu la muzeul Mauritshuis din Haga, măcar pe o cană, un tricou, pe Instagram sau coperta de la Vogue. Nu, nu vorbim despre Mona Lisa deși nu suntem tocmai departe.
    Tabloul despre care vorbim astăzi este poreclit ”Mona Lisa Nordului” pe numele lui real ”Fata cu cercelul de perlă” sau ”Fata cu turban” și a fost pictat de olandezul Johannes Vermeer pe la jumătatea secolului 17. Există însă o distincție importantă între lucrarea lui Vermeer și cea a lui Da Vinci. Mă rog există mai multe cum ar fi că fata lui Vermeer se uită peste umăr și e cu vreo 20 de ani mai tânără. Dar diferența la care mă refer este că în timp ce Mona Lisa e un portret clasic, adică doamna aia despre care se presupune că a fost Lisa Gheraldini, soția unui negustor de mătase florentin, chiar a stat vreo 20 de ore la poză să o imortalizeze Da Vinci pe pânză, portretul lui Vermeer se crede a fi unul fantezist, adică reprezintă un personaj din imaginația artistului. Din nou, se crede. Nu se știe. Nu se știu prea multe.
    Întrebarea rămâne, cât să te tot uiți la o poză cu fundal negru și o fată drăguțică dar extrem de îmbrăcată? De unde și-a luat baticul ăla albastru? Unde e arta și de ce este acest portret inestimabil mai celebru și valoros decât alte milioane de portrete? Exact despre asta o sa vorbim astăzi, cu ajutorul fraților de la OTP Bank.
    Text de Flavia Negoescu
    Susține conținutul: / zaiafet
    ZaiaShop: www.zaiashop.ro
    Instagram: / zaiafet
    Facebook: / zaiafet
    Mail: horia.sarghi@gmail.com
    Aparatură Folosită:
    Cameră: bit.ly/2CRMfNB
    Obiectiv 1: bit.ly/2XroIwM
    Obiectiv 2: bit.ly/2KvvJqM

Комментарии • 72

  • @peteanionelsorin
    @peteanionelsorin Год назад +55

    Dumnezeule Sfinte , mi-am taiat cablul TV ,acum cateva luni , si adorm acum pe audiobook-uri . Intr-o seara , am descoperit "Fata cu cercel de perla" , de Tracy Chevalier .In loc s-adorm , am ascultat toata noaptea ,nestiind nimic despre subiect , captivandu-ma doar naratiunea ( de calitate , nu manele).Cand in final s-a terminat si am adormit ,am ramas visand la fata. A doua zi , am citit tot ce-am gasit despre subiect. Zaiafet ,multumesc mult ,mi-ai dat acum informatii mai aprofundate .Nici n-am vazut filmul !

    • @zabrac
      @zabrac Год назад +3

      “de calitate, nu manele”? poti sa explici un puc ce vrei sa zici aici?

    • @alinciocan5239
      @alinciocan5239 Год назад +1

      @@zabrac nu a adormit datorita calitatii audiobook-ului si nu din cauza manelelor de la vecini. E destul de comun sa nu poti adormi din cauza vecinilor care dau drumul la manele noaptea 😅 (am trait pe propria mele)

    • @povestideseara1262
      @povestideseara1262 Год назад +1

      A fost o plăcere să ascultăm și mai ales sa vedem ce există în lumea artei adevărate Mulțumim ! Ne ați îmbogățit! Mai trăim puțin!

    • @angelamoldovan3921
      @angelamoldovan3921 Год назад +1

      Tracy Chevalier are o gramada de carti interesante :)

  • @biancarugea710
    @biancarugea710 Год назад +9

    Ce serie frumoasă ! Bravo vouă !

  • @constantamariagrigore3234
    @constantamariagrigore3234 Год назад

    La mulți, mulți ani dragilor, cu sănătate , iubire succese, norocul sa se tina scai de noi, ca de munca suntem sătui!... E teribil de seducătoare , fascinanta întreaga serie destinata interpretărilor, misterelor din spatele tablourilor, năucitoare, copleșitoare la fiecare în parte povestea subiectului imortalizat... Slabe șanse sa fie altcineva mai elocvent, mai savuros, sa - ți descifreze atât de memorabil tainele din spatele tabloului ales. Mulțumiri, admirație, felicitări netarmurite pentru evocarea pictorului impresionist, deosebit de spectaculoasa metoda lui de a picta în profunzime, cu drag te ascult, ma înclin cu recunoștință emoționată dragul meu Horia. 💕💞🤩😍🤗🤗🤗🖐️👋✌️👌👍🙏🤨🤭😘⛲🌁

  • @litaalexandra-elena1373
    @litaalexandra-elena1373 Год назад +2

    Cât am așteptat clipul ăsta!🤗

  • @qwerty-vv4yp
    @qwerty-vv4yp Год назад +2

    Dacă poți sa faci un videoclip despre Caravaggio, ti-as fi profund recunoscător :) Mai ales ca, Caravaggio, a fost un fel de maestru a expune luminii în tablourile lui...

  • @simonaradulescu9171
    @simonaradulescu9171 Год назад +2

    Minunata serie!Multumesc!

  • @jao5942
    @jao5942 Год назад

    Multumesc!

  • @manuelabuculeistefan6541
    @manuelabuculeistefan6541 Год назад +1

    Mulțumesc!

  • @ivanraz
    @ivanraz Год назад

    Mulțumesc :)

  • @madalinastan7478
    @madalinastan7478 Год назад

    Minunat❤!

  • @MyhaytzaTeRrY
    @MyhaytzaTeRrY Год назад

    multumim

  • @TheSweetAnca
    @TheSweetAnca Год назад

    Foarte interesant.

  • @angelamoldovan3921
    @angelamoldovan3921 Год назад +1

    Tracy Chevalier : Fata cu cercel de perla ,o carte minunata :)

  • @ionescunatalia1708
    @ionescunatalia1708 Год назад

    FELICITARI, ZAIA FET!

  • @sebastianradu2693
    @sebastianradu2693 Год назад +4

    Foarte misto! Este una dintre cele mai cunoscute picturi, dar niciodata n-am stiut de unde si cine este (desi aveam o banuiala ca e cineva mai din nordul Europei) autorul. Multumesc pentru clarificare si pentru prezentare!

  • @mariapantes9147
    @mariapantes9147 Год назад +3

    Am văzut un film cu povestea acestui tablou. Fata a fost servitoare în casa pictorului, iar cercelul cu perla a aparținut soție pictorului.

    • @alaviscun7511
      @alaviscun7511 Год назад

      Cititi cartea

    • @ab4art437
      @ab4art437 Год назад

      Fata era o tânără servitoare, cercelul îi aparținea stăpânei acesteia care la final ar fi acceptat că această tânără servitoare a fost iubită de soțul ei.

    • @AdiStancu
      @AdiStancu Год назад +1

      Iubita doar o data, sau de mai multe ori 😁

    • @tzupuras
      @tzupuras Год назад

      Citiți cartea! Tracy Chevalier creează povești în jurul operelor de artă despre care nu se știe mare lucru. Dar le integrează perfect în epocă, pentru că studiază mult înainte de a scrie.
      De fapt citiți și alte cărți de aceeași autoare!

  • @evergreen1326
    @evergreen1326 Год назад +3

    Portretul meu preferat

    • @Carol_V
      @Carol_V Год назад +1

      Portretul ei, preferat de tine... ;)

    • @evergreen1326
      @evergreen1326 Год назад

      @@Carol_V da măi da:))

  • @Baicon
    @Baicon Год назад +2

    De menționat, cercelul este prea mare că sa fie o perla, analizând dimensiunea in raport cu ochii, iar reflexul cerceilor este unul metalic și nu unul sidefat cum ar trebui sa fie. Vermeer este pictorul cu cele mai puține picturi cunoscute 34.
    Are un singur peisaj, peisaj din Delft, iar picturile de interior se pare că sunt făcute în casă artistul, podeaua este cu același motiv, iar ferestrele sunt ale aceleiași case. Sunt pline de simbolistica și de elemente care susțin tema lucrării, de exemplu în Alegoria picturii, artistul este surprins in timpul creației artistice draperia trasa ne dezvăluie atelierul său. Câteva detalii care se pot interpreta sunt muza, trompeta și cartea pe care o ține în mână, harta pe care se afla și semnătura artistului, portretul din ipsos care se afla pe masa, candelabrul.
    Dacă vreți să studiați una dintre cele mai complexe picturi dpdv hermeneutic va recomand Van Eyck portretul soților Arnolfini.

  • @stefanemilian2758
    @stefanemilian2758 Год назад +2

    Aștept Un ep in care spui despre orașul din Norvegia in care este interzis sa mori ! Mersi !

  • @user-rf4of9zb9h
    @user-rf4of9zb9h Год назад +6

    Daca mai pronunti Vermeer asa imi iau zilele

  • @marvelousvids.9600
    @marvelousvids.9600 Год назад +1

    Se poate vizita in Mauritshuis, langa parlament. Recomand Haga din toate punctele de vedere

  • @diluviudiluvescu7753
    @diluviudiluvescu7753 Год назад +2

    Ar fi util daca in descriere ati pune linkul catre playlistul din care face parte episodul respectiv :)

    • @iuliaz23
      @iuliaz23 Год назад +2

      Ti-e lene sa intri sa cauti?

  • @cosminlongin5528
    @cosminlongin5528 Год назад +3

    Este posibil ca Vermeer sa fii folosit o oglinda pentru a reda realitatea, pentru ca specialiștii nu au găsit linii ajutătoare sub stratul de vopsea.

  • @MTAbanknote
    @MTAbanknote Год назад +1

    👍👍👍👍👍👍

  • @bdariamihaela
    @bdariamihaela Год назад

    De ce l-ați repostat?

  • @manolefilote6276
    @manolefilote6276 Год назад +1

    De la magazinul Kaufland sau obiecte pierdute. Solicit acuzele de rigoare. Frumos comentariu felicitării

  • @emiliayilmazer6763
    @emiliayilmazer6763 Год назад

    🙋🙋🙋🙋

  • @akaruitsuki8096
    @akaruitsuki8096 Год назад +1

    Bac la istorie când?

  • @manolefilote6276
    @manolefilote6276 Год назад +4

    Ffffffffffffffff frumos comentariu felicitării felicitări felicitări pentru că meritați felicitări felicitări felicitări pentru tine. Bună ziua și mult respect pentru tine și familia ta om bun

  • @freacadadisc
    @freacadadisc Год назад +1

    Privirea fetei nu e una trista nici vesela, eu o vad ca o privire care cauta si asteapta un raspuns.

  • @victorriurean
    @victorriurean Год назад

    nice

  • @scratchedbycats
    @scratchedbycats Год назад

    Horinca lui Horica, has a nice ring to it

  • @ionelaplesan8108
    @ionelaplesan8108 Год назад +2

    Despre Frida Kahlo când?

  • @rm783
    @rm783 Год назад

    😀

  • @CodrutLivadaru
    @CodrutLivadaru Год назад

    Cu cat vad mai mult aceste clipuri despre Sovietici cu atat ura mea se indreapta mai mult inspre ei, decat inspre Adi hash.

  • @annettemihu5165
    @annettemihu5165 Год назад

    " se speculeaza"...el nu a parasit niciodata orasul natal...nu a ajuns niciodata la Roma...doar tablourile lui- o parte- pe care le- am vazut si eu intr- o expozitie itineranta...

  • @Hashcarbunesti
    @Hashcarbunesti Год назад +1

    Primul ! ✌️

  • @CharlesFlemming
    @CharlesFlemming Год назад +2

    Are rost sa îi dau like ?
    Ca să îmi rămână la Liked zic , Intr un playlist zic

  • @doruvasile8842
    @doruvasile8842 Год назад

    Ok

  • @drqstie3057
    @drqstie3057 Год назад +1

    damn I m early

  • @mihaelavasilescu1138
    @mihaelavasilescu1138 Год назад

    DAR CE ASCUNDE GIOCONDA STITI ? V-ATI INTREBAT ?

  • @madalinadumitrica1570
    @madalinadumitrica1570 Год назад

    Fata cu balanta cred ca femeia e gravida și nu cred ca tatăl copilului era soțul acesteia. Pictura din fundal și balanta cred ca mai mult înseamnă cântărirea deciziilor.

  • @oanagrossu1532
    @oanagrossu1532 Год назад

    Care-i faza cu CARICATURIZAREA de burtiera a acestor capodopere?

  • @cezarzbughin3362
    @cezarzbughin3362 Год назад +2

    Cei care stiu cu adevarat ceva despre pictura isi dau seama ca ceea ce propun criticii nu sunt decat niste idei fortate care sa justifice valoare unui tablou bunisor care a avut norocul sa ajunga celebru.

    • @whocares1481
      @whocares1481 Год назад +6

      "Tablou bunisor"...e clar cat de novice esti in materie de arta!Are evident acel ceva care subjuga de la prima vedere..cat priveste artistul,se vede ca habar nu ai cine este,...cel mai mare colorist al Olandei supranumit nu intamplator Magicianul culorilor!
      Un artist cu o tehnica si o capacitate de redare figurativa desavarsita!Lumina,contrastul cald-rece i-au fascinat pe impresionisti,arta sa a influentat de altminteri intr-o anumita masura estetica impresionista.
      Dantelareasa,Atelierul,Priveliste din Delft sunt nestemate in patria tablourilor ...urias artist de domeniul incredibilului!

    • @cezarzbughin3362
      @cezarzbughin3362 Год назад

      @@whocares1481 =)) Vermeer e un artist ok; dar asa cum vad ca ai citit, criticii scriu frumos despre el.

    • @cezarzbughin3362
      @cezarzbughin3362 Год назад

      @@whocares1481 In schimb, The milkmaid e foarte bun. gonna give you that.

  • @MarcoVB
    @MarcoVB Год назад

    Zici ca e portret generat de AI

  • @oanagrossu1532
    @oanagrossu1532 Год назад

    Regret, banal

  • @provincialaderomania5314
    @provincialaderomania5314 Год назад

    Imi pare rau, dar ambele sunt doua portrete banale neavand nimic captivant sau a tehnicii artistice.
    Este un exemplu tipic de cum se exacerbeaza perceptia in scop comercial si atat
    Multi privesc la doua femei cu nimic speciale si se intreaba "la ce drac ma uit ?... si se tot uita incercand sa -si dea seama unde-i secretul

  • @janzam
    @janzam Год назад

    Multumim pentru reclama la OTP dar sa stii ca au servicii foarte proaste la sucursala Dorobanți.
    Casierul face toată munca din banca si ai de așteptat chiar si 30 40 minute până termina.
    Oricum nu te plictisești ca poti număra destule colege care in afara de machiaj puternic cred ca au si pregatire bancară.
    Pacat ca o lasa prada rețelelor sociale.
    Tăiatul de frunză la câini a ajuns la perfecțiune.

    • @filipoiuvasileadrian6346
      @filipoiuvasileadrian6346 Год назад +2

      Nu are treaba zaiafet cu serviciul bancar dintr-o agenție. Faci o adresa la banca, sau la agenția respectiva, lui zaiafet poți sa ii reproșezi dacă a făcut o eroare de text unde a greșit un an, sau un nume, etc.

    • @janzam
      @janzam Год назад

      Am facut adresa cu manta.
      Bate saua sa priceapă Otepeaua.

  • @vitalider
    @vitalider Год назад

    Numa' eu intru să văd cum a mai slăbit șefu' ?

  • @cristianaugustin7125
    @cristianaugustin7125 Год назад

    💩 de tik tok!💩 de tik tok!!