Vasile și tu de-a lungul anilor încercai să te arăți cetățenilor ca un mare patriot, unionist s.a dar de fapt ai fost un fals ca și toți cei ce îi slujesc pe bandiții lui Putin așa că de aceea și acumulezi două voturi la alegeri căci oamenii deja ți-au văzut fața reală de unde sugi tu banii Cu Părere de Rău atiți trădători sunt în Moldova 😢
Prin demisia.d.Dragalin eu vad fatarnicii.Ele sunt prietene si cu mama lui Dragalin.Penyru Daragalin au pregatit alt locusor.Dar in locul lui Dragalin au deja persoana lor.Nu scapam usor de ei.
Unica reformă reușită e că mii de oameni își lasă plaiurile natale și pleacă dar de rău se poate și de făcut și acasă locuri de muncă dar statul care este acum mai bine spus ce-i care stau în fruntea statului nu sunt dispuși să deschidă posturi de muncă acasă trist 😢
Vasile, eu unul de la începutul acestei epopei emoționale, de un tipaj pur moldovenesc, plin de emoții și fără nicio rațiune, am fost în potriva, ca această duduiță rătăcită, cu multe probleme ce țin de educația ei personală și de problemele psihice evidente, văzute clar, din timpul guvernării Dânsei, am fost contra ei. Ea, cu siguranță nu este în locul potrivit și la timpul potrivit. Rezultatele ei sunt dezastruoase. Iubirea ei de a guverna și de a domina, împreună cu încăpățânarea și narcisismul ei bolnav, cu adevărat ne-a adus, acolo unde tu, Vasile ne-ai avertizat și ne-ai arătat cu multă precizie, al mizeriei aparatului ei de guvernare. Noi te susținem întru totul. Tu ești, OMUL ACȚIUNILOR NECESARE !!!
Zinocka esti dun saica ei,fii atenta la ungiile de toti patriotii tarii,stiu bine Ca faci parte din ei se simte de la distanza..GOS talharii si mincinosi.A nuca pasla na turbincu 😂😂😂😂😂
Stimabile, îmi place ce faci si și chiar a-și vrea sa te ajut cu ceva dar nu știu cu ce. Tipa asta din America însă și-a jucat rolul și acum trebuie sa fie aruncata în gât cum zice moldoveanul. Cum au fost aruncat A.Nastase, și alții, cred că îi stii mai bine. Plahotniuc era un huligan in curtea școlii față de aiștea cu metodele lor. Le-am simțit pe pielea mea.
Костюк, скажи сразу ,что ты хочешь чтобы люди знали . Хочешь в парламент или сразу в президенты. С тебя нет никакого толка только ходишь морочишь голову людям. Надоело видеть тебя с твоей болтовнёй.
intuitia imi spune ca LA toata lumea degraba le VA fi totuna avem stapini pe tara asta ori nu ? oricum suntem huiduiti si injenunceati mai ales in fata preturilor uriase absolut LA tooooot oameni buni Dumnezeu sa fie cu noi cu totii restuul ?????🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏❤❤❤❤❤❤🙏🙏🙏🙏🙏
apropos! de ce nu avem Ambasador al SUA?!!! ceva noi nu știm. nu o aranja că Ambasadorul SUA nu era subordonat și nu îndeplinea voința știucii. L-A TRIMIS ACASĂ ÎNAINTE DE A-ȘI TERMINA MANDATUL!
De ce? Pentru ca Dragalin mi se ca foarte multe dovezi a gramadit contra Sandu? Si echipa ei care nusi fac lucrul cinstit? Si Sandu acei CARE sint periculoasi pentru echipa ei II elibereaza?
Inca dormi,mai deschide ochii,cea ce replica se vede Ca esti sistinatoarea pasistilor,. Cred Ca Elena are Dreptate ..nui asa mult si vor primi un picior si ne va ramine plaiul Moldovenesc curat si luminat de spatele dreptatii.Toti pasistii "Mars na turbincu"@@zinagrosu663
Inca dormi,mai deschide ochii,cea ce replica se vede Ca esti sustinatoarea pasistilor,. Cred Ca Elena are Dreptate ..nui asa mult si vor primi un picior si ne va ramine plaiul Moldovenesc curat si luminat de spatele dreptatii.Toti pasistii "Mars na turbincu "@@zinagrosu663
Nu cred că dacă-i dăm jos prin alegeri pe aste vor veni alții mai buni în 30 de ani care au venit să schimbe ceva în țară asta dacă Cîștigi tu mandate în Parlament nu cred că vei face marea schimbare
Правильно. Этот бардак будет продолжаться, пока трудящиеся не начнут сами решать все вопросы. Чиновники и политики могут только грабить и устраивать войны!
браво василе ну не дам ну не лэсам VICTORIE......
DOAMNE AJUTE
DOAMNE AJUTE
DOAMNE AJUTE
Vasile vin parlamentarele și trebuie să cîștige al lor dacă nu anulează alegerile, trebuie vot masiv jos PAS
Vasile și tu de-a lungul anilor încercai să te arăți cetățenilor ca un mare patriot, unionist s.a dar de fapt ai fost un fals ca și toți cei ce îi slujesc pe bandiții lui Putin așa că de aceea și acumulezi două voturi la alegeri căci oamenii deja ți-au văzut fața reală de unde sugi tu banii Cu Părere de Rău atiți trădători sunt în Moldova 😢
👎👎👎👎👎👎👎😱😱👿👿👿
Jos Pasu. Bravo Vasile
Trebue proteste si cu cit mai repede cu atit mai bine !
Doamne ajuta Vasilii, jos hoții. Locul lor e in puscarie.
Браво васили ынаинте
manda la duba
Prin demisia.d.Dragalin eu vad fatarnicii.Ele sunt prietene si cu mama lui Dragalin.Penyru Daragalin au pregatit alt locusor.Dar in locul lui Dragalin au deja persoana lor.Nu scapam usor de ei.
Așa este.Mama ei s-a ocupat cu propagandă a PAS în SUA.Sint jocuri teatrale pentru masă (populație)
Васиий браво👍👍так держать
Mulțumim de adevăr Democrația acasă
Eu cred ca Maia are ce ascunde si nu are incredere in Dragalin ca o va proteja . Deci se teme de ea !
Бравооо Домнул Василий, ку доамне ажутэ, сэ вэ айбэ бунул Думнезеу ын паза луй мереу
Bravo ! Tot corect ați spus . Succes ìn lupta .
Nu vrei sa te alaturi?
Дрэгэлин не трогайте она может пас поставить на колени и не только.
Молодец Браво Василий 🙏🙏🙏👍👍👍
Sînt necesare proteste !
Dumnezeu sa va auda!❤❤❤
Очень нужен протест поддерживаю обеими руками
Da costiuc ai uitat cravata din coada de berbec😂😂😂😂😂
Am înțeles lecția și suntem gata să furăm deja cu vagoanele numai daține încă un mandat dragi moldoveni altfel vin rușii 😂
Да рушии че РЭУ цьа фэкут ?
@АннаСавицкая-с3г asta a fost sarcasm, ar fi bine să înțelegeți....
Cu succes în toate!
MAICUTA SVINTA SA VA OCROTEASCA
initiati o petitie sa cerem noii administratie din SUA sa introduca sanctiuni figurantilor uzurparii puterii de stat
Unica reformă reușită e că mii de oameni își lasă plaiurile natale și pleacă dar de rău se poate și de făcut și acasă locuri de muncă dar statul care este acum mai bine spus ce-i care stau în fruntea statului nu sunt dispuși să deschidă posturi de muncă acasă trist 😢
Bravo Vasile.
La protest toți
Au fost si ininte la protest toti inseamna voi citiva cea mai buna forma de protest sa nu iesa lumea la lucru
Respect!!!
Василе мержь ынаинте требуе сэ дэм дракулуй пе бандиций пас думнезеу сэ не ажуте
Требуе сэ луэм пилдэ де ла ромынь кэ ромыний сау унит ши ау сэ фугэряскэ бандиций ши трэдэторий цэрий 💯🙏🙏🙏🌹🌹🌹👍👍👍🤝🙋♀️
Вправо Василе !!!
👍👍👍👍👏👏👏👏💪💪💪
Dragalin curaj
Vasile, eu unul de la începutul acestei epopei emoționale, de un tipaj pur moldovenesc, plin de emoții și fără nicio rațiune, am fost în potriva, ca această duduiță rătăcită, cu multe probleme ce țin de educația ei personală și de problemele psihice evidente, văzute clar, din timpul guvernării Dânsei, am fost contra ei. Ea, cu siguranță nu este în locul potrivit și la timpul potrivit. Rezultatele ei sunt dezastruoase. Iubirea ei de a guverna și de a domina, împreună cu încăpățânarea și narcisismul ei bolnav, cu adevărat ne-a adus, acolo unde tu, Vasile ne-ai avertizat și ne-ai arătat cu multă precizie, al mizeriei aparatului ei de guvernare. Noi te susținem întru totul. Tu ești, OMUL ACȚIUNILOR NECESARE !!!
Da trebu proteste
Нужен масивный протест обезательно. Люди устали от их лицимерия и обманов от партий Pas и обманщица Маия
Smotri, ne polomai sebe noghi!
🦥🦥🦥🤮🤮🤮@@zinagrosu663
Zinocka esti dun saica ei,fii atenta la ungiile de toti patriotii tarii,stiu bine Ca faci parte din ei se simte de la distanza..GOS talharii si mincinosi.A nuca pasla na turbincu 😂😂😂😂😂
@@zinagrosu663 Tu mai lasa paharul , spun vecinii tai , ca tare iti place . De la asta si capul nu-ti lucreaza .
@@zinagrosu663смотри не сломаи язык от лизания пасу
Давно пора переверот устроить
Da, avem nevoie de proteste !! Oamenii trebuie sa inteleaga unde e minciuna si unde e adevar!! Hai Moldova ca se poate!!
Doamne ajuta❤
AISTA UMBLA NUMAI CU MINCIUNILE, SI LE ZICE BINE,VOR LA TREUCA.
Дакэ ар фи май мулць ка д. Василий, поате лумя о сэ ынцелягэ унде не дуче гувернаря де азь
AISTA ESTE PUS LA CALE DE PLAHA.
Jos Dragalina
Mai intai jos Maia !
@@mariamagdalena3358Jos prosti ca tine!
@@mariamagdalena3358💯💯💯🙏🙏🙏👌👌👌❤️❤️❤️🌹🌹🌹
Кум е май цине думнезеу пе пэмынт о сэ рэспундэ тоць чей каре не фурэ
Пын ажунжй Ла думнезеу те мынынкэ сфинций
Браво .мы надеемся ,что Драголин . сильнее их ,,Пас,,
Jos PAS !!! Jos Sandu !!!
Jog gagau prost!
@@zinagrosu663🙃🙃🙃👀👀🐽🐽
Sa gasit si"hitra" Ca mai nu raje,", Tia ramas sati puna talanca😮😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂 Hitria tea ocolit😂😂😂😂
ДОАМНЕ ФЕРЕШТЕ ЧЕ о фэкут бандиций дин цара АСТА.
Василе ..ыс...тоць ..минчиношь
Si Vasile tot ,un balabol!
Eu cred că ua spălat banii
Dute la scoala experto!
@@zinagrosu663🦧🦧🤮🤮
Cine si ce scrie😂😂😂😂😂😂😂😂😂
Dute mai cu plavrajile tale prostestj
Hai că încet îți arăți fara reală.
ЛЕ-А СИМЦИТ ЫНТРЯГА ЦАРЭ!!!
Bravo!
Vasile , ai fost foarte convingator ! Jos palaria !
Da numai zi!
@@zinagrosu663🐀🦥🤮
@@zinagrosu663Mars !
Bravo Vasile, jos potlogarii
❤❤❤
Amin😇
Eşti bravo doamne ajute pe noi,nu avem dupa cine sa votez,dar votul nostru al familie mele va merge pentru partidul democraţia acasa🎉
👏👏👏
Vasea tu ești tupoi 🙃?
Pe cine te bazezi tu? Pe Drăgălin?😂🤦
Sory de sarcazm, dar o iai prin blide cu așa "speranțe" gen Drăgălin, Kiovesi=Soros!🎉
Corect
Браво д Василе
Bravo bravo respect domnule costiuc
Succese D.Drăgălin.
Unicul care nui este frica sa ridice multe intrebari ,are barbatie ...... Bravo , dar mamaliga e mamaliga , nu are sustinere a colejilor de breasla ))
Doamne ajută 😢😢😢😢😢😢
Stimabile, îmi place ce faci si și chiar a-și vrea sa te ajut cu ceva dar nu știu cu ce. Tipa asta din America însă și-a jucat rolul și acum trebuie sa fie aruncata în gât cum zice moldoveanul. Cum au fost aruncat A.Nastase, și alții, cred că îi stii mai bine. Plahotniuc era un huligan in curtea școlii față de aiștea cu metodele lor. Le-am simțit pe pielea mea.
👍
Doamne ajuta dar nu cred.
100,, % правды...подумайте Молдоване....не пропустите мимо ушей
Костюк, скажи сразу ,что ты хочешь чтобы люди знали . Хочешь в парламент или сразу в президенты. С тебя нет никакого толка только ходишь морочишь голову людям. Надоело видеть тебя с твоей болтовнёй.
Tak hodi tiii
On hoti hodit pitaitza do stuceatza do Moldovan
Он же блогер а не политик с него нет спроса у него скидка 50%
Он хочет власть, как и вся оппозиция. Это всегда было так.
@ppanteleev🐏🐏🐏🐑🐑🐑🤮
Si tot tu Costiuc le dai de stire in public, in caz ca un alt partid incearca sa faca ceva pentru cetatenii Moldovei.
Dom. Vasile nu vă lăsați spor in toate!!!
Nu face nimic Drăgălin beți ceai
Drâgâlin dacâ va fi demisâ sâ nu tacâ sâi scoatâ în fațâ pe cei corupți cine nu ar fi.
Da tu spuneai ca de fugarit Dragalin da amu spui ca e buna și o andemni sa pună câtuși pe mana nu fi cu 2 fete
El n-a zis ca-i buna , ci ca ar putea macar acum cand vor sa scape de ea sa faca ceva . Sa nu se dea batuta .
Bravoooo ❤❤❤❤❤💪💪💪💪🇲🇩🇲🇩🇲🇩🇲🇩🙏🙏🙏🙏🙏💯💯
intuitia imi spune ca LA toata lumea degraba le VA fi totuna avem stapini pe tara asta ori nu ? oricum suntem huiduiti si injenunceati mai ales in fata preturilor uriase absolut LA tooooot oameni buni Dumnezeu sa fie cu noi cu totii restuul ?????🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏❤❤❤❤❤❤🙏🙏🙏🙏🙏
Bravo.!
Să fie înaintat un demers către procuratura Europeană condusă de Laura Codruța Kövesi
👍👍👍🙏🙏🙏
Unde -s multi puterea creste și dușmanul nu-i sporește....
Mda... "Unde o dus surdul roata și mutul iapa😂"
Bravo Vasile mult respect
Bravo, invită persoane competente în partid. Țară are nevoie de patrioți și competenți de a putea să schimbe situația dezastruoasă în Moldova 🇲🇩
apropos! de ce nu avem Ambasador al SUA?!!! ceva noi nu știm. nu o aranja că Ambasadorul SUA nu era subordonat și nu îndeplinea voința știucii. L-A TRIMIS ACASĂ ÎNAINTE DE A-ȘI TERMINA MANDATUL!
Din veceu a fost aleasa, in veceu o si arunca
Se bucura toți cei care vor fi de misi că seau umplut băncile și buzunarele 22:56 atîta au ast 22:56 eptat
Acum.!!!!!! Dragalin fa treba !!!traiasca Moldova
De ce? Pentru ca Dragalin mi se ca foarte multe dovezi a gramadit contra Sandu? Si echipa ei care nusi fac lucrul cinstit? Si Sandu acei CARE sint periculoasi pentru echipa ei II elibereaza?
Da sint necesare proteste
Oricim ls alegerile din toamna vor fi mari schimbari...
Jos tirfa Moldovei Maia Sandu 😡
Asa poate scri numai o adevarata Tirfa ca tine!
@@zinagrosu663🦖🦖😴😴🫠🫠🤭🤭😱😱
Inca dormi,mai deschide ochii,cea ce replica se vede Ca esti sistinatoarea pasistilor,. Cred Ca Elena are Dreptate ..nui asa mult si vor primi un picior si ne va ramine plaiul Moldovenesc curat si luminat de spatele dreptatii.Toti pasistii "Mars na turbincu"@@zinagrosu663
Inca dormi,mai deschide ochii,cea ce replica se vede Ca esti sustinatoarea pasistilor,. Cred Ca Elena are Dreptate ..nui asa mult si vor primi un picior si ne va ramine plaiul Moldovenesc curat si luminat de spatele dreptatii.Toti pasistii "Mars na turbincu "@@zinagrosu663
@@zinagrosu663 Te plateste bine ???
👍👍👍
VASILE da Sandu și PAS au ajuns la conducere și cu ajutorul tău. De ce te mai plângi????
Avem 4 politicieni pe cap de om în Moldova
Adevarat
🇲🇩🤠👍🤝
Da lasa Vasile ca nimeni nui Dumnezeu sa știe cine poate fi persoana parca antro familie e greu dar antrobtara cu mulți hoti an jur și tradatori
Cui ii pasa in tara noastra despre cum si ce gindesc " cei multi si..." 😢
Васыле пе че бань трэиц , повестеште ну те рушина, попорул ностру аре интирес ла баний "марелуй политик васыле "???????????????
FOARTE DREPT,PE MANCAT LA SFECLA
MAI D-NU VASILE,TARE MAI DUCI CETATENII IN ERUARE.
Au venit la baut si mincare....HALEAVA
Санду а адусо пе дрэгэлин
Si pe Spanu tot ea l-a adus . Asta nu inseamna ca nu-l poate da jos …
Nu cred că dacă-i dăm jos prin alegeri pe aste vor veni alții mai buni în 30 de ani care au venit să schimbe ceva în țară asta dacă Cîștigi tu mandate în Parlament nu cred că vei face marea schimbare
De luat pildâ de la cei de peste PRUT
Правильно.
Этот бардак будет продолжаться, пока трудящиеся не начнут сами решать все вопросы. Чиновники и политики могут только грабить и устраивать войны!