PROCEDURA SECRETA

Поделиться
HTML-код

Комментарии • 5 тыс.

  • @anna-mariebordea4423
    @anna-mariebordea4423 14 дней назад +3384

    Marilu, Iustin.. Eu sunt rezultatul eforturilor depuse de părinții mei timp de 10 ani! În iulie fac 20 ani! Hormoni, injectări, pastile și depresii am lăsat în urma apariției mele părinților mei, dar de-altfel cea mai mare fericire și împlinire! Părinții mei și prietenii noștri de familie (nașii mei), au trecut prin această procedura împreună în Franța, la Bordeaux. Acum 6 ani a apărut prin miracol și Louise, fiica nașilor mei, care timp de 15 ani nu au lăsat brațele în jos, și după zeci de încercări și pauze, au fost binecuvântați cu o minune de copil la a 12a încercare, acum 2 ani a apărut și Luca, băiețelul lor care la fel a apărut cu ajutorul FIV. Povestea voastră m-a făcut să realizez eforturile pe care mama mea le-a depus și încercările prin care au trecut ambii ca cuplu în acea perioadă a tinereții lor, vă mulțumesc enorm pentru acest video emoționant care descrie procesul prin care părinții mei au fost nevoiți să treacă ca să apar eu. Într-un final tot ce vreau să vă zic e că SE POATE ! Sunt exemplul viu că acum 30 ani părinții mei au fost experimentul în sine, și 10 ani mai târziu, 2004, am apărut eu. Nu vă lăsați bătuți, speranța moare ultima! L’amour gagne toujours! 🍀❤

    • @andromedafearfactory4400
      @andromedafearfactory4400 14 дней назад +262

      TOT CE FAC PE INTERNET ESTE SĂ PLÂNG

    • @mariasiscu1812
      @mariasiscu1812 14 дней назад +27

      @@andromedafearfactory4400 EFECTIV

    • @emmhesych
      @emmhesych 14 дней назад +60

      Rezultatul unei iubiri puternice care nu s a pierdut in viitor, vise, conditionari, idei si in final… cosmaruri 😢

    • @dianacristianahileaga6309
      @dianacristianahileaga6309 14 дней назад +71

      Îți mulțumesc eu de comentariul ce l-ai avut! Sunt mama, in urma unui Fiv, și mereu mă gândeam ce va zice fiica mea, in viitor de lupta ce am dus-o , noi părinții, că ea sa vină pe lume!

    • @anna-mariebordea4423
      @anna-mariebordea4423 14 дней назад

      @@dianacristianahileaga6309 Eu cred că fiica dumneavoastră o să vă fie super recunoscătoare și mândră de voi! Să vă trăiască și să vă bucurați de ea! 🫶🏻

  • @mlsmua89
    @mlsmua89 12 дней назад +532

    Eu și soțul meu am încercat timp de 4 ani să avem un copil... după multe tratamente și o sarcină pierdută, efectiv nu am mai putut fizic și nici psihic să duc la capăt un alt tratament sau, Doamne fereste, încă o sarcină pierdută... așa că m-am așezat la masă cu soțul meu și i-am spus că sunt dispusă să-l las să plece... eram căsătoriți de 4 ani... știam că la mine e problema și știam și cât de mult își dorește să fie tată... iar răspunsul lui m-a șocat, sincer, nu mă așteptam, însă mi-a spus că dacă așa ne este soarta, atunci o să călătorim și o să ne petrecem toată viața împreună în doi... astăzi, după 10 ani, avem doi băieței minunați pe cale naturală 💙💙🙏🏼 nu a fost ușor... dar a meritat.

    • @eu-gt2bt
      @eu-gt2bt 12 дней назад +12

      Încearca cumva sa i scri cat mesajul sa ajunga la ea..

    • @eu-gt2bt
      @eu-gt2bt 12 дней назад +4

      Aici pe yt greu sa il vada..

    • @danielatoplicianu3576
      @danielatoplicianu3576 11 дней назад +12

      Dar si Gabriela Cristea tot asa a patit , ca si ea are la fel povestea, a facut multe inseminari si toate negative, zicea ca a facut cate s-au putut, pana au ajuns la concluzia ca trebuie sa se relaxeze, si uite ca acum are doua fete pe cale naturala.La mine a venit copilul dupa 5 ani, am pierdut o sarcina iar acum am o fetita de 3 ani.

    • @maryanneevans8812
      @maryanneevans8812 10 дней назад

    • @focavr_treaty1922
      @focavr_treaty1922 10 дней назад

      Felicitări!

  • @iulia.p
    @iulia.p 4 дня назад +17

    Nu îmi amintresc să fi întâlnit la nivel personal un asemenea bărbat manierat, educat, un adevărat gentleman!

    • @ariadna49
      @ariadna49 3 часа назад

      Daaa, fix el e😂😂😂😂

  • @SophiSuciu
    @SophiSuciu 13 дней назад +61

    hey marilu, nici mama nu a putut sa faca copii, dar ea a tot incercat si a incercat si a esuat. la un moment dat era atat de singura stiind ca nu poate face copii natural incat a adoptat, iar ea mi a salvat viata si viitorul iar pentru asta ii multumesc. iubiti va in continuare, sunteti minunati

  • @valentinamatache001
    @valentinamatache001 14 дней назад +6789

    Doamne cât chin... Câtă suferință... Și când ma gândesc ca alții fac copii fără număr și îi neglijează iar alții își doresc atât de mult și nu pot avea.

    • @ianucalen
      @ianucalen 14 дней назад +99

      și alții îi avortează

    • @77.antonia.77
      @77.antonia.77 14 дней назад +8

      Exact...

    • @hippient99
      @hippient99 14 дней назад +185

      @@ianucalen pentru că nu își permit să îi crească, nu pentru că nu i-ar vrea musai

    • @georgiana1147
      @georgiana1147 14 дней назад +131

      ​@@ianucalen cam furi curent, nu crezi?))

    • @ianucalen
      @ianucalen 14 дней назад

      @@hippient99 a, și e mai bine să-i omori, nu? dă-i dreq, nu e mare brânză, niște embrioni care nu înseamnă nimic. embrionii nu mănâncă, nu trebuie îmbrăcați, dar uite că sunt alții care vor cu atâta ardoare un embrion din ăsta. sunteți niște ipocriți față de Dumnezeu și nu conștientizați că nu aveți controlul asupra a nimic

  • @maruu9959
    @maruu9959 14 дней назад +6896

    Doamne cat de mult mă enervează aceste comentarii! “Nu e iubire adevărată”, “Dacă o iubea cu adevărat nu o lăsa doar pt ca nu poate avea copii”, etc. Voi nu înțelegeți faptul ca oamenii ăștia s-au iubit atât de mult și atât de intens încât au avut puterea să treacă prin așa ceva și să fie unul pt celălalt indiferent de cat de grea a fost situația. Și au dorit o familie împreună încât le au încercat pe toate și pe parcursul acestei călătorii s-au rănit unul pe altul și au obosit psihic pt ca a fost f greu, până nu a mai putut fi nimic salvat pt ca au uitat de ei și se concentrau doar pe această procedură. Oamenii ăștia s au iubit atât de mult încât și au dat drumul unui altuia pt aș putea găsi liniștea și fericirea după atâta timp de suferință. Nu mai judecați și nu vă mai dați cu părerea aiurea!

    • @heyitsdee8092
      @heyitsdee8092 14 дней назад +136

      Cel mai pertinent comentariu

    • @geoo.o2785
      @geoo.o2785 14 дней назад +141

      cel mai bazat comentariu de aici! 100% de acord

    • @alinabajan1482
      @alinabajan1482 14 дней назад +87

      Ce ma bucur ca am dat de acest comentariu,în rest doar răutăți.Doamne cât am plâns nici nu ma gândesc ce este în sufletele lor😢

    • @maruu9959
      @maruu9959 14 дней назад +75

      @@alinabajan1482 S-au pierdut pe ei doi incercand sa il aducă pe al treilea

    • @helenconh3655
      @helenconh3655 14 дней назад +5

      Cum? S-au despărțit? 😢

  • @primolinakiku1942
    @primolinakiku1942 12 дней назад +334

    Știu ca îmi voi lua o grămadă de hate , dar sper ca acest comentariu să ajute pe cineva să vadă lucrurile așa cum sunt , nu așa cum au încercat ei să pară . Personal văd o grămadă de “red flag”-uri în relația celor doi și era evident ca nu va ajunge prea departe . Ea zice ca de 3 ani au suferit pe acest subiect , timp de 3 ani ei nu au arătat nicio secundă ca trec prin greutăți, au expus o imagine perfectă de cuplu , încercând să pară visul suprem al fiecăruia . După 2 luni de cunoaștere , si-au dat seama ca vor copil , wow , ce matur și responsabil . În timpul procedurii, cu toată suferința , te filmezi în timp ce plângi și te doare , iar alt red flag din punct de vedere psihic , iar ei acum apar de parcă relația lor a fost un contract de imagine și un proiect de reproducere , iar iubirea lor a fost de fapt o luptă pentru a da viață unui copil și atât . Cine crede ca așa arată o relație sănătoasă , se înșeală . Cat despre lupta cu FIV-ul , o poveste foarte tristă . Să fie sănătoși , amândoi și să își îndeplinească visele așa cum își doresc și să își repare probleme pe care le au . Poate încearcă și o terapie înainte , ca să fie pregătiți cu adevărat pt ce înseamnă o familie .

    • @cristiout
      @cristiout 11 дней назад +26

      total de acord si in acelasi timp normalizarea acestui model de "iubire adevarata" creeaza monstrii ...

    • @carmenmitran5116
      @carmenmitran5116 11 дней назад +7

      Total de acord

    • @chiricabela4157
      @chiricabela4157 11 дней назад +37

      Cel mai bun comentariu.
      Au făcut o obsesie din asta, iar orice extrema nu duce nicăieri. Dacă chiar iubești copiii cu adevărat, poți adopta. Ai încercat de atâtea ori, gata, faci o pauza măcar. Nu au avut răbdare, au grăbit lucrurile. Și da, după 2 luni de relație sa nu ai alt scop decât sa te reproduci și atât....asta este foarte trist. Sa înțeleg ca dacă într-un final functiona "procedura secretă" nu se mai despărțeau? Aha!🙈

    • @ano_nim30
      @ano_nim30 11 дней назад +6

      Aveți o gândire toxica. Părerea mea este ca ei chiar s-au iubit și chiar a fost o iubire adevărată prin simplu fapt ca în acești 3-4 ani ei au rămas împreună. Au trecut prin toate greutățile împreună. Poate ca nu a fost chiar o gândire responsabila dar aceste lucruri sunt făcute de oricine,ei au făcut greșeli cum face oricine și sunt sigura ca voi nu sunteți ușa de biserica,nici tu nici altcineva.

    • @cristiout
      @cristiout 11 дней назад +10

      @@ano_nim30 ii cunosti personal sau doar din ce ai vazut in online ?:) Si daca crezi ca noi avem o gandire toxica sunt aproape convins ca nu ai habar de ce inseamna cu adevarat toxic si sper sa nici nu ai parte de asa ceva...:)Pot sa respect parerea ta despre ei dar judecata pe gandirea noastra nu prea pentru ca la fel ca tine ne-am spus un punct de vedere cu care poti sau nu sa fii de acord, dar de la a fii in dezacord si a zice ca e toxica e cale lunga si tine de perspective .

  • @alinafecioru3285
    @alinafecioru3285 12 дней назад +76

    Ma bucur enorm ca ați vorbit atât de deschis despre acest subiect “tabu” . M-am regăsit 100% din toată povestea voastră. Ne-am luptat 10 ani cu infertilitatea, 10 ani in care nu am avut “ viata”, 10 ani in care totul se rezuma doar la clinici și tratamente, 10 ani in care am trăit in alta viață, totul era atat de întunecat in jurul nostru. Am avut momente când speram ca într-o zi sa putem vedea și noi luminița de la capătul tunelului. Și …DA, după 6 FIV, extrauterina, sarcină oprită din evoluție, tratamente eșuate, toate stările și durerile, intru final ne ținem MINUNEA în brațe . E un drum greu și anevoios, în care trebuie să fiți puternici până la capăt , e o luptă care dacă nu e susținere reciprocă , nu o poți învinge. Noi tot timpul ne spuneam ca dacă am pierdut o bătălie cu siguranță vom câștiga războiul. Sper ca într-o bună zi să reușiți ca într-o bună zi să spuneți ca AȚI REUȘIT 🤗🤗

  • @uaciukau8823
    @uaciukau8823 13 дней назад +480

    Printr-un milion de emotii si de stari am trecut urmarind acest videoclip.. Sunt barbat si crede-ma ca ai reusit sa imi transmiti fiecare stare de a ta facandu ma sa plang ca un copil. Pur si simplu sunt fara cuvinte si nu inteleg de ce unele cupluri trebuie sa treaca prin asa ceva. Plang si acum, iar voua, femeilor care treceti prin asa ceva va doresc multa putere si sa fiti binecuvantate!

  • @anastanica8412
    @anastanica8412 14 дней назад +3943

    N-am crezut că este posibil să plângi atât pentru niște oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată 😭

    • @user-le2zt9cx9s
      @user-le2zt9cx9s 14 дней назад +11

      Cât de adevărat

    • @marinabarbu1177
      @marinabarbu1177 14 дней назад +8

      Jurrrr

    • @dianacojocaru6563
      @dianacojocaru6563 14 дней назад +41

      Ești probabil o copilă, de aia

    • @pheonixbird21
      @pheonixbird21 14 дней назад +48

      ​@@dianacojocaru6563 N are nici o legatura varsta, eu am 30 de ani si am plans cu muci !

    • @gabrielaadriana8715
      @gabrielaadriana8715 14 дней назад +93

      @@dianacojocaru6563să empatizezi cu oamenii nu înseamnă să fii copil!

  • @mateiulrich573
    @mateiulrich573 12 дней назад +324

    Probabil ca nu o sa vada nimeni comentariul asta, dar am niste prieteni de familie care dupa 8 ani de zile de încercări au facut copii. Acum au 2 baieti si o fetiță. Toți frumoși si sănătoși foc. Există speranță.

    • @didu2689
      @didu2689 10 дней назад +1

      pentru ea clar, dar pentru ei ca si cuplu... cred ca ei i s-a cam dus de el

  • @mihaelacojocaru9596
    @mihaelacojocaru9596 12 дней назад +92

    Domaine,el se simte foarte vinovat ca nu a trecut el prin toată durerea aia . Mult respect amândurora,ca rog sa nu lăsați asta sa va despartă,eu nu sunt in măsura sa va dau nici un sfat,doar sa va spus ca am avut o durere enorma in suflet când am căzut acest video,și nu v-am urmărit niciodată .
    Nu am cuvinte.

  • @johannadragomir665
    @johannadragomir665 14 дней назад +1062

    Mă bucur că sunteți primii influenceri care au prezentat povestea sutelor de mii de cupluri care trec prin FIV/infertilitate. Un drum foarte lung, greu si epuizant... în care ai punctat foarte bine ca ești singur și în cuplu si tu cu tine tot singur te simți.
    Și noi am trecut prin o extracție de ovar, 2 histeroscopii, 3 punctii, o biopsie testiculara și 2 operații de MicroTese. Ce avem de arătat după cei 4 ani ai noștri de infertilitate? Sute de analize făcute, peste 600 de injecții incasate de amândoi, 30 de mii de euro plătiți, două suflete amărâte ca nu vor fi părinți cu 2 teste pozitive stinse în 48 de ore. Ca și tine, vreau sa cred ca am ieșit și noi învingători, învingători pentru ca am epuizat absolut toate variantele pe care le-am avut, am dat tot ce am avut din noi sa îndrăznim sa ne dorim sa fim părinți. Vreau sa ajungă acest clip viral sa ieșim la lumina și noi, cuplurile infertile. Vreau sa nu mai fie stigmatizate femeile ca doar noi avem probleme când vine vorba de reproducere. Acest stop pe care l-ati pus este sănătos, aceste proceduri te seaca și te dau peste cap hormonal în ultimul hal. Știu, am fost acolo, este foarte greu. Efectiv am ajuns într-un punct în care eu nu pot sa mai vad ace. Amândoi sunteți awesome ca ați ajuns pana aici, tot respectul îl am pentru acest video care chiar sper sa ajungă viral.
    Este impresionantă puterea și reziliența pe care ați arătat-o în călătoria voastră prin FIV. Ați trecut prin multe și este admirabil că vă împărtășiți experiența pentru a sprijini alți cupluri care se confruntă cu infertilitatea. Sper că mesajul vostru va ajunge la un public larg și va contribui la schimbarea perspectivelor și a stigmatului asociat infertilității.

    • @getum5641
      @getum5641 14 дней назад +20

      Imi pare rau sa aud ca ati trecut prin atatea! 🥹 nu mai am cuvinte….sunteti puternică cu adevarat!

    • @andreea97
      @andreea97 14 дней назад +1

      Încă sunteți împreună?

    • @helloworldwyd
      @helloworldwyd 14 дней назад +13

      daca nu va suparati, e o intrebare doar din pura curiozitate, dar ati luat in considerare situatia de a adopta un copil? Si eventual de ce ati/nu ati facut-o?

    • @iulig3102
      @iulig3102 13 дней назад

      Mai sunteti impreuna?

    • @esteraadam3826
      @esteraadam3826 13 дней назад

      😢😢😢

  • @adelinanovac7512
    @adelinanovac7512 13 дней назад +389

    Va doreati o familie si familia era chiar sub ochii vostri, deja erati una. Cel mai bun lucru pe care puteti sa il faceti este sa mergeti acum la terapie individual, in ultimul ceas si s înțelegeți pe deplin sentimentele și trăirile voastre, sa va iubiti corpurile caci nu poarta nicio vina pentru ceva, va vor ajuta tot restul vietii. Va îmbrățișez

  • @danielaalexandru2128
    @danielaalexandru2128 12 дней назад +215

    Am rămas fără cuvinte ,citesc mesaje și plâng.. sa va ajute Dumnezeu în continuare!toți sunteți minunați..

    • @feyky
      @feyky 11 дней назад +2

      eu vad videoul si rad

    • @andreeavtv
      @andreeavtv 11 дней назад +4

      @@feykyAtât te duce capul. 😊

  • @dirtytea8543
    @dirtytea8543 12 дней назад +40

    Sincer,bunica-mea a pierdut N sarcini si pe vremea aia nu exista FIV,mai ales,a nascut gemeni,primul murind de la nastere iar al doilea la 3 zile dupa nastere.Mama a fost o sarcina neasteptata dupa 5 ani,nascuta prematur.Nici nu au putut sa o boteze la cat de nedezvoltata era.Acum,57 de ani mai tarziu,mama e langa noi❤imi pare rau sa aud ca v-ati despartit

  • @Iulia-Gabriela878
    @Iulia-Gabriela878 14 дней назад +902

    Marilu si Iustin ne-au dat o lecție de viață de suflete pereche care e foarte rară. Mulțumim pentru toate poveștiile, momentele frumoase dar și triste. Dumnezeu să aibă grijă de fiecare,iar chiar dacă viața e grea,la un moment dat fiecare va vedea lumina de la capătul tunelului.❤

    • @ana-mariaandrei6724
      @ana-mariaandrei6724 14 дней назад +61

      Daca erau suflete pereche, inca erau impreuna. A fost doar o relatie nereusita :)) sa fim seriosi.

    • @Julesetcetera
      @Julesetcetera 14 дней назад +2

      @@ana-mariaandrei6724exact 😂

    • @Iulia-Gabriela878
      @Iulia-Gabriela878 14 дней назад +31

      @@ana-mariaandrei6724 "Uneori, sufletele pereche sunt acolo doar pentru o perioadă, iar uneori sunt acolo pentru o viață întreagă. Dar, indiferent de caz, bucură-te de experiență." Dintr-o carte pe care am citit o zilele trecute despre suflete (gemene,pereche, flacără) un om poate fi cu tine toată viața/ s au nu . important este ce ai tu de învățat de la viață

    • @denisagabriela16
      @denisagabriela16 14 дней назад

      @@Iulia-Gabriela878ce carte, dacă nu te superi?

    • @salageanalexandrina80
      @salageanalexandrina80 14 дней назад

      ​@@Iulia-Gabriela878Perfect adevarat.

  • @popovicipatricia8696
    @popovicipatricia8696 14 дней назад +3306

    Sincer, am văzut atât de mult hate legat de acest subiect, încât eu personal m-am săturat. Oamenii nu au capacitatea să înțeleagă că este greu să faci un copil. Chiar este imposibil. Da, uite că este dificil să faci un copil. Wow. Hai să aruncăm cu noroi, să lăsăm sute de comentarii urâcioase, să jignim și totul pentru ce? Măcar știți cât doare? Știți cât este de bine să îți ți gura? E perfect. Hai să fim mai buni. Haideți să facem un bine și să ne vedem de viața noastră. Am așteptat atât de mult acest video, încât l-am așteptat în liniște. Frumos, elegant respectând intimitatea oamenilor. Mulțumesc pentru că v-ați deschis sufletul în fața noastră. Știu că o să plâng și totuși, sunt recunoscătoare. Acum, dacă aș mai face copii. Sincer, aș pleca pe Lună din cauza răutății oamenilor.

    • @carla7753
      @carla7753 14 дней назад +13

      Dumnezeu are totul pregătit!

    • @iknwoas
      @iknwoas 14 дней назад +45

      DA PROBLEMA E CA NU E SINGURA CARE NU POATE FACE COPII, NU E CEVA WOW

    • @takacscristina4617
      @takacscristina4617 14 дней назад +67

      @@iknwoasmai bine taci

    • @popovicipatricia8696
      @popovicipatricia8696 14 дней назад +38

      Aici nu e vorba de făcut sau nefăcut copii. E vorba să ne vedem de viața noastră, indiferent despre orice subiect.

    • @hoessmad
      @hoessmad 14 дней назад +2

      nu e imposibil.

  • @user-vs1kw4ij8v
    @user-vs1kw4ij8v 11 дней назад +7

    Sunteti niste oameni absolut minunati si faptul ca ati vorbit despre calatoria voastra atat de deschis pe internet va ajuta si alte cupluri care trec prin aceleasi lucruri si nu stiu cum sa le gestioneze. Va doresc sa va gasiti fericirea si bravo pentru tot curajul de care ati dat dovada in tot acest timp! Va urmaresc cu drag in continuare pe amandoi! Mult succes si noroc in viata!

  • @MariaMaria-yz5wt
    @MariaMaria-yz5wt 8 дней назад +31

    Nu sunt fană Marilu și Iustin dar acest video m-a impresionat și m-a pus pe gânduri. Am realizat prin câte trebuie să trecem noi femeile pentru o asemenea procedura (deasemenea menstruația, sarcina, nașterea, alaptarea, menopauza, schimbările hormonale toate sunt evenimente potential traumatizante si greu de suportat pentru unele dintre noi, pe lângă asta multe dintre bolile cu transmisie sexuală se manifesta mult mai agresiv la femei). Asa ca fetelor va rog sa fiti blânde cu corpul vostru și aveti grija de voi, sprijiniți alte femei și dacă un bărbat nu va respecta si iubeste ca pe cel mai prețios lucru din viata lui, nu merita dragostea voastră. Trebuie să realizați că oricum sacrificiul de a fi femeie e mare, nu mai e loc și pentru arfele unui mârlănos. Stay safe girls❤

  • @Mimimp
    @Mimimp 14 дней назад +339

    Felicitari pentru curajul sa vorbiti despre asta, m-a durut sa ma uit pana la final si am plans de cateva ori, sunt sigura ca experienta voastra impartasita aici va schimba multe vieti. Sper din suflet sa va vindecati si sa fiti bine amandoi cat mai curand

    • @landreeall
      @landreeall 14 дней назад

      Oamenii au nevoie de credinta in Dumnezeu.
      Iar El va face minuni.
      Spovedania, impartasania, mersul la biserica nu sunt pt babe, sunt pt cei care vor sa traiasca linistiti, din ce in ce mai departe de depresii, patimi manie, ura, mandrie..
      Si eu sunt tanara si asta m a salvat de la multe adictii si mi a dar incredere in mine, bucurie, cei din jur nu m au mai recunoscut.
      Rugati va si Dumnezeu va face imposibilul.
      Va recomand o chilie athonita pe youtube

    • @corectorul8560
      @corectorul8560 13 дней назад +7

      Salutam rapandula! Respect!

  • @RominBeita
    @RominBeita 14 дней назад +691

    Cei care ii întreabă mereu pe ceilalți când fac copii, nu se gândesc….
    Take care 🤗🤗

    • @patriciapatri8636
      @patriciapatri8636 13 дней назад

      Cei care întreabă asta sunt idi0ți . Simplu. Poate unii oameni nici nu își doresc, nu că nu pot. Oamenii sunt diferiți, nu ne dorim toți același lucruri de la viață, și nu trebuie sa fie toti părinți, cum nu toți sunt piloți

    • @violetacatalinagerea1482
      @violetacatalinagerea1482 13 дней назад +5

      Adevarat ...nimeni nu știe ca poate ei vor dar nu a fost sa fie...am 70% din povestea lor trăită 😢😢😢

    • @FWPRacingSolutions
      @FWPRacingSolutions 11 дней назад +2

      Da, este "superb" cand toata lumea intreaba cand faci copii, de ce nu faci copii, si cel mai dureros este cand vezi ca apropiatii fac copii si la o discutie auzi ceva de genul "s-a intamplat, nu era in plan".

  • @andreea1923
    @andreea1923 7 дней назад +16

    Clipul asta a fost vazut de multi care nu au stiut cine sunt Marilu si Iustin si cum s-au expus online, altii ca mine, care au luat din spate cronologic parcursul relatiei, probabil ca au ramas cu niste semne de intrebare.
    Trecand de procedura ascunsa cu pretextul "sa aratam lumii cat de crunt a fost" - ceea ce este total adevarat; daca iesea acest copil, ce s-ar fi intamplat ulterior, brusc se reaprindea flacara iubirii? Marilu spune ca s-a stirbit relatia din cauza a ce s-a intamplat - se vede clar ca este exclusiv decizia ei, cea de despartire.
    Pana prin februarie ne-ati aratat ce poveste feerica de iubire traiti plecati prin lume, ca ultimul an ce a trecut. Clipuri in care ii multumesti ca exista in viata ta si cat de perfect este ca om pentru tine, de acum 4 luni. Cum de atunci era IUBIRE maxima si multumire deplina fata de partener? Nu se stinge o iubire de in 2 luni, cel putin nu una de o asa anvergura precum ati afisat-o in online.
    Vorbeai de alte cupluri ca-s fake, ca se posteaza pe net impreuna dar traiesc separat? Cu parere rau de iti spun, faceti parte dintre ei. De Anul Nou scriai ca esti mai puternica si invincibila ca niciodata dar clipul de fata afiseaza adevarata realitate.
    Ati fost binecuvantati prin alte moduri sa aveti o viata pe care multi nu si-o vor permite vreodata si tu Marilu, alegi despartirea intr-o situatie ca asta care trebuia si mai mult sa va lege, sa va sudeze. Faci 26 ani, anumite lucururi in viata nu trebuie sa le fortam fiindca vor veni cand nu ne asteptam.
    De aceea va sfatuiesc pe toti - NU mai credeti tot ce vedeti. Social media e fake si nu este un reper pentru vietile noastre.

  • @nicky1626
    @nicky1626 13 дней назад +8

    Stay strong, guys!🥺 Sunteti eroii propriei voastre povesti. Meritati liniste, armonie, dragoste. Amintiti-va de voi. Sunteti cei mai importanti oameni din viata voastra!❤ Multumim enorm pt impartasirea acestei povesti, a carui subiect afecteaza mai multi oameni decat ne-am putea noi imagina...

  • @pheonixbird21
    @pheonixbird21 14 дней назад +843

    Videoclipul asta chiar are un mare impact emotional, mi a schimbat viziunea asupra unor lucruri.

    • @AdrianaGeorghiou
      @AdrianaGeorghiou 13 дней назад +6

      Mda...si eu inca plâng citind comentariile😢

    • @georgeviews7685
      @georgeviews7685 13 дней назад +4

      Despre ce lucruri mai exact?

    • @pheonixbird21
      @pheonixbird21 13 дней назад +15

      @@georgeviews7685 ca oricat de puternica si perfecta pare iubirea dintre doi oameni, intotdeauna unul iubeste mai tare decat altul, ,ca latura egoista isi face aparitia la un moment dat oricat am incerca s o evitam s o aratam in raport cu celalalt desi il iubim dumnezeieste si ca doar iubirea nu poate sustine o relatie .

    • @ianabotnari1384
      @ianabotnari1384 13 дней назад +1

      Treci tu prin toată asta și după zi

    • @yeonderella13
      @yeonderella13 11 дней назад

      ​@@ianabotnari1384 unii oameni au destula empatie si sunt destul de open minded incat sa invete niste lucruri si din experientele altora

  • @anamariacristinafinta752
    @anamariacristinafinta752 14 дней назад +2243

    De dinainte sa vad acest video știam ca s-au despărțit, pentru ca ea nu mai postase nimic împreuna cu el sau despre el…Si nici nu cred ca s-au desp doar pt ca nu pot sa faca un copil, total greșit. Ei probabil au fost asa de obsesivi pe chestia asta încât s-a pierdut pe drum magia si iubirea din relatie. Dar e pacat oricum, tin minte cand spunea intr-un video cat de mult a luptat sa fie cu el si ca e marea ei iubire. Si chiar se potriveau ce-i drept, eu una sper sa mai existe o sansa pt ei, si sa reușească sa găsească din nou acea magie. We love you, indiferent ca sunteti sau nu un cuplu.

    • @loveisluxury2327
      @loveisluxury2327 14 дней назад +50

      si eu sper sa isi ia un timp separat de cat e nevoie dar sa isi mai acorde o sansa🥺 mereu am crezut ca parca sunt facuti unul pentru altul

    • @LilyKitty1990
      @LilyKitty1990 14 дней назад +47

      Si eu imi amintesc ca spunea ca e barbatul vietii ei, ca e cea mai fericita din Univers ca l-a intalnit, ca e exact barbatul visurilor ei si ca nu ii vine sa creada ce iubire frumoasa traiesc... Poate vor sta despartiti o scurta perioada, doar ca sa isi dea seama ca sunt facuti unul pentru altul... Imi pare sincer rau pt ei.

    • @Prisecaruta
      @Prisecaruta 14 дней назад +10

      As vrea și eu să îmi spun părerea și nu, nu e un rea e chiar buna ,ca oameni și ca și cuplu ați demonstrat că iubirea adevărată poate exista chiar daca nu e doar zahar și miere ! Sper ca aceasta separare sa vă facă să vă iubiți și mai mult dar daca nu va fi așa sa vă aduceți aminte că drumul lung a relației voastre vă va ține legați toată viața unul de celălalt ,nu la propriu dar înțelegeți la ce mă refer ! ☺️☺️

    • @luizaniculita1363
      @luizaniculita1363 14 дней назад +10

      Marilu se pare că este cea care a decis ,se vede că el suferă mai tare. Efectiv l a folosit pe iustin , sper să își de-a timp de gândire . Formau un cuplu formidabil !

    • @adrianmarchidan6208
      @adrianmarchidan6208 14 дней назад +5

      Ati putea să încercați sa adoptați un copil ...

  • @andraa21
    @andraa21 12 дней назад +6

    Doamne cât de mult vă înțeleg! Mulțumim că ați ales să împărtășiți aceste momente cu noi! Sunteți mai puternici decat vă imaginați! Împreună sau nu, sunteti minunați! Felicitări încă o dată pentru curajul de a posta cele mai intime situații prin care ați trecut! Sunteți un exemplu pentru multe cupluri, chiar dacă nu vă dați seama de asta deocamdată! Veți fii mereu uniți de momentele prin care ati trecut! Mulțumim!❤❤❤

  • @Alina-17203
    @Alina-17203 12 дней назад +153

    Iustin, dacă vezi asta, să știi ca a lăsa un om intr o perioadă atât de grea a vieții lui, e un mare păcat. Indiferent ca ea îți spun ca s-a terminat. Ea este confuza acum. Ea are nevoie de tine mai mult ca niciodată, chiar dacă ea nu știe asta. Te rog, gândește-te la tot ce ați trăit. Sunteți tineri și un copil vine când vrea Dumnezeu. Cum poți lăsa o femeie cu care ai împărțit o bucată bună de viață, știind ca te-a iubit sincer? Recalculează-ți gândurile, fii alături de ea, mergeți la terapie de cuplu dacă este nevoie, cat de mult se poate și rămâneți pe drumul acesta. Oamenii slabi pleacă. Oamenii puternici rămân împreună. Te rog, te rog din suflet. Este o femeie minunată cu un suflet minunat, ca și al tău. Este femeia ta.

    • @kudi47
      @kudi47 12 дней назад +22

      Daca era un om slab ar fi plecat dupa primul eșec ,faptul ca poate in prezent amandoi doresc o perioada de liniste este alegerea lor iar daca e sa fie o sa fie iar

    • @Alina-17203
      @Alina-17203 12 дней назад +2

      @@kudi47 perfect de acord, însă a renunța definitiv la o relație atât de profundă și stabilă precum a lor, înseamnă a abandona toate planurile de viitor pe care și le făceam cu drag și speranță. Îl rugăm să reflecte asupra deciziei, strict pentru a înțelege ce își dorește cu adevărat. Este o opinie și o rugăminte, bineînțeles, exterioară. Ei știu cel mai bine.🙏🏼

    • @gabrielat.6131
      @gabrielat.6131 12 дней назад +6

      @@Alina-17203 este treaba lor, a fost decizia lor si strict a lor!!!!! Noi nu stim care cum si nu e treaba noastra

    • @Alina-17203
      @Alina-17203 12 дней назад

      @@gabrielat.6131 evident

    • @paco680
      @paco680 11 дней назад +7

      @@Alina-17203 Dar te-ai gândit că poate și între ei erau probleme? Pe net poate pozau în cuplul perfect dar off camera nu ai de unde să știi exact cum erau

  • @Grafu.maria24
    @Grafu.maria24 14 дней назад +824

    Povestea voastra imi aduce aminte de povestea traita de mine. Ca si context, sunt una din singurele persoane din lume cu uter didelf (adica am doua utere) si una din singurele persoane din lume cu 4 ovare care functioneaza simultan. Cumva asta o sa va faca sa credeti ca pot ramane insarcinata chiar si cu 4 copiii de odata, insa din pacate nu este asa. Am inferilitate dovedita medical in urma la multiplele analize si controale la ginecolog, endocrinolog, ecograf si RMN ... deja devenise o bataie mare de cap, nu pentru ca imi doream copil atunci, ci pentru ca doream sa am macar unul in viitor. In vara anului 2023 a fost o intamplare critica pentru mine dupa ce imi venise menstruatia la 5 zile dupa ce de abia mi se terminase si nu intelegeam ce se intampla, asa ca am luat-o incet. Insa menstruatia aceea, din cauza ambundentei mi-a rupt fâșia ce despartea cele doua utere si am ajuns in stare critica la spital dupa ce am pierdut aproximativ un litru si jumatate de sange. Eram inconstienta si m-au bagat direct in operatie.... atunci am aflat ca starea mea este una extrem de grava si nu voi putea face copiii vreodata, iar daca voi ramane insarcina sunt sanse foarte mari sa fac avort spontan in permanenta. In momentul de fata, iubitul meu s-a despartit de mine din acest motiv, insa nu il critic, incerc sa ma regasesc pe mine si sa il inteleg pe el.
    Am scris tot ce am scris pentru a dovedi ca da, exista femei care se confrunta cu dureri nu mari, ci extreme in perioada menstruatiei si nu numai. Dureri ce dureaza intre 10 si 15 zile intr-o luna, luna in care eu trebuie sa merg la munca si respectiv sa termin facultatea.
    Pentru cei care judecati femeile care nu au copiii, ganditi-va socul pe care il traim noi cand aflam ca nu vom putea niciodata sa ne strangem la piept propriul prunc.
    Be strong women, I'm part of that shit.
    Va iubesc!! Fiti puternice pentru ca nu totul se rezuma la a avea un copil.

    • @teodoracristian1953
      @teodoracristian1953 14 дней назад +2

      😢😢😢

    • @dianacristianahileaga6309
      @dianacristianahileaga6309 14 дней назад +7

      Te îmbrățișez! 🤗

    • @sopheephees8624
      @sopheephees8624 14 дней назад +12

      Multa putere! Sper sa iti fie bine si multumim ca ai impartasit povestea ta ❤️

    • @Mariadenisa27
      @Mariadenisa27 14 дней назад +1

      ❤❤❤❤

    • @Numitu07
      @Numitu07 13 дней назад +20

      Nu am crezut că la aproape 30 de ani voi izbucni în lacrimi de la un comentariu... Rămâi puternica, vei găsi o lumina undeva alături de cineva! ❤️

  • @georgianalaurastan671
    @georgianalaurastan671 13 дней назад +426

    Si-au dorit atât de tare un lucru încât s-au pierdut pe ei. Dacă nu l iubea asa tare Marilu nu ar fi trecut prin atâtea și nu ar fi cunoscut cele mai urâte forme de durere. Iustin este purul exemplu de bărbat. Probabil acum încearcă sa se regăsească pe ei înșiși și sper sa se regăsească și unul pe celalalt, căci sunt o definiție perfectă a iubirii sincere ❤

    • @roxana1937
      @roxana1937 13 дней назад +15

      Am citit plângând acest comentariu 😢,mare dreptate ai... Au făcut o obsesie pentru copil,și din păcate acea obsesie a dus la despărțirea lor....

    • @lumilumi8775
      @lumilumi8775 11 дней назад +2

      Ce puri și frumoși sunteți ,regăsiți va și iubiți va ,sunteți suflete pereche!❤

    • @dragos6262
      @dragos6262 5 дней назад

      De unde stii ca”sunt o definiție perfectă a iubirii sincere”ai stat la curul lor sau cu ei in casa?La consumtorii astia de substante interzise drogurile le au legat iubirea dar i au distrus pe alta parte! kids don’t use drugs

  • @andreeaionescu849
    @andreeaionescu849 12 дней назад +5

    Am plans in ultimul hal, si nu-mi vine sa cred ce nedreapta este viata, cand unii fac copii si ii chinuie si abuzeaza, iar ei isi doreau atat de mult un copilasi si nu au putut sa-l aiba. Dar faptul ca au fost atat de puternici impreuna si se iubeau enorm este o lectie demna de apreciat si respect. Chiar mi-a s fi dorit sa va indepliniti acest vis pe care lati avut inca de la inceput de drum. Va super apreciez si respect maxim pe amandoi si va doresc doar putere si sa reusiti sa fiti fericiti si impliniti cu adevarat

  • @ionelaboulean6032
    @ionelaboulean6032 13 дней назад +4

    Felicitări că ați putut trece prin toate,sunteți puternici și faptul că ați fost unul pentru altul va făcut și mai puternici.Vă doresc să fiți bine oriunde cu cine și fiți fericiți.❤🤗

  • @jennette1992
    @jennette1992 14 дней назад +2123

    Iustin, imi place cat de mult ti ai aratat emotia sentimentele si am observat cat de sensibil este subiectul pentru tine. Esti un exemplu despre cum ar trebui sa fie orice barbat

    • @alinaalina1988
      @alinaalina1988 14 дней назад +18

      @@AlexandraX.daca ascultai video la ea de fapt este problema. Te-ai uitat degeaba.

    • @andromedafearfactory4400
      @andromedafearfactory4400 14 дней назад +28

      ​@@xvladyx32 El face de ani de zile terapie muzicală, cu copii

    • @AndreiAndrei-je7wi
      @AndreiAndrei-je7wi 14 дней назад +19

      @@xvladyx32 crezi ca nu lucreaza ? Se descurca perfect fara ea inainte.

    • @xvladyx32
      @xvladyx32 14 дней назад +14

      @@andromedafearfactory4400 bravo lui.Dar asta nu o sa i asigure traiul pe care l avea cu Marilou care producea “grosu”.

    • @andasanchez2192
      @andasanchez2192 14 дней назад +32

      Cum a reactionat , a conditionat relatia dintre ei cu o sarcina , altfel de ce a asteptat sa ramana insarcinata ca sa oceara sau de ce s a despartit de ea, amarata , ca se vedea cu ochiul liber cine pe cine iubeste conditionat

  • @alexandragabriela1180
    @alexandragabriela1180 13 дней назад +262

    Ma uit la ea si vad o femeie puternica care merita mult mai mult, este capabila sa iubeasca nebuneste, chiar si cu pretul vietii. Draga mea, invata sa te pui pe primul loc 😢

  • @itsofc_mirqxx
    @itsofc_mirqxx 12 дней назад +5

    Am plâns enorm ...Dumnezeu sa va ajute și sa va dea puterea de care aveti nevoie pentru a va vindeca
    Fiți puternici!🙏🏼❤

  • @diabolikangel11
    @diabolikangel11 12 дней назад +3

    Felicitari si multumim pentru curajul vostru de a vorbi despre acest subiect! Am stat cu sufletul la gură tot video-ul, am urmarit cu atentie, am empatizat cu voi. Sunteti 2 oameni puternici si indiferent ce se va mai intampla in continuare, voi veti fi bine! Si evident nu poti spune unui om care vrea ceva cu nerabdare 'sa se relaxeze'. Sper sa aveti parte de tot ce e mai frumos in viata orice ati alege 🤗

  • @ValentinaLungu
    @ValentinaLungu 13 дней назад +454

    Am plâns…Dumnezeu să vă dea putere necesară de care aveți nevoie să vă vindecați! Sunteți puternici! 🙏🏽❤

    • @Angelo-vk8wp
      @Angelo-vk8wp 13 дней назад +57

      Panaramo

    • @denis2k593
      @denis2k593 13 дней назад +4

      @@Angelo-vk8wp😂😂

    • @Nigarul
      @Nigarul 12 дней назад +3

      @@Angelo-vk8wpW

    • @itsalinoff
      @itsalinoff 12 дней назад +13

      faci videochat fa si iti dai cu parerea

    • @TheSpotter5347
      @TheSpotter5347 12 дней назад

      ​@@Angelo-vk8wp=)))

  • @csulaeszter9070
    @csulaeszter9070 14 дней назад +218

    Nu am cuvinte, aveti grija de voi. De suflet, de inima, de trup. Sunteti niste luptatori intr-ale vietii.

  • @emaart4716
    @emaart4716 12 дней назад +5

    Viata ta a fost mereu rupta din filme S.F.
    Ai fost mereu si esti o luptatoare si o femeie ce a iesit din anonimat atat de sensibila si parca neinteleasa de nimeni. Imi pare rau de starea ta sufleteasca in care ai ajuns, in care sufletul tau e atat de incarcat la acest moment, imi pare foarte rau de tot ceea prin care ai trecut!
    Eu ti as povesti prin ceea ce am trait eu si legatura mea cu Dumnezeu dar traim o perioada in care lumea fuge sau rade daca aude de subiectul Dumnezeu.
    Nu mi e rusine si nici nu m as plange de timpul pierdut sa scriu, sau sa vorbesc!
    Marilu, atat de mult m a ajutat Dumnezeu care este Tatal Nostru si El a facut totul din Iubire, caci El insusi e iubirea. M a ajutat sa am un copil, mi a iertat avorturile si m a scapat de moarte cand eu sangeram iar copilul meu poate plangea in patutul lui ingrijit de asistente..anul acesta cu ajutorul si iubirea Lui Dumnezeu copilul meu va face 1 an. Retraiesc acele momente si plang din cauza traumei apoi ma uit la copil si ma bucur de Darul ce mi l a dat Dumnezeu.
    Sa te ajute Tatal Nostru si pe tine sa te apropii de Iubirea adevarata si sa iti odihnesti sufletul intristat si greoi de probleme si lucruri lumesti si sa iti ingaduie sa tii in pantece intr o zi propriul tau copil. Roaga L pe Dumnezeu sa ingaduie sa il pastreze in pantece si sa nu il mai dea afara si sa fii in pace. Amin Marilu!❤

  • @PinkGeraniumSS
    @PinkGeraniumSS 5 дней назад +7

    Mamă ce cadou, să știe copilul vostru ca v-ați frecat pe o stâncă 😂😂😂

  • @dianazagoni4373
    @dianazagoni4373 14 дней назад +763

    M-a lovit atat de tare tot video-ul asta... ca am si eu nevoie de timp sa-mi revin

    • @stefaniaelenicercea1891
      @stefaniaelenicercea1891 13 дней назад +4

      Sincer!

    • @iasminajo3868
      @iasminajo3868 13 дней назад +13

      eu m am trezit buimacă să mă uit la asta…plang

    • @noemicsatari2745
      @noemicsatari2745 13 дней назад

      literally...

    • @elenasarpe897
      @elenasarpe897 12 дней назад

      El l-am vizionat 25min și nu mai pot continua, ma luat cu rău...are impact

    • @akoslukacs4618
      @akoslukacs4618 9 дней назад

      incercati sa lucrati, poate nu aveti timp sa va afecteze toate cacaturile de pe net:)))))

  • @simonatrifan5398
    @simonatrifan5398 13 дней назад +1136

    Doamne,prin cate trece o femeie pentru dragoste!
    Felicitari....esti mai puternica decat o femeie care a dat viata !

    • @SicraN
      @SicraN 13 дней назад +18

      El nu a făcut deloc sacrificii, ai dreptate 😂

    • @AndaBulauca
      @AndaBulauca 13 дней назад +13

      Da, ca e ca și cum femeile care ajung la o sarcină, partenerul face altceva decât fecundarea 😂😂😂😂

    • @Cazmanazanax
      @Cazmanazanax 13 дней назад +2

      Decat*

    • @simonatrifan5398
      @simonatrifan5398 13 дней назад +21

      ​@@SicraNa făcut și el.
      DAR....EA a făcut imposibilul!

    • @dominic7012
      @dominic7012 13 дней назад

      Mai presus decât o femeie care a dat viață? Doamne, cât de idioată ești și ce inepție ai scris!

  • @biancasimiganoschi5223
    @biancasimiganoschi5223 11 дней назад +7

    Doamne prin cate trece o femeie pentru a-și înființa o familiei
    Felicitări...ești o femeie puternica ❤

  • @Cudetoate-sx3tl
    @Cudetoate-sx3tl 5 дней назад +8

    Recorder ar trebui să fie pe primul loc, nu melodramele unor ipocriți

  • @iliiincca
    @iliiincca 13 дней назад +694

    Am urmărit cu atenție tot clipul. Nu știu dacă o să citească cineva comentariul ăsta, dar apreciez mult faptul că ați avut curajul să afișați public o chestiune atât de privată și dureroasă. Tot de apreciat este că ați știut să priviți lumina de la capătul tunelului și că ați luat, zic eu, o decizie bună în a vă despărți. V-am mai urmărit pe parcursul anilor, sporadic ce-i drept, dar niciodată nu am putut să văd între voi o dragoste de neclintit. Marilu mi s-a părut mereu exuberantă, plină de energie și extrovertită, în timp ce Iustin este liniștit, calm și mai rezervat. Nu aș vrea și nici nu-mi permit să vă judec prin prisma a câtorva postări online, dar cred cu tărie că acest copil nu a venit în sânul familiei voastre cu un anumit motiv, acel motiv fiind tocmai obsesia voastră pentru el/ ea, că de la un punct încolo nu o mai putem numi dorință. Mi se pare cel puțin ciudat că voi după 2 luni de relație voiați deja copil. Obsesiile nu fac decât rău și voi ați demonstrat asta cu brio în clipul ăsta. Îmi pare rău că ați trecut printr-o procedură atât de complicată și complexă, dar toate se întâmplă cu un motiv. Sper ca amândoi să fiți bine și cine știe, poate veți avea copilul mult dorit cu alte persoane. Sau poate veți avea copilul mult dorit împreună într-un alt univers.

    • @alexandravelican3666
      @alexandravelican3666 13 дней назад +32

      Mai bine de atat nici nu putea fi spus. Chiar ar trebui sa citeasca acest comentariu. Si eu am avut mereu aceasta impresie cand îi urmaream.

    • @ioanamaria6711
      @ioanamaria6711 13 дней назад +18

      Mie mi s-a parut ciudat cum ea zicea ca el a facut o sa aiba o relație sănătoasă fata de foștii ei, dar ea nu mi se părea atrasa de el ; nu mi se părea a fi tiparul ei de bărbat din cauza faptului ca ea are niște probleme de rezolvat ea împreuna cu ea și ca poveștile se vor repeta dacă asta nu se rezolva

    • @denit5173
      @denit5173 13 дней назад +8

      Ea shopping vs el muntean…asta așa a fost dar, nu înțeleg ultima călătorie de ce a avut loc ,pare ca deja știau ce urmează … de fapt dacă îmi amintesc bine au și dormit separat la un moment dat

    • @alexandramarialisca27
      @alexandramarialisca27 13 дней назад +4

      Acesta este comentariul care descrie perfect ceea ce am simțit și eu urmărind. Incredibil cum ai reușit să surprinzi atât de bine.

    • @iliiincca
      @iliiincca 13 дней назад +2

      @@alexandramarialisca27 Chiar mă gândeam în timp ce scriam comentariul dacă o să fie persoane care văd situația așa cum o fac eu, deci mă bucur să aud că avem aceeași părere :))

  • @angelica4948
    @angelica4948 14 дней назад +1289

    Sincer nu v am vazut niciodata atat de reci unul fata de celalat ca in acest clip,se simt diferentele😢

    • @user-ug6cm8bp9b
      @user-ug6cm8bp9b 13 дней назад +18

      pai sau despartit..din pacate

    • @denisamarina5152
      @denisamarina5152 13 дней назад +13

      Păi și atunci când erau apropiați nu erau așa bine cum se vedea..

    • @s0fiiiutz
      @s0fiiiutz 12 дней назад

      ​@@user-ug6cm8bp9bS au despărțit???

    • @marian.alex0
      @marian.alex0 12 дней назад

      @@user-ug6cm8bp9b seriossss??????

    • @shibansky
      @shibansky 11 дней назад

      se numeste falistate sau ipocrizie 😂​@@denisamarina5152

  • @corneliafilip8649
    @corneliafilip8649 10 дней назад +3

    Felicitări pentru curajul de a ne expune aceasta "excursie" din viața voastră..Mulțumesc!❤

  • @adelina24325
    @adelina24325 13 дней назад +2

    Sunte-ți atat de puternici!A-ți putut sa treceti prin atatea lucruri dureroase si inca sunteti aici,povestindu-ne despre experiența voastra,incercând sa informati si sa ajutati oameni care se afla sau se pot afla in aceaisi situatie ca voi,si pentru asta va respect enorm.Esti o femeie cu adevarat foarte puternica si stabila psihic,pentru ca dupa atatea experiente crunte ai reusit sa te pui pe picioare si sa incerci sa treci peste.Sper din tot sufletul sa fi fericita,implinita,iubită si sa fi apreciata la adevarata ta valoare ca om!Î-mi pare rau ca s-a terminat aceasta poveste frumoasa de dragoste dintre voi doi,dar totul merge inainte si va fi bine!Tot respectul si admirația mea:)

  • @alinageorge5528
    @alinageorge5528 13 дней назад +420

    Marilu nu trebuie sa va certati voi intre voi trebuie sa fiti uniti. Eu si sotia de 11 ani ne chinuim sa avem 1 copil. Sotia mea a trecut prin operatii, fiv-uri nereusite, injectii si multe alte chinuri. 11 ani. Dar la fimal am decis sa ne oprim si am plecat in Excursie departe de Lume 2 luni de zile Noi 2 si in 2021 in plina Pandemie sotia mea imi da vestea ca este insarcinata. Fara doctori fara tratamente fara operatii etc. Acum avem un baietel de aproape 2 ani. Care efectiv nea schimbat conceptia despre viata si familie. Suntem cei mai fericiti parinti.

    • @unboxed1017
      @unboxed1017 13 дней назад +53

      Pentru asta trebuie și să ai o relație de parteneriat, să îți dorești să reușești și să muncești pentru relație, dragostea aia plina de dorința și înflăcărare nu poate să țină locul unei relații sănătoase de parteneriat. Eu sunt infertil, partenera mea știe de la absolut bun început și, la timpul potrivit, daca ne vom dori copii, vom găsi o soluție potrivită pentru noi, pentru că există multe. Dar până la copii, case și altele asemenea, parteneriatul trebuie sa fie puternic, și dorința de a avea asta cu un alt om, indiferent de copii, case, mașini. Că și copiii, la 18-20 de ani pleacă de acasă, tot cu omul ăla rămâi. Să construiești relația doar in jurul unui eventual copil este o eroare absolută.

    • @iulia1169
      @iulia1169 13 дней назад +3

      Felicitări !

    • @alinageorge5528
      @alinageorge5528 13 дней назад

      Noi nu am procedat asa sa construim relatia doar pentru copil. Da de cand avem copilul prioritatile s-au schimbat.

    • @astrainfinity5323
      @astrainfinity5323 13 дней назад +1

      ​@@unboxed1017 100% corect

    • @BB-iy2mk
      @BB-iy2mk 13 дней назад +4

      Fiindcă e de la Dumnezeu ❤

  • @iustinatoma5465
    @iustinatoma5465 13 дней назад +337

    În acești doi oameni îi văd pe ai mei părinți.
    Mama mea a avut aceeași problemă ca și Marilu,s-a chinuit cât în lună și în stele .
    Dar ,într-un final de proceduri nefericite m-au adoptat .
    Ca să ne înțelegem , oamenii ăstia s-au izbit de un perete la o vârstă la care nu ar fi trebuit să se întâmple așa ceva .
    Țin să îi felicit pentru tot ce au reușit să facă .
    Vă iubesc Marilu și Iustin .
    Și vă doresc o vindecare la fel de puternica precum vă este sufletul .
    Peace 🕊️🤍

  • @esteraA
    @esteraA 7 дней назад +11

    Sunt atat de multe lucruri in viata care te pot distruge complet. Inclusiv nasterea si creșterea unui copil, poate mai mult decat orice altceva. A face dintr-un copil un scop in sine, ca o scăpare din ceva, este foarte nesanatos. Eu am 4 copii, i-am facut extrem de usor, “din prima”, de fiecare data. Dar pot sa vad si varianta unei vieti fara copii, care poate fi plina de sens. Eu nu cred in adopție, poate fi solutia pentru unii oameni, dar nu este pentru oricine. Cu atat mai mult cu cat rar întâlnești o persoana cu adevarat echilibrată, sa poata accepta toate provocările unui copil care nu este parte din tine. Pt ca un copil, de foarte multe ori, nu scoate la iveală cea mai buna, ci cea mai rea variantă a noastră. Pe care nici macar nu stiam ca o avem. Poate cea mai importanta lectia pe care mi-a oferit-o casnicia, e ca trebuie sa rezist indiferent cat de greu psihic si de cat de tentata as fi fost sa renunt. Nu e usor sa fii, sau sa ramai într-o relație. Dar asa va fi de fiecare data. Nu se schimba asta, oricat de minunata ar parea o alta relatie. Pentru ca mereu e despre noi, despre a invata sa ne stapanim emoțiile si sa facem ce este corect, nu usor. Pentru ca de cele mai multe ori, este greu, extrem de greu sa alegi sa ramai.

  • @etanolpolice
    @etanolpolice 10 дней назад +16

    Ba da cum e sa verifici daca dai bine in cadru in timp ce pretinzi ca te tanguiesti pe jos de nu mai poti? Sa te fereasca dumnezeu de asa succubus. Somerache dodged a bullet.

  • @pinkjutsu3727
    @pinkjutsu3727 13 дней назад +509

    Nu stiu daca o sa die citit comentariul meu, dar va spun cu mana pe inima ca toate gandurile si toata dorinta de a avea un copil, va face rau conceptiei….dupa un an jumatate de incercare, am reusit o sarcina care s-a pierdut dupa 4 luni, noi fiind tot fixati pe acea sarcina….cu durere in suflet dupa pierdere si cu dorinta arzatoare de a incerca iar, nu mergea nimic…. Gandul asta obsesiv ca noi trebuie sa facem dragoste ca sa concepem un copil, a facut ca totul sa fie cat mai greu si faptul ca sunt sanse sa se piarda iar….s-a creat un haos in relatia noastra. La un moment dat, eu am vrut sa pun punct acelei incercari, deoarece frica de a pierde, a batut dorinta de a incerca pentru o noua speranta…. Tin minte ca in ziua aia ne-am certat, deoarece i-am spus sotului ca eu nu mai pot si nu mai vreau sa incerc, el s-a suparat foarte tare si a ramas dezamagit. Seara s-a intamplat sa ne impacam, dar subiectul a ramas in aer si eu eram atat de usurata ca am avut un moment fara stres si fara sa ma gandesc ca trebuie sa facem dragoste cu motivul de a concepe….atunci a fost si ultima data cand nu ne-am mai protejat, deoarece eu chiar am vrut si am pus stop, dar minunea s-a produs chiar in ultima noapte in care am lasat totul in mana destinului. Venise ziua in care trebuia sa simt ca sunt femeie (menstruatia)si atunci am avut un sentiment apasator in piept si fara sa ma gandesc prea mult am pus mana pe un test de sarcina si am mers la baie, unde am vazut cum apareau doua linii…acele doua linii s-au transformat intr-un baietel sanatos care acum are 9 lunite si e tot ce avem noi mai bun si mai frumos pe lume. Ce am vrut sa spun prin asta? Nu va mai macinati pe interior, oricat de greu a fost, puneti stop si ganditi-va la voi, la sentimentele voastre ei la binele vostru, pentru ca cel mai important este ca voi sa fiti bine, altfel nu va iesi nimic bun din asta…eu am primit cel mai frumos dar, fix cand am renuntat la lupta, cand am simtit ca nu mai pot face asta, deoarece ajunsesem sa nu mai fiu eu, sa ma transform in ceva ce are un singur scop si restu nu mai conteaza, cand defapt, tot ce conta era prezentul. Fie ca este naturala sau artificiala, sarcina va ramane atunci cand dispare stresul. Asta e povestea mea in care am incercat timp de 3 ani fara reusita, pana in punctul in care m-am eliberat de tot si minunea s-a produs. Va doresc tot binele si cat mai putin stres dragilor, deoarece stresul distruge tot…😢

    • @corinavutton2336
      @corinavutton2336 13 дней назад +18

      Ce frumos❤❤sper sa se intample si cu ei acelaşi lucru .sunt prea faini in relația aata 😊

    • @Seven-df3gu
      @Seven-df3gu 13 дней назад +7

      Foarte frumos finalul ❤️

    • @ionut.666
      @ionut.666 12 дней назад +5

      frumos, dar nu inteleg de ce spui lunite si nu luni, cu ce sunt diferite lunile baietelului vostru fata de lunile voastre?

    • @najaleszeul5333
      @najaleszeul5333 12 дней назад

      Distrusule

    • @art1c777
      @art1c777 12 дней назад

      Bai verisoare tu ai maxim 14 ani si iti dai cu parerea despre niște oameni care puteau sa iti fie părinți... Rectificare nu puteau pt ca e infertila gg

  • @maria_alexandra.31
    @maria_alexandra.31 14 дней назад +357

    Amândoi au trecut prin multe. Amândoi sunt plânși, amândoi suferă. Este greu să îți dorești și mai rău să încerci și să te simți inutil doar pentru ca nu îți reușește. Iubirea este infinită, este adevărat, însă ei au fost puternici prea mult timp. Este dureros să îi vezi cum plâng, toți știam de această procedură, nu a reușit. Dacă pe noi ne doare, oare pe ei cat cat îi doare? Vă urmăresc de la început, am plâns odată cu voi la acest vlog! Îmi pare rău ca ați renunțat la relația dintre voi dar aveați nevoie de liniște și puțină singuratate pentru a vă pune gândurile în oridine. NU ESTE UȘOR SĂ TRECI PRIN CE AU TRECUT EI! Și nu este treaba voastră să le judecați alegerea, ei merită fericirea, iar dacă iubirea dintre ei este atât de puternică se vor reîntâlnit. Sper ca timpul vă va rezolva problemele. Sunteți niște oameni puternici!

    • @episodegirl6773
      @episodegirl6773 14 дней назад +2

      Respect

    • @user-gy8hx5os3l
      @user-gy8hx5os3l 13 дней назад +1

      Ea mai mult!!

    • @maria_alexandra.31
      @maria_alexandra.31 13 дней назад +1

      @@user-gy8hx5os3l ea a suferit mai mult, într-adevăr, dar nici rolul lui Iustin nu a fost simplu. Nu este ușor să încerci să redai putere unei persoane să nu renunțe. Se adună anumite frustrări pe care le a strâns în el, și ea la fel, nu le au putut discuta deoarece era prea multă durere la mijloc. Să îți vezi persoana iubită cum se frământă pentru fericirea voastră este greu, pentru ca o vezi cum se distruge și deja ea nu se mai putea controla, și au dorit atât de mult un bebe mic încât ea nu și putea controla dorința de a afla ca este însărcinată, iar el se distrugea în timp ce o vedea pe ea distrusă și vedea cum cedează psihic. Când e lucru de echipă amândoi se bucură și amândoi suferă, niciunul mai mult sau mai puțin. Durerea fizică a fost mai mult la ea dar este obositor să încerci să faci o persoană să înțeleagă ca nu este vinovată ea și să nu se mai critice ca se bagă mai rău în întuneric.

  • @VNTNOR
    @VNTNOR 12 дней назад +2

    Am vizionat acest video lăcrimând și nimeni nu are dreptul să judece dacă nu înțelege durerea celuilalt!😢😢 M-a durut când am văzut prin câte ați trecut!!!😢😢😢
    E un drum extrem de greu dar unii pur și simplu uită să fie oameni și aruncă cu gunoi!! 😔😔
    Marilu, ești un om atât de puternic...ai trecut și încă treci prin cele mai grele momente din viața ta! Fii puternică!!
    Dragilor fiți mai toleranți cu voi. Nu e vina niciunuia dintre voi că s-a întâmplat așa!!😔

  • @andradamaria8722
    @andradamaria8722 11 дней назад +2

    Am urmărit clipul vostru până la final și pot spune că a fost emoționant sa aud povestea voastră si cu siguranța ați avut si voi si cei care va asculta ceva de învațat din asta. Bravo voua si felicitari pentru curajul pe care l-ati avut de a va impartasi povestea și tăria de care ati dat dovadă si ați reusit sa mergeti mai departe. A interesant sa va ascult si nu am nici un fel de parere de hate (asa cum au unii oamenii) , mai ales ptr faptul ca efectiv s-a simtit emotia voastră in videoclip si tot ce ati trait nu are mod de a fi interpretat sau comentat ci pur si simplu ascultat si ințeles.

  • @mariaadela2940
    @mariaadela2940 14 дней назад +264

    Atata durere zace in voi, imi pare atat de rau .... plang cu voi . Multumesc ca ne ati impartasit durerea asta.

  • @mihalceAlexandra
    @mihalceAlexandra 14 дней назад +577

    Păcat .. mare păcat … tocmai ca ați trecut prin multe , ca v-ați iubit enorm încă de la început .. ar trebui să găsiți o soluție să rămâneți împreună . Să vă ajute Dumnezeu să găsiți o cale să fiți bine amândoi .

    • @arimari-hw5rk
      @arimari-hw5rk 14 дней назад +19

      de ce sa ramana cand ei si au neglijat relatia atata timp pentru acest lucru. relatia lor s a sters usor si nu mai avea magia si iubirea ptr a continua. de ce sa forteze? de ce sa traga de raltie cand stiu ca ei nu o sa ajunga sa si traisca visul impreuna? unii oameni vin sa ne intevete niste lucruri si ata, nu toate reltiile sunt menite pentru totdeauna chiar daca evident majoritatea is bazate pe iubire reciproca

    • @karton6327
      @karton6327 14 дней назад

      Amin

    • @emmhesych
      @emmhesych 14 дней назад +10

      ⁠​⁠@@arimari-hw5rk mai bine zis au fortat un rezultat… au conditionat ideea relatiei la copil. Se poate iubi real, neconditionat de “un vis”… si sa ramaneti impreuna. Cine nu se gandeste doar la vise/cosmaruri ci traieste in prezent in iubire… ramane in iubire

    • @wildcat6539
      @wildcat6539 13 дней назад +1

      @@arimari-hw5rk NU exista asa ceva. Cuplurile se mai si impaca dupa o despartire (indiferent de motiv!). Eu sper ca ei doi sa se impace dupa ce se mai linistesc apele, pentru ca sunt super potriviti unul pentru celalalt, cu toate ca nu-i cunosc personal ii vad ca suflete pereche. Iubirea invinge orice obstacol din viata asta.

    • @bibianca5743
      @bibianca5743 13 дней назад +2

      @@emmhesychdepinde… pentru mine un copil nu e o prioritate și oricât aș încerca să empatizez îmi e mai milă când văd un cățel abandonat decât când mă uit la acest video. Cu toate astea, dacă îți dorești atât de mult un copil, e greu să mai rămâi împreună. Am niște cunoștințe, după 19 ani de relație, el a făcut un copil cu secretara, ea nu știa nimic. A venit acasă când era secretara gravidă in 7 luni și i a spus soției sa și facă bagajele (stateau intr o casa moștenită de el) ca o sa vina secretara care urma sa divorțeze la rândul ei. Acum el e cu secretara, copilul are vreo 10 ani… E trist, dar daca unul dintre parteneri nu renunță la ideea de copil, e mai bine sa tai răul din rădăcină. Cu secretara nu s a căsătorit niciodată, copilul e pe numele lui dar ea a rămas cu numele de fată și i a spus ca nu o sa o iubească niciodată ca pe soția lui, însă dorința de a avea un copil a fost mai importantă decât iubirea pentru el…

  • @moondust9652
    @moondust9652 13 дней назад +12

    sunteti inca tineri. Este bine ca v-ati oprit acum, corupul uman este un mister. Eu cred ca totul este conectat, starea psihica conteaza foarte mult. Pot fi multe motive pt care nu s-a intamplat inainte de inceperea tratamentului. Luati o pauza de la voi, de la lume. Regasiti-va pe voi ca indivizi. Bucurati-va de viata. Poate veti intalni alti oameni si se va intampla cu ei , poate nu. Poate va veti regasi intr-o buna zi si se va intampla atunci. Poate vietile voastre vor fi total schimbate can va veti regasi sufleteste, cu familile,divortati, cu copiii sau fara . Viata bate filmul. Acum e momentul TO LET GO, respirati adanc, si mergeti inainte,pt ca aveti toata viata inainte, plina de surprize. Poate ceva incredibil de frumos va asteapta ''behind the corner'', trebuie doar sa va ridicati si sa vedeti!

  • @dianaecaterina460
    @dianaecaterina460 13 дней назад +3

    Sincer nu mai am cuvinte. Am plans la acest video. Marilu esti o luptatoare. O eroina pot zice. Pentru ca ai avut curajul sa imparti aceasta experienta cu noi. Cu acest clip poti ajuta multe femei care trec prin aceeasi problema. Si cred ca le vei da speranta ca nu sunt singurele cu aceasta problema pe intregul glob. Fiecare dintre noi are in viata poverile lui. Poate o sa adopti totusi, poate un copil care nu a simtit vreodata caldura mamei sale ar putea sa iti aduca pacea pe care o cauti. Sper din suflet sa fii bine. Esti minunata. Amandoi sunteti. ❤

  • @ionelasigartau7010
    @ionelasigartau7010 14 дней назад +276

    E de apreciat ca au avut curajul si puterea sa ne dezvăluie si nouă trăirile lor din acesti 4 ani 🙌🏻. Pacat ca povestea lor a luat sfârșit

    • @Claudia18980
      @Claudia18980 13 дней назад +8

      Mie nu îmi vine sa cred ca se despart dragostea e un liant puternic între 2 oameni maturi care se iubesc dacă doamne ferește e sa nu poți face copii nu i vei putea face nici cu altul și el la fel acest motiv de despărțire este prea mic când iubești din contra ar fi trebuit să îi unească și mai mult când exista probleme într-un cuplu și din orice se pune problema de despărțire atunci acolo nu a existat dragoste căci dragostea iartă tot uita tot suferă tot și nu se termina niciodată

    • @esteraadam3826
      @esteraadam3826 13 дней назад +3

      @@Claudia18980exact 😢 si noi cele care nu putem avea copii avem dreptul la fericire 😢

    • @Claudia18980
      @Claudia18980 13 дней назад

      @@esteraadam3826 asa este perfect adevărat

    • @gabrielamanole2970
      @gabrielamanole2970 13 дней назад +2

      Are tupeu infinit femeia, nu o mai plange!

    • @georgeb93
      @georgeb93 8 дней назад

      Tu nu o cunosti pe asta si cu atat mai putin pe terminatul asta, nu mai crede tot ce vezi, eu nu înteleg cum sunteti atat de naivi (multi, din pacate), cel putin ea e o jigodie notorie🥲

  • @alinatutorials5425
    @alinatutorials5425 13 дней назад +129

    Nu obișnuiesc să las mesaje, dar povestea voastră relatată în acest video m-a făcut să mă opresc și să vă urmăresc cu multă suferință . Am doi copii și o sarcină pierdută în urmă cu 18 ani . Cei doi copii au venit pe lume la mulți ani după pierderea sarcinii acum 18 ani , doctorii nu îmi mai garantau să mai pot avea copii vreodată. Ani la rând nu m-am protejat în timpul actului sexual , cu o lună înainte de luarea deciziei să fac inseminare in vitro luna decembrie era și acum îmi amintesc 2010 , în luna ianuarie 2011 am aflat ca sunt gravidă cu David .tocmai de obsesia pe care o făcusem ca îmi doream un copil când ajunsesem la vârsta de 20 ani . Dar Dumnezeu , și natura biologică m-a ajutat să mă refac miraculos și am descoperit ca am rămas gravidă cu băiatul cel mare care are astăzi 12 ani . Minunea se produsese . Ani distanță , viața și situațiile prin care am trecut a făcut să rămân doar eu și David și devenisem un întreg nu mai aveam nevoie de nimic și nimeni. Ani distanță brusc am simțit deși era o femeie și mama împlinită , și nu exagerez , brusc am simțit ca îmi mai doresc un bebe . A venit la momentul potrivit fix la distanță de 2 ani de la începutul relației actuale în care sunt azi. Vă scrii azi doar ca și speranță ceea ce fetița mea Jessica în vârstă de 4 ani îmi povestește astăzi pentru a vă încuraja să rămâneți puternici. Jessica mi-a povestit o întâmplare care mi-a făcut pielea găină : citez : “mami îți mulțumesc ca ești mama mea , și o întreb de ce iubita mea ? Pentru ca eu în altă lume 😑 DA AȚI AUZIT BINE FETIȚA MEA DE 4 ani asta a spus ( nu o dată discuția asta a avut loc de trei ori în luni diferite iar un copil de vârsta ei da poate avea o imaginație bogată , dar luni la rând distanță să îți spună aceleași lucruri cu aceleași detalii, mai făcut să îmi cred fetița pe cuvânt ca în univers undeva totul are o oglindă cu tot ceea ce noi azi numim pământ) , am avut o familie care m-a lăsat pe stradă aveam două surori mari care mă băteau o mamă care nu mă iubea și mă neglijași un tată care nu prea îl vedeam , și am așteptat cu nerăbdare când v-am văzut pe tine pe Taty și pe David frățiorul meu să vin în familia voastră . Am rezistat în stradă în frig și foame doar cu speranța ca voi ajunge la voi , și știam ca voi mă veți iubi necondiționat , fără diferențe ca fratele meu nu e de același tată , și mă veți proteja . V-am văzut și am știut ca voi sunteți familia care aveți nevoie de mine și eu de voi și v-am ales ,Și îngerul meu DADA, m-a ținut de mână până am ajuns la voi. “ Vă scriu asta pentru a vă încuraja spiritual , știu câtă durere este pentru o femeie să treacă prin sarcini , pierderi , operații, nu vreau să îmi închipui cat de chinuitoare este procedura pe care tu tocmai ai trecut-o 🙏 pot doar să spun ca trauma se va vindeca în timp atâta timp cat nu ascunzi ce simți și faci zi de zi un pas cat mai aproape de ceea ce simți. 🫶🙏 cu putere , încredere și luptă dură de viață putem ține pasul cu viața . Vă doresc multă putere atât împreună cat și separat . Cu timpul pansamentul rănii se va simții ca un gol și veți avea putere să faceți altfel sau alceva . 🫶poate sunt niște rânduri scrise de mine dar sunt din suflet ca am simțit să vă scriu să vă încurajez 🫶

    • @david747B
      @david747B 12 дней назад +6

      Chiar am lacrimat cand am citit ce ti a spus fetita, foarte emotionant. Dumnezeu sa va binecuvanteze🙏🙏🙏

    • @AnaMNM1
      @AnaMNM1 11 дней назад

      ... esti ok?

  •  12 дней назад

    Vă admir, sunteți 2 persoane FOARTE FOARTE FOARTE PUTERNICE, sunteți un exemplu pentru toată lumea și la câte greutăți prin care ați trecut puteți chiar să scrieți o carte, VĂ IUBESC❤❤❤

  • @minadocinski
    @minadocinski 12 дней назад +4

    Am urmărit până la final! Apreciez că ați adus acest video și toată trăirea voastră, atât de raw și vulnerabil. Nu am alte cuvinte, decât că e prima oară când vă văd și simt că inima mea e lângă voi, amândoi.

  • @razvanandrei2492
    @razvanandrei2492 13 дней назад +53

    Eu personal am învățat un lucru din toata povestea voastră:cand ajungi sa iti dorești prea tare un lucru,sa stai zi si noapte cu gândul la el, într-un final ajungi să-l pierzi,si mai rau ,ajungi sa uiti de tine si de persoana de langa tine

  • @doodlebundle
    @doodlebundle 13 дней назад +32

    Esti o tipa puternica! Respect pentru curajul de a spune lucrurile asta public! Cu siguranta vei ajuta multe fete care se pregatesc sa treaca prin aceasta experienta!

  • @emanuelagratiela2739
    @emanuelagratiela2739 13 дней назад +3

    Ce emotionant, cat de autentic si vulnerabil v-ati impartasit cu noi! Multumim! Va doresc putere si intelepciune sa luati aceasta experienta cat mai constructiv posibil, ceea ce pare ca si faceti deja! Va imbratisez, sunteti minunati, you got this🤗

  • @diana.C001
    @diana.C001 13 дней назад +7

    Multă putere !! Eu cred că trebuie să ne rugăm Domnului, dacă El vrea să avem copii o să avem 🙏🏼🙏🏼

  • @RalucaGrs
    @RalucaGrs 14 дней назад +194

    V ati iubit atat de mult incat ati vrut ca un copil sa fie rodul iubirii voastre...iar pe calea asta, v-ati pierdut pe voi. Sper ca va veti regasi candva. Sufletele pereche nu se uita niciodata❤

    • @gabrielamacovei2954
      @gabrielamacovei2954 13 дней назад +13

      Poate nu sunt suflete pereche și fiecare o sa aiba copil cu alta persoana..

    • @RalucaGrs
      @RalucaGrs 13 дней назад +1

      @@gabrielamacovei2954e trist si greu de crezut avand in vedere ca au vrut atat de mult un copil si ca parea ca se iubeau atat de mult. Pe langa asta, ce au facut ei inseamna iubire. Ca au stat unul langa altul toti anii astia desi le a fost foarte greu pentru ca erau terminati psihic

    • @bibianca5743
      @bibianca5743 13 дней назад +1

      @@gabrielamacovei2954efectiv ce înseamnă suflete pereche? Sunt atâtea femei care au făcut copii cu bărbați care le bat și care își bat copiii? Sunt copii care au ieșit dintr un viol. Ce treaba are sarcina cu sufletele pereche?

    • @gabrielamacovei2954
      @gabrielamacovei2954 13 дней назад

      @@bibianca5743 uită-te mai bine la ce-am dat reply

    • @bibianca5743
      @bibianca5743 13 дней назад

      @@gabrielamacovei2954 Am văzut la ce ai dat reply, doar ca sufletele pereche nu au legătură cu sarcina.

  • @lorenamadalinadagau3181
    @lorenamadalinadagau3181 14 дней назад +412

    Am încercat 4 ani, cu o sarcină pierdută, iubitul meu mi-a fost alături la fiecare pas, eram o crizata, înnebuneam efectiv, eram obsedată în a avea un copil, dragul meu iubit încă sunt uimită ca a mai rezistat, de fiecare dată când plângeam îmi ștergea lacrimile sau plângea cu mine. Acum am 20 de săptămâni de sarcină, băiețelul nostru e pe drum, nu am renunțat chiar și când medicul mi a spus “adoptă” nu mi-a păsat, mi am pus nădejdea în Dumnezeu și în omul meu.
    E trist ca ați renunțat unul la altul, foarte trist.

    • @alleotican8137
      @alleotican8137 14 дней назад +44

      Ai avut credinta in Dumnezeu asta a facut tot! Imi pare rau sa zic asta chiar imi place de ei dar ea a fost foarte negativista.. daca ati ascultat tot chiar a zis la un moment ca se ruga sa nu ramana doar sa nu ia tratamentul ca o facea sa se simta aiurea… nu o judec nu stiu ce stari a avut dar din ce vede in video ea nu l a avut pe Dumnezeu😢

    • @alinmoldovan8921
      @alinmoldovan8921 14 дней назад +40

      @@alleotican8137 Religia și credința sunt foarte subiective. Faptul că a spus doar că "se ruga" poate fi doar o figură de stil, in sens figurativ. Într-adevăr este foarte trist toată situația, dar până la urmă a fost a 7 încercare, au fost 3 ani de zile ai nu toți (toate femeile) au intoleranța la durere în aceeași măsură. Fiecare are limitele sale, atât fizice cât și psihice. Psihicul este cel mai puternic factor în viața noastră și dacă nu avem grijă de sănătatea lui, putem să ne facem extrem de mult rău. Marilu și-a atins limita si nimeni nu o poate învinovăți pentru asta. În plus este o persoană luptătoare, determinată. Sunt sigur că dacă a 7-a oară circumstanțele ar fi fost altele și rezultatul ar fi fost unul pozitiv, ar fi trecut peste durerea fizică. Fiindcă se subînțelege că oricum a mers cu tratamentul până la capăt, până când a aflat dacă s-a prins transferul sau nu. Acestea fiind circumstanțele și neavând nici o certitudine cat de mică pentru următorul transfer, este de înțeles că nu a mai putut să continue așa.

    • @alinmoldovan8921
      @alinmoldovan8921 14 дней назад +8

      Mă bucur extrem de mult pentru tine! Te felicit și te admir pentru puterea și determinarea ta! Sunt sigur că ești o persoană minunata și o să ai un copil pe măsură! Dumnezeu sa te aibă în grijă mereu! Multă sănătate amândurora!

    • @user-ky3pi2pw4r
      @user-ky3pi2pw4r 14 дней назад

      sa fie într-un ceas bun
      sarcina ușoară🤗

    • @marketinggenius1015
      @marketinggenius1015 14 дней назад

      ​@@user-ky3pi2pw4r uitati-va la video înainte să comentați

  • @andreeaparmanche7849
    @andreeaparmanche7849 13 дней назад +4

    Ești o femeie puternică ,ai trecut prin ceva care unele femeii nu ar putea sa treacă. Multa sănătate și putere sa treci peste acea perioadă.🤗🙏🩷

  • @gabyarimia2057
    @gabyarimia2057 11 дней назад +2

    Vă dați seama prin câte trăiri ,momente,sentimente au trăit oamenii ăștia postând videoul ,editarea și postarea ,speach-ul din acest video teoretic a durat o oră,practic a durat câțiva ani buni de chin ,va vreau binele din tot sufletul ,am fost procedura de 9 ani,la fel de multe încercări ,Dumnezeu e sus Marilu,nu renunțați ,sunteți cel mai real cuplu pe care l am văzut și ar fi păcat,vă iubesc!❤️🙏🏻

  • @szkangelyca1001
    @szkangelyca1001 14 дней назад +33

    Te admir pentru că ai reușit să ne împărtășești experiențe de genul acesta .Are foarte multa valoare educațională de care multi au nevoie in Romania. Te iubesc pentru tot ce faci

  • @anaandreealorena2374
    @anaandreealorena2374 10 дней назад +12

    O femeie mult prea instabila sa duca o sarcina, o perioada postnatala si, mai ales, sa fie mama. Toate se intampla (sau nu) cu un rost. Pentru cine sau pentru ce a pastrat toate seringile alea?

  • @whoisayumi
    @whoisayumi 12 дней назад +9

    Dumnezeu să fie alături de voi și să vă lumineze sufletul și calea. Nu trebuie să vă dați bătuți Dumnezeu le știe pe toate. Cuvintele sunt de prisos acum..

  • @mohamadaw6116
    @mohamadaw6116 13 дней назад +64

    A fost o iubire atât de pură și hai să apreciem că au avut puterea să își împărtășească tot ce au trăit cu noi. Doi oameni puternici care au luptat împreună pentru ceea ce și-au dorit doar că poate Dumnezeu are alte planuri pentru ei!
    Vă mulțumim pentru că ați împărtășit cu noi povestea voastră sunteți și veți rămâne în sufletele noastre așa cum vă știm!

  • @llsxyll
    @llsxyll 13 дней назад +32

    M a dărâmat această poveste.. Este o mare lecție de viață, această femeie de la câteva luni s a luptat ani pentru a face acest copil, să îi ofere iubire necondiționată și din păcate nu a reușit. Este foarte trist și îmi pare foarte rău, ar fi fost o mamă foarte bună pentru acel copil și din păcate chiar nu s a putut întâmpla:(
    Fi puternică! De la prima zi de tratament a fost puternică și uitați-o acum cum vorbește timp de o oră legat de povestea ei, ești minunată! Cu siguranță cu timpul o să se întâmple ceva frumos și o să poți fi mama, niciodată nu renunța!💗

  • @marianastefan2550
    @marianastefan2550 12 дней назад +72

    Am o prietena care a facut procedura FIV...timp de 4 ani. La un momendat a cedat si ea psihic , la fel ca tine Marilu. Si atunci sotul ei a spus STOP, "hai sa luam o pauza si sa ne relaxam ". Ptr ca da, in acesti 4 ani s-au concentrat doar pe procedurile FIV si au uitat de ei,nu se mai regaseau. Si ce sa crezi au incetat procedurile...au mers la terapie, si-au revenit psihic si pur si simplu s-au resemnat ca nu vor putea sa aiba copii. Dupa 3 ani de la incetarea procedurilor, a ramas insarcinata natural. Si a avut o sarcina super ok. Acum are un baietel de 5 ani. Asa ca asta ar trebuii sa faceti si voi. Sa nu va despartiti, ci mai bine sa mergeti la un terapeut si sa nu va mai concentrati pe a face copiii. Si o sa vezi ca in maxim 2 ani voi veti avea un bebe.
    Va doresc multa liniste sufleteasca si sa nu va pripiti sa luati o decizie de care sa va para rau mai tarziu. Multa sanatate 🥰

    • @RuxandraDumitru-hv6rq
      @RuxandraDumitru-hv6rq 11 дней назад +2

      Exact.. păcat ca oamenilor le este mai ușor în ziua de azi sa arunce decât sa repare 😞

    • @FWPRacingSolutions
      @FWPRacingSolutions 11 дней назад +3

      Prietena ta a fost una dintre norocoase. La nivel mondial sub 50% dintre sarcini (a se citi embrioni formati) ajung sa devina o sarcina detectabila, apoi din acele procente, 70-85% ajung sa se nasca, deci undeva intre 35 si 45% dintre totalul de sarcini obtinute natural se concretieaza in nasterea unui copil. Este usor sa vorbesti de pe margine, mai greu sa fii in "centrul problemei". Eu si sotia mea am reusit dupa 8 ani de analize, tratamente si "relaxati-va si va fi bine", "problema vine de la creier", "copilul vine cand vrea el", "mergeti pe la biserica" si alte aberatii auzite inclusiv de la medici foarte cunoscuti pe plan local si national, o procedura FIV si 4 embrioni "folositi".

  • @roxiebran1997
    @roxiebran1997 13 дней назад +5

    Dragilor, o mare imbratisare pentru voi, sunteti de un curaj imens, sa nu va invinovatiti pentru nimic, sa va mentineti fruntea ridicata si sa nu uitati ca dupa furtuna soarele iese intotdeauna 🫶🏻🤍

  • @dianaelena8631
    @dianaelena8631 14 дней назад +110

    Au mers obsesiv pe acest subiect.. incat s-au pierdut pe parcurs 🥺 este greu sa nu poti concepe un copil, intr-adevar, este dureros si simti că ți s-a luat ceva, un drept al tau , dar ganditi-va , ca , copiii oricum pleacă de langa voi peste cativa ani si ramaneti cu omul de langa... relatia voastra ar fi meritat salvată.

    • @Block888
      @Block888 11 дней назад

      Sunt de acord cu ce ai scris.

    • @madalinamit4694
      @madalinamit4694 9 дней назад

      De asemenea, exista multi copiii deja care își așteaptă părinții. :) adopția. Ea pare că suferă atât de egoism cât și de o obsesie.

  • @nicolleeeezzzz
    @nicolleeeezzzz 14 дней назад +51

    o doamne..! I cried...! Sunt doar un copil, dar am simțit fiecare emoție transmisă! Va fi un nou început pentru toți.

  • @roxshia1686
    @roxshia1686 4 дня назад +5

    V-ati gandit ca poate nu e pt. voi? V-ati gandit ca poate e alta misiunea voastra?

  • @popaalina5638
    @popaalina5638 12 дней назад +1

    Mi-ați dat o palmă,să mă trezesc la realitate😢îmi pare sincer rău pt toate câte ați avut și pierdut,dar sunteți atât de fantastici,de minunați și de PUTERNICI,sunteți incredibili! Eu vreau și țin să vă mulțumesc ca ați avut curajul de a face un așa video! Mulțumesc!🙏🏻

  • @IonuT605
    @IonuT605 13 дней назад +36

    O lectie de viata grea, un exemplu perfect de oameni care se iubesc sincer si cunosc notiunea iubirii.

  • @velesa19
    @velesa19 14 дней назад +2118

    Singurul moment cand regret ca am citit comentariile...

  • @danieladana5378
    @danieladana5378 13 дней назад +2

    Recunosc ca nu știam prea multe despre această procedură …decât ca este foarte costisitoare. Dar nu mi-am putut imagina toată durerea și chinul din spatele acesteia. Ești o femeie curajoasă și extrem de puternică! Îmi pare rău pentru voi, dar consider ca aveți nevoie de timp pentru a vă liniști și de a conștientiza prin tot ce ați trecut! Poate cine știe, viața vă v a aduce din nou împreună!❤

  • @andreeamariaalecu506
    @andreeamariaalecu506 12 дней назад +3

    Mulțumim pentru curajul de a împărtași experiența voastră! Sunt mii de cupluri în România care trec prin același drum anevoios ca voi și cu siguranță, prin intermediul acestui video, ați devenit "vocea cuplurilor care se luptă cu infertilitatea". Aș spune că este un fel de campanie publică de conștientizare (și sper eu de "trezire la realitate pentru Gigel și Maricica" din spatele tastaturii).
    De ce aproape nimeni nu vorbește despre tot ce înseamnă aceste proceduri? Pentru că, din păcate, așa cum demonstrează comantariile, suntem o societate lipsită de educație, empatie și respect. În loc să (vă) respecte durerea, oamenii devin brusc experți și dau sfaturi din cele mai dubioase sau mai rău încep să se laude că ei au reușit. Se ce oare nu realizează că nu e ok deloc?
    Pentru oamenii care din spatele unei tastaturi critică că nu ati adoptat sau nu ati apelat la o mamă surogat aș vrea să spun așa:
    Oameni buni, adopția nu e un proces banal, pe genul te duci la pet shop, vezi ce catel îți place și îl iei acasă. Este un proces care dureaza ani de zile și care la nivel psihic poate fi la fel de dureros ca procedurile FIV. Dacă îndeplinești condițiile necesare, găsesti un copil de care te atasezi si pana la etapa finala familia sa bilogică (chiar și în cazul părintilor decazuti din drepturi este nevoie de acord) se razgandeste, tu nu mai poti adopta si trebuie sa reiei întreg procesul cu alt copil si toată birocratia din spate. Habar nu aveți câte drame se ascund în spatele proceselor de adoptie. Iar dacă sustineti cu atata frenezie adoptia oare voi cati copii ati adoptat? Cu siguranta 90% ZERO!!! Și atunci cum puteti să judecati un cuplu care a ales să încerce procedurile FIV înainte de a lua alte variante în calcul? Cum puteti sa vorbiti cu atata ușurința despre un proces despre care nu stiți absolut nimic ca și cum ar fi o simplă comandă pe emag, iar cuplurile care nu fac asta ar trebui eventual "arse pe rug"? Dacă ei fura șansele unui copil de a fi salvat și a duce o viata mai bună, voi oare nu faceti același lucru? Daca măcar 10% din cei care vorbiti cu atata usurinta despre adoptie ati adopta, atunci toate centrele de plasament din România ar fi goale.
    Cât despre mame surogat, dacă înainte de a blama ca nu au apelat la o astfel de solutie ati fi căutat pe google, ati fi aflat că, din punct de vedere legal, Romania nu are aceasta problema clar reglementată. Iar situatiile în care o femeie vrea sa fie mama surogat gratis si sa vina la notar sa incheie un contract cu tine în acest sens, iar notarul sa vrea sa autentifice așa ceva sunt de 0,0000001%.
    Așa că draga Maricica și dragă Gigel, înainte de a vă grăbi să vă dați cu părerea învațați să respectați durerea oamenilor care au curaj să își spună povestea, învățați că nu aveti niciodată dreptul de a profita de vulerabilitatea celorlalți pentru a arata cât de "perfectă" este viata și gândirea voastră și mai ales învățați că o rugăciune/un gând bun/ un "îți multumesc că ti-ai dat voie sa apari vulnerabil în fata mea, îți respect suferința, nu e vina ta, sunt aici oricând ai nevoie" sunt vindecătoare și fac de un miliard de ori mai bine decat un sfat prost necerut.

  • @denisaiacob6031
    @denisaiacob6031 13 дней назад +192

    Buna dragilor..
    Eu si sotul meu trecem prin acelasi lucru..
    Vreau sa va spun ca va multumesc enorm pentru acest video .
    M-ati facut sa realizez ca neputinta si supararea ca nu am un copil ma va duce la un moment dat in punctul in care eu si sotul meu vom decide sa ne despartim.
    Realizez ca nu e sfarsitul lumii ,si ca intr-adevar viata merge inainte .
    Voua va doresc numai bine ! Nu sunt genul care sa scrie comentarii de obicei ,dar m-ati atins mult cu povestea voastra ,avand in vedere ,ca in astia 4 ani ,am trecut prin aceleasi chinuri..
    Capul sus si sa fiti fericiti ,indiferent ,impreuna sau separati ,nu ascultati de nimeni ,si faceti ceea ce simtiti ! Sunteti niste oameni minunati ,si eu va multumesc inca odata !
    Datorita voua am vazut realitatea ,si mi-am dat seama ,ca trebuie sa renunt la obsesia mea ,inainte sa renunt la omul de langa mine !
    Va imbratisez cu drag ❤❤

    • @RuxandraDumitru-hv6rq
      @RuxandraDumitru-hv6rq 13 дней назад +12

      Sau poate tu și soțul tău veți accepta situația și vă veți iubi toată viața 🤗

    • @denisaiacob6031
      @denisaiacob6031 13 дней назад +17

      @@RuxandraDumitru-hv6rq Exact asta voi face ❤️😊
      Sa renunt la obsesia asta ,si sa imi iubesc omul de langa mine ❤️🥺

    • @RuxandraDumitru-hv6rq
      @RuxandraDumitru-hv6rq 13 дней назад

      @@denisaiacob6031 nu înțeleg situația pentru ca nu trec prin ea și nu sunt în măsură să comentez. Dar cunosc multe persoane în vârstă care sunt fără copii, și care s au iubit toată viața până la bătrânețe. Legătura a fost lăsată de Dumnezeu între Adam și Eva înainte de oricine altcineva. Sper să fie totul bine 🙏🏼 Poate cand va veți opri din a mai”căuta “ v a apărea de la sine ❤️

    • @ionelaa7007
      @ionelaa7007 13 дней назад +7

      😢😢offf...in 10 ani ne.am luptat 8 pt un copil...am trecut prin atât de multe și practic ne susțineam destul de mult...dar se pare că ne.a stresat și afectat pe fiecare în parte fara sa realizăm..după ce am făcut FIV Dumnezeu ne.a binecuvântat cu 3 embrioni..culmea,cu reușita din prima...practic trebuia să fie cea mai mare bucurie și cea mai frumoasa perioada din viața noastră,dar ce sa vezi pe timpul sarcinii a fost ok eram in continuare temători și nu realizam ce urmează...după ce am născut totul s.a schimbat radical efectiv lucrurile au luat.o razna...abia acum la aproape 2 ani ai copilului suntem într-o regăsire și încercăm să ne salvăm relația pt că în tot stresul și lupta asta de 8 ani ne.am pierdut undeva pe drum și parcă nu mai eram noi ,dar luptam in continuare sa ne regăsim mai ales că acum suntem responsabili de un suflețel pe care le.am dorit atât de mult😢😢deci nu este deloc ușor numai cine nu trece nu înțelege..mă doare totuși că măcar nu avem bunul simț sa nu ne dăm cu părerea despre cineva pe care nu îl cunoaștem sau nu îi știm povestea😢😢

    • @denisaiacob6031
      @denisaiacob6031 13 дней назад

      @@ionelaa7007 Imi pare foarte rau sa aud asta 🥺❤️
      Bucura-te de minunea ce o ai langa tine ❤️
      Poate timpul le va rezolva incet ,incet le toate ! Fii puternica ❤️❤️🥺

  • @alexandral2120
    @alexandral2120 14 дней назад +300

    Of Marilu 😢 din păcate înțeleg perfect cum te-ai simțit pe imunosupresoare. Un an am fost nevoită să iau doza maximă și mi s-a distrus viața. Nimeni nu m-a avertizat despre reacțiile adverse. Depresii, halucinații, psihoze, insomnii, paranoia, obsesii, depersonalizări etc. Toți medicii îmi ziceau ca exagerez însă eu am pierdut timp prețios și am divorțat din cauza halului în care ajunsesem de la acel tratament nenorocit. Un singur lucru îmi doresc: să se vorbească mai public despre aceste efecte adverse și să se ofere ajutor de specialitate obligatoriu. 1:04:06

    • @alinmoldovan8921
      @alinmoldovan8921 14 дней назад +22

      Ai toată aprecierea mea că ai putut să te deschizi și mai ales să treci peste asta! Sper că oriunde ai fii acum! Toate gândurile bune!

    • @alexandral2120
      @alexandral2120 14 дней назад +14

      @@alinmoldovan8921 sunt atâtea situații nevorbite prin care mulți trecem. Cred ca deschiderea este primul pas spre vindecare

    • @Mihaeladumitrita
      @Mihaeladumitrita 13 дней назад +1

      Pai daca ai văzut că nu ești bine de ce nu le-ai întrerupt

    • @n1n11x5
      @n1n11x5 13 дней назад

      @@Mihaeladumitritaești atât de prost,ți-a intrat pe o ureche și ți-a ieșit pe cealaltă

    • @n1n11x5
      @n1n11x5 13 дней назад

      Ești atât de puternică 💓nu am cuvinte de spus pur si simplu ai tot respectul meu

  • @Theyoutuber2024
    @Theyoutuber2024 11 дней назад +7

    Copiii nu sunt totul in viata.Si daca nu puteti avea un copil al vostru, ce?Traiti-va tineretea, ca anii astia nu se mai intorc.Creati-va impreuna amintiri superbe, de neuitat.Si-apoi daca inca va mai doriti un copil, adoptati.Asigurati-va ca va fi primit intr-un cuplu fericit si sudat, ca va avea un mediu propice pentru a creste frumos.

  • @roxanaioana8
    @roxanaioana8 13 дней назад +3

    Ce greseala am putut sa fac sa ma machiez in timp ce ascult video ul asta:)
    Sunteti niste oamenii puternici aman2, felicitari!❤️
    Sper doar ca perioada asta in care o sa stati singuri o va faca sa va dati seama daca chiar merita sa va despartiti sau nu.

  • @narcisabacico3521
    @narcisabacico3521 14 дней назад +106

    Am aflat cu doua zile înainte sa implinesc 19 ani ca sunt însărcinată. Reactia mea la aparitia celei de a 2 linute nu a fost una tocmai draguta. Acum am urmarit vlogul cu mana pe burtica, insarcinata in 27 de săptămâni. Cred cu adevarat in durerea ei, eu inca nu pot intelege cum nu m am putut bucura atunci, iar acum il filmez de fiecare data cand misca..❤dupa prima ecografie am aflat ca sansele ca eu sa am un bebe sunt extrem de mici, mi se tot spunea ca e o minune. Un avort pt mine ar fi insemnat sfârșitul, nu as mai fi putut face un copil. Il astept cu nerăbdare. Inca ma simt vinovata ca am gandit intr un asa hal, stiind ca unii se chinuiesc atat, iar eu l am primit "cadou".🥺

    • @americanbeautyl
      @americanbeautyl 13 дней назад +29

      La 19 ani nu ai cum sa ai alta reactie initiala. Be kind to yourself, you're doing your best. Sper ca și un partener și un grup suport de nadejde in aceasta perioada și nastere ușoară ❤

    • @techcualex9727
      @techcualex9727 13 дней назад +7

      Și eu am rămas gravida la 19 ani.Aceeasi reacție am avut-o ,însă pe parcurs am iubit copilul care creștea în mine.Am 39 de ani acum și o fata superba de 19 ani (un om minunat).Nu o sa fie totul perfect,dar când ma uit în urma nu am niciun regret.Iti doresc multa putere și dragoste sa iti crești copilul!

    • @Andreea_rinciog17
      @Andreea_rinciog17 13 дней назад +3

      Am 21 de ani și aveam 20 când am aflat că sunt însărcinată. Reactia ta este perfect normală, nu numai că nu am fost tocmai bucuroasa, eram si extrem de speriata. Acum bebe are 3 luni aproape și era tot ce ne lipsea, mai ales cand privesc vlogul.. ma simt binecuvantata ❤

  • @cristinutza973
    @cristinutza973 13 дней назад +18

    Am plans in hohote privind acest video. Imi pare extraordinar de rau pentru toata suferinta voastra. Mi se rupe efectiv sufletul sa vad doi oameni care se iubesc atat de mult, care se potrivesc atat de bine sa treaca prin razboiul asta ca sa puna punct.
    Dragilor dragostea nu se gaseste la toate colturile, nu oricine sta langa partener intr o situatie asa grea si mai ales sa se inteleaga reciproc cum este la voi.
    Asta este dragostea adevarata, ce aveti voi. Sa va sustineti, sa fiti alaturi la bine si la greu. Poate sa imi zica oricine orice, se vede din priviri cat va iubiti, chiar daca nu simtiti asta. E normal, ati trecut prin atatea traume, este normal sa fiti amortiti sufleteste.
    Eu cred in destin, iar daca voi sunteti sortiti sa fiti impreuna eu va jur cu mana pe inima ca dupa pauza asta, cat o sa reusiti sa va impacati cu trecutul si o sa va cunoasteti din nou pe voi, o sa va intalniti din nou intr-o varianta mai buna, pregatiti pentru viitor.
    Va doresc numai bine amandurora, sa fiti blanzi cu voi si sa va exprimati suferinta pentru a o da pe toata afara. Timpul vindeca, dar intelegerea situatiei si acceptarea ei e cel mai bun medicament.

  • @calinAndrei-zd2qc
    @calinAndrei-zd2qc 5 дней назад +5

    Părinții mei au trecut fix prin ce ați trecut și voi,7 ani de chin……..nu a functionat😢Sunt fericit acum ca nu a funcționat deoarece eu si surioara mea am fost adoptati,îi mulțumesc lui Dumnezeu!

  • @anamariageana969
    @anamariageana969 11 дней назад +11

    Buna Marilu! Desi va urmaream zi de zi si pareati un cuplu perfect acum imi dau seama ca totul a fost de fatada si ca iubirea voastra a fost obsesia si mi se pare si toxic tot. Vad suferinta si nu sunt genul sa empatizez mult sau sa imi spun parerea. Totul pare acum toxic si uitandu-ma in trecut la video urile vechi imi dau seama ca a fost un maraton . Imi pare rau pentru voi si nu vreau sa supar pe nimeni, dar eu am invatat sa nu mai zic ca oameni au relatii foarte fericite si se iubesc enorm cand nu e chiar asa povestea. Ati luat decizia corecta pentru ca deja era totul toxic si va pierdeati mintile. Guys be strong and find yourself first ❤

  • @tiktokera7087
    @tiktokera7087 14 дней назад +719

    Mi se pare ca copilul a fost scopul relatiei voastre, cum ati zis si voi, dupa 2 luni de relatie deja voiati sa aveti copil, iar pentru ca nu s a intamplat asta renuntati la relatie? Adica asta era ceea ce va lega pe voi? Daca iubesti/esti fericit/esti compatibil cu partenerul, poti avea o relatie si fara copil (sau sa adoptati). Ma faceti sa cred ca ori relatia voastra nu a fost atat de reala in online ori ca renuntati prea usor. Iar pentru ca nu mai vreti sa faceti copil, nu va mai leaga multe lucruri

    • @user-uj8zb7en6w
      @user-uj8zb7en6w 14 дней назад +12

      Corect

    • @teodorapocol2440
      @teodorapocol2440 14 дней назад +114

      Ei de fapt în dorinţa asta aşa arzătoare au uitat de ei, au uitat să pună o bază solidă şi de aceea s-a ajuns aici.

    • @tiktokera7087
      @tiktokera7087 14 дней назад +136

      Ii urmaresc de atatia ani si mi s a parut mereu ca sunt printre putinii din online care au o dragoste sincera si reala. Si vad acest video si ma face sa re-evaluez toate lucrurile, toate excursiile, sa ma gandesc daca chiar erau atat de fericiti si in realitate... . Invatare de minte sa nu ne mai implicam asa emotional in relatiile pe care le vedem in online:))

    • @96MrsElly
      @96MrsElly 14 дней назад +1

      👍👍👍

    • @marianpetrache19
      @marianpetrache19 14 дней назад +2

      Ff corect

  • @marinabarbu1177
    @marinabarbu1177 14 дней назад +69

    🥺Ați fost un cuplu minunat , poate Dumnezeu va readuce împreună peste câțiva ani !🙏🏻

    • @denisaandreea6022
      @denisaandreea6022 13 дней назад +4

      Sper sa se întâmple chestia asta 🥺e păcat de iubirea dintre ei

    • @corectorul8560
      @corectorul8560 13 дней назад +3

      Cand isi schimba poza de profil poate.
      Ca vezi, stiinta nu insufleteste ... doar Dumnezeu.

  • @ninuca4691
    @ninuca4691 12 дней назад +25

    Alții am trecut prin mai greu, și am rămas împreună. Am pierdut sarcina la 3 luni cu complicații..apoi la 5 luni am născut un făt mort pe care l-am ținut în brațe și altele, dar tocmai pt ca bărbatu'meu mă iubește, e lângă mine. Familia poate însemna și 2 oameni. Mai lăsați-mă....
    Plus ca el mi se pare cam fake..

    • @ioanatrandafir5902
      @ioanatrandafir5902 9 дней назад +2

      Prin ce ati trecut voi este o experienta traumatizanta, la fel cum a fost si experienta lor, tot traumatizanta. Nu exista "situatia ta nu e nimic pentru ca la mine a fost mai rau". Mi se rupe sufletul cand aud prin ce ati trecut amandoua.

  • @MititeluAlexandra
    @MititeluAlexandra 11 дней назад +2

    Am simțit fiecare emoție cu voi cu toate ca am un bebe și nu a trebuit sa trec prin tot greul asta. M-ati făcut sa fiu mândră ca sunt mama dar în același timp îmi pare rău că nu s-a întâmplat și la voi. Ești o luptătoare, Marilu. Sper ca femeile care își părăsesc copii sa vadă aceast video !!! Ați fost atât de puternici împreună și cu siguranță vă veți împacă. Respect, Iustin ! Vă doresc tot binele din lume și să nu renunțați niciodată la visul vostru, am sa-i spun seara lui Dumnezeu când ma rog pentru fetita mea să își pună mana pe voi.

  • @alexandranan2923
    @alexandranan2923 13 дней назад +46

    Trăim intr-o lume grăbită, unde răbdarea pare a fi o virtute pe cale de dispariție. Din păcate, această tendință se reflectă și în relațiile de cuplu, unde mulți renunță prea ușor unul la celălalt la primele obstacole.
    Este important să ne amintim că orice relație va trece prin perioade dificile. Nicio poveste de dragoste nu este perfectă tot timpul. Vor fi momente de neînțelegere, certuri și dezamăgiri. Dar tocmai aceste momente ne oferă șansa de a crește ca indivizi și ca pereche. Ele ne pun la încercare puterea dragostei și ne obligă să comunicăm mai bine, să fim mai empatici și mai toleranți.
    Renunțarea la o relație înseamnă adesea pierderea unei conexiuni unice și speciale. Sufletul pereche este o raritate, o comoară pe care nu o găsești la tot pasul. Nu lăsa frica sau neîncrederea să te priveze de șansa de a experimenta o dragoste profundă și durabilă.
    Alege să lupți pentru relația ta. Comunică deschis și sincer cu partenerul tău. Ascultă-i cu atenție nevoile și sentimentele. Fii dispus să faci compromisuri și să muncești din greu pentru a rezolva problemele împreună.
    Deși am scris acest sfat pentru ei, cred ca ni se aplica tuturor…