Puterea de emisie scade cu pătratul distanței. Puterea de emisie la 10m ar fi cam 100 microwati pe metru pătrat. OMS spune că limita ar fi de 2.000 de microwati. Casa pe care sunt montate acele antene, din punctul meu de vedere, este un pericol minor doar pentru proprietari și persoanele din proximitate.
@@NewsBucovina-Suceava Am precizat faptul că, din punctul meu de vedere, acele antene sunt un pericol minor pentru cei din proximitate (max 3m), bazat pe valori. Eu am vorbit strict din punct de vedere tehnic. Comparativ, telefonul mobil ținut la 1cm de ureche emite 100.000 de microwati pe metru pătrat, la 10cm emite 100 microwati, la 1m emite 10 microwati. OMS spune că limita de siguranță este de 2.000 microwati. Concluzia este că telefonul mobil ținut foarte aproape de corp poate dăuna mult mai mult decât antenele GSM montate la câțiva metri. Eu sunt doar inginer, nu cercetător. Acestea sunt valorile oficiale, bune sau rele.
Din câte știu eu de la orele de fizică, radiațiile folosite de antenele pentru telecomunicații au lungimi de undă de câțiva centimetri, nefiind ionizante. Pe acest principiu e mai periculoasă expunerea la lumină (care are lungimi de undă mai scurtă decât undele folosite în telecomunicații), decât antenele 3G, 4G,5G etc.
Am casa de 17 ani la limita dintre lisaura si ipotesti , foarte aproape de strada principala. Asflat nici vorba desi eu vad strada principala dar conducerea asfalteaza prin zona imasului unde nici nu sunt inca case dar probabil este terenul cuiva care trebuie sa aiba valoare. A plouat , nu va imaginati cum se fac copiii pe incaltaminte. Sa mearga pe jos un km pana la scoala? Nici macar o sansa pentru ca nu avem trotuare deloc....astazi haita de 11 caini langa scoala din Lisaura. E jale !
De 33 de ani , România are nevoie in fuctiile statului de cetățenii demni, drepți, iubitorii de glie strabună care să-și iubească semenii și să redea suveranitatea întregi Români dacă aceste lucruri nu se vor întâmpla țara Românească va rămâne un stat eșuat unde viitor nu va mai exista niciodată ! ! !Lovitura de stat din 1989 a dus la deposedarea proprilor cetățenii de propria lor țară prin manipulare, minciună, fraude,corupție ,ilegalități și jaf național premeditat făcut chiar de propriul ei stat eșuat și infracțional educat ! ! ! Un stat care-și distruge propria țară prin manipulare, fraude și jaf național cum face statul Român de 33 de ani numai există viitor, perspective, protecție, speranțe și bunăstare niciodată, așa că colonizarea țări Românești a început din cauza aceluiași stat eșuat și infracțional educat care și-a sărăcit propria țară prin jaf național premeditat ! ! ! România nu avea voie niciodată să sărăciască pentru că avea toate resursele ei propri în orice domeniu ! ! ! Niciun alt stat normal la cap nu-și sărăcia propria țară prin jaf național dar, statul României eșuat și infracțional educat și-a jefuit propria țară până la sărăcie maximă și totală unde viitor nu mai poate exista niciodată ! ! ! Realizările satului Român eșuat și infracțional educat din ultimii 33 de ani sunt că, acest stat eșuat și-a deposedat proprii ei cetățenii de propria lor țară prin manipulare și jaf național premeditat, atât a putut statul României, nimic altceva, nimic pentru țara Românească și nimic pentru propri ei cetățenii, jaful și sărăcie maximă și totală a țări și-a propriilor cetățenii ! ! ! De 33 de ani cetățenii României nu mai au viitor, perspective,speranțe, protecție și bunăstare în propria lor țară din cauza propriului lor stat , declarat total eșuat din cea mai mare funcție în stat ! ! ! În 33 de ani țara Românească putea să ajungă o putere între topul țărilor civilizate pentru că avea toate bogățiile, proprietățile și toate resursele ei propri în orice domeniu dar, propriul ei stat eșuat, nefuncțional,corupt și infracțional educat și-a jefuit propria țară până la sărăcirea ei totală direct în fața propiilor cetățenii ! ! ! În 33 de ani România a fost definitiv trădată și jefuită chiar de propriul ei stat și România întreagă este în proprietatea proprie a statul , a politicienilor, a securității, a prefecților, primarilor și-a indivizilor influenți protejați de același stat eșuat și infracțional educat unde viitor , perspective ,speranțe ,protecție și bunăstare nu va mai exista niciodată ! ! ! Colonizarea țări Românești a început și nici aceasta nu va mai salva România de la falimentarea ei totală ! ! ! Ale state au construit țări întregi de la zero în 33 de ani , numai că statul Român eșuat și infracțional educat a procedat contrariul a sărăcit definitiv prin trădare și jaf național premeditat , România fost bogată și minunată cu mari resurse propri în orice domeniu ! ! ! Șansele și speranțele țări Românești și-a propiilor cetățenii care își iubesc glia Românească într-un viitor decent unde să existe bunăstare sunt pentru totdeauna năruite, distruse direct de propriul lor stat eșuat și infracțional educat care le-a sărăcit propria lor țară prin manipulare, fraude, corupție, ilegalități, excrocheri, minciuni și jaf național premeditat ! ! ! România este o țară care și-a deposedat proprii ei cetățenii de propria lor țară prin manipulare și jaf național și și-a depopulat țară Românească de cetățenii ei demni trimitâdui în pribegie fără voia lor, temporar sau definitiv din cauza aceluiași stat infracțional care le-a sărăcit propria lor țară prin jaf național unde viitor numai poate exista niciodată ! ! ! Rușine și pedeapsă trădătorilor de neam străbun Românesc ! ! ! ! De 33 de ani România creează milionari miliardari și stăpâni de țară Românească prin jaf național premeditat și-a atât, cetățenii României supraviețuiesc într-o țară eșuată și definitiv jefuită până la sărăcie maximă și totală unde viitor nu mai poate exista niciodată ! ! ! !
TARA Are nevoie de oameni CU O Reputatie impecabila, fara cazier, neurmariti penal, educati, scoliti, cu un trecut profesional de necontestat . Acestea ar fi criteriile de baza pentru care un cetatean sa poată avea acces la functii decizionale si politice in Romania. Parlamentul ales UNINOMINAL- conditie de baza, de aici porneste totul!
De un an am sunat la primarie si i-am rugat sa umple groapa de langa primarie, din intersectia care duce spre scoala gimnaziala, politie, de fiecare data cand faci dreapta dinspre oras spre scoala, dai in groapa , a trecut un an si astazi este la fel. Efectiv cred ca ipotestiul este condus de niste incompetenți. Cand pleci de la scoala stai mult si bine cand vrei sa iesi spre oras pentru ca ai masini parcate si la zireto si la dispensar , te bagi , te risti, mergi de multe ori in orb. Faceti o filmare cum se chinuie parintii la 12 sa iasa in strada principala, e ceva de nedescris. Acolo ar trebui montate semafoare, traficul este foarte mare , dar cine sa monteze ? 2 km pana in oras dar nu se vede.
Poate sint de vinzare, sau este turn de televiziune😅, acolo inainte se pasteau oi, acum sa patruns pe tarimul lor, 😢, brinza sa scumpit😮, sau sint antene pentru deturnarea dronelor rusesti😅😅😅😮😂❤❤
Antenele nu au nici un efect daunator . Este plin de asa ceva prin toate orasele din lume . Vrajitoria si primitivismul trebuiesc eliminate - glodul narod musca la asa ceva
@@NewsBucovina-Suceava Eu locuiesc intr-un turn iar in jurul meu sint multe cladiri cu aceste feluri de antene si chiar mai puternice Deasupra building-ului meu nu sint . Turnul incare locuiesc eu este inconjurat de un parc . V-as putea da adresa mea ca sa vedeti locul pe Google Maps
Din câte grozăvii ne arătați din Suceava, se pare că acolo (la primării in special) s-a răsturnat căruța cu proști și nu la Caracal. 😅
suta la suta.😂😂😂
Buna! Si in Oradea sunt puse antene de telefonie pe blocuri.
Puterea de emisie scade cu pătratul distanței. Puterea de emisie la 10m ar fi cam 100 microwati pe metru pătrat. OMS spune că limita ar fi de 2.000 de microwati.
Casa pe care sunt montate acele antene, din punctul meu de vedere, este un pericol minor doar pentru proprietari și persoanele din proximitate.
Câte V-ati monta pe casa??
@@NewsBucovina-Suceava Am precizat faptul că, din punctul meu de vedere, acele antene sunt un pericol minor pentru cei din proximitate (max 3m), bazat pe valori. Eu am vorbit strict din punct de vedere tehnic.
Comparativ, telefonul mobil ținut la 1cm de ureche emite 100.000 de microwati pe metru pătrat, la 10cm emite 100 microwati, la 1m emite 10 microwati. OMS spune că limita de siguranță este de 2.000 microwati.
Concluzia este că telefonul mobil ținut foarte aproape de corp poate dăuna mult mai mult decât antenele GSM montate la câțiva metri.
Eu sunt doar inginer, nu cercetător. Acestea sunt valorile oficiale, bune sau rele.
P.S.: Nu am casă, momentan, abia am scăpat de titlul de student. 😊
Din câte știu eu de la orele de fizică, radiațiile folosite de antenele pentru telecomunicații au lungimi de undă de câțiva centimetri, nefiind ionizante. Pe acest principiu e mai periculoasă expunerea la lumină (care are lungimi de undă mai scurtă decât undele folosite în telecomunicații), decât antenele 3G, 4G,5G etc.
Tare ne-am supărat când ni sa zis ca România e vestul sălbatic. Bine, cel puțin județul Suceava
si in toata tara sunt N orase cu problema asta .......este vorba de bani multi
Bai ,nenee😂carul cu prostii sa mutat de la Caracal la Suceava!!?sau invers macar aia sunt cu GPL😢!!?
Am casa de 17 ani la limita dintre lisaura si ipotesti , foarte aproape de strada principala. Asflat nici vorba desi eu vad strada principala dar conducerea asfalteaza prin zona imasului unde nici nu sunt inca case dar probabil este terenul cuiva care trebuie sa aiba valoare. A plouat , nu va imaginati cum se fac copiii pe incaltaminte. Sa mearga pe jos un km pana la scoala? Nici macar o sansa pentru ca nu avem trotuare deloc....astazi haita de 11 caini langa scoala din Lisaura. E jale !
pt 500 euro/luna...as face la fel..
De 33 de ani , România are nevoie in fuctiile statului de cetățenii demni, drepți, iubitorii de glie strabună care să-și iubească semenii și să redea suveranitatea întregi Români dacă aceste lucruri nu se vor întâmpla țara Românească va rămâne un stat eșuat unde viitor nu va mai exista niciodată ! ! !Lovitura de stat din 1989 a dus la deposedarea proprilor cetățenii de propria lor țară prin manipulare, minciună, fraude,corupție ,ilegalități și jaf național premeditat făcut chiar de propriul ei stat eșuat și infracțional educat ! ! ! Un stat care-și distruge propria țară prin manipulare, fraude și jaf național cum face statul Român de 33 de ani numai există viitor, perspective, protecție, speranțe și bunăstare niciodată, așa că colonizarea țări Românești a început din cauza aceluiași stat eșuat și infracțional educat care și-a sărăcit propria țară prin jaf național premeditat ! ! ! România nu avea voie niciodată să sărăciască pentru că avea toate resursele ei propri în orice domeniu ! ! ! Niciun alt stat normal la cap nu-și sărăcia propria țară prin jaf național dar, statul României eșuat și infracțional educat și-a jefuit propria țară până la sărăcie maximă și totală unde viitor nu mai poate exista niciodată ! ! ! Realizările satului Român eșuat și infracțional educat din ultimii 33 de ani sunt că, acest stat eșuat și-a deposedat proprii ei cetățenii de propria lor țară prin manipulare și jaf național premeditat, atât a putut statul României, nimic altceva, nimic pentru țara Românească și nimic pentru propri ei cetățenii, jaful și sărăcie maximă și totală a țări și-a propriilor cetățenii ! ! ! De 33 de ani cetățenii României nu mai au viitor, perspective,speranțe, protecție și bunăstare în propria lor țară din cauza propriului lor stat , declarat total eșuat din cea mai mare funcție în stat ! ! ! În 33 de ani țara Românească putea să ajungă o putere între topul țărilor civilizate pentru că avea toate bogățiile, proprietățile și toate resursele ei propri în orice domeniu dar, propriul ei stat eșuat, nefuncțional,corupt și infracțional educat și-a jefuit propria țară până la sărăcirea ei totală direct în fața propiilor cetățenii ! ! ! În 33 de ani România a fost definitiv trădată și jefuită chiar de propriul ei stat și România întreagă este în proprietatea proprie a statul , a politicienilor, a securității, a prefecților, primarilor și-a indivizilor influenți protejați de același stat eșuat și infracțional educat unde viitor , perspective ,speranțe ,protecție și bunăstare nu va mai exista niciodată ! ! ! Colonizarea țări Românești a început și nici aceasta nu va mai salva România de la falimentarea ei totală ! ! ! Ale state au construit țări întregi de la zero în 33 de ani , numai că statul Român eșuat și infracțional educat a procedat contrariul a sărăcit definitiv prin trădare și jaf național premeditat , România fost bogată și minunată cu mari resurse propri în orice domeniu ! ! ! Șansele și speranțele țări Românești și-a propiilor cetățenii care își iubesc glia Românească într-un viitor decent unde să existe bunăstare sunt pentru totdeauna năruite, distruse direct de propriul lor stat eșuat și infracțional educat care le-a sărăcit propria lor țară prin manipulare, fraude, corupție, ilegalități, excrocheri, minciuni și jaf național premeditat ! ! ! România este o țară care și-a deposedat proprii ei cetățenii de propria lor țară prin manipulare și jaf național și și-a depopulat țară Românească de cetățenii ei demni trimitâdui în pribegie fără voia lor, temporar sau definitiv din cauza aceluiași stat infracțional care le-a sărăcit propria lor țară prin jaf național unde viitor numai poate exista niciodată ! ! ! Rușine și pedeapsă trădătorilor de neam străbun Românesc ! ! ! ! De 33 de ani România creează milionari miliardari și stăpâni de țară Românească prin jaf național premeditat și-a atât, cetățenii României supraviețuiesc într-o țară eșuată și definitiv jefuită până la sărăcie maximă și totală unde viitor nu mai poate exista niciodată ! ! ! !
🙄🤕🤯
TARA Are nevoie de oameni CU O Reputatie impecabila, fara cazier, neurmariti penal, educati, scoliti, cu un trecut profesional de necontestat . Acestea ar fi criteriile de baza pentru care un cetatean sa poată avea acces la functii decizionale si politice in Romania. Parlamentul ales UNINOMINAL- conditie de baza, de aici porneste totul!
Acolo a proiect asfaltul unul cu facultate prin telefon?
oribila zona, o casa nu seamana cu alta, o sa fie un dezastru urbanistic!
De un an am sunat la primarie si i-am rugat sa umple groapa de langa primarie, din intersectia care duce spre scoala gimnaziala, politie, de fiecare data cand faci dreapta dinspre oras spre scoala, dai in groapa , a trecut un an si astazi este la fel. Efectiv cred ca ipotestiul este condus de niste incompetenți. Cand pleci de la scoala stai mult si bine cand vrei sa iesi spre oras pentru ca ai masini parcate si la zireto si la dispensar , te bagi , te risti, mergi de multe ori in orb. Faceti o filmare cum se chinuie parintii la 12 sa iasa in strada principala, e ceva de nedescris. Acolo ar trebui montate semafoare, traficul este foarte mare , dar cine sa monteze ? 2 km pana in oras dar nu se vede.
Deci mai concret care e problema oamenilor?
Asta ca "respect" pt. Austria care nu ne vrea în Schengen... 😂😂😂
Moldoveni.
TIGANIE
4:08 e proprietate privata, nu necesita decat avize de la primarie , in rest , esti pe domeniu privat.. poate te bate cineva ca stai pe pamantul lui.
Ce bine ar fi sunat titlul dacã ,, cartierul se numea "Africa Neagã". Avea clipul miliarde de vizualizãri
Cand da zapada sa vezi cum dai in popice de,ti rupi masina si gâtul.
Poate sint de vinzare, sau este turn de televiziune😅, acolo inainte se pasteau oi, acum sa patruns pe tarimul lor, 😢, brinza sa scumpit😮, sau sint antene pentru deturnarea dronelor rusesti😅😅😅😮😂❤❤
Vai mama voastra ce mentalitate aveti....
Dar de ce nu va montati Dvs câteva antene pe casa sa ne demonstrați ca sunteți destept?
cand o sa vrea sa si izoleze casa cum mai pune izolatie? mari gogomani😂😂
Asta e problema... Cum isi trage omu decorativa pe pereti.... Nu ca radiaza in zona de nici plantele nu o sa mai creasca acolo
@@srdcro radiatiile clar daca sunt, este problema principala. aia cu izolatia am observato asa pe langa, si m am referit ca nici corect nu le au pus.
Hahahahaha.Parca Viena este considerat orasul cu cel mai bun nivel de viata din Lume . Hahahahaha- Made in Sushava....si tipic romanesc !
Antenele nu au nici un efect daunator . Este plin de asa ceva prin toate orasele din lume . Vrajitoria si primitivismul trebuiesc eliminate - glodul narod musca la asa ceva
@@antonsasaran1377 cate v-ati montat de casa?
@@NewsBucovina-Suceava Eu locuiesc intr-un turn iar in jurul meu sint multe cladiri cu aceste feluri de antene si chiar mai puternice Deasupra building-ului meu nu sint . Turnul incare locuiesc eu este inconjurat de un parc . V-as putea da adresa mea ca sa vedeti locul pe Google Maps
Din,cite stiu eu antenele Orange sint canverigene daca stau pe blocuyri pe case etc.
Analfabetismul tau e si mai cancerigen
Acele antene sunt ultima voastră problemă acolo
Sa știți ca da!
Nu sunt o problema aceste antene,poti sa-ti pui si tu acasa,evident daca este necesar ptr tine si cei din jurul tau.