Superb! Doi artiști: unul al naiului, celălalt al sufletului...multumesc cu plecaciune si smerenie. Nu credeam că voi sorbi vreodată, cu atâta placere, cuvintele mestesugite din înțelepciunea unui preot, atat de complet definitiei de preot.
L am ascultat pe oriunde “l am prins” pe parintele Necula …. mi a salvat sufletul de nenumărate ori! De care ori mi e greu, ma intorc la cuvintele lui! Ma înclin, părinte! Mulțumesc, Damian!
Balsam pe sufletele noastre sunteti parinte Constantin, iar cuvintele dumneavoastra pline de lumina, intelepciune si miere, parca rupte din inaltimile dumnezeesti. Sa ne traiti multi ani sanatos si cu putere pentru a duce mai departe misiunea pe care v-ati asumato cu asa bucurie si traire!
Cuvinte sfinte împlinite de cântec binecuvântat! Adresez recunoștința mea atât Părintelui Necula cât și Dlui Drăghici pentru fapta, cântec si cuvânt care au adus alinare și binecuvântare pana in cel mai îndepărtat colț de lume. Din inima va doresc Crăciun Fericit!
Răspunsuri excelente pentru cei care cred în ei ,și vor să fie mai buni,mai iubitori, și chiar dacă nu merg foarte des la biserică în sufletul lor există acel ceva care-i va ocroti ,le va călăuzi pașii și fac semnul sfintei cruci după care știu că pot pleca liniști la ori ce fel de drum ,încercare, pt că cineva î-i va ocroti.Doamne ajuta.
Oamenii se adună pentru că au o misiune de făcut. Ce drag mi-e să văd oameni adunați în jurul Cuvântului cu broderia vieții și a realității pe care o trăim spre a ne facem să înțelegem printre idei, că oamenii sunt făcuți pentru Rai, pentru a da conținut Raiului, cu siguranță pentru a sprijini acest lucru S-a născut Isus! Crăciun cu Isus în suflet, tuturor!
Mulțumesc ptr potcastul minunat cu părintele Necula pe care l-am ascultat azi noapte în timpul lucrului. Nici nu am simțit cum au trecut ultimele 2 ore cu părintele și Damian. Mi-am umplut sufletul cu istorisirile și îndrumările dânsului!!! Cât de mult pot unii oameni, până la urmă și înainte de toate și de a fii preot, este om, să aibă puterea de a lua durerea dinlăuntrul nostru doar cu vorba și de a alina sufletele!!!! L-aș asculta din zori și până-n seară fără să devină plictiseală, doar așa ne putem îmbogăți sufletește!!!🙏❤🙏
Prin bucata de paine si miezul de la harbuz dar si prin aceasta musica minunata ati facut sa,, tasneasca " lacrimile ca la comanda . Va multumim amandorora . Va imbratisez cu sufletul .
La multi ani, Parinte Necula si Damian! Multumesc pentru Darul de a-l ascuta si vedea pe Parintele Necula, dar in aceeasi masura si pe tine. Desi sunt singur, doar cu amintirea mamei mele, pe care o chema Eugenia, dar si cu amintirile de cind aveam o sotie si copii alaturi, faptul ca va vad si ascult imi bucura sufletul. Doamne ajuta!
Aceasta emisiune este preferata mea🤗😍mulțumim d-le Draghici, pentru oaspetele deosebit, cu care ați purtat un dialog plin de tâlcuri și învățăminte frumoase🙏♥️Părinte, sunteți lumina pentru mine și pentru noi toți🤗🙏înțelegerea profunda a naturii umane și felul în care faceți trecerea către învățăturile primite de la Tatăl Nostru mi-a umplut sufletul de de bucurie și iubire curata🤗🙏Crăciun fericit domnilor🙏🎅🎁🎁🤗♥️
,,Zi de Zi "!!! ,,Suntem in RAI ", și nu știm !!! ,, Libertatea de exprimare "!!! ,, Libertatea de expresie "!!! ,,Liber arbitru "!!! ,,Liber cugetător "!!!,, Libertatea de a alege "!!! ,, Femeia este cea care alege "!!! Dumnezeu lucrează prin oamenii "!!! Nimic în viață nu este întâmplător "!!! ,,Nu există nu se poate "!!! ,, Să nu spui , niciodată, niciodată "!!! ,, Și totuși există iubire,și totuși există blestem ", vorba Marelui poet român,Adrian Păunescu🤗😇💖😭🙏 ,,Cea mai puternică forță din Univers este IUBIREA❤️ "!!! ,,Eu când vreau să fluier,fluier "!!! ,, NARCISIȘTII"!!! ,, Fata care vinde flori "!!! ,,Schimb de mame "!!!, ,Lanțul amintirilor "!!! ,,O floare și doi grădinari "!!! ,,Vagabondul "!!! ,, Copiii spun lucruri trăsnite "!!! Respect , în primul rând Părintelui Constantin Valer Necula, și in al doilea rând Naistului Damian Drăghici, două personalități distinse. Părintele Constantin Valer Necula este un reprezentat de seamă a Religiei Ortodoxe din România,iar Damian Drăghici este o personalitate muzicală,de seamă ,în domeniul jazului și al naiului,cu harul său divin,cu naiul lui ,,fermecat "!!! Cei cu un har divin, deși trec prin încercări grele in viață, reușesc in cele din urmă, căci nu au de ales, pentru a supraviețui,mai mult decât Copiii crescuți în Familiile obișnuite,unde consideră că nu au fost destul de mult iubiți,poate că au, intr-un fel dreptate,dar Părinții lor ,i-au iubit si încă ii iubesc, în felul lor,...Copii, de la care Părinții lor ar fi meritat mai multă ascultare și Resoect,și să nu se lase prea mult influențați de anturaj,de anumiți prieteni și de câteva rude apropiate,și de o parte, și de cealaltă parte,ai Familiei lor..Noi, Părinții lor, am fi fost mulțumiți,chiar cu mai puțină apreciere, decât le-am oferit noi, Părinților Noștri,am fi dorit mai multă înțelegere din partea copiilor noștri, așa cum se întâmplă, în general, tot mai mult,in socuetatea de azi, când tinerii se retrag tot mai mult în carpacea lor, sau pleacă printre străini.Pace in Lume !!!!La mulți ani, tuturor oamenilor din Lumea Întreagă !!! ,, La mulți ANI, tuturor românilor de Pretutindeni "!!! ,, Frumosul, tot la frumos trage "!!! ,, Frumosul va salva Lumea "!!! P S. Și Mama mea, Tatăl ei (Bunicul meu, pe care nu l-am cunoscut) și cei trei Frați vitregi (cu care Mama mea s-a înțeles mai bine , decât Tatăl meu,cu o parte din Frații lui ) aveau darul de a cânta,de a doinii. Din păcate,nu mai sunt nici unul în viață (🤗😇😭💖🙏) Dumnezeu să ne mântuiască pe toți, în Numele Tatălui,al Fiului și al Sfântului Duh Amin 🙂🌲🌟🌞🌞✝️💐💖🍀❤️🇹🇩🌍🌎🌏💞🕊️🌈🙏🙋
"Inima are adevarul ei pe care adevarul nu-l cunoaste"-Blaise Pascal "Caci cu inima se crede spre dreptate,si cu gura se marturiseste spre mantuire"-Biblia
Sa traiti Parinte, sa va dea Dumnezeu sanatate! Va admir si va ascult cu urechile "ciulite"! M-am vindecat de frica si anxietate prin rugaciuni din tot sufletul catre Maica Domnului si Sfanta Treime, dupa 9 ani de cand m-am imbolnavit! Si totodata de incontinenta urinara, in timpul pandemiei! M-am casatorit acum 11 ani din dragoste, mi-am urmat sotul in strainatate, avem o minune de fetita in varsta de aproape 10 ani, se pare ca nu a fost cea mai buna alegere....multe ispite...multe jicniri din partea sotului si a socrilor....M-am intors in tara in noiembrie anul trecut pt investigatii! Cel mai bine e la tine in tara, vorba aceea" Fie painea cat de rea, tot mai buna e in tara ta"! Nu mai iau medicamente antipsihotice de 2 luni! Slava Domnului si Maicii Domnului pentru vindecare! Am descoperit in urma RMN-ului cerebral si hipofizar mici leziuni demielinizante si un micro adenom hipofizar! Ma rog Maicii Domnului, Sfintei Treimi si tuturor Sfintilor, ca acest adenom sa nu se mareasca! Nadejdea mea e la Domnul, scaparea mea este Fiul! Doamne, ajuta! Am o intrebare : La ce biserica il pot gasi pe parintele pt Taina Sfintei Spovedanii?
Hehehe, nenea are scoala de specialitate, a terminat o facultate de psihologie si stiintele comunicarii(a se citi manipularii)....Daca citesti orice carte despre domeniul manipularii, o sa-i recunosti acolo metodele si instrumentele pe care le foloseste...
Când avem de toate nu ne trebue nimic, de Dumnezeu am și uitat. Dar când dam de greutăți, boli grele sau suferințe sufletești ne aducem aminte de El. Părerea mea este ca noi trebuie sa avem echilibru in toate. Când e bine atunci sa spunem o rugăciune și la greu sa avem credință și speranța in El. Ne credem atotputernici, independenți și incomparabili dar uitam ca in realitate dispariția noastra trupească Universul nici măcar nu o va simți! Cam așa…..
Mi ati umplut sufletul de pace, liniste si o bucurie cum rareori am simtit… iar la final, acel cantec si ultimele vorbe mi au umplut ochii de lacrimi, dar de eliberare si veselie! Multumesc !!!
Dnule Damian,nu va mai întrebați ce ar fi fost sau care ar fi fost drumul dvs.Daca nu era al dvs ,nu ar fi fost .Ce frumos va aduce aminte Părintele ca ceea ce faceți are o proiecție divina în ceilalți.
O bucurie imensă și o liniște îndestulătoare (când ai de toate) atunci când omul se întâlnește cu alt om și e pomenit în toate cele , Dumnezeu ! Felicitări Domnilor !
Iauuuuu iauuuu cît de frumos și adevărat este acest Cuvânt spus de Sfîntul Apostol Pavel: Credința Nădejdea și Dragostea împreună sunt dătătoare de Dumnezeu și viață! Foarte frumos spus de Părintele Necula!
Multumesc frumos pentru interviu! Acum...pentru cei care nu cunosc semnificatia si termenul cuvāntului “Rouah “ trebuie sā intelegeti cā in limba ebraicā are semnificatia de Duhul Sfānt. Crāciun si Sarbatori Fericite si Un An Nou cu sānātate, pace si intelepciune! Cu mult drag, Maria-Elena (Mena)
❤️Hrană pentru suflet...nu mă mai satur sa l ascult pe părintele Necula...felicitări pentru prodcast...Damian cântecul interpretat la nai...m a dus în interiorul sufletului...foarte fain❤️Felicitări...avem nevoie de oameni adevărați...sa i ascultăm...să putem lua din poveștile lor de viață ce e mai bun...să putem spera că va fi bine...că noi putem sa schimbăm lumea...că binele începe cu noi...din noi...
Damian, ziua în care ascult acest canal de 11 ianuarie este ziua "Mulțumesc" îți mulțumesc pentru invitatul tau. Sunt născut cu religia musulmană, ne practicant , însă m am regăsit spiritual în urma cu doi ani. Daca l as putea cunoaște pe acest om și aș vorbi cu dumnealui, ar fi pentru mine . Emisiunile tale sunt cabo meditațiile pentru mine.Namastw!
Domnule Draghici ,aveti o neliniste care vine din suflet,va rog din inima continuati si cautati in alta parte. Faptul ca informatiile transmise de invitatul dumneavoastra sunt fara valoare,nu hranesc sufletul, ar trebui sa deschida o alta usa prin care sufletul abia asteapta sa treaca cu o pofta mai mate de a cunoste Adevarul. Adevar pe care nu l gasesti in gura oamenilor ci numai la Dumnezeu. Doamne Dumnezeule faca se voia Ta ! Va rog sa ma iertati pentru judecata!
Felicitari pentru timpul castigat in aceasta minunata expeditie alaturi de Parinte, binecuvantari nemarginite, rabdare si ajutor potrivit de la bunul Dumnezeu va doresc!
Te felicit Damian pentru ceea ce ai fost și ești, iar pe Părintele Constantin Necula îl stimez și cred ca Dumnezeu la trimis cu cea mai frumoasa misiune pe pământ.Ma regăsesc în viețile voastre ,și ma regăsesc și în viețile voastre de acum.Sunt mai fericita ca oricând în aceasta lume a lui Iisus Cristos.DA Damian, nu toată lumea poate înțelege credință,însă va veni și timpul lor.
Interesant invitat care in toate aparitiile a stiut cum sa vorbeasca oamenilor pe limba lor si sa se faca placut si inteles. Poate un pic in afara contextului si nu chiar, am terminat de citit carete Ora 25 - Constantin Virgil Gheorghiu (un alt on imbracat in straie preotesti), care vorbeste in cartea sa despre societatea moderna si despre dezradacinare sub toate formele sale, ce ma surprinde tot mai mult este dezradacinarea fata de limba acestei natii, din dorinta glogalizarii a uniformizarii renuntam atat de repede la limba nostra. Domnule, @Damian Draghici , ati aratat in numeroase ocazii ca sunteti un om inteligent, in lumina celor scrise anterior v-as provoca sa incercati macar ca intr-una din aparitiile dumneavoastra sa folositi cuvinte si pronuntii ale acestei limbi pentru aceste concepte "noi" ale omului din ziua noastra. La fel ca multi dintre cei care va urmaresc sunteti parintele unui copil mic care face primii pasi in acesta lume si care trebuie sa isi gasesca locul, in familie si mai apoi in lume, in ce limba comunicati cu el? Personal ma ingrozeste sa aud zilnic in jurul meu cuvinte imprumutate si prost traduse si folosite din limba engleza in contexte care au traduceri directe intr-o manie parca de a renunta la tot ce eeste baza caminului nostru (limba materna). Atat am avut de remarcat, nu ma astept sa-mi raspundeti, dar sper totusi sa cititi acest comentariu.
Cu stima si respect ptr invitatul d-voastra...nu simpatizez preotii dar invitatul este un parinte...de o modestie uimitoare...te face sa te rusinezi de tine ansuti...Craciun fericit d-l Damian si parintelui cu cei dragi voua...Doamne ajuta
Vorbe întelepte,așa trebuie să fie un părinte,respect pentru astfel de oameni.O mică observatie pentru Damian,să schimbe decorul acela din platou,este oribil.
E o binecuvantare sa il asculti pe Parintele Necula. Mie imi da o senzatie de liniste si pace. Multumesc din suflet
Sfânta Măicuța Domnului, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii!
Superb! Doi artiști: unul al naiului, celălalt al sufletului...multumesc cu plecaciune si smerenie. Nu credeam că voi sorbi vreodată, cu atâta placere, cuvintele mestesugite din înțelepciunea unui preot, atat de complet definitiei de preot.
Felicitări, părinte!
L am ascultat pe oriunde “l am prins” pe parintele Necula …. mi a salvat sufletul de nenumărate ori! De care ori mi e greu, ma intorc la cuvintele lui! Ma înclin, părinte! Mulțumesc, Damian!
Acelasi sentiment ❤️
@@claudiaioana7583 😅
@@claudiaioana7583 🎉
Adevărat ați grăit! ❤
@@georgeb5191ce zici mă buuuulan3? Ce râzi ca un boolaaaan51u notorious?
Draga părinte sunteți un balsam pentru sufletele noastre , sa va tina bunul Dumnezeu sanatos
❤❤❤❤❤❤❤
Balsam pe sufletele noastre sunteti parinte Constantin, iar cuvintele dumneavoastra pline de lumina, intelepciune si miere, parca rupte din inaltimile dumnezeesti. Sa ne traiti multi ani sanatos si cu putere pentru a duce mai departe misiunea pe care v-ati asumato cu asa bucurie si traire!
Cred ca viata este despre asta......SIMPLITATE,IUBIRE SI BUCURIA DE A NE BUCURA UNII DE ALTII.....
Omule acesta este o binecuvântare!
ȘI O BUCURIE SUFLETEASCĂ ȘI DUMNEZEIASCĂ CE NE-A FOST DĂRUIT 🙏🏽💞🙏🏽💞🙏🏽 🌸🌸🌸SĂ NE TRĂIȚI CU SĂNĂTATE ȘI BUCURII DUHOVNICEȘTI
Balsam pentru suflet! Ințelepciune multa, pace, eleganta, frumos, sfant.
Asa pot descrie podcastul si personalitatea dlui Constantin Necula
Cuvinte sfinte împlinite de cântec binecuvântat! Adresez recunoștința mea atât Părintelui Necula cât și Dlui Drăghici pentru fapta, cântec si cuvânt care au adus alinare și binecuvântare pana in cel mai îndepărtat colț de lume. Din inima va doresc Crăciun Fericit!
Cuvioase părinte sinteti un sfătuitor și un părinte pentru sufletele noastre
Răspunsuri excelente pentru cei care cred în ei ,și vor să fie mai buni,mai iubitori, și chiar dacă nu merg foarte des la biserică în sufletul lor există acel ceva care-i va ocroti ,le va călăuzi pașii și fac semnul sfintei cruci după care știu că pot pleca liniști la ori ce fel de drum ,încercare, pt că cineva î-i va ocroti.Doamne ajuta.
Oamenii se adună pentru că au o misiune de făcut. Ce drag mi-e să văd oameni adunați în jurul Cuvântului cu broderia vieții și a realității pe care o trăim spre a ne facem să înțelegem printre idei, că oamenii sunt făcuți pentru Rai, pentru a da conținut Raiului, cu siguranță pentru a sprijini acest lucru S-a născut Isus! Crăciun cu Isus în suflet, tuturor!
Parinte sa iti dea Dumnezeu pace sanatate si mintuire tie si celor atit din familia ta cit si celor dragi ce te inconjoara
Tot respectul și admirația pentru pr C.tin Necula...🙏
Mulțumim Damian pentru acest interviu cu Părintele.Multumim Părinte
Părinte Necula e o mare plăcere să vă ascult. Mulțumesc.
Unul din cei mai frumoși și reprezentativi romani. Mulțumesc că l_ai adus printre noi. E o încântare sa îl vezi și să îl auzi 👍👏🤗❣️
Mare bucurie sa ne ingaduie Bunul Dumnezeu sa ascultam astfel de om!
Mulțumesc ptr potcastul minunat cu părintele Necula pe care l-am ascultat azi noapte în timpul lucrului. Nici nu am simțit cum au trecut ultimele 2 ore cu părintele și Damian. Mi-am umplut sufletul cu istorisirile și îndrumările dânsului!!! Cât de mult pot unii oameni, până la urmă și înainte de toate și de a fii preot, este om, să aibă puterea de a lua durerea dinlăuntrul nostru doar cu vorba și de a alina sufletele!!!! L-aș asculta din zori și până-n seară fără să devină plictiseală, doar așa ne putem îmbogăți sufletește!!!🙏❤🙏
🌟🌟🌟 Chiar e Steaua cea care se naste de fiecare datà, Vocea lui Constantin Necula. O voce de aur si de reinviat! 🙏🙏🙏💕😇💕❤❤❤
Prin bucata de paine si miezul de la harbuz dar si prin aceasta musica minunata ati facut sa,, tasneasca " lacrimile ca la comanda . Va multumim amandorora . Va imbratisez cu sufletul .
Atata liniște transmiteți părinte! Suntem divini, dar si umani! Multumesc mult! 🙏
Sa aveți viață lungă și împlinită, Părinte!
Saru'mana pentru toate învățăturile și binecuvântările!
Doamne! nu am cuvinte sa spun cât de încântată săi aud și săi văd pe acești oameni.respect din suflet pt amândoi.doctorii sufletului .🤗😘
Vocea parintelui este un balsam pentru sufletul... Va multumesc parinte sí va urmaresc pé oriunde sunteti prezent sfintia voastra... 🙏🙏🙏
Aveam nevoie de astfel de OAMENI, DUMNEZEU să vă binecuvânteze Maeștrilor!
Va mulțumesc cu multa recunoștință!V-as asculta 24/24!Am rămas fără cuvinte!Tot respectul!
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ Pace lntre oameni bună voire 🙏♥️🇷🇴
Este o binecuvântare să vă ascultăm Părinte Constanta Necula❤🙏🙏
Multă fericire şi lumină în suflet,să aveți Părinte,alături de cei dragi!!
M a uns la suflet acest podcast, Doamne ajuta ne!
Crăciun fericit Romania! Toată stima și respectul nostru din Valencia dragi români frumoși!
La multi ani, Parinte Necula si Damian! Multumesc pentru Darul de a-l ascuta si vedea pe Parintele Necula, dar in aceeasi masura si pe tine. Desi sunt singur, doar cu amintirea mamei mele, pe care o chema Eugenia, dar si cu amintirile de cind aveam o sotie si copii alaturi, faptul ca va vad si ascult imi bucura sufletul.
Doamne ajuta!
Aceasta emisiune este preferata mea🤗😍mulțumim d-le Draghici, pentru oaspetele deosebit, cu care ați purtat un dialog plin de tâlcuri și învățăminte frumoase🙏♥️Părinte, sunteți lumina pentru mine și pentru noi toți🤗🙏înțelegerea profunda a naturii umane și felul în care faceți trecerea către învățăturile primite de la Tatăl Nostru mi-a umplut sufletul de de bucurie și iubire curata🤗🙏Crăciun fericit domnilor🙏🎅🎁🎁🤗♥️
Sărbători cu pace și bucurie ! Amin !
Mulțumim pentru acest podcast parinte Necula! Este un adevărat pansament pe suflet!
MULTUMIM DE ACEAST INTERVIU CU PARINTELE PROFESOR DOCTOR SI FRUMOSUL CINTEC AL NAI,AL DUMNEAVOASTRA D-NULUI DRAGHICI!
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, Miluiește -ma!
Superb interviul. Mulțumim părinte pentru vorbele înțelepte. Crăciun binecuvântat tuturor!
SLAVĂ ȚIE DOAMNE
,,Zi de Zi "!!! ,,Suntem in RAI ", și nu știm !!! ,, Libertatea de exprimare "!!! ,, Libertatea de expresie "!!! ,,Liber arbitru "!!! ,,Liber cugetător "!!!,, Libertatea de a alege "!!! ,, Femeia este cea care alege "!!! Dumnezeu lucrează prin oamenii "!!! Nimic în viață nu este întâmplător "!!! ,,Nu există nu se poate "!!! ,, Să nu spui , niciodată, niciodată "!!! ,, Și totuși există iubire,și totuși există blestem ", vorba Marelui poet român,Adrian Păunescu🤗😇💖😭🙏 ,,Cea mai puternică forță din Univers este IUBIREA❤️ "!!! ,,Eu când vreau să fluier,fluier "!!! ,, NARCISIȘTII"!!! ,, Fata care vinde flori "!!! ,,Schimb de mame "!!!, ,Lanțul amintirilor "!!! ,,O floare și doi grădinari "!!! ,,Vagabondul "!!! ,, Copiii spun lucruri trăsnite "!!! Respect , în primul rând Părintelui Constantin Valer Necula, și in al doilea rând Naistului Damian Drăghici, două personalități distinse. Părintele Constantin Valer Necula este un reprezentat de seamă a Religiei Ortodoxe din România,iar Damian Drăghici este o personalitate muzicală,de seamă ,în domeniul jazului și al naiului,cu harul său divin,cu naiul lui ,,fermecat "!!! Cei cu un har divin, deși trec prin încercări grele in viață, reușesc in cele din urmă, căci nu au de ales, pentru a supraviețui,mai mult decât Copiii crescuți în Familiile obișnuite,unde consideră că nu au fost destul de mult iubiți,poate că au, intr-un fel dreptate,dar Părinții lor ,i-au iubit si încă ii iubesc, în felul lor,...Copii, de la care Părinții lor ar fi meritat mai multă ascultare și Resoect,și să nu se lase prea mult influențați de anturaj,de anumiți prieteni și de câteva rude apropiate,și de o parte, și de cealaltă parte,ai Familiei lor..Noi, Părinții lor, am fi fost mulțumiți,chiar cu mai puțină apreciere, decât le-am oferit noi, Părinților Noștri,am fi dorit mai multă înțelegere din partea copiilor noștri, așa cum se întâmplă, în general, tot mai mult,in socuetatea de azi, când tinerii se retrag tot mai mult în carpacea lor, sau pleacă printre străini.Pace in Lume !!!!La mulți ani, tuturor oamenilor din Lumea Întreagă !!! ,, La mulți ANI, tuturor românilor de Pretutindeni "!!! ,, Frumosul, tot la frumos trage "!!! ,, Frumosul va salva Lumea "!!! P S. Și Mama mea, Tatăl ei (Bunicul meu, pe care nu l-am cunoscut) și cei trei Frați vitregi (cu care Mama mea s-a înțeles mai bine , decât Tatăl meu,cu o parte din Frații lui ) aveau darul de a cânta,de a doinii. Din păcate,nu mai sunt nici unul în viață (🤗😇😭💖🙏) Dumnezeu să ne mântuiască pe toți, în Numele Tatălui,al Fiului și al Sfântului Duh Amin 🙂🌲🌟🌞🌞✝️💐💖🍀❤️🇹🇩🌍🌎🌏💞🕊️🌈🙏🙋
Mi-am dat seama de un lucru: Suntem conduși prea mult de rațiunea minții noastre, și nu ne lăsăm conduși de rațiunea sufletului.
Alexandru (. tizule ) , 🙏🙏🙏
Poate voiati sa spuneti: rațiunea
Sa veredem. Frumosul ?!!! Wow
@@panfilaaprofirei3041 Rațiunea am scris. Dar am un jmeher care intră și îmi modifică un cuvânt ca să râdă de mine.
"Inima are adevarul ei pe care adevarul nu-l cunoaste"-Blaise Pascal
"Caci cu inima se crede spre dreptate,si cu gura se marturiseste spre mantuire"-Biblia
Fără cuvinte 😪😪😪 doar lacrimi, suspine, respect, stima, respect, MUUULT RESPECT ȘI PLECĂCIUNE 😪😪😪😪
Minunatttt,tainic, magic…. Am plâns, m-am bucurat…..am trăit, am simțit prezenta lui Dumnezeu aici și acolo… 💕💕💕💕💕💕
DOAMNE ISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU MILUIESTE NE PE NOI PĂCĂTOȘII! AMIN! ❤🙏🙏🙏🙏🙏
Mulțumesc pentru cântecul de suflet, mulțumesc....
Sa traiti Parinte, sa va dea Dumnezeu sanatate! Va admir si va ascult cu urechile "ciulite"! M-am vindecat de frica si anxietate prin rugaciuni din tot sufletul catre Maica Domnului si Sfanta Treime, dupa 9 ani de cand m-am imbolnavit! Si totodata de incontinenta urinara, in timpul pandemiei! M-am casatorit acum 11 ani din dragoste, mi-am urmat sotul in strainatate, avem o minune de fetita in varsta de aproape 10 ani, se pare ca nu a fost cea mai buna alegere....multe ispite...multe jicniri din partea sotului si a socrilor....M-am intors in tara in noiembrie anul trecut pt investigatii! Cel mai bine e la tine in tara, vorba aceea" Fie painea cat de rea, tot mai buna e in tara ta"! Nu mai iau medicamente antipsihotice de 2 luni! Slava Domnului si Maicii Domnului pentru vindecare! Am descoperit in urma RMN-ului cerebral si hipofizar mici leziuni demielinizante si un micro adenom hipofizar! Ma rog Maicii Domnului, Sfintei Treimi si tuturor Sfintilor, ca acest adenom sa nu se mareasca! Nadejdea mea e la Domnul, scaparea mea este Fiul! Doamne, ajuta!
Am o intrebare : La ce biserica il pot gasi pe parintele pt Taina Sfintei Spovedanii?
Doamne ajută! Mesajul dumneavoastră este o inspirație și vă doresc tot binele din lume. ❤🙏🏻
Damian ,ai reușit sa ma faci sa plâng...MULȚUMESC PENTRU TOT!
MI-AI READUS CRACIUNUL IN SUFLET...
Foarte frumos, felicitări, stimă, respect și recunoștință maximă, Dumnezeu să vă binecuvânteze. 🙏❤️
Sărbători binecuvântate !🤗🙏🤲
Mulțumesc părinte Constantin Necula
Doamne ajuta ne amin
Ce bine ați făcut că la- ți invitat pe domnul Necula.
Multă sănătate și sărbători fericite tuturor.
O fericire sufleteasca!
O BUCURIE!❤
Sărbători binecuvântate tuturor!
Superb interviu. Respect! Sărbători luminate, cu sănătate, pace alături de cei dragi. 🙏💐
Este foarte talentat parintele.
Are un simt oratoric extraordinar.
Poate fi si un foarte bun influencer.
Hehehe, nenea are scoala de specialitate, a terminat o facultate de psihologie si stiintele comunicarii(a se citi manipularii)....Daca citesti orice carte despre domeniul manipularii, o sa-i recunosti acolo metodele si instrumentele pe care le foloseste...
Slava Domnului ca mai avem oameni de la care avem ce invata. Sanatate si Domnul sa va binecuvinteze. Sarut mana părinte .
Când avem de toate nu ne trebue nimic, de Dumnezeu am și uitat. Dar când dam de greutăți, boli grele sau suferințe sufletești ne aducem aminte de El. Părerea mea este ca noi trebuie sa avem echilibru in toate. Când e bine atunci sa spunem o rugăciune și la greu sa avem credință și speranța in El. Ne credem atotputernici, independenți și incomparabili dar uitam ca in realitate dispariția noastra trupească Universul nici măcar nu o va simți! Cam așa…..
Mi ati umplut sufletul de pace, liniste si o bucurie cum rareori am simtit… iar la final, acel cantec si ultimele vorbe mi au umplut ochii de lacrimi, dar de eliberare si veselie! Multumesc !!!
Sărbători cu liniște si pace va doresc!
Parintele Necula este un om MINUNAT!❤❤
Toată dorinta de liniste sufletească este în cântul dumneavoastră! Multumim!
Foarte interesant! L-am ascultat pe nerasuflate!
Foarte bune podcasturile pe care le realizezi..in special cele spirituale...mi-ar placea sa-l vad pe Oreste Teodorescu la o discutie cu tine....🤗
Dnule Damian,nu va mai întrebați ce ar fi fost sau care ar fi fost drumul dvs.Daca nu era al dvs ,nu ar fi fost .Ce frumos va aduce aminte Părintele ca ceea ce faceți are o proiecție divina în ceilalți.
Mulțumesc Părinte...Crăciun Fericit!!!
O bucurie imensă și o liniște îndestulătoare (când ai de toate) atunci când omul se întâlnește cu alt om și e pomenit în toate cele , Dumnezeu ! Felicitări Domnilor !
Mulțumesc parinte bun și drag noua, multumim Domnului ca existați...felicitări pt emisiune Damian Draghici, muzica ta ne reînvie!
Iauuuuu iauuuu cît de frumos și adevărat este acest Cuvânt spus de Sfîntul Apostol Pavel:
Credința Nădejdea și Dragostea împreună sunt dătătoare de Dumnezeu și viață!
Foarte frumos spus de Părintele Necula!
Multumesc frumos pentru interviu! Acum...pentru cei care nu cunosc semnificatia si termenul cuvāntului “Rouah “ trebuie sā intelegeti cā in limba ebraicā are semnificatia de Duhul Sfānt.
Crāciun si Sarbatori Fericite si Un An Nou cu sānātate, pace si intelepciune! Cu mult drag, Maria-Elena (Mena)
Mulțumesc cu recunoștință Elena. Chiar nu am știut ce înseamnă Rouah.
Doi oameni minunați! Fiecare cu darul și cu harul său! Crăciun fericit vă doresc și un 2023 cu sănătate și voie bună!!!
😇❤⭐☘🌲🎅👼-ul deosebit al familiei mele. Crăciun fericit și binecuvântat parintele Necula
❤️Hrană pentru suflet...nu mă mai satur sa l ascult pe părintele Necula...felicitări pentru prodcast...Damian cântecul interpretat la nai...m a dus în interiorul sufletului...foarte fain❤️Felicitări...avem nevoie de oameni adevărați...sa i ascultăm...să putem lua din poveștile lor de viață ce e mai bun...să putem spera că va fi bine...că noi putem sa schimbăm lumea...că binele începe cu noi...din noi...
Va multumesc ! Cuvinte alese de la oameni alesi de Doamne Doamne 🙏💕💖😇🙏toata stima !!!
Doamne ajuta tuturor! ❣️📖🇷🇴
Felicitări pentu invitat, pot spune că părntele Necula si domnul Dan Puric au cei mai tari! Şi felicitări pentru tot ceace faceți ! La mulți ani !
Mulțumesc cu recunoștință, părinte Necula! 🙏 Mulțumesc cu recunoștință, Damian ! Vă doresc Crăciun binecuvântat în Lumină și-n Inima Lui Dumnezeu! 🙏
Mulțumim bunului Dumnezeu că ne-a dat și asemenea oameni că părintele Necula. Sunteți o binecuvântare !! Mulțumim 🙏♥️
Tricolorul, Muntii tarii mele, Carpatinii Romanesti si Romania Mea ca patrie raman pe veci! Asa e!
Felicitări Damian!
Mulțumim Părinte ca existați!
Sărbători binecuvântate!🙏
Damian,
ziua în care ascult acest canal de 11 ianuarie este ziua "Mulțumesc" îți mulțumesc pentru invitatul tau.
Sunt născut cu religia musulmană, ne practicant , însă m am regăsit spiritual în urma cu doi ani. Daca l as putea cunoaște pe acest om și aș vorbi cu dumnealui, ar fi pentru mine .
Emisiunile tale sunt cabo meditațiile pentru mine.Namastw!
Felicitarii va ascult mereu sinteti minunat am învățat multe de la dv multă sănătate ❤🙏
Mulțumesc ptr acest podcast sărut mâna părinte sunteți liniștea sufletului meu..
Domnule Draghici ,aveti o neliniste care vine din suflet,va rog din inima continuati si cautati in alta parte. Faptul ca informatiile transmise de invitatul dumneavoastra sunt fara valoare,nu hranesc sufletul, ar trebui sa deschida o alta usa prin care sufletul abia asteapta sa treaca cu o pofta mai mate de a cunoste Adevarul. Adevar pe care nu l gasesti in gura oamenilor ci numai la Dumnezeu. Doamne Dumnezeule faca se voia Ta ! Va rog sa ma iertati pentru judecata!
Multumesc cu recunostinta pentru acest podcast!Sa aveti sărbători binecuvantate!
Un podcast minunat plin de pace și liniște sufletească. Mulțumim Damian Drăghici, mulțumim părinte. 🙏🥰
Sărut mâna părinte.Sunteti mult prea frumos duhovnicește!❤❤❤❤❤❤
Felicitari pentru timpul castigat in aceasta minunata expeditie alaturi de Parinte, binecuvantari nemarginite, rabdare si ajutor potrivit de la bunul Dumnezeu va doresc!
Excepțional! Să aveți iubire in inimă și lumină în suflet, alături de cei dragi!
Niciodată Credința nu este suficient îți trebuie și umpic de Nădejde dar mai ales Dragoste! ❣️📖🇷🇴
Te felicit Damian pentru ceea ce ai fost și ești, iar pe Părintele Constantin Necula îl stimez și cred ca Dumnezeu la trimis cu cea mai frumoasa misiune pe pământ.Ma regăsesc în viețile voastre ,și ma regăsesc și în viețile voastre de acum.Sunt mai fericita ca oricând în aceasta lume a lui Iisus Cristos.DA Damian, nu toată lumea poate înțelege credință,însă va veni și timpul lor.
Nu am alte cuvinte de spus decat MULTUMESC! Doamne ajuta si Domnul sa fie cu noi cu toti.
Felicitari! Doamne ajuta! Sarbatori Fericite!
Interesant invitat care in toate aparitiile a stiut cum sa vorbeasca oamenilor pe limba lor si sa se faca placut si inteles.
Poate un pic in afara contextului si nu chiar, am terminat de citit carete Ora 25 - Constantin Virgil Gheorghiu (un alt on imbracat in straie preotesti), care vorbeste in cartea sa despre societatea moderna si despre dezradacinare sub toate formele sale, ce ma surprinde tot mai mult este dezradacinarea fata de limba acestei natii, din dorinta glogalizarii a uniformizarii renuntam atat de repede la limba nostra.
Domnule, @Damian Draghici , ati aratat in numeroase ocazii ca sunteti un om inteligent, in lumina celor scrise anterior v-as provoca sa incercati macar ca intr-una din aparitiile dumneavoastra sa folositi cuvinte si pronuntii ale acestei limbi pentru aceste concepte "noi" ale omului din ziua noastra.
La fel ca multi dintre cei care va urmaresc sunteti parintele unui copil mic care face primii pasi in acesta lume si care trebuie sa isi gasesca locul, in familie si mai apoi in lume, in ce limba comunicati cu el? Personal ma ingrozeste sa aud zilnic in jurul meu cuvinte imprumutate si prost traduse si folosite din limba engleza in contexte care au traduceri directe intr-o manie parca de a renunta la tot ce eeste baza caminului nostru (limba materna).
Atat am avut de remarcat, nu ma astept sa-mi raspundeti, dar sper totusi sa cititi acest comentariu.
Multumim , parinte ca existati ! Cu o voce balsam ptr suflet dumnezeu sa va binecuvanteze ! 🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Părinte Constantin ,eu cind vă ascult am o bucurie în lăuntru meu incredibil , Dumnezeu să vă de-a tot binele din lume .
Cu stima si respect ptr invitatul d-voastra...nu simpatizez preotii dar invitatul este un parinte...de o modestie uimitoare...te face sa te rusinezi de tine ansuti...Craciun fericit d-l Damian si parintelui cu cei dragi voua...Doamne ajuta
Multumim Părinte! Multumim Domnule Damian! Crăciun fericit si binecuvântat tuturor! Pace si liniste sufletească!
Mulțumesc frumos părinte, sănătate și bucurii la Nașterea lui HRISTOS 🌹
Un regal.Imi scot toate palariile si chiar am o colectie.Craciun binecuvantat ptr.2 oameni binecuvantate.
Ce frumos! Cuvinte se duh, de smerenie...curaj!
Foarte frumos !
Binecuvântări, respect!
Doamne Ajută!!
Minunat! Va ascult cu mare placere si bucurie, oameni frumosi! ❤️🕊
Vorbe întelepte,așa trebuie să fie un părinte,respect pentru astfel de oameni.O mică observatie pentru Damian,să schimbe decorul acela din platou,este oribil.
Când duhovnicul face o' gafă" imi crește încrederea in El și dragostea! Preoții sunt oameni,obosesc și ei,ne tragem unii pe alții spre Rai❤