Paul Asandei și Petrița Iordache - O, Tu mi-ai dat vederea

Text: Traian Dorz
Melodie: Nicolae Moldoveanu
”MESSIAS” LA SELIMBAR
,,Tu mi-ai zidit auzul - dar chiar și fără el
Te-aș auzi grăindu-mi în și mai dulce fel”
Pentru oamenii de rând o astfel de afirmație este ciudată și poate să sune a ironie sau nebunie, dar pentru o anumită categorie de oameni este o normalitate. Când spun lucrul acesta mă gândesc să vă invit să vă amintiți de Ludwig van Beethoven. Se nasc rar oameni cu simțuri speciale.....cel puțin așa se crede, pentru că în cazul lui Beethoven anormalitatea lui este doar la nivelul de înțelegere a lucrurilor. Contemporanii lui l-au crezut anormal pentru faptul că în ultima perioadă a vieții, deși rămăsese surd, a compus unele din cele mai importante opere ale sale. Putem audia ”EROICA”, sonata pentru pian ”APPASSIONATA”, simfonia a V-a, a ”DESTINULUI” , simfonia a VI-a ”PASTORALA”, precum și alte piese celebre.
Acest om, deși nu auzea, în anul 1824 pune pe orchestră Simfonia a IX-a și o prezintă la Viena în fața unui auditoriu deosebit de elevat. Spectatorii în delir aplaudă frenetic și strigă numele compozitorului și dirijorului, dar el nu aude.... În ultimă instanță una din soliste îl întoarce către public, atenționându-l că este ovaționat.
Acest format de artist are un specific extrem de interesant pentru că se pare că deși nu aude cu urechile, totuși percepția asupra muzicii este absolută. Acest om avea un alt fel de a percepe muzica: nu o auzea....totuși o simțea, o putea transmite într-o formă anume și de asemeni în calitate de dirijor surd putea să-i controleze interpretarea.
La ce s-a gândit poetul Traian Dorz când a scris versurile de mai sus, într-un astfel de context devine ușor de înțeles. Glasul muzicii Divine este diferit perceput de oameni; unii aud cu urechile, alții aud cu inima sau cu sufletul iar alții nu aud nimic! Prin urmare, dacă se poate percepe mesajul unei melodii care nu poate fi auzită, cum ar fi să percepem și atitudinea instrumentelor dacă le-am observa atent? Ce ar spune ele în orchestră? Cum și-ar disputa autoritatea dacă ar fi raportate la formatul uman? Cum și-ar etala notorietatea, performanțele, dimensiunile și timbrul acustic? Probabil că ar ridica pretenții contrabasul, că este cel mai mare, că este tatăl tuturor instrumentelor, sau trompeta ar sugera că doar unicitatea ei este apreciată prin felul cum este evidențiată intervenția ei. Cred că și vioara cu ”tremolo”-ul ei catifelat pe care îl execută, precum și cu rădăcinile celebre ale ascendenților ei, pretinzând proveniența probabilă din măiastra Stradivarius... Sau poate fagoții și contrafagoții, cinelii, flautul, cornii, trombonii, toți cu sunetele lor solemne și diferite și-ar putea revendica unicitatea, importanța, calitățile.....
Dar, în mod categoric, dacă toate aceste instrumente vor fi chemate să interpreteze ”MESSIAS” de Handel, la terminarea partiturii vor ști că au interpretat pe rând sau împreună, fie cântecul Păstorilor, fie darul Magilor sau fuga cu Pruncul, sau poate trădarea lui Iuda, sau biciul călăului, sau lacrimile de sânge, sau amărăciunea paharului neîndepărtat, sau coroana de spini, sau piroanele și sulița în coastă, sau însingurarea pe Cruce până la moarte.
Hristos nu a auzit această ”Simfonie a JERTFEI”, dar a trăit-o la maximum de unul singur pentru noi, mai apoi a pătruns prin ÎNVIERE și a spus ceva ce noi am tradus: ” VENIȚI DE LUAȚI LUMINĂ! ”
Când îți asumi ca si cântăreț MESSIAS nu ca operă ci ca trăire, desigur îți vezi statutul, valoarea, competențele și probabil nu poți decât să te rușinezi că ești un instrument atât de mic și pe de altă parte să te bucuri că ai interpretat o ”partitură atât de mare”.
Ne-am adunat la Șelimbăr să repetăm MESSIAS, sau cum ar spune Părintele Iosif - pe Isus cel răstignit. Ne-am regăsit în aceeași ”gamă” o serie de cântăreți și ne-am rugat și am cântat, cântare după cântare, până când au obosit ”harfele”...și până când s-a strigat și necesitatea unor clarificări despre cântare și aspectele ei.
S-a mers și s-a ”doinit” și la mormântul Păsării Măiestre pe o adiere dulce de primăvara și pe fondul unui tril minunat al pasărilor Cerului. M-am gândit că n-aveau cum să nu aducă un omagiu alături de noi celui care le-a acordat atâta atenție vorbind lumii despre ele în cartea ”CĂUTAȚI LA PASERILE CERULUI”.
Ne-am despărțit cu gândul reîntâlnirii, cu ceva proiecte de viitor și cu dorința ca ” VÂNTUL CEL CERESC” să sufle praful de pe instrumentele dezacordate sau neglijate....pentru că HRISTOS merită EXCELENȚA!!!
PAUL ASANDEI - 8 Aprilie 2011