Orașul secret al sovieticilor din anii 50, ascuns în România. La drum prin Ciudanovița

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 15 сен 2024
  • Până la mijlocul anilor ’90, când minele de uraniu din Munţii Banatului s-au închis, colonia muncitorească de la Ciudanoviţa se înfăţişa oaspeţilor ei ca un orăşel de munte, izolat de restul lumii.
    „Şantierul”, după cum îi spun localnicii, găzduia în urmă cu jumătate de secol aproape 10.000 de oameni. Minerii aduşi din zona Moldovei, a Câmpiei Române şi chiar şi din Uniunea Sovietică locuiau în blocurile cu două şi trei etaje şi în nenumăratele barăci de la poalele Dealului Golgota, unde se afla exploatarea minieră.
    În vale, la câţiva kilometri de colonia muncitorească, se află vetrele satelor Ciudanoviţa şi Jitin, cu case vechi de piatră locuite şi ele în trecut de numeroase familii de mineri.
    Întreaga zonă, aflată între Reşiţa şi Oraviţa, s-a depopulat o dată cu declinul mineritului. Orăşelul ascuns de lângă zăcămintele şi haldele de uraniu s-a ruinat în ultimele decenii, iar câteva dintre cele aproape 20 de blocuri din cărămidă, ridicate de la începutul anilor ’60, s-au prăbuşit

Комментарии • 63

  • @bentodica4325
    @bentodica4325 6 месяцев назад +3

    Un efort SUBLIM. Meriti toata cinstea si respectul nostru. E un MASTER !!!

    • @VirtualPress
      @VirtualPress  6 месяцев назад +2

      Mulțumesc. Zona e frumoasa și oamenii incredibil de primitori

    • @bentodica4325
      @bentodica4325 6 месяцев назад

      Sunt romanii vechi ai vremurilor comuniste. Cei din democratie sunt o alta rasa, americanizata. Multumim pentru film!@@VirtualPress

  • @doridoridori965
    @doridoridori965 6 месяцев назад +3

    25:44 Am locuit pana la varsta de 1an la Ciudanovita😊apoi parintii mei s au mutat la Timisoara dar toate vacantele le faceam la rudele mamei la Ciudanovita..era f frumos oameni deosebiti..am avut o copilarie minunata de neuitat..amintiri deosebite❤ inainte de a ma naste parintii mei au locuit si au lucrat aici in Ciudanovita..ultima persoana care a vorbit este verisorul meu ❤de care mi este f dor😢sper ca sa pot si eu curand sa ma intorc in locurile minunate in care am copilarit❤IUBESC CIUDANOVITA SI MI A RAMAS IN SUFLET❤

  • @MCsRO
    @MCsRO 6 месяцев назад +2

    DIN GAMA ROMÂNIA PRIMITIVĂ ! ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT ! ROMÂNI SĂ TRĂIȚI BINE ! ROMÂNIA ÎN MARE PROGRES REGRESIV ! SURZII NU AUD !!! ORBII NU VĂD !!! PROȘTII NU ÎNTELEG !!! NAIVII CRED CĂ AȘA TREBUIE SĂ FIE !!! TRĂDĂTORII TAC, SE FAC CĂ PLOUĂ !!!!!!!! TRĂIASCĂ ROMÂNIA LIBERĂ & ADORMITĂ ! - CU RESPECT CORNEL MCS !

  • @irinalauriuc2430
    @irinalauriuc2430 6 месяцев назад +2

    Multumim frumos pentru prezentare sa vedem si noi cum s a trait demult ce vremuri au fost foarte faina imagine va urmaresc din M M

  • @Vio-Rules
    @Vio-Rules 6 месяцев назад +6

    frumos că ai trecut pe acolo. ✋✋✋✋

  • @gabrielamicaprundeanu2030
    @gabrielamicaprundeanu2030 6 месяцев назад +2

    da ...frumos reportaj....eu acolo am copilarit....cu trenul e
    mirific...Oravita.....Ciudanovita....Anina

    • @VirtualPress
      @VirtualPress  6 месяцев назад +1

      Of. Din păcate nu am mai avut timp sa ajung la Oravița. Dar o sa ma întorc

  • @uzzi7902
    @uzzi7902 6 месяцев назад +7

    Ce m-a impresionat in acest video în afara de cladirile vechi, abandonate , saracia locului etc. nu am vazut gunoaie aruncate peste tot, pare totusi ca oamenilor le-a mai ramas simtul civic si gospodaresc unde în alte zone ale tarii nu ìl gasesti....❤❤❤

    • @VirtualPress
      @VirtualPress  6 месяцев назад +1

      Pe mine m a impresionat cât de primitori au fost oamenii.

  • @laurasmith9156
    @laurasmith9156 6 месяцев назад +4

    In anii,57,ciudanovita,era,occident.aveam,in localitate;cinematograf cu filme americane,bodegi,si bar,still, occidental,blugi americani,mincare occidental. toate au fost de ne imaginat,in accele timpuri.

  • @corneliamitrache2340
    @corneliamitrache2340 6 месяцев назад +1

    Frumoasa istorie a trecutului contemporan respect pentru asta

  • @laurasmith9156
    @laurasmith9156 6 месяцев назад +3

    Am trait pe viu,viata anilor55 in ciudanovita.drumul,pina la scoala,era de 4km,parcursi zilnic,dus intors.pe jos prin noroaie,cu cizme de cauciuc,pina la genunchi.blocurile facute de ingineri profesionali,rezista si azi!

  • @RomeoAndronic-vb2xd
    @RomeoAndronic-vb2xd 6 месяцев назад +7

    Cum puteti pune asa intrebari tampite in 2024,mai sunt rusi acum aici?

    • @ilieg
      @ilieg 6 месяцев назад

      DE CE VA INDIGNATI ASA TARE,CIND INTREABA OMUL DE RUSI! RUGATIL PE PUTIN SA VA TRIMITA.

  • @yokoyoko2183
    @yokoyoko2183 6 месяцев назад +3

    Va recomand sa activati si subtitrari si in alte limbi este gratis..Va multumesc .Foarte interesant documentarul ..

    • @VirtualPress
      @VirtualPress  6 месяцев назад +1

      Cum.... Nu știu dacă e gratuit. Dar încerc. În programul de editare nu e gratuit. Decât o mica parte

    • @VirtualPress
      @VirtualPress  6 месяцев назад +1

      O sa caut

  • @CrosetamsiTricotamHobby
    @CrosetamsiTricotamHobby 6 месяцев назад +2

    Un videoclip interesant! 😍

  • @vasisurvival9768
    @vasisurvival9768 6 месяцев назад +2

    Salut,o seară liniștită 🤗

  • @vasilicastroe8256
    @vasilicastroe8256 6 месяцев назад +4

    Blestemate vremuri au urgisit aceasta tara...

  • @georgecoman5342
    @georgecoman5342 6 месяцев назад

    👍👍👍👏

  • @daiannpis6529
    @daiannpis6529 2 месяца назад

  • @traiamjacob1476
    @traiamjacob1476 6 месяцев назад +2

    Oare e vorba de Ciudanovita,Caras Severin? De acolo am avut coleg de armata

    • @VirtualPress
      @VirtualPress  6 месяцев назад +1

      Da

    • @traiamjacob1476
      @traiamjacob1476 6 месяцев назад +1

      @@VirtualPress OK. Merci.

    • @dinacristea2975
      @dinacristea2975 6 месяцев назад +1

      Si soțul de la mina la Lisava a ieșit la pensie...și a mai făcut o pensie in Spania,și e bine,dar el n a fumat,n a băut...

    • @EmilianBido
      @EmilianBido 6 месяцев назад

      Da Caras

    • @victormarian7889
      @victormarian7889 6 месяцев назад

      Interesant ca filmarea este super - profi, dar nu a inceput si el - autorul - cu o harta, cu niste indicatoare rutiere, sa fie prostie sau deliberat ?!

  • @MCsRO
    @MCsRO 6 месяцев назад

    Uraniul CEL MAI RADIOACTIV !!!!

    • @victormarian7889
      @victormarian7889 6 месяцев назад

      O pu ... minereul de pehblenda nu este mult mai activ decat fondul natural ...

  • @cezars4155
    @cezars4155 6 месяцев назад +4

    Sunteți tezaur viu ! :)

  • @ionnelu5815
    @ionnelu5815 6 месяцев назад +2

    Încă o dovadă că mas media minte fără a vorbi cu oamenii care au lucrat și trăiesc acolo și spune că era bine și aveau condiții bune nu ca acum

  • @vasilicastroe8256
    @vasilicastroe8256 6 месяцев назад +1

    ...sa vedeti si periferiile orasului Ramnicu Valcea...

    • @vasilicastroe8256
      @vasilicastroe8256 6 месяцев назад

      ...si ORASUL/MARTIR MARASESTI...cat a mai ramas ,,din oamen,, cum canta RAPOSATUL VALERIU STERIAN....i

    • @VirtualPress
      @VirtualPress  6 месяцев назад

      Trist

  • @o2gw
    @o2gw 6 месяцев назад

    Acum e bine, curățenie, aer curat, mai rău va fi cînd vor veni din străinătate cu mașini, le vor parca peste tot și vor polua atmosfera.

  • @nicunitu1226
    @nicunitu1226 6 месяцев назад

    Te auzi doar tu !!

    • @VirtualPress
      @VirtualPress  6 месяцев назад +1

      Pentru ca filmez cu telefonul sunt unele probleme cu sunetul. Încet încet le amelioreze.

  • @MarcelaDavid-z6n
    @MarcelaDavid-z6n 6 месяцев назад +1

    Păcat că nu ați fost în Ciudanovița în anii când era un orășel ,bine aprovizionat , frumos și oamenii trăiau bine ,se distrau -- Blocurile construite de ruși , rezistă și acum .
    Nu mai scrieți prostii -- nu a fost inchisoare , minerii erau bine plătiți și aveau condiții bune de muncă !
    Dacă nu deschideau ei mina ,n - o deschidea nimeni , niciodată !
    Te-ai dus acolo rău intenționat , neprofesionist și interlocutorii pe care i- ați găsit sunt asemeni dumneavoastră .
    Noi cei care am trăit acolo , în vremurile bune ,ne amintim cu drag de Ciudanovița ! Am avut o viață frumoasă , înainte de Revoluția care a pus punct la tot ce a fost frumos !
    Felicitări domnului Vali ,a știut să vă contrazică !
    Un reportaj de nota 0 cu minus ....Mi - ar fi plăcut să găsești măcar un sovietic 😅😅
    aprovizionat

    • @VirtualPress
      @VirtualPress  6 месяцев назад +1

      În anii 50 era închisoare. Chiar nu am fost rău intenționat. De unde ați tras concluzia asta

    • @victormarian7889
      @victormarian7889 6 месяцев назад

      Bubu, sovieticii NU au construit nimic, tot romanii au construit, sovieticii erau cu supravegherea, cu ordinele si cu armele,

  • @1labuakimegnyerteasegberug596
    @1labuakimegnyerteasegberug596 6 месяцев назад

    STEAGUL CU SARACIA ARATA BINE )))

    • @danut825
      @danut825 6 месяцев назад

      Un fel de sfidare cu blazon...😌

  • @1labuakimegnyerteasegberug596
    @1labuakimegnyerteasegberug596 6 месяцев назад

    MACAR STI CA IEST RATACIT)))